Romanul e despre o cultura complet diferita, cu obiceiurile ei, care fascineaza. E o cu totul alta lume. Erotica era, in acele vremuri, o stiinta. Curtezanele erau cunoscatoarele unei adevarate arte, sau, mai bine spus, cunosteau 64 de arte. Beneficiau de educatie inclusiv in domeniul literaturii, artei... Personajul principal e un tanar care povesteste intalnirea sa cu acela care ii va deveni guru, Vatsyayana, autorul Kamasutrei. Aflam amanunte din viata acestuia, amanunte care se impletesc cu modul in care acesta a descris anumite lucruri in Kamasutra. Unele amanunte lipsesc si vor ramane in cartea autorului tanar, cel care va deveni comentatorul Kamasutrei. Cel care a devenit studentul lui Vatsyayana va deveni in cele din urma iubitul sotiei lui Vatsyayana, Malavika. Vatsyayana urmarea ca Malavika sa se transforme intr-o zeita insa ea va fi tentata de studentul sau. Ea mai fusese in trecut amanta unui poet pe care la inceput nu-l placuse. Ei doi vor trai impreuna si vor avea si o fetita, stergandu-si trecutul, plecand intr-un loc unde nimeni nu stia ce se intamplase de fapt. Vatsyayana insusi fusese amantul nevestei gurului sau. Vatsyayana povesteste despre copilaria sa in casa de toleranta a mamei sale si a surorii acesteia. Chandrika va fi studiata de Vatsyayana si se va baza pe experientele cu ea in scrierea Kamasutrei. Tatal sau, un negustor, il va lua cu el in calatoriile sale insa dupa moartea sa calatoriile vor lua sfarsit, spre regretul baiatului.
Cateva citate:
- "Citatele ne leaga de stramosii nostri, la fel ca riturile pe care le savarsim regulat, cand e luna plina, mi-a spus odata. Putem sa gandim doar ce s-a mai gandit inaintea noastra. Daca vreodata o sa ai impresia ca ti-a venit o idee noua, aminteste-ti ca doar ai uitat de unde provine."
- "In functie de fiecare kavi cu care vorbea, prima prezentare a lucrarii lui Vatsyayana despre sexualitatea femeilor fusese considerata ori un succes rasunator, ori un scandal imens. Cele doua notiuni erau identice, in ceea ce-lprivea pe Udayana, iar in anul 88 Vatsyayana a fost admis in randul liuteratilor din Kausambi. Argumetele lui Vatsyayana (pe care le atribuise, desigur, inteleptilor antici) despre autonomia sexuala a femeii, despre reactiile ei din timpul actului sexual, nedeterminate exclusiv de activitatea sexuala a barbatului, faptul ca incuraja casatoriile din dragoste si nu pe cele traditionale, dar si admiratia sa nedisimulata pentru curtezane si pentru talentele lor au facut inevitabila reactia negativa a savantilor conservatori, atragandu-si totodata si aparatori devotati din randul celor moderni."
- "Corpul e un templu [...] Trebuie pastrat stralucitor, dulce si parfumat pentru salasluirea zeilor."
- "Poate ar fi trebuit sa ma surprinda faptul ca savantul a carui lucrare isi propune sa accentueze dorinta barbatilor si a femeilor cauta linistea. [...] Ajunsesem sa suspectez ca exista ceva contradictoriu, sau macar discontinuu, intre ce-mi povestise despre viata lui si ce facea ca profesie."
- "Sunt surprins cat de usor e sa construiesti un trecut diferit, fara sa fie neaparata nevoie sa minti, numai prin anumite omisiuni, necorectand prezumtiile false, evitand sa spui adevarul cu o voce prea tare."
- "Asemeni unui yoghin care nu separa meditatia de viata de zi cu zi, ci incearca sa transforme toate clipele vietii sale intr-o meditatie, continua Chandrika, meditatia lui Vatsyayana despre kama trebuie sa aiba loc inauntrul domeniului eroticii, nu in afara sa."