Victime descoperite în diverse locuri din Timișoara. O sumedenie de indicii - poate reale, poate plantate - diverse servicii, cu agenți mai simpatici sau mai morocănoși. În toate cazurile, trebuie să facă lumină un detectiv cu simțul umorului și un posibil profiler, legați printr-o relație chimică. Daniel Timariu îi manevrează cu dibăcie, plimbându-i pe bulevarde sau pe drumuri desfundate, printre povești de viață și personaje gri. O poveste ca-n viață, când istoria poate pune virgulă în loc de punct.
Teodora Matei
În romanul de față avem ocazia să vedem cum se împletește, în Timișoara, istoria atâtor popoare, fiecare având propriile lumini și umbre. De data aceasta, nu ies la lumină creaturi fantastice din Lumea Tenebrelor, precum în superba serie urban fantasy a lui Daniel Timariu, ci mistere și orori ale lumii în care trăim.
Un roman polițist bun. Mi-a plăcut cum autorul a încorporat în poveste elemente locale precum caracatița traficului ilegal dintre România și fosta Iugoslavie și cred că putea să apese mai mult pedala în respectiva direcție.
Membrul unui club de tenis de masă este găsit mort în propriul local. Cazul nu este unul ușor, deoarece omul aparținuse, în trecut, unei rețele de traficanți cu fosta Iugoslavie, iar alegerile făcute de el după terminarea embargoului sunt de natură să-i nemulțumească pe unii dintre foștii săi camarazi.
Mi-au plăcut povestirile lui Daniel Timariu despre inspectorul Danelescu. La fel și romanele despre detectivul Anghel, ce ancheta mistere din lumea Tenebrelor. Și eram curios ce poate aduce nou cu o altă anchetă, alte personaje - dacă va repeta povești și decoruri din Timișoara descrisă în cele două serii, sau va reuși să fie suficient de original încât să-mi capteze interesul. Cum Daniel e un povestitor excelent, pe care aș sta să-l ascult ore-n șir, evident că a reușit să inventeze un decor și o intrigă atractive, unde și-a pus în scenă ancheta.
În pofida numărului destul de mic de pagini ale cărții (sub 200), autorul reușește să creioneze niște personaje ușor identificabile, șarmante (chiar și când vine vorba despre cele negative), ceea ce conferă poveștii o atmosferă plăcută, „de familie”, în genul crimelor din Midsomer - condimentată cu elementele specifice locurilor, locuitorilor și istoriei Banatului. Amănuntele despre perioada embargoului sunt delicioase.
Finalul este tipic pentru poveștile polițiste ale lui Daniel, unde numeroasele ițe și dedesubturi lasă loc la tot felul de interpretări. Mi-a luat multă vreme să mă obișnuiesc cu modul cum rezolvă el anchetele, nu e genul de deznodământ pe care eu să-l gust, dar, în timp, am ajuns să-l accept ca fiind parte din stilul autorului și să-l apreciez ca atare.
Un roman foarte bun, din punctul meu de vedere (deși mi-aș fi dorit să fie mai lung), care arată, cred eu, că autorul are un cuvânt important de spus pe tărâmul literaturii polițiste.