nu voiam să se mai termine.
este superb jocul personajelor care în volumul ăsta capătă fiecare în particular câte o poveste.
“invata limbile pe care nu le stiu, vorbeste-mi.
fugi cu pisica in bibliotecă, bea prea mult cafea, asimileazã cuvinte obisnuite. spune-mi nimic in franceza,
moarte sa mi spui in polonezä: vorbeste, si nimic nu va fi cum a fost
incă o dată totul va fi altfel.” (Minciună albă)
“mi s-a facut mila de moartea obosita care totusi cumva vine.
din canal s-a ridicat, curat si gol, mântuitorul, a luat mărul
si cu răceala inimii sale a inghetat asfaltul intr-o pistã lucioasă
pe care a päsit singuratic pana la moarte.” (mărul)
“Astfel ne indopam până la căderea noptii cu soare si brate.
eram medicament pentru virusul mortii,
ne sculam si plecam la piata präjeam ouă cu bucäti de slănina,
legam timpul in noduri mărunte ca intr-un final,
când totul se va dezlega
sã avem mai mult, sã ne desfătăm in el precum preotul in bäiat,
pădurea la inceput de ploaie.
eram niste mamifere supuse instinctului,
singura lege pe care ne-am impus-o a fost ortografia, uitând că se iubeste fara punct, intotdeauna intr-un sir de virgule.” (sintaxa)
“Toata viata mã intind in tine precum noaptea tânără peste un oras in flăcări.” (teroare)