Unii oameni își trăiesc cu adevărat viața. David Neacșu și-a trăit-o cât și pentru mulți alții.
Am citit acest jurnal de călătorie-biografie pe nerăsuflate, adesea cu gura căscată, neștiind ce minunăție mi se va mai povesti pe următoarea filă. Spunea cineva într-o altă recenzie că totul e repetitiv: „am urcat, a fost frig, am coborât”. Da, ei bine, cam așa funcționează munții. Ce a fost impresionant e CUM s-au realizat toate acestea. Vorbim despre un om care a fost în toate colțurile planetei, a urcat tot ce era mai înalt și mai periculos pe acolo, a trăit cele mai incredibile povești, și cumva a ajuns de fiecare dată viu acasă. Nu e o carte despre cum a urcat câțiva munți; e o carte despre cum și-a însușit fiecare loc (și nu au fost puține!) mai deplin decât își însușesc unii localitatea de reședință.
Trebuie să recunosc că am citit nu doar cu incredulitate, ci și cu un sentiment de gelozie. Mă consider o fire aventuroasă, am fost în câteva locuri mai interesante până acum, nu mi-e teamă să renunț la confort ca să pot vedea și eu cât mai mult din lumea aceasta. Acestea fiind zise, nu aș avea curajul să fac aproape niciunul din lucrurile pe care dl Neacșu le-a înșiruit pe repede înainte (și ajung și la partea asta imediat). Orice spirit de aventură credeam că am a pălit ireversibil citind pățaniile din această carte. Nu mai pot merge nicăieri fără să mă simt ca un turist de duzină. Contrastul acesta m-a dereglat cvasi-permanent. Și probabil că lucrul acesta mă va roade subliminal mult și bine, oriunde mă voi duce, fiindcă e posibil ca niciodată să nu am o poveste care să se compare, măcar, cu ce veți găsi printre aceste rânduri! Asta, cel puțin, până când anii îmi vor tempera din prezentul nărav al tinereții, ori voi face și eu unele lucruri la fel uimitoare.
Ziceam mai sus că totul a fost povestit pe repede-înainte. Asta am simțit și eu la începutul cărții. Fraze scurte, istorisiri de câteva pagini pentru fiecare loc. Parcă mergea prea repede. Și apoi am realizat că de fapt, e perfect așa. Sigur, dacă volumul s-ar dori a fi un extensiv jurnal de călătorie, atunci ceva chiar ar fi lipsit. Dar așa cum e acum, o istorisire a unei vieți de explorator, o biografie a unui om care a văzut ceva pe lumea asta, e perfect. Nu e nevoie de fiecare detaliu din fiecare urcare, o înșiruire de creste și brâne și tabere, sau de (probabil mii) de sătuce, orașe, aeroporturi. Ce a fost important și spectaculos a fost pe lung narat, destul cât să mă țină constant în priză, ca și cum aș fi fost cu dl Neacșu față-n-față, povestindu-mi în carne vie aventurile sale, pe măsură ce și le amintește. Arareori cred că o detaliere ar fi fost binevenită; poate în acest scop va exista o ediție ulterioară - sau doar va trebui să-l cunosc în persoană. (ce s-a întâmplat cu indonezienii din Papua?! Trebuie să aflu!)
Dar peste toate acestea, ce cred eu că a fost mai important, și mult mai profund, a fost felul în care dl Neacșu și-a așternut înțelepciunea și experiența de o viață în aceste rânduri. Despre caracter, despre lucrul cu alți oameni, despre cunoașterea de sine, despre pasiune - toate sunt abordate, într-o manieră deosebită. Simt că am învățat ceva de la acest om, și nu doar geografie și un pic de alpinism. Unele citate au fost extraordinare - fraze scurte și la obiect, dar care loveau atât de tare încât m-au obligat să le recitesc, pentru că simt ceea ce a simțit și autorul atunci când le-a scris. Muntele te face într-adevăr să privești altfel lumea, și ceea ce faci cu viața ta. Se vede că această carte e rezultatul a multor ani de introspecție în solitudinea lui.
Am apreciat imens și referirile constante la schimbările climatice, observate la prima mână în toată lumea, precum și la relația om-natură. Ar fi fost păcat ca un om cu atâta experiență să nu poposească puțin și asupra acestui subiect, și m-am întristat să văd că, în general, trendul pe care l-a observat e numai în rău, mai ales la noi acasă. Partea bună este că există modele bune pe care le putem urma, și se vorbește despre multe în carte.
În ultimul rând, pe lângă că autorul a avut curajul să întreprindă atâtea expediții în atâtea locuri ale lumii, a avut și norocul să o facă înainte de industrializarea turismului, pe care tot el o notează cu tristețe. Și dacă lipsa mea de curaj e povara mea, nu pot spune același lucru despre starea de fapt a lumii. Dacă acum 20-30 de ani multe din locurile vizitate de dl Neacșu erau, încă, relativ în afara cărării bătute, astăzi majoritatea sunt atât de ușor accesibile încât orice element de aventură dispare. Nu consider că e ceva inerent rău în a permite mai multor oameni să se bucure de ceea ce are planeta aceasta de oferit, dar recunosc că e păcat că nici eu, și nici urmașii mei nu ne vom mai putea bucura de unele locuri așa cum s-a putut bucura dl Neacșu!
Acestea fiind zise, dacă aveți și cel mai mic spirit de aventură și cea mai mică curiozitate despre lume în voi, vă îndemn să citiți cartea aceasta. Sper doar că trăirile din ea să vă ambiționeze, chiar dacă, ca mine, veți avea nevoie de un moment să treceți peste faptul că doar cu greu pot fi vreodată egalate! :)