What do you think?
Rate this book
Omulețul din perete
Și dacă ești doar un personaj în cartea altcuiva?
Cala, o femeie superbă și misterioasă, în jurul căreia se învârt multe dintre poveștile din carte. Sevăn, un bătăuș get‑beget dintr‑un sat uitat de lume. Fifi, o bibliotecară care face o descoperire inedită. Tanti Teofana, o ghicitoare care ascunde tot soiul de enigme și comori. Mile, un băiat dintr‑un internat, care cunoaște un secret ce va schimba totul. Acestea sunt doar câteva dintre personajele care își dau mâna și te ghidează într‑o aventură nebună, provocatoare, fără pereche. Ești pregătit să descoperi lumea cu alți ochi?
„Citind cartea lui Marian Coman, ai impresia că Stephen King dă drumul unui balon roșu printr‑o gaură de iepure care conectează suburbia americană de satul și litoralul românesc. Suprafața balonului său narativ se impregnează de‑a lungul acestui traseu‑filtru de textualism, metaficțiune, onirism și fantastic. Cu scene parcă desprinse dintr‑un film de M. Night Shyamalan sau Guillermo del Toro, dar și cu o nostalgie discretă, scrisă într‑un registru realist stăpânit excelent, lui Marian Coman îi reușește grația pasului pe sârmă, dar și forța săpăturii narative de tip șvaițer, care perforează textul și interconectează poveștile între ele, spre un final în care zidurile se transparentizează.“
Tudor Ganea
„Adevărul gol‑goluț e că tocmai ai deschis o carte fabuloasă. Poveste după poveste, personaj după personaj, întâmplare după întâmplare, ilustrație după ilustrație, Marian Coman construiește în Omulețul din perete și alte povestiri fantastice un întreg univers, palpitant, așa cum numai un prozator autentic o poate face. Protagoniștii săi, marginali cu toții, vor ajunge în galeria ta de personaje memorabile, îmbinarea extraordinară a realismului cu fantasticul te va năuci, iar finalul, vai!, finalul te va neliniști.“
Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor
Cala, o femeie superbă și misterioasă, în jurul căreia se învârt multe dintre poveștile din carte. Sevăn, un bătăuș get‑beget dintr‑un sat uitat de lume. Fifi, o bibliotecară care face o descoperire inedită. Tanti Teofana, o ghicitoare care ascunde tot soiul de enigme și comori. Mile, un băiat dintr‑un internat, care cunoaște un secret ce va schimba totul. Acestea sunt doar câteva dintre personajele care își dau mâna și te ghidează într‑o aventură nebună, provocatoare, fără pereche. Ești pregătit să descoperi lumea cu alți ochi?
„Citind cartea lui Marian Coman, ai impresia că Stephen King dă drumul unui balon roșu printr‑o gaură de iepure care conectează suburbia americană de satul și litoralul românesc. Suprafața balonului său narativ se impregnează de‑a lungul acestui traseu‑filtru de textualism, metaficțiune, onirism și fantastic. Cu scene parcă desprinse dintr‑un film de M. Night Shyamalan sau Guillermo del Toro, dar și cu o nostalgie discretă, scrisă într‑un registru realist stăpânit excelent, lui Marian Coman îi reușește grația pasului pe sârmă, dar și forța săpăturii narative de tip șvaițer, care perforează textul și interconectează poveștile între ele, spre un final în care zidurile se transparentizează.“
Tudor Ganea
„Adevărul gol‑goluț e că tocmai ai deschis o carte fabuloasă. Poveste după poveste, personaj după personaj, întâmplare după întâmplare, ilustrație după ilustrație, Marian Coman construiește în Omulețul din perete și alte povestiri fantastice un întreg univers, palpitant, așa cum numai un prozator autentic o poate face. Protagoniștii săi, marginali cu toții, vor ajunge în galeria ta de personaje memorabile, îmbinarea extraordinară a realismului cu fantasticul te va năuci, iar finalul, vai!, finalul te va neliniști.“
Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor
256 pages, Paperback
First published March 25, 2019
31 people are currently reading
724 people want to read
About the author
Marian Coman
71 books465 followersMarian Coman is a Romanian writer, comic book scriptwriter, and editor. He is the author of acclaimed novels and short story collections such as Haiganu. Fluviul Șoaptelor, Haiganu. Furia Oarbă, Testamentul de ciocolată, Omulețul din perete, and Ultima carte. His work has received multiple national and international awards, has been translated into several languages, and featured in numerous anthologies.
He was editor-in-chief for various cultural and mainstream publications and wrote the scripts for some of the most enduring Romanian comic book series since 1989, including Harap Alb continuă and Tinerețe fără bătrânețe. He is a member of PEN Romania and the Science Fiction & Fantasy Writers Association (SFWA).
Since 2018, he has been leading the Armada imprint at Nemira Publishing House, dedicated to science fiction, fantasy, and thriller literature, as well as the company’s audiobook production. He currently lives in Bucharest, but his writing is deeply rooted in the memory of Mangalia, Iași, and Brăila—the cities where he first began to write and dream.
_____
Marian Coman este scriitor, scenarist de benzi desenate și editor. A publicat romane și volume de povestiri care au atras atenția publicului și a criticii deopotrivă, printre care Haiganu. Fluviul Șoaptelor, Haiganu. Furia Oarbă, Testamentul de ciocolată, Omulețul din perete și Ultima carte . Lucrările sale au fost recompensate cu premii naționale și internaționale, iar textele i-au fost traduse în mai multe limbi și incluse în antologii prestigioase.
A fost redactor-șef în presa culturală și generalistă, a creat scenarii pentru cele mai longevive benzi desenate românești de după 1989 (Harap Alb continuă și Tinerețe fără bătrânețe) și este membru PEN România și al Science Fiction & Fantasy Writers Association (SFWA).
Din 2018, coordonează imprintul Armada al Editurii Nemira, dedicat literaturii SF, fantasy și thriller, precum și producția de audiobook-uri. Trăiește în București, dar poartă întotdeauna în el nostalgia Mangaliei, a Iașiului și a Brăilei – orașele unde a început să scrie și să viseze.
He was editor-in-chief for various cultural and mainstream publications and wrote the scripts for some of the most enduring Romanian comic book series since 1989, including Harap Alb continuă and Tinerețe fără bătrânețe. He is a member of PEN Romania and the Science Fiction & Fantasy Writers Association (SFWA).
Since 2018, he has been leading the Armada imprint at Nemira Publishing House, dedicated to science fiction, fantasy, and thriller literature, as well as the company’s audiobook production. He currently lives in Bucharest, but his writing is deeply rooted in the memory of Mangalia, Iași, and Brăila—the cities where he first began to write and dream.
_____
Marian Coman este scriitor, scenarist de benzi desenate și editor. A publicat romane și volume de povestiri care au atras atenția publicului și a criticii deopotrivă, printre care Haiganu. Fluviul Șoaptelor, Haiganu. Furia Oarbă, Testamentul de ciocolată, Omulețul din perete și Ultima carte . Lucrările sale au fost recompensate cu premii naționale și internaționale, iar textele i-au fost traduse în mai multe limbi și incluse în antologii prestigioase.
A fost redactor-șef în presa culturală și generalistă, a creat scenarii pentru cele mai longevive benzi desenate românești de după 1989 (Harap Alb continuă și Tinerețe fără bătrânețe) și este membru PEN România și al Science Fiction & Fantasy Writers Association (SFWA).
Din 2018, coordonează imprintul Armada al Editurii Nemira, dedicat literaturii SF, fantasy și thriller, precum și producția de audiobook-uri. Trăiește în București, dar poartă întotdeauna în el nostalgia Mangaliei, a Iașiului și a Brăilei – orașele unde a început să scrie și să viseze.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 128 reviews
Read
January 12, 2025 Recenzia cu numărul 100. Un sincer „mulțumesc” de la autor
Aceasta nu este o recenzie obișnuită, ci mai degrabă o scurtă confesiune a unui scriitor care încă oscilează între a considera scrisul o binecuvântare sau o formă acceptabilă de auto-tortură. Faptul că „Omulețul din perete” a ajuns la voi, că l-ați citit și că, în număr atât de mare, ați avut răbdarea (și, poate, curajul) de a împărtăși gândurile voastre aici, pe Goodreads, mă uimește și mă bucură profund.
Când am scris poveștile din carte, am visat că textele și personajele mele ar putea ajunge să „bântuie” un număr mare de cititori – în cel mai frumos mod posibil, desigur. Dar să fim sinceri: era un vis fragil, o speranță pe care n-am îndrăznit s-o îmbrățișez prea strâns, ca să nu cad în capcana dezamăgirii. Și voi ați făcut ceva neașteptat: le-ați primit, le-ați oferit un loc în mințile și sufletele voastre. Uneori mă întreb dacă nu cumva sunt mai în siguranță acolo decât în mine, unde e haos deseori.
Nu am răspuns până acum recenziilor de pe Goodreads pentru că mi se pare că aici e spațiul cititorilor. Aici, voi sunteți cei care vorbiți, iar poveștile, odată lansate, își spun singure ce au de spus. Eu sunt oricum de găsit pe o mulțime de alte canale, dacă e cazul. Dar acum, fiind vorba de recenzia cu numărul 100, m-am gândit să sparg acest obicei și să vă mulțumesc.
Fiecare recenzie de aici e o oglindă. Uneori e un elogiu care te face să roșești, alteori o critică care te lovește în ego. Dar cel mai interesant lucru pe care mi-l arată fiecare rând scris de voi este adevărul simplu că poveștile nu mai sunt ale mele. Odată publicate, ele devin ceva complet diferit în mâinile, mințile și inimile voastre. Și asta, sincer, mă fascinează mai mult decât orice altceva legat de literatură: faptul că cititorii sunt creatori în aceeași măsură ca scriitorii. Fără voi, poveștile ar înceta să existe.
Așa că vă mulțumesc. Pentru răbdare, sinceritate, critici și laude, dar mai ales pentru că ați dat viață poveștilor și personajelor mele. Că le-ați lăsat pentru o vreme acolo, în voi.
Cu recunoștință,
Marian
Aceasta nu este o recenzie obișnuită, ci mai degrabă o scurtă confesiune a unui scriitor care încă oscilează între a considera scrisul o binecuvântare sau o formă acceptabilă de auto-tortură. Faptul că „Omulețul din perete” a ajuns la voi, că l-ați citit și că, în număr atât de mare, ați avut răbdarea (și, poate, curajul) de a împărtăși gândurile voastre aici, pe Goodreads, mă uimește și mă bucură profund.
Când am scris poveștile din carte, am visat că textele și personajele mele ar putea ajunge să „bântuie” un număr mare de cititori – în cel mai frumos mod posibil, desigur. Dar să fim sinceri: era un vis fragil, o speranță pe care n-am îndrăznit s-o îmbrățișez prea strâns, ca să nu cad în capcana dezamăgirii. Și voi ați făcut ceva neașteptat: le-ați primit, le-ați oferit un loc în mințile și sufletele voastre. Uneori mă întreb dacă nu cumva sunt mai în siguranță acolo decât în mine, unde e haos deseori.
Nu am răspuns până acum recenziilor de pe Goodreads pentru că mi se pare că aici e spațiul cititorilor. Aici, voi sunteți cei care vorbiți, iar poveștile, odată lansate, își spun singure ce au de spus. Eu sunt oricum de găsit pe o mulțime de alte canale, dacă e cazul. Dar acum, fiind vorba de recenzia cu numărul 100, m-am gândit să sparg acest obicei și să vă mulțumesc.
Fiecare recenzie de aici e o oglindă. Uneori e un elogiu care te face să roșești, alteori o critică care te lovește în ego. Dar cel mai interesant lucru pe care mi-l arată fiecare rând scris de voi este adevărul simplu că poveștile nu mai sunt ale mele. Odată publicate, ele devin ceva complet diferit în mâinile, mințile și inimile voastre. Și asta, sincer, mă fascinează mai mult decât orice altceva legat de literatură: faptul că cititorii sunt creatori în aceeași măsură ca scriitorii. Fără voi, poveștile ar înceta să existe.
Așa că vă mulțumesc. Pentru răbdare, sinceritate, critici și laude, dar mai ales pentru că ați dat viață poveștilor și personajelor mele. Că le-ați lăsat pentru o vreme acolo, în voi.
Cu recunoștință,
Marian
August 2, 2019
Citesc și tot recitesc poveștile lui Marian Coman și tot descopăr noi înțelesuri, noi trimiteri, noi dimensiuni ale personajelor și meta-povești în povești. Poveștile lui se pot încadra în subgenurile dark-fantasy, fantasy, dar și suprarealist, horror și postmodern. Și ceea ce le face cu atât mai interesante este înlănțuirea lor, sunt trimiterile de la una la alta, de la un personaj la altul, alcătuind, laolaltă, o megapoveste ce poate fi citită ca un roman. Numai că poveștile capătă o altă dimensiune, un alt înțeles când sunt încadrate într-o poveste mai mare, e ca un joc de oglinzi, în care, dacă privești un personaj, o poveste din alt unghi, dintr-o altă perspectivă, capeți senzația că citești o altă poveste. Sau nu.
Mai multe, pe FanSF: https://wp.me/pz4D9-30j.
Mai multe, pe FanSF: https://wp.me/pz4D9-30j.
March 30, 2024
NU VA ROG, VA IMPLOR SA II DATI O SANSA!
📖RECENZIE:
Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐
•fiction, magical realism
•challenging, informative, medium-paced
~
De fiecare dată când descopăr un autor român macabru și impresionant de bun, trebuie să vorbesc despre el.
~
Cartea conține 12 povestiri scurte, întunecate, cu elemente fantasy, thriller și horror, create atât de frumos și inteligent încât atunci când legam într-un final piesele de puzzle, mă luau de fiecare dată fiorii. Nu puține au fost dățile în care am terminat câte o povestire cu piele de găină și privirea blocată în gol pentru câteva momente. Câțiva dintre voi știți că am tot căutat o carte care să mă sperie cu adevărat sau să mă facă să simt ceva. Într-un final, am găsit-o.
~
Dacă e să aleg o povestire preferată, voi spune "Ușa de la baie". Povestea asta de doar 5 pagini, despre acea baie și acel fluierat îngrozitor a avut tot ce trebuie și va trece foarte mult timp ca să pot să mi-o scot din cap.
~
"Omulețul din perete" care e totodată și epilogul cărții, e pe locul doi în sufletul meu și încă sunt șocată de cât de bun a fost finalul cărții! Nu am fost pregătită pentru modul în care a fost scris finalul și ceea ce s-a întâmplat acolo dar mi-a plăcut atât de mult încât mă rugam să nu se mai sfârșească cartea.
~
Dacă trebuie să aleg o parte preferată din cele trei, voi alege partea a doua fiindcă am iubit-o și am urât-o pe Cala în egală măsură. Această femeie frumoasă și misterioasă m-a fascinat atât de mult încât mi-am dorit să aflu tot mai multe despre ea. Îmi doream să citesc un roman întreg doar despre ea.Trebuie să aflați povestea ei! Cu siguranță vă va fascina.
~
Dacă sunteți fani Stephen King, veți iubi această carte! Dacă aveți o plăcere macabră pentru povestirile lui E.A. Poe, cu siguranță vă veți bucura și de aceste povestiri. Dacă în general citiți cărți ce aparțin genului thriller sau horror dar vă feriți de autorii români, vă garantez că această carte merită atenția voastră.
~
Nu vă recomand acest titlu, vă implor să îi dați o șansă cărții fiindcă nu am văzut-o deloc pe booksta și ar fi cazul ca ea să primească popularitatea pe care o merită.
~
Eu mi-am luat doza de fiori și piele de găină. Acum e rândul vostru.
📖RECENZIE:
Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐
•fiction, magical realism
•challenging, informative, medium-paced
~
De fiecare dată când descopăr un autor român macabru și impresionant de bun, trebuie să vorbesc despre el.
~
Cartea conține 12 povestiri scurte, întunecate, cu elemente fantasy, thriller și horror, create atât de frumos și inteligent încât atunci când legam într-un final piesele de puzzle, mă luau de fiecare dată fiorii. Nu puține au fost dățile în care am terminat câte o povestire cu piele de găină și privirea blocată în gol pentru câteva momente. Câțiva dintre voi știți că am tot căutat o carte care să mă sperie cu adevărat sau să mă facă să simt ceva. Într-un final, am găsit-o.
~
Dacă e să aleg o povestire preferată, voi spune "Ușa de la baie". Povestea asta de doar 5 pagini, despre acea baie și acel fluierat îngrozitor a avut tot ce trebuie și va trece foarte mult timp ca să pot să mi-o scot din cap.
~
"Omulețul din perete" care e totodată și epilogul cărții, e pe locul doi în sufletul meu și încă sunt șocată de cât de bun a fost finalul cărții! Nu am fost pregătită pentru modul în care a fost scris finalul și ceea ce s-a întâmplat acolo dar mi-a plăcut atât de mult încât mă rugam să nu se mai sfârșească cartea.
~
Dacă trebuie să aleg o parte preferată din cele trei, voi alege partea a doua fiindcă am iubit-o și am urât-o pe Cala în egală măsură. Această femeie frumoasă și misterioasă m-a fascinat atât de mult încât mi-am dorit să aflu tot mai multe despre ea. Îmi doream să citesc un roman întreg doar despre ea.Trebuie să aflați povestea ei! Cu siguranță vă va fascina.
~
Dacă sunteți fani Stephen King, veți iubi această carte! Dacă aveți o plăcere macabră pentru povestirile lui E.A. Poe, cu siguranță vă veți bucura și de aceste povestiri. Dacă în general citiți cărți ce aparțin genului thriller sau horror dar vă feriți de autorii români, vă garantez că această carte merită atenția voastră.
~
Nu vă recomand acest titlu, vă implor să îi dați o șansă cărții fiindcă nu am văzut-o deloc pe booksta și ar fi cazul ca ea să primească popularitatea pe care o merită.
~
Eu mi-am luat doza de fiori și piele de găină. Acum e rândul vostru.
March 18, 2024
Oare cât de fantastice să fie povestirile lui Marian Coman atunci când ele reușesc să îți trezească amintiri de mult uitate? Amintiri dintr-o copilărie în care fantasticul părea atât de real și credibil, în care fantasticul era normalitate, unde explicațiile logice nu-și aveau locul. Cartea lui Marian a avut efectul unei întoarceri în timp, o revenire în memorie a unor temeri învinse și aruncate în subconștientul rațiunii, dar încă extrem de familiare, chiar și după atâția ani. Încă de la primele pagini a redat formă și substanță vrăjitoarei din șifonier, aproape că puteam să aud zgomotul mâinii fără braț și corp care mișuna sub pat, iar umbrele monstruoase din baie au prins din nou viață.
Dar n-a fost numai atât, am descoperit în carte și alte lumi, construite parcă pentru mine. Și știm că autorul dă viață personajelor, iar cititorul e cel care le continuă existența. Dar mă întreb, personajele astea m-au citit și ele pe mine atunci când parcurgeam rând după rând? Îmi dădeau un sens în timp ce eu le asiguram existența, ca într-o ciudată relație simbiotică? Păi cam da, așa am avut impresia.
Dar n-a fost numai atât, am descoperit în carte și alte lumi, construite parcă pentru mine. Și știm că autorul dă viață personajelor, iar cititorul e cel care le continuă existența. Dar mă întreb, personajele astea m-au citit și ele pe mine atunci când parcurgeam rând după rând? Îmi dădeau un sens în timp ce eu le asiguram existența, ca într-o ciudată relație simbiotică? Păi cam da, așa am avut impresia.
June 7, 2023
Mi-a placut foarte mult.Recomand
July 13, 2019
3.75
Cred că e lectura perfectă pentru fanii serialelor American Horror Story și Black Mirror.
Dacă personajele sunt piese de puzzle, iar povestirile lor formează „imaginea de ansamblu”, cred că am pierdut câteva indicii pe parcurs, fiindcă ultimele rânduri par să confirme o amenințare pe care am trecut-o mult prea ușor cu vederea.
Ideea autorului a fost ingenioasă: a țesut o rețea fascinantă de intrigi și l-a împins pe creator într-o lume născută din inspirație, talent, haos, teamă, cerneală și hârtie. A schimbat în permanență perspectivele, a extins universul fantastic până la limita absurdului, conștient, consider eu, de reacțiile cititorului, de neîncrederea cu care a acceptat puterea unor elemente din povestiri, fără să le conteste scopul sau influența (ciocolată, fluturi).
Neobișnuite personaje – mi-au fost toate antipatice și nu am înțeles necesitatea unui număr atât de mare de injurii și răutăți, chiar dacă Omulețul din poveste este un volum dark fantasy captivant. Iar aici intervine regretul meu: de ce o colecție de povestiri și nu un roman? Mi-au plăcut enorm de mult „salturile” personajelor, cum își anunță spontan prezența, cu zgomot și noi indicii, oferindu-ți doar câteva secunde pentru a le depista originea. Sunt rele, egoiste, nebune, pierdute, ciudate, nostalgice, cu identități furate sau necunoscute. Poate că ar fi trebuit să îmi fie milă de soarta lor, dar le-am ignorat strigătele de la final.
Volumul pare un joc al anilor '80. Nu am recunoscut o parte din easter eggs și am evitat să recitesc capitolele mai macabre, însă aș vrea să recitesc Omulețul din perete peste câțiva ani, să văd dacă voi reuși atunci să completez puzzle-ul. E înfricoșător cum te pierzi din poveste în poveste, cum universul creat de autor își schimbă „dinamica” prin ochii fiecărui protagonist.
Cred că e lectura perfectă pentru fanii serialelor American Horror Story și Black Mirror.
Dacă personajele sunt piese de puzzle, iar povestirile lor formează „imaginea de ansamblu”, cred că am pierdut câteva indicii pe parcurs, fiindcă ultimele rânduri par să confirme o amenințare pe care am trecut-o mult prea ușor cu vederea.
Ideea autorului a fost ingenioasă: a țesut o rețea fascinantă de intrigi și l-a împins pe creator într-o lume născută din inspirație, talent, haos, teamă, cerneală și hârtie. A schimbat în permanență perspectivele, a extins universul fantastic până la limita absurdului, conștient, consider eu, de reacțiile cititorului, de neîncrederea cu care a acceptat puterea unor elemente din povestiri, fără să le conteste scopul sau influența (ciocolată, fluturi).
Neobișnuite personaje – mi-au fost toate antipatice și nu am înțeles necesitatea unui număr atât de mare de injurii și răutăți, chiar dacă Omulețul din poveste este un volum dark fantasy captivant. Iar aici intervine regretul meu: de ce o colecție de povestiri și nu un roman? Mi-au plăcut enorm de mult „salturile” personajelor, cum își anunță spontan prezența, cu zgomot și noi indicii, oferindu-ți doar câteva secunde pentru a le depista originea. Sunt rele, egoiste, nebune, pierdute, ciudate, nostalgice, cu identități furate sau necunoscute. Poate că ar fi trebuit să îmi fie milă de soarta lor, dar le-am ignorat strigătele de la final.
Volumul pare un joc al anilor '80. Nu am recunoscut o parte din easter eggs și am evitat să recitesc capitolele mai macabre, însă aș vrea să recitesc Omulețul din perete peste câțiva ani, să văd dacă voi reuși atunci să completez puzzle-ul. E înfricoșător cum te pierzi din poveste în poveste, cum universul creat de autor își schimbă „dinamica” prin ochii fiecărui protagonist.
January 5, 2026
Marian Coman scrie bine, din păcate, proza scurtă nu e încă pentru mine, dar recomand volumul de față, e interesant, mi-a amintit de Iepurele blestemat, doar că acesta se simte mult mai familiar.
Povestirea mea preferata a fost cu siguranță „Omulețul din perete” și mi-a plăcut și „Ușa din baie”
„… scrisul nu poate părăsi o lume pentru alta. Scrisul e singurul care rămâne.”
„Ai simțit vreodată că nu aparții lumii ăsteia? Că ești străin? Și nu doar neadaptat. Ci inadecvat. Nepotrivit. Ca o copie măsluită a unei piese dintr-un mecanism?”
„Ești un personaj neterminat într-o poveste neterminată.”
„Cartea… zicea că nu existăm. Zicea că suntem doar niște idei, ci suntem făcuți din cuvinte. Că suntem… zicea tâmpenii… cum zici și tu. Spunea că suntem personaje într-o carte. Și erau și exemple acolo, Sevăn. Erau trecuți oameni de la noi din sat și de aiurea, oameni despre care cartea spunea că au apărut în povestiri și că asta justifică experiența lor tragică.„
„Cala m-a luat de mână. M-a luat de mână și am simțit că zbor. Că plutesc, așa cum plutea ea. Că ceva dom frumusețea ei, ceva din cevaul ei pătrunde în mine, că timpul se dă înapoi și sentimentele pe care nu le mai încercasem din copilărie îmi furau acum mintea. O bucurie pe care nu mi-o puteam explica mă lua pe sus și mă amețea. Mă tulbura.”
Povestirea mea preferata a fost cu siguranță „Omulețul din perete” și mi-a plăcut și „Ușa din baie”
„… scrisul nu poate părăsi o lume pentru alta. Scrisul e singurul care rămâne.”
„Ai simțit vreodată că nu aparții lumii ăsteia? Că ești străin? Și nu doar neadaptat. Ci inadecvat. Nepotrivit. Ca o copie măsluită a unei piese dintr-un mecanism?”
„Ești un personaj neterminat într-o poveste neterminată.”
„Cartea… zicea că nu existăm. Zicea că suntem doar niște idei, ci suntem făcuți din cuvinte. Că suntem… zicea tâmpenii… cum zici și tu. Spunea că suntem personaje într-o carte. Și erau și exemple acolo, Sevăn. Erau trecuți oameni de la noi din sat și de aiurea, oameni despre care cartea spunea că au apărut în povestiri și că asta justifică experiența lor tragică.„
„Cala m-a luat de mână. M-a luat de mână și am simțit că zbor. Că plutesc, așa cum plutea ea. Că ceva dom frumusețea ei, ceva din cevaul ei pătrunde în mine, că timpul se dă înapoi și sentimentele pe care nu le mai încercasem din copilărie îmi furau acum mintea. O bucurie pe care nu mi-o puteam explica mă lua pe sus și mă amețea. Mă tulbura.”
November 11, 2024
,,Omulețul din perete" este o colecție de povestiri fantasy suficient de originală, încât să nu știu cu ce aș putea să o compar. Fiecare povestire începe într-o lume care pare a fi obișnuită, iar, spre sfârșit, evenimentele devin din ce în ce mai bizare.
Cu siguranță, pentru cei care au copilărit în România anilor 80', cartea are un caracter nostalgic care poate face ca lectura să fie și mai plăcută.
Am văzut că o parte din persoanele care i-au făcut recenzie acestui volum spun că se află la granița dintre fantasy și horror. Nu aș spune că m-a speriat, dar categoric nu este o lectură pentru copii.
Personajele sunt interesante și relativ memorabile, o parte sunt dezvoltate, o parte mai puțin. Am avut o mică problemă cu finalurile. Mi se întâmplă asta și când mă uit la Black Mirror: povestea este interesantă, aștept să se dezvolte, aștept o revelație impresionantă, dar totul se termină brusc și am rămas adesea puțin confuz. Îmi place când o parte din mister rămâne chiar și după terminarea cărții (așa mi-aș încheia propriile cărți), dar aș fi vrut mai multe răspunsuri.
Într-adevăr, finalurile sunt cam bruște, dar totul are sens după ce citești ultima povestire, care m-a lăsat cu impresia că finalurile au fost scrise așa cu intenția autorului- nu pot spune mai multe pentru a nu strica farmecul lecturii.
Finalul cărții a fost foarte bun; ultima povestire, ,,Omulețul din perete", le conectează pe toate celelalte într-un mod minunat și mă face să mă gândesc că va exista o continuare, pe care sunt nerăbdător să o citesc.
Eu cred că își merită cele patru stele cu desăvârșire și sper să citesc în curând și seria Haiganu.
Cu siguranță, pentru cei care au copilărit în România anilor 80', cartea are un caracter nostalgic care poate face ca lectura să fie și mai plăcută.
Am văzut că o parte din persoanele care i-au făcut recenzie acestui volum spun că se află la granița dintre fantasy și horror. Nu aș spune că m-a speriat, dar categoric nu este o lectură pentru copii.
Personajele sunt interesante și relativ memorabile, o parte sunt dezvoltate, o parte mai puțin. Am avut o mică problemă cu finalurile. Mi se întâmplă asta și când mă uit la Black Mirror: povestea este interesantă, aștept să se dezvolte, aștept o revelație impresionantă, dar totul se termină brusc și am rămas adesea puțin confuz. Îmi place când o parte din mister rămâne chiar și după terminarea cărții (așa mi-aș încheia propriile cărți), dar aș fi vrut mai multe răspunsuri.
Într-adevăr, finalurile sunt cam bruște, dar totul are sens după ce citești ultima povestire, care m-a lăsat cu impresia că finalurile au fost scrise așa cu intenția autorului- nu pot spune mai multe pentru a nu strica farmecul lecturii.
Finalul cărții a fost foarte bun; ultima povestire, ,,Omulețul din perete", le conectează pe toate celelalte într-un mod minunat și mă face să mă gândesc că va exista o continuare, pe care sunt nerăbdător să o citesc.
Eu cred că își merită cele patru stele cu desăvârșire și sper să citesc în curând și seria Haiganu.
September 14, 2020
Tocmai l-am terminat. Dar nu dau steluțe acum. Aștept să mi se limpezească mintea, să-mi treacă supărarea. :)
Să se mai așeze textul, să văd ce rămâne... Pentru că strict ultima impresie nu e una prea bună.
L.E.
Mai toate povestirile sunt de 5 steluțe, însă ultima m-a determinat să-i scad una volumului per total. Deși îmi place în mod deosebit scrierea lui Marian Coman, iar pe el îl consider cel mai relevant scriitor de literatură fantastică al generației noastre, sau poate chiar din aceste motive, voi fi sincer și voi acorda doar 4*. Nu am apreciat nici la celelalte povestiri pasajele în care personajele aflau despre ele că sunt doar personaje într-o carte, nu-mi place defel această tehnică, însă ea era dozată în porții acceptabile chiar și pentru mine, iar scriitura de ansamblu, acțiunea și construcția personajelor a compensat acest aspect. Ei, bine, nu și în „Omulețul din perete”. Când personajul a aflat că e personaj, când le-a întâlnit pe celelalte, din precedentele povești, iar acestea i-au spus că lumea lor se destramă pentru că autorul nu mai scrie (!), iar ele au decis să-i facă o vizită pentru a-l determina să se reapuce de această îndeletnicire, lucrurile au trecut de nivelul toleranței mele. :)
Știu, e o chestie subiectivă, e vorba de o părere personală, dar și steluțele astea tot de impresia subiectivă țin.
Altfel, o carte excelent scrisă. Chiar am recitit calupul povestirilor din „Testamentul de ciocolată”, deși citisem recent acea carte. Și mi-a făcut plăcere. Iar asta spune multe.
Să se mai așeze textul, să văd ce rămâne... Pentru că strict ultima impresie nu e una prea bună.
L.E.
Mai toate povestirile sunt de 5 steluțe, însă ultima m-a determinat să-i scad una volumului per total. Deși îmi place în mod deosebit scrierea lui Marian Coman, iar pe el îl consider cel mai relevant scriitor de literatură fantastică al generației noastre, sau poate chiar din aceste motive, voi fi sincer și voi acorda doar 4*. Nu am apreciat nici la celelalte povestiri pasajele în care personajele aflau despre ele că sunt doar personaje într-o carte, nu-mi place defel această tehnică, însă ea era dozată în porții acceptabile chiar și pentru mine, iar scriitura de ansamblu, acțiunea și construcția personajelor a compensat acest aspect. Ei, bine, nu și în „Omulețul din perete”. Când personajul a aflat că e personaj, când le-a întâlnit pe celelalte, din precedentele povești, iar acestea i-au spus că lumea lor se destramă pentru că autorul nu mai scrie (!), iar ele au decis să-i facă o vizită pentru a-l determina să se reapuce de această îndeletnicire, lucrurile au trecut de nivelul toleranței mele. :)
Știu, e o chestie subiectivă, e vorba de o părere personală, dar și steluțele astea tot de impresia subiectivă țin.
Altfel, o carte excelent scrisă. Chiar am recitit calupul povestirilor din „Testamentul de ciocolată”, deși citisem recent acea carte. Și mi-a făcut plăcere. Iar asta spune multe.
This entire review has been hidden because of spoilers.
April 11, 2025
Cartea asta, din primele pagini, mi-a daramat ceva idei. Una, ca am fost singura copila asa amuzanta sa spun sutienului „țâțâien”. Ma gandesc daca sa ii spun mamei ca era ceva comun, sau sa o las sa spuna in continuare povestea asa, cu mine precoce si draguta.
Experienta cu cartea de povestiri a fost una intensa. Am alergat de la poveste la poveste, de la personaj la personaj, iar faptul ca și cartea fizica a fost taiata gresit la editura si parca e intentionat facuta asa, a fost suficient sa ma scoata din minti.
Ma gândeam, citind-o, la Viata e mai dreapta a lui Abharian (sat armean, aici sat romanesc), dar acolo horrorul e lumesc, aici horrorul e sf si aici mi-a plăcut mai mult.
Multe povesti sunt poate personale, dar una e chiar meta. Iar scrierea e ba liniara, ba intesata cu figuri de stil: Buba aceea imi pulsa dureros pe mana si timpul devenea cretos si uscat pentru mine. Alb, uscat si inecacios. Oricum, descrierile m-au prins si m-au aruncat in trecut: Bidoane de vin, gaini ciufulite si oua murdare de gainat ambalate in bucati de ziare vechi, toate astea, alaturi de noi, burdusite intr-un autobuz prafuit si rapciugos.
Tonul este unul apasator, fara speranta, cumva o fuga de omul negru care vine din urma: unii se bucura din orice. se hucara ca mananca mere, se bucara ca au baieti ori ca le-a fatat vaca. eu nu prea ma bucur. dar am invatat sa zambesc. daca ceilalti se bucura in jurul tau , e bine sa zambesti. Altfel se supara.
Gasim intre povesti revolutia, golanii fara telefoane, care cer 5 lei printre blocuri, caietele in care tragi linie de control, admiterile la liceu, joaca in fata blocului, portocale pretioase, tigari, cafea, bomboane, povestile spuse, nu auzite pe net.
Și probabil o sa revin la cartea asta, sa ii parcurg rândurile, care mi s-a parut ca dau ceva nou peisajului literar romanesc.
Experienta cu cartea de povestiri a fost una intensa. Am alergat de la poveste la poveste, de la personaj la personaj, iar faptul ca și cartea fizica a fost taiata gresit la editura si parca e intentionat facuta asa, a fost suficient sa ma scoata din minti.
Ma gândeam, citind-o, la Viata e mai dreapta a lui Abharian (sat armean, aici sat romanesc), dar acolo horrorul e lumesc, aici horrorul e sf si aici mi-a plăcut mai mult.
Multe povesti sunt poate personale, dar una e chiar meta. Iar scrierea e ba liniara, ba intesata cu figuri de stil: Buba aceea imi pulsa dureros pe mana si timpul devenea cretos si uscat pentru mine. Alb, uscat si inecacios. Oricum, descrierile m-au prins si m-au aruncat in trecut: Bidoane de vin, gaini ciufulite si oua murdare de gainat ambalate in bucati de ziare vechi, toate astea, alaturi de noi, burdusite intr-un autobuz prafuit si rapciugos.
Tonul este unul apasator, fara speranta, cumva o fuga de omul negru care vine din urma: unii se bucura din orice. se hucara ca mananca mere, se bucara ca au baieti ori ca le-a fatat vaca. eu nu prea ma bucur. dar am invatat sa zambesc. daca ceilalti se bucura in jurul tau , e bine sa zambesti. Altfel se supara.
Gasim intre povesti revolutia, golanii fara telefoane, care cer 5 lei printre blocuri, caietele in care tragi linie de control, admiterile la liceu, joaca in fata blocului, portocale pretioase, tigari, cafea, bomboane, povestile spuse, nu auzite pe net.
Și probabil o sa revin la cartea asta, sa ii parcurg rândurile, care mi s-a parut ca dau ceva nou peisajului literar romanesc.
July 21, 2024
Povestirile fantasy ale domnului Coman și-au găsit un loc în cotidianul meu. Sunt ideale pentru o persoană ca mine, ocupată și cu short attention span. Preferata pană acum: Sevăn.
April 23, 2020
Reîntorcându-mă la acest autor, după atâta timp, mi-am amintit de ce îmi place cum scrie Marian Coman. Dacă seria Haiganu, deși a avut niște idei foarte interesante, nu m-a dat pe spate, volumul acesta m-a ținut cu sufletul la gură și nici nu mi-am dat seama când l-am terminat. Mister, creaturi ciudate, oameni care par a fi obișnuiți, dar ascund secrete întunecate, pe care nici ei nu le pot descifra... recenzia vine cât de curând :)
Update: Recenzia, aici.
Update: Recenzia, aici.
August 22, 2021
Ce surpriza placuta! :)
Desi bazat pe diverse anxietati, cu imagini si trairi nu tocmai comode, alaturi de elemente mistice si supranaturale, Universul existent in povestile ce se intrepatrund te acapareaza rapid si cu greu vrei sa te mai intorci la realitatea mult prea banala, cucerit fiind de unicitatea personajelor.
Desi bazat pe diverse anxietati, cu imagini si trairi nu tocmai comode, alaturi de elemente mistice si supranaturale, Universul existent in povestile ce se intrepatrund te acapareaza rapid si cu greu vrei sa te mai intorci la realitatea mult prea banala, cucerit fiind de unicitatea personajelor.
December 31, 2019
Unul din cele mai bune volume de proză scurtă fantastică scris în limba română. Marian Coman ne încântă simțurile de la prima până la ultima povestire. Așa cum numai un maestru al suspansului o poate face, Marian folosește un amestec subtil de realism și fantastic, condimentat cu un pic de groază, atât cât trebuie să fie, pentru un produs final de excepție. Multe dintre povestirile din volum sunt văzute prin ochii unor copii, însă, ca un avertisment, ele nu sunt... copilărești. Așa cum Stephen King se folosește de angoasele și fricile copilăriei, pentru a scoate în evidență răul din noi, tot așa și Marian se folosește de inocența vârstei, suprapusă peste griul perioadei comuniste, pentru a ne atrage într-un joc al imaginației cu învingător sigur: cititorul. Un volum excelent.
October 3, 2019
Sunt multe elementele pe care nu le-ai vedea niciodată alăturate, dar care alcătuiesc, prin talentul unui scriitor-păpușar, un peisaj de vis care debutează calm, în culori sidefate, prietenoase, pentru a se contura apoi, din ele, o întunecime aproape palpabilă, densă, ca și cum cele mai rele gânduri ale lui Stephen King le-ar întâlni pe cele ale lui George R. R. Martin, alcătuind un mozaic bicolor strident, unde rozul și negrul, morții și vii – fără să știi care-i care – supurează o tristețe macabră colcăitoare, reală, aproape personificată.
Tocmai aici reușește autorul: din elementele lui improbabile obține un efect care dă de gândit, dă motive de speriat, de verificat dacă ai încuiat ușa și dacă umbra care se lățește pe perete este într-adevăr o umbră și-atât. Limita este aproape insesizabilă între vis și realitate; visul recreează realitatea, o desenează, o colorează și o întinde pe pereți, depășind conturul, spre fascinația tuturor, prinși în joc ca niște insecte fără de scăpare.
Recenzia completă aici: https://bit.ly/2nYYRis
Tocmai aici reușește autorul: din elementele lui improbabile obține un efect care dă de gândit, dă motive de speriat, de verificat dacă ai încuiat ușa și dacă umbra care se lățește pe perete este într-adevăr o umbră și-atât. Limita este aproape insesizabilă între vis și realitate; visul recreează realitatea, o desenează, o colorează și o întinde pe pereți, depășind conturul, spre fascinația tuturor, prinși în joc ca niște insecte fără de scăpare.
Recenzia completă aici: https://bit.ly/2nYYRis
September 18, 2024
Unele povestiri mi-au placut mai mult decat altele, dar ce e de fapt incredibil e felul original si uneori socant in care acestea se inlantuie. Realizati impecabil sunt naratorii in care nu se poate avea incredere, sfaramarea celui de-al patrulea perete si bruschetea cu care realizarile morbide se furiseaza peste cititor si il musca. Fantezia intunecata se insereaza pe un decor romanesc familiar pentru orice generatie, dar mai ales pentru cei care au trait inainte de revolutie. (Totusi, eu nu ma numar printre ej si am intalnit aspecte familiare.)
Este o carte stranie si dura, care surprinde progresia unor personaje, locuri si obiecte pe un interval lung de timp. E presarata de violenta, tragedie si incertitudine. Te obliga sa faci legaturi si sa te indoiesti de cuvintele din fata ochilor tai. E cu atat mai interesanta pentru cei in cautare de paranormal si horror romanesc contemporan. Fara a fi un roman, este cu siguranta mult mai mult decat o colectie de povestiri.
Este o carte stranie si dura, care surprinde progresia unor personaje, locuri si obiecte pe un interval lung de timp. E presarata de violenta, tragedie si incertitudine. Te obliga sa faci legaturi si sa te indoiesti de cuvintele din fata ochilor tai. E cu atat mai interesanta pentru cei in cautare de paranormal si horror romanesc contemporan. Fara a fi un roman, este cu siguranta mult mai mult decat o colectie de povestiri.
June 5, 2025
Omulețul din perete e o surpriză plăcută, un amestec de proză scurtă fantastică, legată prin personaje cu o scriitură migăloasă, foarte plastică. Nu e sincer la ce mă așteptam, dat fiind faptul că lui Coman nu îi e frică să vireze cu frâna de mână într-un horror pseudo-gotic, expresiv și deznodat dar lipsit de înclinațiile tenebroase ale high goticului. Un fel de gothic horror românesc, cu ascendent în stilistică contemporană dar ancorat în ceaușism și tranziție. Frumos și surprinzător. Plake.
July 7, 2024
Nu mi-am schimbat deloc părerea despre „Omulețul din perete” nici la recitire. Pentru mine, rămâne un comfort read, mă pot reîntoarce la povestirile acestea oricând cu aceeași plăcere.
Mai mult, acum că am citit și „Ultima carte”, m-am bucurat cu atât mai mult să mă reîntorc în Zărești, să îi regăsesc pe Manu și pe pictorul Matei. Încă cred că doamna Cala merită un roman numai al ei.
Recenzia mea inițială e aici:
https://www.goodreads.com/review/show...
Ce voiam să mai spun în plus:
Mor după modul în care sunt scrise personajele copii. Prea rar dau de personaje copii care să dea într-adevăr impresia că sunt copii. De asemenea, proza curge natural, autorul este neintruziv, își lasă personajele să vorbească și să se dezvolte fără să le direcționeze forțat, dar fără a cădea în „păcatul” supra-simplificării.
Textele mele preferate, la această recitire, au fost „Ușa de la baie”, „Albilița” și „Omulețul din perete”.
Mai mult, acum că am citit și „Ultima carte”, m-am bucurat cu atât mai mult să mă reîntorc în Zărești, să îi regăsesc pe Manu și pe pictorul Matei. Încă cred că doamna Cala merită un roman numai al ei.
Recenzia mea inițială e aici:
https://www.goodreads.com/review/show...
Ce voiam să mai spun în plus:
Mor după modul în care sunt scrise personajele copii. Prea rar dau de personaje copii care să dea într-adevăr impresia că sunt copii. De asemenea, proza curge natural, autorul este neintruziv, își lasă personajele să vorbească și să se dezvolte fără să le direcționeze forțat, dar fără a cădea în „păcatul” supra-simplificării.
Textele mele preferate, la această recitire, au fost „Ușa de la baie”, „Albilița” și „Omulețul din perete”.
February 11, 2021
Testamentul de ciocolată a mai făcut o victimă.
April 22, 2019
Povestirile scurte nu sunt tocmai genul meu de literatură. Mă debusolează, nu-mi dau destul, mă lasă cumva pierdută într-un constant „și acum ce?”. De aceea evit să citesc povestiri, așa cum evit să privesc scurt-metraje.
Cu toate acestea, cartea de povestiri a lui Marian Coman se citește ca un serial. Lucrurile nu se termină în momentul în care o nouă povestire începe. Textele se întrepătrund, personajele sar dintr-o acțiune în alta, se creează noi și noi legături între ele, evoluează separat, pentru ca, într-un final pe care nu l-aș fi prevăzut, să ajungă în același loc, în același timp. Acest mod de construire a unei culegeri de povestiri mi-a dat satisfacția unei oarecare finalități, chiar dacă, pe alocuri, mi-aș fi dorit mai mult. Pe de altă parte, aura de mister creată în jurul personajelor, a căror viață nu o avem în totalitate în fața ochilor, lasă poarta deschisă unor viitoare incursiuni în lumea acestora. Cala, în principal - poate și pentru că sunt femeie - m-a fascinat, mi-ar fi plăcut să-i pătrund mai în adânc tainele, să-i înțeleg drumul abia schițat, care lasă loc multor interpretări. Cred că ar fi un excelent personaj de roman.
Dar ceea ce m-a încântat peste măsură este fantasticul din aceste povestiri. Un fantastic dark, la limita horrorului, un realism magic întunecat. Lucrurile par a se desfășura normal, până la un punct - acel twist care duce realul în dimensiunea viselor acelea din care parcă-parcă ai vrea să te trezești, dar totuși nu. În plus, se întrevede o oarecare nostalgie după anii de hălăduială cu cheia de gât, după magicul adolescenței, după spatele blocului. Un melanj unic de teme ce-mi aduce aminte de perioada goth a vieții mele, atunci când a fi goth încă nu era la modă.
E genul de literatură pe care nu am descoperit-o foarte des în spațiul românesc. Dacă există, ea nu este popularizată dincolo de evenimentele de profil. Dar de la „Harap-Alb Continuă” și „Haiganu”, am descoperit un scriitor pe care mi-l doresc mai vizibil, mai încurajat.
Cu toate acestea, cartea de povestiri a lui Marian Coman se citește ca un serial. Lucrurile nu se termină în momentul în care o nouă povestire începe. Textele se întrepătrund, personajele sar dintr-o acțiune în alta, se creează noi și noi legături între ele, evoluează separat, pentru ca, într-un final pe care nu l-aș fi prevăzut, să ajungă în același loc, în același timp. Acest mod de construire a unei culegeri de povestiri mi-a dat satisfacția unei oarecare finalități, chiar dacă, pe alocuri, mi-aș fi dorit mai mult. Pe de altă parte, aura de mister creată în jurul personajelor, a căror viață nu o avem în totalitate în fața ochilor, lasă poarta deschisă unor viitoare incursiuni în lumea acestora. Cala, în principal - poate și pentru că sunt femeie - m-a fascinat, mi-ar fi plăcut să-i pătrund mai în adânc tainele, să-i înțeleg drumul abia schițat, care lasă loc multor interpretări. Cred că ar fi un excelent personaj de roman.
Dar ceea ce m-a încântat peste măsură este fantasticul din aceste povestiri. Un fantastic dark, la limita horrorului, un realism magic întunecat. Lucrurile par a se desfășura normal, până la un punct - acel twist care duce realul în dimensiunea viselor acelea din care parcă-parcă ai vrea să te trezești, dar totuși nu. În plus, se întrevede o oarecare nostalgie după anii de hălăduială cu cheia de gât, după magicul adolescenței, după spatele blocului. Un melanj unic de teme ce-mi aduce aminte de perioada goth a vieții mele, atunci când a fi goth încă nu era la modă.
E genul de literatură pe care nu am descoperit-o foarte des în spațiul românesc. Dacă există, ea nu este popularizată dincolo de evenimentele de profil. Dar de la „Harap-Alb Continuă” și „Haiganu”, am descoperit un scriitor pe care mi-l doresc mai vizibil, mai încurajat.
March 4, 2024
Omulețul din perete este un volum de povestiri, legate între ele într-un mod vag și confuz, în sensul bun. Confuzia (pentru mine) vine de la faptul că aceste povești au elemente fantastice și horror. De fiecare dată când citesc genul acesta de cărți rămân cu câteva întrebări pentru că totul e scris astfel încât să creeze mister și suspans, iar partea de fantastic mă face să mă opresc din citit și să mă întreb ce se întâmplă. Dar fix asta îmi place și e partea cea mai faină din volum.
Elementul horror e subtil per total, însă lovește cu putere în unele povestiri. Și e tare bine gândit pentru că nu te aruncă direct în hăul plin de monștrii, ci te conduce încet înspre el, crescând atmosfera și suspansul cu fiecare pas.
Good one!
Elementul horror e subtil per total, însă lovește cu putere în unele povestiri. Și e tare bine gândit pentru că nu te aruncă direct în hăul plin de monștrii, ci te conduce încet înspre el, crescând atmosfera și suspansul cu fiecare pas.
Good one!
July 14, 2019
Marian Coman tocmai a ridicat literatura română la rang de cinste în ochii mei, cu o carte care s-a început, a continuat și s-a terminat perfect și care, fără doar și poate, intră nu în top 10, ci în top 5 pe anul acesta.
Scriitura lui Marian e absolut fantastică, iar poveștile care au luat viață sub stiloul lui m-au captivat și uimit de la primul paragraf până la ultimul. Au avut, fiecare in parte, ceva special și abia aștept sa o reiau și sa o înțeleg mai profund.
Recenzia completă: http://books-vs-reality.blogspot.com/...
Scriitura lui Marian e absolut fantastică, iar poveștile care au luat viață sub stiloul lui m-au captivat și uimit de la primul paragraf până la ultimul. Au avut, fiecare in parte, ceva special și abia aștept sa o reiau și sa o înțeleg mai profund.
Recenzia completă: http://books-vs-reality.blogspot.com/...
September 12, 2019
Dacă vreo carte ar putea să subțieze atât de mult granița între real și fantastic încât să nu mai știi dacă citești sau ești citit, atunci Omulețul din perete e acea carte.
Mi-a plăcut enorm s-o citesc, m-am entuziasmat cu fiecare nouă povestire, iar finalul volumului mi se pare pur și simplu perfect. E o carte pe care n-o să mă satur s-o recomand de-acum înainte oricui, oriunde, cu orice ocazie.
Mai multe detalii pe blog: https://jurnalul-unei-cititoare.ro/bl...
Mi-a plăcut enorm s-o citesc, m-am entuziasmat cu fiecare nouă povestire, iar finalul volumului mi se pare pur și simplu perfect. E o carte pe care n-o să mă satur s-o recomand de-acum înainte oricui, oriunde, cu orice ocazie.
Mai multe detalii pe blog: https://jurnalul-unei-cititoare.ro/bl...
November 18, 2024
Nu înțeleg de ce am renunțat în ianuarie să o continui. În fine, cartea asta se citește ascultând în fundal kazi ploae
November 2, 2024
Om nevoie de cateva zile sa-mi pun gandurile in ordine pentru a scrie o recenzie cum trebuie. Acestea fiind spuse, cartea mi-a placut foarte mult, nu ma asteptam sa descopar ceva asa de meta
April 19, 2021
Când citești Omulețul din perete, ai impresia că ești incursionat într-unul din romanele lui Stephen King, și copiii din fiecare povestire se unesc pentru a te ține "prizonier" în acea lume întunecată. Această carte nu este una prea prietenoasă, și îți vei da seama pe parcurs, că ai de a face cu niște elemente de fantastic care au menirea de a te ține în suspans, de a-ți transmite niște fiori. Ceea ce este cu adevărat remarcabil însă, e metoda pe care Marian o folosește. Elementele horror nu sunt în prim plan, ele sunt cumva ascunse, și nici nu te caută. Ele așteaptă, pândesc, și sunt răbdătoare să le observi, ceea ce, cred eu, este mult mai satisfăcător pentru un iubitor al genului, decât un horror care îți sare în față. De asemenea, conexiunile între povestiri sunt subtile, la fel ca elementele de fantastic și horror, așteaptă să le remarci. Iar când le observi, iar în mintea ta se formează acele conexiuni, vei rămâne cu un zâmbet tâmp pe față. Cel puțin eu am rămas. Cartea îți aduce aminte de copilărie, și te regăsești într-o sumedenie de situații pe care Marian le expune, cum ar fi viața de adolescent la școală, timpul petrecut cu prietenii, bârfele, jocurile și râsetele. Chiar și pentru mine, care am copilărit puțin mai târziu decât perioada prezentată în carte, aceasta și-a aruncat magia asupra mea, și mi-a oferit o incursiune frumoasă în trecut. Ținând cont de aceste lucruri, este în continuare interesant faptul că romanul are un stil diferit față de alte lucrări din literatura română contemporană. Dacă nu ai ști numele autorului, probabil ai spune că este o carte tradusă a unui autor american. Ceea ce din punctul meu de vedere este bine, reprezintă o inovație și poate da startul unei mișcări frumoase în sfera literaturii. Se simt influențele unor autori străini mari, iar Marian nu încearcă să le ascundă, el le transformă pentru a-ți expune foarte direct ceea ce are de spus, fără perdea și cu asumare. În concluzie, Omulețul din Perete este un roman excelent, care nu trebuie să lipsească din biblioteca ta. Este acolo sus, comparabil cu lucrările unor piloni contemporani.
December 20, 2020
Nu e doar cea mai buna carte pe care am citit-o in 2019, dar mi s-a parut cea mai buna carte SF romaneasca din ultimul timp - si asta in conditiile in care in ultimii ani s-au scris multe lucruri foarte, foarte bune. "Omulețul din perete" are si SF, si fantastic, si horror, dar, mai mult decat orice, trece granita dinspre SF spre mainstream, ramanand doar cu un picior (e drept, foarte ferm) in SF si desfasurandu-se pe larg si in profunzime in literatura care are toate sansele ca intr-o zi sa fie mentionata in manualele scolare.
December 22, 2019
Ok, trebuie să o recitesc asap.
September 18, 2024
,,Omulețul din perete" cred ca este prima cartea pe care am citit-o de buna voie și am reușit sa o termin . Adevărul este ca nu am fost pana recent pasionat de carti și nu le am oferit o șansa corecta pana la 19 ani, chiar îmi doresc sa fi reușit cumva sa fi început drumul de cititor mai devreme dar ma bucur totuși ca cartea asta a reușit asa târziu sa trezească o pasiune pentru citit în mine . Poate ca nu e cea mai buna poveste experimentata de mine dar cu siguranța este una pe care o țin la suflet și pe care o voi prețui toată viata .
Aflai de carte înapoi in ianuarie 2023, țin minte ca îmi aparu un review de la Sucre cu cartea pe Youtube si după ce am terminat de vizionat clipul am comandat instant cartea. De atunci pana acum la momentul in care scriu acest review am terminat cartea de trei ori si cu siguranța e ceva la care o sa ma mai întorc in viitor.
Cartea in sine este o colecție de povesti de fantezie cu elemente horror ce se întâmpla in perioada comunista, fiecare poveste reușind sa te captiveze într-un mod total diferit si sa te facă si mai mult sa vrei sa înțelegi lumea, personajele si misterele prezente. Îmi e foarte greu sa aleg o poveste preferata din antologia asta dar cred ca un top 3 (in nicio ordine specifica) ar fi : Testamentul de ciocolata, Sevăn si Alo. Fiecare dintre ele reușind sa ma captiveze complet, in special Testamentul de ciocolata. Fiind o persoana pasionata de horror pot spune ca elementele prezente de horror in carte chiar daca nu sunt multe reușesc sa te facă foarte tensionat si anxios si ador asta.
Un alt lucru ce îmi placu mult la cartea este cum reușește sa ma facă sa îmi amintesc de copilăria mea, nu am copilărit in comunism m am născut naiba in 2003 =)). Trăind totuși într-un sat mic am reușit sa relatez cu multe lucruri mici ce au fost aruncate prin poveste, daca pentru mine care am avut o experienta mult mai depărtata fata de era aceea a reușit sa ma faca sa îmi amintesc si sa ma faca fericit de unele amintiri nici nu îmi pot imagina cat de mult pot relata cu cartea asta persoane mai in vârsta decât mine.
Book review's ain't really my thing but I genuinely hope this made someone curious. Cu siguranța un must read daca ești in cautare de un vibe similar de Stephen King
Aflai de carte înapoi in ianuarie 2023, țin minte ca îmi aparu un review de la Sucre cu cartea pe Youtube si după ce am terminat de vizionat clipul am comandat instant cartea. De atunci pana acum la momentul in care scriu acest review am terminat cartea de trei ori si cu siguranța e ceva la care o sa ma mai întorc in viitor.
Cartea in sine este o colecție de povesti de fantezie cu elemente horror ce se întâmpla in perioada comunista, fiecare poveste reușind sa te captiveze într-un mod total diferit si sa te facă si mai mult sa vrei sa înțelegi lumea, personajele si misterele prezente. Îmi e foarte greu sa aleg o poveste preferata din antologia asta dar cred ca un top 3 (in nicio ordine specifica) ar fi : Testamentul de ciocolata, Sevăn si Alo. Fiecare dintre ele reușind sa ma captiveze complet, in special Testamentul de ciocolata. Fiind o persoana pasionata de horror pot spune ca elementele prezente de horror in carte chiar daca nu sunt multe reușesc sa te facă foarte tensionat si anxios si ador asta.
Un alt lucru ce îmi placu mult la cartea este cum reușește sa ma facă sa îmi amintesc de copilăria mea, nu am copilărit in comunism m am născut naiba in 2003 =)). Trăind totuși într-un sat mic am reușit sa relatez cu multe lucruri mici ce au fost aruncate prin poveste, daca pentru mine care am avut o experienta mult mai depărtata fata de era aceea a reușit sa ma faca sa îmi amintesc si sa ma faca fericit de unele amintiri nici nu îmi pot imagina cat de mult pot relata cu cartea asta persoane mai in vârsta decât mine.
Book review's ain't really my thing but I genuinely hope this made someone curious. Cu siguranța un must read daca ești in cautare de un vibe similar de Stephen King
Displaying 1 - 30 of 128 reviews