Teoria Fricii

by Iulian Tănase

Teoria fricii e povestea lui Tase, un tip de 48 de ani, care-și dorește să facă stand-up comedy, dar suferă de trac. Își face propriul club de comedie, Stage Fright Club, pe scena căruia își spune liniștit glumele, în fața scaunelor goale și a celor două pisici ale lui. Pe scena asta urcă și unii dintre scriitorii preferați ai lui Tase: Daniil Harms, Franz Kafka, Charles Bukowski, Ilf și Petrov, Venedikt Erofeev, Bohumil Hrabal, Gabriel García Márquez, Mark Twain, J.D. Salinger, Sylvia Plath, Joan Didion, Virginia Woolf, Gellu Naum, Mihai Eminescu și alții. Fac stand-up comedy, fac stand-up poetry, fac stand-up history. Și, uneori, chiar stand-up tragedy. Lucrurile se complică atunci când ușile virtuale ale clubului sunt deschise cu forța, inclusiv cu forța dragostei, iar Tase e nevoit să-și învingă stage fright-ul. Sau nu. Teoria fricii e un roman de comedie, doar că, pe parcurs, frica devine personajul principal, iar comedia se transformă-n dramă.


Iulian Tănase (n. 1973) este scriitor, trainer de creative writing și storytelling, realizator de podcast (RSS Reloaded). A absolvit Academia de Studii Economice în 1999 și Facultatea de Filosofie, Universitatea din București, în 2010. A lucrat 15 ani în presa satirică (Academia Cațavencu și Revista Kamikaze) și 14 ani la Radio Guerrilla. A publicat poezie (Iubitafizica, Adora, Dumneziac și altele), proză scurtă (Teoria tăcerii, Abisa, Un animal necunoscut și alte patruzeci de povestiri), roman (Oase migratoare, Melciclopedia) și literatură pentru copii (Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, Aventurile lui Sacha în Țara Instrumentelor Muzicale Imaginare și altele). A primit un premiu pentru poezie în Germania (Hubert Burda Preis, Offenburg, 2009) și un premiu pentru proză în Austria (1+1+1=1 Trinität, Graz, 2011). Are doi copii, Adora și Sacha, și două pisici (Madam și Tsontso).

FRAGMENT: „Stau închis în casă. Trec dintr-o cameră-n alta ca o umbră, ca un ecou al unei voci pe care nu mi-o recunosc, ca o proiecție a propriei mele singurătăți. Madam se ține după mine prin casă ca un câine. Madam e o pisică maidaneză. Ea e sufletul casei. Dorința mea de a face stand-up comedy e o pisică maidaneză care se ține după mine prin casă ca un câine. Frica mea de a face stand-up comedy e un câine care se ține după mine prin casă ca o pisică maidaneză care mă urmează peste tot. Îmi amintesc ziua când Madam a căzut de la etajul 3. Îmi amintesc ziua când dorința mea de a face stand-up comedy a căzut de la etajul 4. Îmi amintesc ziua când frica mea de a face stand-up comedy a căzut de la etajul 5."

Design copertă: Andrei Gamarț
Design ilustrații: Radu Botez

Genres: Audiobook

521 pages, Paperback

Published January 1, 2023

About the author

IULIAN TĂNASE a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, în 1999, şi Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucureşti, în 2010. A fost redactor la Academia Caţavencu (1997–2010) şi realizator programe la Radio Guerrilla (2004–2010). Din 2010 este redactor la revista Kamikaze.

Printre cărţile pe care le-a publicat în România se numără: Îngerotica, Editura Seara (1999); Poeme pentru orice eventualitate, Editura Crater (2000); Iubitafizică, Editura Vinea (2002); Sora exactă, Editura ICARE (2003); Înainte / după – 52 de apariţii transvizuale generate de hazard (în colaborare cu Gheorghe Rasovszky, Dan Stanciu şi Sasha Vlad, Editura ICARE (2003); Trusa instalatorului de umbre (împreună cu Dan Stanciu), Editura Locul Tare (2006); Abisa, Editura Locul Tare (2007); Adora, Editura ART (2009); Cucamonga, Editura Herg Benet (2011).

În străinătate i-au apărut volumele: Balkanische Alphabete (împreună cu Constantin Acosmei şi Vasile Leac), traduceri de Sabine Küchler, Hans Till şi Ernest Wichner, Wunderhorn, Heidelberg (2009); Aimétaphysique (la science des amours imaginaires), traducere de Valentina Butoescu, Éditions Le Coudrier, Belgia (2010).

A primit Premiul Hubert Burda pentru tineri poeţi din Europa de Est (Offenburg, Germania, 2009) şi Premiul 1 la concursul literar „1+1+1=1 Trinitate“ (Austria, Graz, 2011), pentru un fragment din romanul Oase migratoare.

Iulian Tănase a coordonat volumul colectiv Pentru Gellu Naum / For Gellu Naum, Editura Vinea/ ICARE (2002), precum şi publicaţia Athanor. Caietele Fundaţiei Gellu Naum, împreună cu Dan Stanciu. A participat la programul Internaţional Writers Workshop (Hong Kong, 2008) şi la London International Festival of Surrealism (2007, 2008). Este prezent cu texte în reviste şi antologii din România, Germania, Austria, Anglia, Statele Unite, Hong Kong, Slovenia, Cehia. A susţinut lecturi publice în China, Hong Kong, Germania, Austria, Italia, Slovenia, România.

Reviews

[Jovi Ene · Rating 3 out of 5]

Dacă vei avea în vedere că personajul principal este un aspirant comediant, un viitor personaj pe o scenă de stand-up comedy, te poți aștepta la o carte care are în centru umorul, buna dispoziție și hohotele de râs. Însă dincolo de acestea (glume bune, bunicele și mai puțin bune - poate și de aceea nu sunt neapărat un amator de stand-up, am râs prea puțin!), este o carte despre frici, temeri, suferințe și depresii, o carte profund personală și (poate) autobiografică.
Personajul principal Tase are trac, cu greu este convins să urce pe scenă, așa că își folosește toată anvergura intelectuală pentru a-și construi propriu club fictiv, privat și secret de comedie, unde unele dintre cele mai importante personalități culturale ale genului și nu numai - Mark Twain, Urmuz, Mihai Eminescu, Bukowski, Emil Cioran etc. - urcă pe scenă și ne oferă imagini umoristice sau serioase asupra propriilor angoase și frici. În plus, Iulian Tănase ne oferă, as usual, o imagine plină de condoare asupra propriilor frici, iubiri și dureri - unde te poți ascunde sau unde poți ieși la suprafață atunci când pare că totul ți-e împotrivă și totul se reduce la copii și prieteni?

[Alexandru Gogoașă · Rating 5 out of 5]

Interesanta

[Mianna Mihaela · Rating 5 out of 5]

lacrimi, hohote de ras, multe lucruri interesante

[Ruxandra Florea · Rating 5 out of 5]

Mi-a plăcut mult, o carte profundă și muncită, în stilul inconfundabil al autorului, te face să plângi și să râzi, căci deși Tase își folosește din plin umorul pe propria scenă, se și vulnerabilizează și felul în care se întrepătrund momentele dureroase cu cele pe care nu trebuie să le iei prea în serios fac din Teoria fricii un roman exact așa cum e viața.
Scriitorii care apar pe scena Stage Fright Club sunt unul și unul iar autorul folosește limbajul fiecăruia dintre ei, dând autenticitate poveștilor și dacă ești printre cei care i-a citit în mare parte pe cei menționați, totul are în mod evident mai mult sens.
5 stele❤️

[Lila · Rating 5 out of 5]

Teoria fricii este o carte care te prinde de la primele pagini prin felul în care Iulian Tănase știe să transforme frica dintr-un simplu sentiment într-un adevărat personaj interior. Iulian nu oferă teorii în sensul clasic, ci mai degrabă deschide uși spre reflecție, îmbinând observații sensibile şi umor fin. Citind, simți că frica nu mai este doar o povară, ci și o cale de a te înțelege mai bine. O carte care se citește cu bucurie și curiozitate, lăsându-ți în suflet o lumină blândă și o liniște neașteptată.

[Maria · Rating 1 out of 5]

Noroc că s-au inventat audiobookurile că altfel nu cred că aș fi parcurs nici 20 de pagini din cartea asta și deci nu aș fi putut să o evaluez (refuz să dau rating, mai ales unul slab, la cărți pe care nu le parcurg integral).
Că Iulian Tănase și-a lecturat propria carte nu știu dacă e neapărat un noroc. Ascultându-l am rămas cu impresia că în lectura unui actor poate ar fi putut fi mai interesantă și poate chiar măcar un pic amuzantă.
Cartea are mai multe probleme. Cea mai mare dintre ele fiind lipsa umorului deși are în centru un personaj despre care am înțelege că se pricepe la stand-up (asta dacă ar reuși să-și depășească fricile). Este ușor frustrant ca cititor să auzi despre diverse alte personaje (mai mult sau mai puțin reale) care sunt pe jos de râs la niște “glume” care ție personal nu-ți storc nici un zâmbet.
Nu mă îndoiesc că Iulian Tănase este genul de persoană care chiar își amuză prietenii, poate și pe cei care îl urmăresc… dar pur și simplu nu-i iese cu cei care ajung să-l cunoască prin intermediul acestei cărți.

Din păcate nici la capitolul scris nu excelează. De exemplu, după ce am ascultat/citit ad nauseam fraza “mă bucur că toți absenții sunt prezenți. Vreau să spun mă bucur că nici un absent nu e prezent.” am constatat că în ultima treime de carte acest intro dispare aproape cu desăvârșire și trecem de la un invitat la altul de parcă și autorul se plictisise să construiască și a zis “gata, restul la grămadă”. Că se plictisise să construiască se vede inclusiv în partea cu Urmuz care e preluată aproape integral din Urmuz (cel puțin partea cu Ismail și Turnavitu).
Altfel, interesantă totuși ideea de a încerca să-și imagineze cum ar fi vorbit niște autori. Dar nu e o abordare consecventă, pentru că din nou, la Urmuz redă textele și atât, fără să-și imagineze omul, dramele etc, cum face pentru alții.
Uneori simți că încearcă să intre în profunzimea unui autor (n-aș merge atât de departe să spun că și reușește) alteori simți doar că vrea să epateze cu ce cărți mișto citește și apreciază el și desigur, ce muzică mișto ascultă.

Probabil cel mai mult mi-a plăcut cum i-a ieșit partea cu Joan Didion, dar zic asta în condițiile în care până acum nu am citit nimic scris de ea. Altfel, pentru autorii cărora le citisem cărțile la care se făcea referință, nu m-a impresionat ceva în mod deosebit. Ba chiar la Virginia Woolf mi s-a părut că mai degrabă și-a imaginat-o pe baza filmelor făcute despre ea și mai puțin încercând să reflecte ceva din textele ei.

Nu am simțit/înțeles nici rostul momentelor din “viața cotidiană” redate în carte. Într-o lume ideală sau în cazul în care cartea chiar ar fi fost scrisă de cineva priceput la stand-up, probabil că ar fi fost o serie de momente amuzante care ne puteam imagina că se regăsesc și în showul de stand-up. Zic asta bazându-mă pe cum și-au scris cărțile Amy Schumer (The Girl with the Lower Back Tattoo - primul meu audiobook parcurs, lecturată de ea, super funny) și Jen Brister (The Other Mother - tot ca audiobook parcursă de mine).

Interesant este și Iulian și Amy și Jen abordează subiecte dificile, triste și deprimante în cărțile lor. Întâmplător doar despre cele din Teoria Fricii nu pot spune cu siguranță dacă aparțin și autorului sau doar personajului (se luptă Iulian Tănase cu depresia, gândurile de suicid și frica de scenă? Nu știu). Dar Amy Schumer chiar a trecut de la o bogăție la sărăcie în copilărie, iar tatăl ei chiar s-a luptat cu MS. Jen, la rândul ei chiar a trecut prin caruselul infertilitate-IVF în încercarea de a deveni mamă împreună cu partenera ei. Cu toate astea și Jen și Amy găsesc umorul în tragediile pe care le înfruntă. Teoria Fricii rămâne ancorată și dominată de tristețe. Am putea spune, un argument în plus pentru că protagonistul nu reușește să-și împlinească visul. Atâta doar că spre finalul cărții ni se comunică că el totuși ar deveni viral și lumea l-ar vrea pe scenă. Deci cumva i s-ar realiza visul. Da/nu: nici autorul nu prea pare să știe. Încearcă să se scoată din această dilemă cu o ultimă glumiță dar care este o găselniță atât de copilărească încât îngroapă cartea/povestea/personajul cu totul.

[Mariana Pavel · Rating 2 out of 5]

2,5

[Ionică de la Dăm o carte! · Rating 4 out of 5]

„Teoria fricii” este un roman apărut spre finalul anului 2023, pe care l-am „inhalat” în doar 3 zile 📚. L-aș fi terminat și mai devreme, dar vorba ceea „nu doar cu lectură trăiește omul” 😉.

Pe Iulian Tănase cred că-l știți deja din cei 14 ani de Radio Guerrilla 📻 sau din cei 15 ani de presă satirică („Academia Cațavencu” și „Revista Kamikaze”) 🗞️. Poate că-i cunoașteți poezia din „Dumneziac”, „Iubitafizica”, „Adora”, proza scurtă din „Teoria tăcerii”, „Un animal necunoscut și alte patruzeci de povestiri”, romanele „Oase migratoare” și „Melciclopedia” sau poate din literatura pentru copii: „Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat”, „Aventurile lui Sacha în Țara Instrumentelor Muzicale Imaginare” și altele 📚🎨. Poate, pur și simplu, îi urmăriți podcastul RSS Reloaded 🎙️ de pe YouTube sau ați avut șansa să-l cunoașteți personal la vreun atelier de creative writing și storytelling pe care îl ține periodic.

Pentru mine, „Teoria fricii” a fost primul contact cu scriitura lui și trebuie să spun că mi-a plăcut la nebunie 😍. Am devorat primele 150 de pagini într-o singură noapte 🌙. Recunosc că nu m-a prins chiar de la început, în ciuda faptului că am plecat fără niciun fel de așteptări, dar, pe măsură ce am început să mă atașez de personaj, mi-am dat seama că romanul e ce trebuie, cel puțin pentru mine 👌.

Pe scurt, romanul spune povestea lui Tase, un tip de 48 de ani, un soi de alter ego al autorului, care-și dorește foarte mult să facă stand-up comedy, dar care suferă de trac 😬. Și ce faci când suferi de trac? Simplu, îți deschizi propriul club de comedie, la tine în sufragerie, amenajezi o scenă, pui niște scaune goale și-i dai bătaie. Ce nume pui clubului? Evident că „Stage Fright Club” 😂. Doar n-ai citit degeaba Palahniuk. Îți inviți apoi scriitorii preferați și faci showuri în fiecare seară 🎭.
Așa că pe scena lui Tase regăsim nume precum: Daniil Harms, Franz Kafka, Charles Bukowski, Ilf și Petrov, Venedikt Erofeev, Bohumil Hrabal, Gabriel García Márquez, Mark Twain, J.D. Salinger, Sylvia Plath, Joan Didion, Virginia Woolf, Gellu Naum, Mihai Eminescu și alții 🌟.

Avem parte de stand-up comedy 😆, stand-up poetry, stand-up history și chiar stand-up tragedy 😢.

Ce se întâmplă, însă, când în viața lui Tase apare dragostea și Tase e nevoit să-și învingă stage fright-ul pe bune? N-o să vă dau răspunsul la această întrebare pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de a-l descoperi și savura singuri ❤️.

Acum aș vrea să mai împărtășesc cu voi câteva impresii de lectură 🤓.

Am luat parte la toate spectacolele lui Tase. Am râs, am plâns (în interiorul meu pentru că, nu-i așa, și bărbații plâng niciodată) 😅, am rezonat cu Tase, l-am înjurat pe Tase, m-am certat cu Tase, m-am împăcat cu Tase, le-am flocoșito-drăgălit pe Madam și Tsontso 🐱🐾. Ups, știu că asta sună kinky, dar nu e, pentru că Madam și Tsontso sunt pisicile lui Tase, pe care sunt sigur că și voi le-ați drăgăli dacă iubiți pisicile, adică dacă aveți SUFLET 😻!

L-am descoperit pe Harms și redescoperit pe Kafka, am râs alături de Petrov și Erofeev, am descoperit-o pe Joan Didion și mi-am strâns apoi cu fărașul miile de cioburi ale sufletului 💔.

„Teoria fricii” e o carte extrem de spumoasă și sensibilă în același timp. Râzi cu lacrimi, după câteva pagini ești tulburat, mai trec ceva pagini te înfurii, apoi ești solidar cu Tase și așa mai departe 🔁.

Trebuie să vă avertizez că limbajul este explicit, așa că dacă vreți să citiți această carte, nu e loc de pudibonderie 🚫🙊. Din punctul meu de vedere, nu există niciun cuvânt aruncat gratuit, mi s-a părut că toate își găsesc locul unde trebuie. Autoironia e și ea la ea acasă, așa că am savurat toate intervențiile de genul: „Bravo, Tase, bine că ești tu deștept!” sau „Bravo, Tase, ești tare pe metafore!” 🎉.

Am rămas uimit de cât de bine a reușit Iulian Tănase să dea autenticitate scriitorilor pe care Tase îi invită în clubul lui. N-am simțit nicio secundă că pe scenă nu sunt acei scriitori care au acceptat să vină. Iar treaba asta nu e deloc ușor de făcut. Să intri în pielea unor scriitori atât de mari și să reușești să vorbești/scrii ca ei mi se pare excepțional ✨.

Mi-a plăcut foarte mult că scriitorii care urcă pe scenă interacționează și cu Tase, după ce își termină numărul, la un fel de after-hours. Ce se întâmplă la aceste after-hours? Se vorbește și, evident, se bea. Uneori chiar se scurg foarte multe sticle de vin: vezi Mișu Eminescu 🍷.

În ciuda faptului că e o carte cu foarte mult haz, cu foarte multe poante, jocuri de cuvinte, titluri care mai de care mai savuroase, ce m-a mai atins pe mine foarte puternic sunt episoadele mai puțin comice și acestea extrase din viață. Frica și singurătatea sunt două dintre stările emoționale extrem de prezente în roman, aș zice că devin chiar personaje și sunt sigur că fiecare dintre voi vă veți regăsi în măcar una dintre situațiile pe care le trăiește Tase. Eu cel puțin am rezonat mult cu personajul principal 🧡.

În cele peste 500 de pagini ale romanului găsim și ilustrații pentru fiecare dintre momentele de stand-up ale scriitorilor, foarte mișto realizate, dar și o sumedenie de melodii pe care urcă Tase pe scenă, așa cum se întâmplă de obicei la spectacolele de stand-up comedy 🎤. La finalul cărții regăsim chiar 2 playlisturi cu QR code pe care le putem accesa instant 🎶. Pretty cool, no? Tot la final există câteva pagini de referințe și lecturi suplimentare din care trebuie să recunosc că mi-am notat câte ceva că doar nu degeaba sunt anibalector 📝.

Acestea fiind spuse, vă recomand din tot sufletul „Teoria fricii”, care sunt sigur că vă va smulge cel puțin un zâmbet 😊. Eu totuși sper să râdeți în hohote și să vă bată vecinii în calorifer, podea, tavan, așa cum am pățit eu 🤣. Bine, eu l-am și citit la ore indecente la care bătrânii mei vecini ar fi trebuit să sforăie, dar asta e altă poveste 🌜.

Dacă nu v-am convins, vă las cu una dintre dilemele lui Tase, care, între timp, a devenit și dilema mea: „m-am întrebat mereu dacă găinile transpiră. Și dacă da, transpirația lor are gust de ciorbă de găină sau de friptură de găină?” 🐔.

Dacă doriţi să vedeţi şi varianta video a acestei recenzii, vă aştept pe canalul de YouTube "Dăm o carte!?" (https://www.youtube.com/@damocarte). 😄

[Natalia Nicoleta · Rating 4 out of 5]

Un roman de comedie, umor negru, in care transpune frica de a face ceva in curajul de a evolua.

[Adrian Manea · Rating 3 out of 5]

Am citit cam jumătate din cărțile lui Iulian Tănase și în fiecare m-a captivat cu un amestec specific de absurd, suprarealist, prozaic, poetic și filosofic. În Teoria fricii apare și comicul. Dar nu oricum, ci în prim-plan. Și nu orice comic, ci comicul de stand up. Problema principală este nu doar că acest comic este în prim-plan, ci că apare în detrimentul celorlalte elemente care m-au făcut să-l citesc pe Tănase cu atîta plăcere pînă acum. În plus, știu că o să par un elitist, dar trebuie să spun și că acest comic este, de multe ori, facil și nejustificat, gratuit de plin de cuvintele interzise ale lui Carlin.

Este de apreciat ideea acestui roman fragmentar, lupta cu fricile și firul narativ ca (schițe de) show-uri de stand up, plus bucăți de amintiri. La fel mi-a plăcut și ideea invitaților scriitori, concretizată în show-uri specifice.

Una peste alta, oricît urăsc generalizările, mi se pare că e o carte similară unui show de stand up românesc: mai găsești cîte un joc de cuvinte, o glumă deșteaptă, poate și ceva serios, autoironic, mai apare și scriitorul Iulian Tănase ici-colo. Dar majoritară e tot vulgaritatea gratuită. Concluzie care poate fi și cea mai importantă laudă: Tase a reușit, nu?

[Tania · Rating 4 out of 5]

RO: Daca expresia, "nu judeca o carte dupa coperta", cartea aceasta ar fi exemplul cel mai bun. Personal, am inceput sa citesc Teoria Fricii fara sa stiu prea multe despre autor, sau continut insine. Pot sa spun ca am fost palcut surprinsa de multele povestirii, evident, amuzante, dar si filozofice, si dulci, de-a lungul cartii. Recunosc, pe atat de mult cat mi-a placut umorul si idea cartii, anumite momente mi-au parut mai lente, sau repetitive, dar totusi au avut si scopul lor. Daca e sa descriu cartea printr-un spectru emotional, as putea zice ca este ca un prieten cu care nu te-ai mai vazut de mult, si de abia astepti sa-ti povesteasca fiecare amanunt din viata lui pe care nu l-ati petrecut impreuna.

ENG: If the expression, "don't judge a book by its cover", would be a book, this would be the best example of it. Personally, I had started reading The Theory of Fear without knowing much about either the author or the content of the book itself. I can say however, that I was pleasantly surprised by the miriad of obviously, funny stories, but also philosophical and sweet, throughout the book. I admit, as much as I enjoyed the humour and the idea of the book, some moments felt slow, or repetitive, but they had they're own purpose. If I were to describe this book through an emotional lense, I could say that it's as if it were to be a friend you haven't seen in a long while, and you just can't wait to hear all about the bits and events you had missed while you were apart.

[Sanda · Rating 5 out of 5]

Încep prin a spune că mulți pomeniți în carte sunt acum pe lista mea de “Trebuie să aprofundez.”
Pe unii i-am citit parțial și știu că pot/vreau mai mult, deci mulțumesc pentru reamintire!

Cred că noi, cei între 45 și 55 de ani, tindem să credem că înțelegem mai multe din ceea ce tocmai am citit…
Nu știu, zău! Empatizez, împlinesc 50, trăiesc și descopăr frici sau emoții care au clar altă greutate comparativ cu perioada anilor 20’/30’/40’

Mi-a plăcut, am râs/plâns/înțeles unele trăiri & încă cuget - dacă mă lovește ceva sclipitor, revin😉

[Alisu' · Rating 4 out of 5]

"Mă gîndesc că n-a fost cea mai bună idee să-mi pun inima pe Airbnb. Un prieten mi-a spus nu demult că am o inimă mare și eu m-am gîndit că, dacă inima mea e mare, atunci și camerele inimii mele sînt mari, așa că aș putea face niște bani în plus.
Problema e că din fiecare cameră se aude o altă muzică.
Problema e că din fiecare cameră se aud alte voci.
Problema e că simt cum inima mea se îndepărtează de mine.
Oamenii intră și ies din inima mea încontinuu și lasă o dezordine de nedescris în urma lor."

[Andreea Albu · Rating 4 out of 5]

Probabil o carte buna, pe alocuri ironica, pe alocuri sentimentala, amuzanta, dar cu destul de multe referinte, pe care daca nu le cunosti te poate probabil impiedica sa intelegi pe deplin pana la final ce a vrut sa spuna autorul :). Cu multe intreruperi de ritm si povesti/povestioare, nu te lasa sa te plictisesti, dar nici sa urmaresti vreun fir narativ. Fiecare isi alege stilul pe care il prefera.

[Aurel Fleancu · Rating 5 out of 5]

O surpriza placuta. Este prima carte a autorului pe care o citesc. L-am ascultat anterior atat in podcast cat si la radio. Te surprinde, te amuza, te intristeaza. Are cam de toate.

[Zoe · Rating 1 out of 5]

Un cringe-fest ca asta n-am mai citit de mult. Iulian Tanase e tot cu teoria de ceva ani de zile, dar practica il ucide instant.