Cezara Miller nu a avut niciodată viața fericită pe care toată presa a arătat-o. Trăind în regulile stricte ale părinților, nu a putut spera vreodată la o viață normală. Iar când ziua ei de naștere sosește pentru a nouăsprezecea oară, nu poate accepta din nou toată nebunia oamenilor, a familiei și a reporterilor. Astfel că, pe ploaia nebună din seara întunecată, pleacă în goană prin oraș, tânjind să găsească un strop de liniște în cel mai frumos loc din New Jersey, un loc cuprins de stele. Însă de unde să știe ea că în locul de obicei nepopulat avea să o aștepte un profesor de poezie romantic și profund? Și de unde să știe ea că ei aveau să facă un pact? Și de unde să știe ce fel de pact? Sau urmările lui? Ar fi fost imposibil. Tot ce era previzibil în mintea ei, însă, era sfârșitul… tragicul sfârșit de poezie. Pentru că e ziua ei, soarta îi făcuse un cadou, dar artiștii plătesc întotdeauna înzecit pentru fericire.
Privim mereu cu admirație și o oarecare gelozie persoanele publice. Le vedem zâmbind, trăind din plin și bucurându-se de lux și celebritate. Însă ce se ascunde în spatele acelui chip oarecum fericit, nu știu decât ei...
Cezara Miller își spune povestea. Celebră fără să-și fi dorit, născută dintr-un moft, fiica a unui tată cântăreț și a unei mame prezentatoare TV, viața nu i-a aparținut pentru nici o secundă. A fost precum o marionetă în mâinile celor care ar fi trebuit să o înconjoare cu iubire... dar care i-au rănit sufletul și lezat sănătatea mintală.
Însă totul are un sfârșit, iar Cezara e hotărâtă să spună stop și să își ia viața în propriile mâini.
Într-o seară ploioasă dintr-o zi ce ar fi trebuit să fie de sărbătoare, destinul face ca ea să-l întâlnească pe Patrick... un profesor de poezie și totodată un poet aspirant care o cucerește din prima secundă prin versurile cărora le-a dat viață.
Odată cu el, planul ei se pune în mișcare, cu atât mai mult cu cât Patrick acceptă să îi compună 49 de poezi pentru albumul ce vrea să-l lanseze în 5 luni.
Însă cum vor decurge lucrurile în cele cinci luni și care e deznodământul nu puteți afla decât citind povestea celor doi.
"Cincizeci de cântece. Cincizeci de lucruri... și un infinit de trăiri."
Un infinit de trăiri a experimentat Cezara din clipa în care l-a cunoscut pe al ei poet. Și prin tot atâtea trăiri și emoții am trecut pe parcursul lecturii. Am fost nervoasă pe anumite personaje, am îndrăgit instant protagoniștii, am avut lacrimi în ochi pentru Cezara și mai apoi pentru ea și Patrick. Am zâmbit și m-am bucurat pentru ea când trăia cu adevărat, când zâmbea real.
Au avut o evoluție atât de frumoasă, de pură, inocentă, dulce și au fost un foc care s-a stins mult prea rapid. Atât am sperat și mi-am dorit un final fericit, însă nu a fost tocmai ce voiam eu (de asta încă am dorința că poate Jenifer le scrie o continuare)
50 de lucruri a fost un debut reușit, aproape perfect aș putea zice, o poveste romantică ce te cucerește instant și pot spune că m-a făcut să-mi doresc să mai citesc povești ce au ca protagonist un poet sau o poetă.
V-o recomand dacă vă doriți ceva relaxant și ușor de citit, dar totodată profund și cu emoții.
O felicit pe Jenifer pentru visul împlinit, îi mulțumesc că mi-a oferit ocazia de a o citi și îi doresc succes, să vină și alte povești frumoase ❤️❤️❤️
Să scrii o carte e artă. Dar să introduci arta într-o carte... e dincolo de puterile unui autor obișnuit, iar Jennifer mi-a demonstrat că are scrisul (și arta!) în sânge. „50 de lucruri” este o poveste despre viață, despre iubire, despre ură. Despre lucrurile fără de care putem trăi, dar și despre acelea fără de care nu putem merge mai departe. Despre descoperirea sinelui și despre a face alegerile de care avem nevoie atunci când lumea din jurul nostru are alte pretenții de la noi. Dincolo de a citi această carte, am simțit-o. A fost o poveste atât de pură și atât de plină de sentimente, scrisă într-un mod atât de poetic, încât am trăit-o prin ochii Cezarei cu fiecare celulă din corpul meu. Autoarea are un stil de a scrie superb, cu niște construcții ce mi-au făcut pielea de găină; o regăsesc în ambele personaje principale ale sale: o văd în Cezara, pentru înclinația ei către artă, însă o văd și în Patrick, pentru modul inocent și pur în care a scris această poveste minunată. Sunt impresionată de debutul autoarei și de originalitatea și puritatea sentimentelor din această carte. Jennifer, mii de felicitări și abia aștept să am autograful tău - nu poate lipsi din biblioteca mea!
Iubesc poezia. Iubesc tot ce are legătură cu ea, iar faptul că în sfârșit am găsit o carte a cărei protagonist e și poet, mi-a umplut sufletul de fericire.
Cezara Miller e celebra, deși nu-și dorește asta. E în permanenta în lumina reflectoarelor și cu camerele de filmat după ea. Și deși are viata pe care poate mulți si-ar dori-o, nimeni nu cunoaște cu adevărat ce se întâmplă în spatele ușilor familiei Miller. Ca dincolo de ele, pana și părinții Cezarei nu sunt cine par ei a fi.
Patrick, e profesor de poezie la Universitatea Princetone. Un poet aspirant, care într-o seara, accepta fără sa stea pe gânduri sa-i compună Cezarei 49 de melodii pentru ultimul sau album.
49 de melodii și cinci luni.
Oare de atât a fost nevoie ca doua suflete sa se apropie, sa se îndrăgostească, dar și să se îndepărteze?
"Cincizeci de cântece, cincizeci de lucruri... și un infinit de trăiri."
Mi-am dat seama ca citind cartea asta, am descoperit și cum poezia poate apropia doi oameni prin cai nebănuite. Cum niște versuri și rime, pot face ca iubirea sa înflorească și sa prindă viata, schimbând astfel viețile unor oameni obișnuiți.
Am sperat pana în ultimul moment ca cei doi vor rămâne împreună, și-mi place sa cred ca asa s-a întâmplat. (not gonna lie, as vrea o continuare acum 😁). Mi-a plăcut mult finalul, deși nu sunt neapărat fană a finalurilor deschise. Însă am realizat că astfel pot sa le interpretez după bunul plac și să-mi creez un final propriu. Iar în finalul meu, cei doi au rămas împreună, undeva într-o lume în care oamenii n-au uitat sa prețuiască poezia și tot ceea ce mai înseamă ea.
Am scăzut totuși puțin din punctaj, pentru că am observat câteva greșeli pe ici pe colo, însă per total, povestea dintre Cezara și Patrick a fost (și cu siguranță) va rămâne una foarte frumoasa, pe care cu siguranță n-am s-o uit prea curând.
Va încurajez sa citiți "50 de lucruri" . Jennifer e o autoare debutanta, care, făcut o treaba minunată, scriind aceasta carte. Mii de felicitări pentru curajul de a o publica și de asemenea, mult succes în cariera ta literară.
"De multe ori ma gândesc ca, poate, oamenii au avut odată capacitatea de a iubi, dar si-au pierdut-o în timp. Ma gândesc ca, poate, la un moment dat, s-au gândit ca și cu iubire, și fără, e același lucru: Moarte."
Mi-a luat mai puțin de 2 ore să o lecturez și mi-a plăcut.
Fiid o carte de debut, nu am avut așteptări astronomice de la ea. Totuși, mi-am dorit să nu fie cringe sau prea agitată.
Ei bine, am primit ce mi-am dorit. Cezara a fost și este un personaj pe sufletul meu. Temătoare, dar puternică, sensibilă dar determinată și ușor pierdută în tot ceea ce poate însemna viața unei vedete adolescente. Părinții ei sunt ceva teribil și, mă bucur că a luat decizia corectă într-un final.
Povestea de dragoste mi s-a părut puțin grăbită, dar contextul m-a ajutat să înțeleg că, timpul nu e mereu de partea noastră și sufletele pereche care nu și-au terminat povestea, se vor căuta continuu.
Scriitura a fost lină, fără descrieri lungi și detalii inutile, povestea bine structurată și personaje puține care rămân în poveste. (nu sunt un fan al personajelor episodice, n-am timp să le cunosc și să-mi dau seama dacă le plac sau nu)
De la mine primește 5🌟. E cartea ideală pentru o zi de vară. ☺️
Nici nu știu de unde să încep, toate ideile despre această carte sunt vraiște și trebuie aranjate. Înainte de toate, este o carte de debut, musai să fie punctat. Tot ce voi scrie este subiectiv. Sunt strict opiniile mele și nu îmi doresc să afecteze pe nimeni. Nu m-am împrietenit cu ea în totalitate, cu prima parte a ei a fost extrem de greu. Se observă o diferență remarcabilă între început și final, cel puțin cât privește dialogurile. Ele mi-au “scârțâit” în urechi, au fost forțate, chiar cringe. Plus limbajul licențios. 😬 Ulterior, au evoluat și nu am mai simțit atât de profund disconfortul. Nici cu Cezara nu pot empatiza. Tot încerca Jennifer Jen să o contureze diferit, însă tot imatură și răsfățată a reieșit prin acțiunile ei. Nu mai dezbat decizia ei din final. Am sentimentul că ar rezulta și o continuare, cel puțin asta îmi inspiră epilogul. Altă problemă a fost drama. Mi se luase la un moment dat de durere și suferință repetitivă. Nu este cea mai teribilă și îngrijozitoare carte, deși asta s-ar înțelege din ce am scris mai sus, însă părerea mea, putea fi mai bine dospită. Am apreciat și partea psihologică a cărții, iubirea dintre cei doi, chiar dacă a fost scurtă, pactul dintre cei doi care creează și numele cărții. Chiar am încredere că autoarea va evolua. Știu că lucrează în continuare la alte manuscrise.
𝄞 Mă bucur că luna martie a venit împreună cu o autoare nouă, dar și cu o poveste care mi-a depășit așteptările.
𝄞 Deși este o carte pe care o poți termina în câteva ore, ei bine, la mine a durat ceva mai mult. Cam 3 zile. Dar nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, că nici nu se pune problema de așa ceva, ci pentru că mi-a stârnit anumite stări și reacții la care am stat să mă gândesc. Să le „diger”, mai bine zis.
𝄞 Ce mi-a plăcut: - stilul lejer de scriere al autoarei, catchy, care te cucerește de la prima pagină; - este o carte care se citește repede; - am descoperit o poveste sensibilă, o poveste despre regăsire, despre faptul că și iubirea (mai ales când sunt sentimente) merită o a doua șansă; - conexiunea dintre protagoniști, evoluția relației lor; - laitmotivele: muzica, luna, poezia și modul cum au reușit să fie îmbinate; - relația de prietenie; - Patrick a fost personajul meu preferat și i-am adorat latura romantică; - finalul: deși mi-ar fi plăcut să fie altul, m-a emoționat destul de tare.
𝄞 Ce nu mi-a plăcut: - faptul că s-a pus prea mare accent pe relația protagonistei cu familia sa: știu că există astfel de cazuri în zilele noastre (e foarte trist) și clar e un subiect ce trebuie abordat din ce în ce mai des, însă mie mi-ar fi plăcut să fie în prim-plan povestea de dragoste dintre cei doi protagoniști; - s-a repetat de foarte multe ori sintagma „fată proastă” (mai ales la început); - având un număr mic de pagini, s-a simțit că acțiunea este prea alertă; - mi-aș fi dorit să am și perspectiva lui Patrick, mai ales în anumite situații.
𝄞 Așadar, dacă vă doriți o carte relaxantă despre iubire și vindecare, care să vă cucerească inima iremediabil, recomand să o încercați. Din punctul meu de vedere, este un debut foarte bun, așa că toate felicitările din lume.
Cezara Miller, o adolescentă faimoasă, trăiește sub presiunea unei vieți perfecte afișate în mass-media. Deși din exterior pare să aibă totul, se simte pierdută și singură. În noaptea aniversării sale de 19 ani, fuge de acasă și ajunge în New Jersey, unde îl întâlnește pe un profesor de poezie. Împărtășește câteva vorbe cu acel străin care îi va deveni alinare.
A fost o poveste cu adevărat profundă, emoționantă care îți va atinge sufletul prin cuvintele așternute de autoare.
Am simțit singurătatea unei fete care are totul, dar în același timp nu are pe nimeni cu adevărat. Am trăit confuzia ei, prinsă între ceea ce este și ceea ce lumea vrea să fie. Am empatizat maxim cu Cezara, deși nu am trecut prin așa ceva, dar autoarea are un stil de scriere prin care cuvintele îți pătrund în suflet.
M-a emoționat vulnerabilitatea cu care și-a dat seama de adevăr. Vulnerabilitatea nu e slăbiciune. E curajul de a fi văzut așa cum ești...
Mi-a dat speranță ideea că o simplă întâlnire poate schimba totul. Am simțit eliberarea de măști și așteptări, iar la final, regăsirea de sine a fost cea care mi-a rămas cel mai mult în suflet. După ce am terminat cartea, am realizat că nu mă voi despărți prea curând de această poveste pe care mi-o voi aminti mereu.🥹