Petre a fost trimis mai aproape de front, la Odesa, și a rămas să ne trimită vorbă despre cei de acasă, când avea să afle. Eu și Liza am rămas la Focșani, așteptând. Se făcuseră caisele și, ca și cum am fi fost acasă, făceam dulcețuri. Nu știam unde ne va prinde iarna și nici unde ne va prinde luna viitoare, dar făcutul dulceții, spălatul fructelor și învârtitul copturii pe foc mă linișteau. Începuseră bombardamentele. Borcanele clănțăneau pe masă. Când începeau borcanele să tremure, lăsam totul și fugeam în pivniță. Între două bombe, ieșeam afară și mai învârteam la dulceață.
Bunica se întindea pe fotoliul ei pat acoperit cu o cergă roșie, iar eu mă așezam la masa din sufragerie, lângă ea, îi puneam întrebări și scriam, înregistrând totul cu vocea ei și fără să-i schimb în vreun fel stilul. O vreme mi-am închipuit că am consemnat amintirile bunicii ca să-i dau ei sentimentul că nu și-a trăit viața degeaba, că interesează pe cineva, că viețile trăite nefericit, odată povestite, capătă, magic, un fel de sens… Mă gândeam că asta o va face să fie mai împăcată cu viața ei când va muri, să aibă mai pu?ine regrete, gândindu-se că mi-a lăsat ceva ce nu piere odată cu ea.
Încep însă să am sentimentul, astăzi, că nu atât pentru ea am hotărât să-i consemnez viața, nu doar ca să-i dau ei sentimentul că n-a trăit degeaba – căci nu știu dacă bunica era așa de obsedată de zădărnicie –, ci mai mult pentru mine, ca să pot eu accepta mai ușor zădărnicia vieții ei – și a vieții în general.
Cristian Mungiu s-a născut la Iași, într-o familie de profesori (mama, Maria, era profesoară de română la liceu, iar tatăl, Ostin-Costel, profesor de farmacologie la Facultatea de Medicină). A urmat cursurile Facultăţii de Litere din Iași, perioadă în care a scris la Opinia studenţească și a lucrat la diverse publicaţii, la radio și televiziune. În 1998 a absolvit Academia de Teatru și Film din București. Pe parcursul studiilor universitare și după aceea, a realizat mai multe filme de scurtmetraj.
Ca autor de lungmetraj, a debutat în 2002 cu Occident, care a avut premiera la Cannes. În 2003 a publicat la Editura Liternet volumul de scenarii literare 7 povestiri. Cristian Mungiu a scris scenariile tuturor filmelor sale, fiind recompensat cu numeroase premii și distincţii, printre care, la Cannes, cu Premiul pentru cel mai bun scenariu (După dealuri, 2012), cea mai bună regie (Bacalaureat, 2016) și Palme d’Or (4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, 2007). S-a dedicat universului cinematografiei, ca scenarist, regizor, producător, organizator de festivaluri și tutore, continuând să publice ocazional articole, note de călătorie, pagini de jurnal, scenarii.
Tania Ionașcu s-a născut în Basarabia, a trăit drama surghiunului spre România și anii complicați de război, a trecut prin comunism pentru a supraviețui acestuia și a mai vizita după 1990 locurile copilăriei din Rep. Moldova. Cristian Mungiu, regizorul de mai târziu, i-a fost martor ultimilor ani de viață, prilej cu care și-a notat exact, într-un caiet, amintirile de peste ani, care cuprind detalii foarte exacte despre toate rudele și strămoșii, felul în care au trăit și au supraviețuit unor țări și unor vremuri în schimbare continuă, într-un volum care poate fi considerat și biografie, și autobiografie, și prilej de recunoștință. Volumul lui Cristian Mungiu este mai mult o carte emoțională decât una care să ofere revelații despre Basarabia, România sau despre război. Cred că este o carte pe care a simțit că trebuie să o scrie, pentru că a nu uita de unde vine și de unde au plecat bunicii și străbunicii.
Cristian Mungiu culege amintirile bunicii și le împărtășește cu restul lumii într-o manieră realistă, dar încărcată de emoție. "Tania Ionașcu, bunica mea. O istorie basarabeană" este un volum într-o continuă mișcare, ce deapănă pe repede-nainte istoria unei familii basarabene, ce a trecut printr-un război mondial necruțător și un regim comunist dur. Am regăsit aici o microistorie a Basarabiei și o portiță spre sufletul unor oameni ce nu și-au pierdut niciodată spiritul neobosit de a o lua de la capăt. Mai multe am scris într-un articol publicat pe blog. https://ciobanuldeazi.home.blog/2023/...
„Curios, îmi aduc aminte mai bine lucrurile pe care le-am pierdut decât cele de care m-am bucurat.„
Am realizat că-mi plac biografiile și memoriile! M-a impresionat destinul Taniei Ionașcu și de câteva zile mă tot gândesc la cartea lui Cristian Mungiu. E o istorie tristă atât a unei familii din Basarabia, cât și a Basarabiei. Până a fi anexată Basarabia la URSS, Tania Ionașcu locuiește împreună cu familia la Cahul. Odată ce primesc vestea că Basarabia este sub ocupația rușilor, oamenii au la dispoziție trei zile pentru a se refugia în Țară. Mama Taniei, Elena Cepalo, obsedată toată viața de agonisirea obiectelor și lucrurilor materiale decide să nu plece întrucât era imposibil de trecut Prutul cu bagajele pregătite. Astfel familia rămâne în Basarabia. A fost o alegere proastă care a avut drept rezultat deportarea mamei în Siberia, moartea tatălui prin lagăre de concentrare precum și moartea fratelui Constantin în circumstanțe neclare. Tania și cu sora ei Liza reușesc să se refugieze în România, unde se și căsătoresc, dar nici aici nu-și găsesc liniștea. Mă uimește puterea și curajul oamenilor de a începe de atâtea ori viața de la capăt!
Povestea bunicii lui Cristian Mungiu, în cuvintele ei, cu o introducere și o încheiere scrise de Mungiu.
Tania Ionașcu s-a născut în 1919 și și-a trăit copilăria în Basarabia. Pare să fi fost o persoană de treabă, deși povestea ei se axează mai puțin pe ea și mai mult pe cei din jurul ei și pe evenimentele prin care a trecut. Vorbește simplu, fără înfloriri, sărind pe la început de la una la alta până te pierzi în nume și persoane, ca până la urmă să începi să-i reții.
Multe detalii de epocă, de la mărunțișuri precum cum se făcea iluminarea din casă până la salariile celor care lucrau. Multe morți trecute în revistă, atât de boli infecțioase, cât și de război, și de accidente (dintre care două feroviare) (la un moment dat începi să te și miri că existau bătrâni și odinioară). Și mult război. Refugiați, case distruse, averi pierdute, amenințarea rușilor (atât înainte, cât și după întoarcerea armelor). Apoi, bineînțeles, durere și pe vremea comuniștilor.
Dar e o poveste care m-a ținut lipită de carte azi. Are ceva fascinant, de la întâmplările care uneori par smulse din literatură veche, la acele detalii care nu sunt scoase în evidență, dar te fac să te simți martor la trecut.
Cristian Mungiu realizează biografia basarabeană a bunicii lui, Tania Ionașcu, dar pe lângă asta evidențiază și viața a multor oameni din timpul războiului și începutul comunismului. Este transmisă atât de bine suferința oamenilor de a se muta dintr-un loc în altul renunțând cu greu la ce au agonisit până la acel moment pentru a fugii în locuri mai sigure. Iar în momentul în care s-a sfârșit războiul, când oamenii au îndrăznit să spere la o viață mai bună, au venit comuniștii.
Mama Taniei, Elena, decide în ultimul moment să nu părăsească locul natal, să nu renunțe la bunurile pe care nu le poate lua peste Prut. Consecințele acestei alegeri greșite au fost deportarea ei în Siberia, moartea soțului în lagăr și moartea fiului Constantin. Tania și Liza, alte două fiice ale Elenei, reușesc să treacă granița în România. Aici se și căsătoresc. Din păcate sunt nevoite să o ia de mai multe ori de la capăt.
“Petre a fost trimis mai aproape de front, la Odesa, și a rămas să ne trimită vorbă despre cei de acasă, când avea să afle. Eu și Liza am rămas la Focșani, așteptând. Se făcuseră caisele și, ca și cum am fi fost acasă, făceam dulcețuri. Nu știam unde ne va prinde iarna și nici unde ne va prinde luna viitoare, dar făcutul dulceții, spălatul fructelor și învârtitul copturii pe foc mă linișteau. Începuseră bombardamentele. Borcanele clănțăneau pe masă. Când începeau borcanele să tremure, lăsam totul și fugeam în pivniță. Între două bombe, ieșeam afară și mai învârteam în dulceață.”
Mi-a plăcut să descopăr lucruri despre familii dintr-o regiune și timpuri despre care nu știam prea multe. Mi-ar fi plăcut însă și mai mult ca autorul să completeze un pic jurnalul bunicii eventual cu alte perspective (de exemplu cea a surorii sale, cea a mamei etc). Cred că ar fi putut obține o reprezentare mai completă și complexă a unor timpuri și vremuri mai puțin reprezentate în literatură.
O carte emoționant de frumoasă. Cineva să îi transmită lui Cristian Mungiu să o adapteze într-un film. Sunt ferm convins că ar ieși o capodoperă care ar rămâne în istoria filmului universal.
Am început filmele lui Cristian Mungiu cu o carte, cu „Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană” (Editura „Humanitas”).
Iar atunci când am înscenat din mers, împreună cu Corina Giurgia, o fotografie a revederii noastre recente la Cărturești Iași, Corina a ales, din motive pe care doar ea le poate dezvălui, cartea mea „Drag”, iar eu am ales-o pe bunica lui Cristian Mungiu „Tania Ionașcu…”
Este o carte adâncă și dramatică, scrisă cu încrederea că „viețile trăite nefericit, odată povestite, capătă, magic, un fel de sens”, așa cum scrie autorul în prefața cărții.
O am aproape toată subliniată, pagină cu pagină, alineat cu alineat: acolo unde am oftat, acolo unde m-am minunat, acolo unde m-am luminat.
Oare pot împărtăși aici și ceva din aromele acestei cărți?
„…Mămăligă cu lapte, brânză cu smântână, rinichi cu sos, creier pane, frigănele cu mazăre, tochitură moldovenească, mâncărică de cartofi, de gutui sau de prune uscate, varză călită, pilaf cu pui, friptură de porc la tavă, știucă umplută, răcituri de curcan, borș de sfeclă, de perișoare, de cocoș, supă a la grecque, budincă de pâine uscată, griș cu lapte, plăcinte cu mere, cu vișine sau dovleac, papanași cu smântână, cremă de zahăr ars și câte și mai câte. Mâncarea ținea loc de vorbe”.
„Mamele și bunicile își arătau dragostea față de copii și soți gătindu-le”.
Și nu e o carte de bucate, e o carte dintr-o bucată.
Cinstită, cumpătată, onestă, virtuoasă, delicată și foarte-foarte frumoasă.
Cartea asta este o mica comoara descoperita recent, in contextul unor cercetari personale legate de trecutul familiei mele. La fel ca domnul Mungiu, si eu am un bunic din Basarabia, si o istorie trista si complicata cu o parte din membrii familiei din perioada anilor '40 trimisi in lagar in Siberia, altii fugiti in Romania ca refugiati, iar bucatica de istorie a familiei mele din acel loc si acele vremuri, stearsa de pe fata pamantului.
A fost un balsam pentru suflet aceasta carte. M-a emotionat, m-a induiosat, m-a infuriat, m-a intristat, si m-a umplut de recunostinta ca cineva a pus in scris niste experiente atat de asemanatoare cu cele ale familiei mele. Cartea asta m-a ajutat sa inteleg mult mai bine realitatea stramosilor mei, dimensiunea emotionala a acelor vremuri cumplite cat si a felului in care astfel de intamplari te schimba profund atat pe tine, cel care le-ai trait direct, cat si pe toti cei ce-ti urmeaza in familie.
Sunt profund recunoscatoare pentru lectura asta, pentru ca mi-a facut cunostinta cu o imagine a bunicilor mei, a strabunicilor mei, pe care nu am cunoscut-o. Si pe care nici nu o voi cunoaste cu exactitate vreodata, insa faptul ca pot pune franturi de informatie intr-un mare gol este foarte pretios.
Multumesc autorului pentru povestea bunicii lui, dar si pentru sensibilitatea si delicatetea pe care le-a adus in redarea acestor file de viata, cat si pentru gestul sincer de iubire pentru neamuri de mult disparute. Dar niciodata uitate, caci prin astfel de carti traiesc ma departe de amintirile noastre.
"I thought I was writing this to spare my Grandma's life of senslessness. But she wasn't obsessed with sensfullness or making sense. Maybe I was doing it to spare myself of senslessness regarding her life. And life in general.
Cristian Mungiu, one of the most accomplished, if not the most accomplished, romanian filmmaker makes a memoir of his grandma's upbringing inside the Iron Curtain.
Basarabia is a historically region with a controversial past. Is it Russian? Soviet? Ukrainean? Moldavean? Romanian? Don't ask the question of their language. This is where Tania, the writer's grandmother was born and fled from, on basis of freedom and social-econonomics.
But we've heard this before. What makes this story special?
The answer lies within Cristian Mungiu's deep love for his grandmother, which unavoidably makes you mirror your own, thus evoking those hormone, oxytocin releasing feelings.
Ce carte minunata! Cum e destinul asta câteodată, cum sunt întâmplările, cum realizezi ca o sclipire de moment iti pot schimba viata, o decizie greșită ți-o poate face mai trista sau o simpla plimbare te poate scoate dintr-o încurcătură cu mult noroc. Ce mult mi-au plăcut poveștile Taniei, am simțit ca sunt acolo alături de rudele ei simt greul, ma bucur când vine norocul sau observ regretul și lucrurile care au fost în zadar.
Am citit această carte cu un nod în gât și cu regretul dureros că nu mi-am ascultat la timp bunicii, unchii și mătușile. Mi-au povestit și ei despre război, despre nemți și ruși, despre tot ce-au trăit... dar eram prea mic să înțeleg. N-am știut ce să-i întreb. Acum nu mai sunt. Iar odată cu ei, s-au dus și poveștile.
O poveste in care m-am regasit. Si nu doar pentru ca sunt din Barlad :). La fel ca domnul Cristian Mungiu si multi altii, si eu vin dintr-o familie cu povesti despre primul si al doilea razboi mondial, povesti care par universale.