O poveste emotionanta si inspiratoare despre curajul de a-ti urma pasiunea. Agutoki este deopotriva povestea unei deveniri si a unei permanente. Devenirea cu aer de destin a unei fetite mirate si curioase, prietena cu melcii si lacustele, intr-un etolog respectat si pretuit si, totodata, permanenta unei minunari curioase si biofile in fata arhitecturii baroce a existentei. Ceea ce nu dispare de-a lungul sinuosului si fermecatorului drum de la melcul Nenumitu' la catedra universitara - via Papua Noua Guinee, desigur - este insatiabila dorinta de a sti si de a fi parte din cutremuratoarea complexitate a existentei. De aici vine hotararea, puterea de a infrunta prejudecatile si obstacolele de orice fel, de aici vin perseverenta si curajul. Cartea de fata este o mica bijuterie prin caracterul ei genuin si tandru, un manifest pentru a urma calea pasiunii intr-o lume tot mai obtuza, mai nisata si mai superficiala si, nu in ultimul rand, intr-o lume chestionata in chiar temeiul ei ontologic de emergenta mediilor virtuale. Din toate aceste motive, salut in cartea doamnei Carmen Strungaru o aparitie exceptionala, prima contributie, din cate stiu, a unui etolog roman la sfera literaturii hibride care aduna in acelasi loc, cu talent, emotie si gratie, biografia, biofilia si biologia. Un volum incantator care poate seduce deopotriva copilul care descopera primii melci si bunicii care ii vor privi pesemne cu mai multa ingaduinta. - Doru Castaian Agutoki este o carte ce sta sub semnul recunostintei (pentru sansele care, chiar daca pare ca vin prea tarziu in viata, vin, de fapt, la timpul potrivit) si al entuziasmului nestavilit (pentru toate manifestarile fascinante ale lumii vii).
Am încercat. Autoarea pare foarte simpatică și i-am admirat perseverența uimitoare cu care și-a urmat visul de a ajunge în Africa și de a studia comportamente animale într-o epocă în care ambele erau extravaganțe în România. Am trecut de jumătate din această admirație, dar simt că fac bubițe pe piele de la atâta naivitate stilistică :). Nu am mai văzut atâtea puncte de suspensie, semne de exclamare și "expresii frumoase" de la compunerile din școala primară.
„Etologia este știința care se ocupă de studiul comportamentului (obiceiuri și deprinderi) atât a animalelor (etologia animală), cât și a oamenilor (etologia umană).”
Carmen Strungaru, autoarea acestui volum, este biolog specializat în Etologie Umană și Animală și a scris o carte intensă și miraculoasă despre viața ei și despre călătoria sa într-un tărâm atât de exotic pentru noi - Papua Noua Guinee. O poveste frumoasă despre un succes - reușita de a ajunge, după constrângerile din comunism, acolo unde și-a dorit mereu, în preajma cercetătorilor pe care-i studia, citea și admira de la distanță. M-am bucurat alături de ea pentru această reușită, așa cum m-am mirat și m-am emoționat alături de ea pentru toate miracolele vieții sale și pentru miracolele umane (oameni simpli în felurite comunități tradiționale) pe care le-a întâlnit în Papua Noua Guinee.
Perseverență este cuvântul cheie al acestei aventuri fenomenale.
Am citit cu o reală plăcere cartea.Habar nu aveam ce înseamnă etologie.Am căutat în DEX și am aflat.Am parcurs-o foarte rapid,s-a citit ușor,cursiv și am aflat atât de multe despre un om frumos, extrem de ambițios,cu o curiozitate molipsitoare pentru lucrurile noi și mai ales pentru știință.
La început am crezut,ca multe alte persoane că această carte este de fapt o biografie a scriitoarei, scrisă sub forma unui jurnal și chiar m-am întrebat unde sunt impresiile de călătorie în Papua Noua Guinee. Apoi împletirea poveștilor din frageda pruncie cu cele din călătoria de studiu și cercetare m-a fascinat și omul și biologul Carmen Strungaru mi-a lăsat o bucurie în suflet pentru determinarea cu care și-a parcurs cariera sa, pentru curajul său extraordinar,pentru pasiunea dusă dincolo de extreme cu care a cercetat populația băștinașă din insulele Pacificului și pentru dragostea pentru animale și viața acestora.
Am citit interviul luat de Rareș Beșliu-un fotograf la fel de pasionat de comportamentul animalelor -acestei mari cercetătoare și am aflat multe lucruri interesante . Aștept cu nerăbdare cartea în care explică pe înțelesul tuturor comportamentul animalelor.
Numai un om extrem de pasionat de un lucru, îl poate ridica la rang înalt și îl poate transforma într-o comoară de neprețuit.
M-a fascinat curiozitatea copilului Carmen,care a scormonit lumea animală în căutarea noutăților,m-a amuzat tenacitatea ei,am admirat curajul și uneori inconștiența de care a dat dovadă și mai ales hotărârea de a merge mai departe pe calea aleasă.
Mi-au plăcut descrierile scufundarilor în ocean și lumea subacvatică. E o probă de curaj pe care mulți dintre noi nu am avea curajul să o susținem,dar merită cu vârf și îndesat.
"În față se mișcă lent o uriașă pisică -de-mare;apar apoi peștii -papagal,care își izbesc fruntea cu putere de coral, sfărâmând bucăți din el,pe care le culeg cu lăcomie...Ici și colo,arici și castraveți -de-mare ,de dimensiuni mult mai impresionante decât fârtații din apropierea țărmului."
O carte minunată,nu literatură pretențioasă ci o poveste de viață, despre care merită să aflăm mereu.
Onesta, frusta, bogata in emotii si povesti, ‘Agutoki’ m-a fascinat aproape la fel de mult ca prelegerile cursului de Etologie predat de doamna profesoara Carmen Strungaru pe vremea cand ma inscrisesem, aproape de 40 de ani (ironia sortii?) la a doua facultate, cea de Psihologie.
Agutoki. Impresii de călătorie în Papua Noua Guinee de Carmen Strungaru (2023)
Titlul și explicațiile de pe copertă ar putea să păcălească un pic. Te poți aștepta la o carte de etologie, la un jurnal științific scris de o profesoară de biologie care îți va descifra cu lux de amănunte obiceiurile și comportamentele triburilor de pe atolii din Papua. Totuși, cartea aceasta are o surpriză, pentru că în ea găsim un posibil răspuns la căutarea unei vieți cu sens. Eu în cheia aceasta am citit cartea: viața are un sens care se autoimpune, atunci când ești atent(ă) la ceea ce te pasionează și nu te abați de la acea pasiune. Carmen Strungaru a devenit o profesoară de biologie extraordinară, un cercetător apreciat, un etolog de talie internațională, nu pentru că și-a propus să devină cadru universitar sau cercetător, ci pentru că a fost un copil liber și suficient de susținut pentru a-și găsi drumul.
“Atunci s-a conturat foarte precis ce o să mă fac când o să fiu mare: o să mă fac ceva care o să meargă în Africa, să studieze animalele și oamenii de acolo! (Aflasem ce înseamnă a studia și îmi plăcea teribil cuvântul). Probabil că o spuneam cu foarte mare convingere, căci invariabil toți erau cu gura până la urechi când îmi venea rândul să îmi declar țelul în viață și începeau să mă tachineze: ba că nu am cum să ajung în Africa – pentru că nu sunt băiat ca să fac așa ceva-, ba că nu mă primesc cei din Africa – că nu vorbesc ca ei, ba că o să mă mănânce leul. Zâmbetele și comentariile celor din jur mă răneau și mă înverșunau. De ce nu mă credea nimeni? Și, mai ales, de ce toată lumea îmi spunea că, dacă aș fi băiat, ar m ai fi posibil, dar așa…“
Cartea este scrisă într-un limbaj plăcut, colocvial, confesiv, ai impresia că stai cu gura căscată ascultând aventurile mari și mici, iar această stare mi-a amintit de cum participam eu vrăjită la cursurile de etologie animală ținute de Carmen Strungaru pe vremea când eram studentă la București. Pe atunci, nu îi știam povestea personală, dar era în mod evident o profesoară cum nu mai întâlnisem, doar că nu știam de ce. Era efectiv într-o stare de conectare totală cu studenții și cu experimentele pe care ni le prezenta, și aceasta era, de fapt, efectul pasiunii, al faptului că era un om care nu muncea, nu trudea de la 8 la 16, ci participa cu toată ființa la ceva cu sens.
Cartea aceasta cred că ar fi o bună lectură pentru părinți, din anumite puncte de vedere face mai mult decât un curs de parenting. Dar, dincolo de lecțiile implicite despre copilările și pasiune, cred că acest volum este despre plăcerea de a viețui alături de animale și de oameni.
Superbă carte, pur și simplu nu cred că i se face dreptate în lumea literară și sper să ajungă în mâinile cât mai multor cititori. Nu doar că e o carte de memorii, dar e și foarte bine scrisă, cu o naturalețe care te cucerește de la primul rând. Carmen Strungaru, biolog specializat în Etologie Umană și Animală, își povestește copilăria, începuturile în studiul biologiei și în cariera de cercetătoare și expediția din Papua Noua Guinee. I-am citit și băiețelului meu părți din amintirile ei din copilărie și ne-am amuzat împreună de întâmplările lui Carmen cu melci, cu broasca disecată sau cu buburuze. Carmen Strungaru nu scrie doar despre ea ci schițează și un context social pe fundalul căruia se petrece devenirea ei, de la copilul care petrecea ore în șir urmărind vietățile la cercetătoarea care merge la conferințe în străinătate și ajunge să fie apreciată de nume mari ale biologiei de peste hotare. O carte despre ambiție și perseverență, despre ce înseamnă să te descurci când vremurile îți sunt potrivnice și să reușești în ciuda lor, o lectură adecvată nu doar adulților, ci și copiilor ceva mai mari. Eu aș pune-o în rând cu Inocenții de Ioana Pârvulescu și sper s-o văd cândva pe listele de lecturi recomandate pentru gimnaziu.
Până să înțeleg necesitatea prezentării etapelor care au construit-o pe Carmen Strungaru, începutul cu anii copilăriei m-a cam deranjat. Mi se părea că amână prea mult momentul primei expediții științifice, cea anunțată pe copertă. După vreo 30-40 de pagini am priceput că nu s-ar fi putut altfel; fără fascinația pentru animale din anii de formare, fără experimentele reușite și nereușite, fără învățarea pe cont propriu, „Agutoki: impresii de călătorie în Papua Noua Guinee” n-ar mai fi fost aceeași experiență inedită și autentică, n-ar mai fi transmis aceleași doze de bucurie, curiozitate și sinceritate.
Africa este dintotdeauna ținta autoarei, chiar dacă trăiește sexismul și discriminarea de la vârste mici după ce răspunde sincer la întrebarea: „Ce vrei să te faci când o să fii mare?”.
Daca te intereseaza subiectul, cred ca ti-ar placea sa o citesti. Daca nu, e posibil sa tragi de tine ca sa o termini.😁 Prima jumatate chiar am citit-o, in a doua, sincer, m-am cam plictisit si nu am avut rabdare sa “diger” informatia, dar nu imi pare rau, e si asta o experienta. Pe de alta parte, ma bucur ca am aflat cine e Carmen Strungaru si ca stiu ce munca a dus si a facut ca sa aiba astazi o astfel de carte in care si-a expus propria cercetare de pe un taram indepartat.🙂