Absolventă a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, dr. Mihaela Bilic este medicul nutriţionist care vrea să aducă din nou bucuria şi plăcerea pe mesele românilor. Autoarea unor cărţi de succes, vândute în mii de exemplare (Silueta dincolo de mituri; Trăiesc, deci mă abţin; Sănătatea are gust; Am mâncat. O fi păcat?), promotoare a multor campanii de educaţie nutriţională, Mihaela Bilic şi‑a propus să le redea oamenilor încrederea în mâncare, arătând că sănătatea are gust! Prin intermediul numeroaselor emisiuni TV la care a fost invitată, dar şi în cadrul conferinţelor şi seminarelor pentru publicul larg, sfaturile şi recomandările ei au ajuns în multe case şi au ajutat mulţi români. Ca medic primar în specialitatea diabet şi boli de nutriţie, cu un masterat de psiho‑nutriţie la Paris, Mihaela Bilic ne îndeamnă să facem din mâncare un prieten şi din alimentaţia sănătoasă şi echilibrată un stil de viaţă!
Îmi place ff mult cartea. E scris foarte fain, pe înțelesul oricui și cu un fin simt al umorului. Ultima steluța însă nu a dat-o pt ca pe final, la partea de psihologie nu sunt de acord cu părerea autoarei, consider ca este foarte categorica in opinii, și eu vad ușor diferit lucrurile. Nu contest studiile dânsei, și în materia de explicat, convins și învățat cum sa ai o greutate potrivita, personalizata pt fiecare este, cred, cea mai buna carte care am citit-o pe acest subiect.
Mi-a placut foarte mult aceasta carte. Am rezonat cu ea indesosebi in a doua parte. Recunosc ca este foarte multa informatie de asimilat, nu a fost usor sa o citesc in mod sustinut. Cred ca ar fi fost mai usor de digerat daca mai erau inserate cumva povesti, retete, sau alte referinte care sa sustina continutul ideatic al cartii pentru ca altfel e un pic greu sa ramai concentrat doar pe informatie bruta. Asta ar fi motiv ul pentru care i-am dat 4 stele si nu 5. Insa overall, am gasit un continutul foarte folositor si de bun simt, mi-a placut ca nu a cazut in extreme, a pastrat o directie echilibrata a recomandarilor care la randul lor sunt bazate pe stiinta si nu pe pareri sau convingeri personale. Am apreciat enorm faptul ca a fost evidentiata atat de mult componenta psihologica, mai ales ca autorul e medic, rar am vazut medici foarte bine pregatiti si pe partea psihologica. Aceasta nu poate fi ignorata din niciun proces fiindca nu suntem plante, functionam pe baza de psihic, de cele mai multe ori suntem condusi de emotii, de trairi, etc si cred ca e foarte gresit sa facem abstractie de acesta.
Pledoarie pentru bunul simt. Suntem lacomi, mancam ca sa umplem golul din suflet, dar, totodata, noi suntem responsabili sa intelegem, sa educam si sa disciplinam animalul din noi. Fara restrictii sau interdictii, dar cu constientizare si atentie.
Pentru aceea dintre voi care așteptați o carte despre mâncare și cum să gestionați foamea, veți fi surprinși să aflați că autoarea prezintă relația cu mâncarea din punct de vedere emoțional, relație ce trădează sensibilitatea sufletul uman.