Drumul lui Constantin. Evadarea lui Brancusi din Romania, o reconstituire cu fotografiile autorului Constantin Brancusi este una dintre putinele contributii cu mare vizibilitate ale Romaniei la patrimoniul cultural mondial. In mod curios insa, viata artistului este plina de lacune din punctul de vedere al cercetatorilor si, in consecinta, al posteritatii. In Drumul lui Constantin, Sorin Tranca incearca sa raspunda la una dintre cele mai incitante intrebari cu privire la existenta lui de ce a plecat pe jos, de fapt, sculptorul, la Paris, in 1904, dupa neintelegerea referitoare la bustul lui Carol Davila? Judecand dupa ceea ce stim astazi, la aceasta intrebare nu putem da decat un raspuns speculativ. Sorin Tranca il formuleaza pornind de la reconstituirea traseului strabatut de Brancusi, precum si de la imaginarea unor fragmente de jurnal al artistului. Autorul a parcurs si fotografiat, in aceasta carte, traseul pe care l-a strabatut si Brancusi in 1904: Hobita-Petrosani-Hateg-Deva-Ilia-Savarsin-Lipova-Arad-Nadlac-Mako-Maroslele-Szeged-Kecskemet-Dabas-Budapesta-Tatabanya-Gyor-Mosonmagyarovar-Hegyeshalom-Hei-dentor im Carnuntum-Bruck an der Leitha-Schwechat-Viena-St. Polten-Linz-Salzburg-Prien am Chiemsee-Rosenheim-Munchen-Landsberg am Lech-Memmingen-Ravensburg-Konstanz-Frauenfeld-Winterthur-Zurich-Basel-Belfort-Vesoul-Langres.
„Brâncuși a fost cu siguranță un geniu, fie și doar pentru că și-a dat seama extrem de curând că România este o țară în care un artist care refuză compromisul nu are nici o șansă.”
Sorin Trâncă încearcă o reconstituire a drumului lui Brâncuși de la Hobița la Paris, în acel an în care a părăsit România, cu gândul de a o lua de la capăt în paradisul artelor. Reconstituirea nu e numai literară, istorică sau filosofică, ci și fizică: la propriu, autorul acestui volum alege traseul lui Brâncuși, călătorește cu mijloacele lui (deși lumea s-a transformat), mănâncă pâinea lui, cu feluritele ei forme, ajutat de aparatul de fotografiat și, de ce nu?, de jurnalul lui Constantin și de... tehnologie. Rezultă o carte interesantă, dar inegală, mai metaforică și mai rece decât m-aș fi așteptat.
Primul cuvânt care îmi vine în minte după lectura acestei cărți este "dezlânată". Nu am găsit cursivitatea, lucrurile nu se leagă, drumul lui Brâncuși e mai degrabă o adunătură de experiențe personale ale autorului. Am dat 3 steluțe pentru lucrurile pe care le-am aflat din carte, însă conținutul este departe de ceea ce v-ați putea aștepta să găsiți.
Sorin Trâncă pornește într-o călătorie pe urmele lui Brâncuși, începând din Hobița, satul său natal, până în Paris, călătorie despre care se spune că Brâncuși a făcut-o pe jos. Plină de fotografii și impresii ale autorului, mi-a fost destul de dificil să înțeleg diferența dintre ceea ce știm cu oarecare certitudine că a trăit Constantin și experiența lui Sorin pe acest traseu, căci cele două se întrepătrund constant. Exista un aspect inițiatic al acestei călătorii, pe care autorul o reprezintă ca fiind momentul transformării lui Brâncuși "Dintr-un tânăr descurcăreț, într-un intelectual rafinat. [...] Dintr-un estic, într-un vestic". Nu știu în ce măsura Constantin a devenit un vestic, căci avea din câte înțeleg o personalitate puternicǎ și o viziune destul de clarǎ asupra lumii și a artei in general, însă în mod cert plecarea la Paris, așa cum spune și Sorin, l-a transformat pe tânărul gorjean "dintr-un român, într-un universal", oferindu-i șansa de a crea într-un oraș cu mai puțini "neghiobi care vǎd adevărul, însă nu-l pricep".
"Comitetele nu pot pricepe arta adevărată, arta nouǎ, arta curajoasă. Ce este cămila? Este un cal conceput de un comitet."
"Cum e foamea de artist imigrant? L-am întrebat pe prietenul meu Florin Radu Murărescu, compozitor de muzică și film [...] Miroase a fum de țigară de foi dintr-un alt fel de soi și sună a coardă ruptă a unui contrabas uitat într-un colț al celui mai vechi club de jazz din lume."
„După ce am mâncat o poamă cu brânză, am văzut că la firimiturile căzute s-au adunat niște furnici.” Sorin Trâncă, „Drumul lui Constantin- Evadarea lui Brâncuși din România - o reconstituire”, Humanitas 2023 aici ai video https://youtu.be/GwuclxbOSSo?si=AQfoH...
Îți imaginezi și tu lucruri. Și unele ajung să te definească. Dar dacă poveștile pe care le-ai auzit de sute de ori, cele care îți fondează identitatea în termeni de coloană nesfârșită și poartă a sărutului ar fi revizitate pas cu pas. Asta ai ocazia să faci cu Sorin Trâncă în „Drumul lui Constantin- Evadarea lui Brâncuși din România - o reconstituire”. Volumul te poartă pe urmele sculptorului născut în februarie, 1876, refăcând drumul care l-a dus pe acesta din Hobița la Paris acum 120 de ani.
„Brâncuși e primul disident, și ultimul care ar fi pretins că este așa ceva.” Sorin Trâncă, „Drumul lui Constantin- Evadarea lui Brâncuși din România - o reconstituire”, Humanitas 2023
Legenda spune că Brâncuşi a ajuns la Paris pe jos, însă lucrurile nu s-au petrecut chiar aşa. Recent, un alt român, Sorin Trâncă, s-a încumetat să refacă călătoria sa spre apusul desăvârşirii artistice, ca o experienţă iniţiatică şi o încercare de re şi autodescoperire. La capătul drumului au apărut o carte, mai multe întrebări şi mai puţine certitudini. Tentativa de "reconstituire" a fost atât de intensă, încât de la un punct încolo nu îți mai dai seama unde se termină Sorin și unde începe Brâncuși. Și cu toate astea aș ezita să spun, precum autorul, că, la capătul drumului, dintr-un ortodox, Brâncuși a devenit un budist. Și îndrăznesc să cred că nici într-un occidental sadea nu s-a transformat . Într-un artist modern, da.
"Parcă ieri plecai din România. La revedere muică și la revedere țară a mea iubită, sper să te găsesc mai deșteaptă, mai curajoasă când m-oi întoarce, dacă m-oi mai întoarce cândva.
De ce oare românul nu visează curajos? Înțeleg că trebuie să ne vedem lungul nasului, să nu deranjăm, să nu ne facem iluzii prea grandioase și să rămânem la o judeactă și un fel de-a fi mic, căci mereu am fost în cătarea celor puternici...dar de ce cu gândul nu putem gândi mai departe și mai sus?
Problema cea mare a României este mediocritatea viselor sale."
Mi-a plăcut mult, o lectură scurtă, dar care necesită puțină meditație după fiecare 5-6 pagini, cel puțin așa a fost în cazul meu. Nu e o lectură grea, autorul a fost destul de succint, iar structura cărții te face să vrei să mai citești o pagină, să mai vezi câte o fotografie, fotografii care sunt minunate. Chiar mi-a părut rău că m-a luat o singură zi. Nu este o carte pe care aș reciti-o integral, dar asupra câtorva citate și fotografii aș reveni cu drag.