What do you think?
Rate this book
Eu nu sunt SuperMami
420 pages, Paperback
Published December 6, 2023
4 people are currently reading
50 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 28 of 28 reviews
December 31, 2023
O carte pe care nu as fi citit-o dacă nu o propunea @roxanabranisteanu pentru Clubul de lectura @icarteiparte al lunii decembrie, fiindcă nu ma atrage nici titlul și nici coperta, pare doar o alta carte despre parenting.
Am avut însă o surpriza plăcută, stilul este lejer, dar introduce treptat elementele necesare pentru a te face sa nu o mai lași din mana, un puzzle în care piesele se așază la locul lor intr-un crescendo alert pana la final.
O mama cu doi copii, aflata în apogeul profesional, afla cu surprindere ca este însărcinată cu al treilea copil. De aici, toată viata ii este data peste cap, între presiunea familiei de a sta acasă cu copiii și dorința ei de a se afirma profesional, de a-si vedea munca asidua răsplătită și încununată de succes.
O carte despre depresia post-partum cu toate efectele psihologice pe care le poate avea asupra mamei lauze, despre femeia moderna care-si dorește realizarea profesionala, nu doar a fi casnica, o antiteza fata de mama care a renunțat la cariera de medic pentru a fi mama de 5.
O carte care ne ajuta sa înțelegem diferitele forme în care se manifesta depresia, alegerile disperate pe care le poate lua o mama în acesta situație, presiunea sociala și familiala asupra unei mame care nu se simte suficient de bună pentru copiii ei.
Alege sa plece spre binele copiilor. E bine? E rau? O putem înțelege? Probabil ca nu. Dar a fost calea ei de a se salva și poate de a-si salva și copiii.
Am avut însă o surpriza plăcută, stilul este lejer, dar introduce treptat elementele necesare pentru a te face sa nu o mai lași din mana, un puzzle în care piesele se așază la locul lor intr-un crescendo alert pana la final.
O mama cu doi copii, aflata în apogeul profesional, afla cu surprindere ca este însărcinată cu al treilea copil. De aici, toată viata ii este data peste cap, între presiunea familiei de a sta acasă cu copiii și dorința ei de a se afirma profesional, de a-si vedea munca asidua răsplătită și încununată de succes.
O carte despre depresia post-partum cu toate efectele psihologice pe care le poate avea asupra mamei lauze, despre femeia moderna care-si dorește realizarea profesionala, nu doar a fi casnica, o antiteza fata de mama care a renunțat la cariera de medic pentru a fi mama de 5.
O carte care ne ajuta sa înțelegem diferitele forme în care se manifesta depresia, alegerile disperate pe care le poate lua o mama în acesta situație, presiunea sociala și familiala asupra unei mame care nu se simte suficient de bună pentru copiii ei.
Alege sa plece spre binele copiilor. E bine? E rau? O putem înțelege? Probabil ca nu. Dar a fost calea ei de a se salva și poate de a-si salva și copiii.
January 9, 2024
M-a întors pe toate părțile cartea "Eu nu sunt SuperMami". 400 de pagini pe care nu le simți cum trec pentru că textul e presărat cu umor, dialoguri realiste și dramă într-o poveste captivantă care îți rupe sufletul.
Din păcate, e povestea de viață a multor femei, poveste la care nu avem mereu (cele mai bune) soluții.
Cum te împarți între carieră și rolul de mamă? La ce renunți, ce câștigi, când, cum și...a meritat totul?
Cartea pune sub lupă provocările vieții de părinte și arată multe dintre greutățile și dilemele pe care le au proaspetele mame care vor să-și păstreze cariera *sau chiar să crească profesional* după nașterea copiilor.
Am citit cu sufletul la gură cartea, am râs și am plâns, m-am regăsit pe ici-colo la unele provocări și o super recomand.
Din păcate, e povestea de viață a multor femei, poveste la care nu avem mereu (cele mai bune) soluții.
Cum te împarți între carieră și rolul de mamă? La ce renunți, ce câștigi, când, cum și...a meritat totul?
Cartea pune sub lupă provocările vieții de părinte și arată multe dintre greutățile și dilemele pe care le au proaspetele mame care vor să-și păstreze cariera *sau chiar să crească profesional* după nașterea copiilor.
Am citit cu sufletul la gură cartea, am râs și am plâns, m-am regăsit pe ici-colo la unele provocări și o super recomand.
December 3, 2023
E o carte care, in primul rand, te face sa simti. Sentimentele Oliviei se lipesc de tine si devin parte din tine. Inainte sa-ti dai seama, te enervezi odata cu ea, te frustrezi odata cu ea, rabufnesti odata cu ea. E atat de bine scrisa incat a facut pentru mine ca bariera de gen sa nu existe. Barbati, femei, cred ca oricine nutreste o ambitie puternica poate sa se identifice cu ce simte Olivia atunci cand se indeparteaza tot mai mult de telul ei.
Una peste alta, o carte de nota 10, dar cum maximul de aici e 5 stele, atunci 5 😂
Una peste alta, o carte de nota 10, dar cum maximul de aici e 5 stele, atunci 5 😂
February 10, 2024
Finalul cărții persista în minte multă vreme după aceea. Este o carte ușor de citit, în care te oglindești, în care trăiești intens frământările Oliviei.
January 23, 2024
Eu nu sunt Super Mami e o carte pe care *trebuie* sa o citesti daca ai (cel putin) un copil si simti ca viata parca nu mai e ca inainte.
Olivia, personajul principal, e o norocoasa: are o familie iubitoare si un job bun in domeniul de care e pasionata. Ar trebui sa fie fericita, dar nu este, mai ales atunci cand apare in peisaj o sarcina neprogramata. In mrejele depresiei post-natale, Olivia trebuie sa se rupa intre copiii ei reali, si “copilul” reprezentat de proiectul genial pe care il creste in laborator. Alegerea ei finala poate parea revoltatoare pentru unele mamici, dar cred ca toti parintii s-au gandit macar o data “cum ar fi fost daca?”
Eu nu sunt Super Mami e scrisa splendid, alert, niciun cuvant nu e in plus, si povestea e cel putin captivanta. Olivia este cat se poate de vie, si indiferent daca esti sau nu de acord cu alegerile ei, cu siguranta o vei intelege, macar putin.
Olivia, personajul principal, e o norocoasa: are o familie iubitoare si un job bun in domeniul de care e pasionata. Ar trebui sa fie fericita, dar nu este, mai ales atunci cand apare in peisaj o sarcina neprogramata. In mrejele depresiei post-natale, Olivia trebuie sa se rupa intre copiii ei reali, si “copilul” reprezentat de proiectul genial pe care il creste in laborator. Alegerea ei finala poate parea revoltatoare pentru unele mamici, dar cred ca toti parintii s-au gandit macar o data “cum ar fi fost daca?”
Eu nu sunt Super Mami e scrisa splendid, alert, niciun cuvant nu e in plus, si povestea e cel putin captivanta. Olivia este cat se poate de vie, si indiferent daca esti sau nu de acord cu alegerile ei, cu siguranta o vei intelege, macar putin.
April 29, 2024
O carte care m-a lasat perplex, prin decizia de final a protagonistei!
Cartea este o continua zbatere, antrenand multe personaje care dau dinamism, directie si conflict.
Paginile cartii te propulseaza intr-o spirala ascendenta de emotii, convulsii, trairi, decizii.
Te pune de multe ori in ipostaze in care cu ajutorul personajelor gasesti raspunsuri, dar nu cele pe care le-ai avea la indemana.
O carte provocatoare si pentru mine ca barbat! Am trecut prin multe stari sufletesti alaturi de protagonista si am incercat sa-i validez /invalidez deciziile. O carte care m- a tinut captiv.
Felicitari!
Cartea este o continua zbatere, antrenand multe personaje care dau dinamism, directie si conflict.
Paginile cartii te propulseaza intr-o spirala ascendenta de emotii, convulsii, trairi, decizii.
Te pune de multe ori in ipostaze in care cu ajutorul personajelor gasesti raspunsuri, dar nu cele pe care le-ai avea la indemana.
O carte provocatoare si pentru mine ca barbat! Am trecut prin multe stari sufletesti alaturi de protagonista si am incercat sa-i validez /invalidez deciziile. O carte care m- a tinut captiv.
Felicitari!
March 20, 2024
Dau foarte greu 5 stele, mai ales atunci cand sunt parti din carte care nu-s tocmai obiectiv corecte (cum ar fi tot ce are legatura cu viata de cercetator), dar cartea asta m-a lovit in suflet si m-a facut sa-mi dau seama, inca o data ca cel mai important lucru in viata cuiva care vrea sa faca lucruri marete e pacea de acasa si suportul partenerului.
December 16, 2023
O super-carte care se citește în două zile dar la care te vei gândi mult după aceea
În momentul în care am terminat "Eu nu sunt SuperMami", cartea de debut a Roxanei Popa, am întors cartea pentru a privi din nou coperta, pe care am fost tentat să o mângâi cu duioșie. Atât de mult m-a impresionat călătoria emoțională a eroinei cărții, Olivia. Pentru că am înțeles-o foarte bine, părinte fiind. Desigur, trăirile unei mame nu pot fi percepute fiziologic decât de mame, însă ca tată a doi copii m-am identificat foarte mult cu situațiile imposibile în care este pusă Olivia, și reacțiile ei. Ce este de remarcat că aceste situații imposibile nu sunt din domeniul fantasticului, ci sunt lucruri pe care le întâlnim în viața noastră cotidiană, puși mereu în fața unor alegeri, care sunt dileme, nu probleme, pentru că nu au soluții, numai compromisuri: timp pentru familie sau pentru noi înșine? deep focus sau atenție fragmentată în nșpe mii de treburi care trebuiesc îndeplinite într-o zi?
Roxana capturează într-o manieră deosebit de vie și intensă această frământare a mamei moderne, chiar dacă este încapsulată în povestea unei persoane excepționale, o cercetătoare de nivel mondial. Probabil toate mamele din viața noastră se încadrează în această aură de super-mami, pentru că așteptările celor din jur (inclusiv ale autorului acestei mici recenzii) sunt de multe ori nerealiste și egoiste. Femeile din viața noastră nu sunt super-oameni.
Ca o coincidență, în ziua în care am comandat această carte, am participat la o discuție la birou cu o persoană din managementul executiv al firmei, și ea mamă. Aceasta ne-a spus în timpul prezentării că nu ar fi putut ajunge unde este la nivel profesional fără o bonă și fără psihiatru. Această doamnă a exclamat, într-un moment de candoare: I'm not superhuman! Și a trebuit să ridic două degete, și să comentez, că tocmai am comandat o nouă carte apărută în România, "I'm not supermom". Această carte spune pe nume multe lucruri care se întâmplă probabil în fiecare casă cu copii, însă care sunt rareori menționate.
"Eu nu sunt SuperMami" este o călătorie emoțională, în care m-au usturat ochii de câteva ori, pentru că am încercat să îmi opresc lacrimi de empatie. Nu le-am vărsat, pentru că poate ar fi fost prea dramatic, dar aceste lacrimi le-am simțit înăuntrul meu. Este, fără doar și poate, una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta, desigur una din cărțile cu cel mai mare impact emoțional pe care le-am citit în ultimii ani. Recomand această super-carte din toată inima. Felicitări, Roxana Popa, pentru o carte de debut de excepție!!
În momentul în care am terminat "Eu nu sunt SuperMami", cartea de debut a Roxanei Popa, am întors cartea pentru a privi din nou coperta, pe care am fost tentat să o mângâi cu duioșie. Atât de mult m-a impresionat călătoria emoțională a eroinei cărții, Olivia. Pentru că am înțeles-o foarte bine, părinte fiind. Desigur, trăirile unei mame nu pot fi percepute fiziologic decât de mame, însă ca tată a doi copii m-am identificat foarte mult cu situațiile imposibile în care este pusă Olivia, și reacțiile ei. Ce este de remarcat că aceste situații imposibile nu sunt din domeniul fantasticului, ci sunt lucruri pe care le întâlnim în viața noastră cotidiană, puși mereu în fața unor alegeri, care sunt dileme, nu probleme, pentru că nu au soluții, numai compromisuri: timp pentru familie sau pentru noi înșine? deep focus sau atenție fragmentată în nșpe mii de treburi care trebuiesc îndeplinite într-o zi?
Roxana capturează într-o manieră deosebit de vie și intensă această frământare a mamei moderne, chiar dacă este încapsulată în povestea unei persoane excepționale, o cercetătoare de nivel mondial. Probabil toate mamele din viața noastră se încadrează în această aură de super-mami, pentru că așteptările celor din jur (inclusiv ale autorului acestei mici recenzii) sunt de multe ori nerealiste și egoiste. Femeile din viața noastră nu sunt super-oameni.
Ca o coincidență, în ziua în care am comandat această carte, am participat la o discuție la birou cu o persoană din managementul executiv al firmei, și ea mamă. Aceasta ne-a spus în timpul prezentării că nu ar fi putut ajunge unde este la nivel profesional fără o bonă și fără psihiatru. Această doamnă a exclamat, într-un moment de candoare: I'm not superhuman! Și a trebuit să ridic două degete, și să comentez, că tocmai am comandat o nouă carte apărută în România, "I'm not supermom". Această carte spune pe nume multe lucruri care se întâmplă probabil în fiecare casă cu copii, însă care sunt rareori menționate.
"Eu nu sunt SuperMami" este o călătorie emoțională, în care m-au usturat ochii de câteva ori, pentru că am încercat să îmi opresc lacrimi de empatie. Nu le-am vărsat, pentru că poate ar fi fost prea dramatic, dar aceste lacrimi le-am simțit înăuntrul meu. Este, fără doar și poate, una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta, desigur una din cărțile cu cel mai mare impact emoțional pe care le-am citit în ultimii ani. Recomand această super-carte din toată inima. Felicitări, Roxana Popa, pentru o carte de debut de excepție!!
March 7, 2024
Știi care a fost primul lucru pe care l-am făcut când am închis cartea? M-am dus și mi-am îmbrățișat copiii. Strâns, cu lacrimile făcute ghem în gât, ca și cum nu i-am văzut o lună întreagă. Le-am spus că îi iubesc și i-am rugat să mă ierte când greșesc. Sunt și eu om, nu SuperMami.
Și eu trăiesc emoțiile vieții de mamă prin cuvinte. Scriu când mi-e greu, scriu când sunt fericită. Așa pot eu să pun etichete emoțiilor și să le pun pe fiecare în parte în raftul ei. De aceea am fost foarte curioasă să citesc cartea Roxanei Popa.
Mi-a plăcut foarte mult!
Olivia este doctor în medicină și mama a doi copii. Într-un moment crucial al carierei sale, află că urmează să devină mamă pentru a treia oară. Atunci, în Olivia începe lupta interioară între Olivia-medicul și Olivia- mama.
În fiecare femeie există aceste alter egouri, pe care încercăm să le facem să se împrietenească. Doar că, uneori, aceste euri nu se pot completa unul pe celălalt. Nu pot forma un întreg. Ele se resping, precum magneții, trăgând fiecare, cu egoism, spre partea lui. Până când apare ruperea. Apare sfâșierea sufletului femeii care e împărțită între ceea ce îi place să facă și viața de mamă.
Roxana a construit încet, dar sigur, ruperea în bucăți a Oliviei.
Nu știu dacă acest roman mi-a plăcut atât de mult pentru că m-am regăsit în multe dintre luptele interioare ale Oliviei sau datorită faptului că autoarea a reușit să mă facă să o înțeleg pe Olivia, deși eu sunt o mamă care stă acasă cu copiii. Roxana Popa m-a ajutat să nu o displac, în ciuda alegerilor pe care le-a făcut, ci mi-a arătat că pe oricare mal ne-am afla noi, mamele, indiferent dacă stăm acasă sau dacă suntem femei axate pe carieră, presiunea este aceeași. Sunt greutăți diferite, provocări altfel, dar presiunea e aceeași. Și nu e greșit, orice mal am alege.
Am văzut foarte clar cum problemele de natură psihologică ale mamei se răsfrâng asupra copiilor. Am văzut cum iau naștere traumele și cum se perpetuează, de la o generație la alta.
Am găsit foarte interesant faptul că rolul tatălui a fost frumos evidențiat. Și tații trebuie să se implice în creșterea copiilor.
Mi-a plăcut foarte mult și coperta cărții, tristețea pe care o transmite.
Felicitări, Roxana Popa, pentru acest roman de debut! Da, și autorii români contemporani pot scrie bine, frumos, emoționant! Mă bucur că te-am descoperit și sper să urmeze și alte romane!
Și eu trăiesc emoțiile vieții de mamă prin cuvinte. Scriu când mi-e greu, scriu când sunt fericită. Așa pot eu să pun etichete emoțiilor și să le pun pe fiecare în parte în raftul ei. De aceea am fost foarte curioasă să citesc cartea Roxanei Popa.
Mi-a plăcut foarte mult!
Olivia este doctor în medicină și mama a doi copii. Într-un moment crucial al carierei sale, află că urmează să devină mamă pentru a treia oară. Atunci, în Olivia începe lupta interioară între Olivia-medicul și Olivia- mama.
În fiecare femeie există aceste alter egouri, pe care încercăm să le facem să se împrietenească. Doar că, uneori, aceste euri nu se pot completa unul pe celălalt. Nu pot forma un întreg. Ele se resping, precum magneții, trăgând fiecare, cu egoism, spre partea lui. Până când apare ruperea. Apare sfâșierea sufletului femeii care e împărțită între ceea ce îi place să facă și viața de mamă.
Roxana a construit încet, dar sigur, ruperea în bucăți a Oliviei.
Nu știu dacă acest roman mi-a plăcut atât de mult pentru că m-am regăsit în multe dintre luptele interioare ale Oliviei sau datorită faptului că autoarea a reușit să mă facă să o înțeleg pe Olivia, deși eu sunt o mamă care stă acasă cu copiii. Roxana Popa m-a ajutat să nu o displac, în ciuda alegerilor pe care le-a făcut, ci mi-a arătat că pe oricare mal ne-am afla noi, mamele, indiferent dacă stăm acasă sau dacă suntem femei axate pe carieră, presiunea este aceeași. Sunt greutăți diferite, provocări altfel, dar presiunea e aceeași. Și nu e greșit, orice mal am alege.
Am văzut foarte clar cum problemele de natură psihologică ale mamei se răsfrâng asupra copiilor. Am văzut cum iau naștere traumele și cum se perpetuează, de la o generație la alta.
Am găsit foarte interesant faptul că rolul tatălui a fost frumos evidențiat. Și tații trebuie să se implice în creșterea copiilor.
Mi-a plăcut foarte mult și coperta cărții, tristețea pe care o transmite.
Felicitări, Roxana Popa, pentru acest roman de debut! Da, și autorii români contemporani pot scrie bine, frumos, emoționant! Mă bucur că te-am descoperit și sper să urmeze și alte romane!
December 7, 2023
Cartea Roxanei mi-a așternut în față niște oglinzi de o claritate înfricoșătoare. Nu mi-a dat de ales, a trebuit să privesc adânc acolo, fără să-mi feresc privirea, deși în mine creștea tot mai mult un vârtej cu un maaare gol în mijloc.
Oglinda nr 1: RATATUL- am fugit toată viața de eticheta de casnică, având imaginea mamei mele, casnică cu cinci copii, la mila soțului. Lecția pe care mi-a dat-o personajul tău (mama Oliviei) m-a făcut să mă simt rușinată de gândul meu.
Oglinda nr 2: PERFECȚIONISTUL- sentimentul continuu că trebuie să pot mai mult, întotdeauna cu ceva de demonstrat cuiva...
Oglinda nr 3: MINCINOSUL- alegerile pe care le-am făcut (pretext- pentru copii) și acțiunile pe care nu le-am făcut (pretext- din cauza copiilor).
Oglinda nr 4: SALVATORUL- micul narcisist care crede că fără el lumea ia sfârșit; mi-am lăsat acasă primul copil la numai o lună și jumătate 😭, spunându-mi că am nevoie de job, dar și jobul de mine. Mi-am lăsat acasă al doilea copil, la numai șapte luni, deși eram în plină ascensiune profesională și stabilă financiar. "Le e greu la muncă fără mine" îmi spuneam. "Copiii mei sunt cu mama! Le e bine!" îmi spuneam.
În vârtejul acestor minciuni în care m-am învârtit ani de-a rândul s-a creat un gol în care am căzut acum vreo trei ani, când, trecând printr-o încercare legată de fiica mea, m-am sfâșiat între vinovăție și regret.
Lecțiile din cartea aceasta, care mi-au rămas întipărite în suflet, sunt multe. Dintre ele, voi aminti două, spre care acul metaforic al busolei mele de mamă să încline mereu:
-"MĂSURA ADEVĂRATEI CUNOAȘTERI E DRAGOSTEA!"
-"...nu avem nevoie de o mamă cu superputeri. Avem nevoie ca, din când în când, ea doar să fie acolo."
"Eu nu sunt supermami" este un bisturiu care taie adânc și dureros, care sfredelește și curăță tot țesutul rănit, dar este și balsamul care se așterne vindecător peste ce rămâne.
Iar golul nu este altceva decât un spațiu ce așteaptă să fie umplut cu acceptare, cu prezență conștientă și cu multă iubire.
❤️ Cu multă recunoștință autoarei, o mamă.
December 26, 2023
În calitate de om fără copii și cu anxietăți serioase vizavi de subiect, cartea asta mi-a ilustrat cele mai mari temeri. M-a ținut într-o stare permanentă de stres și frustrare, m-a făcut să țip la pagini, m-a amuzat pe alocuri, dar în principiu m-a făcut să mă simt, într-un mod foarte ciudat, văzută — cu atât mai ciudat cu cât nu mă consider deloc în target-ul acestui roman. Am rezonat cu Olivia pe parcursul unei mari bucăți din poveste, am anticipat finalul și, oricât de psihopată aș părea, l-am așteptat cu nerăbdare.
Ce e ciudat e că, pe la mijlocul poveștii, mi-am dat seama că nu prea mai rezonez cu Olivia. Că o înțeleg în continuare, dar că aș vrea mai degrabă să o îmbrățișez, decât să o încurajez pe calea pe care mi-am imaginat că o să o ia. Mi-a trecut prin minte că Olivia nu știe, nu poate, nu vrea să fie mamă, pentru că n-a apucat niciodată să fie cu adevărat copil — și nu știu de ce treaba asta a trezit în mine un instinct matern latent, pe care nu credeam că îl am în arsenal. Am simțit-o pe Olivia atât de reală și atât de familiară, încât mi-a rupt inima. Și, în final, copilul neiubit pe care l-am jelit cel mai mult din toată povestea asta a fost chiar ea.
Per ansamblu, “Eu nu sunt SuperMami” a fost o carte foarte interesantă. Un stil fluid, complet lipsit de stângăcia multor romane de debut, presărat din plin cu “romglezisme” care sunt limbajul meu de suflet, simplu și ușor de citit, dar deloc simplist sau superficial. O carte pe care o recomand și o poveste care o să mă bântuie și pe care o să o răsucesc în minte mult timp de acum încolo.
Ce e ciudat e că, pe la mijlocul poveștii, mi-am dat seama că nu prea mai rezonez cu Olivia. Că o înțeleg în continuare, dar că aș vrea mai degrabă să o îmbrățișez, decât să o încurajez pe calea pe care mi-am imaginat că o să o ia. Mi-a trecut prin minte că Olivia nu știe, nu poate, nu vrea să fie mamă, pentru că n-a apucat niciodată să fie cu adevărat copil — și nu știu de ce treaba asta a trezit în mine un instinct matern latent, pe care nu credeam că îl am în arsenal. Am simțit-o pe Olivia atât de reală și atât de familiară, încât mi-a rupt inima. Și, în final, copilul neiubit pe care l-am jelit cel mai mult din toată povestea asta a fost chiar ea.
Per ansamblu, “Eu nu sunt SuperMami” a fost o carte foarte interesantă. Un stil fluid, complet lipsit de stângăcia multor romane de debut, presărat din plin cu “romglezisme” care sunt limbajul meu de suflet, simplu și ușor de citit, dar deloc simplist sau superficial. O carte pe care o recomand și o poveste care o să mă bântuie și pe care o să o răsucesc în minte mult timp de acum încolo.
April 12, 2024
Am atâtea să zic despre povestea Oliviei, despre fiecare personaj și fiecare sentiment pe care l-am avut pe durata lecturii, însă nu știu de unde să încep și unde să termin.
Am citit-o încet, m-am bucurat de fiecare capitol și fiecare bucățică expusă din sufletul protagonistei, am simțit cum mi se frângea inima pe măsură ce acțiunea evolua. Este incredibil câte trăiri a trezit în mine, cum mi-a pus în față o parte din propriile-mi insecurități sau chiar bucățica aia egoistă din mine, care ar fi în stare să dea la o parte orice și pe oricine care se interpune între mine și pasiunea mea.
Am fost ținută captivă între pagini, cu speranța pâlpâind în mine, indiferent dacă intuiam sau nu în ce direcție se duce. Țineam și nu țineam cu Olivia, o înțelegeam și-n același timp nu; am experimentat totul odată cu ea, m-a pus să trăiesc niște lucruri care m-au făcut să privesc în gol câteva secunde ca să-mi pot reveni din emoție.
Pentru zdruncinarea emoțională, pentru dorința acerbă ca Olivia să facă alegerile bune, pentru întreaga poveste fantastic de bine construită - nu ajung cinci stele. ”Eu nu sunt SuperMami” este acel gen de roman pe care abia aștepți să îl termini ca să vezi ce întâmplă, dar în același timp îți dorești să nu ajungi la ultima pagină fiindcă știi că o să doară.
Am citit-o încet, m-am bucurat de fiecare capitol și fiecare bucățică expusă din sufletul protagonistei, am simțit cum mi se frângea inima pe măsură ce acțiunea evolua. Este incredibil câte trăiri a trezit în mine, cum mi-a pus în față o parte din propriile-mi insecurități sau chiar bucățica aia egoistă din mine, care ar fi în stare să dea la o parte orice și pe oricine care se interpune între mine și pasiunea mea.
Am fost ținută captivă între pagini, cu speranța pâlpâind în mine, indiferent dacă intuiam sau nu în ce direcție se duce. Țineam și nu țineam cu Olivia, o înțelegeam și-n același timp nu; am experimentat totul odată cu ea, m-a pus să trăiesc niște lucruri care m-au făcut să privesc în gol câteva secunde ca să-mi pot reveni din emoție.
Pentru zdruncinarea emoțională, pentru dorința acerbă ca Olivia să facă alegerile bune, pentru întreaga poveste fantastic de bine construită - nu ajung cinci stele. ”Eu nu sunt SuperMami” este acel gen de roman pe care abia aștepți să îl termini ca să vezi ce întâmplă, dar în același timp îți dorești să nu ajungi la ultima pagină fiindcă știi că o să doară.
December 3, 2023
Ce mi-ai facut cu cartea asta! Sunt ravasita de emotii, am plans de-a dreptul, (sa stii ca plang destul de greu, rar) in nici un caz nu ma asteptam la asa un final. Personajele tale sunt vii pentru mine si ma doare sufletul. Nu mai spun cat sunt de impresionata de cunostintele alea de medicina, economie, psihologie. Engleza si literatura, ce sa mai spun... Iti spun fara sa mint ca e prima carte la care citind, nu m-a furat gandul la altceva nici macar o data. Cuvintele mele nu sunt in masura sa te poata felicita pe cat meriti. Iti doresc tot binele si multumirea sufleteasca de care ai nevoie pentru tine si familia ta. Ai o familie tare buna, un sot minunat, se vede ca te iubeste, te sustine si te ajuta in tot ce faci iar pe copii, stii ca-i iubesc de nu mai pot. Poate te gandesti sa continui povestea cu o alta carte. Ma intereseaza cum or mai sta lucrurile cu Olivia, cu Petru si cu cei trei copii. Ma doare sufletul pentru toti! 💔Ti-am scris cu inima in gat 😭. Esti geniala, te iubesc!
January 9, 2024
Am citit-o și eu și soția mea.
Seara comentam amândoi ca niște bătrâni:
„Avea casă, avea masă. Familia era ok, banii erau în regulă, postul la institut era bun, perspective existau. La ce i-a trebuit chestia asta?”
Așa am ajuns la revelația că, de fapt, adevăratele povești NU sunt lupte între bine și rău, ci dușmănii ireconciliabile între bine și foarte bine. Acolo stau dramele autentice.
Roxana ne arată că marea alegere nu e când trebuie să pleci de la rah#t la prăjitură pentru că acolo opțiunea e simplă.
Marea alegere e când trebuie să părăsești binele pentru ceva mult mai mare care simți că e parte din destinul tău.
Cartea „Eu nu sunt SuperMami” este o astfel de poveste.
O vei citi pagină cu pagină, indiferent că ești femeie sau bărbat, ai copii sau nu-i ai.
E o carte despre viață și alegeri care te va răscoli.
Seara comentam amândoi ca niște bătrâni:
„Avea casă, avea masă. Familia era ok, banii erau în regulă, postul la institut era bun, perspective existau. La ce i-a trebuit chestia asta?”
Așa am ajuns la revelația că, de fapt, adevăratele povești NU sunt lupte între bine și rău, ci dușmănii ireconciliabile între bine și foarte bine. Acolo stau dramele autentice.
Roxana ne arată că marea alegere nu e când trebuie să pleci de la rah#t la prăjitură pentru că acolo opțiunea e simplă.
Marea alegere e când trebuie să părăsești binele pentru ceva mult mai mare care simți că e parte din destinul tău.
Cartea „Eu nu sunt SuperMami” este o astfel de poveste.
O vei citi pagină cu pagină, indiferent că ești femeie sau bărbat, ai copii sau nu-i ai.
E o carte despre viață și alegeri care te va răscoli.
September 13, 2023
Povestea Oliviei rewired my brain. M-a făcut să plâng cu draci și nervi (m-am decis greu să las "draci și nervi" aici, dar e cea mai precisă licență). A fost ca o călătorie în post-gravidenia mea. O carte despre intensitatea emoțiilor unei mame, sfâșiată între dragostea pentru copii și identitatea ei de om. Două stări care încearcă fiecare să o consume pe cealaltă.
Am admirat-o pe Olivia, am iubit-o și am urât-o, chiar dacă, pe alocuri, semăna cu mine mai mult decât îmi plăcea să recunosc. Înțelegând-o pe ea, m-am înțeles mai mult pe mine. Iar autoarea se joacă magistral cu tensiunea în fiecare scenă.
O carte foarte puternică, dar care nu e for the faint-hearted!
Am admirat-o pe Olivia, am iubit-o și am urât-o, chiar dacă, pe alocuri, semăna cu mine mai mult decât îmi plăcea să recunosc. Înțelegând-o pe ea, m-am înțeles mai mult pe mine. Iar autoarea se joacă magistral cu tensiunea în fiecare scenă.
O carte foarte puternică, dar care nu e for the faint-hearted!
December 6, 2023
Am trecut prin atatea stari citind cartea aceasta si nu as schimba nimic din asta.
Am judecat-o pe Olivia, m-am rușinat apoi pentru asta. M-am pus in pielea ei, i-am analizat gândurile si reacțiile si m-am gândit eu ce-as fi facut sau gândit in locul ei.
Am vrut sa o îmbrățișez si sa-i spun ca e in regula, am vrut sa o scutur si sa-i spun să-și bage mințile în cap.
Mi-am facut teorie dupa teorie despre ce se va întâmpla mai departe.
Am vrut sa azvârl cartea si sa nu o mai deschid pana ce nu as fi fost sigura ca Olivia va face ce e bine / corect (pentru ea, pentru mine, pentru tine, pentru cine?..).
Am revenit iar si iar la ea pentru ca nu puteam sa nu stiu...
Am judecat-o pe Olivia, m-am rușinat apoi pentru asta. M-am pus in pielea ei, i-am analizat gândurile si reacțiile si m-am gândit eu ce-as fi facut sau gândit in locul ei.
Am vrut sa o îmbrățișez si sa-i spun ca e in regula, am vrut sa o scutur si sa-i spun să-și bage mințile în cap.
Mi-am facut teorie dupa teorie despre ce se va întâmpla mai departe.
Am vrut sa azvârl cartea si sa nu o mai deschid pana ce nu as fi fost sigura ca Olivia va face ce e bine / corect (pentru ea, pentru mine, pentru tine, pentru cine?..).
Am revenit iar si iar la ea pentru ca nu puteam sa nu stiu...
June 21, 2024
O carte - manifest, cu multă durere, bucurie și emoție.
Cu de toate, ca în viața.
Mai puțin sfârșitul.
Neașteptat, crud, real, fără drept de apel.
M-ai răscolit mult, fată draga!
Roxo T. Popa, nu știam că scrii așa!
Am plâns cu cartea în mâna, acum, în stația de autobuz.
Am vrut sa o termin, să merg acasă la copiii și la familie, liniștită, cu cartea terminată.
Că e și groasa... 418 pagini de emotie pură!
Felicitări draga mea, Tu ești Super Mami!
Bravo Daniel Zărnescu că ai descoperit minunea asta!
StoryCraft, o editură excepțională!
P.S. Aștept continuarea, cu saga familiei Schwartz.
Cu de toate, ca în viața.
Mai puțin sfârșitul.
Neașteptat, crud, real, fără drept de apel.
M-ai răscolit mult, fată draga!
Roxo T. Popa, nu știam că scrii așa!
Am plâns cu cartea în mâna, acum, în stația de autobuz.
Am vrut sa o termin, să merg acasă la copiii și la familie, liniștită, cu cartea terminată.
Că e și groasa... 418 pagini de emotie pură!
Felicitări draga mea, Tu ești Super Mami!
Bravo Daniel Zărnescu că ai descoperit minunea asta!
StoryCraft, o editură excepțională!
P.S. Aștept continuarea, cu saga familiei Schwartz.
April 30, 2024
Hai măi Roxana, chiar așa să scrii o carte?
Ești BESTIALĂ!
Îmi vine să mă duc în pădure să urlu la propriu de durere și amarul care mi-a rămas.
Am plâns, am plâns și iar am plâns citind.
Trebuie să mai treacă ceva timp până să pot să mai citesc vreo carte, am nevoie de timp să îmi revin.
Și încă una… mi-e frică că în comparație cu cartea ta, alte cărți îmi vor părea tare necărți cumva.🧐
Ești MINUNATĂ‼️‼️‼️‼️🥰♥️🫶🏻🌸
Tre’să poți să scrii în halul ăsta 🫶🏻🥰încât să doară toate celulele cititorului. Felicitări!!!
Ești BESTIALĂ!
Îmi vine să mă duc în pădure să urlu la propriu de durere și amarul care mi-a rămas.
Am plâns, am plâns și iar am plâns citind.
Trebuie să mai treacă ceva timp până să pot să mai citesc vreo carte, am nevoie de timp să îmi revin.
Și încă una… mi-e frică că în comparație cu cartea ta, alte cărți îmi vor părea tare necărți cumva.🧐
Ești MINUNATĂ‼️‼️‼️‼️🥰♥️🫶🏻🌸
Tre’să poți să scrii în halul ăsta 🫶🏻🥰încât să doară toate celulele cititorului. Felicitări!!!
July 11, 2025
Recunosc că mă așteptam să fie totuși Super Mami (deși titlul cărții spune clar că nu e) și să reușească să-și îndeplinească cu succes toate rolurile (soție, mamă, femeie de carieră). O carte în care, ca mamă, m-am regăsit pe alocuri. Finalul m-a întristat și a rămas cu mine senzația de luptă interioară nu doar a Oliviei, personajul principal al cărții, ci a multor femei, mame.
This entire review has been hidden because of spoilers.
December 3, 2023
Cu un stil captivant și ritm alert, cartea ‘Eu nu sunt SuperMami' m-a tras într-o călătorie fascinantă printre dileme etice și bătălii personale. M-a făcut să reflectez la cât de fragil este echilibrul între viața personală și cea profesională la care visăm cu toții.
December 3, 2024
Ce roman extraordinară! Nu m-am putut opri din citit. Atât de multă emoție și devastare. Lupta între a avea o carieră și a fi mamă, pe lângă schimbările corpului – oricât de minunat ar fi soțul tău, cum este Petru. Un final total neașteptat!
December 14, 2023
O poveste care, cu adevarat, merita scrisa.
Si, la fel de mult, merita citita.
Si, la fel de mult, merita citita.
June 10, 2024
Mi-a plăcut la nebunie! M-am identificat pe ici pe colo cu unele situatii si am sperat, cu fiecare pagina citita, ca Olivia sa se întoarcă la familia ei.
September 19, 2025
O carte cu final neasteptat, intrigant, controversat.
Actiunea te tine in priza. E o lectura usor de parcurs dar nu usor de digerat.
Actiunea te tine in priza. E o lectura usor de parcurs dar nu usor de digerat.
January 15, 2024
O zguduitoare poveste pe modelul antierou, foarte bine construita. Am citit-o pe nerasuflate.
December 20, 2024
Cartea aceasta ar trebui să aibă un disclaimer “Dacă îți place să te ascunzi în spatele cuvintelor sau gândurilor tale, las-o baltă. O să te provoace atât de tare încât te va durea.”
Autoarea, Roxana Popa, deși foarte tânără, surprinde cu o acuratețe copleșitoare gândurile și emoțiile unei mame. Ea însăși având experiența maternității de mai multe ori a reușit să dea glas gândurilor, nu arareori complicate, ale unei proaspete mămici.
Cartea este despre alegeri. Dar nu alegeri ușoare, și nici obișnuite. O mamă, care e pe cale să facă o descoperire importantă în domeniul medicinii, e pusă la grea încercare când află că va mai aduce pe lume încă un copil, al treilea.
Orice femeie, cu sau fără copii se va regăsi în cartea aceasta. Este de o profunzime aproape dureroasă. Scoate la iveală cele mai ascunse umbre ale noastre și ne provoacă să ne confruntăm cu ele. Odată ce ai deschis cartea, și ai parcurs primele capitole, nu se mai pune problema dacă ești dispus să faci asta. Ești acolo, adâncit cu totul și nu ai scăpare. Te ține prizonier ca un roman polițist. Și nu prea ai cum să intuiești finalul. Ceea ce e perfect, fiindcă abia după citești ultimul capitol vei simți cum toate emoțiile adunate în timpul lecturii te copleșesc. O terminasem târziu, după miezul nopții, și m-a ținut încă trează. Au început să mă năpădească apoi exemple de viață ca în carte. Nu m-am gândit niciodată să intru in acest subiect, iar acum, privit negru pe alb, devine atât de clar, de neevitat.
Cartea este despre asumare, despre nonjudecată. Felul în care Roxo face asta, la început având senzația că e o carte drăgălasă, cu o mamă ce se luptă cu dorința ei de a-și urma cariera, dar și cu îndatoririle de mamă, ca mai apoi să te prindă într-o pânză de emoții la care nu te aștepți, dar pe care nici nu le poți ignora. Vrei nu vrei la final va trebui să ai o convorbire cu conștiința ta. Să descoperi, dar mai ales te întrebi, cât din emoțiile, din trăirile Oliviei le-ai avut și tu. Poate nu la aceeași intensitate, dar cu siguranță o parte din ele le-am trăit cu toți. Undeva într-un plan al vieții noastre cu siguranță am luat și noi decizii ca Olivia. Dar câți suntem dispuși să recunoaștem asta? Fie doar în fața noastră?? Cred că va deschide multe dezbateti cartea aceasta, și pâna la urmă, ăsta e rostul cărțlor, să te facă să îți pui probleme la care nici măcar nu te-ai gândit. Fiindcă abia atunci când toate umbrele noastre vor fi puse în față și le vom accepta ne vom simți compleți. Altfel vom știi despre noi doar ceea ce arată ambalajul. Sau ce ne-ar plăcea să cedem că suntem. Dar la căderea serii, cu capul pe pernă, vom rumega mult timp de-acum înainte provocările din cartea “Eu nu sunt supermami” a Roxanei Popa.
Onorată să citesc cartea lui Roxo. O recomand cu mare căldură, dar mai ales vă recomand s-o citiți cu inima deschisă și cu sinceritate. Provocarea din carte ne va face cu siguranță mai buni.
Autoarea, Roxana Popa, deși foarte tânără, surprinde cu o acuratețe copleșitoare gândurile și emoțiile unei mame. Ea însăși având experiența maternității de mai multe ori a reușit să dea glas gândurilor, nu arareori complicate, ale unei proaspete mămici.
Cartea este despre alegeri. Dar nu alegeri ușoare, și nici obișnuite. O mamă, care e pe cale să facă o descoperire importantă în domeniul medicinii, e pusă la grea încercare când află că va mai aduce pe lume încă un copil, al treilea.
Orice femeie, cu sau fără copii se va regăsi în cartea aceasta. Este de o profunzime aproape dureroasă. Scoate la iveală cele mai ascunse umbre ale noastre și ne provoacă să ne confruntăm cu ele. Odată ce ai deschis cartea, și ai parcurs primele capitole, nu se mai pune problema dacă ești dispus să faci asta. Ești acolo, adâncit cu totul și nu ai scăpare. Te ține prizonier ca un roman polițist. Și nu prea ai cum să intuiești finalul. Ceea ce e perfect, fiindcă abia după citești ultimul capitol vei simți cum toate emoțiile adunate în timpul lecturii te copleșesc. O terminasem târziu, după miezul nopții, și m-a ținut încă trează. Au început să mă năpădească apoi exemple de viață ca în carte. Nu m-am gândit niciodată să intru in acest subiect, iar acum, privit negru pe alb, devine atât de clar, de neevitat.
Cartea este despre asumare, despre nonjudecată. Felul în care Roxo face asta, la început având senzația că e o carte drăgălasă, cu o mamă ce se luptă cu dorința ei de a-și urma cariera, dar și cu îndatoririle de mamă, ca mai apoi să te prindă într-o pânză de emoții la care nu te aștepți, dar pe care nici nu le poți ignora. Vrei nu vrei la final va trebui să ai o convorbire cu conștiința ta. Să descoperi, dar mai ales te întrebi, cât din emoțiile, din trăirile Oliviei le-ai avut și tu. Poate nu la aceeași intensitate, dar cu siguranță o parte din ele le-am trăit cu toți. Undeva într-un plan al vieții noastre cu siguranță am luat și noi decizii ca Olivia. Dar câți suntem dispuși să recunoaștem asta? Fie doar în fața noastră?? Cred că va deschide multe dezbateti cartea aceasta, și pâna la urmă, ăsta e rostul cărțlor, să te facă să îți pui probleme la care nici măcar nu te-ai gândit. Fiindcă abia atunci când toate umbrele noastre vor fi puse în față și le vom accepta ne vom simți compleți. Altfel vom știi despre noi doar ceea ce arată ambalajul. Sau ce ne-ar plăcea să cedem că suntem. Dar la căderea serii, cu capul pe pernă, vom rumega mult timp de-acum înainte provocările din cartea “Eu nu sunt supermami” a Roxanei Popa.
Onorată să citesc cartea lui Roxo. O recomand cu mare căldură, dar mai ales vă recomand s-o citiți cu inima deschisă și cu sinceritate. Provocarea din carte ne va face cu siguranță mai buni.
December 20, 2023
O poveste extraordinar de cinematică! Chiar de la primul capitol am avut impresia că am apăsat butonul de start al unui film.
Povestea Oliviei m-a captat ca un magnet. Trăirile și emoțiile pe care le-am simțit, nu pot fi descrise în cuvinte. Cartea merită citită din scoarță în scoarță, fără să omiți vreun paragraf. Cu toții ne putem regăsi în Olivia, bucăți din ea sunt în fiecare dintre noi, sigur... doar dacă avem dorința de a ne căuta.
Povestea mi-a invadat toate celulele, asemenea unui val ce te cuprinde și te întoarce pe toate părțile. M-a provocat să mai dau jos din măști, să-mi caut autenticitatea, să simt pur și simplu.
Cel mai bine, apucă-te de citit și o să înțelegi de ce!
Felicitări, Roxana! :)
Povestea Oliviei m-a captat ca un magnet. Trăirile și emoțiile pe care le-am simțit, nu pot fi descrise în cuvinte. Cartea merită citită din scoarță în scoarță, fără să omiți vreun paragraf. Cu toții ne putem regăsi în Olivia, bucăți din ea sunt în fiecare dintre noi, sigur... doar dacă avem dorința de a ne căuta.
Povestea mi-a invadat toate celulele, asemenea unui val ce te cuprinde și te întoarce pe toate părțile. M-a provocat să mai dau jos din măști, să-mi caut autenticitatea, să simt pur și simplu.
Cel mai bine, apucă-te de citit și o să înțelegi de ce!
Felicitări, Roxana! :)
February 23, 2024
O carte exceptionala, ravasitoare, dureroasa dar, in acelasi timp, cu un mesaj foarte puternic si luminos ascuns printre randuri. M-a tinut treaza toata noaptea, desi eram bolnava si corpul imi cerea in disperare odihna. Nu reuseam fizic sa ma desprind de ea. Este incredibil ce a reusit autoarea sa faca prin aceasta poveste, prin ce stari a reusit sa ma treaca, de imi tremurau mainile si aveam senzatia ca nici inima nu-mi mai bate cum trebuie. Nu ca merita citita, TREBUIE citita! E genul acela de poveste care iti va ramane in suflet si pe care pur si simplu nu ai cum s-o mai uiti vreodata. Daca as putea sa-i dau mai mult de cinci stele, as face-o.
Displaying 1 - 28 of 28 reviews