What do you think?
Rate this book
Mai Mult Ca Trecutul
Nimeni nu mai are încredere în nimeni, nimeni nu mai este alături de nimeni, o asociere este o utopie, un gest de sprijin al cuiva sau a ceva, aproape de neimaginat. Suntem singuri, cu desăvârșire singuri, nu doar în istorie, ca popor, ci și în eternitate, ca oameni. De aceea, în toată devenirea noastră am reușit numai lucrurile care puteau fi făcute de unul singur (poezia, de exemplu) și am fost jalnici sau pur și simplu inexistenți în
536 pages, Paperback
Published January 1, 2023
31 people are currently reading
391 people want to read
About the author
Ana Blandiana
126 books188 followersAna Blandiana, pe numele ei civil Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timișoara) este o scriitoare și luptătoare pentru libertate civică în România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate.
Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar.
Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.
Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.
Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică.
După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.
De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.
Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, 1982; Premiul Internațional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul Internațional "Vilenica", 2002.
Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar.
Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.
Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.
Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică.
După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.
De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.
Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, 1982; Premiul Internațional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul Internațional "Vilenica", 2002.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 19 of 19 reviews
November 16, 2023
Un jurnal despre cum a fost la finalul unei epoci așa-zise “de Aur”, despre cum reeducarea a creat Omul Nou înfometat și înfrigurat, aflat în “imposibilitatea de a fi cinstit în mod absolut, trăind într-o societate esențialmente necinstită”. O mărturie tulburătoare despre o felie de istorie egal de relevantă ca cea a lui Mihail Sebastian despre anii ‘30-‘40.
Un indice și sumare note de subsol ar fi fost binevenite instrumente de orientare și punere în context, deși ar fi îngroșat puțin volumul.
Un indice și sumare note de subsol ar fi fost binevenite instrumente de orientare și punere în context, deși ar fi îngroșat puțin volumul.
December 24, 2024
Nu m-am putut despărți de niciunul dintre cele două citate de mai jos. Primul, ca antidot la aerul din ce în ce mai irespirabil din jurul nostru. Al doilea, ca minunat outro al tripticului memorialistic pe care îl conchide jurnalul Anei Blandiana (triptic ce mai cuprinde “Fals tratat de manipulare” și “Soră lume”):
(pag. 100-101) Seară cu gândul la mâine. Când suntem singuri e bine, ieșirea între oameni ne înspăimântă. E frig, agățăm pături la uși și ferestre și ne simțim baricadați, apărați. Focul din sobă ne liniștește, pisicile dormind în poziții geniale ne dau sentimentul că dincolo de lumea noastră agitată și prostească există o alta, profundă, universală, infinit de înțeleaptă și care ne-ar putea cuprinde, dacă am avea puterea să ne lăsăm în voia ei…
și
(pag. 534) M-a impresionat o afirmație a lui Mircea, făcută în ultima convorbire telefonică, înainte de tăierea firului, “Meseria mea e libertatea”.
M-a impresionat, pentru că m-a făcut să meditez asupra ei și în cele din urmă s-o contrazic: “Nu, meseria mea nu e libertatea și nici nu a fost vreodată. Libertatea nu a fost decât cel mult instrumentul meu de lucru, unealta de care m-am folosit pentru a scrie. Meseria mea e durerea. Capacitatea de a suferi și capacitatea de a exprima suferința, iar această meserie aproape că nu are legătură cu libertatea, în orice caz se află, se desfășoară, se exercită într-un plan mult mai profund decât ea“.
(pag. 100-101) Seară cu gândul la mâine. Când suntem singuri e bine, ieșirea între oameni ne înspăimântă. E frig, agățăm pături la uși și ferestre și ne simțim baricadați, apărați. Focul din sobă ne liniștește, pisicile dormind în poziții geniale ne dau sentimentul că dincolo de lumea noastră agitată și prostească există o alta, profundă, universală, infinit de înțeleaptă și care ne-ar putea cuprinde, dacă am avea puterea să ne lăsăm în voia ei…
și
(pag. 534) M-a impresionat o afirmație a lui Mircea, făcută în ultima convorbire telefonică, înainte de tăierea firului, “Meseria mea e libertatea”.
M-a impresionat, pentru că m-a făcut să meditez asupra ei și în cele din urmă s-o contrazic: “Nu, meseria mea nu e libertatea și nici nu a fost vreodată. Libertatea nu a fost decât cel mult instrumentul meu de lucru, unealta de care m-am folosit pentru a scrie. Meseria mea e durerea. Capacitatea de a suferi și capacitatea de a exprima suferința, iar această meserie aproape că nu are legătură cu libertatea, în orice caz se află, se desfășoară, se exercită într-un plan mult mai profund decât ea“.
November 3, 2023
O lectură incredibilă, alaturi de Fals tratat de manipulare și Soră lume, reprezintă pentru un mine manual de istorie a comunismului cu o scriitură extraordinară și cu o imersiune în trăiri, emoții și frică ce depășesc poveștile bine știute de toți din comunism.
January 4, 2024
O carte ca o rană.
January 19, 2024
"Smecheria nu este opusul prostie, ci al inteligentei."
June 9, 2024
Lectura mi-a descoperit insa - cu spaima si bucurie, as indrazni sa spun - nu atat un portret al meu aleatoriu si chiar neadevarat, in masura in care este desfigurat de boala, spaime, nevroze, ci un portret al epocii aproape uitate infinit mai absurda si mai plina de semnificatii decat o tineam minte, degradanta, ridicola, chinuitoare, fascinanta. Nu portrete de scriitori, prieteni sau neprieteni, desenate subiectiv, corect sau nedrept, exaltat sau critic dau rost si importanta paginilor, ci portretul epocii care i-a marcat si adesea i-a malformat.
.
.
.
Smecheria nu este opusul prostiei, ci al inteligentei.
.
.
.
Smecheria nu este opusul prostiei, ci al inteligentei.
January 1, 2024
Mai-mult-ca-trecutul e a treia carte autobiografica a Anei Blandiana pe care am citit-o și care mi-a plăcut foarte mult. Deși am trăit perioada 31 august 1988 - 12 decembrie 1989, eram prea tânără pentru a percepe, cu adevărat, teribilul acelei perioade. Aveam 13 ani și știam despre lipsa mâncării din magazine, cozile interminabile de la carne (la capătul cărora luam, împreună cu mama, ceea ce astăzi lumea da la câini, sau nici lor, oase goale) sau de la alte produse alimentare, magazinele goale și sinistre, tăierile de curent, temele făcute la lampă/lumanare, frigul din casă (sau de la școală), absența apei calde… Cu toate astea, vârsta fragedă si apartenența la o familie modestă nu-mi permiteau să percep teroarea în care trăiau românii, supravegherea continuă, duplicitatea, frica, persecuțiile, deși îmi amintesc ca ascultarea posturilor radio Vocea Americii sau Europa Liberă era clandestină și, din acest motiv, făcută pe ascuns, pe “șoptite”, cu promisiunea ca nu voi povesti nimănui… Jurnalul Anei Blandiana vine să reamintească momente pe care le-am uitat și să ne dezvăluie spaime pe care, poate, mulți nici nu le intuiam și asta e semnul unei asupriri teribile, al unei supuneri acceptate, de multe ori, ca un dat, al unei îndoctrinări nemaipomenite. Și nu doar spaima, ci și neputința, disperarea, neîncrederea, ingeniozitatea tehnicilor de terorizare, persistența și vigilența “organelor” de supraveghere.
Am descoperit în jurnal mărturii despre scriitori curajoși, despre o solidaritate emoționantă între oameni buni și de calitate pe care sistemul nu îi pervertise.
Mi-a plăcut imaginea idilică a Comanei și a momentelor petrecute de soții Rusan și prieteni ai lor în acel sat de câmpie, în apropiere de București, unde mai mulți scriitori și-au găsit refugiul și pacea.
O carte-mărturie despre ultima suflare a comunismului în România.
Am descoperit în jurnal mărturii despre scriitori curajoși, despre o solidaritate emoționantă între oameni buni și de calitate pe care sistemul nu îi pervertise.
Mi-a plăcut imaginea idilică a Comanei și a momentelor petrecute de soții Rusan și prieteni ai lor în acel sat de câmpie, în apropiere de București, unde mai mulți scriitori și-au găsit refugiul și pacea.
O carte-mărturie despre ultima suflare a comunismului în România.
May 17, 2024
Aflăm că Vocea Americii a transmis și ea poezioare, ceea ce mi se pare de-a dreptul ridicol. În general am un sentiment de jenă în fața importanței pe care o primește această glumă și care dovedește cât de scăzut este nivelul curajului, din moment ce un grațios și amuzant text pentru copii poate fi interpretat ca un act de eroism. Vai de epocile în care a fi normal este un act de eroism!
în mod inevitabil, îmi rămâne dragă și de neînțeles această Ana Blandiana pe care o regăsesc în toate lucrările desprea ea și despre timpul pe care l-a străbătut, cu atât mai de tulbure și de neînțeles la rândul lui. jurnalul ultimelor zile ale comunismului românesc (la nivel oficial) scris într-un alfabet în aparență indescifrabil, tocmai pentru că cu greu pot să-mi închipui și apoi să înțeleg mecanismele spaimei, umilinței și neîncrederii care antrenau societatea românească la finalul anilor '80 — și, în esență, pe tot parcursul perioadei comuniste. până și faptul acesta de a purta după tine caietele de însemnări, de a nu-ți îngădui să le lași acasă de teama unor percheziții inopinate, mi se pare ireal și inevitabil grăitor pentru ceea ce reprezintă per ansamblu jurnalul.
cartea surprinde două lumi în aparență deosebite - Bucureștiul în plin proces de „modernizare” cu demolările implicite, și Comana, această gură de aer proaspăt pentru autoare, în care își fac inevitabil simțită prezența informatorii, instigatorii și securiștii. fie că citesc despre ce se întâmplă la București, fie că sunt transpusă la Comana, n-am cum să nu resimt cenușiul acelei perioade, mizeria fizică a orașului, îmi închipui mormanele de moloz și străzile cenușii, cozile cu sau fără locomotivă la fel de fel de alimente, îndurarea frigului, lipsa apei calde, toate aceste aspecte care fac subiectul asburdisianul comunist, ceaușist, românesc în ultimă instanță și care sunt redate atât de subtil prin intermediul acestui jurnal. mă întreb cum de a fost posibil și nu îndrăznesc să-mi răspund (deși ar trebui!).
în mod inevitabil, îmi rămâne dragă și de neînțeles această Ana Blandiana pe care o regăsesc în toate lucrările desprea ea și despre timpul pe care l-a străbătut, cu atât mai de tulbure și de neînțeles la rândul lui. jurnalul ultimelor zile ale comunismului românesc (la nivel oficial) scris într-un alfabet în aparență indescifrabil, tocmai pentru că cu greu pot să-mi închipui și apoi să înțeleg mecanismele spaimei, umilinței și neîncrederii care antrenau societatea românească la finalul anilor '80 — și, în esență, pe tot parcursul perioadei comuniste. până și faptul acesta de a purta după tine caietele de însemnări, de a nu-ți îngădui să le lași acasă de teama unor percheziții inopinate, mi se pare ireal și inevitabil grăitor pentru ceea ce reprezintă per ansamblu jurnalul.
cartea surprinde două lumi în aparență deosebite - Bucureștiul în plin proces de „modernizare” cu demolările implicite, și Comana, această gură de aer proaspăt pentru autoare, în care își fac inevitabil simțită prezența informatorii, instigatorii și securiștii. fie că citesc despre ce se întâmplă la București, fie că sunt transpusă la Comana, n-am cum să nu resimt cenușiul acelei perioade, mizeria fizică a orașului, îmi închipui mormanele de moloz și străzile cenușii, cozile cu sau fără locomotivă la fel de fel de alimente, îndurarea frigului, lipsa apei calde, toate aceste aspecte care fac subiectul asburdisianul comunist, ceaușist, românesc în ultimă instanță și care sunt redate atât de subtil prin intermediul acestui jurnal. mă întreb cum de a fost posibil și nu îndrăznesc să-mi răspund (deși ar trebui!).
October 22, 2024
Pe parcursul lecturii luăm parte la frământările personale și îngrijorările financiare survenite în urma imposibilității de a publica, la neliniștea legată de propria siguranță, la frustrarea de a pierde o grămadă de timp pentru a sta la cozi pentru combustibil și alimente.
Din august 1988 și până pe 12 decembrie 1989 Ana Blandiana ne primește în propria casă din București și ne povestește ca unui prieten tot demersul făcut pentru a primi aprobare să poată publica. Ne primește în casa de la Comana, lângă căldura sobei în timp ce scrie sau în grădină în timp ce pune răsaduri. A fost o perioadă în care nu puteai să ai încredere în nimeni.
Jurnalul Anei Blandiana ne oferă frânturi din viața autoarei, dar ne și reamintește momentele prin care am trecut în perioada comunistă și pe care, sper, nu le-am uitat.
Mi-a luat ceva timp să termin această carte, dar nici nu m-am grăbit pentru că nu vroiam să se termine. Este o carte densă, plăcută, lirică, cu o scriitură extraordinară. O carte care abundă în emoții și trăiri.
Din august 1988 și până pe 12 decembrie 1989 Ana Blandiana ne primește în propria casă din București și ne povestește ca unui prieten tot demersul făcut pentru a primi aprobare să poată publica. Ne primește în casa de la Comana, lângă căldura sobei în timp ce scrie sau în grădină în timp ce pune răsaduri. A fost o perioadă în care nu puteai să ai încredere în nimeni.
Jurnalul Anei Blandiana ne oferă frânturi din viața autoarei, dar ne și reamintește momentele prin care am trecut în perioada comunistă și pe care, sper, nu le-am uitat.
Mi-a luat ceva timp să termin această carte, dar nici nu m-am grăbit pentru că nu vroiam să se termine. Este o carte densă, plăcută, lirică, cu o scriitură extraordinară. O carte care abundă în emoții și trăiri.
July 17, 2024
Cartea de față nu mi-a permis doar sa înțeleg mai bine sfârșitul perioadei comuniste, dar mi-a dat șansa să o cunosc pe Ana Blandiana dincolo de meseria de scriitoare. Micile bucurii și eșecuri ale vieții cotidiene văzute prin prisma subiectivității acesteia, m-au făcut să mă pierd într-o perioadă pe care nu aș fi avut cum altfel să o experimentez.
November 17, 2023
Nu o este o carte despre dizidența autoarei sau a altora. Ea exprimă conștiința la care ajunge dna Blandiana privind complicitatea lumii scriitoricești în care se mișcă (și aici nu e vorba despre lingăii lui Ceaușescu) la perpetuarea aberantului regim comunist. Pentru că imediat după ce am terminat acest jurnal, am început să-l citesc pe cel al lui Franz Kafka, sunt nevoit să revizuiesc negativ de la 4 la 3 stele calificativul acordat inițial. Asta e.
November 14, 2023
Am petrecut aproape trei săptămâni alături de Ana Blandiana și de jurnalul său. Am ales să o citesc în paralel cu altceva, oferindu-mi porții de fericire din acest jurnal seara, înainte de a merge la somn.
O ”cunoscusem” pe Ana Blanadiana doar ca poetă, dar și din ”povestirile” răutăcioase ale multora cu privire la conexiunile ei cu comunismul. I-aș invita pe aceștia- și nu doar pe ei-să citească acest jurnal. Spunea cineva foarte frumos că Ana Blandiana parcă ar bandaja o rană vie cu precizie chirurgicală, cu o inocență parcă pierdută pentru lumea în care trăim, cu senzații, nostalgii, dar și bucurii mărunte pierdute în gusturi,apusuri, culori, mangâieri. O lectură care se citește ”la foc domol”, în liniște și cu multă recunoștință. Pentru că suntem departe de comunism, dar și pentru că suntem contemporani cu un OM atât de frumos, atât de sensibil și inocent.
”Nu putem să ne despărțim de toți cei care nu sunt reproșabili cu noi, pentru că am rămâne cu desăvârșire singuri.”
”Meseria mea e durerea. Capacitatea de a suferi și capacitatea de a exprima suferința, iar această meserie aproape că nu are legătură cu libertatea, în orice caz se află, se desfășoară, se exercită într-un plan mai profund decât ea.”
O ”cunoscusem” pe Ana Blanadiana doar ca poetă, dar și din ”povestirile” răutăcioase ale multora cu privire la conexiunile ei cu comunismul. I-aș invita pe aceștia- și nu doar pe ei-să citească acest jurnal. Spunea cineva foarte frumos că Ana Blandiana parcă ar bandaja o rană vie cu precizie chirurgicală, cu o inocență parcă pierdută pentru lumea în care trăim, cu senzații, nostalgii, dar și bucurii mărunte pierdute în gusturi,apusuri, culori, mangâieri. O lectură care se citește ”la foc domol”, în liniște și cu multă recunoștință. Pentru că suntem departe de comunism, dar și pentru că suntem contemporani cu un OM atât de frumos, atât de sensibil și inocent.
”Nu putem să ne despărțim de toți cei care nu sunt reproșabili cu noi, pentru că am rămâne cu desăvârșire singuri.”
”Meseria mea e durerea. Capacitatea de a suferi și capacitatea de a exprima suferința, iar această meserie aproape că nu are legătură cu libertatea, în orice caz se află, se desfășoară, se exercită într-un plan mai profund decât ea.”
December 26, 2024
Really good! I wanted to dog ear so much of it.
For me two aspects of the journals surprised me:
1. How alike I am with a 47 year old?? I thought I could never identify with someone older, I think because older people have always been in completely different positions than me (of authority, professionally, parents etc.) that preceded their inner lives. So I was quite touched and reassured that I won't lose myself as I grow older.
2. How absurd the daily lives of romanians were. I had of course heard a lot about life during communism and could imagine it quite well, given that Romania today in its bureaucracy and state elements and collective mentality is frustrating to the point of humiliating. But the rat race of every day for food and necessities is humbling. I think about how it must have been for my grandma, raising four kids while working fulltime.
For me two aspects of the journals surprised me:
1. How alike I am with a 47 year old?? I thought I could never identify with someone older, I think because older people have always been in completely different positions than me (of authority, professionally, parents etc.) that preceded their inner lives. So I was quite touched and reassured that I won't lose myself as I grow older.
2. How absurd the daily lives of romanians were. I had of course heard a lot about life during communism and could imagine it quite well, given that Romania today in its bureaucracy and state elements and collective mentality is frustrating to the point of humiliating. But the rat race of every day for food and necessities is humbling. I think about how it must have been for my grandma, raising four kids while working fulltime.
January 22, 2025
'M-a impresionat o afirmaţie a lui Mircea, făcută în ultima convorbire telefonică, înainte de tăierea firului, "Meseria mea e libertatea".
M-a impresionat, pentru că m-a făcut să meditez asupra ei și în cele din urmă s-o contrazic: "Nu, meseria mea nu e libertatea și nici nu a fost vreodată. Libertatea nu a fost decât cel mult instrumentul meu de lucru, unealta de care m-am folosit pentru a scrie. Meseria mea e durerea. Capacitatea de a suferi și capacitatea de a exprima suferinţa, iar această meserie aproape că nu are legătură cu libertatea, în orice caz se află, se desfășoară, se exercită într-un plan mult mai profund decât ea.'
Ana Blandiana meditează în cartea ei asupra tot ce o înconjoară; am iubit fiecare pagină şi tot ce pot spune este că cartea asta mi-a dat răspunsuri acolo unde am crezut că sunt singura care își pune întrebări.
M-a impresionat, pentru că m-a făcut să meditez asupra ei și în cele din urmă s-o contrazic: "Nu, meseria mea nu e libertatea și nici nu a fost vreodată. Libertatea nu a fost decât cel mult instrumentul meu de lucru, unealta de care m-am folosit pentru a scrie. Meseria mea e durerea. Capacitatea de a suferi și capacitatea de a exprima suferinţa, iar această meserie aproape că nu are legătură cu libertatea, în orice caz se află, se desfășoară, se exercită într-un plan mult mai profund decât ea.'
Ana Blandiana meditează în cartea ei asupra tot ce o înconjoară; am iubit fiecare pagină şi tot ce pot spune este că cartea asta mi-a dat răspunsuri acolo unde am crezut că sunt singura care își pune întrebări.
December 30, 2023
Cu adevarat remarcabile amintirile, memoriile, notitele, gandurile, impresiile si tot ceea ce Ana Blandiana asterne in jurnalul sau de la sfarsitul regimului ceausist. Avand un real interes si o avida sete de cunoastere a istoriei comunismului romanesc, am lecturat dorindu-mi cumva sa simt aerul sumbru al acelor ani, acel ceva ce se desprinde si merge dincolo de paginile cartii. Ana Blandiana reuseste sa surprinda spiritul vremii, faimosul 'zeitgeist' formulat de Hegel, cu toate ale sale: angoasele, temerile, banuielile, lipsurile, disperarile. Un univers in care nimeni nu mai (putea) avea incredere in nimeni, profund marcat de antagonism, dar in care se ridicau nesfarsite si sforaitoare encomioane conducatorului.
March 30, 2025
"Am ajuns la Comana la 10.30, foc, cină, radio, senzație de pace, de liniște și siguranță în jurul focului de lemne, al zidurilor de paiantă, al ușii proptite ca un par, al motanului stând în două labe, ca o veverițe, ca să vadă ce pun pe masă. Cât de puțin ne trebuie ca să fim fericiți și cu câtă minuție suntem împiedicați să ne putem bucura de acest puțin!"
May 13, 2024
O carte extraordinară despre oameni, emoții, frici, bucurii, lucruri simple. Am tras mult de ea pentru că nu îmi doream să se termine.
October 23, 2024
"Principalul e nu să mimezi tinerețea, ci să fii indiferent la vîrstă (și impermeabil la timp)".
Displaying 1 - 19 of 19 reviews