What do you think?
Rate this book
Toată dragostea dintr-o fotografie arsă
Cine suntem după ce rămânem singuri?
Toată dragostea dintr-o fotografie arsă pune reflectorul pe relația dintre trei generații de femei, care înțeleg lumea în moduri aproape incompatibile unul cu celălalt. Familia și echilibrul ei precar sunt zdruncinate de internarea bruscă a celei mai vârstnice dintre ele. Fricile paralizante capătă contur în apropierea morții iminente. Mecanismele lor de apărare, mai ales felurile în care fiecare parazitează viața celeilalte, în numele datoriei și al iubirii materne, ies la suprafață. Iar Leia, aflată la mijloc(ul distanței), este cea care înregistrează schimbările, cea care (își) cerne realitatea, se străduiește să o transcrie și să-i dea un sens, cea care își negociază constant identitatea, în încercarea de a descoperi cine rămâne în afara statutelor de fiică și mamă și a găsi un drum spre (un) liman.
„Între moartea tatălui iubit și boala mamei care încă mai trăiește, Lea îmbătrânește și nu mai vrea să fie gazdă pentru vieți străine. Ultima zvâcnire de pasiune, revolta întârziată, regretele și fricile ca o gură cu dinți perfecți, râzând în oglindă. În cât timp o femeie devine mama pe care nu a iubit-o în copilărie? Cât din noi este alegere și cât moștenire? Maria Orban scrie adevărat, iar cartea ei se simte la fel.“
Tatiana Țîbuleac
„Maria Orban revine cu o carte chiar mai incomodă decât debutul ei, Oameni mari, căci de data aceasta sapă și mai adânc în universurile noastre interioare și scoate de acolo subiecte tari, unele dintre ele aflate încă la limita tabuului: dragostea maternă și ce se poate ascunde în spatele sentimentului datoriei, grotescul degradării umane, coșmarul neputinței, tânjirea după iubire, atracția sexuală din apropierea morții ș.a.m.d. Iar scriitura ei e lucrată în filigran. Minuțioasă, necruțătoare, viscerală. O proză concentrată, care te izbește cu forța unui cuțit bine înfipt, chiar în punctul în care doare cel mai tare. Apoi îți întinde bandajul, să îți pansezi rănile. Așa cum numai literatura bună o poate face.“
Eli Bădică
Toată dragostea dintr-o fotografie arsă pune reflectorul pe relația dintre trei generații de femei, care înțeleg lumea în moduri aproape incompatibile unul cu celălalt. Familia și echilibrul ei precar sunt zdruncinate de internarea bruscă a celei mai vârstnice dintre ele. Fricile paralizante capătă contur în apropierea morții iminente. Mecanismele lor de apărare, mai ales felurile în care fiecare parazitează viața celeilalte, în numele datoriei și al iubirii materne, ies la suprafață. Iar Leia, aflată la mijloc(ul distanței), este cea care înregistrează schimbările, cea care (își) cerne realitatea, se străduiește să o transcrie și să-i dea un sens, cea care își negociază constant identitatea, în încercarea de a descoperi cine rămâne în afara statutelor de fiică și mamă și a găsi un drum spre (un) liman.
„Între moartea tatălui iubit și boala mamei care încă mai trăiește, Lea îmbătrânește și nu mai vrea să fie gazdă pentru vieți străine. Ultima zvâcnire de pasiune, revolta întârziată, regretele și fricile ca o gură cu dinți perfecți, râzând în oglindă. În cât timp o femeie devine mama pe care nu a iubit-o în copilărie? Cât din noi este alegere și cât moștenire? Maria Orban scrie adevărat, iar cartea ei se simte la fel.“
Tatiana Țîbuleac
„Maria Orban revine cu o carte chiar mai incomodă decât debutul ei, Oameni mari, căci de data aceasta sapă și mai adânc în universurile noastre interioare și scoate de acolo subiecte tari, unele dintre ele aflate încă la limita tabuului: dragostea maternă și ce se poate ascunde în spatele sentimentului datoriei, grotescul degradării umane, coșmarul neputinței, tânjirea după iubire, atracția sexuală din apropierea morții ș.a.m.d. Iar scriitura ei e lucrată în filigran. Minuțioasă, necruțătoare, viscerală. O proză concentrată, care te izbește cu forța unui cuțit bine înfipt, chiar în punctul în care doare cel mai tare. Apoi îți întinde bandajul, să îți pansezi rănile. Așa cum numai literatura bună o poate face.“
Eli Bădică
92 pages, Paperback
Published October 1, 2023
14 people are currently reading
746 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 88 reviews
November 26, 2023
O carte atât de puternică, atât de frumoasa în tristețea ei profundă. O carte despre vârsta asta de mijloc în care suferi după părinți și copii în egală măsură. O carte mică dar grea - o bijuterie ca un diamant negru...
January 28, 2024
" mama, care a luat lecții de înot, deși probabil era ultimul lucru pe care l-ar fi făcut la patruzeci de ani, dar dacă Elena vrea..."
"mama, pentru care dragostea însemna să-și apropie genele de obrazul ei de copil și să le fluture, gâdiland-o;"
O carte emoționantă de la început până la sfârșit. Aflată la jumătatea vieții, Leia trebuie brusc să facă față unei situații de criză: internarea mamei ei în spital în urma unui AVC, în plină pandemie de Covid. Gânduri și sentimente izbucnesc cu forța unui vulcan dar acestea sunt mai degrabă cauzate de neputința de a controla lucrurile. Relația cu fiica ei scârțâie, sentimental e în derivă iar boala mamei ei o copleșește. Așa de bine reușește Maria Orban să redea frământările personajelor sale încât ajungi să te identifici cu drama lor, să o trăiești la intensitate maximă.
Mi-a plăcut foarte mult!
"mama, pentru care dragostea însemna să-și apropie genele de obrazul ei de copil și să le fluture, gâdiland-o;"
O carte emoționantă de la început până la sfârșit. Aflată la jumătatea vieții, Leia trebuie brusc să facă față unei situații de criză: internarea mamei ei în spital în urma unui AVC, în plină pandemie de Covid. Gânduri și sentimente izbucnesc cu forța unui vulcan dar acestea sunt mai degrabă cauzate de neputința de a controla lucrurile. Relația cu fiica ei scârțâie, sentimental e în derivă iar boala mamei ei o copleșește. Așa de bine reușește Maria Orban să redea frământările personajelor sale încât ajungi să te identifici cu drama lor, să o trăiești la intensitate maximă.
Mi-a plăcut foarte mult!
July 4, 2025
Stilul în care e scrisă povestea, deși are sens ca stream of consciousness ce se potrivește situației, mi s-a părut greoi și poate are de-a face și suprasaturația la care am ajuns citind cărți cu mame-fiice, dar prima carte a autoarei (și debutul) mi-a plăcut mai mult.
Aici trăim alături de o fiică-mamă rătăcirea și boala mamei căreia îi este fiică și sentimentele ură-dragoste-nevoie pe care le schimbă. Trei capitole pentru trei săptămâni, vizite dese la spital, neputință și amintiri, toate de-a valma într-un scris care nu e la persoana 1, dar pare.
Are elemente vizuale frumos construite..
"O folie impermeabilă între tine și ceilalți"
..., dar iar, poate am citit prea multă proză din același tipar și nu m-a atins la coarda sensibilă. O să schimb registrul puțin și poate revin la ea, căci e scurtă.
Apropo de scurtă, mă tot gândeam că o să crească TVA și cărțile se vor duce pe culmi de neatins, când o carte de nici 100 de pagini a fost 30 de lei la târg, redusă de la 40. Și că manuscrisele mele au peste 90.000 de cuvinte, iar producția pentru așa ceva...
Aici trăim alături de o fiică-mamă rătăcirea și boala mamei căreia îi este fiică și sentimentele ură-dragoste-nevoie pe care le schimbă. Trei capitole pentru trei săptămâni, vizite dese la spital, neputință și amintiri, toate de-a valma într-un scris care nu e la persoana 1, dar pare.
Are elemente vizuale frumos construite..
"O folie impermeabilă între tine și ceilalți"
..., dar iar, poate am citit prea multă proză din același tipar și nu m-a atins la coarda sensibilă. O să schimb registrul puțin și poate revin la ea, căci e scurtă.
Apropo de scurtă, mă tot gândeam că o să crească TVA și cărțile se vor duce pe culmi de neatins, când o carte de nici 100 de pagini a fost 30 de lei la târg, redusă de la 40. Și că manuscrisele mele au peste 90.000 de cuvinte, iar producția pentru așa ceva...
December 2, 2023
A trecut mai bine de o săptămână de cât am terminat cartea - în câteva ore, pe nerăsuflate -, dar încă mi-e greu să pun cuvintele pe pagină. Maria Orban mi-a plăcut cu „Oameni mari” - acolo m-am regăsit în Rucsandra și în dilemele ei. În acest al doilea roman, atât Leia, cât și fiica ei, Ioana, au trezit ecouri în mine la diferite vârste.
Este o poveste cu și despre femei, despre relații de familie și modul în care evoluează ele în timp, despre copii și părinți, despre parentaj, despre traume transgeneraționale. Relatarea este din perspectiva Leiei, mamă singură a unei fiice cu care nu mai comunică, deși încearcă să-i lase libertatea de care ea nu a avut parte în propria adolescență - o fiică sedusă de mirajul străinătății și care vrea să renunțe la studii pentru a pleca la tatăl ei, în Canada. Leia este, de asemenea, și fiica unei mame cu demență, o boală pe care nu vrea s-o accepte și pe care o pune pe seama bătrâneții. Iar când mama ei ajunge în spital - în plină pandemie de covid -, din cauza unui cheag de sânge nediagnosticat la timp, lumea Leiei este dată peste cap.
Prinsă între datoria de fiică și propriile traume care au erodat, în timp, relația cu mama ei, Leia intră într-un carusel de emoții și gânduri care o fac să-și analizeze propria viață și relațiile cu fiica, mama și cu bărbatul cu care se întâlnește „recreativ”.
Romanul Mariei Orban este unul dureros de la început până la final. Un roman intim, care analizează trăirile personajelor (în special pe ale Leiei) la nivel micro. Spunea autoarea la lansare că a încercat să elimine tot conținutul irelevant și să se concentreze pe emoții, și cred că i-a ieșit. Dintr-un anumit punct de vedere, cartea e una pragmatică; nu am găsit niciun cuvânt în plus, nicio metaforă inclusă doar de dragul stilului. Cu toate acestea (spun „cu toate acestea” pentru că mie îmi place proza descriptivă), romanul are o forță fantastică de a oglindi trăirile personajelor în psihicul cititorului.
Poate și prin prisma unor evenimente de natură personală (bunica mea a stat destul de mult în spital în ultimii ani, inclusiv în perioada pandemiei), cartea aceasta m-a răscolit visceral. Mai mult, m-am regăsit atât în Ioana (din perspectiva adolescentei și a relației și conflictelor pe care le aveam la momentul respectiv cu mama), cât și în Leia. Pare că personajele Mariei Orban îmi vorbesc la un nivel sau altul - e o autoare care devine „de suflet” pentru mine.
O recomand din suflet, dar cu mare atenție. E dureroasă și poate fi triggering dacă ați pierdut pe cineva drag din familie. În mine a lăsat urme adânci.
Este o poveste cu și despre femei, despre relații de familie și modul în care evoluează ele în timp, despre copii și părinți, despre parentaj, despre traume transgeneraționale. Relatarea este din perspectiva Leiei, mamă singură a unei fiice cu care nu mai comunică, deși încearcă să-i lase libertatea de care ea nu a avut parte în propria adolescență - o fiică sedusă de mirajul străinătății și care vrea să renunțe la studii pentru a pleca la tatăl ei, în Canada. Leia este, de asemenea, și fiica unei mame cu demență, o boală pe care nu vrea s-o accepte și pe care o pune pe seama bătrâneții. Iar când mama ei ajunge în spital - în plină pandemie de covid -, din cauza unui cheag de sânge nediagnosticat la timp, lumea Leiei este dată peste cap.
Prinsă între datoria de fiică și propriile traume care au erodat, în timp, relația cu mama ei, Leia intră într-un carusel de emoții și gânduri care o fac să-și analizeze propria viață și relațiile cu fiica, mama și cu bărbatul cu care se întâlnește „recreativ”.
Romanul Mariei Orban este unul dureros de la început până la final. Un roman intim, care analizează trăirile personajelor (în special pe ale Leiei) la nivel micro. Spunea autoarea la lansare că a încercat să elimine tot conținutul irelevant și să se concentreze pe emoții, și cred că i-a ieșit. Dintr-un anumit punct de vedere, cartea e una pragmatică; nu am găsit niciun cuvânt în plus, nicio metaforă inclusă doar de dragul stilului. Cu toate acestea (spun „cu toate acestea” pentru că mie îmi place proza descriptivă), romanul are o forță fantastică de a oglindi trăirile personajelor în psihicul cititorului.
Poate și prin prisma unor evenimente de natură personală (bunica mea a stat destul de mult în spital în ultimii ani, inclusiv în perioada pandemiei), cartea aceasta m-a răscolit visceral. Mai mult, m-am regăsit atât în Ioana (din perspectiva adolescentei și a relației și conflictelor pe care le aveam la momentul respectiv cu mama), cât și în Leia. Pare că personajele Mariei Orban îmi vorbesc la un nivel sau altul - e o autoare care devine „de suflet” pentru mine.
O recomand din suflet, dar cu mare atenție. E dureroasă și poate fi triggering dacă ați pierdut pe cineva drag din familie. În mine a lăsat urme adânci.
May 10, 2024
Câtă greutate și câtă profunzime are cartea asta, și în ce fel a reușit Maria Orban să pună în cuvinte (&într-un stil tare poetic) greutatea vârstei "de mijloc", când suferi, deopotrivă, atât pentru părinți, cât și pentru propriul copil.
Răvășitoare și extraordinar de emoționantă, s-a plâns. Mult de tot.
Răvășitoare și extraordinar de emoționantă, s-a plâns. Mult de tot.
March 11, 2025
O carte scurtă, dar profundă, despre situațiile în care ne dăm seama prea târziu că nu am apreciat suficient persoanele dragi de lângă noi. În cazul de față, Leia, o femeie de 40 de ani, este pusă în fața faptului împlinit: mama ei e internată la spital, iar lucrurile se agravează dintr-o dată. Este declicul care o face pe Leia să își pună ordine în gânduri.
În paralel, Leia încearcă să gestioneze și relația cu fiica sa, Ioana, de 18 ani.
Pe alocuri mi-a amintit de "Vara în care mama a avut ochii verzi", are cam aceeași sensibilitate.
Vedem viețile a trei femei din trei generații diferite, fiecare cu propriile nevoi și greșeli.
Atenție la stilul de scriere! Nu avem liniuțe de dialog, iar narațiunea se îmbină cu replicile personajelor, ceea ce îngreunează uneori lectura.
În paralel, Leia încearcă să gestioneze și relația cu fiica sa, Ioana, de 18 ani.
Pe alocuri mi-a amintit de "Vara în care mama a avut ochii verzi", are cam aceeași sensibilitate.
Vedem viețile a trei femei din trei generații diferite, fiecare cu propriile nevoi și greșeli.
Atenție la stilul de scriere! Nu avem liniuțe de dialog, iar narațiunea se îmbină cu replicile personajelor, ceea ce îngreunează uneori lectura.
August 1, 2025
Mi-a plăcut mult că scriitura și forma poveștii reflectă starea mentală a personajului principal.
It's a short book, but it packs a punch.
Unele pasaje hit close to home, așa că încă mai diger povestea.
It's a short book, but it packs a punch.
Unele pasaje hit close to home, așa că încă mai diger povestea.
March 5, 2024
O carte fix pe sufletul meu. Nici nu am respirat până nu am terminat-o! Mulțumesc Maria! Mă înclin!
March 27, 2024
Cartea asta e toată o poezie, una intensă și tristă, mi-a plăcut mult și m-a lăsat în același timp puțin secată de energie, puțin prea atentă, mai atentă decât mi-ar plăcea, la inevitabila “cine suntem după ce rămânem singuri?”
May 25, 2024
Am terminat cartea aceasta acum câteva zile și am tot stat să îmi găsesc cuvintele pentru a ”povesti” despre ea. De fapt, e greu de redat sentimentele pe care le-am experimentat citind-o și cred că e genul de carte pe care fiecare o simte diferit, în funcție de relația cu mama, în funcție de cât de conștienți suntem de traumele transgeneraționale și de importanța lor, mai ales atunci când ești și părinte- dar asta e o altă discuție...
”Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”, ce titlu interesant și cumva trist, nu? Un roman intim, trist, care ridică multe semne de întrebare, care se parcurge ușor-având 90 și ceva de pagini-dar care se trăiește intens. Mai ales atunci când îți iubești mama dincolo de cuvinte...
”Îi e întotdeauna prezentă miacă-sa. În oftatul involuntar din fiecare dimineață, în sânii mari, care încep să se lase, obosiți, peste burtă, în pașii repeziți cu care se mișcă prin casă, în felul în care își masează tâmplele, În multe o poartă cu ea, e o a doua voce sau chiar prima, în unele cazuri.”
Leia este mama unei adolescente cu care își găsește cu greu cuvintele pentru a comunica, poate și pentru faptul că a fost crescută în același stil, după aceleași ”versuri.” Leia este și fiică. E disperată între grija pentru copila sa, dar și pentru mama sa, internată în spital în urma unui AVC, în plină pandemie de Covid. Scriitoarea o lasă să ni se confeseze și o face atât de intim, de simplu, de dureros. Am simțit, parcă, mirosul de spital, glumele proaste ale asistentelor de pe secție, neputința, dar și vidul când toată dragostea pe care ai adunat-o de când te știi, este ”cuprinsă” într-un sac și nici nu te poți apropia prea mult pentru că e pandemie, pentru că ”sunt proceduri de urmat”, pentru că ești al naibii de mică într-o lume atât de mare, o lume și mai mare după ce mama ta a ”plecat,” iar corpul ei zace într-un sac de plastic. Și simți că te sufoci doar citind.
”Trebuie doar să o recunoașteți...”
Da, ea e femeia care îi citea povești și o mângâia ușor în timp ce se juca cu părul ei. Îi învelea picioarele și mijlocul cu grijă. Mergeau împreună în parc și o dădea în leagăn. Făceau împreună teatru de păpuși. Între timp, a îmbătrânit. Pielea îi atârna, moale, gura îi era uscată, ochii erau apoși și tulburi, iar nevoia de a fi îmbrățișată era din ce în ce mai mare. Iar mai apoi...acel ”vid” care nu iartă pe nimeni, nici măcar mamele.
”Bună dimineața, doamna Elena Oprea?” Ne pare rău să vă anunțăm, mama dumneavoastră a murit astăzi, la ora 6.”
Iar mai apoi totul se întâmplă lent, dureros de lent, realitatea e parcă pe ”slow motion”, ai senzația că nu ție ți se întâmplă, ți se pare nefiresc că păsările cântă, că soarele e pe cer, că oamenii mișună indiferenți, iar tu...simți că ești o păpușă din cârpă.
”Mama mea a murit, dar astea sunt niște vorbe care nu înseamnă nimic. Realitatea nu are cum să încapă în ele.”
Da, Maria Orban scrie adevărat, iar cartea ei se simte la fel.
”Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”, ce titlu interesant și cumva trist, nu? Un roman intim, trist, care ridică multe semne de întrebare, care se parcurge ușor-având 90 și ceva de pagini-dar care se trăiește intens. Mai ales atunci când îți iubești mama dincolo de cuvinte...
”Îi e întotdeauna prezentă miacă-sa. În oftatul involuntar din fiecare dimineață, în sânii mari, care încep să se lase, obosiți, peste burtă, în pașii repeziți cu care se mișcă prin casă, în felul în care își masează tâmplele, În multe o poartă cu ea, e o a doua voce sau chiar prima, în unele cazuri.”
Leia este mama unei adolescente cu care își găsește cu greu cuvintele pentru a comunica, poate și pentru faptul că a fost crescută în același stil, după aceleași ”versuri.” Leia este și fiică. E disperată între grija pentru copila sa, dar și pentru mama sa, internată în spital în urma unui AVC, în plină pandemie de Covid. Scriitoarea o lasă să ni se confeseze și o face atât de intim, de simplu, de dureros. Am simțit, parcă, mirosul de spital, glumele proaste ale asistentelor de pe secție, neputința, dar și vidul când toată dragostea pe care ai adunat-o de când te știi, este ”cuprinsă” într-un sac și nici nu te poți apropia prea mult pentru că e pandemie, pentru că ”sunt proceduri de urmat”, pentru că ești al naibii de mică într-o lume atât de mare, o lume și mai mare după ce mama ta a ”plecat,” iar corpul ei zace într-un sac de plastic. Și simți că te sufoci doar citind.
”Trebuie doar să o recunoașteți...”
Da, ea e femeia care îi citea povești și o mângâia ușor în timp ce se juca cu părul ei. Îi învelea picioarele și mijlocul cu grijă. Mergeau împreună în parc și o dădea în leagăn. Făceau împreună teatru de păpuși. Între timp, a îmbătrânit. Pielea îi atârna, moale, gura îi era uscată, ochii erau apoși și tulburi, iar nevoia de a fi îmbrățișată era din ce în ce mai mare. Iar mai apoi...acel ”vid” care nu iartă pe nimeni, nici măcar mamele.
”Bună dimineața, doamna Elena Oprea?” Ne pare rău să vă anunțăm, mama dumneavoastră a murit astăzi, la ora 6.”
Iar mai apoi totul se întâmplă lent, dureros de lent, realitatea e parcă pe ”slow motion”, ai senzația că nu ție ți se întâmplă, ți se pare nefiresc că păsările cântă, că soarele e pe cer, că oamenii mișună indiferenți, iar tu...simți că ești o păpușă din cârpă.
”Mama mea a murit, dar astea sunt niște vorbe care nu înseamnă nimic. Realitatea nu are cum să încapă în ele.”
Da, Maria Orban scrie adevărat, iar cartea ei se simte la fel.
November 26, 2023
O carte care doare…
December 29, 2023
E pentru toți cei cu mame și tați
sau fără tați și mame.
sau fără tați și mame.
July 1, 2025
3.5*
m-am pierdut un picuț în acest scurt haos
m-am pierdut un picuț în acest scurt haos
April 10, 2025
Viețile a trei generații de femei se împletesc și se completează pe parcursul a trei săptămâni, în care descoperim răni adânci, traume transgeneraționale, dar și tipologii de parenting și modul în care fiecare alegere impactează cursul vieții. Cartea este scrisă din perspectiva Leiei, o mamă singură, care nu mai reușește să comunice cu fiica ei, Ioana, o adolescentă care visează să reununțe la studii și să meargă la tatăl ei în Canada, atrasă de promisiunea unui viitor incert, dar fără umbra mamei ei care pare să nu o înțeleagă și nici să îi accepte deciziile. A treia femeie din poveste este mama Leiei, care suferă de demență, de pierderi de memorie, nedorind sub nicio formă să își recunoască slăbiciunile și nici înstrăinarea de propria fiică, care ajunge să o respingă și să își verse frustrările, cuvintele nerostite de prea mult timp care mocneau de atât amar de vreme în Leia.
Deși o ficțiune, romanul de nici o sută de pagini este un strigăt de eliberare, o descătușare a sufletului, plin de zbucium, de conflicte și de frământări ale personajelor care par desprinse din viețile noastre și în care ne putem oglindi prin experiențele proprii.
Este o lectură emoționantă, dificilă, de pus pe lista de citit când simțiți nevoia unei cărți intense și plină de substraturi.
Deși o ficțiune, romanul de nici o sută de pagini este un strigăt de eliberare, o descătușare a sufletului, plin de zbucium, de conflicte și de frământări ale personajelor care par desprinse din viețile noastre și în care ne putem oglindi prin experiențele proprii.
Este o lectură emoționantă, dificilă, de pus pe lista de citit când simțiți nevoia unei cărți intense și plină de substraturi.
June 15, 2024
92 de pagini care te străpung.
"Își mușcă buzele ca să nu plângă, e OK , mai bine să doară fizic decât psihic, mai bine afară decât înăuntru" (81)
Aș descrie cartea ca o pendulare între afară și înăuntru. În fața degradării mamei, Leia oscilează între a se deschide și a se închide în propria durere. Durere ce arde mocnit, cu zvâcniri alternative, între ceea ce poate fi spus și ceea ce rămâne pe vârful limbii, nespus, întipărit veșnic în memorie. Dar "Afară e viața și înăuntru e ea. Ce versuri o mai salvează acum?" (p. 78)
Pe cât de sfâșietoare, pe atât de frumoasă și dulce e experiența lecturii, căci Maria Orban "scrie adevărat", după cum spune Tatiana Țîbuleac, adunând toate contradicțiile interioare ale unei astfel de experiențs, dar scrie și tandru. Nu am mai citit niciodată ceva deopotrivă răscolitor și blând.
"Fericirea e când are un spațiu doar al ei. Când corpul și mintea îi sunt împreună în același loc, strâns lipite, fără fisuri." (p.14)
"Își mușcă buzele ca să nu plângă, e OK , mai bine să doară fizic decât psihic, mai bine afară decât înăuntru" (81)
Aș descrie cartea ca o pendulare între afară și înăuntru. În fața degradării mamei, Leia oscilează între a se deschide și a se închide în propria durere. Durere ce arde mocnit, cu zvâcniri alternative, între ceea ce poate fi spus și ceea ce rămâne pe vârful limbii, nespus, întipărit veșnic în memorie. Dar "Afară e viața și înăuntru e ea. Ce versuri o mai salvează acum?" (p. 78)
Pe cât de sfâșietoare, pe atât de frumoasă și dulce e experiența lecturii, căci Maria Orban "scrie adevărat", după cum spune Tatiana Țîbuleac, adunând toate contradicțiile interioare ale unei astfel de experiențs, dar scrie și tandru. Nu am mai citit niciodată ceva deopotrivă răscolitor și blând.
"Fericirea e când are un spațiu doar al ei. Când corpul și mintea îi sunt împreună în același loc, strâns lipite, fără fisuri." (p.14)
December 25, 2023
Imi pare rau ca nu mi-a placut deloc, deloc cartea asta. Nu pot sa sufar stilul asta de scris pe care l-am vazut si la alti autori romani, nu stiu cum se cheama, daca are vreun nume, stilul in care cuvintele curg ca un jet abundent, dialoguri fara linii de dialog, pornite in mijloc de fraza, per total senzatia de "fara cap si fara coada", de nu mai stii care cu cine, unde si de ce, delir total. Ok, inteleg ca "fix asta e mesajul cartii" sa transmita ce e in mintea protagonistei, dar degeaba. Pagini intregi nu am putut urmari ce se intampla, nu am ramas cu nimic, bine ca a fost scurta si s-a terminat repede. Inainte de a cumpara cartea cititi un fragment de cateva pagini sa vedeti daca rezonati cu stilul. Nu e pentru toata lumea
November 16, 2023
Maria revenind în forță după debutul cu „Oameni mari”, o poveste despre 3 generații de femei, fiecare cu temerile ei, urmărite de boală și singurătate. Pentru mama am fost Leia&Ioana din cartea Mariei, acum, în etapa asta a vieții, semăn cel mai mult cu mama.
4,5*
4,5*
March 23, 2024
E despre singurătate, despre singurătatea absolută, despre cât de singuri suntem în fața morții și în fața vieții. Doare.
May 1, 2025
O carte superba! Romanul urmareste destinul a trei femei din generatii diferite - bunica (Nana) -mama (Leia) - fiica (Ioana) - narate din perspectiva persoanei aflate la mijloc, Leia. Dupa ce Nana se imbolnaveste si este spitalizata, Leia se afla intr-un impas rememorand relatia cu mama sa, invinuind-o din perspectiva de fiica si intelegand-o in acelasi timp din perspectiva de mama la randul sau. Incercand sa nu faca aceleasi greseli in relatia cu Ioana, ajunge sa faca la randul ei altele si relatia cu fiica sa devine la fel de subreda precum cea dintre ea si mama sa.
Mi se pare ca in aceasta carte se evidentiaza ca indiferent de varsta sau generatie, a trai vine cu incertitudini, anxietate, neputinta si un continuu efort de a intelege.
Mi se pare ca in aceasta carte se evidentiaza ca indiferent de varsta sau generatie, a trai vine cu incertitudini, anxietate, neputinta si un continuu efort de a intelege.
June 19, 2024
"Toată dragostea dintr-o fotografie arsă" de Maria Orban se încadrează perfect la categoria esențele tari se țin în sticluțe mici
Mă limitez și eu cu cuvintele, așa cum o face și romanul, dar în interior emoțiile sunt înzecite, trezite la viață de puterea unor instantanee unde singurătatea golește și umple cu aceeași intensitate. Îmi plac tare mult astfel de cărți scurte, ce deși sunt bune, decid să nu se lungească inutil, ci să livreze o lectură concentrată, ca o pilulă ce atacă exact în locul durerii.
Pe blog am scris mai multe despre carte, alături de 6 citate reprezentative
https://ciobanuldeazi.home.blog/2024/...
„Și chiar așa, oare cum trebuie iubită o mamă?„
Mă limitez și eu cu cuvintele, așa cum o face și romanul, dar în interior emoțiile sunt înzecite, trezite la viață de puterea unor instantanee unde singurătatea golește și umple cu aceeași intensitate. Îmi plac tare mult astfel de cărți scurte, ce deși sunt bune, decid să nu se lungească inutil, ci să livreze o lectură concentrată, ca o pilulă ce atacă exact în locul durerii.
Pe blog am scris mai multe despre carte, alături de 6 citate reprezentative
https://ciobanuldeazi.home.blog/2024/...
„Și chiar așa, oare cum trebuie iubită o mamă?„
August 14, 2024
Mi s-a rupt sufletul în două citind cartea asta. Mai devreme sau mai târziu toți trecem prin acest lucru, nimic nu e nemuritor, doar dragostea pe care o putem dărui la timpul și momentul potrivit rămâne. E ceea ce i-a lipsit Leiei... De aici mi se pare potrivit și titlul.
December 27, 2023
3.5*
This one hit way too close to home. I don’t think there’ll be a time when I’ll be ready or ok to read about Covid.
“Mama mea e in coma, ar spune cuiva, poate femeii roscate, care sta cu spatele la ea sau barbatului din Audi, care o claxonează sa traverseze, desi ea n-are de gând. E in fata trecerii de pietoni, sprijinita de un stâlp. Nu e ceva surprinzâtor, de fapt, si mamele voastre vor muri la un moment dat, si voi veti simti asta, oamenii ăștia sunt morti in devenire, Leia, nu trebuie sa te sperii, mama ta e doar cu câtiva pasi mai in fata. Are un avans.”
This one hit way too close to home. I don’t think there’ll be a time when I’ll be ready or ok to read about Covid.
“Mama mea e in coma, ar spune cuiva, poate femeii roscate, care sta cu spatele la ea sau barbatului din Audi, care o claxonează sa traverseze, desi ea n-are de gând. E in fata trecerii de pietoni, sprijinita de un stâlp. Nu e ceva surprinzâtor, de fapt, si mamele voastre vor muri la un moment dat, si voi veti simti asta, oamenii ăștia sunt morti in devenire, Leia, nu trebuie sa te sperii, mama ta e doar cu câtiva pasi mai in fata. Are un avans.”
January 6, 2024
At first, I liked the writing, but thought the plot was kind of going nowhere. After the half mark, it started to sink in and to resonate and, by the end, their dynamic, their relationship and its hardships felt truthful. And it hit me.
January 31, 2024
4.5
Povestea o are în prim-plan pe Elena, care este mamă și fiică, iar acest dublu rol îi conduce viața până la punctul în care se vede ajunsă la capătul puterilor, neînțeleasă de mulți și trecând prin momente grele. Încearcă "să facă să fie bine" însă parcă e tot mai greu. Cred că multe fenei se pot regăsi în Elena. Dacă nu în totalitate, cu siguranță în mici părți.
Mi-a plăcut tare mult și nu m-aș fi supărat să fie mai lungă.
"Tocmai aici, acasă, ar trebui să nu mai joace niciun rol, să fie ea, dar cine mai e ea zilele astea? Îi e mai greu când nu se-ntâmplă nimic, nu știe în ce rol să mai intre, mama, fiica, iubita?, când nimeni nu are nevoie imediată de ea, timpul pare suspendat."
Povestea o are în prim-plan pe Elena, care este mamă și fiică, iar acest dublu rol îi conduce viața până la punctul în care se vede ajunsă la capătul puterilor, neînțeleasă de mulți și trecând prin momente grele. Încearcă "să facă să fie bine" însă parcă e tot mai greu. Cred că multe fenei se pot regăsi în Elena. Dacă nu în totalitate, cu siguranță în mici părți.
Mi-a plăcut tare mult și nu m-aș fi supărat să fie mai lungă.
"Tocmai aici, acasă, ar trebui să nu mai joace niciun rol, să fie ea, dar cine mai e ea zilele astea? Îi e mai greu când nu se-ntâmplă nimic, nu știe în ce rol să mai intre, mama, fiica, iubita?, când nimeni nu are nevoie imediată de ea, timpul pare suspendat."
December 31, 2023
Imi este greu sa nu fiu foarte subiectiva cand vorbesc despre cartea asta. Un roman despre genealogii mama fiica care mi-a adus in minte alte carti despre alte mame si alte fiice, mame si fiice pe care le cunosc, pe mama si pe fii-mea. O tesatura filigranata care te invaluie si te poarta adanc spre tine.
November 15, 2023
Foarte bine redat un moment dintr-o viață. Cu toate complicațiile, firele și drama lui. Mi s-a părut foarte bine aleasă forma și tonul pentru a reda starea personajului. Nimic nu e în plus.
March 8, 2024
O poveste foarte puternică și mai ales foarte realistă despre tensiunile ce pot există între mame și fiice, dar și despre feminitate, singurătate, traumă, vulnerabilitate și gestionarea acestora. Felicitări, Maria Orban!
February 4, 2026
Se citește de parcă ai sta în pragul ușii în mintea unui om care are halucinații
Displaying 1 - 30 of 88 reviews