Nocturnal

by Marin Tarangul

„Nimeni nu ştie când va muri. Acest «va» muri este mereu plasat în viitor, nu se prezintă decât ca viitor. Nu poţi spune corect „mor", la prezent; vreau să spun că şi «în ultima clipă» moartea, care este gata să vină, este tot, este «încă», în viitor; n-a ajuns «aici», ca să poţi spune mor chiar acum: ceea ce înseamnă că eşti mereu în situaţia de a spune că vei muri, şi nu că mori în clipa de faţă; şi astfel recunoşti că moartea aparţine oricum viitorului; că nu-ţi aparţine niciodată ţie şi că nu poţi spune niciodată «mor» în clipa exactă în care eşti deja mort. Când se petrece moartea, verbul nu se mai conjugă.“ (Marin TARANGUL)

„Marin Tarangul nu e uşor de citit. Era dintre aceia care nu aşteaptă ca gândul să fie gândit până la capăt, înainte de a fi scris. Îşi căuta gândul scriind. Îl aştepta scriind. Performanţa sa era alcatuită, în consecinţă, din spectaculoase „din-când-în-când“-uri, printre care ideile şi cuvintele evoluau labirintic. Dar energia sondajelor sale intelectuale, tenacitatea şi îndemânarea sa speculativă, formulările sale luminos imprevizibile îl aşază printre figurile de vârf ale vremii.“ (Andrei PLEŞU)

„Uneori mă uimeşte că ceilalţi nu-i simt lui Marin Tarangul «clasa» de excepţie, acel ceva care-l aşază foarte departe de toţi prietenii lui, pesemne un simţ al nemijlocirii secunde, semnul adevăratei maturităţi a spiritului. El a trecut dincolo de barierele convenţiilor culturale, având o disponibilitate către esenţial care pe mine mă amuţeşte şi mă face să mă simt foarte copil.“ (Gabriel LIICEANU către Virgil Ierunca, scrisoare din Heidelberg, 26 iulie 1984)

482 pages, Paperback

First published November 1, 2010

About the author

Marin Tarangul, numele întreg fiind Ștefan Marin Sergiu Tarangul, a fost un teolog, critic de arta, filosof și scriitor, unul dintre exponenții „Școlii de la Păltiniș”.

Publică poezii și eseuri în principalele reviste culturale bucureștene (1966-1979), este membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor la revista Amfiteatru și scenarist la Animafilm. Cenzura îi respinge sau amână publicarea multor texte, ceea ce l-a determinat în principal să emigreze.

În 1979 se stabilește în Franța. Aici obține a treia licenta, în filosofie, si apoi două doctorate în teologie și filosofie, respectiv, la Institutul Catolic și la Sorbona (cu teza „Icoana, experiență și realitate. Discurs acrotatic”), iar în 1987 un doctorat la Institutul de Studii Orientale, secția română (cu teza „Poezia lui Nichita Stănescu și arta poetică”).