Originile intelectuale ale leninismului

by Alain Besançon, Lucreția Văcar (Translator)

Explorand sursele teoretice care au alimentat teoriile leniniste, Alain Besancon urca pana la izvoarele unor curente ale gandirii ruse prerevolutionare, precum slavofilismul, narodnicismul sau socialismul. Minutioasa analiza a acestora din urma ii dezvalui autorului deformarile constante suferite de ideile din gandirea occidentala odata cu preluarea lor de catre teoreticienii rusi ai curentelor sus-mentionate. Aparitia leninismului insusi nu este, in opinia lui Besancon, decat corolarul acestui proces, favorizat de imaturitatea societatii civile din Rusia inceputului de secol XX. Din paginile cartii se desprinde totodata un portret in acvaforte al intemeietorului primului regim totalitar din istorie.

Genres: Philosophy, History, Politics

406 pages, Paperback

First published January 1, 1977

About the author

Un historien français, membre de l'Institut, directeur d'études à l'EHESS, à l'Institut d'histoire sociale et à la Nouvelle Initiative Atlantique. Ancien communiste à la fin de l'époque stalinienne, il est rapidement passé à une position d'analyse critique de l'idéologie communiste et, plus généralement, de la question du totalitarisme.

Reviews

[Socrate]

Soljeniţîn: „Această minciună generală, impusă, obligatorie, este aspectul cel mai teribil al existenţei oamenilor din ţara noastră. Este un lucru mai rău decât toate lipsurile materiale, mai rău decât absenţa oricărei libertăţi civice. Şi tot acest arsenal de minciuni (…) este tributul plătit ideologiei: tot ceea ce se petrece trebuie să fie legat de această ideologie moartă care încă se agaţă cu toate ghearele, dar tocmai pentru că statul nostru, prin inerţie, prin tradiţie, se cramponează încă de ea, de această doctrină mincinoasă, de erorile sale cu ramificaţii multiple. Ideologia este aceea care are nevoie, pentru a supravieţui, să-i pună în spatele gratiilor pe cei care îndrăznesc să gândească altfel […]. Aruncaţi această vechitură murdară, îmbibată de sudoare, pe care există deja atâta sânge, încât ea nu mai permite corpului viu al naţiunii să respire! Ea este responsabilă de tot acest sânge vărsat, de sângele a şaizeci şi şase de milioane de oameni.”[1]
În Scrisoare către conducătorii Uniunii Sovietice, Soljeniţîn revine, aproape în fiecare pagină, asupra unei noţiuni care nu este clară, dar care este inevitabilă şi de care se loveşte fără voia lui: ideologia. Ea ocupă, atât ca noţiune cât şi ca realitate locul central. Cu un spirit de decizie pe care nu-l aveau înaintaşii săi, nici chiar Zamiatin sau Orwell[2], el ţine cu fermitate la această intuiţie: că esenţa regimului sovietic, invariabilă după 7 noiembrie 1917, nu este etatizarea mijloacelor de producţie, nici birocraţia, nici noua clasă, nici chiar partidul, nici, în general, o structură economică şi socială, nici o structură politică, ci o „credinţă” de un anume tip, ideologia, care, la ora actuală, nu mai este fără îndoială chiar o credinţă ci, pentru a vorbi în termenii în mod intenţionat cei mai vagi, o formaţiune mentală. „Aceasta” este instalată de el în centrul strategic al lumii comuniste. Cu toate lacunele informaţiei sale şi limitele analizei sale, numai fiindcă a reperat şi situat în mod corect ideologia, el ştie să păstreze un principiu de inteligibilitate superior.

[Elefantul de bibliotecă]

Destul de evaziv și incert... Ar fi cam 2,5 la steluțe. Nu îmi pare deloc relevantă, ca studiu serios, poate greșesc eu. Însă este ușor de înțeles și citit, îți oferă câteva date.

[laurentiu]

0