Daca va plac operele lui Camus, veti iubi cu siguranta "Carnetele" sale - un cumul de marturisiri, descrieri ale locurilor in care calatorea, ganduri, fragmente din operele pe care le va scrie precum si citate din cartile pe care le citea, Tolstoi, Nietzsche, Pascal, Dostoievski fiind doar cativa dintre autorii pe care-i frecventa. Aveti astfel ocazia de a face cunostinta cu un soi de "fisa de lectura", avand ocazia sa primiti recomandari de la un castigator al premiului Nobel pentru Literatura, eveniment pe care-l noteaza cum nu se poate mai frumos:
"17 octombrie.
Nobel. Straniu simtamant de coplesire si de melancolie. La 20 de ani, sarac si gol, am cunoscut gloria adevarata. Mama." (La anuntarea premiului Nobel, Camus i-a telefonat mamei sale, la Alger). In toate cele trei volume ale carnetelor, regasim un Camus de o modestie ireprosabila, "constient" de faptul ca e "un suflet mediu + o exigenta". Si-aici l-as contrazice pe Cioran care-l numea "un excelent scriitor minor", Camus ramane, in opinia mea, un excelent scriitor major. Cat despre aberanta observatie a lui Cioran cum ca Albert Camus ar fi citit numai literatura franceza si ar avea o cultura de invatator, Carnetele vin sa raspunda acelei observatii injuste. Trebuie mentionat ca acele rautati au fost asumate de Cioran la batranete, in Caietele sale (jurnal pe care, de asemenea, vi-l recomand, aveti acolo o mie de pagini despre toate cartile care s-au scris, Cioran fiind unul dintre cei mai mari cititori ai planetei) admite, notand moartea lui Camus, ca e "un om pe care l-am vorbit de rau de cate ori am putut", motivul fiind ca Albert Camus i-a spus, cand Cioran isi publica prima carte in franceza, "acum a sosit momentul sa intrati in idei", o impertinenta, ce-i drept, pentru ca se vede in "Tratat de descompunere", ca Cioran avea un oarecare nivel, cum chiar el relateaza in volumul doi al operelor de la Academia Romana, or Camus i se adreseaza "ca unui invatator". Nu neg ca a plouat cu premii peste Albert Camus si ca i s-au exagerat meritele, insa in acelasi timp eleganta cu care si-a gestionat gloria il face demn de ea. Unul din miile de pasaje care mi-au mai mult decat placut, cu care am rezonat si in care m-am regasit:
"Există în faptul de a scrie dovada unei certitudini personale care începe să-mi lipsească. Certitudinea că ai ceva de spus şi mai ales că ceva poate să fie spus - certitudinea că ceea ce simţi şi ceea ce eşti are valoare de exemplu - certitudine că eşti de neînlocuit şi că nu eşti laş. Pe toate acestea le pierd şi încep să-mi imaginez momentul când nu voi mai scrie."