Epistolar Avangardist: Corespondenta Primita de Geo Bogza de La Stephan Roll, Sasa Pana, Mary-Ange Pana, Victor Brauner, Ilarie Voronca, Colomba Voronca, Grupul "Alge"
Geo Bogza este considerat cel mai radical poet avangardist din interbelicul literar românesc și autorul unora dintre cele mai importante manifeste ale acestuia („Crez”, „Urmuz premergătorul”, „Reabilitarea visului”, „Exasperarea creatoare”). A debutat cu „Jurnal de sex”, Colecția Integral (1929), pentru care a fost judecat și închis la penitenciarul Văcărești. Au urmat volumele de poezii: „Poemul Invectivă”, Editura unu (1933), „Ioana Maria. Șaptesprezece poeme”, Editura Azi (1937), „Cântec de revoltă, de dragoste și moarte”, Fundația Regele Mihai I (1945), „Orion”, Editura Minerva (1978). A mai publicat și cărți de reportaje literare: „Țări de piatră, de foc și de pământ” (1937), „Pe urmele războiului în Moldova” (1945), „Cartea Oltului” (1945), „Oameni și cărbuni în Valea Jiului” (1947), „Tăbăcarii și lumea petrolului” (1957) etc. În 1955 este ales membru titular al Academiei R.P.R. și membru în consiliul Național pentru Apărarea Păcii. În 1971, primește titlul de „Erou al Muncii Socialiste”, iar în 1978 i se decernează Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor.
Ceea ce irumpe încă din primele scrisori este exuberanța creatoare a corespondenților, disponibilitatea de a se ajutora unul pe celălalt în a-și publica poemele și a-și tipări revistele/ primele volume, dorința febrilă de a clătina din temelii climatul artistic contemporan printr-un efort sinergic, precum și o intensă dragoste reciprocă (nu de puține ori m-am întrebat de ce astăzi prietenii nu mai au curajul să-și exprime sentimentele cu atâta franchețe și grație).
Cu toate acestea, am rămas cu sentimentul unei mari tristeți după ce-am terminat de citit acest fascinant și foarte important volum de corespondență: e de-a dreptul dureros să vezi cum acești tineri energici, plini de avânt și revoltă, aproape constant puși pe șotii, dar niciodată superficiali sau lipsiți de seriozitate în ceea ce privește arta pe care o practicau, legați de o prietenie vitală în absența căreia, probabil, arta lor n-ar mai fi avut aceeași impetuozitate, încep să-și scrie tot mai rar pe măsură ce tinerețea se mistuie tiptil, cedând locul deziluziilor, bolilor (sufletești și fizice), morții.
Cred că-i o lectură esențială pentru oricine își dorește să aibă o imagine mai clară asupra mișcării avangardiste românești la începuturile sale și mai ales asupra caracterelor promotorilor acesteia, direct de la sursă, fără intervenții ulterioare. Cel mai mult m-au afectat scrisorile lui Ilarie Voronca (de altfel și cele mai numeroase), un om veșnic chinuit de complexul persecuției, care ajunge să se certe cu aproape toți vechii lui prieteni – Stephen Roll, Sașa Pană, Victor Brauner, Benjamin Fondane etc. – și care i se plânge lui Bogza aproape în orice scrisoare pe care i-o trimite: de condiția sa materială precară, de intrigile congenerilor săi, de sănătatea sa șubredă sau de reacțiile rezervate cu care sunt primite noile sale volume.
Dincolo de lamentările sale care uneori frizează ridicolul, e cu adevărat emoționant să vezi încrederea și iubirea pe care acesta i le purta lui Bogza (cu care avea o legătură, după cum însuși o descrie, ca două vase comunicante), confesiunile sale nude, rândurile în care i se dezvăluia prietenului său în toată vulnerabilitatea și naivitatea sa, toate acestea trădând strigătul de disperare al unui individ în căutare de o cât de mică apreciere și înțelegere. În acest sens, cred că a fost foarte potrivită decizia editorului de a introduce și scrisorile soției sale, Colomba, farul salvator din mijlocul marasmului în care acesta e mereu pe punctul de a se scufunda (marasm care, din păcate, avea să-l înghită definitiv odată ce a intervenit separarea de aceasta).
Am să citez la final urarea pe care Mary-Ange, soția lui Sașa Pană, i-o adresează lui Bogza la cea de-a douăzeci și cincea sa aniversare, când putem doar bănui că melancolia și teama de care acesta suferă și pe care Mary-Ange le intuiește au de-a face cu conștientizarea sfârșitului unei etape de viață:
Sigur că se vor întoarce zilele frumoase, când vom citi toți trei, cuminți, ca niște frați (de astă dată în cutia de chibrituri din Dogari) și când vom fi veseli și vom râde. Și apoi vor veni alte zile de neliniște, de sbucium, alte zile în care ne vom chinui cu probleme nerezolvabile. Astăzi, Geo, sunt aproape calmă și împăcată. Sașa a fost dulce și drag (dacă ar înțelege cât îmi încălzește sufletul dragostea lui!) și afară e soare. Poate că și ție, același soare bun care îmi mângâie acum fața și mâinile, îți aduce gânduri optimiste... E primăvară, Geo! De ce te sperii că împlinești 25 de ani?
Epistolarul avangardist, volum apărut în 2012 la Editura Tracus Arte, cuprinde 278 de scrisori, telegrame, cărţi poştale, toate adresate lui Geo Bogza în anii ’30 ai secolului trecut. Expeditorii sunt personaje cu nume rezonante în avangarda românească: Stephan Roll, Ilarie Voronca, Saşa Pană, Victor Brauner. Întrebarea firească ar fi: de ce unicul destinatar este Geo Bogza? Mădălina Lascu, îngrijitoarea ediţiei, nu se află la prima tentativă de acest gen. În 2011 a publicat la Editura Hasefer din Bucureşti un alt volum epistolar, Blecher mai puţin cunoscut, volum care cuprinde, printre altele, şi corespondenţa lui Max Blecher cu Geo Bogza. Nu-i de mirare, aşadar, că în Epistolar avangardist îl avem pe Geo Bogza unic destinatar, în măsura în care cercetările anterioare în arhivele Bibliotecii Academiei Române ale Mădălinei Lascu l-au vizat şi pe Geo Bogza. Interesante ar fi, de asemenea, pentru istoria avangardei literare şi artistice de la noi, şi scrisorile trimise de autorul Jurnalului de sex amicilor săi avangardiști scrisori ale căror replici, mai mult sau mai puţin inspirate, se regăsesc, în mare parte, în acest Epistolar. (cronică: http://bookaholic.ro/avangarda-romane...)