La vergüenza

by Cristian Fulaș

La vergüenza se presenta como la crónica en primera persona de un descenso al abismo de la adicción, el relato de un treintañero alcohólico que ve cómo todo se desmorona a su alrededor mientras vive dividido entre la búsqueda de la redención y la perdición definitiva.
Un peculiar viaje existencial por una Bucarest oscura y fantasmal a través del dolor, la toma de conciencia del fracaso vital, la profunda soledad de una vida sin proyecto, los rigores de la desintoxicación y la dificultad de volver a encontrar un nuevo rumbo tras tocar fondo.
Esta novela fue el premiado debut de Cristian Fulaș, una obra inspirada en su propia experiencia personal que relata un peregrinaje a los infiernos. Un texto crudo y sin adornos que alterna diferentes ritmos y registros estilísticos para acompañar el estado de ánimo del protagonista.

Genres: Romanian Literature

249 pages, Kindle Edition

First published January 1, 2015

About the author

Cristian Fulaș a absolvit Litere, apoi studii aprofundate de teoria literaturii. Debutează în 2015 cu Fîșii de rușine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut; Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”; Premiul revistei Accente; nominalizat la Premiile USR pentru debut; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași). Fragmente din roman au fost traduse în franceză, italiană, germană, engleză, bulgară, croată, suedeză, maghiară. În 2015 publică Jurnal de debutant (Editura Tracus Arte), iar în 2016 După plîns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași). A tradus aproximativ cincizeci de titluri din engleză, italiană și franceză, dintre care amintim: Visul lui Machiavelli (Christophe Bataille), Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți (Mathias Énard), Mituri clasice (Jenny March), Igitur • O aruncare de Zaruri (Stéphane Mallarmé).
De același autor, la Editura Polirom au mai apărut volumul de proză scurtă Cei frumoși și cei buni (2017) și romanele Fîșii de rușine (2018) și După plîns (2019). În 2018 publică Povestea lui Dosoftei la Editura Muzeelor Literare Iași, în cadrul unui proiect FILIT. Din 2019 traduce Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut.

Reviews

[Guille · Rating 4 out of 5]

3,5

Así define su sentimiento de vergüenza el propio protagonista de esta historia:

“La vergüenza en si es una puerta de entrada al interior de uno mismo, un sentimiento de ofensa, de derrota, de abatimiento, de inferioridad y de alienación. La vergüenza es el interior más interior del ser humano, no hay nada más próximo a uno mismo… la imagen más amarga que existe de la propia persona, una mezcla de impotencia y cobardía”

La vergüenza entendida como terror patológico al fracaso, al rechazo, un sentimiento que te anula, que impide que puedas construir una vida, que puedas establecer relaciones personales, desarrollar una carrera laboral. La solución que encuentra nuestro antihéroe es la bebida, las drogas, cualquier cosa que lo mantenga en un estado semiinconsciente en el que todo le dé absolutamente igual, en el que no pueda sentir vergüenza por nada. Nada que hacer, ese estado lo lleva a sentir más vergüenza de sí mismo y a ver la vergüenza en los ojos de los demás, a consumir más alcohol, más pastillas, un círculo vicioso del que es muy difícil salir, máxime cuando pedir ayuda es motivo de vergüenza, un trance con grave riesgo de rechazo.

“He inventado un nuevo tiempo de indicativo: el pluscuampresente, un estado de indecisión permanente, de preguntas sin respuesta y peticiones saldadas con rechazos; un tiempo que me divierte y me cabrea a partes iguales, pero que es mío y solo mío. Y por ahora he decidido mantenerlo. Así pienso vivir: sin arrepentimientos y sin futuro, en el pluscuampresente de una situación que ni siquiera me conviene”

El protagonista es consciente de que ha tocado fondo cuando repara en que ha olvidado el derrame cerebral que sufrió su madre una semana atrás. Aquí empieza la historia de su desintoxicación, que es en realidad el contexto en el que se desarrollan los temas de la novela (no hagan caso de la sinopsis en la que se dice que es la “crónica de un descenso al abismo”, el personaje ya está desde el primer párrafo de la novela en lo más profundo del pozo; tampoco es “un peculiar viaje existencial por una Bucarest oscura y fantasmal”, la mayor parte de la novela se desarrolla en hospitales y en una clínica de desintoxicación).

“No quiero marcharme de mi vida; por muy fea y miserable que sea, no deja de ser mía”

Este es un gran tema, no la dificultad de cambiar de vida —desintoxicarse es solo un paso necesario pero insuficiente si no se modifican las conductas—, sino tener el deseo de ser otro, de adquirir una forma nueva de ver las cosas, cambiar de un día para otro todo aquello que te define y dejar tu pasado atrás. De nuevo, un círculo vicioso de difícil solución: siendo uno mismo no hay salvación, pero quién quiere salvarse si tienes que ser otro.

“No hay nada tan doloroso como la idea de renunciar a todo lo que una vez has sido en nombre de un bien incierto, remoto y escurridizo; hacer tabula rasa con tu pasado —que, por muy alejado que esté, no deja de representar lo que eres— y emprender un camino que ni siquiera conoces.”

Sin histrionismos, con gran lucidez y hasta con una gran belleza, Cristian Fulaș nos introduce en la mente de un adicto, en su confusión, en su desamparo. No es fácil comprender para el no adicto la enorme dificultad que supone romper los mecanismos mentales que encierran al enfermo en su infierno. Algo así pasa también con los depresivos, unos y otros tardan en aceptar su enfermedad, lo que dificulta su curación, es más, la agravan, se sienten incomprendidos, distintos y, por tanto, solos.

[Andrei Florian · Rating 5 out of 5]

Pe buna dreptate, cartile care te intriga si te poarta prin labirintul sufletului reusesc sa te scoata din lancezeala, sa gandesti mult mai profund asupra complexitatii naturii umane. Personajul creat de Cristian Fulas, trecand prin stari paradoxale de nebunie, psihoze induse de alcool si droguri, ramane marcat de esecuri si propriile fantasme ce lasa urme adanci, fasii zdrentuite ale constiintei aparute la suprafata precum urmele umede pe un teren prafuit, ars de seceta – „fasii de intuneric, fasii de rusine, fasii dezordonate desprinse din chipul unei statui care tocmai a plans, fragmente carbonizate de cuvinte care nu se leaga deloc intre ele.”
Primul roman al lui Cristian Fulas ma indreptateste sa cred ca a deschis drumul afirmarii sale ca scriitor de certa valoare literara.

[Ramona Boldizsar · Rating 4 out of 5]

Nu e o carte pe care s-o citești cu plăcere, dar probabil e foarte dureros de parcurs pentru cineva care s-a confruntat cu vreun tip de dependență. Este foarte prezentă ideea de negare a dependenței în bună parte din carte - ceva ce vedem cu ochii noștri destul de des, mai ales dacă am copilărit/trăit în medii defavorizate sau rurale unde pare că dependența e și mai la îndemână (de alcool și păcănele mai mult decât droguri poate). Nu mi-a plăcut să citesc cartea asta, m-a întristat, cum era firesc și m-a dus într-o stare destul de negativă, așa încât uneori am vrut să o abandonez sau pur și simplu n-am vrut să mă mai gândesc la suferința celor care sunt dependenți. Deci un roman reușit și foarte inconfortabil.
3.5

[Carla · Rating 4 out of 5]

,,Nu aștept mare lucru de la viitor. Nici viitorul nu pare să aștepte mare lucru de la mine. Am descoperit, uimit, că, odată plecat din lumea mea, lumea m-a uitat. Am un singur apel pierdut în telefon, în prima zi; apoi nu m-a mai sunat nimeni. Dacă aș muri, chiar nu ar veni nimeni la mine la înmormântare? Îmi trece prin minte un cortegiu ca în romanele naturaliste, cu un cal care trage un dric și un popă ponosit care merge trudit în spatele sicriului. În rest nimeni, doar ploaia care bate darabana în acoperișul lumii mele"

[Paul Ispas · Rating 5 out of 5]

Bine a descris o amică această carte: ”ca un pumn în stomac luat pe nerespirate”.
Fără să-i fie frică să experimenteze cu diverse tehnici de redactare sau narație, Fulaș a pus pe hârtie o trăire pe care nu credeam că o să o citesc vreodată, și asta are cu atât mai multă valoare în contextul în care autorul, aparent, nu a trecut prin așa ceva.
O lectură puternică ce te aduce la realitate doar ca să-ți dorești să nu mai vrei să fii în legătură cu această realitate.

[Mihai · Rating 5 out of 5]

Unul din puținele romane în care dansul cuvintelor reușește să-ți inducă exact sentimentele personajului. Un stil foarte liber și neconvențional în care l-am regăsit pe Marquez.

[Ramona Cantaragiu · Rating 2 out of 5]

Fuck, urasc cand uit ca am citit ceva (in general pentru ca nu a lasat nicio impresie, nici macar nu a fost teribil de prost ca sa il tin minte) si ajung sa pierd iar vremea cu un roman. Si uite asa am citit din nou Fasii de rusine si acum pot nuanta recenzia de acum 4 ani. Romanul e despre adictie, incepe ca o pastisa a unor romane celebre cu junkies, alcoolici etc. si incet, incet, incearca sa devina ceva diferit, o explorare a experientei din centrele pentru dezintoxicare, dar o explorare din perspectiva unui personaj lamentabil. Sa ma explic, faptul ca el ca personaj e lipsit de orice perspective, ca are aere de mare destept, de introvertit care nu trebuie sa dovedeasca nimic nimanui nu e deranjant in sine. Nu tin mortis sa imi placa personajele. In schimb, faptul ca e scris atat de plat, comun si intr-o singura nota e ce il face lamentabil. Singura parte cumva interesanta e partea scrisa intr-un fel de free flow cand personajul ajunge sa recidiveze si se intoarce la viata imbibata in alcool pe care o vede ca singura scapare dintr-o situatie din care nu vede alta iesire. Ar fi putut fi ceva demn de citit cu siguranta pentru ca e ceva de spus despre cum se traieste cu o adictie, cum se traieste lupta continua cu sine pentru a nu recurge din nou la iesirea din viata pe care ti-o ofera drogurile si alcoolul. Poate se va scrie candva si la noi si ceva care merita citit pe tema asta.

Uite un roman despre ceva (inlocuieste fiecare acest ceva cu o tema mareata de tipul singuratate, dependenta, rusine etc.), dar in mare parte despre nimic.

[Dumitru Adrian · Rating 5 out of 5]

Cristian Fulaș, excelent despre propria dependență și lupta ca să renunțe la ea. Pot să confirm că internarea la Obregia e exact așa cum e descrisă acolo.

A fost puțin anapoda pentru că citisem înainte După plâns, a doua parte a trilogiei. Abia o aștept pe a treia, Ioșca cred, care am înțeles că tocmai a fost isprăvită și se va lansa probabil curând.

[Luana Rizea · Rating 5 out of 5]

Ce este de făcut când singurătatea de copleșește?
Ce este de făcut când ești prea singur să construiești ceva?
Ce poți face când rușinea nu-ți dă voie să ceri ajutorul?
Când singura alinare îți este băutura sau "trasul"...?
Când te îneci în alcool să trăiești...?
Ce poți face când nu mai poți face?
Cristian Fulaș răspunde oarecum la aceste întrebări, îți arată cât de jos poți ajunge când cazi, cine te salvează, cât este de greu...
Ce păcat că mulți trăim și luptăm printre Fâșii de rușine! Rușine că ești singur la 30 de ani. Rușine că nu ești "în rândul lumii". Rușine să pui mâna pe un telefon să întrebi ce mai faci sau să ceri ajutor...Rușine să vorbești. Rușine să întrebi.

[Andrei Duduman · Rating 3 out of 5]

Primele douazeci si cinci de pagini se constituie intr-un carlig foarte puternic pentru cititor iar romanul ramane interesant cale de inca vreo cincizeci de pagini apoi lucrurile incep sa taraganeze pana la sfarsit. Am citit in continuare din incapatanare, ajutat totusi de faptul ca autorul stie sa transmita, printr-o scriitura buna, idei, stari, emotii. Ajuns insa la final, am constatat ca este sublim dar inexistent. Pur si simplu am avut senzatia ca din editia tiparita a romanului lipseste ultimul capitol sau ultimele pagini.

[Carlos de la Pascua · Rating 4 out of 5]

leer esto en bucarest se ha sentido.......anyways chicos id a terapia

[Andrea Brito · Rating 3 out of 5]

3.5

[Florin Iroftei · Rating 5 out of 5]

creion/pix consumat în urma însemnărilor făcute. 🥃

[Diana · Rating 2 out of 5]

Când n-are bani, primește. Când n-are țigări, primește. Când n-are haine, sunt cumpărate.
Da ce-i lipsește acestui personaj? O personalitate. Este un nul. Ceva reactiv în propria sa poveste. Nu face nimic cu mâna lui decât să se lase influențat de celelalte personaje care, dintr-un motiv sau altul, mereu îl ajuta, mereu îi oferă sprijin. Nu exista niciun moment când acest personaj se simte cu adevărat pierdut-- mereu își va avea familia ( sora "dobitoacă" care i-a plătit clinica, soții care l-au sprijin necontenit fără niciun motiv, oferindu-i un milion fără sa se întrebe de ce, domnul Lică de la clinică care i-a oferit o slujba și o casa).
Poate datorită acestor motive îmi este greu să simt empatie pentru condițiile lui deoarece primește ajutor și nu are agenție deloc, doar sta și se gândește la cât de mult viața lui e lipsita de rost. Literatura necesita sa fii deschis tuturor ideilor și personajelor, sa înțelegi anumite decizii sau caractere care nu sunt pe placul tău, dar totodată, asta este timpul meu și astea sunt convingerile mele-- Unde este sângele povestii daca protagonistul pur și simplu nu încearcă? Dacă se lasă, pur și simplu? El nu a vrut sa inscrie la program, au venit acei soți, i-au spus sa își facă bagajele, și el, fără protest, fără nimic, a fost de acord și a plecat. Și în cazul clinicii, el nu trebuie sa facă nimic, pentru ca sora sa deja a plătit totul și el doar trebuia sa se duca-- iarăși, cineva l-a influențat într-un mod sau altul iar el a reacționat. Pana și felul în care a devenit dependent nu scapă trendul asta de influențare... A cunoscut o degradare treptată datorita anturajului odată ce a intrat la facultate, dacă îmi amintesc corect. În timpul șederii sale, în ciuda faptului ca este reticent și uneori chair recalcitrant, găsește o serie de prieteni parca prea buni, ireal de buni -- Toby, Ramza, și Lică care mereu îl ajuta, dar nu sunt ajutați. Parca totul este construit pentru el, iar el nu face nimic decât sa se împotrivească tuturor.
Personajele nu m-au impresionat și nu pot spune nimic despre ele, iar dialogul mi s-a părut plat uneori deoarece se simțea de parca personajele nu aveau o voce distinctă. Poate am senzația și datorita faptului ca mi-am luat o pauza chiar pe la sfârșit și poate am uitat anumite chestii, dar mno... Nu prea simt nevoia sa citesc cartea din nou. Nu a fost o carte rea dar nici șocant de buna, doar... Ternă. Nu am simțit nimic pentru personaj, pentru circumstanțele lui, pentru oamenii din jurul lui. Doar am stat jos, am citit cartea, și după am închis-o cu un sentiment de disonanță... Oare am pierdut eu ceva? Ceva nu s-a lipit de mine?

[Andreea · Rating 4 out of 5]

O carte cuprinzătoare despre eșecuri și reușite. Eșecurile sunt la ordinea zilei, dar ce te faci atunci când nu au bani și sprijin să ieși din bucla în care trăiești? De altfel foarte plăcut felul de a scrie, deloc forțat și faptul că, deși cartea descrie povestea de viață a cuiva care nu prea încearcă să se lupte, dar totuși o fac alții pentru el (tot luptă se numește), și ne dovedește în final că la noi stă puterea mai rămâne loc și de câte o frază cu umor.

[Horea · Rating 4 out of 5]

"Ce ciudățenie, să fii exclus din grupul de la marginea lumii."

[Liviu Chifane · Rating 4 out of 5]

În timp ce citeam cartea, îmi tot revenea în minte gândul ca ar trebui transformată în manual... de recuperare. Mă bucur că autorul nu a dus-o prea mult spre tehnica literară și a lăsat-o pe înțelesul oricui, fără a cădea în desuet. Mi-a plăcut umanul din ea, faptul că reușește să te introducă în mintea ,,limpede" a unui dependent, răbdarea cruntă pentru ca stereotipiile să se topească și ca cititorul să ajungă să se identifice cu acesta, să treacă dincolo de acel ,,Eu nu sunt dependent", pe care, probabil, ni-l repetăm cu toții. Un roman al experienței potrivit și pentru liceeni și binevenit în toată această isterie care s-a creat în jurul subiectului.

[Andreea Nohai · Rating 5 out of 5]

Cu a doua carte a lui consecutiv citită, cred că pot să zic că-mi cam place cum scrie Cristian Fulaș, atât ca subiect, cât și ca tehnică narativă.

Naratorul de data asta pare sincer și direct, deși de obicei un narator la persoana I suntem învățați să-l citim cu multă circumspecție. E o lectură grea prin prisma subiectului, dar oferă oportunitatea rară de a umbla în papucii unui om cu dependențe grave, cu slăbiciuni mari și rupt în mii de fâșii de rușine.

În ritmul ăsta, cred că dau gata toată opera lui Fulaș în timp record.

[Carlos Aroca · Rating 4 out of 5]

Historia autobiográfica sobre el proceso de desintoxicación de un alcohólico drogadicto. Especialmente trata la lucha interior, qué tipo de sensaciones y pensamientos atraviesa cuando le cuesta reconocerse y no sabe bien qué puede ser en el futuro.

El realismo y la sinceridad tanto de la historia como dea forma de contarla es lo que más me ha gustado

[Natalia · Rating 4 out of 5]

Un libro curioso la verdad el autor de vez en cuando te mete en su cabeza y en los pensamientos que está teniendo marcando bastante el ritmo de lectura, describe todo como muy real sin maquillar absolutamente nada es como medio impactante no sé está guay tiene mucho para comentar

[Georgiana Oancea · Rating 5 out of 5]

Mi-a plăcut în special stilul în care scrie autorul. Și tema mi se pare una interesanta. Sigur o să mai citesc cărți ale lui Cristian Fulaș.

[Mihaela Iancu · Rating 5 out of 5]

O sfâșietoare incursiune în lumea unui dependent de substanțe și zbaterile acestuia pentru a se ridica deasupra. Măiastru scrisă, greu de lăsat din mână

[North 7 · Rating 4 out of 5]

Coșmarul asumării de sine, redat cu fideliate și talent scriitoricesc.

[cmcasadoiro]

4,5 Estrellas.

Muy interesante ejercicio de literatura. El autor pone su experiencia con la adicción totalmente al descubierto, sin guardarse nada.

[Alberto · Rating 3 out of 5]

tiene algunos buenos trozos pero en general está más visto que un tebeo. Aprobado por los pelos por ser finito 2,5 /5

[vladimir · Rating 1 out of 5]

Un protagonist lipsit de orice adancime, de orice capacitate de auto-analiza sau dorinta de autocunoastere. Pe langa lipsa unei dimensiuni psihologice, lipseste si o dimensiune sociala. Desi vartejul dependentei se poate resimti intr-adevar solipsistic, protagonistul pare sa traiasca intr-un vid socio-economic, iar toate personajele din jurul sau par “de carton”: nu exista nici un conflict, si este imposibil ca in lumea destul de “seedy” prezentata (a dependentilor de alcool si droguri) sa nu existe niciodata nici un conflict, nici un abuz, mai ales cand un dependent este prin excelenta un vulnerabil. Stilul incearca sa suplineasca lipsa de continut. Uneori, poate deveni captivant.