Desene mișcătoare: dialoguri despre critică și cinema

by Andrei Gorzo, Mihai Iovănel

Cine a fost cu adevărat Alex. Leo Șerban? De ce sexul ocupă un loc periferic în filmele lui Quentin Tarantino? De ce Nae Caranfil găsește dificilă ieșirea din anii ’90? Ce a atras-o la cultura trash pe Pauline Kael? Ce racorduri face proza enigmatică și queer a lui Henry James între filmele lui François Truffaut, Jacques Rivette și Claude Chabrol? Care este locul ultimului western regizat de Clint Eastwood în toate acestea? Și de ce pe generic apare un citat din George Lucas? O călătorie nonliniară, plină de flashbackuri și de cameo-uri, în lumea cinemaului, a literaturii și a criticii de film din ultimii 60 de ani. Într-o pagină se aud focuri de revolver Schofield, în alta sunt discutate referințe obscure. Tempoul trece printr-un spectru de la andante la allegro vivace, iar tonul alternează între comedie și elegie. Până la urmă nu toți rămân în picioare, dar câte ceva supraviețuiește din fiecare.

296 pages, Paperback

Published November 9, 2023

Reviews

[Cristians. Sirb · Rating 4 out of 5]

Volum foarte bine conceput.

De n-ar fi fost și gândirea corectă și fluturatul din mână către niște “valori frecventabile” ale marxismului - mai bine ar fi fost.

Dialogul despre Eastwood este emoționant.

Eu am cumpărat cartea, atras de promisiunea discuției despre Alex. Leo Șerban. Partea aceea nu este atât de emoționantă. Pentru că cei doi autori - se pare - nici după mai bine de un deceniu de la dispariția lui a.l.ș. n-au reușit să-și consume sau să-și integreze resentimentele. (Și ce dacă a.l.ș. a mânat-o pe exagerata luciat să-și închidă blogul? Am pus și eu umărul la aia. Mare pagubă!)

Iovănel & Gorzo aproape că-l anulează (cancel) pe a.l.ș., dar iată că-l consideră și destul de important încât să-i consacre un capitol și chiar să “deschidă” cartea cu el. Simt aici un miros oportunist de marketing. În ciuda spuselor lor, cum că ar fi fost (Doamne feri!) reacționar, datat sau ilizibil pe alocuri, a.l.ș. le vinde cartea de acolo de unde este el. Vinde ca sexul.

Ridicolă, în discuția asta (sau, mai bine zis, în felul cum “discută” cei doi) e folosirea până la răsuflarea supremă a formulei “spunea undeva” Cutare. Ca apoi “undeva”-ul ăla (de fapt, un clișeu de vorbire obosit, un tic penibil, afectat!) să fie “lămurit” cu asterisc în subsolul paginii (sursa, pagina, anul apariției etc).

Toți “telectualii” români sunt suferinzi de prostia asta: deși, în majoritatea cazurilor, ei știu prea bine “unde” anume “spunea” ceva Cutare înțelept sau hermeneut, preferă sărăcia asta care ajută la afectarea de sine: “spunea undeva”. Un posibil motiv: pare că produci citate spontan… Unde să mai punem și că, în numeroase dăți, Cutare înțelept nu “spunea”, ci scria!

Doi autori inteligenți și burdușiți cu știință filmică & de carte. Dar afectați și infatuați până la rânjet.

[Iulia Vucmanovici · Rating 3 out of 5]

Highbrow, Bro.

Interesantă bârfa pe seama lui Alex Leo Șerban, căci mai mult bârfă a fost. Prea mult discutat -și luat în serios- Nae Caranfil. Era loc și de alți regizori români sau turci, iranieni, finlandezi, maghiari, austrieci, polonezi, balcanici sau orice altceva, decât Caranfil ad nauseam.
Foarte didactic dialogul despre Pauline Kael, dar foarte inutilă și vetustă critica criticii ei. Cu atâta tobă de teorie și cu atâta inspirație venită din partea ei (pasionații ei cititori devenind critici de film), se puteau emite opinii critice proaspete și actuale pe seama atâtor noi desene mișcătoare, ca să nu mai pomenesc că deja s-ar fi putut teoretiza în categorii mult mai ample, decât ajungând la același Nou Val Francez, cu prea puține referințe și la tăticii lui italieni (Bellocchio fiind menționat absolut aiurea într-o listă de creatori italieni considerați doar amatori de scenografii ample, nemaivorbind că nici aceia nu sunt doar atât). Capitolul cu Henry James e deja o listă infinită de name-dropping, la care muritorul de rând nici nu are rost să aspire (asta, dacă ar avea vreun chef). Ultimul capitol l-am abandonat, în favoarea unui Nuri Bilge Ceylan.
Bilanț: trei stele și ceva mai multe notițe, dar nu pentru toate filmele, căci nu e cazul. Viața e prea scurtă pentru toate, mai ales că vin altele, la "cestiune". Dialogul pe seama cinematografiei prezentului a fost amânat. E nevoie de curaj, nu doar de bibliografii.

[Laly Todor · Rating 3 out of 5]

2 Guys 1 Book.

un geek-out lejerel, plăcut mai mult la ochi decât la vorbă. se și ingurgitează multă materie fecală în mod reciproc (ca-n orice dialog între intelectuali), se mai pupă puțin și poala popii, de asemenea reciproc (așa, just the tip - ca-n orice dialog între intelectuali), dar nu pot spune că mi-a displăcut cartea-dialog (până la urmă e un subiect - mă refer la subiectul general, cinemaul - care m-a stârnit încă din fașă fără să știu: luminile alea îmi furau ochii), cum nu pot spune până la capăt că mi-au plăcut abordările celor doi. deși subiectele volumului/discuțiilor (Alex. Leo Șerban, Tarantino cu a sa Speculație cinematografică, Hollywood și neo-Hollywood, Pauline Kael și cât de mult l-a influențat aceasta, ca personalitate și act-out intelectual, pe Andrei Gorzo, westernuri, noul cinema românesc ș.a.) mi-au cam-plăcut, la finalul lor parcă tot ca după o labă tristă mă simțeam. dar asta cred că spune mai multe despre mine.

(geek-out-ul sau geekăreala mai înseamnă și “vorbirea cu precipitații”, adică acel tip de vorbire în care interlocutorul nostru se șterge din când în când pe obraz sau pe haine, dar noi - ca gEeKșȘșȘi- nu observăm. fie că se șterge de scuipat, la propriu, sau de ideologie, tot rămân ceva pete. sau, oricum, un anume miros sigur persistă. în cazul celor doi interlocutori cred că s-au observat petele, iar mirosul de scuipat n-a făcut decât să sporească debitul verbal al unuia și pofta/nevoia/reflexul de a epata al celuilalt.)