Un volum slab de poezie pentru mine. Nu orice e poezie, nu orice rupere de unghie, ridicare de fustiță sau artificiu freudian merită pus într-un volum. Am citit "Voi folosi întunericul drept călăuză" acum câțiva ani și încă îmi amintesc versuri, pasaje din el. Acesta m-a dezamăgit în mare măsură cu excepția unor poeme pe care le-am acceptat cu indulgență(probabil din subiectivitate și nostalgia celuilalt volum pe care l-am menționat): "Dante și Beatrice", "Între balconul Julietei", "Nu există cuvinte magice", "Posibilitățile infinite ale viselor", "S-a scurs atât de multă vreme", "Sonetul lunii", "Alte femei".
Pe de altă parte, trebuie să menționez versurile din poemele cel mult experimentale care mi-au dat o stare de nemulțumire totală:
Mi-a căzut unghia
După patru luni de chin mi-a căzut unghia.
Era pe jumătate desprinsă dar nu mă puteam despărți de ea, ca o relație proastă din care nu mai ieși dar știi că oricum se va termina.
Acum am ascuns-oprop sub pernă sperând că-mi va călăuzi visele spre femei frumoase ce-și rod unghiile în timp ce se uită la fi
3 lei
Azi mi-am achitat drepturile de proprietate intelectuală.
După ce am plătit 3 lei mi-am dat seama că nu mă va publica nicio editură dacă scriu acest poem.
Inima unei molecule
Atunci când pătrunzi în inima unei molecule și reglezi temperatura, presiunea și forma dorințelor, poți paria că-n seara asta vântul va ridica o fustă.
Dacă în depărtare
Nu-ți dai seama dacă în depărtare auzi șoapte fierbinți sau răpăitul vioi al tocurilor, fiindcă cineva trântește capacul veceului și te trezești.
Dragostea durează cât un masaj
Gât umeri spate fese picioare în fiecare zi.
Dacă încerci să te furișezi: "Nu mi-ai făcut tălpile!"
Când crezi că-i ațipită: "Nu mi-ai făcut tălpile!"
Dante e chel şi are în creştet un semn din naştere. Când greşeşte un vers, semnul alunecă înainte și-napoi ca un patinator epileptic.
Între Dante şi barul unde lucrează Beatrice sunt 9 km de bere.
Când intră în bar îşi şterge tălpile de cărți putrezite pe jumătate, ca merele sub un copac, şi se pierde printre bețivi până când Beatrice nu-l mai recunoaşte.
Aşa cum copiii se adresează femeilor spunându-le „mamă”, beţivii ar trebui să li se adreseze chelneriţelor spunându-le „Beatrice“. (p. 24)
Heruvim
Ofelia s-a ridicat deasupra propriului ei trup, privindu-se pe sine, privind noaptea, planând în pijamaua albă cu pernițe pe umeri.
În camera de judecată, un heruvim îi citește statistica sinuciderilor prin înec şi e la fel de înfricoşătoare precum vechile povești din nord cu spiriduși și zâne pe care Ofelia era obişnuită să le asculte la culcare. (p. 38)