În viață, oamenii buni nu câștigă. Cel mult se mută.
Nu-i așa că, măcar o dată în viață, ai avut probleme cu vecinii? Poate că ai fost nevoit să participi la o ședință de scară, în timpul căreia n-ai putut decât să privești surprins și să te minunezi ce mare-i grădina Domnului. Sau poate că ai avut și tu vecini care și-au luat foarte în serios rolul de organ de conducere al blocului, ținând cu multă seriozitate evidența tuturor oamenilor care intrau și ieșeau din bloc. S-ar putea ca pățaniile din această carte să-ți pară foarte cunoscute sau, dacă faci parte din categoria celor iubiți de divinitate, să te șocheze și să-ți dai seama că ești norocos.
Apartamentul în care se mută Andrei, protagonistul acestui roman, pare perfect. Chirie mică, locație ideală și, cel mai important, nu se vede picior de gândac. Vecinii lui sunt oameni cumsecade, care-și petrec timpul jucând șah și mergând la piață... aparent. Dar nu durează mult până să-și dea seama că lucrurile nu stau deloc așa. Blocul e populat de o doamnă administrator despotică, un președinte de bloc pierdut în trecut și un om bun la (stricat) toate lucrurile – îți sună cunoscut? Proaspăt venit din Suceava, Andrei nimerește în mijlocul unor jocuri de putere mai ceva decât la Casa Albă, cu întâlniri incognito, comploturi și campanii electorale cu miză mare – democrația! Are de partea lui câțiva prieteni, dar sunt oare suficienți pentru a schimba lucrurile? Dacă vrei să râzi în hohote, să zâmbești cunoscător sau pur și simplu să te bucuri de necazul altuia, Să te mut! e lectura perfectă pentru tine.
„Nu cred că există nici un român care să nu fi avut măcar o dată în viață probleme cu vecinii. Chiar dacă regimul comunist ne-a părăsit țara acum 34 de ani, acesta se regăsește în multe blocuri reci și gri în care unii dintre noi am avut ghinionul să ajungem să locuim. Cu siguranță, când vei citi această carte, o să-ți vină în minte tot felul de oameni dubioși cu care te-ai învecinat de-a lungul timpului și care au venit la tine la ușă pentru a-ți face reproșuri de tot felul: că asculți muzică prea tare, că ai tropăit pe parchet, că i-ai inundat în baie și multe alte plângeri de genul ăsta care, de cele mai multe ori, erau doar în capul lor.“ Andrei Ciobanu
Andrei Ciobanu: Născut, nu făcut, la 1 iulie 1989, în Suceava. A fost, pe rând, explorator al adâncurilor (a căzut într -un canal când era mic), teoretician al platonismului (a iubit de la distanță o colegă de gimnaziu), atlet al amorului adolescentin, student la Cluj și stand-up comedian în București. Acum se aude la matinalul Kiss FM și se citește online și offline oriunde și oricând.
Cartea asta s-a simtit ca 8 ore de stand-up comedy😂 Ador faptul ca Andrei Ciobanu a fost si naratorul in audiobook. Cumva se simte ca un prieten iti povesteste toate nebuniile ce se intampla la el in bloc.
Foarte faină povestea lui Andrei Ciobanu pentru atunci când vreți ceva ușor, de sărbători sau oricând altcândva. Nu ai cum să nu te regăsești în această carte, pentru că am avut cu toții (sau încă avem) vecini, administratori, președinți de bloc de coșmar.
Eu am ascultat cartea pe Voxa, în lectura autorului. A fost fix ceea ce aveam nevoie.
Cand am inceput sa o ascult nu pot sa zic ca am avut mari așteptări de la ea, mai mult am inceput-o din curiozitate, dar pe parcursul ei m-am surpins râzând cu sonor, enervandu-ma sau fiindu-mi rusine si mie la randul meu de intamplarile autorului. O carte care m-a atras asa de mult in subiect incat nici nu am realizat cand s-a terminat, dorindu-mi sa nu se fi incheiat inca. A ajuns in topul cartilor citite anul asta de mine.
#2024 #73 Am mai citit de la Andrei Ciobanu încă două cărți, alea cu Ramona și Andrei, știți voi care. Am revenit la el nu pentru limbaj poetic sau construcții complexe, ci pentru o porție de râs și voie bună. Și nu am dat greș nici de data asta.
În centrul acțiunii îl avem pe Andrei, proaspăt mutat cu chirie într-un bloc din centrul Bucureștiului. Și dacă la prima vedere pare că a tras lozul norocos, dat fiind faptul că noul apartament luat cu chirie vine la un preț accesibil, are o locație convenabilă și e într-o stare acceptabilă; din primele zile chiriașul descoperă că totul nu e chiar așa de roz. Chiria vine la pachet o “administratoră” care are drept scop să-i facă șederea un calvar. Cum face față acestor provocări, vă las să descoperiți.
O lectură relaxantă, potrivită pentru perioada toridă a verii în care ne aflăm.
Nu am decât cuvinte de laudă în ceea ce privește această carte! Am trecut prin multe stări, am râs, mi-a fost “rușine” pentru momentele jenante prin care ai trecut Dar cel mai mult, m-am enervat. Deci aveam momente când îmi venea să zgudui cartea cu gândul că are efect de Voodoo și că o să îi zgâlțâie puțin pe toți vecinii tăi(dacă mai trăiesc):)) Aștept continuarea cu nunta lui Marian și a Magdei că mor de curiozitate cum a decurs :)) Succes pe mai departe!
Mulțumesc, Andrei, pentru dozele de râs pe care le-am avut citind această carte.
Am avut și eu de-a lungul vieții mele câteva momente absurde sau deplasate cu câțiva proprietari de locuințe și chiar vecini, daaar, nu a fost de ajuns să scriu o carte :))
Cea mai amuzantă carte citită de mine in anul 2023. Am râs de m-am stricat. Mai aiurea e ca am avut momente in care am identificat si eu vreo 2 tipologii de vecini prezentați in carte....doamne cat de actuala e cartea asta mai ales in blocurile vechi din capitala. Si eu am locuit in chirie intr-un bloc vechi chiar in zona buna a capitalei si inteleg perfect toata situatia expusă.
Mi-am dorit să citesc această carte încă de când i-am citit descrierea pentru prima dată, fără ca măcar să știu cine este autorul. Am avut ocazia să mă delectez cu această lectură timp de 4 zile, căci nu m-a lăsat curiozitatea să o lungesc mai mult decât atât. În primul rând, nu pot să nu remarc și să nu apreciez umorul introdus cu măiestrie în roman, precum și multitudinea de comparații, metafore și de sintagme prin care protagonistul o descrie pe „doamna administratoră”, o femeie pe care nu aveți cum să o agreați, vă garantez :) Acțiunea este dinamică și însoțită de suficiente pasaje descriptive cât să ne facem o idee despre context, dar să nu fim încărcați cu prea multe detalii. Aventurile lui Andrei de-a lungul cărții au fost delicioase (cel puțin ca cititor, pentru multele incidente neplăcute pe care probabil le-a trăit în viața reală pot spune că îmi pare foarte rău pentru el) și m-au în priză până la ultima pagină. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la roman este faptul că, dacă am ignora cuvintele obscene, îl pot considera cu ușurință o lucrare demnă de a fi introdusă în programa de bacalaureat - în sensul bun, evident. Mai exact, consider că „Să te mut!” este un roman care prezintă tipologii umane mult mai bine conturate și într-un mod mult mai plăcut decât o fac autorii care trebuie studiați în liceu. Ca adolescenți, rezonăm mult mai ușor cu o astfel de carte în care protagonistul are vârsta, gândirea și principiile asemănătoare ce generațiile noi și în care acesta este plasat într-un mediu diferit (prin faptul că vecinii din bloc sunt în mare parte pensionari, se pune în evidență gândirea oamenilor din generațiile trecute, însă într-un mod plăcut pentru lectură, fără ca acele pasaje să devină obositoare sau plictisitoare) pe care să străduiește să îl înțeleagă și cu care uneori, e nevoit să se lupte. Cartea este o lecție de viață prezentată cu mult umor și empatie și este un mijloc excelent de relaxare în timpul liber. Dacă nu îndrăgești cartea după primele cinci pagini, e posibil să fii genul acela de persoană care va fi de partea administratorei pe parcursul lecturii! :)
Cartea SA TE MUT mi.a starnit curiozitatea din titlu. Dupa ce am mai citit alte 2 carti ale aceluiasi autor si anume SUGE.O ANDREI si SUGE.O RAMONA, am zis ca trebuie sa o citesc si pe aceasta. Aici il regasim pe Andrei care a terminat facultatea si planuieste sa plece in capitala. Astfel cu putinele economii, pleaca de la Suceava direct in Bucuresti pentru un trai mai bun. Astfel gaseste sa inchirieze un apartament in inima capitalei la un pret decent. Ceea ce.l asteapta nici prin cap nu v.ar trece, doar daca ati locuit la bloc ai ati avut o administratora o babaciune NEBUNA.
I.am oferit doar 4 stelute pentru ca partea a doua mi s.a parut trasa de par. Per total o recomand spre lectura, mi.a placut foarte mult.
O carte pe care nu am putut să o las din mână! Haioasă, am râs cu lacrimi la unele faze, dar m-am și enervat pe administratoarea aia, de îmi venea să o strâng de gât. Eu nu țin minte să fi avut asemenea vecini. Una singură doar. Dar ca norocu, nu a fost administratoare de bloc :))
E prima carte pe care o citesc a lui Andrei, și sigur voi mai continua. Îmi place mult cum scrie.
Recomand cartea tuturor care doresc să se amuze, să se enerveze și să aibă parte de o poveste interesantă, cu o morală bună!
O lectură amuzantă, antrenantă și haotică, așa aș descrie această poveste. Mi-am făcut nervi, am râs, am înjurat și am promis că dacă mai dau ochii cu astfel de bătrâni, n-o să le iert nimic. Doamne ferește de așa oameni în viața mea și Doamne ferește și de Andrei să nu mai dea de așa oameni vreodată în viața lui.
Am ascultat-o pe voxa si ma bucur enorm pentru ca nararea e super. Cred ca dacă o citeam eu nu mi-ar fi plăcut tot asa de mult. O sa o cumpăr sa o adaug în colecție. Recomand cu drag !
Nu am avut asteptari de la aceasta carte, doar dorinta de a ma binedispune si de a rade. Si s-a achitat de toate cu brio. Nu e o capodopera literara, e drept, dar, uneori, fix de asta ai nevoie.
Excelenta carte, autorul are un simt al umorului specific; cartea m-a amuzat și m-a ținut in suspans in același timp. Este ușor de citit, întâmplările curg natural și nu poți sa o lași din mâna pana nu o termini.
Evenimentele par rupte dintr-un film in genul ‘Stan și Bran’ și este puțin probabil ca toate acțiunile sa fie reale.
Andrei se muta într-un apartament din centrul capitalei, unde întâlnește o administratora care ii face viața un iad încă din prima zi. Cu toate acestea, chiria neașteptat de mică, îl face sa rămână in acel apartament pentru următorii 8 ani.
Hotărât sa o înlăture de la putere, pornește o campanie de promovare a lui nea Nelu, un bătrânel de treaba, căruia ‘scorpia’, i-a furat postul in urma cu peste 25 de ani. Cu toate eforturile lui si ale prietenilor lui care au sărit in ajutor, nea Nelu pierde campania și pleacă din bloc din cauza rușinii pe care a îndurat-o.
Recunosc, sfârșitul m-a dezamăgit, din păcate povestea nu a avut un final fericit. Autorul trage concluzia ca in viața nu reușește omul corect, ci doar cel ce calcă pe cadavre ca sa ajungă unde își dorește.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Am terminat de ascultat această carte pe Voxa și a fost fix ce mă așteptam. M-am simțit de parcă eram la un show de stand up de-ale lui Andrei Ciobanu, mi-a plăcut că a fost în lectura lui, altfel nu cred că aș fi ascultat-o (sau citit-o). A fost amuzantă, am râs, a avut multe comparații și glume inteligente (altele teribil de proaste). A fost fix ce aveam nevoie, o lectură lejeră, relaxantă, (deși administratora m-a scos din sărite!) din care chiar ai ce să înveți. Concluzia finală a fost tristă, dar adevărată, tot ce pot să zic este că-mi doresc să mă ferească Domnul de asemenea administratori. Recomand cu drag audiobook-ul. ❤️
Chiar am ras. Nu aveam asteptari prea mari, pentru ca prima carte a autorului nu pot sa spun ca mi-a placut (doar ca a fost ok). Eu am ascultat audiobook-ul si cred ca a contat mult. Lectura a fost realizata chiar cu vocea autorului. Personajele sunt atent si bine construite, complexe, cu cat mai multe detalii astfel incat sa reusesti sa iti faci o parere cat mai apropiata de ceea ce s-a intamplat.
Off-Topic: Game of Thrones de Romania. On-Topic: Am ras, m-am minunat, m-am crucit apoi am inceput sa ma simt bine, sa imi apreciez vecinii si locul actual unde stau…pentru ca oameni normali.
Te poți regăsi foarte ușor în întâmplările din carte fiindcă... să fim serioși, cine nu a avut vecini enervanți sau un administrator de nesuportat? :))) Noroc că acuma s-au mai digitalizat lucrurile, dar multă lume a trăit ce a trăit Andrei.
Eu am rezonat mult cu relatările din carte, mai ales că am locuit și încă locuiesc într-un bloc vechi cu 10 etaje, parcă am vizualizat acțiunea petrecându-se aici la mine pe scară 🤣
Nota 10 pentru replicile amuzante și asemănările făcute în anumite situații, mi-au plăcut mult.
👉🏼 Ce nu mi-a plăcut: Deși înțeleg umorul și înțeleg că totul a fost scris cu scopul de a amuza cititorul... totuși unele replici sau generalizări despre bătrâni mi se par "prea mult" și duc într-o zona de lipsă de respect față de oamenii vârstnici în general prin generalizarea anumitor comportamente pe care unii (nu toți) oameni bătrâni le fac. Să nu uităm că și noi vom ajunge așa cândva 😆 (bătrâni zic, nu răi ca și administratora, dar ați prins ideea)