Borges și eu: O întâlnire

by Jay Parini, Mihnea Gafiţa (translator)

Pornind de la întâmplări petrecute în primăvara anului 1971, Parini a scris un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru Jorge Luís Borges.

Orb și fragil, dar exuberant și curios, promițând să-și învețe confratele novice totul despre dragoste și poezie în schimbul unei călătorii prin Highlands, de la St. Andrews până la Inverness, Borges își ține marea lecție într-un Morris Minor ruginit din ’57, într-o barcă pe Loch Ness, în camere anoste de hotel, în cârciumi și-n catedrale. Lumea lui, una a dublului, a labirintului și a descoperirilor aproape mistice, se întâlnește cu cea a unui tânăr american care fuge de Războiul din Vietnam și de anxietate, iubește o fată cu pantofi sport roșii și visează la marea poezie. Iar rezultatul acestei întâlniri este o carte ca nici o alta.

Genres: Biography

340 pages, Paperback

First published August 6, 2020

About the author

Jay Parini (born 1948) is an American writer and academic. He is known for novels and poetry, biography and criticism.

Reviews

[Sorin Hadârcă · Rating 2 out of 5]

Un roman slăbuț ca idee și prost scris. Mai bine reciteam ceva din Borges. E și un pic ofensator în adresa argentinianului. Faptul că un student în litere nu are habar cine-i, mi se pare neverosimil. Eram elev în URSS și oricum îi citisem un interviu în Literaturnaia Gazeta.

Protagonistul n-are niciun haz. Aici îndrăgostit lulea, dincoace atras într-o relație sexuală de ocazie. Și se mai întreabă dacă are sorți și izbândă. Un derbedeu. Istoria cu amicul decedat în Vietnam e pasageră, căci îi lipsește contexul: ce amic? ce legătură are? care-i treaba cu pacifismul?

Dacă e un alter-ego îmi pare sincer rău pentru Jay Parini. Nu doar că nu l-a descoperit pe Borges, dar nici pe sine. Ar da bine ca titlu: Nici Borges, nici eu.

[Stella Popa · Rating 4 out of 5]

Acesta este un memoriu despre scriitori: un tânăr poet, mentorul său de vârstă mijlocie și, în centrul palid și luminos al poveștii, un vrăjitor al limbajului în vârstă de 71 de ani. Dorind să scape de proiect, precum și de familia sa sufocantă din Pennsylvania, tânărul narator, Jay Parini, se înscrie la un program de doctorat la Universitatea St. Andrews din Scoția.
Norocul lovește, însă, sub forma unei prietenii cu scriitorul Alastair Reid. Reid combină severitatea unui scoțian cu veselia anti-burgheză a unui beatnik. Este o gazdă excelentă care își răsfață oaspeții cu tocane copioase, vin și brownie-uri cu hash. El este, de asemenea, traducătorul poetului, eseistului și povestitorului argentinian Jorge Luis Borges, care, după cum se întâmplă, va veni în curând să stea cu el la St. Andrews.
Când apare Borges, aproape orb și îmbrăcat într-un costum și cravată maro noduli (uniforma modestă a unui bibliotecar și scriitor din clasa de mijloc, a explicat el odată), memoria își ia zborul. El devorează cu bucurie brownies-urile lui Reid și, sub influența lor îmbătătoare, își balansează bastonul spre Marea Nordului ca o sabie arthuriană benignă care deține cheia misterelor și ghicitorilor vieții. În prezența lui, mondenul dispare și realitatea explodează cu un nou sens. Deși Borges este la apogeul faimei sale, Parini nu a auzit niciodată de el și întârzie să cedeze farmecul excentricităților sale.
Când o familie de urgență îl cheamă pe Reid la Londra, el îi cere lui Parini să aibă grijă de Borges până se întoarce. Plin de energie, Borges le propune să facă o excursie prin Highlands. Parini va asigura transportul și va juca rolul ochilor însoțitorului său, descriind ceea ce vede. Borges nu a fost niciodată în Scoția, dar cunoștințele sale despre istoria și literatura ei sunt profunde. „Doar a citi o hartă a Highlands înseamnă a recita poezie”, spune el. El a învățat singur anglo-saxon și cunoaște epopeele antice pe de rost. Vocabularul lor de lucruri reale grele – „sabie”, „sămânță”, „scut”, „lemn” – îl încântă și și-a petrecut o viață întreagă aplecând spaniola la acel ideal lingvistic tactil.
Parini, la rândul său, este enervat de perspectiva ca acest bătrân „obsedat de sine” să-i distragă atenția de la fata de care este îndrăgostit și de la cercetarea sa de doctorat. Această rezistență este o lovitură narativă fină. Îi permite să recreeze întâlnirea lor ca un inconvenient, mai degrabă decât un privilegiu. Un poet calm, flămând de îndrumare, este singur cu unul dintre cei mai formidabili scriitori ai secolului al XX-lea; sarcina lui este să-și deschidă ochii și să descopere strălucirea orbului. Parini îl descrie minunat pe Borges așa cum îl trăiește, fără reverență sau venerație.
Ceea ce urmează este o călătorie distractivă în mașina uzată a lui Parini. Călătoria lor în Highlands devine un tur prin lumea singulară a lui Borges. Discursul său este o reflectare a minții sale cele mai lăuntrice și există o puritate ciudată în ceea ce privește nevoia lui de neoprit de a comunica ceea ce gândește și simte. Limbajul oferă un peisaj infinit (și sfânt) de asociere, nu numai pentru că numește lumea, ci pentru că este mijlocul prin care putem extrage adevărul din ea.
Acesta este punctul central al filosofiei literaturii lui Borges. Cultul geniului individual este o iluzie. Poezia este circulară: fiecare dintre noi repetă emoțiile și experiențele celor care au venit înainte, indiferent dacă știm că o facem sau nu. Într-o conversație obișnuită, el recită pasaje din epopee Auden, Shakespeare, Milton, anglo-saxone și sud-americane, de parcă ar fi fost scrise într-o singură carte de un singur autor. Pare să-și smulgă din aer asociațiile care se împletesc, ca cineva care prinde o muscă în mână. Întrebat dacă crede în îngeri, Borges spune: „Cred în toate, băiete dragă. Este secretul vieții.” Apoi explică că sensul „credinței” în anglo-saxon (gelefen) este „a ține cu drag”.
Un aspect încântător al acestui portret este lipsa completă de snobism a lui Borges. Este curios despre toți cei pe care îi întâlnesc, oferindu-se deschis. Această generozitate se extinde asupra lui Parini, pe care îl tratează ca pe un egal, recunoscător pentru compania sa și nederanjat de ignoranța tânărului față de munca sa. Adesea este capabil să intuiască nesiguranța și fricile tinerețe ale lui Parini.

Această reminiscență a lui Parini, care este acum un prolific romancier, biograf și poet, îl aduce pe Borges la viață mai clar decât orice relatare. În acest sens, memoriile reprezintă o contribuție importantă la biografia unui scriitor important. Legătura pe care Borges și Parini o creează în timpul călătoriei lor improbabile este emoționantă, cu momentele ei neașteptate de mărturisire și fragilitatea împărtășită. Unele scene, amintite la 50 de ani după fapte, pot fi citite ca piese de plată, unele conversații pot părea prea bine compuse, dar spiritul lui Borges sună adevărat. Fanii ar putea observa că conversația lui este presărată de citate din eseurile sale și se întreabă dacă Parini a pus pasaje ridicate în gura subiectului său. Dar așa vorbea Borges: a existat puțină separare între ceea ce a citit, trăit și scris el însuși.

Pentru cititorii care îl admiră deja pe Borges, acest memoriu va fi un răsfăț delicios. Pentru cei care nu l-au citit încă, Parini oferă punctul de intrare perfect pentru un scriitor care a schimbat modul în care mulți gândesc despre literatură.

[Ovidiu Lechintan · Rating 3 out of 5]

un episod biografic ficționalizat. o carte bună. Jay Parini merge în Scoția pentru studii postuniversitare și ajunge din întâmplare să-l cunoască pe scriitorul Borges, cu care ajunge să facă un road trip de câteva zile prin Scoția. focusul e pe dialogul dintre ei, mai mult un monolog al lui Borges pe diferite subiecte literale împletite cu experiența vieții. autorul ajunge să fie fascinat de Borges, pe care la momentul întâlnirii nu-l citise deloc...

[Kotai Gyuri · Rating 3 out of 5]

Humanitas Fiction 2023

[Valeriu Gherghel · Rating 2 out of 5]

N-am priceput în ce scop a compus Jay Parini acest roman lipsit de orice inspirație și eleganță. E limpede că n-a călătorit prin Scoția împreună cu Borges (nici în 1971, nici mai tîrziu). Îl va fi cunoscut în casa din St. Andrews a poetului Alastair Reid, posibil. Dar nu mai mult de atît. Călătoria în Highlands e o fantezie.

Naratorul (în cazul de față, Jay Parini) găsește că Jorge Luis Borges e un individ dificil, plin de sine, obsedat de opera sa, egocentric și cam țicnit (pp.113-114, 143). Conversația lui e o permanentă fugă de idei, sare de la una la alta, fără șir, nu se poate concentra: „Vorbea frecvent, cu ocolișuri globale și asociații de tot felul, într-o manieră mai mult decît disjunctivă” (p.92). La un poet, incoerența se poate scuza. Dar nu mai ai nimic de spus cînd afli că Borges mănîncă zgomotos, își linge degetele și-și șterge buzele cu mîneca. Cămașa și cravata fistichie au urme străvechi de mîncare. Într-un restaurant, Borges trezește imediat repulsia vecinilor. Jay Parini se simte prost (p.128).

Nu e numai atît. În pretinsa călătorie prin Highlands, trag la pensiunea doamnei Braid, o văduvă care le închiriază o odaie. Cei doi sînt nevoiți să împartă același pat. Oroare! Jay Parini simte „un miros greu de transpirație stătută, de urină și de loțiuni” exotice (pp.163-164). Borges are un somn agitat, horcăie, se zbate și, spre disperarea lui Parini și a văduvei, merge des la baie. Trebuie însoțit. Ca să ajungă la baie, trec prin cămăruța bătrînei vigilente (pp.155-168).

Borges e o ființă cu izbucniri îndeosebi dramatice. În împrejurări solemne (la malul Mării Nordului, sau în munții Cairngorn, sau pe lacul Loch Ness, sau pe cîmpul de bătălie de la Culloden), începe să recite din lirica anglo-saxonă, din Regele Lear, gesticulează cu bastonul și scoate „urlete de o amplitudine șocantă” (p.274). Nu e de mirare că se prăbușește în șanț ori în lac. E singura dată, în această poveste, cînd Borges întîlnește apa. Disperat, Parini dă să-l prindă, dar Borges se prăbușește peste el și ajung amîndoi în „apa rece ca gheața”: „I-am simțit mirosul de sudoare stătută de la subțioară” (p.226).

În romanul lui Jay Parini, Borges nu e doar o ființă primitivă, „naturală”, cu instincte gregare, un „om al cavernelor”, dar și o persoană care nu ține seama de o minimă pudoare. Îi povestește naratorului episodul cu bordelul din Geneva și-i spune că „n-a cunoscut plăcerea”, că e virgin (pp.176, 233). Hodoronc-tronc...

Povestea lui Parini e complet neverosimilă. N-are nici sare, nici piper.

P. S. Deci, cît stă în Scoția (în casa poetului Alastair Reid, prin hoteluri și pensiuni), Borges nu face nici măcar un duș. Ciudat om!