Scrisori catre Milena

by Franz Kafka

Franz Kafka avea 37 de ani cand a inceput corespondenta profesionala cu mult mai tanara lui traducatoare in limba ceha, Milena Pollak. El traise deja toate marile crize ale vietii intrerupsese doua logodne si se pregatea s-o rupa pe a treia, avea o relatie ingrozitoare cu propria familie, avusese prima criza majora de tuberculoza si numai astepta nimic bun de la viitor. In curand, schimbul de scrisori cu cea care urma sa fie singura scriitoare dintre iubitele lui avea sa-i macine somnul si sa-i redea o stranie pofta de viata. Aceasta iubire a lui Kafka, desfasurata epistolar, se va incheia ca toate celelalte, prin retragerea scriitorului, un ultim pas inapoi facut inaintea mortii. Un roman de dragoste strabatut de firul incandescent al angoasei, din care s-au pastrat doar scrisorile lui Kafka, nu si cele ale Milenei, care avea sa moara ani mai tarziu in lagarul de la Ravensbruck, acesta pare pe alocuri dialogul epistolar a doua fantome indragostite, despartite de un zid impenetrabil. In scrisorile catre Milena, vocea lui Kafka este mai personala, mai pura si mai dureroasa decat in proza lui. - Jan Kott Milena, ce nume bogat si greu, aproape imposibil de ridicat de atata abundenta, si care la inceput nu prea mi-a placut, mi se parea ca e un grec sau un roman ratacit prin Boemia, violat de limba ceha si tradat in accent, dar este minunat ca forma si culoare, o femeie pe care trebuie s-o scoti pe brate din lume sau din foc, nu stiu, iar ea se strange docila si increzatoare in bratele tale... - Franz Kafka, catre Milena Am prins candva o cartita si am dus-o in gradina cu hamei. Cand am aruncat-o, s-a afundat ca turbata in pamant, de parca se scufunda in apa, si a disparut. Asa ar trebui sa ne ascundem de aceasta poveste. - Franz Kafka

320 pages, Paperback

Published January 1, 2023

About the author

Franz Kafka was a German-speaking writer from Prague whose work became one of the foundations of modern literature, even though he published only a small part of his writing during his lifetime. Born into a middle-class Jewish family in Prague, then part of the Austro-Hungarian Empire, Kafka grew up amid German, Czech, and Jewish cultural influences that shaped his sense of displacement and linguistic precision. His difficult relationship with his authoritarian father left a lasting mark, fostering feelings of guilt, anxiety, and inadequacy that became central themes in his fiction and personal writings.
Kafka studied law at the German University in Prague, earning a doctorate in 1906. He chose law for practical reasons rather than personal inclination, a compromise that troubled him throughout his life. After university, he worked for several insurance institutions, most notably the Workers Accident Insurance Institute for the Kingdom of Bohemia. His duties included assessing industrial accidents and drafting legal reports, work he carried out competently and responsibly. Nevertheless, Kafka regarded his professional life as an obstacle to his true vocation, and most of his writing was done at night or during periods of illness and leave. Kafka began publishing short prose pieces in his early adulthood, later collected in volumes such as Contemplation and A Country Doctor. These works attracted little attention at the time but already displayed the hallmarks of his mature style, including precise language, emotional restraint, and the application of calm logic to deeply unsettling situations. His major novels The Trial, The Castle, and Amerika were left unfinished and unpublished during his lifetime. They depict protagonists trapped within opaque systems of authority, facing accusations, rules, or hierarchies that remain unexplained and unreachable. Themes of alienation, guilt, bureaucracy, law, and punishment run throughout Kafka’s work. His characters often respond to absurd or terrifying circumstances with obedience or resignation, reflecting his own conflicted relationship with authority and obligation. Kafka’s prose avoids overt symbolism, yet his narratives function as powerful metaphors through structure, repetition, and tone. Ordinary environments gradually become nightmarish without losing their internal coherence. Kafka’s personal life was marked by emotional conflict, chronic self-doubt, and recurring illness. He formed intense but troubled romantic relationships, including engagements that he repeatedly broke off, fearing that marriage would interfere with his writing. His extensive correspondence and diaries reveal a relentless self-critic, deeply concerned with morality, spirituality, and the demands of artistic integrity. In his later years, Kafka’s health deteriorated due to tuberculosis, forcing him to withdraw from work and spend long periods in sanatoriums. Despite his illness, he continued writing when possible. He died young, leaving behind a large body of unpublished manuscripts. Before his death, he instructed his close friend Max Brod to destroy all of his remaining work. Brod ignored this request and instead edited and published Kafka’s novels, stories, and diaries, ensuring his posthumous reputation.
The publication of Kafka’s work after his death established him as one of the most influential writers of the twentieth century. The term Kafkaesque entered common usage to describe situations marked by oppressive bureaucracy, absurd logic, and existential anxiety. His writing has been interpreted through existential, religious, psychological, and political perspectives, though Kafka himself resisted definitive meanings. His enduring power lies in his ability to articulate modern anxiety with clarity and restraint.

Reviews

[MihaElla · Rating 5 out of 5]

Unexpectedly that is because I didn't mean to read more of Kafka's works, by end of last year for accuracy reason it was precisely on Thursday, 28th Dec 2023, I got around to picking up Letters to Milena from the bookshop close to my place of work. It was noon time and I felt like feeding up my brain, emotionally in a sense, than to stick food into my stomach which would eventually serve the brain as well, as I was having a strange sensation that I've been eating too much in the past weeks, with all the gatherings that had taken place at work and home some extra weight cannot be overlooked, unfortunately. Now that I've finished the book I have to admit that I have had some very high expectations and, to my blunt and raw stupefaction, I ended up being profoundly disappointed. Ahhh!



Kafka showed me in those letters that people do not change, by default. Not a bit. He didn't change how could he? from his previous 'self-version' of 30 years of age -- when he seemed in love with Felice Bauer, his 1st fiancée -- to this current 'self-version' of 37-38 years of age-- when he felt like falling anew in love -- and again mostly in an epistolary manner -- with Milena Jesenká.



I guess it's not anyone's fault. Neither mine, nor Kafka's. He had just reminded me again that he had this special quality of being a little blockhead. I mean it neither positive nor negative. After 5 years of writing letters to Felice, he didn't learn that the first and fundamental rule and lesson of getting into, and especially staying into, a relationship is to actually GO for it, in real action, with deeds and facts accomplished in real life. Words are good, they are welcome at the beginning in the written manner but they will not build bridges to overcome storms if, the main character, in the male shape, is someone like Kafka it doesn't mean that Milena excelled in the other, positive, way. I didn't feel any real love connection from Kafka towards Milena, despite the fact that I couldn't read her letters, which of course didn't survive over the years.



My attention remained calm and stable over the course of 300 pages --- which is just one third of the quantity that belonged to the letters to Felice (around 900 pages)-- still I have felt in some way that I was getting tired and bored. Good heavens! Bored reading Kafka. I will not forgive him this, amongst the things that I've not forgiven him from Felice's letters.

PS: My beloved Bijoux has kept me company during my reading hours, and she was remarkably cheerful and sunny but seeing my troubled look in the course of time, she eventually got meditative and tried to convey her natural message that I don't care what Kafka does... Well, a good point to remember!

[Giurgiu Florin · Rating 5 out of 5]

Observ că acest corpus de scrisori ale lui Kafka către Milena este numit, în mod greșit, roman de dragoste. Nu există nimic romanesc, nimic fictiv. Sunt cu adevărat scrisorile unui om care a trăit iubirea în mod unilateral, cerșind-o, un om care a avut constant un mers opintit prin viață.
Dorința lui a fost ca scrierile lui să fie distruse, el trăind cu impresia nonvalorii. Spre bucuria cititorilor, mult din intimitatea lui Kafka ne este accesibilă.

[Irina Constantin · Rating 3 out of 5]

Mai mult patern decât amorezat, în Scrisori către Milena, Kafka dezvăluie o intimitate puțin mai diferită decât în romanele sale.
Exilat într-o dragoste ipohondrica și aclamandu-l pe Dostoievski precum și petele de sânge care se usucă în zori pe chiuvetă, după nopți de insomnie, Kafka întreține o corespondență mai mult banală cu cea de-a treia iubită a sa.
Nu mi s-a părut mai mult decât un gândac metamorfozat de angoasa, apropiere sufletească dintre cei doi iubiți lipsește cu desăvârșire. Kafka tot îi amintește obsesiv Milenei de cele patru zile petrecute împreuna la Viena, probabil astea doar patru zile din relația lor.
Milena suferă de aceeași boală de plămâni ca și Kafka,  doar că în fază incipita.
Corespondența lui Kafka cu Milena se derulează zilnic,  deși el insistă să nu își mai scrie zilnic, pentru că pierde tot farmecul așa.
Chinuitoare așteptare într-o lume extatica, Kafka nu mai are nimic de pierdut la 38 de ani, cu 4 ani înaintea decesului său. Se pare ca doar scrisorile Milenei îi mai întrețin forța vitală zilnică.
Încarcerat în boala sa, mai mult închipuita decât cu simptome concrete,  Kafka e prezent mereu cu aceeași rațiune semita, tăioasa, îi amintește des Milenei că e evreu.
Apreciez la "Scrisori către Milena" eleganța lui Kafka,  firul lucid al gândurilor, cursivitatea, deși într-o asemenea răceală nordică al inimii, nu știu ce fel de iubire ar putea fi între ei.
Scrisorile lui Kafka reprezinta mai mult o dependența de persoana iubita,  o evadare din boală sa și de munca de la birou care nu-i place.
Kafka e un plângăcios în Scrisori,  se simte în largul său când locuiește singur dar totodată caută o prezență care să îi întrețină angoasele, sete de evadare, melodramele zilnice.
Nu mi-a plăcut prosternarea lui Kafka, frica lui,  neputința, de parcă persona iubită trebuie să îi creeze lui întreg decorul paradisiac și când e alături nici nu îl vede.
Era mai asumat, totuși, Gregor, gândacul său din Metamorfoza cu care se identifică parțial, poate că Franz e doar un cărăbuș transformat parțial care își va lua zborul cu aripi tremurânde de pe fitilul aprins în noapte....

[Nicoleta-Letiția · Rating 3 out of 5]

Oare e chiar un roman epistolar de dragoste? Ar fi mai mult o pătrundere în lumea lui Franz Kafka, ceea ce nu este un lucru negativ. Pentru adoratorii scriitorului e chiar ideal. Aceștia au șansa să cunoască diverse detalii din viața lui, de exemplu cum era chinuit de insomnii sau ce visa noaptea când sufletul îi era împăcat și reușea să doarmă, toate fiind detalii personale care lărgesc orizonturile celor interesați de viața marelui și influentului scriitor ceh.

Gândul care mă bântuia pe tot parcursul cărții era că totuși, îmi doresc să fi putut vedea măcar cu coada ochiului și scrisorile Milenei. Din corespondența celor doi și din propria mea viziune, nu aș spune că tânăra traducătoare nutrea aceleași sentimente față de Kafka. Ba chiar o să îmi permit să spun că trata situația asemenea unei aventuri trecătoare și neserioase, ceea ce într-o oarecare măsură m-a dezamăgit. Milena cu siguranță îl inspira pe Kafka, dar cum a spus și el: ea îi era sănătatea, dar în același timp și boala lui.

Într-o altă ordine de idei, pot ferm să susțin că scrisorile sunt frumoase și pline de viață, chiar dacă nu cea mai pozitivă și colorată. Iubitori estetismului literar cu siguranță vor aprecia așa lectură, iar cei interesați de scrierile și viața lui Franz Kafka, cu atât mai mult.

[Emilia · Rating 2 out of 5]

This is the first book I've read from Kafka. I picked it on a whim, after seein a really romantic paragraph from it somewhere on the internet. To be fair, I didn't really research the book beforehand.

This is not a romantic book. To me, it felt like reading Messenger conversations, written, of course, with more respect to the rigors of language. It was effectively a conversation about daily life mostly between two people. To me it did not really seem like he actually liked her romantically. He was quite selfish throughout the text I believe, very often complaining about small inconveniences and talking a lot about himself . I do believe that for fans of the writer, this is a really good opportunity at getting to know the human behind the writer better.

While Kafka is famous, I read about Milena a bit after reading the book. She was a woman of principles, who died for them in a Nazi camp. I am grateful I could learn about her.

My rating has to do exclusively with how much I enjoyed the book. I finished it just because I didn't want to abandon it 50 pages in, but it was quite a chore to do. I am definitely not the target audience for it.

[Andrei Geornoiu · Rating 3 out of 5]

cumva fascinant ca lectura, fiindcă oferă acces la o alta latura, poate mai umană, a scriitorului

totusi, in același timp, nu după multe pagini, devine tot mai evidenta senzația de lipsa, in sensul de poveste incompletă - normal, pentru ca scrisorile milenei nu exista

si din aceasta cauza, sunt goluri care nu pot fi umplute si cuvinte care nu pot fi crezute; nu știm tot timpul ce întrebări ii adresează lui kafka si la câte alege sa răspundă;
nu știm nici răspunsurile la întrebările pe care el i le adresează

la final, aceste scrisori sunt portretul unei relații unilaterale

dar recunoasc ca e ceva sublim de tragic in modul in care sentimentele scriitorului fluctuează pe parcursul acestor scrisori, de la felul in care schimba modul in care i se adresează milenei, pana la iubirea arzătoare, obsedanta, care spre final pare ca se stinge într-un fel de neutralitate cenușie

[Andrèa Fowler · Rating 5 out of 5]

Plâng și nu mă pot opri. Ultimele scrisori mi-au lăsat un gust amar. Uff, ce să spun, am avut momente în care m-am enervat pe amândoi, însă nu cred că am văzut o conexiune mai frumoasă, mai reală, mai umană. Am o serie de citate care mi s-au sudat în suflet.
„Lângă tine totul dispare și se transformă în nimic.”
„Și în ciuda tuturor acestor lucruri, cred uneori că, dacă este posibil să mor de fericire, atunci să mi se întâmple așa. Iar dacă cineva destinat morții poate rămâne în viață de fericire, atunci să rămân în viață.”
„Iar cel mai mult mi-ar plăcea să am pentru tine tot timpul care există, ca să mă gândesc la tine și să respir în tine.”
„Iar acum, seara, acceptă drept noapte bună întreaga revărsare a ceea ce sunt și am și întreaga fericire de a-mi găsi liniștea în tine”
„Ce aș fi eu, dacă n-ai fi tu?”
„Minunatul efect neliniștitor al apropierii tale fizice s-a volatilizat cu timpul. De-ai fi aici! Așa n-am pe nimeni aici decât frica, încleștați unul în altul, ne rostogolim prin nopți.”
„Nu pot trăi departe de tine decât dând dreptate fricii.”
„Atunci rezultă, poate, că acum suntem căsătoriți amândoi. Tu la Viena, eu cu frica la Praga și că nu doar tu, ci și eu tragem zadarnic de căsniciile noastre.”
„Ea și-a împlinit totuși scopul de a te face un pic geloasă, ei și?”
„Iar câteodată și de zece ori și de o mie de ori și încontinuu vreau să fiu cu tine, iar tu spui același lucru.”
„Câtă vreme te înstrăinezi de mine, poate oare inima mea să mai bată?”
„Mâna ta rămâne în mâna mea câtă vreme o lași acolo.”
„În trotz ne ciocnim, lumea este încă prezentă, în dem ne scufundăm și atunci nu mai este nimic.”
„Pentru că te iubesc (deci te iubesc așa cum marea iubește o pietricică de pe fundul ei, exact la fel te copleșește dragostea mea - iar cu tine să redevin o pietricică, dacă ne îngăduie cerul), iubesc întreaga lume, din care face parte și umărul tău stâng, nu, mai întâi a fost dreptul și de aceea îl sărut ori de câte ori vreau (și ești atât de drăguță să-ți tragi bluza de pe el), dar tot lumii îi aparțin umărul tău stâng și chipul tău deasupra mea în pădure, și odihna mea la sânul tău aproape dezgolit. Și de aceea ai dreptate când spui că noi am fost deja una și nu mi-e frică deloc de asta, ci este singura mea fericire și mândrie și nu o limitez nicidecum la pădure.”
„Recunoștință pentru că exiști pe lumea asta, unde n-aș fi crezut la început că te-aș putea găsi.”
„Am primit și multe cadouri. Dar îmi imaginez că nu am fost foarte mulțumit, îmi mai lipsea unul și l-am cerut cerului, care a pregetat până pe 10 august” - 10 august e ziua ei de naștereee.
„Îmi citeam destinul în ochii tăi (căci uitasem într-adevăr totul).”
„Poate nici nu este dragoste de fapt când spun că ești iubita mea, dragostea înseamnă ca tu să fii pentru mine cuțitul pe care-l răsucesc în mine.”
„Am trăit de pe urma privirii tale.”
„Ceea ce însemni tu, Milena, pentru mine, dincolo de toată lumea în care trăim, nu este scris. ”
„1000 de scrisori de la tine și 1000 de dorințe de-ale mele”
„Ai părul peste față, reușesc să-l despart și să-l dau în stânga și în dreapta, îți apare chipul, trec cu degetele peste fruntea ta și peste tâmple și pe urmă îți țin fața în mâini”

Și două care au legătură cu viața de autor.
„Tot ce scriu mi se pare fără valoare și chiar așa este.”
„Scriitorii în viață au o relație vie cu cărțile lor. Ei luptă pentru ele sau împotriva lor prin propria existență. Viața reală și autonomă a cărții începe abia după moartea autorului sau mai bine zis la un timp după moartea lui, căci autorii zeloși continuă să mai lupte o perioadă pentru cărțile lor chiar și după ce au murit. Dar pe urmă cartea se izolează și se poate baza numai forța bătăilor propriei inimi.”

Mă regăsesc mult în Kafka din păcate, de aceea mă frustrează felul lui de a fi, aproape la fel de mult cât mă frustrează propria persoană în momentele de autosabotaj. Și poate de aceea mi-a fost greu să parcurg ultimele scrisori. Acum m-am emoționat și plâng. În mod normal nu aș fi dat un rating acestei cărți, căci m-am temut că nu voi fi îndeajuns de onestă, uneori flecăreala lui Kafka m-a exasperat. Nu e de cinci stele, dar nici nu cred că poți da un rating pe o asemenea lucrare. Sunt scrisori, menite să fie personale, nu analizate până la sânge.
Dar când am izbucnit în plâns, mi-am spus mie, nu pot să nu las cinci stele, pentru emoția pe care am simțit-o. Nu o simt des, de aceea această carte este prețioasă pentru sufletul meu.

[Cătălina Andreea · Rating 4 out of 5]

„Pentru că te iubesc (deci te iubesc așa cum marea iubește o pietricică de pe fundul ei, exact la fel te copleșește dragostea mea -iar cu tine să redevin o pietricică, dacă ne îngăduie cerul), iubesc întreaga lume, din care face parte și umărul tău stâng, nu, mai întâi a fost dreptul și de aceea îl sărut ori de câte ori vreau (și ești atât de drăguță să-ți tragi bluza peste el), dar tot lumii îi aparțin umărul stâng și chipul tău deasupra mea în pădure, și odihna mea la sânul tău aproape dezgolit. Și de aceea ai dreptate când spui că noi am fost deja una și nu mi-e frică deloc de asta, ci este singura mea fericire și mândrie și nu o limitez nicidecum la pădure.”

„Mărturisesc: sunt atât de fericit să respir din nou în preajma ta, încât nu prea mă gândesc la tine.”

„Poate nici nu este dragoste de fapt când spun că ești iubita mea; dragostea înseamnă ca tu să fii pentru mine cuțitul pe care-l răsucesc în mine.”

„Viața reală și autonomă a cărții începe abia după moartea autorului sau mai bine zis la un timp dupî moartea lui, căci autorii zeloși continuă să mai lupte o perioadă pentru cărților lor chiar și după ce au murit. Dar pe urmă cartea se izolează și se poate baza numai forța bătăilor propriei inimi. [...] opera scriitorului în viață este într-adevăr precum dormitorul de la capătul locuinței lui, unde te poți retrage pentru sărutări, când vine vorba despre sărutat, sau care este îngrozitor în celălalt caz.”

[Andreea Stoica · Rating 3 out of 5]

A fost o experiență intensă și, pe alocuri, tulburătoare să citesc această corespondență. Mi s-a părut ciudat, aproape intruziv, să pătrund în intimitatea unei iubiri atât de vulnerabile și chinuitoare. Și totuși, am simțit că fac parte din suferința lor, că le însoțesc durerea, dorul și frământările.
Mi-a plăcut sensibilitatea lui Kafka, o sensibilitate de care eram deja convinsă, în ciuda faptului că opera sa literară este adesea absurdă, întunecată, uneori greu de pătruns.
Scrisorile către Milena îl umanizează, devine fragil, îndrăgostit, temător, dar și tandru.(Așa l-am perceput eu)
Regret profund că iubirea lor a fost una imposibilă. Poate tocmai această imposibilitate a intensificat trăirea.
Ultima scrisoare a durut. Cu atât mai mult cu cât știam ce urmează... moartea lui Kafka, la doar un an distanță. A fost ca o tăcere care cade greu peste inimă.
Un detaliu care mi-a atras atenția este felul în care Kafka își schimbă semnătura în funcție de starea sa emoțională. Uneori „Franz”, alteori „al tău”, ,,al dumneavoastră" , uneori simplu ,,F", toate astea spun ceva despre neliniștea și fragilitatea lui interioară

„Sunt prea slab pentru viață și prea slab pentru moarte.”
„Milena, scrisorile mele sunt pline de teamă.”
„Uneori aș vrea să nu îți mai scriu deloc, dar îmi este imposibil."

[Diana · Rating 5 out of 5]

"to be love means to be seen"