E între 3 stele (mi-a plăcut) și 4 stele (mi-a plăcut mult).
O istorie alternativă, în care prințul Philip a acceptat să devină regele României, iar perioada interbelică îl are pe tron pe fiul său, Albert. O perioadă a emancipării, când se conferă drepturi și oportunități femeilor într-o societate conservatoare, Una dintre persoanele care profită de pe urma acestor măsuri este subcomisarul Milia Popova, care, împreună cu comisarul Popescu, investighează ce se află în spatele unui asasinat ce pare că se dorește a fi mușamalizat.
O carte de atmosferă, în care autorul mi se pare că reușește să creioneze foarte bine o Românie inspirată din realitatea interbelică, dar, totuși, alta. E o carte densă, sumbră în multe aspecte ale sale, dar luminată atât de ușoara ironie prezentă pe tot parcursul ei, cât și de exotismul personajelor și locurilor aduse în prim plan Cu toate componentele lor, adesea sinistre, ele conțin o doză de nostalgie, un farmec al unor vremuri de demult. La frumusețea tabloului concurează și arhaismele care, departe de a face textul inaccesibil, îi dau și mai multă savoare.
Ancheta e frumos condusă, indiciile nu apar din neant, rezolvările sunt bine legate, iar rețeaua intrigilor devoalată treptat crește constant tensiunea. Personajele principale au consistență, iar cele secundare conțin suficiente elemente ca să le ofere identitate dincolo de nume, creionând tipologii umane diferite, unele de-a dreptul savuroase.
Toate aceste elemente m-au condus pe tot parcursul cărții către cele 4 stele, întrucât au făcut din ea o lectură extrem de plăcută. Totuși, au fost și unele lucruri care nu m-au încântat și au contat, până la urmă, la scăderea unei stele. Primul e legat de personajele principale. Deși foarte bine construite, doar Popova m-a atras. În ceea ce-l privește pe Popescu, problema e că deja m-am săturat de câte ori am întâlnit în cărțile polițiste personajul masculin trecut de prima tinerețe, cu o sumedenie de traume în cârcă, acrit și sătul de viață, depresiv, insensibil, fără familie (ori n-a avut niciodată, ori a avut cândva, într-un trecut îndepărtat). Știu, se potrivește foarte bine cu genul polițist, cu atmosfera sumbră, dar îmi doresc și alt gen de personaje, mai originale.
Al doilea lucru ține strict de preferințele mele - nu gust limbajul vulgar. Știu - realism, autenticitate, cel din mahala vorbește pe șleau, nu zice „fir-ar să fie”, ci folosește cuvinte cu „p” și „f”, dar eu nu gust asta în literatură. Că mai apare când și când câte o mostră de limbaj colorat, unde era strict necesar pentru a sublinia ceva, e ok. Dar, dacă asta se regăsește în mai mult de două-trei locuri din carte, o va face să-mi displacă. Ăsta sunt, astea sunt gusturile mele, pentru mine trebuie să existe un anumit nivel de frumusețe artistică, estetica urâtului nu e din galaxia mea.
Al treilea element l-a reprezentat finalul. Da, textul prezintă o istorie alternativă, deci are o latură SF, dar, dincolo de asta, romanul e unul strict polițist. Finalul vrea totuși să ducă lucrurile în zona SF, însă mi s-a părut o alegere nefericită. Din punctul meu de vedere, ori aerul acela de „există și ceva fantastic în lumea aceea” trebuia să planeze în carte mai dinainte, ori ar fi trebuit să lipsească în totalitate. Așa, deși probabil că intenția autorului a fost de a stârni curiozitatea cititorului pentru volumul următor, introducerea sa doar la final dă senzația de „deus ex machina”, diminunând farmecul unui text care se susținea singur prin toate premisele prezentate de-a lungul său.
Per total, o carte care m-a surprins extrem de plăcut și mă face să-mi doresc să citesc volumul următor, pentru că mi-au plăcut ideea, atmosfera, ritmul.