„Opera lui Ioan Slavici, atat de extinsa, risipita cu darnicia apostolului sarac, in dreapta si in stanga, in cursul unei lungi vieti de munca culturala si creatiune artistica, trebuie stransa intr-un loc, atat pentru a da sinteza talentului lui, cat si pentru faptul ca ea constituie o bogata comoara din care trebuie sa se impartaseasca publicul. Ioan Slavici este un clasic al literaturii noastre, fiindca opera lui inca din viata vestea caracterul de dainuire in istoria literaturei, pe care l-a verificat scurgerea anilor, care nu au vestejit nimic din frumusetea ei, ce-si pastreaza si astazi fragezimea de floare curata si caracteristica a reasei. [...] Ioan Slavici, in viata fiind, a intrat in galeria clasicilor nostri, alaturi de Balcescu, Alecsandri si Hasdeu.“ - Dumitru Karnabatt
Ioan Slavici was a Transylvanian-born Romanian writer and journalist. He made his debut in Convorbiri literare ("Literary Conversations") (1871), with the comedy Fata de birău ("The Mayor's Daughter"). Alongside Eminescu he founded the Young Romania Social and Literary Academic Society and organized, in 1871, the Putna Celebration of the Romanian Students from Romania and from abroad. At the end of 1874, he settled in Bucharest, where he became secretary of the Hurmuzachi Collection Committee, then he became a professor, and then an editor of the newspaper Timpul ("The Time"). Alongside I. L. Caragiale and G. Coşbuc, he edited the Vatra ("The Heath") review. During the first World War, he collaborated at the newspapers Ziua ("Daytime") and Gazeta Bucureştilor ("The Bucharest Gazette"). He was awarded the Romanian Academy Award (1903).
"Precum puhoiul surpă, dărâmă, ia, duce și nămolește, tot astfel și durerea mare curăță sufletul; precum după puhoi abia pe ici, pe colo se mai zăresc urmele celor foste, tot astfel și după durerea covârșitoare depărtate ni se ivesc și acoperite în uitare cele simțite mai-nainte; dar precum pe urma gunoiului de primăvară crește iarbă verde, tot astfel și durerea mistuitoare lasă în sufletul tânăr o nouă sete de viață."
Pădureanca a fost o minunăție de carte tocmai fiindcă este o oglindă a vieții și a modului în care relațiile interumane sunt complexe și se ramifică în feluri nebănuite. Simina mi-a fost un personaj tare drag, pe alocuri mult mai puternică decât personajele feminine din Mara sau Moara cu noroc. Și ea este, însă, bântuită de complexul salvatorului și se află încleștată într-o dragoste indecisă care îi tine viața în loc. Independent de toate acestea, cartea mi-a plăcut mult și datorită scriiturii. Cuvintele lui Slavici curg asemenea unui râu domol. Și parcă îl auzi, în graiul lui frumos cum îți povestește o întâmplare a trecutului și te duce departe, departe de tot.
M-am tot gandit la maniera in care sa descriu aceasta carte, pentru ca mi se pare genul de lectura care nu-ti spune nimic... vorba aceea: "si cu ea, si fara ea, acelasi lucru", nu am ramas cu nicio idee pregnanta despre nuvela lui Slavici... "nici prea-prea, nici foarte-foarte"... cred ca ati inteles voi 🤭 A fost o lectura banala, de o complexitate scazuta, cu personaje destul de terne, dar avand in vedere dimensiunile reduse ale nuvelei, pot accepta aceasta situatie... kinda... Slavici nu exceleaza in a te convinge sa te indragostesti de personaje si a le aprecia. Ca sa fiu foarte sincera, nici nu am inteles prea bine relatiile dintre personaje si maniera in care ei actioneaza si reactioneaza din punct de vedere interuman. Fuga Siminei de Iorgovan, dar si de Sofran, dar in acelasi timp dorinta de a-i pastra pe amandoi aproape... Instabilitatile lui Iorgovan, atitudinea lui de fecior rasfatat, mi-au displacut, mi-au dat impresia unui scenariu slabut construit. As fi avut nevoie de mai multe explicatii psihologice... Initial, Simina a trezit in mine sentimente de compasiune, dar spre final mi s-a parut irationala, slaba, sub blestemele lui Iorgovan. Mi-ar fi placut sa ramana cu Sofron, un om muncitor si cinstit, sa asculte de tatal ei, si sa devina o femeie respectabila. Ma bucur de finalul cartii, un binemeritat deznodamant, ma asteptam la asta, stiam cum procedeaza Slavici cu personajele sale... desi, am crezut la un moment dat ca Simina va alege aceeasi soarta ca cea a Lianei Rozmarin, protagonista lui Rebreanu, din "Jar", ar fi fost mai palpitant. Acest gest ar fi refelectat starile ei de vinovatie pentru destinul lui Neacsu, al lui Sofron, chiar si al lui Iorgovan.. Prea multe "as fi vrut" pentru o carte atat de micuta... imi aduceam aminte din scoala de maniera simplista in care a scris Slavici, dar in "Padureanca" parca nu am gasit nicio vorba cu talc, un gand sensibil despre viata... doar prea multe regionalisme care mutileaza limba romana 🫣
"Nu te face, fata mea, pui de cuc în cuib de cioară - urmă el peste puțin - că nu-ți este firea pentru aceasta. Tu ai durmit astă-noapte aici, întinsă pe un braț de fân, și ai durmit bine, dar ei au durmit în paturi cu perini de puf și n-au să uite niciodată c-ai durmit în șura lor."
Să fiu sinceră nu a fost așa de rea cum m-am așteptat( sau așa de plictisitoare) dar de atâtea ori am fost lovită de gândurile lui Iorgovan ca sunt traumatizată acum 👀💪🏻 Cum să te cheme Șofran? Și să te alinteze Şofrane ? Like come on 3⭐️
A fost una dintre nuvelele frumoase scrise de către Slavici, de altfel și singura pe care am înțeles-o până la final. Ceea ce mi-a trezit curiozitatea a fost un citat dintr-un fragment aflat într-unul dintre subiectele de bacalaureat lucrate recent și anume: “Iorgovan își mușcă buzele și se uita împregiurul său: ar fi voit să rumpă, să frângă, să spargă; nu cuteza să se uite drept la ea; i se închideau ochii când o vedea, căci simțea, că îndată ce o vede, îi vine s-o apuce și s-o strângă în brațe, încât să-i peară pofta de a mai plânge.”.
Este bizar cum în această carte simpla diferență dintre clasa socială a lui Iorgovan și cea a Siminei îi împiedică pe aceștia nu numai să se căsătorească, dar și să-și manifeste iubirea pe ascuns. De ce continua Iorgovan să fie distant chiar și atunci când era singur cu Simina, având în vedere că diferența de statut dintre cei doi este evidentă? Trebuia să o spună cu voce tare? Putem lua exemplul din "Romeo și Julieta", unde avem un caz similar, dar în care protagoniștii ajung să moară unul lângă altul, în timp ce în finalul acestei cărți cei doi "îndrăgostiți" sunt înstrăinați și supărați unul pe altul.
This entire review has been hidden because of spoilers.
𝓡𝓮𝓬𝓮𝓷𝔃𝓲𝓮 // 𝓬𝓮 𝓶𝓲-𝓪 𝓹𝓵ă𝓬𝓾𝓽 - Voi începe prin a spune că nu am plecat cu așteptări mari, și din cauza asta am fost mulțumită de outcome ul situației. - Acțiunea a fost destul de incitantă și nu am apucat să mă plictisesc, un plus și faptul că este o carte scurticică și nu are detalii în exces. - Șofron este preferatul meu. Acesta a demonstrat multe lucruri pe tot parcursul nuvelei și chiar dacă m-a supărat la început, tot mi-a rămas drag - Simina chiar a fost o persoană naivă, însă ea doar își dorea iubirea lui Iorgovan. Ambele personaje erau complicate și la fel era și relația dintre ei.
𝓡𝓮𝓬𝓮𝓷𝔃𝓲𝓮 // 𝓬𝓮 𝓷𝓾 𝓶𝓲-𝓪 𝓹𝓵ă𝓬𝓾𝓽 - Decizia de la finalul cărții a Siminei. Nu voi intra în detalii, deoarece nu vreau să dau spoilere, însă voiam altceva pentru ea - Finalul. Dar nu pot spune ca nu mi-a plăcut deloc, pentru ca a fost unul bun, un sfârșit perfect; însă îl preferam puțin diferit - E de înțeles faptul ca modul de scriere a fost mai greoi, însă mi-a îngreunat parcurgerea lecturii (dar spre deosebire de alte cărți clasice românești, a fost un mod de scriere mult mai acceptabil și ușor de înțeles) - Încerc să înțeleg și felul gândirii de atunci, dar tot m-au scos din sărite unele mentalități din carte
Wow, am adorat această poveste! Cartea urmărește viața unei femei din România secolului XIX și descrie foarte bine condiția femeii, relațiile complexe și dorințele ei, în special legătura cu doi bărbați. Personajul este construit magistral, iar povestea este captivantă și foarte bine scrisă – o recomand cu căldură.