What do you think?

Zen în 10 minute: peste 300 de sfaturi şi exerciţii pentru regăsirea seninătăţii
Stres, anxietate, surmenaj. Cum putem scăpa de toate acestea, chiar dacă nu ne permitem să renunţăm la programul supraîncărcat din fiecare zi? Zen este o atitudine care se învaţă: presupune armonie între corp şi minte, umor şi echilibru. De aceea, veţi găsi în această carte peste trei sute de sfaturi şi exerciţii simple pentru a face faţă oricărei situaţii la birou, în trafic sau acasă: de la exerciţii de automasaj, de stretching şi de meditaţie la informaţii utile despre calcularea bioritmului şi feng shui.
„Într-o lume în care aparenţa şi câştigul au devenit motoare mult mai importante decât starea de bine din interior, a rămâne zen nu înseamnă neapărat a petrece ziua meditând, departe de ceilalţi, sau a vă consacra tot timpul unor exerciţii complicate. Câteva minute sunt de ajuns pentru a vă permite să vă regăsiţi seninătatea pierdută.“ (Sioux BERGER)

233 pages, Paperback
First published January 1, 2006
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
January 11, 2025
C'est sympa, pas mal de conseils sont utiles et ça se lit vite.
April 2, 2019
Mejor de lo que esperaba leer
April 18, 2020
Utile et pratique.
December 3, 2024
3.5 star
June 3, 2016
The book with exercise for calm and relax.
Displaying 1 - 5 of 5 reviews