Confesiunile domnului Freejoy

by Șerban Andrei Mazilu, Andreea Sterea

În Deuxterre, un tărâm în care practicile religioase și oculte sunt interzise prin lege, iar autoritățile îi arestează chiar și pe curioși, prezența misteriosului domn Freejoy este pe cât de ironică, pe-atât de necesară. Investigând un lanț de sinucideri bizare, Adelind Ness se vede nevoită să accepte târgul cu acest ciudat negustor „de antichități” pentru a descoperi adevărul. Împreună cu el și alte personaje la fel de neobișnuite, tânăra arhitectă se trezește trăind o aventură nebunească, plină de enigme și pericole, entități din alte lumi și răspunsuri care nu fac decât să genereze și mai multe întrebări, totul culminând într-o confruntare pe care niciodată nu ar fi putut să și-o imagineze.

Genres: Fantasy

400 pages, Unknown Binding

Published August 1, 2023

About the author

Șerban Andrei Mazilu (n. 11 februarie 1983) este absolvent al Academiei Navale din Constanța, activând ca ofițer în marina comercială. Având în același timp studii de jurnalism (Universitatea Româno – Canadiană din Brașov) și experiență în radio, Andrei Mazilu a activat ca publicist pentru diverse reviste, blog-uri și site-uri de profil, orientându-se cu precădere spre subiecte din sfera social – politică.

Activitatea sa literară, cu preponderență în limba engleză, cuprinde povestiri scrise individual sau în colaborare cu alți autori, publicate pe site-uri din Statele Unite, cum ar fi Darkness Forums. Este prezent de asemenea cu recenzii, analize și povestiri în limba română în revista culturală EgoPhobia.

În anul 2013 debutează peste hotare în limba engleză, iar romanul său The Angellove Society: Crux este publicat în Statele Unite de către editura Wheelman Press. Acestui volum îi urmează la scurt timp nuvelele Magic and Madness și Limbo, situate în același univers fantasy.

Înclinația sa pentru fantastic, horror și supranatural îi aduce mențiuni și recenzii pozitive din partea criticii și autorilor români de gen, cum ar fi Oliviu Crâznic, Ștefan Bolea, Cristina Nemerovschi, și alții. Încurajat să publice în limba română, Andrei Mazilu devine prezent pe piața autohtonă cu romanul clockpunk Anotimpul pumnalelor.

În 2014, împreună cu Andreea Sterea, înființează Editura Crux Publishing, cu scopul de a promova scriitorii români contemporani de literatură fantastică și nu numai.

Începând cu toamna anului 2015 este prezent cu o povestire scurtă, Misterele din Sparktower, în antologia de colecție Metamorfoze, alături de titani ai literaturii fantastice: H. P. Lovecraft, Robert E. Howard, Guy de Maupassant, Arthur Conan Doyle și alții.

Noiembrie 2016, lansează continuarea romanului Anotimpul pumnalelor, intitulată Jocul necromanților.

Reviews

[Marius Andrei · Rating 5 out of 5]

În atmosfera echivalentă perioadei interbelice din lumea noastră, orașul Cadiz înflorește cam la întâmplare, protejat însă de legile stricte din Deuxterre împotriva oricăror practici religioase sau oculte, acestea fiind total interzise după ce ținutul a avut de suferit enorm de-a lungul timpului, din cauza lor. Pentru a impune această interdicție și a se lupta cu superstițiile sau propovăduirea unor credințe periculoase, s-a înființat chiar și o instituție, Anador, ce acționează paralel cu Poliția, doar în cazurile ce țin de jurisdicția sa.

Atunci când mai multe asasinate stranii, deghizate în sinucideri, incluzând eviscerări bizare, tulbură societatea Cadizului, pe lângă polițiști, apar și anchetatorii Anadorului, în frunte cu chestorul Harrow și un celebru consultant al lor, Ruan Freejoy, gata să investigheze ciudatele decese.

Astfel are loc, la picioarele cadavrului unui ziarist spânzurat de candelabru, prima întâlnire dintre Adelind Ness, cea mai bună prietenă a victimei, o arhitectă care l-a cunoscut pe jurnalistul Amos Gould la cenaclul literar al Societății pentru Cultură Contemporană din Cadiz, și Ruan Freejoy, extravagant negustor de antichități, proprietar al magazinului Antique Fantastique și detectiv de ocazie, în cazuri complicate ce implică orice formă de ocultism.

Mânați de dorința de a descoperi ucigașul cu orice preț, cei doi fac un târg, în urma căruia tânăra arhitectă se mută în casa misteriosului investigator-vedetă pentru a fi protejată, având în vedere că suspiciunile conduc spre o sectă religioasă secretă, formată prin vreun club al elitelor orașului...

https://analogiiantologii.com/2023/08...

[Georgiana · Rating 4 out of 5]

"Adevarul poate fi ascuns, acoperit de mii de straturi de minciuna si ignoranta, dar adevarul e rabdator, asteapta, sta acolo cu anii, cu secolele, este imuabil, infinit in ingaduinta lui de a fi descoperit de cineva care doar pune intrebarile potrivite, care doar il cauta..."

"- Nu exista un singur fel corect de-a trai [...] . Dar exista multe moduri gresite..."

"Fereste-te de pacifistul care si-a pierdut rabdarea."

Actiunea acestei carti se desfasoara dupa cum vor demonii si alte creaturi ale haosului si ale intunericului. Legile impotriva practicilor oculte ar trebui sa protejeze orasul Cadiz si sa confere siguranta cetatenilor, dar lucrurile nu stau chiar asa. Avand in vedere trecutul acestui teritoriu, a luat nastere Anador, o institutie care actioneaza impreuna cu ajutorul Politiei pentru diminuarea, si scaderea influentei si a puterii pe care o exercita aceste creaturi asupra muritorilor.
Problema, insa, este mai complexa de atat. Ce facem cu superstiile si credintele noastre? Cum le putem opri pentru a nu mai da nastere acestor demoni, acestor practici religioase?
Cu aceste probleme se confrunta personajele acestui roman care imbina perfect elemente din mai multe genuri literare dand acel aer sinistru, putin detectivistic si creand o atmosfera dark pe care o ador.
Nu ca o recomand, dar cartea este deosebita.

[Mircea Țara · Rating 4 out of 5]

Mi-a luat mult prea mult să termin cartea. Iar asta nu e de loc din vina cărții. Ci... viață.
Impresiile pe care mi le-a lăsat cartea sunt cumva contradictorii. Adică, pe de-o parte ai toată atmosfera întunecată, cenușie și apăsată a unui roman noir, însă cumva lectura și personajele au fost așa... „cozy”... pentru mine. Ceea ce mi-a plăcut maxim.
Dincolo de zombi, monștri din alte universuri paralele și ritualuri magice, cumva, Ruan - acest Lucifer dandy, cu al său anticariat, Katerina - întruparea unui suflet de pisică în trup de om, Franco - îmi vine să spun vechiul meu prieten Franco - toate aceste personaje îmi erau atât de familiare și formează un trio formidabil. Adică îmi pare începutul unei serii, iar cartea aceasta e episodul pilot. Ar trebui să urmeze alte mistere pe care aceștia le rezolvă, nu?

Ce-i drept Adelind, cu această schimbare de direcție de la arhitectură la jurnalism, nu prea m-a impresionat. În schimb și-a îndeplinit bine rolul de a înnoda ițele poveștii. Parcă, parcă era un magnet pentru toți ceilalți, fapt ce mi s-a confirmat subtil într-una din confesiunile lui Ruan - cartea e presărată cu opinii ale acestei creaturi nemuritoare.

Cred că mi-ar fi plăcut mai multe hinturi de-a lungul cărții legate de adevărata natură a relației dintre Ruan și Adelind. Și un pic mai multe indicii despre cum ajung să se lege lucrurile la final. Dar astea cred că deja sunt finețuri.

Un lucru ce m-a surprins plăcut a fost apariția lui Akaba și relația lui cu Ruan, fratele său. Mi-ar fi plăcut să văd mai mult din acel „banter” - cum îi spun englezii. Și doar o idee, poate citim cândva o aventură în care Akaba și Ruan în varianta sa muritoare aduc în genunchi un univers devorat de monștri.

Deci, și trebuie să pun întrebarea asta, pe când o următoare carte în Cadiz?

[Mara Cernat · Rating 5 out of 5]

M-am tot gândit la volumul acesta în ultimele luni, de când l-am citit și de când am auzit vorbindu-se la evenimentul de lansare despre faptul că se simte stiloul fiecăruia dintre cei doi autori. Mie, însă, mi s-a părut că atât Mazilu, cât și Sterea și-au ascuns cusăturile foarte bine. Volumul se citește unitar, nu se simte du-te vino-ul altor volume lucrate la mai multe perechi de mâini pe care le-am mai citit de-a lungul timpului.

„Confesiunile domnului Freejoy” este un fantasy mega atmosferic, în primul și în primul rând. După cum am spus, am stat câteva luni și am ruminat după experiența de lectură a cărții și încă am o imagine foarte clară a setting-ului, căruia ilustrația de pe copertă îi este extrem de fidelă. Suntem într-un oraș interbelic, cu multă cărămidă, dar și clădiri somptuoase cu interioare de marmură - a fost un fragment unde mi s-a părut că am pășit chiar în holul Muzeului de Istorie din București, însă cu mult în urmă în timp. Mobila este din lemn masiv, oamenii avuți colecționează lucruri (ființe?) de valoare în camere secrete.

Suntem într-o epocă în care mafia locală face și desface orașul, în care crimele se comit la lumina candelabrelor, iar luptele cu arme de foc și explozibili au loc în plină stradă.

Avem un ins șarmant cu ochi de pe altă lume, despre originea căruia (aproape) nimeni nu știe cu adevărat vreun detaliu. Iar populația din zona lui de influență acceptă pur și simplu prezența sa și a magazinului său de curiozități. Este o perioadă în care nu se pun suficiente întrebări. Secretele, călătoriile și ființele din alte dimensiuni sunt parte din normalul unora.

În ce privește personajele din prim-plan, romanul este destul de bine echilibrat. Avem doi la doi în ce-i privește pe cei ce contează cu adevărat: Adelind și Katie pe parte femină, iar pe parte masculină îi avem pe Freejoy și pe detectivul Baudelaire.

În timp ce Adelind este întruchiparea femininului standard, Katie nu dă prea multe parale pe normele binare ale genului. Amândouă sunt neînfricate în felul lor. În plus, Adelind nu este femeia fără de cusur de care ne împiedicăm uneori în cărți, iar Katie nu înhață puterea supremă cu setea cu care ne-am putea aștepta. Din contră, chiar. But the girl knows her tricks! Cred că toată a doua jumăte din carte mi-am tot urlat în gând ”Yesss, Katie!! Go, Katiee!!”

Pe Freejoy nu l-aș putea vedea altfel decât așa cum este: blazat în ce privește întreaga existență, pentru că, până la urmă, a văzut destul din ea. Dar turnura lui de circumstanțe în ultima treime din carte trebuie să fi adus enorm de multă satisfacție celor pe care îi irita atitudinea lui. Tipul nostru a primit un „attitude check” suprem.

Baudelaire, la rândul său, are un parcurs remarcabil în narațiune. Prima dată îl întâlnim la mult timp după momentul lui de glorie, în lâncezeala unui final de carieră mult prelungit, ceea ce mi se pare o tușă de condei foarte bună. Ni se oferă un detectiv trecut, perpetuu cu un trabuc în colțul gurii și cu o pălărie pe cap - și dacă nu este descris întocmai în carte, sorry not sorry, însă eu așa îl văd, numai în nuanțe de alb/negru și ici-colo niște sepia și nu-mi ia nimeni imaginea asta din cap! Cândva un erou, omul primește o ocazie de a se ridica din propria cenușă eroică atunci când Freejoy apelează la ajutorul său.

De altfel, unul dintre pasajele mele preferate din carte este despre el:

„(...) Baudelaire, care trecea pe lângă scenă fără să-i dea nici măcar o clipă de atenție, aproape lovindu-se de el.
- Sensibilitatea mea, ca și moralitatea mea, sunt în perpetuă metamorfoză.” (pagina 353)

Toți patru sunt prinși într-o roată a destinului care tocmai s-a urnit în momentul în care am deschis prima copertă a cărții.

Îndrăznește să pășești în Deuxterre! Te provoc să ții pasul cu intrigile complex țesute de Andrei Mazilu și Andreea Sterea!

[Liviu Szoke · Rating 3 out of 5]

Din recenzia (în avanpremieră) apărută pe Biblioteca lui Liviu:

„A sosit timpul pentru un nou roman în universul (sau multiversul) Cronici din Voss, cu o panoplie de personaje în care trădările, mașinațiunile, manevrele, învârtelile, ritualurile funeste și invocările de zei demonici de dincolo de stele sunt la ordinea zilei și în care monștrii umblă deghizați în oameni cumsecade și demonii mai mici și mai mari slujesc pentru cine nici nu te aștepți. Pentru prima oară, Șerban Andrei Mazilu, cel care a scris primele două volume din seria Cronici din Voss (Anotimpul pumnalelor și Jocul necromanților), colaborează cu partenera sa de editură Andree Sterea pentru a scrie un roman urban-fantasy noir în care ancheta detectivistică își dă mâna cu fantasy-ul de sorginte urbană pentru a așterne pe pagină o poveste extrem de alertă și de antrenantă, exact cum ar trebui să se scrie la ora actuală.

Începutul este în forță, cu o misterioasă și macabră sinucidere a lui Amos Gould, jurnalist la Gazeta de Cadiz ce pare să fi deranjat pe cine nu trebuie. Însă prietena lui cea mai bună, Adelind Ness, sfâșiată de durere, preia cazul la care lucra Amos, ajutată fiind, din senin, de enigmaticul proprietar al unui magazin despre care se șoptește pe la colțuri: Antique Fantastique. Iar acest străin misterios este nimeni altul decât însuși domnul Ruan Freejoy din titlu, un tip bogat și aprig la mânie, bun de gură, cu aere de superioritate la orice pas și gata oricând să țină un discurs sforăitor lung de o pagină când ți-e lumea mai dragă. Doar e zeitate, vezi bine, deci poate face și desface orice și oricând poftește.
.
.
.
Ritualuri magice, vrăjitori geloși, zeități malefice, demoni răuvoitori, lumi distruse și făcute una cu pământul, planete întregi înconjurate de tentacule (na, ghiciți-o și p-asta, dacă puteți!), meșteri făurari, calfe și zidari, pisici transformate în vedeți voi ce, asasinate la comandă și o intrigă ce pornește de la un subiect banal, dar care a reprezentat motiv principal de pus în mișcare poveștile de-a lungul a nenumărate secole de literatură, o pleiadă de personaje cu nimic mai breze unul decât celălalt, toate conduse de unul care nu-i nici complet alb, dar nici complet negru, care se simte teribil de debusolat când își pierde puterile, dar care, în pofida aerelor pe care și le dă la tot pasul, e capabil până la urmă de spirit de sacrificiu.

„Colt m-a întrebat odată de ce sunt împotriva religiei organizate, dar pro spiritualitate și credință. În ciuda confuziei generale, cele două concepte sunt nu doar diferite, ci diametral opuse. În timp ce spiritualitatea are un caracter profund personal, religia se adresează maselor. Una eliberează spiritul, invocă armonie și cunoaștere, iar cealaltă îngrădește gândul și impune norme fără a oferi explicații. Exprimare versus îngrădire. Într-o oarecare logică de idei, trebuie să-ți mărturisesc că, într-o noapte, în urmă cu câțiva ani, am ajuns la aceeași masă – printr-o serie hilară și ciudată de întâmplări – cu un cunoscut infractor. Individul era un adevărat psihopat, acuzat și condamnat pentru tâlhărie, viol și omucidere; după câteva pahare, mi-a destăinuit că respecta întocmai legile religiei lui: postea în fiecare primă zi din lună, nu muncea în ultima și dormea numai cu capul spre apus. Când l-am întrebat de ce făcea toate aceste lucruri care pentru mine nu aveau sens, mi-a răspuns: <>. Nu mă ofensez ușor, dar lipsa rațiunii mă scoate din sărite… Așa că i-am tras un glonț în țeastă și, în zori, Katie l-a îngropat într-o grădină. Cu capul spre apus, bineînțeles.”

Mai multe: https://bibliotecaluiliviu.ro/2023/08....

[Anasylvi · Rating 5 out of 5]

Seară de toamnă autentică… Pentru a reintra pe străzile Cadizului, am așteptat un moment prielnic, fiindcă în Deuxterre pășești altfel decât în mod normal, realitatea are o altă calitate… Căci cine poate spune dacă Deuxterre și Cadizul de acolo nu sunt o proiecție a lumii noastre, ori lumea noastră e o proiecție a lumii lor, și alte multe lumi care se reflectă unele în altele în nemărginirile spațiului și timpului…

Deși am descoperit relativ târziu de la apariția lor Cronicile din Voss ale lui Șerban Andrei Mazilu, cu cele două volume Anotimpul pumnalelor și Jocul necromanților, nu pot spune că nu le-am savurat cum se cuvine, deci cu atât mai mult așteptarea (și așteptările) au fost la cote înalte în ceea ce privește Confesiunile domnului Freejoy, unde lui Andrei Mazilu i se alătură, cu acest prilej, nimeni alta decât Andreea Sterea, pe care o știm din rolul de editor la Crux Publishing, unde cizelează neobosită poveștile pe care ni le aduce în fața ochilor.

Cei doi desfășoară o poveste care reușește cumva, în aproape 400 de pagini, să îmbine teme și joncțiuni metafizice și fantastice într-un carusel demn de marile parcuri de distracții, cu elemente de Casa groazei, mistere polițienești normale și paranormale, cugetări profunde – venite cu precădere chiar de la domnul Freejoy, călătorii în lumi care fac deliciul oricărui fan, nu doar al literaturii speculative, dar și al jocurilor de tip RPG și, cireașa de pe tort pentru cei ce au citit și cele două romane menționate mai sus, rolul important pe care îl are fostul polițist F.B. – da, da, e chiar el! – ca să nu mai zic și de o scurtă vizită a unui anumit zeu al morții. Dar toate pe rând, căci sunt foarte multe de zis și de analizat, iar eu nu vreau să mă lungesc, știți doar că nu îmi place.

Cine e totuși domnul Freejoy?

Mai multe, dar nu foarte multe, ci numai atât cât să vă stârnească curiozitatea, puteți citi aici: https://adropofinspiration.wordpress....

[Anca R · Rating 5 out of 5]

Aceasta carte provoaca dependenta! Astept urmarea.