What do you think?
Rate this book
War and Peace (2 volumes) #2
Guerra i pau: Volum II
Guerra i pau, obra mestra de Lev Tolstoi —juntament amb Anna Karènina— i de la narrativa del segle xix, constitueix un fresc històric i èpic que inclou més de cinc-cents personatges històrics i de ficció. Amb la campanya napoleònica —Austerlitz, Borodinó o l’incendi de Moscou— com a rerefons, narra la història de dues famílies de la noblesa russa, els Bolkonski i els Rostov, protagonistes d’un món que comença a escenificar la seva pròpia desaparició. Un quadre complet que comprèn tots els registres i les eternes preocupacions de l’ésser humà —l’amor, la mort, el bé i el mal, l’amistat, el desengany, el sentit de l’existència…— i recrea una època històrica decisiva.
El clàssic de la literatura universal que teniu a les mans ens submergeix en el corrent de la vida, i ens depara una experiència singular i transformadora sense precedents en la literatura. Aquesta traducció, a càrrec de Judit Díaz Barneda, és la primera en català feta a partir del text canònic rus. Una lectura imprescindible per a tots els amants de la literatura. L’obra consta de dos volums.
«Tolstoi és l’escriptor rus de ficció en prosa més important […]. Quan es llegeix Tolstoi, es llegeix perquè no es pot deixar el llibre.»
Vladimir Nabokov
«Amb prou feines hi ha cap aspecte de l’experiència humana que no aparegui a Guerra i pau.»
Virginia woolf
El clàssic de la literatura universal que teniu a les mans ens submergeix en el corrent de la vida, i ens depara una experiència singular i transformadora sense precedents en la literatura. Aquesta traducció, a càrrec de Judit Díaz Barneda, és la primera en català feta a partir del text canònic rus. Una lectura imprescindible per a tots els amants de la literatura. L’obra consta de dos volums.
«Tolstoi és l’escriptor rus de ficció en prosa més important […]. Quan es llegeix Tolstoi, es llegeix perquè no es pot deixar el llibre.»
Vladimir Nabokov
«Amb prou feines hi ha cap aspecte de l’experiència humana que no aparegui a Guerra i pau.»
Virginia woolf
960 pages, Paperback
First published January 1, 1867
58 people are currently reading
1218 people want to read
About the author
Leo Tolstoy
7,944 books28.4k followersLev Nikolayevich Tolstoy (Russian: Лев Николаевич Толстой; most appropriately used Liev Tolstoy; commonly Leo Tolstoy in Anglophone countries) was a Russian writer who primarily wrote novels and short stories. Later in life, he also wrote plays and essays. His two most famous works, the novels War and Peace and Anna Karenina, are acknowledged as two of the greatest novels of all time and a pinnacle of realist fiction. Many consider Tolstoy to have been one of the world's greatest novelists. Tolstoy is equally known for his complicated and paradoxical persona and for his extreme moralistic and ascetic views, which he adopted after a moral crisis and spiritual awakening in the 1870s, after which he also became noted as a moral thinker and social reformer.
His literal interpretation of the ethical teachings of Jesus, centering on the Sermon on the Mount, caused him in later life to become a fervent Christian anarchist and anarcho-pacifist. His ideas on nonviolent resistance, expressed in such works as The Kingdom of God Is Within You, were to have a profound impact on such pivotal twentieth-century figures as Mohandas Gandhi and Martin Luther King, Jr.
His literal interpretation of the ethical teachings of Jesus, centering on the Sermon on the Mount, caused him in later life to become a fervent Christian anarchist and anarcho-pacifist. His ideas on nonviolent resistance, expressed in such works as The Kingdom of God Is Within You, were to have a profound impact on such pivotal twentieth-century figures as Mohandas Gandhi and Martin Luther King, Jr.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 115 reviews
December 26, 2019
Que leitura viciante! Ao longo destes 2 volumes, 4 tomos, vivi no século XIX, fiz parte da guerra contra Napoleão, revisitei São Petersburgo e Moscovo.
Aconselho esta obra a quem gosta de literatura russa e de história da Rússia. Pode assustar pelo tamanho, mas é cativante e viciante logo nas primeiras páginas.
Aconselho esta obra a quem gosta de literatura russa e de história da Rússia. Pode assustar pelo tamanho, mas é cativante e viciante logo nas primeiras páginas.
May 24, 2021
Quando comecei este segundo volume não podia imaginar o quanto me custaria chegar ao fim. Porque, se no final do primeiro queria saber mais e mais sobre aquelas personagens, sobre os seus destinos, nesta segunda parte só não queria deixá-las, antes continuar com elas, saber mais sobre os seus percursos de vida. Podia continuar a ler este livro por vários outros volumes. Passou de «livro monumental» para «livro monumento», aonde quero regressar no futuro, que será sempre fonte de exemplos da condição humana e da sua complexidade. E como eventualmente tinha de acabar, voltei a dar-lhe um abraço e a dizer um até à próxima.
September 24, 2016
am terminat de recitit război și pace. de fapt, de citit, căci după douăzeci de ani, n-am mai recunoscut aproape nimic.
mi-a luat ceva: anul trecut l-am început într-o ediție (în 4 volume), acum l-am terminat în alta (în 2). și în traducere nouă (foarte bună), a lui nicolae iliescu.
o impresie copleșitoare: că scriitorul acesta de 41 de ani, a vrut să refacă filmul războiului rusesc cu francezii lui napoleon, atât în mare (cu intrigi politice și descrieri de lupte), cât și în mic (destine individuale).
dar mai ales a întins sub acestea propria gândire critică față de istorie și față de mentalitatea popoarelor. polemica ironică de la final cu istoricii și cu judecățile populare față de evenimentele trecute sunt sarea și piperul romanului.
ca admirator al lui balzac ce sunt, mi s-a părut „balzacian“ de la început la sfârșit, doar că idealismul pesimist al lui balzac i-a luat locul ironia lucidă a lui tolstoi.
destinul personajelor
volumul al doilea - în această traducere nouă - nu mai este așa sălbatic, decât prin prisma războiului: napoleon atacă rusia și înaintează-n ea ca-n brânză. rușii n-au nici un conducător militar (țarul e prea tânăr), așa că-l aleg pe kutuzov, devenit dintr-o dată prinț și mareșal.
celelalte personaje - pierre bezuhov și natașa rostova se maturizează și-și potolesc zbănțuielile. andrei bolkonski devine melancolic și se retrage-n armată. din cauza melancoliei, va și muri - căci idealurile sale nu se potrivesc cu lumea dimprejur; așa încât va alege idealismul religiei și renunțarea - Iubirea este Dumnezeu, și a muri înseamnă pentru mine - părticică a iubirii - să mă întorc la izvorul comun și veșnic. (p. 550). la fel, nikolai rostov se maturizează după bătălii și devine falit, așa că se căsătorește cu urâta, dar bogata marie; devine un moșier modern, cu probleme de impulsivitate.
cei mai câștigați din carte rămân pierre bezuhov și natașa rostova. pierre scapă de condiția de bogătan devenind prizonier la franceji - se simțea ca o biată surcică prinsă în roțile unei mașini necunoscute, dar care funcționa perfect - (p.519), și-și reconsideră de la zero viața. iar natașa realizează că mai există și moarte, și că viața e deșertăciune și ruină, ori suferință și umilire (p. 687) și ar trebui să caute un reazem solid alături de care s-o ducă mai departe.
Noi credem că odată ce am fost scoși de pe făgașul nostru obișnuit - totul este pierdut; când de fapt abia atunci începe ceva nou și frumos. Câtă vreme trăiește omul, există și fericire. Există atâtea lucruri înaintea noastră! (p. 747) spune pierre, spre finalul romanului.
în căutarea legilor universale ale istoriei
Cauzele fenomenelor, în totalitatea lor, sunt inaccesibile pentru mintea omenească. Dar nevoia de a căuta cauze este sădită în sufletul omului. Și mintea omenească, nefiind în stare să pătrundă numărul nesfârșit și complexitatea condițiilor acestor fenomene, dintre care fiecare luat aparte poate fi socotit drept cauză, se agață de cea dintâi legătură - și cea mai ușor de înțeles - și zice: iată cauza. În evenimentele istorice (unde obiectul observației sunt acțiunile oamenilor), legătura cea mai primitivă este voința zeilor, apoi voința acelor oameni care ocupă locul cel mai important în istorie - personalitățile istorice. Dar este de ajuns să pătrundem în esența fiecărui eveniment istoric, adică în activitatea maselor de oameni care au luat parte la eveniment, pentru a ne convinge că voința personalității istorice nu numai că nu conduce acțiunile maselor, dar ea însăși este condusă necontenit. (p. 555)
continuarea aici: http://chestiilivresti.blogspot.ro/20...
mi-a luat ceva: anul trecut l-am început într-o ediție (în 4 volume), acum l-am terminat în alta (în 2). și în traducere nouă (foarte bună), a lui nicolae iliescu.
o impresie copleșitoare: că scriitorul acesta de 41 de ani, a vrut să refacă filmul războiului rusesc cu francezii lui napoleon, atât în mare (cu intrigi politice și descrieri de lupte), cât și în mic (destine individuale).
dar mai ales a întins sub acestea propria gândire critică față de istorie și față de mentalitatea popoarelor. polemica ironică de la final cu istoricii și cu judecățile populare față de evenimentele trecute sunt sarea și piperul romanului.
ca admirator al lui balzac ce sunt, mi s-a părut „balzacian“ de la început la sfârșit, doar că idealismul pesimist al lui balzac i-a luat locul ironia lucidă a lui tolstoi.
destinul personajelor
volumul al doilea - în această traducere nouă - nu mai este așa sălbatic, decât prin prisma războiului: napoleon atacă rusia și înaintează-n ea ca-n brânză. rușii n-au nici un conducător militar (țarul e prea tânăr), așa că-l aleg pe kutuzov, devenit dintr-o dată prinț și mareșal.
celelalte personaje - pierre bezuhov și natașa rostova se maturizează și-și potolesc zbănțuielile. andrei bolkonski devine melancolic și se retrage-n armată. din cauza melancoliei, va și muri - căci idealurile sale nu se potrivesc cu lumea dimprejur; așa încât va alege idealismul religiei și renunțarea - Iubirea este Dumnezeu, și a muri înseamnă pentru mine - părticică a iubirii - să mă întorc la izvorul comun și veșnic. (p. 550). la fel, nikolai rostov se maturizează după bătălii și devine falit, așa că se căsătorește cu urâta, dar bogata marie; devine un moșier modern, cu probleme de impulsivitate.
cei mai câștigați din carte rămân pierre bezuhov și natașa rostova. pierre scapă de condiția de bogătan devenind prizonier la franceji - se simțea ca o biată surcică prinsă în roțile unei mașini necunoscute, dar care funcționa perfect - (p.519), și-și reconsideră de la zero viața. iar natașa realizează că mai există și moarte, și că viața e deșertăciune și ruină, ori suferință și umilire (p. 687) și ar trebui să caute un reazem solid alături de care s-o ducă mai departe.
Noi credem că odată ce am fost scoși de pe făgașul nostru obișnuit - totul este pierdut; când de fapt abia atunci începe ceva nou și frumos. Câtă vreme trăiește omul, există și fericire. Există atâtea lucruri înaintea noastră! (p. 747) spune pierre, spre finalul romanului.
în căutarea legilor universale ale istoriei
Cauzele fenomenelor, în totalitatea lor, sunt inaccesibile pentru mintea omenească. Dar nevoia de a căuta cauze este sădită în sufletul omului. Și mintea omenească, nefiind în stare să pătrundă numărul nesfârșit și complexitatea condițiilor acestor fenomene, dintre care fiecare luat aparte poate fi socotit drept cauză, se agață de cea dintâi legătură - și cea mai ușor de înțeles - și zice: iată cauza. În evenimentele istorice (unde obiectul observației sunt acțiunile oamenilor), legătura cea mai primitivă este voința zeilor, apoi voința acelor oameni care ocupă locul cel mai important în istorie - personalitățile istorice. Dar este de ajuns să pătrundem în esența fiecărui eveniment istoric, adică în activitatea maselor de oameni care au luat parte la eveniment, pentru a ne convinge că voința personalității istorice nu numai că nu conduce acțiunile maselor, dar ea însăși este condusă necontenit. (p. 555)
continuarea aici: http://chestiilivresti.blogspot.ro/20...
April 14, 2023
"Quando o destino nos tira da trilha habitual, achamos que está tudo perdido; mas só então começa o que é novo, o que é bom. Enquanto há vida, há também felicidade." 🧡
"Guerra e Paz" narra as invasões napoleónicas na Rússia e retrata os períodos de guerra e paz durante este período. O livro retrata ainda a vida de cinco famílias e, por isso, aconselho a fazerem uma árvore genealógica para não se perderem no meio de tantas personagens (esta é uma dica que dou para todos os livros de literatura russa, facilita muito).
Apesar de ser um calhamaço clássico russo (três coisas que assustam qualquer leitor 😅), fiquei surpreendida com a fluidez do texto. Normalmente fazemos dos clássicos russos bichos-papões, mas Tolstoi tinha de facto o dom da escrita. Há muito drama nesta história, muitas reviravoltas, muitas traições, muitas mortes, muito tudo. É um bom drama russo.
Passei dois meses no início do século XIX, fiz parte da vida destas famílias e da guerra contra Napoleão. E se no final do primeiro volume, só queria ler mais e mais para saber o que ia acontecer às personagens, com o aproximar do final do livro só pensava que não queria deixar as personagens, não queria continuar a minha vida sem elas.
Apesar das imensas personagens, todas elas são memoráveis. Pierre, Natasha, Andrei, Nikolai, Anatole, Mária, Sonya são personagens imperfeitas, bastante criticáveis mas são personagens inesquecíveis.
Esta mistura entre ficção e história, com personagens históricas (Napoleão, Czar Alexandre, generais) e personagens ficcionais é feita de uma forma fenomenal. A parte das descrições das batalhas foi a parte mais aborrecida de ler para mim, mas mesmo assim Tolstoi conseguiu tornar o texto bastante fluído.
Um retrato exímio da sociedade russa, com reflexões extremamente interessantes sobre as origens e consequências das guerras. Segundo Tolstoi, a História acontece não por vontade dos grandes líderes, mas como uma combinação de pequenos acontecimentos impossíveis de prever. São as pessoas comuns que definem o rumo da História. Isto levou-me a reflectir que nós estudamos História através dos grandes nomes. Mas e os excluídos? Onde está a história dos pequenos, das pessoas comuns?
Marcou-me muito a parte em que Tolstoi reflecte sobre a inutilidade da guerra, ser um soldado numa guerra que serve apenas para alimentar os egos de Napoleão e Alexandre. No final, os dois condecoram-se um ao outro, ficam amigos como se nada se tivesse passado, enquanto os soldados e o povo ficam na miséria.
"Guerra e Paz" é uma obra-prima e, definitivamente, um dos livros a ler antes de morrer. Um dos livros mais incríveis que já li na minha vida
"Guerra e Paz" narra as invasões napoleónicas na Rússia e retrata os períodos de guerra e paz durante este período. O livro retrata ainda a vida de cinco famílias e, por isso, aconselho a fazerem uma árvore genealógica para não se perderem no meio de tantas personagens (esta é uma dica que dou para todos os livros de literatura russa, facilita muito).
Apesar de ser um calhamaço clássico russo (três coisas que assustam qualquer leitor 😅), fiquei surpreendida com a fluidez do texto. Normalmente fazemos dos clássicos russos bichos-papões, mas Tolstoi tinha de facto o dom da escrita. Há muito drama nesta história, muitas reviravoltas, muitas traições, muitas mortes, muito tudo. É um bom drama russo.
Passei dois meses no início do século XIX, fiz parte da vida destas famílias e da guerra contra Napoleão. E se no final do primeiro volume, só queria ler mais e mais para saber o que ia acontecer às personagens, com o aproximar do final do livro só pensava que não queria deixar as personagens, não queria continuar a minha vida sem elas.
Apesar das imensas personagens, todas elas são memoráveis. Pierre, Natasha, Andrei, Nikolai, Anatole, Mária, Sonya são personagens imperfeitas, bastante criticáveis mas são personagens inesquecíveis.
Esta mistura entre ficção e história, com personagens históricas (Napoleão, Czar Alexandre, generais) e personagens ficcionais é feita de uma forma fenomenal. A parte das descrições das batalhas foi a parte mais aborrecida de ler para mim, mas mesmo assim Tolstoi conseguiu tornar o texto bastante fluído.
Um retrato exímio da sociedade russa, com reflexões extremamente interessantes sobre as origens e consequências das guerras. Segundo Tolstoi, a História acontece não por vontade dos grandes líderes, mas como uma combinação de pequenos acontecimentos impossíveis de prever. São as pessoas comuns que definem o rumo da História. Isto levou-me a reflectir que nós estudamos História através dos grandes nomes. Mas e os excluídos? Onde está a história dos pequenos, das pessoas comuns?
Marcou-me muito a parte em que Tolstoi reflecte sobre a inutilidade da guerra, ser um soldado numa guerra que serve apenas para alimentar os egos de Napoleão e Alexandre. No final, os dois condecoram-se um ao outro, ficam amigos como se nada se tivesse passado, enquanto os soldados e o povo ficam na miséria.
"Guerra e Paz" é uma obra-prima e, definitivamente, um dos livros a ler antes de morrer. Um dos livros mais incríveis que já li na minha vida
August 29, 2022
✨“Nada foi descoberto, nada foi inventado. Tudo o que podemos saber é que nada sabemos. É este é o mais alto grau de sabedoria humana.”✨
Não é segredo nenhum que idolatro Lev Tolstoy, a sua escrita e vivo com puro deleite a leitura dos seus livros. Parece que foi ontem que passei aquele mês de Agosto a ler os 4 volumes encadernados a vermelho, de capa grossa e com imagens da série que passou em 1972-73, que tomei de empréstimo na biblioteca da cidade. “Guerra e Paz” foi o livro que me mudou enquanto leitora, e “Ana Karenina” um dos primeiros livros que me falou cá dentro. ❤
Sendo que há pouco tempo li a biografia de Rosamund Bartlett da vida de Tolstoy, decidi reler estes livros, que, entretanto, me foram oferecidos pela minha querida amiga homónima no amor a Tolstoy, Maria Inês.🥰
Já não me lembrava de certas cenas ficcionais, mas, estranhamente, lembrava-me perfeitamente de certas partes filosóficas do livro, da importância da vida e da morte, do amor, da inutilidade de se ser um soldado numa imensidão de uma guerra que serviu para alimentar a grandiosidade de Napoleão e Alexandre. Após a releitura, denotei a sua influência enorme em Grossman na escrita de “Stalinegrado” e “Vida e Destino”, onde os mesmos princípios da universalidade humana se fazem traduzir noutra época histórica, da invasão alemã na URSS.
"O homem nada poderá possuir enquanto tiver medo da morte. Àquele que não tem medo, tudo pertence. Sem o sofrimento, o homem não conheceria os seus limites, não se conheceria a si mesmo. O mais difícil é saber reunir na alma o sentido de todas as coisas." ❣
“Guerra e Paz” não é só uma história de um triângulo amoroso. É a história dos russos, dos franceses, dos “grandes” e “pequenos” que viveram a época das invasões napoleónicas, das batalhas de Austerliz, Solferino e do falhanço/vitória de generais que de facto existiram, como Kutuzov. É a história de cada aristocrata, a crítica aos costumes da alta sociedade, o retrato dos presos, dos refugiados do incêndio de Moscovo, dos camponeses, dos soldados da infantaria. É amor, ciúme, desespero, sacrifício e insegurança, a procura de um final feliz e significado para a sua existência. É uma vivência constante.❣
"Não há no mundo qualquer situação em que o homem seja inteiramente feliz e livre, também não há qualquer situação em que ele seja absolutamente infeliz e privado de liberdade."
Queremos ser Natacha, inocente e feliz, crescer com André, rir e abanar a cabeça com o tolo do Pedro, ser Pétia, Maria, Nicolas, Sónia, e toda esta panóplia de personagens que foram inspiradas na família materna e paterna de Lev. Queremos viver São Petersburgo e Moscovo para além das páginas como só Tolstoy conseguiu. ❤
“Não há nada de certo;nada, a não ser a vaidade de tudo o que me é compreensível e a grandeza dessa qualquer coisa de incompreensível, mas mais importante do que tudo o resto!” ❤️
Não é segredo nenhum que idolatro Lev Tolstoy, a sua escrita e vivo com puro deleite a leitura dos seus livros. Parece que foi ontem que passei aquele mês de Agosto a ler os 4 volumes encadernados a vermelho, de capa grossa e com imagens da série que passou em 1972-73, que tomei de empréstimo na biblioteca da cidade. “Guerra e Paz” foi o livro que me mudou enquanto leitora, e “Ana Karenina” um dos primeiros livros que me falou cá dentro. ❤
Sendo que há pouco tempo li a biografia de Rosamund Bartlett da vida de Tolstoy, decidi reler estes livros, que, entretanto, me foram oferecidos pela minha querida amiga homónima no amor a Tolstoy, Maria Inês.🥰
Já não me lembrava de certas cenas ficcionais, mas, estranhamente, lembrava-me perfeitamente de certas partes filosóficas do livro, da importância da vida e da morte, do amor, da inutilidade de se ser um soldado numa imensidão de uma guerra que serviu para alimentar a grandiosidade de Napoleão e Alexandre. Após a releitura, denotei a sua influência enorme em Grossman na escrita de “Stalinegrado” e “Vida e Destino”, onde os mesmos princípios da universalidade humana se fazem traduzir noutra época histórica, da invasão alemã na URSS.
"O homem nada poderá possuir enquanto tiver medo da morte. Àquele que não tem medo, tudo pertence. Sem o sofrimento, o homem não conheceria os seus limites, não se conheceria a si mesmo. O mais difícil é saber reunir na alma o sentido de todas as coisas." ❣
“Guerra e Paz” não é só uma história de um triângulo amoroso. É a história dos russos, dos franceses, dos “grandes” e “pequenos” que viveram a época das invasões napoleónicas, das batalhas de Austerliz, Solferino e do falhanço/vitória de generais que de facto existiram, como Kutuzov. É a história de cada aristocrata, a crítica aos costumes da alta sociedade, o retrato dos presos, dos refugiados do incêndio de Moscovo, dos camponeses, dos soldados da infantaria. É amor, ciúme, desespero, sacrifício e insegurança, a procura de um final feliz e significado para a sua existência. É uma vivência constante.❣
"Não há no mundo qualquer situação em que o homem seja inteiramente feliz e livre, também não há qualquer situação em que ele seja absolutamente infeliz e privado de liberdade."
Queremos ser Natacha, inocente e feliz, crescer com André, rir e abanar a cabeça com o tolo do Pedro, ser Pétia, Maria, Nicolas, Sónia, e toda esta panóplia de personagens que foram inspiradas na família materna e paterna de Lev. Queremos viver São Petersburgo e Moscovo para além das páginas como só Tolstoy conseguiu. ❤
“Não há nada de certo;nada, a não ser a vaidade de tudo o que me é compreensível e a grandeza dessa qualquer coisa de incompreensível, mas mais importante do que tudo o resto!” ❤️
April 26, 2020
Epilogs gandrīz novilka uz 4 zvaigznēm. Ne tikai tāpēc, ka grūti lasīt tik blīvus tekstus par Tolstoja vēstures teoriju, bet arī tāpēc, ka ieskats varoņu dzīvēs pēc 7 gadiem atstāja nedaudz sāju garšu. Bet kopumā "Karš un miers" droši vien ir viena no spēcīgākajām grāmatām, ko jebkad esmu lasījusi. Kaut kas ģeniāls (lai gan Tolstojam noteikti nepatiktu šis vārds) ir autora spējā ielīst cilvēka galvā, atklāt domas, kuras aktuālas arī 150 gadus vēlāk citā valstī, citos apstākļos, citos cilvēkos... Un tu uz mirkli sajūties, kā tāds mazs puteklītis lielā mehānismā, bet arī mazajā puteklītī ir dzīvība un domas, un vēlmes.
Read
December 27, 2023Tot el què pugui dir d'aquest llibre, no li farà la justícia que es mereix. És possiblement un dels llibres més complets de la literatura universal. Té amor, té història, té guerra, té filosofia, té crítica social, té amistat, té relacions precioses i relacions duríssimes, té religió, té maçoneria, té fe, té pessimisme, té optimisme i té una llarga llista de coses de la vida de qualsevol home i dona del món. No us mentiré: hi ha passatges tediosos i avorrits pel meu gust, però formen part de l'obra i he apetxugat com bonament he pogut amb ells. Cal destacar la magnífica feina de traducció de la Judit Diaz Barneda, sense ella, hagués trigat el triple en llegir l'obra sencera.
Read
April 8, 20163. O Direito de Não Acabar Um LivroDo primeiro volume saltei algumas páginas de batalhas; deste "li" quase metade mas saltei a maioria. Obviamente, não tenho defeitos a assinalar à obra (é de um autor que escreveu um dos meus livros favoritos), apenas o assunto, ou a extensão e forma como Tolstoy o arrasta, não me interessa. (Até a série que ando a ver me aborrece. Sou um caso perdido...)
Daniel Pernac (Os Direitos do Leitor)
Em relação às estrelas não sei o que hei-de fazer. Vou deixar em branco, enquanto penso se é justo espetar-lhe só com uma...
September 5, 2017
I finally finished War and Peace!! That's an incredible feeling of accomplishment. Volumes 3 and 4 definitely contained many more war segments, compared to the previous two. Sometimes it was trying to get through them, but once in a while a brilliant scene would emerge and capture my attention once more (ie. Pierre as a French captive). I loved how Tolstoy brought one of the most famous Russian generals, Kutuzov, to life through his field strategy and defiant nature.
I'm a bit disappointed about Natasha's marriage in the end. Contrary to popular opinion, I disliked Pierre very much. He was awkward and, frankly speaking, stupid, easily manipulated by all around him, and unable to think for himself. It was much more interesting to see the love triangle between Princess Maria, Nikolai, and Sonya unfold.
The epilogue was the most painful part, of course. Tolstoy just endlessly rambled on about his philosophical ideas, and it felt like it would never end.
However, all the human drama, so wonderfully and realistically captured in this book, made it absolutely worthwhile to persevere through the slow bits. 4.5 stars overall.
I'm a bit disappointed about Natasha's marriage in the end. Contrary to popular opinion, I disliked Pierre very much. He was awkward and, frankly speaking, stupid, easily manipulated by all around him, and unable to think for himself. It was much more interesting to see the love triangle between Princess Maria, Nikolai, and Sonya unfold.
The epilogue was the most painful part, of course. Tolstoy just endlessly rambled on about his philosophical ideas, and it felt like it would never end.
However, all the human drama, so wonderfully and realistically captured in this book, made it absolutely worthwhile to persevere through the slow bits. 4.5 stars overall.
April 15, 2024
Magistral! Obrigatório para fãs de clássicos russos.
Este ocupará um lugar especial no meu coração de leitora por me ter acompanhado nas últimas semanas de gestação e duas primeiras semanas de vida da minha Maria, homónima da minha personagem favorita da obra!
Este ocupará um lugar especial no meu coração de leitora por me ter acompanhado nas últimas semanas de gestação e duas primeiras semanas de vida da minha Maria, homónima da minha personagem favorita da obra!
May 18, 2021
Acho que este livro foi exactamente como eu esperava que fosse, mas, ao mesmo tempo, frustrou-me e não senti por ele aquele arrebatamento que estava à espera de sentir. Confesso que não li as últimas 50 páginas. Não estava com paciência para mais divagações sobre o papel dos homens no avanço da História. Para mim, a história acabou quando pela última vez se mencionou o nome dos Rostov, Bezúkhov e Bolkónski. E aquilo que Tolstoi nos deu como fim pareceu-me insuficiente. Queria mais. Queria mais paz e menos guerra. E, no entanto, o que é a vida senão um equilíbrio entre as duas? E o que é este livro senão um livro sobre ambas?
Transportando-nos desde as vésperas da batalha de Austerlitz, em 1805, até à retirada de Napoleão de Moscovo, após o insucesso da sua campanha, em 1812, Guerra e Paz traz-nos um relato excepcional da primeira década do século XIX na Rússia. Os acontecimentos descritos neste romance estavam ainda vivos na memória de então, mas, ao mesmo tempo, já começavam a ser distantes o suficiente para que novos discursos se começassem a compor sobre eles. Estava-se a escrever a história desse conturbado tempo pós-revolucionário, e Tolstoi junta ao debate as suas próprias reflexões sobre Napoleão, a acção da Rússia na guerra, e o papel das acções do indivíduo, das escolhas de cada um, nessa grande narrativa dos tempos a que chamamos História.
No meio das suas considerações, e para melhor fazer valer o seu ponto, Tolstoi dá-nos a conhecer o príncipe Andrei Bolkonsi, o conde Pierre Bezúkhov, a condessa Natacha Rostova, a princesa Maria Bolkonskaia, irmã de Andrei, e Nikolai Rostov, irmão de Natacha, assim como muitas outras personagens (algumas das quais eu pensei que fossem ser relevantes, como o Boris, mas simplesmente desaparecem sem deixar rasto). O príncipe Andrei é um homem desencantado com a sua vida de casado, que busca uma saída para esse enfado na guerra; Pierre é o filho bastardo de um conde, dissoluto, mas generoso, que herda, inesperadamente, a enorme fortuna do seu falecido pai, o conde Bezúkhov, e tem de decidir o que há-de fazer com a sua vida e adaptar-se a uma sociedade na qual se sente deslocado; Natacha é uma jovem alegre, mimada e despreocupada, que se está a tornar adulta e a descobrir as alegrias e as dores do amor; Nikolai, seu irmão mais velho, é um rapaz impaciente, sempre à procura de algo mais, indeciso entre o antigo amor que o unia à sua doce prima, Sónia, e a liberdade e irresponsabilidade da vida de soldado; Maria, irmã de Andrei, e talvez uma das minhas personagens preferidas, é uma jovem piedosa, tímida, que apenas deseja ser boa, e é constantemente tiranizada pelo seu velho e peculiar pai. Todos eles vivem a guerra e sofrem as suas consequências, todos eles procuram o seu lugar no mundo, todos eles falham redondamente e sucedem onde não se esperava. São pessoas reais, complexas, vivas, com desejos, medos, paixões e relações tão verdadeiros como as nossas. Tolstoi escreve-os maravilhosamente e a sua escrita, despretensiosa e directa, é envolvente e pormenorizada, sem ser fastidiosa. Apreciei especialmente as conversas entre Andrei e Pierre e os muitos momentos em família na casa dos Rostov, que soavam especialmente reais e acolhedores.
Se este livro fosse só os primeiros dois tomos e meio (tem quatro, mais um epílogo), eu tinha-lhe dado cinco estrelas. Mas a minha avaliação acabou por descer, como desceu o meu próprio entusiasmo à medida que fui lendo o resto. Em parte sinto que foi culpa minha, ando distraída e impaciente, tenho lido demasiados livros deste género de enfiada e já estava com alguma pressa para acabar. Depois de finalmente sentir que Tolstoi me tinha conquistado, ali algures entre as conversas do príncipe Andrei com Pierre, voltei a arrefecer. Certas acções das personagens enfureceram-me e a descrição pormenorizada e interminável da retirada de Moscovo, após a descrição pormenorizada da batalha de Borodino, repleta de pontos de vista de Napoleão e Kutúzov, por interessantes que sejam para os amantes das guerras napoleónicas (que eu nunca fui), impacientaram-me. De cada vez que, no início de um novo capítulo, se falava de Borodino, eu suspirava. Durante o último quarto do livro, as personagens principais praticamente desaparecem para apenas ressurgirem em pequenas tiradas e, novamente, se confundirem com a narrativa maior, até ao epílogo. Terminar o livro com uma dissertação de cinquenta páginas a repetir o que já tinha dito antes venceu-me.
E, no entanto, acredito que quando a voltar a ganhar coragem para reler esta obra, o que só vai acontecer daqui a umas décadas, vou apreciá-la mais e tirar mais dela, porque (espero) terei mais paciência e maturidade. Porque este livro tem algo de universal nas suas personagens e na sua eterna busca por uma razão para viver e que sinto que só consegui, em grande medida, aflorar nesta primeira leitura. E é essa sensação que faz um clássico e, nesse sentido, Guerra e Paz merece esse título, por muito que as discussões sobre Napoleão e a História me tenham deixado com vontade de bocejar de vez em quando.
Transportando-nos desde as vésperas da batalha de Austerlitz, em 1805, até à retirada de Napoleão de Moscovo, após o insucesso da sua campanha, em 1812, Guerra e Paz traz-nos um relato excepcional da primeira década do século XIX na Rússia. Os acontecimentos descritos neste romance estavam ainda vivos na memória de então, mas, ao mesmo tempo, já começavam a ser distantes o suficiente para que novos discursos se começassem a compor sobre eles. Estava-se a escrever a história desse conturbado tempo pós-revolucionário, e Tolstoi junta ao debate as suas próprias reflexões sobre Napoleão, a acção da Rússia na guerra, e o papel das acções do indivíduo, das escolhas de cada um, nessa grande narrativa dos tempos a que chamamos História.
No meio das suas considerações, e para melhor fazer valer o seu ponto, Tolstoi dá-nos a conhecer o príncipe Andrei Bolkonsi, o conde Pierre Bezúkhov, a condessa Natacha Rostova, a princesa Maria Bolkonskaia, irmã de Andrei, e Nikolai Rostov, irmão de Natacha, assim como muitas outras personagens (algumas das quais eu pensei que fossem ser relevantes, como o Boris, mas simplesmente desaparecem sem deixar rasto). O príncipe Andrei é um homem desencantado com a sua vida de casado, que busca uma saída para esse enfado na guerra; Pierre é o filho bastardo de um conde, dissoluto, mas generoso, que herda, inesperadamente, a enorme fortuna do seu falecido pai, o conde Bezúkhov, e tem de decidir o que há-de fazer com a sua vida e adaptar-se a uma sociedade na qual se sente deslocado; Natacha é uma jovem alegre, mimada e despreocupada, que se está a tornar adulta e a descobrir as alegrias e as dores do amor; Nikolai, seu irmão mais velho, é um rapaz impaciente, sempre à procura de algo mais, indeciso entre o antigo amor que o unia à sua doce prima, Sónia, e a liberdade e irresponsabilidade da vida de soldado; Maria, irmã de Andrei, e talvez uma das minhas personagens preferidas, é uma jovem piedosa, tímida, que apenas deseja ser boa, e é constantemente tiranizada pelo seu velho e peculiar pai. Todos eles vivem a guerra e sofrem as suas consequências, todos eles procuram o seu lugar no mundo, todos eles falham redondamente e sucedem onde não se esperava. São pessoas reais, complexas, vivas, com desejos, medos, paixões e relações tão verdadeiros como as nossas. Tolstoi escreve-os maravilhosamente e a sua escrita, despretensiosa e directa, é envolvente e pormenorizada, sem ser fastidiosa. Apreciei especialmente as conversas entre Andrei e Pierre e os muitos momentos em família na casa dos Rostov, que soavam especialmente reais e acolhedores.
Se este livro fosse só os primeiros dois tomos e meio (tem quatro, mais um epílogo), eu tinha-lhe dado cinco estrelas. Mas a minha avaliação acabou por descer, como desceu o meu próprio entusiasmo à medida que fui lendo o resto. Em parte sinto que foi culpa minha, ando distraída e impaciente, tenho lido demasiados livros deste género de enfiada e já estava com alguma pressa para acabar. Depois de finalmente sentir que Tolstoi me tinha conquistado, ali algures entre as conversas do príncipe Andrei com Pierre, voltei a arrefecer. Certas acções das personagens enfureceram-me e a descrição pormenorizada e interminável da retirada de Moscovo, após a descrição pormenorizada da batalha de Borodino, repleta de pontos de vista de Napoleão e Kutúzov, por interessantes que sejam para os amantes das guerras napoleónicas (que eu nunca fui), impacientaram-me. De cada vez que, no início de um novo capítulo, se falava de Borodino, eu suspirava. Durante o último quarto do livro, as personagens principais praticamente desaparecem para apenas ressurgirem em pequenas tiradas e, novamente, se confundirem com a narrativa maior, até ao epílogo. Terminar o livro com uma dissertação de cinquenta páginas a repetir o que já tinha dito antes venceu-me.
E, no entanto, acredito que quando a voltar a ganhar coragem para reler esta obra, o que só vai acontecer daqui a umas décadas, vou apreciá-la mais e tirar mais dela, porque (espero) terei mais paciência e maturidade. Porque este livro tem algo de universal nas suas personagens e na sua eterna busca por uma razão para viver e que sinto que só consegui, em grande medida, aflorar nesta primeira leitura. E é essa sensação que faz um clássico e, nesse sentido, Guerra e Paz merece esse título, por muito que as discussões sobre Napoleão e a História me tenham deixado com vontade de bocejar de vez em quando.
July 15, 2021
Savaş ve Barış gibi heybetli klasikler için bir konsensus vardır; heybetli klasiklerin yaşamı dönüştürme gücü vardır yani Savaş ve Barış gibi bir klasik okuyan insan artık okumadan önceki hali değildir.
Tolstoy, detaylı tasvirleriyle ben bir realistim diye avaz avaz bağırıyor tüm romanda. Kadınların güzelliklerini tüm kusurlarıyla beraber usta birşekilde tasvir etmesine bayıldım. Bir güzelliği kusurlarıyla anlatan harika bir uslubu var Tolstoy'un. Savaş ve Barış kahramanları kendilerini bulma çabası içinde karakterler. Roman 15 yıl gibi bir süreyi anlattığı için de gerçekte de karakterlerin büyüdüğünü görüyoruz metin boyunca mesela Nataşa'nın kendini bulma çabasına ve büyüyüp olgunluğa erişmesine birebir tanık oluyoruz keza Piyer'in de...
Romanda esas anlatılan Fransızların Moskova işgalinden çok, Fransızların kültürel işgali çok çarpıcı ve çok güzel anlatılmış. Savaş ve Barış, kendilerine, kültürlerine yabancılaşmış Rus insanını çok başarılı anlatmış bence. Romanda geçen ve okuyucuyu zorlayan fransızca diyaloglarla da bunu vurguluyor Tolstoy; Fransız ordusunun işgalinden çok önce kültürel olarak işgal olmuş bir Rus toplumu.
Bu arada en sevdiğim karakter Platon elbette.
Tolstoy bizzat kendisi Kırım Savaşına katılmış olmasına rağmen, bu romanı yazarken o doğmadan yıllarca önce sona ermiş olan Napolyon Savaşını anlatmayı tercih etmiş bu romanında; kendi açıklamalarına göre bunun sebebi aile geçmişini yakından incelemekmiş.Anne ve babasını çok küçük yaşta kaybetmiş biri olarak aile geçmişini anlamaya çalışması aslında kendini bulma çabası olsa gerek tıpkı kurguladığı karakterlerin de yaptığı gibi.
5 yıldız vermedim çünkü ara ara bol detaydan düştüğüm yerler oldu ama yine de sabırla zaman zaman keyifle, zaman zaman burası daha kısa olabilirmiş diyerek bitirdim. Yıllardır yapmak istediğim birşeydi, bir hedefi daha tamamladığım için gururluyum :)
Tolstoy, detaylı tasvirleriyle ben bir realistim diye avaz avaz bağırıyor tüm romanda. Kadınların güzelliklerini tüm kusurlarıyla beraber usta birşekilde tasvir etmesine bayıldım. Bir güzelliği kusurlarıyla anlatan harika bir uslubu var Tolstoy'un. Savaş ve Barış kahramanları kendilerini bulma çabası içinde karakterler. Roman 15 yıl gibi bir süreyi anlattığı için de gerçekte de karakterlerin büyüdüğünü görüyoruz metin boyunca mesela Nataşa'nın kendini bulma çabasına ve büyüyüp olgunluğa erişmesine birebir tanık oluyoruz keza Piyer'in de...
Romanda esas anlatılan Fransızların Moskova işgalinden çok, Fransızların kültürel işgali çok çarpıcı ve çok güzel anlatılmış. Savaş ve Barış, kendilerine, kültürlerine yabancılaşmış Rus insanını çok başarılı anlatmış bence. Romanda geçen ve okuyucuyu zorlayan fransızca diyaloglarla da bunu vurguluyor Tolstoy; Fransız ordusunun işgalinden çok önce kültürel olarak işgal olmuş bir Rus toplumu.
Bu arada en sevdiğim karakter Platon elbette.
Tolstoy bizzat kendisi Kırım Savaşına katılmış olmasına rağmen, bu romanı yazarken o doğmadan yıllarca önce sona ermiş olan Napolyon Savaşını anlatmayı tercih etmiş bu romanında; kendi açıklamalarına göre bunun sebebi aile geçmişini yakından incelemekmiş.Anne ve babasını çok küçük yaşta kaybetmiş biri olarak aile geçmişini anlamaya çalışması aslında kendini bulma çabası olsa gerek tıpkı kurguladığı karakterlerin de yaptığı gibi.
5 yıldız vermedim çünkü ara ara bol detaydan düştüğüm yerler oldu ama yine de sabırla zaman zaman keyifle, zaman zaman burası daha kısa olabilirmiş diyerek bitirdim. Yıllardır yapmak istediğim birşeydi, bir hedefi daha tamamladığım için gururluyum :)
March 1, 2020
Guerra e Paz é tão bom!
Este é um livro que provavelmente assustará os leitores pelo tamanho, pela época em que foi escrito e por todo o "pre-conceito" que existe em volta dos clássicos.
Já tinha lido Anna Karenina e A morte de Ivan Ilitch quando decidi ler este livro portanto já tinha experiência de que a escrita do Tolstoi era bastante acessível e a sua narrativa fácil de seguir. No entanto, este superou todas as expectativas. Sem saber ao que ia (a sinopse da minha edição revela muito pouco) defini que seria uma leitura para ser feita sem pressas. Li em 2 meses: o primeiro volume em janeiro e o segundo em fevereiro sem interrupção com outras leituras.
Aliando personagens reais e humanas, inspirado pela sua vida e a vida dos seus familiares e expondo as suas reflexões o autor criou uma estória muito boa que nos agarra à leitura sem darmos conta disso.
Vale muito a pena ler Guerra e Paz e considero que todos os amantes de literatura o deveriam fazer.
Acompanhei a minha leitura com os videos da Tatiana Feltrin o que tornou a leitura ainda mais prazerosa. Recomendo que o façam também.
Este é um livro que provavelmente assustará os leitores pelo tamanho, pela época em que foi escrito e por todo o "pre-conceito" que existe em volta dos clássicos.
Já tinha lido Anna Karenina e A morte de Ivan Ilitch quando decidi ler este livro portanto já tinha experiência de que a escrita do Tolstoi era bastante acessível e a sua narrativa fácil de seguir. No entanto, este superou todas as expectativas. Sem saber ao que ia (a sinopse da minha edição revela muito pouco) defini que seria uma leitura para ser feita sem pressas. Li em 2 meses: o primeiro volume em janeiro e o segundo em fevereiro sem interrupção com outras leituras.
Aliando personagens reais e humanas, inspirado pela sua vida e a vida dos seus familiares e expondo as suas reflexões o autor criou uma estória muito boa que nos agarra à leitura sem darmos conta disso.
Vale muito a pena ler Guerra e Paz e considero que todos os amantes de literatura o deveriam fazer.
Acompanhei a minha leitura com os videos da Tatiana Feltrin o que tornou a leitura ainda mais prazerosa. Recomendo que o façam também.
June 30, 2021
W trzecim i czwartym tomie króluje wojna. Na 800 stron, tak 500 mamy o wojnie dowództwie, bitwach, wymarszach i podbojach, a 300 to losy poznanych wcześniej rodów szlacheckich. Moim zdaniem megalomania Tołstoja w kwestii waleczności i przygotowania wojskowego żołnierza rosyjskiego sięgnęła zenitu. Obojętnie czy Rosjanie wygrali, czy przegrali bitwę zawsze tak zręcznie zmanipuluje, że Rosjanin to ten dobry i szlachetny, a Napoleon to ten zły, łupieżca i ciemiężyciel. Po kilku takich chwytach już mnie nudziło dalsze czytanie, a raczej słuchanie tej opowieści. Dodam tylko, że dziś każdy wie kto, to był Napoleon Bonaparte, Kutuzowa znają tylko nieliczni znawcy tematu.
Tak jak przypuszczałam w opinii o dwóch wcześniejszych tomach Tołstoj uśmiercił w bitwie jedynego bohatera, któremu warto było kibicować. Do tego nie pozwolił Mu umrzeć od razu, tylko ciągnął ten akt niewyobrażalnie długo. Pewnie z rozkoszą, bo przecież szczerze tego bohatera nie lubił i w ogóle się z tym nie krył.
Piotr Bezuchow mojej sympatii nie wzbudził mimo wręcz łopatologicznych starań autora, aby wykreować, go na idola każdego czytelnika. Nie dość, że przeszkadzał w bitwie, to poglądy zmieniał z prędkością światła, ot wiatraczek, a jego związek z Nataszą mnie po prostu rozbawił. Nie było innej panny, to lepsza taka niż żadna?
Natasza Rostow to dopiero ma w tej epopei przegwizdane. Najpierw jest kreowana na trzpiotkę-idiotkę, a później czytelnik ma uwierzyć, ze stała się opanowaną, stateczną damą choć zachowuje się prawie identycznie, a do tego uparcie nazywana jest niczym mała dziewczynka - Nataszką. Prywatnie dla mnie jest to numer dwa najbardziej irytujących bohaterek - nie przebiła innej tołstojowskiej bohaterki - Anny Kareniny - tylko dlatego, że nie miała urojeń i nie wmawiała sobie nieistniejących rzeczy.
Szowinizm autora w tych tomach jest równie porażający jak we wcześniejszych: kobieta ma tylko dwie role rodzicielki i pani domu i do tego ma się w tych rolach odnajdywać i spełniać, a jak zadba o to żeby dom był na miarę marzeń każdego mężczyzny, to ten mężczyzna ewentualnie będzie zadowolony, choć należy Mu czasem pozwolić na pewne wyskoki, bo to mężczyzna przecież, Słuchając tych wymagań (w formie audiobooka) cały czas się zastanawiałam, czy Pańska żona je spełniała? Wydaje mi się, że nie, bo przecież w przeciwnym razie nie zrobiłby pan z Niej wariatki i nie odszedł grając rolę niezrozumianego cierpiętnika. Biedna kobieta, której jedyną winą było to, że była ambitna i chciała być w związku partnerką, a nie manekinem, ani maszynką do rodzenia dzieci. Pan zdecydowanie wolał ten drugi model skoro pańskie alter ego - Piotr Bezuchow, właśnie taką żonę docenia.
Ostatnie co mnie irytowało to pseudo filozoficzne moralizatorstwo, które ciągnie się przez wszystkie tomy, ale w epilogu osiąga apogeum absurdu. W moim odczuciu wrzucone tam bez potrzeby, dla zaspokojenia egoistycznych ciągot Autora. Ten epilog pokazuje jak bardzo powieść Tołstoja się zestarzała i jak dalekie od rzeczywistości są filozoficzno-moralne wynurzenia autora, do tego w tonie zindoktrynowanego belfra.
Bardzo mi przykro Panie Tołstoj, że pańskie ideały upadły, a mrzonki się nie spełniły. Life is life. Żegnam Pana i pańskie pisarstwo z ulgą i bez żalu. Więcej się nie spotkamy.
Tak jak przypuszczałam w opinii o dwóch wcześniejszych tomach Tołstoj uśmiercił w bitwie jedynego bohatera, któremu warto było kibicować. Do tego nie pozwolił Mu umrzeć od razu, tylko ciągnął ten akt niewyobrażalnie długo. Pewnie z rozkoszą, bo przecież szczerze tego bohatera nie lubił i w ogóle się z tym nie krył.
Piotr Bezuchow mojej sympatii nie wzbudził mimo wręcz łopatologicznych starań autora, aby wykreować, go na idola każdego czytelnika. Nie dość, że przeszkadzał w bitwie, to poglądy zmieniał z prędkością światła, ot wiatraczek, a jego związek z Nataszą mnie po prostu rozbawił. Nie było innej panny, to lepsza taka niż żadna?
Natasza Rostow to dopiero ma w tej epopei przegwizdane. Najpierw jest kreowana na trzpiotkę-idiotkę, a później czytelnik ma uwierzyć, ze stała się opanowaną, stateczną damą choć zachowuje się prawie identycznie, a do tego uparcie nazywana jest niczym mała dziewczynka - Nataszką. Prywatnie dla mnie jest to numer dwa najbardziej irytujących bohaterek - nie przebiła innej tołstojowskiej bohaterki - Anny Kareniny - tylko dlatego, że nie miała urojeń i nie wmawiała sobie nieistniejących rzeczy.
Szowinizm autora w tych tomach jest równie porażający jak we wcześniejszych: kobieta ma tylko dwie role rodzicielki i pani domu i do tego ma się w tych rolach odnajdywać i spełniać, a jak zadba o to żeby dom był na miarę marzeń każdego mężczyzny, to ten mężczyzna ewentualnie będzie zadowolony, choć należy Mu czasem pozwolić na pewne wyskoki, bo to mężczyzna przecież, Słuchając tych wymagań (w formie audiobooka) cały czas się zastanawiałam, czy Pańska żona je spełniała? Wydaje mi się, że nie, bo przecież w przeciwnym razie nie zrobiłby pan z Niej wariatki i nie odszedł grając rolę niezrozumianego cierpiętnika. Biedna kobieta, której jedyną winą było to, że była ambitna i chciała być w związku partnerką, a nie manekinem, ani maszynką do rodzenia dzieci. Pan zdecydowanie wolał ten drugi model skoro pańskie alter ego - Piotr Bezuchow, właśnie taką żonę docenia.
Ostatnie co mnie irytowało to pseudo filozoficzne moralizatorstwo, które ciągnie się przez wszystkie tomy, ale w epilogu osiąga apogeum absurdu. W moim odczuciu wrzucone tam bez potrzeby, dla zaspokojenia egoistycznych ciągot Autora. Ten epilog pokazuje jak bardzo powieść Tołstoja się zestarzała i jak dalekie od rzeczywistości są filozoficzno-moralne wynurzenia autora, do tego w tonie zindoktrynowanego belfra.
Bardzo mi przykro Panie Tołstoj, że pańskie ideały upadły, a mrzonki się nie spełniły. Life is life. Żegnam Pana i pańskie pisarstwo z ulgą i bez żalu. Więcej się nie spotkamy.
May 29, 2016
O seu volume de Guerra e paz é ainda melhor do que primeiro. Apesar de estar repleto de reflexões do autor sobre os mais diversos temas, não deixa de ser intenso quanto as reviravoltas das personagens. Nomeadamente das personagens Pedro e Natacha. Pedro acabou-se por revelar um pessoa com uma grande alma e coração, principalmente depois de ficar prisioneiro dos franceses e passar as mais diversas provações. As suas conversas com um velho soldado são as mais agradáveis de todo o livro. Natacha foi outra das personagens que mais evoluiu. Passou de uma menina alegra e festeira, a uma mulher recatada e justa. Há que lamentar os destinos de André e do adorado Pétia.
O casal Nicolau e Maria foi uma verdadeira surpresa... Mas no fundo se complementam. Foi interessante saber o que acontece sete anos depois a estas personagens. Principalmente ao filho de André, que acaba por ganhar uma grande admiração por Pedro.
Quanto a parte das reflexões de Tolstoi tenho de admitir que por vezes se tornavam um pouco maçantes. Tanto que desisti de ler a segunda parte do epílogo, que dizia respeito a essas reflexões. No entanto achei muito educativo as suas teses sobre Napoleão e as suas respectivas invasões. Tolstoi afirma que os historiadores relatam só os feitos dos grandes " heróis" , isto é, dos generais e figuras importantes das batalhas. Esquecem-se contudo das personagens secundárias, que contribuíram para a vitória. Mas ele não esquece que o verdadeiro herói desta obra : o povo russo, sem ele a Rússia não conseguia expulsar os franceses do seu país. Outro comentário interessante é o autor afirmar que o grande Napoleão não passava de um bandido cobarde, que só consegui chegar ao posto que chegou graças a sorte.
Guerra e paz transporta-nos para o fim do século XVIII e XIX, mais precisamente para a guerra entre a França e a Rússia. Tolstoi é bastante preciso nas suas descrições, e sentimos mesmo que estamos nessa guerra sofrendo e festejando com os seus heróis. E ao mesmo tempo ficamos a conhecer a história de quatro famílias que são afectadas pela guerra.
O casal Nicolau e Maria foi uma verdadeira surpresa... Mas no fundo se complementam. Foi interessante saber o que acontece sete anos depois a estas personagens. Principalmente ao filho de André, que acaba por ganhar uma grande admiração por Pedro.
Quanto a parte das reflexões de Tolstoi tenho de admitir que por vezes se tornavam um pouco maçantes. Tanto que desisti de ler a segunda parte do epílogo, que dizia respeito a essas reflexões. No entanto achei muito educativo as suas teses sobre Napoleão e as suas respectivas invasões. Tolstoi afirma que os historiadores relatam só os feitos dos grandes " heróis" , isto é, dos generais e figuras importantes das batalhas. Esquecem-se contudo das personagens secundárias, que contribuíram para a vitória. Mas ele não esquece que o verdadeiro herói desta obra : o povo russo, sem ele a Rússia não conseguia expulsar os franceses do seu país. Outro comentário interessante é o autor afirmar que o grande Napoleão não passava de um bandido cobarde, que só consegui chegar ao posto que chegou graças a sorte.
Guerra e paz transporta-nos para o fim do século XVIII e XIX, mais precisamente para a guerra entre a França e a Rússia. Tolstoi é bastante preciso nas suas descrições, e sentimos mesmo que estamos nessa guerra sofrendo e festejando com os seus heróis. E ao mesmo tempo ficamos a conhecer a história de quatro famílias que são afectadas pela guerra.
July 21, 2025
No seré jo qui critiqui a Tolstoi, i per això posar menys de 4⭐ em semblaria malament. Ara, quin llibre més terriblement sobrevalorat!! Excessiu, dispers i innecessàriament llarg per explicar el que vol, a banda d'un epíleg en forma de digressió filosòfica que deixa un regust agredolç, doncs quan acabes t'adones que la "novel·la" ha acabat ja fa més de 100 pàgines. Això sí, molts dels personatges, seran inoblidables i l'experiència global ha estat molt satisfactòria.
August 18, 2021
Foi com grande satisfação que recebi o segundo volume desta obra clássica e logo comecei a lê-lo, para ficar a conhecer os destinos das personagens que tinha ficado a conhecer no primeiro volume.
Depois de ter lido o primeiro volume e de o ter achado um pouco descritivo e sem muita ação, foi com alegria que constatei, ao começar a ler este e lá mais para o meio, que o enredo se estava a compor. Mais ação, mais drama e mais emoção são os três ingredientes que aparecem a mais neste volume e que me agradaram bastante.
A guerra está mais cruel, as personagens começam a deixar de viver num mundo de bailes e festas e começam a ver que todo aquele espetáculo não é mais do que uma farsa e que o cerne da questão real é muito mais vasto e obscuro. Começa a haver a luta de classes e as classes mais baixas têm o seu papel, vital para a mudança de muitas das personagens principais. As personagens masculinas, que andam pelos cenários de guerra, começam a ter mais lutas entre si. Gostei bastante do destaque que Peter continua a ter e das peripécias por que passou ao longo deste segundo volume e que o fizeram crescer enquanto ser humano.
O sarcasmo e a ironia, bem como a filosofia, continua a ser um marco bastante forte desta obra. Tolstoi é um mestre do sarcasmo e isso ajudou-me a gostar da história porque contribui para atenuar a grande quantidade de momentos descritivos e mais parados, que apesar de serem em menor número neste volume, continuam a existir.
Gostei mais de como a história se desenrolou nesta parte. As personagens estão mais interessantes, cresceram muito mais e já não estão tão fúteis, principalmente as personagens femininas. Existe uma humanização das personagens, dos seus atos e das suas ideias. Também aparece mais vezes Napoleão, o que é interessante.
Este livro vem uma parte final apenas sobre questões para debate relacionadas com temas pertinentes, sociais e filosóficos que podem interessar ao leitor. Eu li com gosto para compreender melhor a mente do autor e achei interessante a sua presença no final da obra, uma vez que esta é uma grande narrativa sobre questões complexas, sociais, morais, económicas, humanas. Esta obra será eterna por isso mesmo. Não porque a história seja maravilhosa ou extremamente bela, que até não o é, mas porque a sua base é verdadeira, real e eterna. Questões como a luta de classes, a alienação dos problemas reais da sociedade, as guerras, o amor, o perdão, as rivalidades...todas essas questões são parte constituinte do ser humano e nunca o abandonarão. Por isso é que esta obra vai continuar a ser lida e a ser amada através dos tempos, pelas grandes questões que levanta e que aborda.
Em suma, aqui está uma bela conclusão para uma obra de relevo mundial. Um clássico soberbo e muito bem escrito, repleto de sarcasmo e ironia, repleto de sentimento e emoção. Uma obra eterna que todos deviam ler e refletir. Quero, novamente, elogiar o design da capa e do interior, que continua excelente!
Depois de ter lido o primeiro volume e de o ter achado um pouco descritivo e sem muita ação, foi com alegria que constatei, ao começar a ler este e lá mais para o meio, que o enredo se estava a compor. Mais ação, mais drama e mais emoção são os três ingredientes que aparecem a mais neste volume e que me agradaram bastante.
A guerra está mais cruel, as personagens começam a deixar de viver num mundo de bailes e festas e começam a ver que todo aquele espetáculo não é mais do que uma farsa e que o cerne da questão real é muito mais vasto e obscuro. Começa a haver a luta de classes e as classes mais baixas têm o seu papel, vital para a mudança de muitas das personagens principais. As personagens masculinas, que andam pelos cenários de guerra, começam a ter mais lutas entre si. Gostei bastante do destaque que Peter continua a ter e das peripécias por que passou ao longo deste segundo volume e que o fizeram crescer enquanto ser humano.
O sarcasmo e a ironia, bem como a filosofia, continua a ser um marco bastante forte desta obra. Tolstoi é um mestre do sarcasmo e isso ajudou-me a gostar da história porque contribui para atenuar a grande quantidade de momentos descritivos e mais parados, que apesar de serem em menor número neste volume, continuam a existir.
Gostei mais de como a história se desenrolou nesta parte. As personagens estão mais interessantes, cresceram muito mais e já não estão tão fúteis, principalmente as personagens femininas. Existe uma humanização das personagens, dos seus atos e das suas ideias. Também aparece mais vezes Napoleão, o que é interessante.
Este livro vem uma parte final apenas sobre questões para debate relacionadas com temas pertinentes, sociais e filosóficos que podem interessar ao leitor. Eu li com gosto para compreender melhor a mente do autor e achei interessante a sua presença no final da obra, uma vez que esta é uma grande narrativa sobre questões complexas, sociais, morais, económicas, humanas. Esta obra será eterna por isso mesmo. Não porque a história seja maravilhosa ou extremamente bela, que até não o é, mas porque a sua base é verdadeira, real e eterna. Questões como a luta de classes, a alienação dos problemas reais da sociedade, as guerras, o amor, o perdão, as rivalidades...todas essas questões são parte constituinte do ser humano e nunca o abandonarão. Por isso é que esta obra vai continuar a ser lida e a ser amada através dos tempos, pelas grandes questões que levanta e que aborda.
Em suma, aqui está uma bela conclusão para uma obra de relevo mundial. Um clássico soberbo e muito bem escrito, repleto de sarcasmo e ironia, repleto de sentimento e emoção. Uma obra eterna que todos deviam ler e refletir. Quero, novamente, elogiar o design da capa e do interior, que continua excelente!
Read
March 20, 2022Savaş ve Barış ile ilgili pek çok jenerik şey sıralayabilirim. Napolyon Savaşları etrafında kümelenmiş binbir çeşit şeyi anlatan bu devasa ansiklopedik romanın detaylarında genişçe bir tur attırabilirim.
Ama lüzumsuz olur. Kalkıp da “Savaş ve Barış’ı bir de benden dinleyin” demekte bir anlam bulamıyorum.
Onun yerine anlatım tekniği ile ilgili beni şaşırtan ve çok da memnun etmeyen bir yönünden sohbet açmak isterim. Bu bir roman, evet. Ama anlatılan her şeyin kurguya yedirilmediği bir roman. Tolstoy, duruyor duramıyor, araya girip bize olan biteni doğrudan anlatmaya başlıyor. Sıklıkla. Özellikle bölüm başlarında, sanki bir önceki dersi tekrar eden ve şimdi işleyeceği konuya öğrencilerini hazırlayan bir öğretmen gibi bizi karşısına oturtup bir tirada başlıyor. Bu tirat, kitabın sonunda artık kurguyu işin içine hiç karıştırmaksızın uzun bir süre devam ederek eseri bir teori kitabıymışçasına sonlandırıyor.
Nasıl hissettirdi bu bana biliyor musunuz? Tolstoy, aslında bize bir hikaye anlatmak değil de, kendi tarih, bilim, hukuk felsefesini sunmak istemiş. Bu felsefi duruşu karakterleri eliyle okura aktarmak onu kesmemiş. Karakterlerinden mikrofonu alıp, bir de baştan, adam akıllı kendisi anlatmak istemiş. Anlatım tekniği olarak bu duruma bayılmamakla beraber, özellikle tarihi verili neden-sonuç ilişkileri üzerinden okumaya yönelik itirazlarını okumanın zihin açıcı olduğunu itiraf etmem gerekir.
Bir de dinleme meselesi var! Ben bu iki ciltlik kitabı, yaklaşık 60 saat boyunca Storytel’den dinledim. Kitabın başlarında karakterlerin kimliğine ilişkin yaşadığım bir-iki kafa karışıklığını internetten kolayca bulunan karakter listeleri ile çözümledikten sonra başkaca bir sıkıntım olmadı. Uzunca bir sürede dinlememe rağmen, unutmadım, kopmadım, sıkılmadım. Yalnız arada seslendiren @erdemakakce ‘ye bir bardak su, bir fincan çay falan götüresim geldi. 62 saat kitap seslendiren ses tellerine bir destek atma ihtiyacı duydum🤓
Eğer uzun kitaplar dinlemeye yönelik özel bir antipatiniz yoksa, bu kitap dinlenir çocuklar.
Kurgusu kolay akan, kendisini merakla okutan bir eser. Tolstoy’un monologlarını da eğer felsefeye biraz ilginiz varsa sıkılmadan sineye çekersiniz.
Sevgiler!
Ama lüzumsuz olur. Kalkıp da “Savaş ve Barış’ı bir de benden dinleyin” demekte bir anlam bulamıyorum.
Onun yerine anlatım tekniği ile ilgili beni şaşırtan ve çok da memnun etmeyen bir yönünden sohbet açmak isterim. Bu bir roman, evet. Ama anlatılan her şeyin kurguya yedirilmediği bir roman. Tolstoy, duruyor duramıyor, araya girip bize olan biteni doğrudan anlatmaya başlıyor. Sıklıkla. Özellikle bölüm başlarında, sanki bir önceki dersi tekrar eden ve şimdi işleyeceği konuya öğrencilerini hazırlayan bir öğretmen gibi bizi karşısına oturtup bir tirada başlıyor. Bu tirat, kitabın sonunda artık kurguyu işin içine hiç karıştırmaksızın uzun bir süre devam ederek eseri bir teori kitabıymışçasına sonlandırıyor.
Nasıl hissettirdi bu bana biliyor musunuz? Tolstoy, aslında bize bir hikaye anlatmak değil de, kendi tarih, bilim, hukuk felsefesini sunmak istemiş. Bu felsefi duruşu karakterleri eliyle okura aktarmak onu kesmemiş. Karakterlerinden mikrofonu alıp, bir de baştan, adam akıllı kendisi anlatmak istemiş. Anlatım tekniği olarak bu duruma bayılmamakla beraber, özellikle tarihi verili neden-sonuç ilişkileri üzerinden okumaya yönelik itirazlarını okumanın zihin açıcı olduğunu itiraf etmem gerekir.
Bir de dinleme meselesi var! Ben bu iki ciltlik kitabı, yaklaşık 60 saat boyunca Storytel’den dinledim. Kitabın başlarında karakterlerin kimliğine ilişkin yaşadığım bir-iki kafa karışıklığını internetten kolayca bulunan karakter listeleri ile çözümledikten sonra başkaca bir sıkıntım olmadı. Uzunca bir sürede dinlememe rağmen, unutmadım, kopmadım, sıkılmadım. Yalnız arada seslendiren @erdemakakce ‘ye bir bardak su, bir fincan çay falan götüresim geldi. 62 saat kitap seslendiren ses tellerine bir destek atma ihtiyacı duydum🤓
Eğer uzun kitaplar dinlemeye yönelik özel bir antipatiniz yoksa, bu kitap dinlenir çocuklar.
Kurgusu kolay akan, kendisini merakla okutan bir eser. Tolstoy’un monologlarını da eğer felsefeye biraz ilginiz varsa sıkılmadan sineye çekersiniz.
Sevgiler!
May 24, 2017
Beidzot ir izlasīts krievu klasiskās literatūras grands, pēc lappušu skaita jau nu noteikti. Otrajai grāmatai dodu 4.5 zvaigznes, kas noapaļojot ir 5! Nav tik aizraujoša kā pirmā grāmata, bet ko gan aizraujošu var dot karš.. Vairāku mēnešu garumā lasot par tik dažādo varoņu dzīvi, rodas sajūta, ka es būtu gatava turpināt lasīt par varoņu dzīvesgājumu līdz pat viņu nāvei. Galvenais, kas mani aizrāva grāmatā ir tas, cik dažādu apstākļu un notikumu iespaidā mainījās cilvēku raksturi, iezīmes un turpmākais dzīves ceļš. Kara ainas un norises apraksti nemaz tik apnicīgi un garlaicīgi man nelikās, kas varētu norādīt uz to, ka esmu pacietīgs lasītājs vai pierāda to, ka nav tik ļoti jāpaļaujas uz citu cilvēku domām un atsauksmēm, jo katrs no mums jebkuru grāmatu izjūt citādi. Visiem, kuri pārvalda krievu valodu, iesaku lasīt krieviski!
November 26, 2020
Kitap ben okuduktan sonra iyi cilde ayrılmış, bu yılki challenge için yüzümü güldürdüler :)
Biraz pembe dizi eşliğinde Avrupa tarihi öğrenmek isterseniz güzel bir seçim bu. Ayrıca bir sürü uyarlaması var dizi, film. Kitabı okuduktan sonra bu şekilde gerçeğe dönüşmesi hoşuma gitti.
http://egecita.com/savas-ve-baris/
Biraz pembe dizi eşliğinde Avrupa tarihi öğrenmek isterseniz güzel bir seçim bu. Ayrıca bir sürü uyarlaması var dizi, film. Kitabı okuduktan sonra bu şekilde gerçeğe dönüşmesi hoşuma gitti.
http://egecita.com/savas-ve-baris/
July 17, 2023
Colossal. No melhor sentido da palavra.
"Para o imaginar como livre, é preciso imaginá-lo no presente, na fronteira do passado e do futuro, ou seja, fora do tempo(...)"
"Para o imaginar como livre, é preciso imaginá-lo no presente, na fronteira do passado e do futuro, ou seja, fora do tempo(...)"
March 31, 2024
rating poszczególnych tomów:
tom I: 5/5
tom II: 5/5
tom III: 3.95/5
tom IV: 4/5
MAM PRZEMYŚLENIA MOCNO AMBIWALENTNE
po pierwsze:
> wydanie zysk i ska
Czy ta książka w ogóle nie przeszła korekty. Nie jestem w stanie zliczyć ile literówek, błędów interpunkcyjnych i tym podobnych jest w tym wydaniu. Ale to nie jest nawet to, co mnie wściekło najbardziej. Przypisy są czasami po prostu złe😭 W momencie kiedy sam muszę szukać tłumaczenia jakiegoś fragmentu z francuskiego na polski robi się to po prostu śmieszne. I chyba nie taki jest cel samego ISTNIENIA przypisów. Rozumiem, że ta książka ma ponad 800 stron, razem z poprzednią częścią ponad 1000, jednak jak widzę, że nazwisko Kutuzowa po raz kolejny jest napisane z błędem, to mam ochotę rwać włosy z głowy. To nawet nie jest takie trudne. Dlaczego poprawnie piszecie nazwiska niemców a zdecydowaliście się pastwić akurat nad tym starym dziadem. Pomocy. Łamie to imersję i strasznie wyrzuca z rytmu. Ale ja jestem strasznym pedantem, więc podejrzewam, że większość jest w stanie przymknąć na to oko.
Aha i ten blurb z tyłu ma w sobie błąd, bo Borodino było w III części. Czy osoba, która to pisała w ogóle czytała wojnę i pokój. Pomocy
> moje odczucia
Well it sure was a book.
Nie wiem czy to kwestia ogólnomarcowego złego nastroju, ale te dwie ostatnie części wywarły na mnie zdecydowanie gorsze wrażenie niż poprzednie. W najlepszych momentach były to najpiękniejsze sceny jakie kiedykolwiek czytałem, w najgorszych po prostu śmiertelnie nudne. Niestety, więcej było tych drugich. Ten mały segment z Pietią, Denisowem i Dołochowem jest autentycznie najlepszą częścią z tego wszystkiego, ponieważ przynajmniej dotyczy postaci, które już znamy i które nie są jakimś randomowym francuzem w domu Pierre’a. Jednak ma może 50 stron i nie jest w stanie podnieść mojej opinii samym swoim istnieniem. Jesteśmy na tym momencie historii, kiedy wszyscy główni bohaterowie są gdzie indziej, sam Andrzej i Pierre spotykają się tylko raz, a Maria i Natasza łączą się ze sobą dopiero w ostatnich momentach. Przez to tak koszmarnie trudno było mi związać się z kimkolwiek kogo wprowadzali… Urok Austerlitz polegał na tym, że mieliśmy mniej więcej ustabilizowane grono postaci, którego Tołstoj starał się trzymać i wszyscy byli w tym samym miejscu. Tymczasem Borodino przedstawia się tak, że Andrzej od razu umiera, Maria w żałobie po ojcu, Pierre sobie gdzieś siedzi (nie chcę ujmować tym scenom, bo pod samym względem opisu bitwy? super. ale brakowało mi czegoś, więc probuję sobie uracjonalizować moje niezadowolenie), Mikołaja z jakiegoś powodu w ogóle nie ma, a Rostowowie wciąż nie są w stanie wyjechać z Moskwy. Więc wprowadzamy jeszcze więcej postaci, bo ktoś musi z Andrzejem umierać, siedzieć z Pierrem i gadać z Mikołajem kiedy ten jeździ po pospolite ruszenie. I to wszystko robi się takie rozwodnione…… Jest wszystkich za dużo i przestali mnie obchodzić dobre 300 stron temu, a on dalej swoje 😭 Zaczęło się dobrze, a potem jakoś mnie zgubiło. Strasznie się wymęczyłem.
O epilogu chyba wypowiedzieli się wszyscy, ale nadal boli. Maria i Natasza im so fucking sorry😭😭😭😭😭😭😭 obrabowane z jakichkolwiek cech poza Wife.
będę edytował to jeszcze wiele razy bo moja opinia stale się zmienia
tom I: 5/5
tom II: 5/5
tom III: 3.95/5
tom IV: 4/5
MAM PRZEMYŚLENIA MOCNO AMBIWALENTNE
po pierwsze:
> wydanie zysk i ska
Czy ta książka w ogóle nie przeszła korekty. Nie jestem w stanie zliczyć ile literówek, błędów interpunkcyjnych i tym podobnych jest w tym wydaniu. Ale to nie jest nawet to, co mnie wściekło najbardziej. Przypisy są czasami po prostu złe😭 W momencie kiedy sam muszę szukać tłumaczenia jakiegoś fragmentu z francuskiego na polski robi się to po prostu śmieszne. I chyba nie taki jest cel samego ISTNIENIA przypisów. Rozumiem, że ta książka ma ponad 800 stron, razem z poprzednią częścią ponad 1000, jednak jak widzę, że nazwisko Kutuzowa po raz kolejny jest napisane z błędem, to mam ochotę rwać włosy z głowy. To nawet nie jest takie trudne. Dlaczego poprawnie piszecie nazwiska niemców a zdecydowaliście się pastwić akurat nad tym starym dziadem. Pomocy. Łamie to imersję i strasznie wyrzuca z rytmu. Ale ja jestem strasznym pedantem, więc podejrzewam, że większość jest w stanie przymknąć na to oko.
Aha i ten blurb z tyłu ma w sobie błąd, bo Borodino było w III części. Czy osoba, która to pisała w ogóle czytała wojnę i pokój. Pomocy
> moje odczucia
Well it sure was a book.
Nie wiem czy to kwestia ogólnomarcowego złego nastroju, ale te dwie ostatnie części wywarły na mnie zdecydowanie gorsze wrażenie niż poprzednie. W najlepszych momentach były to najpiękniejsze sceny jakie kiedykolwiek czytałem, w najgorszych po prostu śmiertelnie nudne. Niestety, więcej było tych drugich. Ten mały segment z Pietią, Denisowem i Dołochowem jest autentycznie najlepszą częścią z tego wszystkiego, ponieważ przynajmniej dotyczy postaci, które już znamy i które nie są jakimś randomowym francuzem w domu Pierre’a. Jednak ma może 50 stron i nie jest w stanie podnieść mojej opinii samym swoim istnieniem. Jesteśmy na tym momencie historii, kiedy wszyscy główni bohaterowie są gdzie indziej, sam Andrzej i Pierre spotykają się tylko raz, a Maria i Natasza łączą się ze sobą dopiero w ostatnich momentach. Przez to tak koszmarnie trudno było mi związać się z kimkolwiek kogo wprowadzali… Urok Austerlitz polegał na tym, że mieliśmy mniej więcej ustabilizowane grono postaci, którego Tołstoj starał się trzymać i wszyscy byli w tym samym miejscu. Tymczasem Borodino przedstawia się tak, że Andrzej od razu umiera, Maria w żałobie po ojcu, Pierre sobie gdzieś siedzi (nie chcę ujmować tym scenom, bo pod samym względem opisu bitwy? super. ale brakowało mi czegoś, więc probuję sobie uracjonalizować moje niezadowolenie), Mikołaja z jakiegoś powodu w ogóle nie ma, a Rostowowie wciąż nie są w stanie wyjechać z Moskwy. Więc wprowadzamy jeszcze więcej postaci, bo ktoś musi z Andrzejem umierać, siedzieć z Pierrem i gadać z Mikołajem kiedy ten jeździ po pospolite ruszenie. I to wszystko robi się takie rozwodnione…… Jest wszystkich za dużo i przestali mnie obchodzić dobre 300 stron temu, a on dalej swoje 😭 Zaczęło się dobrze, a potem jakoś mnie zgubiło. Strasznie się wymęczyłem.
O epilogu chyba wypowiedzieli się wszyscy, ale nadal boli. Maria i Natasza im so fucking sorry😭😭😭😭😭😭😭 obrabowane z jakichkolwiek cech poza Wife.
będę edytował to jeszcze wiele razy bo moja opinia stale się zmienia
This entire review has been hidden because of spoilers.
September 17, 2021
Myslím si, že z diel klasickej literatúry - alebo minimálne ruskej klasiky - vyvoláva najväčší rešpekt u čitateľov práve Vojna a mier. Nuž, nemožno sa ani veľmi čudovať. Okrem toho, že tých spolu vyše 1400 strán vzbudzuje priam úctu a predstavu mesiacov čítania, najmä ženy vyjadrujú obavu, že sa vojnovými pasážami budú prehrýzať s veľkým sebazaprením. A tak aj tie z nás, ktoré milujú Annu Kareninovú, pozerajú sa na toto Tolstého epické dielo so značnou nedôverou.
Dobrá správa je - v prvej knihe je to ten pán Tolstoj, ktorý si vás získal v Karenine. Všímavý potrtrétista charakterov, fantastický psychológ, jemne ironický glosátor ruskej smotánky. Neviem, či ten pocit poznáte, ale keď som otvorila túto knihu, počula som orchester. Bolo to ako sadnúť si do divadla a sledovať fantasticky zrežirované a zahraté predstavenie, nie, povedzme to moderne - bola som v 4 či dokonca 5D kine, kde boli zapojené a napojené všetky moje zmysly. Zďaleka tento pocit nemám pri každej knihe. To živé prežívanie, keď sa pohybujem medzi postavami, nespozorovaná ich sledujem, obzerám si, nazriem do ich tanierov, zacítim vôňu jedla, ale aj púdru, kolínskej, človečiny, počujem tóny ich hlasov, smiech, vnímam a vpíjam do seba ich výrazy. Toto dokáže iba skutočný majster-spisovateľ.
Každý návrat k Vojne a mieru ma napĺňal radosťou a nedočkavosťou. Sledovala som osudy Nataše, Pierra, Andreja, Márie, Nikolaja, Sone a množstva ambicióznych mladých mužov, ich milujucich, niekedy ešte ambicióznejších rodičov, to, ako sa priplietli a zase rozdelili, vytvárali úžasný obrazec. A do toho som sa dozvedela o vojenských taktikách a povahách veľkých vodcov a sledovala na fronte ľudí, nie iba čísla a holé fakty.
V druhej knihe, teda 3. a 4. zväzku Tolstoj vlastne už v úvode udá hlavný tón - je tu omnoho viac filozofovania ako v prvom. Pribehy postáv stále plynú, ale viač času trávite v hlavách tých, čo vojnu viedli - a najmä v Tolstého hlave, medzi jeho názormi. Nebudem klamať, tu to odsýpa pomalšie a na záver ma po 1400 stranách čakala pre mňa najväčšia a najťažšia filozofická nálož.
Premýšľam, aké obrovské vzdelanie, odhodlanie, trpezlivosť, potrebu vyjadrenia sa a najmä talent a geniálnu myseľ si takéto dielo vyžaduje. A konštatujem - Lev Nikolajevič Tolstoj bol a bude len jeden. Toto dnes už nikto neprekoná.
Kašlite na kino, otvorte si kvalitnú knihu a konečne sa na tú Vojnu a mier odhodlajte.
Dobrá správa je - v prvej knihe je to ten pán Tolstoj, ktorý si vás získal v Karenine. Všímavý potrtrétista charakterov, fantastický psychológ, jemne ironický glosátor ruskej smotánky. Neviem, či ten pocit poznáte, ale keď som otvorila túto knihu, počula som orchester. Bolo to ako sadnúť si do divadla a sledovať fantasticky zrežirované a zahraté predstavenie, nie, povedzme to moderne - bola som v 4 či dokonca 5D kine, kde boli zapojené a napojené všetky moje zmysly. Zďaleka tento pocit nemám pri každej knihe. To živé prežívanie, keď sa pohybujem medzi postavami, nespozorovaná ich sledujem, obzerám si, nazriem do ich tanierov, zacítim vôňu jedla, ale aj púdru, kolínskej, človečiny, počujem tóny ich hlasov, smiech, vnímam a vpíjam do seba ich výrazy. Toto dokáže iba skutočný majster-spisovateľ.
Každý návrat k Vojne a mieru ma napĺňal radosťou a nedočkavosťou. Sledovala som osudy Nataše, Pierra, Andreja, Márie, Nikolaja, Sone a množstva ambicióznych mladých mužov, ich milujucich, niekedy ešte ambicióznejších rodičov, to, ako sa priplietli a zase rozdelili, vytvárali úžasný obrazec. A do toho som sa dozvedela o vojenských taktikách a povahách veľkých vodcov a sledovala na fronte ľudí, nie iba čísla a holé fakty.
V druhej knihe, teda 3. a 4. zväzku Tolstoj vlastne už v úvode udá hlavný tón - je tu omnoho viac filozofovania ako v prvom. Pribehy postáv stále plynú, ale viač času trávite v hlavách tých, čo vojnu viedli - a najmä v Tolstého hlave, medzi jeho názormi. Nebudem klamať, tu to odsýpa pomalšie a na záver ma po 1400 stranách čakala pre mňa najväčšia a najťažšia filozofická nálož.
Premýšľam, aké obrovské vzdelanie, odhodlanie, trpezlivosť, potrebu vyjadrenia sa a najmä talent a geniálnu myseľ si takéto dielo vyžaduje. A konštatujem - Lev Nikolajevič Tolstoj bol a bude len jeden. Toto dnes už nikto neprekoná.
Kašlite na kino, otvorte si kvalitnú knihu a konečne sa na tú Vojnu a mier odhodlajte.
January 4, 2022
"Teraz však sa naučil vidieť veľkosť, večnosť a nekonečnosť vo všetkom, a preto celkom prirodzene, aby to videl, aby sa mohol kochať pozorovaním, odhodil ďalekohľad, cez ktorý doteraz pozeral ponad hlavy ľudí, a radostne pozeral okolo seba večne sa meniaci, večne veľký, nepostihnuteľný a nekonečný život."
Už od leta som si plánovala, že vianočné sviatky strávim s týmto románom. Vojnu a mier som čítala veľmi dávno, preto som sa o to viac tešila na opätovné čítanie.
Tolstoj nám v tomto románe sprostredkúva mnoho - osudy viacerých rodín a jednotlivcov, filozofické úvahy, hľadanie odpovedí na najrôznejšie otázky a napokon opis samotnej vojny, život v armáde a jej fungovanie. Každú jednu časť som si užila, keďže autorov rozprávačský talent a presvedčivosť sú nesporné. Postavy popisuje do najmenších detailov, s dôrazom na ich myšlienky a city. Mne najbližšími boli a aj teraz sú knieža Andrej, Pierre a Mária. U každej sa prejavuje túžba po šťastí a zmysle života, ktoré našli až po prežitých útrapách. Okrem "pozitívnych" zmien u protagonistov sa ale zameriava aj na nemennú pretvárku a faloš najvyššej spoločnosti v porovnaní s pokorou a dobrotou obyčajných ľudí.
Opäť som si potvrdila, že tento epický román v mojich očiach nič neprekoná.
Už od leta som si plánovala, že vianočné sviatky strávim s týmto románom. Vojnu a mier som čítala veľmi dávno, preto som sa o to viac tešila na opätovné čítanie.
Tolstoj nám v tomto románe sprostredkúva mnoho - osudy viacerých rodín a jednotlivcov, filozofické úvahy, hľadanie odpovedí na najrôznejšie otázky a napokon opis samotnej vojny, život v armáde a jej fungovanie. Každú jednu časť som si užila, keďže autorov rozprávačský talent a presvedčivosť sú nesporné. Postavy popisuje do najmenších detailov, s dôrazom na ich myšlienky a city. Mne najbližšími boli a aj teraz sú knieža Andrej, Pierre a Mária. U každej sa prejavuje túžba po šťastí a zmysle života, ktoré našli až po prežitých útrapách. Okrem "pozitívnych" zmien u protagonistov sa ale zameriava aj na nemennú pretvárku a faloš najvyššej spoločnosti v porovnaní s pokorou a dobrotou obyčajných ľudí.
Opäť som si potvrdila, že tento epický román v mojich očiach nič neprekoná.
July 30, 2025
11 ❣️ no 10 ❣️
1. Valoda un rakstības stils.
Tikpat autentiskuma un ģenialitātes pilns meisterdarbs.❣️
2. Sižets un tēmas aktualitāte.
Lai arī šajā daļā vislielākais uzsvars šķietami un ārēji ir uz karu, tomēr mani fascinē Tolstoja spēja atainot cilvēka garīgās lejupslīdes, izaugsmes un cīņas mirkļus. Cauri visam vijās patiesas un dziļas atziņas, kuras var ieelpot tikai un vienīgi ar visu sirdi un dvēseli. Tās pat nav izrakstāmas kā vienkārši teikumi. Piemēram, spilgti parādīts kā cilvēks jūtas vislaimīgākais tieši tad, kad atrodas visgrūtākajos kara apstākļos, jo ir atradis gaismu sevī...
Vēl kļuva daudz skaidrāk kāpēc iepriekš tik smalki tika aprakstītas medības, proti, salīdzināts vajātais dzīvnieks un ienaidnieku armija (Napaleona armija), kad karš jau sāka iet uz grande finale. Šķiet tagad saprotu, kāpēc agrāk šī grāmata bija iekļauta vidusskolas (ne manā laikā) obligātajā literatūrā, jo patiesībā šī grāmata un Tolstojs aicina paskatīties uz vēsturiskiem notikumiem nevis kā uz katra atsevišķa indivīda darbību un rezultātu, bet kā likumsakarīgu notikumu virkni, kas var šķist neloģiska cilvēkam, bet ne augstākajiem spēkiem...
3. Tēlu atveidojums.
Līdzīgi kā pirmajā daļā arī šeit visas eksistenciālās šaubas un filozofija tiek izcelta caur galveno tēlu iekšējiem konfliktiem saskaroties ar kara briesmām. Kā arī ļoti interesanti vērot kā katram tēlam un viņa raksturam reizē ir gan pavisam niecīga nozīme, gan globāla un pat vēsturiska!
4. Emocionālais pārdzīvojums.
Ļoti aizrāva, pat vairāk kā pirmā daļa, kaut šķita, ka tas nav iespējams. 🤭🫶🏻❣️ Un vēl tā reizē piepildījuma un skumju sajūta krūtīs, jo zini, ka visu pateikt un nodot citiem par šo grāmatu nav iespējams...Ceru vēl pēc gadiem pārlasīt.🙏🏻❣️
5. Atziņas/Citāti.
❣️"Viņš uzzināja,ka ir robeža ciešanām un robeža brīvībai un,ka šī robeža ir ļoti tuva;ka cilvēks,kas cieš tāpēc,ka viņa rožu gultā sačokurojusies viena lapiņa,cieš gluži tāpat,kā cieta patlaban viņš,iemigdams uz kailas,miklas zemes,sildīdams vienus sānus,kamēr otri sala."
❣️"Dvēseles brūce, kas rodas,kaut kam pārtrūkstot garīgajā būtnē, lai arī cik dīvaini tas liekas, pamazām aizdzīst gluži tāpat kā miesas brūce. Un, pēc tam kad dziļā brūce aizdzijusi un malas jau liekas saaugušas kopā,dvēseles brūce, tāpat kā miesas brūce,dzīst tikai no iekšpuses ar to dzīvības spēku,kas laužas uz āru."
❣️"...atziņa, ka ar ikviens cilvēks var domāt, just, raudzīties uz visu pēc sava prāta; atziņa, ka ar vārdiem nav iespējams grozīt cilvēka pārliecību."
❣️ "Labam karavadonim ne tikvien nav jābūt ģēnijam vai apveltītam ar kādām sevišķām īpašībām,gluži otrādi,vajag,lai tam nebūtu pašu cēlāko,krietnāko cilvēcisko jūtu - mīlas,poēzijas,maiguma,filozofa un izzinātāja šaubu. Viņam jābūt aprobežotam,cieši pārliecinātam,ka tas,ko viņš dara,ir ļoti svarīgi...Pasargi Dievs,ja viņš būs cilvēks,ja viņš kādu iemīlēs,pažēlos..."
❣️"...sākās karš, proti, izraisījās cilvēka saprātam un visai cilvēka dabai pretējs notikums."
1. Valoda un rakstības stils.
Tikpat autentiskuma un ģenialitātes pilns meisterdarbs.❣️
2. Sižets un tēmas aktualitāte.
Lai arī šajā daļā vislielākais uzsvars šķietami un ārēji ir uz karu, tomēr mani fascinē Tolstoja spēja atainot cilvēka garīgās lejupslīdes, izaugsmes un cīņas mirkļus. Cauri visam vijās patiesas un dziļas atziņas, kuras var ieelpot tikai un vienīgi ar visu sirdi un dvēseli. Tās pat nav izrakstāmas kā vienkārši teikumi. Piemēram, spilgti parādīts kā cilvēks jūtas vislaimīgākais tieši tad, kad atrodas visgrūtākajos kara apstākļos, jo ir atradis gaismu sevī...
Vēl kļuva daudz skaidrāk kāpēc iepriekš tik smalki tika aprakstītas medības, proti, salīdzināts vajātais dzīvnieks un ienaidnieku armija (Napaleona armija), kad karš jau sāka iet uz grande finale. Šķiet tagad saprotu, kāpēc agrāk šī grāmata bija iekļauta vidusskolas (ne manā laikā) obligātajā literatūrā, jo patiesībā šī grāmata un Tolstojs aicina paskatīties uz vēsturiskiem notikumiem nevis kā uz katra atsevišķa indivīda darbību un rezultātu, bet kā likumsakarīgu notikumu virkni, kas var šķist neloģiska cilvēkam, bet ne augstākajiem spēkiem...
3. Tēlu atveidojums.
Līdzīgi kā pirmajā daļā arī šeit visas eksistenciālās šaubas un filozofija tiek izcelta caur galveno tēlu iekšējiem konfliktiem saskaroties ar kara briesmām. Kā arī ļoti interesanti vērot kā katram tēlam un viņa raksturam reizē ir gan pavisam niecīga nozīme, gan globāla un pat vēsturiska!
4. Emocionālais pārdzīvojums.
Ļoti aizrāva, pat vairāk kā pirmā daļa, kaut šķita, ka tas nav iespējams. 🤭🫶🏻❣️ Un vēl tā reizē piepildījuma un skumju sajūta krūtīs, jo zini, ka visu pateikt un nodot citiem par šo grāmatu nav iespējams...Ceru vēl pēc gadiem pārlasīt.🙏🏻❣️
5. Atziņas/Citāti.
❣️"Viņš uzzināja,ka ir robeža ciešanām un robeža brīvībai un,ka šī robeža ir ļoti tuva;ka cilvēks,kas cieš tāpēc,ka viņa rožu gultā sačokurojusies viena lapiņa,cieš gluži tāpat,kā cieta patlaban viņš,iemigdams uz kailas,miklas zemes,sildīdams vienus sānus,kamēr otri sala."
❣️"Dvēseles brūce, kas rodas,kaut kam pārtrūkstot garīgajā būtnē, lai arī cik dīvaini tas liekas, pamazām aizdzīst gluži tāpat kā miesas brūce. Un, pēc tam kad dziļā brūce aizdzijusi un malas jau liekas saaugušas kopā,dvēseles brūce, tāpat kā miesas brūce,dzīst tikai no iekšpuses ar to dzīvības spēku,kas laužas uz āru."
❣️"...atziņa, ka ar ikviens cilvēks var domāt, just, raudzīties uz visu pēc sava prāta; atziņa, ka ar vārdiem nav iespējams grozīt cilvēka pārliecību."
❣️ "Labam karavadonim ne tikvien nav jābūt ģēnijam vai apveltītam ar kādām sevišķām īpašībām,gluži otrādi,vajag,lai tam nebūtu pašu cēlāko,krietnāko cilvēcisko jūtu - mīlas,poēzijas,maiguma,filozofa un izzinātāja šaubu. Viņam jābūt aprobežotam,cieši pārliecinātam,ka tas,ko viņš dara,ir ļoti svarīgi...Pasargi Dievs,ja viņš būs cilvēks,ja viņš kādu iemīlēs,pažēlos..."
❣️"...sākās karš, proti, izraisījās cilvēka saprātam un visai cilvēka dabai pretējs notikums."
January 31, 2023
cist ten epilog byla docela pain jinak dobry
July 29, 2021
A par com o primeiro volume, o sarcasmo e a ironia continuam bem presentes na narrativa. Se bem que acho que neste volume a filosofia teve um papel mais acentuado em especial na segunda metade do Epílogo. Sem dúvida que continua uma obra intemporal e que merece ser lida.
March 26, 2024
3,5, zakończenie niesatysfakcjonujące, druga część epilogu to była masakra udajmy że ją przeczytałam
February 21, 2021
Öncelikle iş bankası kültür yayınları bu kitapta gerçekten başarısız olmuş zaten diğer yorumlarda da yazılmış, hem bolca yazım hatası hem de bozuk cümle var. Kesinlikle kontrol edilmesi lazım.
Bu kitabı okumak istiyorsanız ama hacmi sizi düşündürüyorsa sakın çekinmeyin hemen başlayın. Ben bir süre cesaret edememiştim başlamaya ama o kadar akıcı ve keyifli bir kitap ki bir an bile sıkılmadım ya da uzun bulmadım okurken. Hatta ilk cildi okurken ikinci cilt de var diye sevindim, ikinci cildin sonunda ise bitmesin diye azar azar okudum. Çok karakter olduğu doğru ama o kadar güzel oluşturulmuşlar ki çabucak benimseniyorlar, ben hiç geriye dönüp karakteri hatırlama ihtiyacı duymadım.
Aslında Tolstoy’un kendisinin de söylediği gibi bu kitaba tam olarak roman denemez. Yani sadece öyle deyip geçilemez. Bi yandan tarihi olayları ve onların anlamlarını irdeleyen, olayların görünen yüzünü değil de aynı zamanda onları oluşturan küçük parçaların ve her bir bireyin hikayesini anlatan bir yapıt. Kitabın bazı bölümleri heyecanlı bir macera romanı gibi, bazı bölümleri olaylara olgusal olarak bakıyor ve bizi de sorgulamaya çağırıyor bu kısımlar çok değerli düşünce ve deneme yazıları gibi, bazı bölümleri ise tamamen insanların hikayesi; bu kısımlarda insanların karakterleri ve olaylar o kadar gerçek ve anlatım o kadar iyi ki gerçekten onların duygularını hissederek okuyorsunuz. Benim neden bilmiyorum ama çoğunlukla ümit dolarak okudum.
Son kısımda, aslında hikaye bittikten sonra tarih bilimine ve yazıcılığına dair fikirlerini özellikle özgür iradeyi sorgulayarak yapıyor. Bu kısım bütün olarak çok guzel ve insanı düşünmeye bazen de farkındalığa itiyor. Benim özellikle dikkatimi bir nokta çekti; Aslında insanların hareketlerinin, yönetilme biçimlerinin, suç oranının örneğin yasadiklari cografi kosullara vb bagli olduğunu ve matematiksel olarak özgür irade edilen seyin hesaplanabileceğinden bahsediyor. Bu kısım bana şu an yapilmakta olan data toplamayı hatirlatti. Aslinda milyonlarca insanin teknolojik cihazlarla yaptıkları, kredi kartı harcamaları, gittikleri seyahatler vb tercihleri toplanıyor, sonra bu datalar incelenerek gercekten de özgür iradeler çok küçük parcalara bölünüyor, istatistiksel yasalara indirgeniyor ve insanlığın olası hareketleri simüle edilerek çok çeşitli amaçlar icin kullanılıyor. Bunu o zamandan sadece akıl yürüterek, teknolojinin geleceği noktayı bilmeden öngörmesi dikkate değer bence.
Bu kitabı okumak istiyorsanız ama hacmi sizi düşündürüyorsa sakın çekinmeyin hemen başlayın. Ben bir süre cesaret edememiştim başlamaya ama o kadar akıcı ve keyifli bir kitap ki bir an bile sıkılmadım ya da uzun bulmadım okurken. Hatta ilk cildi okurken ikinci cilt de var diye sevindim, ikinci cildin sonunda ise bitmesin diye azar azar okudum. Çok karakter olduğu doğru ama o kadar güzel oluşturulmuşlar ki çabucak benimseniyorlar, ben hiç geriye dönüp karakteri hatırlama ihtiyacı duymadım.
Aslında Tolstoy’un kendisinin de söylediği gibi bu kitaba tam olarak roman denemez. Yani sadece öyle deyip geçilemez. Bi yandan tarihi olayları ve onların anlamlarını irdeleyen, olayların görünen yüzünü değil de aynı zamanda onları oluşturan küçük parçaların ve her bir bireyin hikayesini anlatan bir yapıt. Kitabın bazı bölümleri heyecanlı bir macera romanı gibi, bazı bölümleri olaylara olgusal olarak bakıyor ve bizi de sorgulamaya çağırıyor bu kısımlar çok değerli düşünce ve deneme yazıları gibi, bazı bölümleri ise tamamen insanların hikayesi; bu kısımlarda insanların karakterleri ve olaylar o kadar gerçek ve anlatım o kadar iyi ki gerçekten onların duygularını hissederek okuyorsunuz. Benim neden bilmiyorum ama çoğunlukla ümit dolarak okudum.
Son kısımda, aslında hikaye bittikten sonra tarih bilimine ve yazıcılığına dair fikirlerini özellikle özgür iradeyi sorgulayarak yapıyor. Bu kısım bütün olarak çok guzel ve insanı düşünmeye bazen de farkındalığa itiyor. Benim özellikle dikkatimi bir nokta çekti; Aslında insanların hareketlerinin, yönetilme biçimlerinin, suç oranının örneğin yasadiklari cografi kosullara vb bagli olduğunu ve matematiksel olarak özgür irade edilen seyin hesaplanabileceğinden bahsediyor. Bu kısım bana şu an yapilmakta olan data toplamayı hatirlatti. Aslinda milyonlarca insanin teknolojik cihazlarla yaptıkları, kredi kartı harcamaları, gittikleri seyahatler vb tercihleri toplanıyor, sonra bu datalar incelenerek gercekten de özgür iradeler çok küçük parcalara bölünüyor, istatistiksel yasalara indirgeniyor ve insanlığın olası hareketleri simüle edilerek çok çeşitli amaçlar icin kullanılıyor. Bunu o zamandan sadece akıl yürüterek, teknolojinin geleceği noktayı bilmeden öngörmesi dikkate değer bence.
October 26, 2021
İkinci cildin ardından yazacağım bu inceleme ilk cildi de kapsar nitelikte... Elden geldiğince spoilersiz yazmaya çalışacağım.
Rusların 1812 Vatanseverlik Savaşı adını verdiği süreçte Fransız ve Rus orduları arasındaki mücadelenin insanlar ve ülke üzerindeki etkilerini, o dönem koşullarında halkın çeşitli kesimlerinin savaşa bakış açısını değerlendirebileceğiniz nefis bir eser.
Napolyon ve ordularının Rusya'ya girişi ve gidişi arasında geçen olaylar bazen bir tarih kitabı gibi net betimlemelerle bazen de karakterlerin gözünden aktarımlarla okura sunulmuş. Karakter çokluğu ilk başta yorucu gelse de okudukça kimin ne olduğunu anlıyor Tolstoy'un anlattıklarını okumuyor adeta yaşıyorsunuz.
Eserin her iki cildinde de dikkatimi çeken karakter Piyer Bezuhov oldu. Özellikle özellikle Piyer'in kendini arayışı diyebileceği olarak adlandırdığım süreçte Karatayev ile yaptığı sohbetler düşündürücüydü. Hem savaşı hem de savaşın insan ruhunda yarattığı değişiklikleri kavramak için bu eser biçilmiş kaftan. Daha önce onlarca incelemede olaylar ve karakterler kritik edildiği için bu konuda ayrıca yazmaya gerek görmesem de hayatın hangi döneminde okursanız farklı bir tad alırsınız diyeceğim sadece. Bu yüzden bir kere okumakla yetinmeyin...
Rusların 1812 Vatanseverlik Savaşı adını verdiği süreçte Fransız ve Rus orduları arasındaki mücadelenin insanlar ve ülke üzerindeki etkilerini, o dönem koşullarında halkın çeşitli kesimlerinin savaşa bakış açısını değerlendirebileceğiniz nefis bir eser.
Napolyon ve ordularının Rusya'ya girişi ve gidişi arasında geçen olaylar bazen bir tarih kitabı gibi net betimlemelerle bazen de karakterlerin gözünden aktarımlarla okura sunulmuş. Karakter çokluğu ilk başta yorucu gelse de okudukça kimin ne olduğunu anlıyor Tolstoy'un anlattıklarını okumuyor adeta yaşıyorsunuz.
Eserin her iki cildinde de dikkatimi çeken karakter Piyer Bezuhov oldu. Özellikle özellikle Piyer'in kendini arayışı diyebileceği olarak adlandırdığım süreçte Karatayev ile yaptığı sohbetler düşündürücüydü. Hem savaşı hem de savaşın insan ruhunda yarattığı değişiklikleri kavramak için bu eser biçilmiş kaftan. Daha önce onlarca incelemede olaylar ve karakterler kritik edildiği için bu konuda ayrıca yazmaya gerek görmesem de hayatın hangi döneminde okursanız farklı bir tad alırsınız diyeceğim sadece. Bu yüzden bir kere okumakla yetinmeyin...
Displaying 1 - 30 of 115 reviews