Dacă peisajul este nu un ţinut, ci imaginea unui ţinut, iar domeniul său ţine de o imagine mentală a locurilor, niciodată aceeaşi la mai mulţi scriitori, şi, cum susţine J.-P. Richard, peisajul este autorul care îl descrie, atunci una dintre căile de acces la semnificaţiile operei acestuia o poate constitui studiul de geografie literară, cu diversele abordări pe care le presupune. În ce măsură peisajul real, ce corespunde unei geografii obiective, coincide cu cel imaginar (aici, în sensul de transfigurat, reconstruit prin intervenţia imaginaţiei, şi nu de inventat, ireal) sau care sunt punctele de contingenţă dintre cele două pot constitui miza geografului literar, în măsura în care o astfel de analiză devine relevantă pentru interpretarea operei unui anumit autor. S-a vorbit în multe rânduri despre mitologia bucureşteană instituită de proza lui Mircea Eliade, care oferă probabil cea mai completă imagine a oraşului din literatura română, în dubla sa dimensiune: capitală străbătută de semnele modernităţii, a vitezei şi reclamelor strălucitoare (precum, îndeobşte, în romanele realist-psihologice) şi oraş aproape patriarhal, cu reminescenţe din La Belle Epoque, al mahalalelor şi semnelor călăuzitoare care alcătuiesc, prin labirintul urban, un traseu misterios. Bucureştiul joacă, în literatura lui Mircea Eliade, un rol central, devenind aproape un personaj, atât în romanele realiste, cât şi în proza fantastică, iar reconstituirea spaţiului bucureştean, real şi ficţional, îi poate oferi cititorului posibilitatea unei incursiuni inedite în labirintul prozei eliadeşti.
„Cartea de faţă ne arată cât de fecundă se dovedeşte încă literatura lui Mircea Eliade când abordarea ei se face altfel decât prin impresonismele şi repetiţiile în care excelează zisa critică tradiţională. Abia aşa înţelegem că o critică literară românească poate fi la fel de consistentă precum cea a lui Hillis Miller, ori a lui Moretti despre Dos Passos, ori a lui Bourdieu despre Flaubert. Îi urez Andreei Răsuceanu bun venit în prim-planul criticii tinere, europene.“ (Sorin Alexandrescu)
ANDREEA RĂSUCEANU a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1998-2002). În anul 2009 a devenit doctor în filologie cu lucrarea Mahalaua Mântulesei, drumul către modernitate. A publicat cronici, interviuri, articole de specialitate în reviste precum: Viaţa Românească, România literară, Observator cultural, Bucureştiul Cultural, Idei în dialog, Dilema veche, Convorbiri literare etc. Este autoarea mai multor traduceri din limba engleză şi prefeţe. Prima ei carte, Cele două Mântulese a apărut la Editura Vremea, în anul 2009. A fost nominalizată la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România şi la Marile Premii Prometheus, secţiunea Opera Prima. În 2013 a apărut, la Editura Humanitas, cartea Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, care a fost nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor din România și la premiile revistei Observator cultural. A primit premiul Tânărul critic al anului 2013, în cadrul Galei tinerilor scriitori. Debutul în proză a avut loc în anul 1999, în revista Cuvântul, condusă de Radu G. Țeposu. A mai publicat fragmente de proză în reviste precum Ramuri, Familia, Bucovina literară, Convorbiri literare. În 2011 i-a fost tradusă o povestire, Verișoara, în limba maghiară și a apărut în revista Székeliföld. Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului e cea mai nouă carte a ei, apărută la editura Humanitas în 2016 și nominalizată la premiile revistei Observator cultural.
Volume
Cărți – autor
Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului, colecția „Academica”, Humanitas, 2016
Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, colecția „Critică literară/Eseu”, Humanitas, 2013; pref. Sorin Alexandrescu
Cele două Mântulese, Editura Vremea, 2009
Cărți – coautor
Bucureștiul meu, Humanitas, 2016
Orașul, Gestalt Books, 2016
Tot înainte!, Editura Curtea Veche, 2016
Bookătăria de texte și imagini 2, Pandora-M, 2016
Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism, Polirom, 2014
Ferestre din București și poveștile lor, Editura Peter Pan, 2015
Cartea Andreei Răsuceanu despre geografia literară a Bucureștiului eliadesc mi-a stârnit niște emoții ascuțite. Am avut parte de o dublă nostalgie: cea a vremilor adolescenței nouăzeciste în care îl descopeream pe Mircea Eliade și, plecând de la Romanul adolescentului miop, treceam prin proza fantastică și finalizam integral opera literară; și o nostalgie ciudată, ilogică, a Bucureștiului mitic care există doar în textele lui Eliade, oraș imposibil de cunoscut, iar această imposibilitate mă sfâșie.
A great work, which superimposes the urban plan of the interbelic Bucharest , "mental image" of the city and the "mythical geography" of the Bucharest. The author ,changes the readers perspective on the city itself, by giving him a walkthrough the world lived by Eliade's characters by highlighting the social life of the interbelic period and places.
Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară de Andreea Răsuceanu este o carte ce propune un nou unghi de abordare a literaturii lui Mircea Eliade, pornind de la o disciplină mai recentă în ştiinţele umane: geografia literară. Folosind conceptele propuse de geografia literară, autoarea chestionează legăturile care există între spaţiul geografic şi spaţiul literar – în cazul lui Mircea Eliade, între Bucureştiul aşa-zicând real şi Bucureştiul ficţional, spaţiu recurent – în varianta lui de oraş modern sau de spaţiu mitic –, atât de prezent în literatura lui Eliade.
„Dacă istoria a fost mereu pusă în legătură cu literatura – scrie Andreea Răsuceanu în „Introducere” –, apropierea cu geografia s-a făcut mai rar, şi în general în contextul unor metafore de natură spaţială, că vorbim despre dimensiunea socială a textului literar (vezi analizele lui Pierre Bourdieu) sau despre noţiuni precum câmp ori spaţiu literar”. Printre teoreticienii francezi care au impus studiile de geografie literară se numără profesorii universitari Michel Collot şi Bertrand Westphal: „Remarcând ponderea tot mai mare a teoriilor despre spaţiu în filozofie şi pornind de la termenii de teritorializare şi deteritorializare propuşi de Deleuze şi Guattari, precum şi de la cel de «geofilozofie» lansat de aceştia, Bertrand Westphal propune noţiunea de geocritică pentru a desemna o metodă care să presupună nu o analiză a reprezentărilor spaţiului în literatură, ci o poetică al cărei obiect să fie «interacţiunile dintre spaţiul uman şi literatură», constând în analiza comparată a diferitelor imagini ale unui anumit spaţiu în operele mai multor scriitori, analiză ce ar avea ca scop orientarea cititorului către o pluralitate a percepţiei spaţiului. Geocritica s-ar constitui astfel într-o metodă interdisciplinară, implicând deopotrivă elemente de filozofie, psihanaliză, geografie umană, antropologie, sociologie, ştiinţe politice”.
În cazul romanelor şi prozei scurte a lui Mircea Eliade, autoarea se întreabă în ce fel transfigurează Eliade locurile bucureştene, străzile, casele, cafenelele, arterele urbane principale care trec în textele sale literare. Andreea Răsuceanu subliniază, pe de o parte, o anumită relevanţă biografică a locurilor bucureştene evocate (părinţii au locuit pe strada Mătăsari, iar sora lui – în zona Foişorului de Foc), iar pe de alta, completa lor transfigurare în planul ficţiunii (mergând până la a căpăta accente mitice). De altfel, ea citează pasaje din jurnalele scriitorului, în care acesta vorbeşte despre o „geografie reală” a spaţiilor evocate literar, dar în cu totul alt sens, acela de geografie (bucureşteană) mitologică: „Bucureştiul din Pe strada Mântuleasa, deşi legendar, e mai adevărat decât oraşul pe care l-am traversat eu, pentru ultima dată, în august 1942”. (continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/bucuresti-mi...)