Cu aceste povestiri, în care personaje sunt oameni și animale, cupluri deznădăjduite în vremuri teribile, prieteni care se văd rar și vorbesc limbi diferite, copii și părinți, teckeli blânzi și cămile pierdute de la circ, dar și dragostea și disperarea, dulceața și amărăciunea insuportabilei ușurătăți a zilelor noastre, se naște o carte care vorbește despre neajunsul de-a trebui să trăiești atunci când simți că nu se mai poate trăi. Și, deloc paradoxal, despre frumusețea explozivă, copleșitoare a lumii, atunci când e ea mai chinuită și suferința ei e mai mare.
Veronica D. Niculescu (n. 1968, Pitești) a publicat volumele de proză scurtă Adeb (Editura Limes, 2004, Premiul pentru Debut al USR Sibiu), Orchestra portocalie (Editura Cartea Românească, 2008) şi Roşu, roşu, catifea (Casa de Pariuri Literare, 2012, nominalizări la Premiile Radio România Cultural și la Premiul Național de Proză Ziarul de Iași; dramatizare în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu). De asemenea, microromanul Simfonia animalieră (Casa de Pariuri Literare, 2014, Premiul „Cercul Literar de la Sibiu” acordat de USR Sibiu, nominalizare la Premiul Național de Proză Ziarul de Iași). A scris două volume în colaborare cu Emil Brumaru: Basmul Prinţesei Repede-Repede (Editura Polirom, 2009) și Cad castane din castani (Editura Polirom, 2014, nominalizare la Premiile Revistei Observator Cultural). O parte dintre povestirile sale sunt incluse în antologia: Floribunda (TipoMoldova, 2012). A câştigat Concursul Naţional de Scenarii HBO, la TIFF 2010, cu scenariul de scurtmetraj Curierul.
A tradus din opera lui Vladimir Nabokov romanele Ochiul, Disperare, Rege, damă, valet, Originalul Laurei, Darul (nominalizare la Premiile USR pentru Cea mai bună traducere), Foc palid (nominalizare la Gala Bun de Tipar 2015 pentru Cea mai bună traducere), precum şi o parte dintre Povestiri și volumul de corespondență Scrisori către Vera. A tradus din opera lui Samuel Beckett proza scrisă în limba engleză, şi anume proza scurtă din volumul Opere I – Integrala prozei scurte (nominalizare la Gala Bun de Tipar 2012 pentru Cea mai bună traducere) şi romanele Murphy, Watt şi Vis cu femei frumoase şi nu prea, alcătuind volumul Opere II (Premiul USR Sibiu pentru traducerile din opera lui Samuel Beckett). A mai tradus romane de Don DeLillo, Siri Hustvedt, Eowyn Ivey, Lydia Davis, Tracy Chevalier, E. B. White.
Povestiri incluse în antologii precum Kikinda Short 06, antologie internaţională de proză scurtă, Serbia, 2012; Scräpliv, antologie de nuvele româneşti, Editura 2244/Bonnier, Suedia, 2013; 10+, antologie de proză Tiuk!, Editura Tracus Arte, 2013; Best of – proza scurtă a anilor 2000, Editura Polirom, 2013.
O carte despre multe și despre toate, filtrate de sensibilitatea autoarei și aduse in față cititorului. O minunăție de carte! Citisem despre ea doar lucruri frumoase și pe bună dreptate. Veronica Niculescu scrie atât de frumos încât indiferent despre ce ar scrie tot ar fi superb. Are un dar aparte de a așeza cuvintele unele lângă altele astfel încât lectura devine o delicatesă. Din când în când mă opresc pentru a admira pur și simplu înșiruirea de cuvinte. Simplu, frumos și natural. Nici că se putea un titlu mai potrivit pentru acest volum. Emană căldură și poezie care te înfășoară ca un abur sau ca o plapumioară în ciuda tristeții difuze care răzbate din aceste povestiri. Dar repet, e atâta frumusețe în fraza Veronicăi Niculescu încât durerea e sublimată și transfigurată prin artă devenind suportabilă. Recomand cu drag toate cărțile autoarei! Sensibilitate și feminitate la superlativ!
Prea multe ciori grive, prea multa observatie muta a orasului (margele insirate pe ata), prea multe plimbari pandemice prin Cismigiu. Dar O scriitura eleganta, discreta, care sugereaza si nu spune, ceea ce pentru mine a fost mereu o forma de respect pentru cititor.
Douăzeci și cinci de povestiri despre timpuri și anotimpuri, despre București și Cișmigiu, salcâmi japonezi și alte tipuri de vegetație, cămile, câini, lebede, ciori și porumbei, copii și părinți, prietenii, rătăciri și iubiri și despre tot ce frământă sufletul și mintea unui om obișnuit. Cartea Veronicăi D. Niculescu e asemenea quiltului, acelei păturici matlasate din petice colorate.
“…Poate că și cu gândul la acea rochie verde de mătase am meșterit acum la pătura mea matlasată din petice colorate, în care am prins, doar pe ici și colo, și unele bucățele de istorie personală - destrămate de timp, de-a dreptul sfâșiate pe alocuri, au fost cârpite și brodate cu fire de fantezie și adesea revopsite complet diferit, nu înspre falsificare, ci de amorul poveștii: noua lor realitate. Le-am surfilat pe la margini, le-am amestecat bine și le-am cusut între ele cu câtă grijă am putut, ca să fie de un oarecare folos celui în ale cărui mâini vor ajunge.” Veronica D. Niculescu ( Quilt)
4.5 O scriitură matură, clară, te aruncă imediat în pielea personajelor. Vezi, simți, trăiești în locul lor. Aceeași iminență a unei stări ambigue întâlnită în Toți copiii librăresei. Îmi amintește de Clarice Lispector. În textele ei am experimentat același sentiment închegat de reverie. Amănunte rupte din cotidian, elemente banale care conduc către ceva excepțional, surprinse prin ochii protagoniștilor, ca, într-un final, să capete dimensiuni himerice. E multă forță, aici, ascunsă în fragilitate. În durere, în lipsuri. E un ecou care se propagă. Și nu pleacă.
Scris plăcut. Pe alocuri monocord. Emoție particulară la "Cîinele moscovit de metrou", "Cum era să-și piardă mințile Cami-Cămila...", "Trestie, papură", "Pedeapsa", "Mesteceni de hârtie", "Șarpele din dulap", "Afișul", "Charlie", "Vocea"...