Viața lui Cassy s-a schimbat radical de când soții Palmer au divorțat. Neștiind de partea cărui părinte să fie, recurge la cel mai necugetat gest de care a fost capabilă vreodată din cauza presiunii puse pe umerii ei fragili.
La spital, Cassy îl întâlnește pe Rowan, asistentul care din momentul în care află motivul pentru care aceasta a încercat să se sinucidă, începe s-o compătimească și să se apropie de ea fără să-și dea seama.
Atunci când cele două suflete care par că trăiesc aceeași soartă se apropie din ce în ce mai mult, totul începe să se schimbe. Din nou. Cassy și Rowan realizează cu fiecare zi care trece că până și cel mai anevoios drum poate fi traversat dacă mergi alături de persoana potrivită. Important e să privești doar înainte și niciodată înapoi.
Cartea aceasta este un jurnal expus cititorilor, nu neapărat un jurnal personal complet, însă într-o formă jumătate fictivă. Volumul se axează pe tema divorțului, sau mai exact pe certurile dintr-o familie, care afectează copilul într-un mod cumplit.
Consecințele care duc la degradarea psihicului încet-încet sunt văzute de abia când Cassy se aruncă în fața unei mașini. Ajunge la spital, iar starea dintre părinții ei se agravează pe zi ce trece. Singura ei speranță este asistentul care are grijă de ea, Rowan. El este la fiecare pas alături de ea, o ajută să treacă prin toate stadiile, și am adorat extrem de mult cum apare în carte Kalisha sub formă de psiholog. Kalisha îi ajută pe amândoi să nu repete trecutul ei cu Ezra, să vorbească din timp și să nu lase timpul să îi distanțeze. Mi-a plăcut foarte mult că nu au apărut drame în cuplu, fiind acaparate de cele din familie.
Este o carte greoaie pentru persoanele care au o stare în familie tensionată, este expusă o realitate cruntă. M-au frustrat foarte mult deciziile sărace făcute de părinții lui Cassy și cum chiar până la sfârșitul cărții totul se înrăutățea… Un lucru ce m-a deranjat îngrozitor a fost drama de la școală cu Alyssa și Meredith, cu cei trei băieți și Atesh. Mi s-au părut adolescinte, complet dramatice și copilărești, iar eu personal nu le-am putut suporta, și nici să le înțeleg.
Per total, recomand cartea cu drag! Nu este doar o poveste de dragoste, este mai mult o carte despre momentele grele care pot apărea în viața cuiva. Sentimentele, emoțiile și stările sunt evidente în fiecare moment al eroinei noastre, Cassy. Și dacă v-a plăcut “Măcar privim același cer” în carte apare și Kalisha, însă o Kalisha matură. 💜
Mi-a plăcut mai mult această carte decât MPAC pentru că am observat o evoluție a personajelor, acestea fiind mai bine conturate, iar asta m-a făcut să empatizez mai mult cu ele, în special pe Cassy pe care treptat am ajuns să o înțeleg și să o plac.
Povestea este una simplă, cazul lui Cassy fiind unul pe care n-ai cum să nu-l întâlnești în realitate, însă aceasta a avut o profunzime aparte datorită sentimentelor ei pe care am avut ocazia să le cunosc și să le înțeleg. Protagonista a avut motive însemnate ca să fie îndurerată și să simtă că totul este pierdut, însă și-a regăsit puterea, ci nu doar cu ajutorul lui Rowan, asistentul de treabă și drăguț. Cassy a fost o fată puternică, iar povestea ei transmite numeroase mesaje celor care se află într-o situație asemănătoare.
A fost o lectură ușoară, deși nu rapidă deoarece mi-a luat mai mult timp să o citesc pentru că nu m-a prins de la bun început. Însă mi-a captat interesul treptat, iar finalul nu m-a dezamăgit.
Finalul m-a lăsat cu un gol imens în suflet și cu impresia că trebuie să fie mai mult de-atât, totuși a fost un sentiment cu care mă lasă o carte bună, iar cartea Evei a reușit asta.
O carte superbă, care îți va intra în suflet, care te va uimi de la primele pagini și care te va face să plângi până vei rămâne fără lacrimi. Pasiunea care se naște, pe parcursul cărții, între Cassy și Rowan devine profundă, chiar dacă fantomele trecutului încep din nou să își facă simțită prezenta. Rowan știe să aibă grijă de Cassy și îi este frică să nu o piardă, Cassy îl iubește la rândul ei pe Rowan și își dorește sa ii vindece rănile, așa cum și el i le-a vindecat pe ale ei de fiecare dată. Pe măsura ce avansezi în lectură devii atașat/atașată de personaje și începi să înțelegi că în viața fiecăruia există traume și frici. Se vede că Eva știe să te lase în suspans, iar tu rămâi pur si simplu fără cuvinte.
Titlu: Perfuzia speranței Autor: Eva Winter Nota: 4 ⭐
Destinul lor a fost legat de un accident. Vina a fost a ei, alegând să facă acea mișcare, dar nu în totalitate, fiind împinsă de cei doi adulți care se presupune că trebuiau să o ocrotească.
Și nimeni nu le dă dreptul unor adulți să îi facă viața un calvar unui copil pe care amândoi și l-au dorit. Dar l-au tratat ca pe un obiect de schimb, l-au băgat între ei și când acel copil a vrut să își spună durerea, nimeni nu l-a ascultat. Ba chiar a fost certat, adulții în cauză spunând că ei sunt părinții, că ei știu mai bine, că lor le este mai greu.
M-am atașat imediat de Rowan, și nu doar pentru că împărțim aceeași (viitoare) meserie, ci pentru că personajul lui m-a făcut să-l văd ca pe un om real, nu o ființă pusă pe hârtie. Mi-a plăcut relația lui cu Alexe, puțin și cu Meredith (deși, încă nu o suport).
Și de Cassandra mi-a plăcut, când nu avea acele "aere" de victimă, alegând să creadă ce e mai rău despre Rowan, deși ea a fost cea care a pășit pe stradă în acea noapte. Și nici măcar nu a stat să-l asculte sau nu a simțit nevoia să-l întrebe.
Nu pot da vina nici pe Alexe, pentru că el nu se aștepta să se întâmple așa ceva. Și, spre deosebire de oamenii reali, chiar dacă vina nu a fost complet a lui, el nu a fugit.
Și, oh, cât am putut să îi urăsc pe ambii părinți ai lui Cassy, pentru felul în care au procedat. Și nu doar în cazul accidentului, ci și înainte de el și după el.
La câte s-au întâmplat în cartea asta, deși a fost de atâtea ori menționat, eu uitasem că protagonista e încă la liceu și mai are un an până la absolvire.
Dar nu trebuie să fii "om mare" pentru a te confrunta cu problemele unui "om mare".
Nu trebuie să implici copiii. Și eu cred că părinții lui Cassy și-au dat seama, dar au închis intenționat ochii. Însă, mă bucur că au primit ce au meritat, după toată tevatura pe care au creat-o.
Mi-au plăcut detaliile legate de Rowan, apariția unui personaj de care pot spune că mi-a fost dor, dar și de momentele în care Cassy a procedat ca un adult, deși încă nu trebuia s-o facă.
Durerea ei a fost prezentă în fiecare capitol, fie cea fizică, fie cea psihică. Și parcă toate oalele s-au spart în capul ei după momentul în care tatăl ei și-a făcut apariția la ușa mamei ei.
Se poate spune că domnișoara Palmer a fost forțată să crească, de la o vârstă mult mai fragedă decât cea la care a avut accidentul.
Am și câteva momente care nu mi-au plăcut și m-au făcut să văd exagerată acea parte. Și este vorba despre Alyssa și problemele create de ea. Din cauza prostiei, ciudei sale. Din cauza unui moft de copil de bani gata, care crede că poate face legea și poate să scape de cineva pe care nu-l suportă de parcă ar fi o păpușă, nu o ființă umană.
In aceasta seara am finalizat ,,Perfuzia Sperantei,,. Ce as putea spune? Am traversat toate emotiile lui Cassy inca din primul capitol. Cu toate ca in definitie situatia mea este una total diferita fata de a personajului, m-am regasit in fiecare pagina. Mai ales atunci cand neintelegerile ei cu tatal ei deveneau din ce in ce mai apasatoare, m-au marcat intens, oferindu-mi un gol imens in suflet. Relatia dintre ea si Rowan a fost una divina. Am adorat faptul ca era o relatie sanatoasa, fara toxicitate, chiar daca proveeneau din familii toxice, pentru in general, de mici invatam ceea ce vedem la parinti nostrii. Relatia dintre ea si prietenul ei, a fost cireasa de pe tort, care mereu ma facea sa rad. ,,Perfuzia Sperantei,, este de departe o carte, ea este viata pe care multi tineri o traiesc, dar de care nimeni nu prea stie. Aceasta carte este vocea multor tineri, iar daca multi tineri din tara noastra ar citi, s-ar recunoaste, reusind astfel sa se simta intr-un final intelesi. Cat despre autoare? A facut o treaba perfecta scriind aceasta carte, pentru ca multi, fara sa ne dam seama, avem nevoie de o astfel de carte, care, la randul ei ne poate salva. Ne poate reda spranta, exact cum Rowam i-a redat speranta lui Cassy, atunci cand nu mai avea niciun motiv ca sa traiasca. ,,Perfuzia Sperantei,, are un singur mesaj ascuns in spatele acestei povesti: ,,Cand consideri ca nu mai ai pentru ce sa traiesti, de fapt poti trai pentru tine, pentru ca cineva te asteapta. Asteapta sa-l gasesti, fie ca sa-l salvezi tu, fie ca sa te salveze el sau chiar ca sa va salvati unul pe celalalt. ,,Perfuzia sperantei,, mi-a redat si mie speranta, iar prin aceasta recenzie va coving sao citit, astfel incat sa va redati si voi speranta. Pentru ca atat cartea, cat si Eva, prin acest proiect, sunt convinsa ca ne-a salvat pe multi. Eva, un mesaj scurt si pentru tine: nu te opri din ceea ce faci, caci tu ti-ai redat speranta intai tie, apoi noua. Esti unica, te remarci prin ceea ce faci, iar ceea ce faci astazi, maine te va duce mai sus, catre varful muntelui. Iti urez succes in continuare. P.S. astept cu nerabdare urmatorul tau proiect. Cu dragoste si respect, Oana. XOXO ❤️
Nu mă așteptam să încep anul cu o carte atât de bună și scrisă de o autoare din România. Cartea asta m-a copleșit și recunosc că am terminat-o plângând. Între atâtea cărți de ficțiune care arată lumi fascinante și personaje puternice, mi se pare că prea puțin se mai scrie despre cei afectați de depresie, despre sinucidere.💔💔
Poate faptul că am trecut prin astfel de lucruri m-a ajutat să înțeleg mai bine cartea asta, dar pot să vă spun din suflet că această lectură a fost perfectă pentru mine. Am iubit-o din tot sufletul. "Perfuzia speranței" este un manifest al speranței pentru cei care s-au pierdut în întunericul traumelor și al depresiei. A fost mai mult decât o poveste, am simțit cartea asta ca o haină pe care cineva ți-o pune pe umeri atunci când ți-e frig. Ca pe o îmbrățișare.🥺🤗
Nu are rost să mă pierd în metafore, dar pot spune că am adorat totul la cartea asta! Acțiunea, personajele, provocările prin care acestea au trecut și evoluția lor: totul a fost minunat!
Poate nu toți vor înțelege această carte astfel încât să o adore cum am făcut-o eu.🥺 Dar cei care s-au simțit de nenumărate ori neînțeleși chiar de cei din propria familie, cei care au suferit traume și li s-a părut că viața nu mai are sens: CARTEA ASTA E PENTRU VOI. 💝
Așa cum Cassy l-a întâlnit pe Rowan, care a ajutat-o să se vindece și a susținut-o la fiecare pas, de asta ar avea nevoie fiecare dintre noi. Nu toți avem acea persoană, dar putem să fim noi acea persoană pentru cei care au nevoie, așa cum a fost și Kalisha. La un moment dat, tot binele pe care l-am făcut ni se va întoarce.
Oricât de multe gânduri negre ai avea, VIAȚA MERITĂ TRĂITĂ! Și dacă te confrunți cu depresie și gânduri de sinucidere, poți vorbi cu mine oricând dorești. Și eu am trecut prin asta, important e să lupți. Cea mai grea luptă e aceea interioară, cu propria suferință, lupta pe care nu o vede nimeni. But you're strong, you have to be! 🤗🥺💝
Să citesc cartea Evei este ca și cum am aruncat un ochi în viața ei. Știu că unele, poate chiar toate problemele, sunt adevărate și nu am putut să nu mă întreb ce a fost real și ce nu. Mi-aș fi dorit ca nimeni să nu treacă printr-o familie destrămată. :( Mi-a plăcut de Cassy. A fost genul acela de prietenă care ajută pe toți și, la final, uită să se ajute pe ea însăși. De Rowan însă mi-a placut mult mai mult, nu știu de ce. A fost un drăguț și a pus întotdeauna binele lui Cassy înaintea oricărui alt lucru. Mi-a plăcut cartea, dar, în ciuda iubirii mele necondiționate pentru MPAC, mi s-a părut că s-a pus puțin cam mult accent pe Kalisha și sfaturile ei. Sunt pro orice înseamnă psiholog/psihoterapeut, dar mi se pare că amândoi depindeau mult prea mult de ea. Nu mi-a plăcut că Rowan o suna mereu să îi spună despre Cassy. like whyyy? Am suferit cel mai mult atunci când am realizat că Kalisha se mărită cu altul, nu cu Ezra. De ce, Evaaaa?? 🥲🥲🥲 Aș fi vrut, printre toate scenele cu universul MPAC, să apară si Ezra, chiar am crezut că o să apară la final, la nuntă. Cred că a fost unul dintre cele mai triste momente. Se vede cu ochiul liber că Eva a evoluat de la MPAC din punct de vedere al scrisului, dar Kalisha și Ezra au rămas preferații mei.
Îi ofer cărții Perfuzia speranței 4,3 ⭐️ și îi urez autoarei mult, mult succes pe mai departe!! Abia aștept să văd cu ce ne mai încântă! ☺️☺️
Viața lui Cassy s-a schimbat într-un mod neașteptat când părinții ei decid să divorțeze. Fiind prinsă la mijloc în toată situația, recurge la cel mai necugetat gest din cauza presiunii puse pe ea.
La spital, îl întâlnește pe Rowan, asistentul care are grijă de ea și care începe să se apropie de ea fără să își dea seama. Două suflete care par că trăiesc aceeași soartă se întâlnesc, oare vor vedea lumina în cele din urmă?
O poveste sensibilă despre un adevăr cumplit de care au parte mulți copii. Cassy chiar a avut nevoie de un sprijin, iar faptul că Rowan a apărut în viața ei a ajutat-o mult.
Cassy un personaj sensibil, fragil dar care a văzut speranța la finalul drumului. Mi-au dat lacrimile la finalul cărții dar și pe parcurs, cât de puternică a putut să fie totuși. Mă bucur că a hotărât să fie consiliată de un specialist, întâlnirile cu Kalisha chiar au ajutat-o.
Rowan, un suflet frumos care a trecut printr-o poveste asemănătoare. Ce frumos a avut grijă de Cassy, chiar m-am bucurat pentru finalul lor.
Am aflat ce mai fac Kalisha și Ezra, nu tocmai cum mă așteptam dar poate așa a fost mai bine pentru amândoi.
În concluzie, a fost o carte sensibilă care atinge o coardă fragilă a tuturor oamenilor. Este despre cât suferă un copil când părinții lui se despart și îl pun la mijloc fără să își dea seama. În cele din urmă, iubirea vindecă rănile vechi.
A fost o carte interesantă, care abordează teme emoționante și care accentuează faptul că aparențele pot înșela foarte mult și că unele bătălii se dau în spatele ușilor închise, nicidecum în fața oamenilor.
Mi-a plăcut că s-a pus accent pe situații care sunt tot mai comune în ziua de azi, situații în care o mare parte din cititori s-ar putea regăsi.
Cartea mi-a depășit așteptările .Țin sa evidențiez faptul ca are un început promițător ,cartea este ușor de citit și personajele principale sunt bine construite în așa fel încât să le îndrăgești imediat. M-am regăsit în anumite aspecte ale povești. Aspect care nu mi-a plăcut, dar nu mi-a afectat neapărat modul de citire a fost finalul care mi s-a părut ușor forțat ,în rest a fost o carte bună.
Care dă cu hate, n are gusturi bune😘. Este o carte foarte buna si complexa, cu sentimentele puse in aprofundare, iubirea dintre cei doi este demna de filme🤩. Ador aceasta arta🤩🤩
TW❗️Cartea conține scene de su!c!d. Vă rog să aveți în vedere că partea aceea este pur fictivă, iar în viața reală, să apelezi la așa ceva nu este deloc o soluție. Orice probleme ați avea, discutați cu o persoană de încredere sau cu un terapeut. Vă asigur, dacă vă descărcați la cineva care vă înțelege, vă veți simți mult mai bine.
Vă spun sincer, am avut mari așteptări de la ,,Perfuzia speranței". Nu numai că nu m-a dezamăgit, ba mi-a întrecut toate așteptările! S-a cuibărit bine în sufletul meu și nu va ieși prea curând de acolo. Este o carte cu care am empatizat și rezonat 100%, este o carte care mi-a deschis răni vechi, m-a facut să realizez foarte multe lucruri despre viața mea, despre suferințele prin care am trecut, despre cum este să nu fi iubit suficient de către proprii părinți, și cât de tare suferă un copil în urma divorțului dintre părinții săi. Parcă am citit povestea vieții mele.
Eva, te admir și te respect pentru că ai scris această minunăție. Sper din suflet să ajungă la cine trebuie, pentru că este o adevărată terapie.
Sinopsis: • De când părinții lui Cassy au divorțat, viața ei s-a schimbat radical. În urma traumelor prin care a trecut din cauza celor doi, urmate apoi de divorț, Cassy apelează la cel mai necugetat gest, pentru a scăpa de suferință.
• La spital, îl întâlnește pe Rowan, asistentul ei. După ce acesta află motivul real pentru care ea a ajuns la spital, începe să o compătimească și involuntar, să se apropie din ce în ce mai mult de ea.
• Cei doi împart un trecut comun, iar astfel ajungem la concluzia că este atât de benefic să avem în viața noastră pe cineva care să ne înțeleagă pe deplin.
Pentru cei ce au părinții divorțați, pentru cei ce au fost abuzați emoțional, pentru cei care nu sunt ascultați, pentru cei care sunt în prag de divorț, această carte este pentru voi.