O biografie care mi-a schimbat simțitor imaginea despre Leonardo da Vinci (1452 - 1519). Mi-am dat seama că am trăit o vreme cu un portret idealizat al artistului. Voi exemplifica pe scurt opiniile care m-au frapat:
1. Leonardo da Vinci a terminat foarte puține lucrări (poate 12 picturi, nimic nu e sigur). Nu-și respecta contractele și, dacă putea, amîna la infinit execuția. În Vite de' più eccellenti pittori, scultori ed architettori, Giorgio Vasari a subliniat adesea defectul unui om pe care, totuși, îl venera: „ca de obicei nu s-a apucat de lucrare”, „nu putea să termine nici o lucrare” (p.44), „dorind prea multe, nu le putea înfăptui” (p.161), „a lucrat mai mult cu vorba decît cu fapta” (p.220). Se pare că în întreaga lui carieră de pictor, Leonardo n-a început mai mult de 20 de tablouri...
2. Pentru că nu a fost niciodată recunoscut (juridic) de tatăl lui, Leonardo nu a urmat nici o școală. Se considera ironic un „uomo senza lettere” (p.125), dar îi înțepa cu plăcere pe universitari. Pînă în 1487, nu știa boabă de latină. A încercat s-o învețe singur (deși avea un prieten care l-ar fi putut ajuta, călugărul franciscan Luca Pacioli, matematician vestit), dar n-a făcut mari progrese. Nu avea talent lingvistic (pp.223-224). Cultura lui - departe de a fi imensă - provenea din traduceri în vernaculară. Savanții vremii scriau și corespondau doar în latinește.
3. În 1495, biblioteca pictorului conținea doar 40 de cărți tipărite (p.264). N-o putem compara cu biblioteca lui Pico della Mirandola (1463 - 1494), contemporan cu Leonardo, care număra 1109 volume (în greacă, latină, ebraică etc.).
4. Leonardo a fost dintotdeauna foarte suspicios. Se temea că ucenicii îi pot fura ideile ori îi pot plagia însemnările. Biograful vede în comportamentul lui semne de paranoia (p.185). A fost „obsesiv de închis și plin de secrete toată viața” (p.38).
5. În vremea lui, Leonardo era considerat înainte de toate un inginer, a și avut această funcție la curtea lui Lodovico Sforza și Cesare Borgia.
6. La curtea lui Lodovico, se ocupa de decoruri și costume pentru serbări și nunți princiare (p.195), de „fleacuri”, cum spunea el însuși (p.207).
7. Nu stăpînea fundamentele matematicilor și nici principiile mecanicii. Talentele lui de inventator sînt, prin urmare, un rod al miracolului (p.213: „nu a fost niciodată un matematician priceput”; p.264: „nu a stăpînit niciodată bazele teoretice ale mecanicii”).
P. S. Din pricini evidente, Leonardo da vinci a avut o părere foarte proastă despre savanții care făceau paradă de erudiție. Citez două însemnări din carnetele sale:
„Dacă, firește, nu am puterea să citez din autori așa cum au ei [corpul erudiților din universități], este mult mai important și mai valoros să citești în lumina experienței, care este învățătoarea maeștrilor lor. Se împăunează țanțoși și pompoși, acoperiți și împodobiți nu cu propriile lucrări, ci cu cele ale altora, iar mie nu-mi permit să vorbeasc nici măcar despre ale mele” (p.34). A doua: „Știu foarte bine că, nefiind cultivat, anumite persoane înfumurate vor crede că au motive să rîdă de mine sub pretext că sînt un om fără cultură. Ce oameni proști! Nu știu ei oare că eu le pot răspunde așa cum a răspuns Marius patricienilor romani, spunînd că cei care se împodobesc cu munca altora nu-mi permit mie să mă împodobesc cu a mea: vor spune că, pentru că nu am studiat, vorbesc despre lucruri pe care vreau să le elucidez. Dar știu ei oare că subiectele mele sînt mai bine ilustrate prin experiență decît prin mai multe cuvinte? Experiența a fost amanta tuturor celor care au scris bine; așadar, tot ca amantă, am s-o citez și eu de fiecare dată” (p.101).