Jump to ratings and reviews
Rate this book

Ce vrăji a mai făcut pisica mea

Rate this book
„Ultimele cercetări în domeniu arată că principala trăsătură a pisicii e arta de-a suscita simpatie comportându-se antipatic. Performanța nu e la îndemâna oricui, să fim sinceri. Când un om face lucruri nesuferite, el devine – în mod logic – nesuferit. Când o pisică face lucruri nesuferite, ea devine – în mod ilogic – obiect al adoraţiei. Supremaţia felină e violentă, netă şi implacabilă. Pisica nu se simte datoare să câştige dragostea omului prin fapte bune. Şi, în fond, de ce-ar face-o? Omul i-a dovedit deja că-i apreciază la fel de mult năzbâtiile. Dacă un copil dărâmă un ghiveci cu mingea şi intră cu pantofii înnoroiaţi în sufragerie, riscă o scatoalcă sau măcar o vorbă de reproş. Dacă pisica sfâşie perdeaua, franjurează fotoliile abia cumpărate, scămoşează covorul cozonăcindu-l cu ghearele şi îşi face nevoile în papucii de casă, o luăm în braţe şi-o consolăm pentru pocinogul pe care ni l-a pricinuit.

Cotizanţii acestui volum felinofil au profesii, vârste şi experienţe de viaţă diferite. Şi se bucură împreună – dacă bucurie o fi asta – de foloasele şi ponoasele notorietăţii. Unul e coregraf, altul agent literar. Unul e filozof, altul prozator. Unul e faţă bisericească, altul critic literar. Unul e poet, altul director de editură. Unul e psihiatru, altul se ocupă de Securitate. Umbrela sub care încap cu toţii e din blană şi are coadă, oricât de suprarealistă ar părea imaginea. În prezenţa pisicii, ei îşi leapădă haina profesiei şi, odată cu ea, sobrietatea posturii publice. Apelativele de curtoazie se topesc, protocolul se destramă şi colocatarii felinelor rămân Otilia, Gigi, Gabriel, Denisa, Marius, Germina, Dan C., Cătălina, Mihai, Simona, Vlad, Tania, Lidia, Alina, Radu etc.“ — RADU PARASCHIVESCU

224 pages, Paperback

First published January 1, 2023

37 people are currently reading
308 people want to read

About the author

Radu Paraschivescu

141 books568 followers
Radu Paraschivescu was born in 1960 in Bucharest, and grew up in Lugoj (Timiş), where he suffered a severe regime on home made chocolate, sugar candy and Doboş cake; he was accustomed to the idea that life is sweet and must be greedily crunched.

He is a translator and co-author of two reference works in the sports literature (Larousse Encyclopedia of footbal and Athens Olympic Games in Athens: 1896-2004). He translated nearly sixty books of English, American, Canadian and French authors.

He published two novels (Efemeriada şi Balul fantomelor), a volume of stories about Bucharest (Bazar bizar) and one essay about dishonesty in sports (Fanionul roșu - 2005), for which he received the "Ioan Chirilă" National Award for best sports book of the year.

He also wrote:
Mi-e rău la cap, mă doare mintea - 2007
Fie-ne tranziţia uşoară - Perle româneşti - 2006
Ghidul nesimţitului - 2006
Dintre sute de clişee - 2009

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
139 (29%)
4 stars
182 (38%)
3 stars
126 (26%)
2 stars
16 (3%)
1 star
4 (<1%)
Displaying 1 - 30 of 56 reviews
Profile Image for Vlad Pîrvu.
90 reviews22 followers
December 24, 2023
O cărticică miți-țiți, la marginea căreia am notat numele personajelor principale:

Miss Pis, Lord, Toulouse, Matache zis Bandiții, Filin, Mikka, Mimi, Sarah, Macha, Mopsi, Ochișor, Mița, Pessoa, Zița, Mango, Ananas, Mura, Litchi, Kiwi, Tango, Thomas, Belle, Mușu, Mușa, Mișuku, Piki, Negru, Macha, Litz, Motta, Morris, Mautzer, Mitzu, Tabissa, Mitzia, Forno, Trompea, Coco, Belzebut, Kitty, Motănilă, Băsescu, Paganini, Girofar, Sfioasa, Mascatul, Mița, Fița, Tița, Obrăznicuțu', Torco, Faifuțică, Mișu, Mowgli, Rufus, Marcu, Tosca, Pick, Billy, Tom, Gili, Molly, Omidă, Pisulina, Sică, Melville, Honey, Zoric, Sneezy, Sydney, Klinger, Oscar, Bella, Aramis, Cosette, Angelina, Bobiță, Teal'c, Fifi, Grasu, Wendy, Margareta, Matilda, Gaston, Blanche, Doris, Murzik, Gherghina, Mișulică, Peticel, Mavis, Norwich.
Profile Image for Jovi Ene.
Author 2 books288 followers
December 30, 2023
„Manșonul ăsta cu ochi îți dictează și îți impune, te enervează și te vrăjește, ți se suie-n cap și ți se cuibărește-n suflet. Ești ditamai omul și n-ai strop de autoritate în fața pisicii. Dacă-i ordoni, te ignoră. Dacă o rogi, râde de tine. Dacă o somezi, se proptește în labe, se întinde, se curbează ca arcul unui pod și-și ia singură măsura răzgâielii. Înțelepții au decis resemnați. Există un singur lucru pe care poți să-l faci în fața unei pisici: s-o lași în pace.” (Radu Paraschivescu)

Din acest volum dedicat pisicilor noastre și vrăjile făcute de acestea, mi-au plăcut multe textele semnate de Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu (care spune, printre altele, că „sunt convins că oamenii nu pot învăța să moară decât de la pisici și stoici”), Dan C. Mihăilescu (cu un titlu foarte simpatic, „Motanii, câinii mei favoriți”) și, cireașa de pe tort, Germina Nagâț, dar sunt sigur că „proprietarii” de pisici (de fapt, pisicile sunt stăpânii, se știe deja...) vor fi încântați de întregul volum.
Profile Image for Roxana.
214 reviews8 followers
December 22, 2023
Draguta colectia asta de pisicisme de la Humanitas, frumos ingrijita, de la ochii lucitori de pe coperta pana la randurile goale de la final ( umplute la mine deja), care invita cititorul sa lase povestea mieunatorilor din dotare.
Atentie insa, nu toti cei care au scris sunt pisicari adeverati!
Profile Image for Evelina Rustem.
111 reviews7 followers
December 5, 2023
Toate proiectele colective de la Humanitas m-au incantat, iar cea de față, desi dupa titlu ati zice ca e superficiala si comerciala, mie mi-a fost tare dragă. Mai ales ca am citit-o pe munte, la cabană cu o pisică în brațe, iar mai apoi i-am povestit-o lui Brumărel pe îndelete. ❤
Profile Image for Nona.
700 reviews89 followers
April 23, 2024
Pisicile noastre fac multe vrăji, dar cea mai puternică dintre toate este cum reușesc să ne intre pe sub piele și să ne facă dependenți de prezența lor, în ciuda obiceiurilor lor ciudate și uneori de-a dreptul enervante. Concluzie la care au ajuns și autorii povestirilor din acest volum colectiv, în care pisicile - de apartament, de cartier, de țară - sunt personaje principale. Miss Pis, Matache, Mango, Pisulina, Băsescu și alte „bestii” mieunătoare mi-au umplut câteva ore cu farmecul lor irezistibil, ce m-a făcut să-mi doresc încă o pisică (până la primul miorlăit de jale de la șapte dimineața).

O parte dintre autorii din acest volum nu sunt scriitori „de carieră”, motiv pentru care e o colecție inegală din punct de vedere literar. Dar poveștile pisicilor sunt povești ale oricărui „sclav” de „maimuțoi cu blană” (cum le spune soțul meu) și sunt amuzante și înduioșătoare indiferent de cine le-a consemnat pe hârtie.

Nu cred că e o surpriză că textele mele preferate au fost cele scrise de Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Simona Kessler și Radu Paraschivescu. Ei au reușit să îmbine drăgălășenia și amuzamentul cu talentul literar, ieșind din sfera unei simple povestiri cu pisici pe care o spune orice „posesor” când se vede cu prietenii. De altfel, cred că doar domnul Liiceanu poate să filosofeze la acest mod despre orice subiect ales. Mi s-a părut absolut simpatic să aflu și povestea din spatele siglei colecției Raftul Denisei de la Humanitas, o colecție tare dragă mie, de altfel.

Totuși - și un mare totuși -, m-a iritat acest volum dintr-un punct de vedere important și care arată lipsa de responsabilitate a unora dintre pisicari: faptul că unii dintre autorii de texte nu doar că nu și-au sterilizat animăluțele, ba chiar s-au lăudat cu asta. Oameni buni, e complet iresponsabil să-ți lași pisica liberă prin sat/ cartier - și nesterilizată, pe deasupra! Nu e nimic simpatic în a umple satul de pui, nici în a-i duce cu sacul la râu. Mi s-a întors stomacul pe dos. Din acest punct de vedere, textele lui Marius Chivu și al Alinei Pavelescu m-au iritat cel mai mult (dar nu sunt singurele).

Din acest motiv, eu recomand cu un dram de sare acest volum. Poate fi simpatic pentru non-pisicari, iar pisicarii sigur se vor regăsi în povești și comportamentele felinelor. Dar mesajul din unele texte nu mi se pare tocmai potrivit.
Profile Image for Simona.
7 reviews27 followers
March 11, 2024
Am citit cu multă plăcere această colecție de povestiri scurte de pisicofilie. M-a încălzit sufletește felul jovial, poetic și plin de candoare în care stăpânii lor (dacă pot fi numiți astfel, căci pisica este - fapt bine știut și recunoscut - cea care te stăpânește) au ales să le descrie temperamentele la fel de diferite ca tipologiile umane. Nu m-au atras la fel de mult toate textele, însă aproape fiecare m-a atins într-un fel anume, ori prin repulsia și durerea produse de un realism crud de care e plină viața blănoaselor de la țară, fie prin optimismul pe care mi-l inspiră compasiunea extensivă a inimii oamenilor încă ancorați în umanitate. Vă invit să-i dați o șansă, printre lecturile mai dificile, întrucât tema ludică, dublată de talentul incontestabil al scriitorilor, vor produce asupra voastră un efect aparte.
Profile Image for Monica Ciolan.
66 reviews3 followers
January 1, 2024
Un volum colectiv cu si despre pisici, copilarie, emotii, viata de zi cu zi si toate bucuriile pe care le avem in postura de stapani sau mai bine spus sclavi.
Fiind o mare iubitoare de pisici, am savurat fiecate text, cu zambetul pe buze si cu ochii la Speranta (pisica mea) care clipea nevinovata sau dormea fara nici o grija.
Cu siguranta, fiecare iubitor de pisici se va regasi in aceste texte spumoase.
Profile Image for Cornel Diaconu.
535 reviews
August 25, 2024
Frumoasa colectie de istorisiri personale despre pisici; povestasii sunt diverse personalitati: scriitori (Ana Blandiana, Radu Paraschivescu), critici literari (Dan Mihailescu), filozofi (Gabriel Liiceanu), chiar si preoti.
Cel mai mult mi-a placut textul lui Radu Paraschivescu, si chiar a lui Gabriel Liiceanu.

As avea doar doua mici reprosuri:
- pozele pisicilor sunt toate alb-negru; le-as fi preferat color;
- o scapare la faza de corectura: Alina Pavelescu pomeneste numele pisicii ei, Teal'c si explica numele dat dupa personajul cu acelasi nume din serialul preferat al sotului anume Star Trek. Doar ca Teal'c este personaj din serialul Stargate SG1.
Profile Image for Ana-Olivia.
199 reviews36 followers
February 8, 2025
O colecție savuroasă de povești adunate de la un grup divers de autori, care își exprimă atât oful, cât și iubirea pentru companionii lor pisicești într-un mod amuzant și/sau emoționant.

Deși nu toate poveștile au rezonat cu mine, per ansamblu, cartea este o alegere perfectă pentru orice iubitor de pisici, care cu siguranță va înțelege și aprecia aceste relatări despre aceste animale capricioase, dar irezistibil de adorabile.
Profile Image for Daria Maria.
69 reviews1 follower
July 22, 2025
Am luat cartea aceasta fiind evident iubitoare de pisici.
Mă așteptam la povestiri în care să mă pot regăsi, precum la o întâlnire ai AA.
În schimb, din cele 15 povestiri, cred ca 4 mi-au rămas în amintire, fie prin tristețea lor, fie prin felul vrăjit de a scrie al autorilor purtători de pisici.
Ana Blandiana
Gabriel Liiceanu
Radu Paraschivescu, și abia când am ajuns la el, am spus ca merita mai mult de o stea cartea asta. E alt nivel, clar.

Tania Radu m-a înnebunit de cap cu incalcirea povestirii ei, și efectiv a trebuit sa recitesc pe cea a lui Dan C. Mihăilescu.
Și lui Vlad Stroescu îi mulțumesc ca mi l-a făcut cunoscut pe Louis Wain.
Cam atât.
Drăguță idee, frumoasă coperta, am apreciat și spațiul lăsat la final pentru propria poveste cu pisici, dar cred că se putea mai puțină filosofie și mai mult spirit pisicesc.
Profile Image for Mihalachi Mihai.
144 reviews15 followers
June 8, 2024
Desigur că am citit cartea cu pisica pe pat, lîngă mine. Desigur că și acum cînd scriu la PC, ea se află în stînga mea pe canapea, lăbuță peste lăbuță cum îi place, ca un cavaler educat ce este.

Îmi place mai mult să vorbesc despre motanul meu pe nume Dorel (și pe care prietenii îl alintă Anubis) decît să citesc despre pisicile altora. M-au amuzat descrierile lor, pățaniile, comportamentul pe care l-au observat cu meticulozitate unii scriitori. Pisicile rămîn niște zeițe, cam asta ar fi concluzia.

Cel mai mult m-am regăsit în descrierea lui Marius Chivu și a Anei Blandiana.
Profile Image for Daniel Comiza.
85 reviews
January 4, 2025
O multidisciplinară abordare a vieții cu patrupedul felin. Nu e omogenă ca bogăție a povestirilor, unele sunt mai mult relatări. Altele sunt pline de informații valoroase pentru crescătorii de pisici. Unele chiar mi-au plăcut. Cea mai bună va fi evident a mea, pe care o voi scrie în paginile goale de la fine prevăzute în acest scop. :P
Profile Image for Irina.
201 reviews20 followers
February 13, 2025
Mi au placut mult toate poveștile, unele mai mult decat altele, si preferatele mele au fost :"Menage a trois ", "Pisicile din Controceni", "Motanii, câinii mei favoriți" si "Aristocratițe ".
O recomand cu drag iubitorilor de pisici care cred ca ele sunt niste fiinte magice❤
Profile Image for Cristina.
272 reviews22 followers
January 29, 2024
Draguta, mai ales pentru iubitori de pisici ca mine.
Profile Image for Daria-Ioana.
94 reviews13 followers
April 23, 2024
o carte superbă scrisă de scriitori minunați, înțeleasă în profunzime de cititorii care iubesc din tot sufletul lor aceste animale pufoase și cu bot umed 🐱
Profile Image for Ioana Moghior.
6 reviews
January 5, 2025
O carte drăguță, înduioșătoare, cu povești amuzante sau triste deopotrivă.
Profile Image for Sorina.
13 reviews14 followers
January 12, 2024
Ce mod fain de a-mi începe anul 🥰
Profile Image for Ioana.
1,314 reviews
April 29, 2024
"Ce vrăji a mai făcut pisica mea" este o colecție minunată de texte cu emoție și umor despre adevăratele stăpâne ale casei
Coordonat de Radu Paraschivescu, volumul reușește 15 povestitoare desprinse din viața scriitorilor ce au în inima lor un loc special pentru feline
O adevărată plăcere a fost să citesc cartea, care e perfectă nu doar pentru cei ce au o pisică acasă, dar și pentru cei ce se gândesc dacă să adopte una sau cei ce zic că nu ar vrea niciodată o mâță, acest volum urmând cu siguranță să îi facă să se răzgândească
Am scris mai multe într-un articol publicat pe blog.
https://ciobanuldeazi.home.blog/2024/...

„Să privești o pisică absorbită în tot ce face și ce nu face este abandonul suprem.„ - Simona Kessler
Profile Image for Crina.
71 reviews2 followers
January 8, 2024
asa si asa, cam ca orice antologie de povesti. dar cele ale lui radu paraschivescu si dan c. mihailescu fac toata cartea, plus inca vreo cateva care alcatuiesc jumatatea simpatica a cartii. peste cealalta jumatate simt ca as fi putut sari fara sa pierd mare lucru, dar in orice caz e o idee tare simpatica de carte.
Profile Image for Daniel Manolea.
68 reviews5 followers
March 28, 2024
Roller-coaster emotional.

Veți râde des, va veți întrista pe alocuri. Dar veți rămâne impresionați de povestioarele prezentate.

"sfaturile unui motan bătrân..." este un anectodic adevăr, o adevărată odă dedicată acelor acțiuni pisicești ce le-a adus supranumele de "stăpânii lumii"

A real treat (pun intended) XD
Profile Image for Stefan Popovici.
263 reviews2 followers
May 30, 2024
Ce vraji a mai facut pisica mea este o colectie de povesti, amintiri si eseuri cu si despre pisici (si cateva alte animale, dar stric ca personaje secundare).

Colectia il are drept coordonator pe Radu Paraschivescu (care a si contribuit cu o poveste scrisa in stilul sau inconfundabil) si contine lucrari de, printre altii, Ana Blandiana, Dan C Mihailescu si Gabriel Liiceanu. Stilurile sunt diferite, abordarile se schimba de la un autor la altul, dar ce ramane este iubirea pentru pisici in ciuda (sau uneori datorita) toate nazbatiilor pe care le fac in mod repetat.

Cartea este destul de scurta, iar majoritatea povestioarelor au doar cateva pagini lucru care mentine un ritm vioi perfect pentru o asemenea colectie. Nu toti autorii sunt scriitori si asta se simte dar toti scriu din suflet si nu am avut deloc senzatia de plictiseala sau ca vreo poveste s-ar prelungi prea mult. De mentionat este si colectia de poze, atat pe coperti cat si in fiecare poveste in parte, in care fiecare pisica este prezentata in toata splendoarea sa. Din pacate pozele sunt alb-negru, dar tot le-am apreciat.

Intotdeauna am iubit mai mult cateii decat pisicile (si abia astept sa apara colectia cu si despre povesti canine) dar totusi am apreciat Ce vraji a mai facut pisica mea. Este o colectie sincera, usor de citit, o colectie despre iubire si intamplari hazlii, o colectie recomandata oricarui iubitor de animale dar si celor care nu inteleg cum poate un animal sa devina membru al familiei.
Profile Image for Sorina .
128 reviews47 followers
August 22, 2025


Texte de: Ana Blandiana, Lidia Bodea, Gigi Caciuleanu, Denisa Comanescu, Marius Chivu, Catalina Dumitrescu, Mihai Fratila, Simona Kessler, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihailescu, Germina Nagat, Radu Paraschivescu, Alina Pavelescu, Tania Radu, Vlad Stroescu.

,, Ultimele cercetări în domeniu arată că principala trăsătură a pisicii e arta de-a suscita simpatie comportându-se antipatic. Performanța nu e la îndemâna oricui, să fim sinceri. Cand un om face lucruri nesuferite, el devine - în mod logic - nesuferit. Cand o pisica face lucruri nesuferite, ea devine - în mod ilogic - obiect al adorației. Supremația felină e violentă, netă și implacabilă. Pisica nu se simte datoare să câștige dragostea omului prin fapte bune. Și, în fond, de ce-ar face-o? Omul i-a dovedit deja că apreciază la fel de mult năzbâtiile. Dacă un copil dărâmă un ghiveci cu mingea și intra cu pantofii inoroiati în sufragerie, risca o scatoalca sau măcar o vorbă de reproș. Dacă pisica sfâșie perdeaua, franjurează fotoliile abia cumpărate, scamoșează covorul cozonăcindu-l cu ghearele și își face nevoile în papucii de casă, o luăm în brațe și-o consolam pentru pocinogul pe care ni l-a pricinuit.

Un volum de lecturi mai mult sau mai puțin hazlii adunate de la mai mulți posesori de pisici din diferite domenii, nu doar scriitori în care este prezentată viața alături de una sau mai multe blănițe🐈
🐈‍⬛🐈‍⬛🐈‍⬛Cu siguranță mulți iubitori de pisici se vor regăsi în aceste rânduri

📃Bonus la sfârșitul cărții aveți pagini goale pentru a scrie ce alte vrăji au făcut pisicile voastre.
Profile Image for Codruța.
7 reviews3 followers
April 21, 2024
Citind cartea m-am gândit la sufletele feline ce mi-au străbătut existența. Prima mea amintire a fost Melinda, de la care mi-amintesc ochii verzi și (non)culoarea blăniței alb-negre. Cea mai recentă amintire mă leagă de-o angora turcească, Ducesa, care a fost de departea cea mai iubită dintre felinele.

Recomand această carte iubitorilor de feline, sigur se vor regăsi în cel puțin una dintre povestioarele pe care le vor citi!
Profile Image for Mihaela.
146 reviews
December 24, 2023
Povesti despre pisici scrise de autori diferiti, unele povesti foarte frumoase si scrise cu talent, altele mai putin. Mi-au placut mult povestile domnelor Ana Blandiana si Catalina Dumitrescu si ale domnilor Gabriel Liiceanu si Vlad Stroescu.
Profile Image for Stela Radu.
322 reviews6 followers
December 28, 2023
O carte minunată în care pisicoșii povestesc despre felinele lor și cum i-au adoptat 😊
Mai bine zis, cum felinele și-au adoptat oamenii😁Sunt mai multe istorii scrise de mai mulți autori, dar cartea chiar se merită a fi citită, nemaivorbind de faptul că are și fotografii cu pisicile mândre 😍Dacă vreți să faceți un cadou unui iubitor de pisici, acesta e cel perfect
Profile Image for AliG.
32 reviews4 followers
January 12, 2024
Am acordat 5 stele deoarece, în mare, mi-a făcut plăcere să o citesc și m-am amuzat (dar, m-am și întristat) citind această carte. Cel mai mult mi-a plăcut “Sfaturile unui motan bătrân către unul tânăr”.
Displaying 1 - 30 of 56 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.