O biografie romanțată ce seamănă, cel puțin în partea sa inițială, cu un basm, prea multe rele adunându-se și spărgându-se pe capul unui biet copil. Și totuși, numai un sfert din peripețiile tânărului Edison să fi fost adevărate și omul merită toată prețuirea noastră. Contemporanii săi l-au iubit și respectat (dovadă fiind faptul că încă din timpul vieții sale școala de la care pe nedrept fusese alungat a ajuns să-i poarte numele) generațiile ulterioare i-au fost recunoscătoare. Astăzi este mai greu de ghicit cine a auzit despre Edison, când tineretul mai degrabă cititor de cărțulii cu vampiri și vârcolaci sau, și mai rău, cu domnițe ahtiate de sex, pantofi de firmă și poșete, probabil că nici nu știe cine a inventat telefonul , becul sau gramofonul. Apropo, ce-o fi ăla?!?
Spre marea mea uimire, aflu cu această ocazie că Barbu Apelevianu este pseudonimul lui Mihai Drumeș, arhimegacunoscut părinților noștri măcar prin Elevul Dima dintr-a șaptea,( 1946).