What do you think?
Rate this book
Pod prąd
Pod prąd mołdawskiego pisarza Olega Serebriana to epicka opowieść o samotności, zakazanym uczuciu i pragnieniu bliskości. Łączy w sobie cechy powieści historycznej, społecznej i psychologicznej.
Lata 40. XX wieku. Pochodzący z Bukowiny baron Aleks von Randa to utalentowany matematyk i poliglota z zamożnej rodziny. Pomimo upływu lat żyje bolesnym wspomnieniem młodzieńczej miłości, tocząc ze sobą i ze światem walkę o zachowanie tych uczuć w tajemnicy. Nie pomaga mu w tym duszna atmosfera nazistowskich Niemiec. Zaangażowany w ściśle tajny projekt wojskowy na wyspie Uznam i uwikłany w walkę wywiadów, przeczuwając nadchodzący koniec, spisuje swoje barwne losy.
Czytelnik towarzyszy mu w tej podróży, odwiedzając i sielską Odessę sprzed 1914 roku, i obóz koncentracyjny w Sachsenhausen. W tle przedstawiona jest panorama Europy Środkowej w burzliwych pierwszych dekadach XX wieku, ze wszystkimi jej blaskami i cieniami – wybitnymi intelektualistami, przemianami społecznymi i kulturowymi, okrucieństwami pierwszej i drugiej wojny światowej.
Baron von Randa stopniowo odsłania swoje tajemnice, a wraz z nimi wielką wrażliwość, tłumione emocje i rozczarowania. Początkowo pełen wielkich marzeń i nadziei, stopniowo pogrąża się w głębokiej depresji, a wszystkie jego wybory zdają się prowadzić do tragicznego końca.
Po latach na wyspę Uznam przybywa jego krewny, Woldemar Skawronsky. Kto i dlaczego od półwiecza opiekuje się grobem barona?
Lata 40. XX wieku. Pochodzący z Bukowiny baron Aleks von Randa to utalentowany matematyk i poliglota z zamożnej rodziny. Pomimo upływu lat żyje bolesnym wspomnieniem młodzieńczej miłości, tocząc ze sobą i ze światem walkę o zachowanie tych uczuć w tajemnicy. Nie pomaga mu w tym duszna atmosfera nazistowskich Niemiec. Zaangażowany w ściśle tajny projekt wojskowy na wyspie Uznam i uwikłany w walkę wywiadów, przeczuwając nadchodzący koniec, spisuje swoje barwne losy.
Czytelnik towarzyszy mu w tej podróży, odwiedzając i sielską Odessę sprzed 1914 roku, i obóz koncentracyjny w Sachsenhausen. W tle przedstawiona jest panorama Europy Środkowej w burzliwych pierwszych dekadach XX wieku, ze wszystkimi jej blaskami i cieniami – wybitnymi intelektualistami, przemianami społecznymi i kulturowymi, okrucieństwami pierwszej i drugiej wojny światowej.
Baron von Randa stopniowo odsłania swoje tajemnice, a wraz z nimi wielką wrażliwość, tłumione emocje i rozczarowania. Początkowo pełen wielkich marzeń i nadziei, stopniowo pogrąża się w głębokiej depresji, a wszystkie jego wybory zdają się prowadzić do tragicznego końca.
Po latach na wyspę Uznam przybywa jego krewny, Woldemar Skawronsky. Kto i dlaczego od półwiecza opiekuje się grobem barona?
- GenresFiction
580 pages, Paperback
First published January 1, 2021
14 people are currently reading
201 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 23 of 23 reviews
August 4, 2021
Un roman greu. Si la propriu, cu peste 500 de pagini, si la figurat, greu de indurat. Cu un personaj in care este imposibil sa nu te regasesti, chiar daca traim in lumi diferite. Dar acest om stralucit in multe privinte, dar ros de atatea indoieli, isi scaneaza mintea, sufletul si traseul la mod milimetric. Intelegi ca indiferent de epoca si lumea din care vii, ai de infruntat grele furtuni interne. Doar ca nu toti suntem constienti de abisurile si incurcaturile prin care ne poarta viata...
Rupt de extreme, pe de o parte - lumea conservatoare si rafinata a vechiului imperiu vs noua realitate de dupa Primul razboi mondial, inainte de si in timpul celui de-al doilea. Aparent, un tip de bani gata din lumea aristocratiei mari, chiar daca provinciala, vs mica burghezie din Göttingen, un extrovert care isi fascineaza interlocutorii si leaga usor relatii, dar e, in acelasi timp de o sensibilitate chinuitoare, care-i si modeleaza atasamentele si soarta.
Daca in Cantecul marii, am descoperit Cernautiul, vibrant si plin de viata, patruns de fluidele Austro-Ungariei, urmat de dezastrul integrarii in Uniunea Sovietica, aici am gasit pe rand marile orase ale Germaniei si Europei, Berlinul, Göttingenul, Roma, etc, intr-o actiune fascinanta de vacanta, care e la pol absolut opus cu dramele care se consuma paralel, oferindu-ti si o viata plina de savoare si alura boema. Si, desigur, aflam despre Peenemunde.
E fascinanta caderea in abis a unui suflet facut sa zboare. Intalnirile care ne deturneaza destinul, oamenii care ne ameninta existenta, desi aparent ai sentimentul ca nu fac decat sa-ti fie o carja. Ce eroare sa pui miza pe alti oameni, motivat fie de dragoste, fie de fascinatie, uitand ca de fapt in ei te cauti doar pe tine. Si proptele pe care se sprijina viata, doar in tine le voi gasi. In sensul dramei umane, sau a unei vieti ruinate, Pe contrasens, e unul din cele mai mai profunde romane.
Intamplarea a facut sa citesc Pe contrasens dupa Cantecul marii. Asta ma face si mai nerabdator sa aflu soarta lui Woldemar, care chiar daca e scrisa mai devreme, inteleg ca se desfasoara dupa moartea lui Alex, cu care Woldemar seamana atat de mult atat fizic, cat si prin mersul "pe contrasens". O carte in carte, care se incheie atat de trist, dar lasa usile deschise pentru o noua soarta, cu care, poate, destinul va fi mai putin nemilos.
L-am descoperit pe Oleg Serebrian scriitorul, care m-a fascinat prin personajele extrem de complexe si, desi meditative si reflexive, pline de actiune, de verva, context istoric si geografic documentate riguros, de parca ar fi un roman scris in acea epoca. In cele doua romane, Serebrian creaza o lume a nobilimii bucovinene, conectata la punctele esentiale ale imperiului si pe care nu am putea-o cunoaste decat din arhive sau romane scrise in acea vreme. Atat de iscusit, cu usurinta si simplitate, incat nu as fi surprins daca intr-o buna zi dl Serebrian ne-ar anunta ca si-a recapatat dreptul de a purta particula "von".
Rupt de extreme, pe de o parte - lumea conservatoare si rafinata a vechiului imperiu vs noua realitate de dupa Primul razboi mondial, inainte de si in timpul celui de-al doilea. Aparent, un tip de bani gata din lumea aristocratiei mari, chiar daca provinciala, vs mica burghezie din Göttingen, un extrovert care isi fascineaza interlocutorii si leaga usor relatii, dar e, in acelasi timp de o sensibilitate chinuitoare, care-i si modeleaza atasamentele si soarta.
Daca in Cantecul marii, am descoperit Cernautiul, vibrant si plin de viata, patruns de fluidele Austro-Ungariei, urmat de dezastrul integrarii in Uniunea Sovietica, aici am gasit pe rand marile orase ale Germaniei si Europei, Berlinul, Göttingenul, Roma, etc, intr-o actiune fascinanta de vacanta, care e la pol absolut opus cu dramele care se consuma paralel, oferindu-ti si o viata plina de savoare si alura boema. Si, desigur, aflam despre Peenemunde.
E fascinanta caderea in abis a unui suflet facut sa zboare. Intalnirile care ne deturneaza destinul, oamenii care ne ameninta existenta, desi aparent ai sentimentul ca nu fac decat sa-ti fie o carja. Ce eroare sa pui miza pe alti oameni, motivat fie de dragoste, fie de fascinatie, uitand ca de fapt in ei te cauti doar pe tine. Si proptele pe care se sprijina viata, doar in tine le voi gasi. In sensul dramei umane, sau a unei vieti ruinate, Pe contrasens, e unul din cele mai mai profunde romane.
Intamplarea a facut sa citesc Pe contrasens dupa Cantecul marii. Asta ma face si mai nerabdator sa aflu soarta lui Woldemar, care chiar daca e scrisa mai devreme, inteleg ca se desfasoara dupa moartea lui Alex, cu care Woldemar seamana atat de mult atat fizic, cat si prin mersul "pe contrasens". O carte in carte, care se incheie atat de trist, dar lasa usile deschise pentru o noua soarta, cu care, poate, destinul va fi mai putin nemilos.
L-am descoperit pe Oleg Serebrian scriitorul, care m-a fascinat prin personajele extrem de complexe si, desi meditative si reflexive, pline de actiune, de verva, context istoric si geografic documentate riguros, de parca ar fi un roman scris in acea epoca. In cele doua romane, Serebrian creaza o lume a nobilimii bucovinene, conectata la punctele esentiale ale imperiului si pe care nu am putea-o cunoaste decat din arhive sau romane scrise in acea vreme. Atat de iscusit, cu usurinta si simplitate, incat nu as fi surprins daca intr-o buna zi dl Serebrian ne-ar anunta ca si-a recapatat dreptul de a purta particula "von".
July 12, 2021
Pe contrasens – un lanț necontenit de hăuri și muchii de cuțit. Un roman fascinant care debordează de expresivitate la milimetru .
Voi reveni (sper), la complexitatea poveștii sub semnul nebuniei, al razboiului, al unui fel de supraom Nietzsche-an dat de pamant nu doar de dragostea care-ți poate anula oricând existența, dragostea asta fără măsură, fără rațiune (nu că ar fi încăput vreodată rațiunea în ea), care devine revoltătoare, pentru că nu-i mai lasa uneori lui Alex, (eroul principal) loc de sine.
Un loc unde se consumă și alte posibile scenarii ale celui de-al doilea Război Mondial. Un loc al subtilităților și riscurilor din lupta marilor puteri și a mintilor nebune.
Un loc și timp unde se traieste boem. Iar dacă în aceast loc acced indivizi din alte lumi, ei sunt crescuți cu grijă și tandrețe și ridicați la nivelul boemilor.
Un loc al viselor mari îngropate la radacina unui fag. N-au devenit realitate precum e coroana splendidă și fastuasă a acestui copac de care și-a legat streangul Irmin, cel care a dus în mare parte povara lor, spanzurandu-se în acele vise risipite.
Și aripile lui Alex, desfăcute larg, dar care-l duc în mormânt, traiectoria zborului fiindu-i schimbata de poverile pe care și le ia cu nechibzuită dăruire și dragoste.
Un roman despre alegerile noastre fie voite, sau impuse de fie de vise, fie de conjunctura, fie de oportunitati. Despre caile pe care le alegem si despre masura in care constientizam consecintele alegerilor noastre in momentele decisive. Despre valoarea personala in ochii proprii, dar și în ochii lumii. Despre necesitatea unei permanente validări.
Și cum lunecam în brațele morții. Un fel aparte de a te abandona ei, când devii conștient ca ai greșit în toate,desi aparentele arata exact contrariul.
Un roman complex cat o viata. La enorma distanta calitativa de tot ce s-a scris în ultima vreme. Un rai al plăcerii generat de o impresionanta stilistica scriitoricească amestecată cu un iad al emoțiilor sugrumate de supliciile la care se expune eroul principal . Și în final, o reala contribuție la literatura de valoare.
Voi reveni (sper), la complexitatea poveștii sub semnul nebuniei, al razboiului, al unui fel de supraom Nietzsche-an dat de pamant nu doar de dragostea care-ți poate anula oricând existența, dragostea asta fără măsură, fără rațiune (nu că ar fi încăput vreodată rațiunea în ea), care devine revoltătoare, pentru că nu-i mai lasa uneori lui Alex, (eroul principal) loc de sine.
Un loc unde se consumă și alte posibile scenarii ale celui de-al doilea Război Mondial. Un loc al subtilităților și riscurilor din lupta marilor puteri și a mintilor nebune.
Un loc și timp unde se traieste boem. Iar dacă în aceast loc acced indivizi din alte lumi, ei sunt crescuți cu grijă și tandrețe și ridicați la nivelul boemilor.
Un loc al viselor mari îngropate la radacina unui fag. N-au devenit realitate precum e coroana splendidă și fastuasă a acestui copac de care și-a legat streangul Irmin, cel care a dus în mare parte povara lor, spanzurandu-se în acele vise risipite.
Și aripile lui Alex, desfăcute larg, dar care-l duc în mormânt, traiectoria zborului fiindu-i schimbata de poverile pe care și le ia cu nechibzuită dăruire și dragoste.
Un roman despre alegerile noastre fie voite, sau impuse de fie de vise, fie de conjunctura, fie de oportunitati. Despre caile pe care le alegem si despre masura in care constientizam consecintele alegerilor noastre in momentele decisive. Despre valoarea personala in ochii proprii, dar și în ochii lumii. Despre necesitatea unei permanente validări.
Și cum lunecam în brațele morții. Un fel aparte de a te abandona ei, când devii conștient ca ai greșit în toate,desi aparentele arata exact contrariul.
Un roman complex cat o viata. La enorma distanta calitativa de tot ce s-a scris în ultima vreme. Un rai al plăcerii generat de o impresionanta stilistica scriitoricească amestecată cu un iad al emoțiilor sugrumate de supliciile la care se expune eroul principal . Și în final, o reala contribuție la literatura de valoare.
May 11, 2021
Este un roman uluitor. Nu e ceva obisnuit pentru literatura romana. Stilul este apropiat de cel interbelic. Doi naratori, persoana intai, dar din perspective de timp diferite, relateaza istoria foarte realista a unui matematician german originar din Bucovina care a lucrat la centrul de cercetari tehnice de la Peenemuende, in Germania nazista. Apolitic, apoi nazist, apoi antinazist. Lucreaza concomitent si pentru serviciile germane, si pentru cele engleze, dar nu din convingere, ci pentru bani. Ajunge in lagar din pricina unui denunt al prietenului sau cel mai apropiat, de care pare sa fi fost indragostit. Invinuit de homosexualitate, se sinucide. Am redat cam haotic si nu cred ca scos in vileag esenta. Cartea e de cinci stele. Foarte documentata in plan istoric, foarte argumentata in plan psihologic.
April 19, 2022
Pe contrasens e un volum ce tratează teme precum viața, iubirea, familia, eșecul personal, prietenia de dincolo de timp, lupta omului cu istoria. A fost o lectură cu adevărat revelatoare, plină de informații și de trăiri și nu mi-am dat seama cum a trecut timpul în compania lui Alex von Randa.
Recenzia mea, pe blog.
Recenzia mea, pe blog.
May 8, 2022
Despre romanele lui Oleg Serebrian pot spune că sunt scrise corect. Nu știu dacă e un compliment sau un reproș. Stilul e inspirat de clasici. Personajele sunt construite în cel mai mic detaliu. Sunt multe și personajele, și detaliile. Din păcate, foarte multă atenție este dată formei, și mai puțină substanței. În Pe contrasens am simțit că (în 500 de pagini) nu prea se întâmplă nimic important. Deznodământul îl afli din prolog, iar restul textului e doar un fel de explicație întortocheată cum s-a ajuns acolo. Există o mulțime de personaje, dar toate gravitează în jurul protagonistului-narator. Doar perspectiva lui există. Toate detaliile despre cum arată, cum se îmbracă, cum merg, cum vorbesc, ce mănâncă, ce beau restul sunt oferite, fără vreo utilitate pentru cititor, de personajul-narator.
Povestea, un fel de autobiografie, se petrece, în cea mai mare parte, în Germania dinainte și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Există multe detalii istorice, despre care nu știu cât de adevărate sunt (deși, știind autorul, tind să cred că sunt cercetate foarte amănunțit). Protagonistul, un individ inteligent, cam aerian și naiv, este un cercetător care se bucură de succes. Peste cele 520 de pagini bântuie bănuiala că ar fi homosexual, deși problema nu e atacată până la capăt. În fine, m-a bulversat faptul că în ciuda celor trei ani de război acoperiți de această poveste, personajele parcă trăiau într-un fel de bulă în care nu exista antisemitism, rasism, război cu adevărat, crime, persecuții etc. (Mă întreb dacă e intențional, pentru a sublinia ignoranța unora din acele vremuri, care preferau să întoarcă privirea pentru că lor le era încă bine sau pur și simplu autorul nu a fost interesat de aceste aspecte). În schimb, călătoriile prin Europa erau mereu la ordinea zilei, descrise cu multă scrupulozitate. Peste tot textul, parcă scris de un intelectual, despre intelectuali, pentru intelectuali, este așternută un fel de nostalgie pentru timpuri apuse.
Nu e un roman neapărat rău, dar nici wow.
Povestea, un fel de autobiografie, se petrece, în cea mai mare parte, în Germania dinainte și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Există multe detalii istorice, despre care nu știu cât de adevărate sunt (deși, știind autorul, tind să cred că sunt cercetate foarte amănunțit). Protagonistul, un individ inteligent, cam aerian și naiv, este un cercetător care se bucură de succes. Peste cele 520 de pagini bântuie bănuiala că ar fi homosexual, deși problema nu e atacată până la capăt. În fine, m-a bulversat faptul că în ciuda celor trei ani de război acoperiți de această poveste, personajele parcă trăiau într-un fel de bulă în care nu exista antisemitism, rasism, război cu adevărat, crime, persecuții etc. (Mă întreb dacă e intențional, pentru a sublinia ignoranța unora din acele vremuri, care preferau să întoarcă privirea pentru că lor le era încă bine sau pur și simplu autorul nu a fost interesat de aceste aspecte). În schimb, călătoriile prin Europa erau mereu la ordinea zilei, descrise cu multă scrupulozitate. Peste tot textul, parcă scris de un intelectual, despre intelectuali, pentru intelectuali, este așternută un fel de nostalgie pentru timpuri apuse.
Nu e un roman neapărat rău, dar nici wow.
December 27, 2021
Există cărți de 100 de pagini care pot fi citite într-o lună și cărți de 500 de pagini care se citesc, cu sufletul la gură într-o săptămână (în nopțile de după serviciu, când toată suflarea din casă e în lumea viselor. Altfel, se putea și într-o zi - două).
Faceți cunoștință cu a treia și ultima (deocamdată) carte din trilogie, în care Woldemar, ajuns un tânăr neurochirurg ambițios în Germania, încearcă să descifreze enigmele circumstanțelor în care a trăit și murit Alex – fratele bunicii sale materne despre care puțin se cunoaște în familia sa, însă el descoperă o asemănare fizică izbitoare, ceea ce îl face mult mai curios să efecueze săpăturile arheologice în trecutul familiei sale. Ajuns în Peenemünde, locurile unde baronul Albert Maximilian von Randa și-a petrecut ultimii ani ai vieții, unde a activat și unde acesta este înmormântat, Woldemar îl întâlnește pe Ingo – un bătrânel cu suflet de copil care îi transmite caietele lui Alex și îi povestește ce își amintește despre prietenia dintre Irmin – tatăl lui Ingo cu Alex – o prietenie dusă la extreme, o legătură extraordinară. Deci, avem aici un personaj despre care cunoaștem că a murit, însă descoperim versiunea lui despre ceea ce a avut loc, despre sentimentele lui, temerile și circumstanțele în care și-a trăit ultimele clipe. Cu devărat, baronul Randa s-a sinucis? Dacă da, atunci ce l-a împins să facă acest pas? Din ce cauză Alex, deși aparent exuberant, era un introvert? Ce îl făcea să fie atât de diferit de semenii săi? Care i-au fost năzuințele și reușitele matematicianului von Randa?
Aflați din carte.
Recomand cu căldură! O carte potrivită pentru lecturile de toamnă.
Fragmente:
🔴 ”Așa procedăm cu toții atunci când nu putem răspunde unei iubiri tot cu iubire: îi căutăm recompense materiale.”
🟠 ”Bravura are întotdeauna nevoie de spectatori, pe când frica e ceva aproape intim, nu o arăți oricui.”
🟡 ”Contabilizarea timpului e un privilegiu al celor ce speră ori așteaptă ceva, pe când eu trăiam în neașteptare.”
🟢 ”Nimic nu strivește mai nesuferit decât povara ruinelor propriilor visuri. Speranțele, mă refer la cele cardinale, pe care ni le zidim migălos, timp de ani de zile, au o arhitectură mult mai sofisticată decât s-ar părea la prima vedere, și atunci când se surpă o aripă a structurii, întreaga construcție e compromisă, astfel încât, mai devreme ori mai târziu, te vei pomeni sub avalanșa năruirii lor.”
🔵 ”poate că asta și contează într-o viață – nu câți ani ai, ci câte ore de fericire ai avut.”
🟣 ”Ne trăim anii cei mai buni ca și cum am scrie viața pe ciornă, îmbătându-ne cu iluzia că va veni odată un moment al vieții noastre, când o vom așterne pe curat, și numai când începem coborârea, realizăm că viața se trăiește într-o singură redacție – de la început până la sfârșit.”
🟤 "V-a durut vreodată tăcerea din scrisori?"
⚫ "Vremea se mai încălzise. Cimitirul şi păduricea de alături vuiau de cântecul păsărilor, dar nici chiar farmecele naturii nu puteau ascunde urmele hidoase a două dictaturi și a unui război neindurător. Umbrele trecutului se ițeau de pretutindeni: din construcțiile masive rămase în picioare, din ruinele sinistre, năpădite de buruieni, de prin imensele spații virane, acoperite de vegetația sălbăticită."
⚪ "Îi plăcea să povestească mai cu seamă despre impresiile de călătorie, despre porturile în care se oprise, despre oameni, moravuri, prețuri şi mărfuri. Erau amintirile unui negustor, nu ale unui soldat, pentru că despre război nu prea vorbea. Spunea doar că feldmareşalul german Alfred von Waldersee, care comanda forțele puterilor aliate, semăna mult cu împăratul Wilhelm al II-lea, că americanii aveau cele mai bune conserve, englezii purtau uniforme din cea mai bună stofă, nemții aveau cele mai bune arme, italienii aveau chitare, japonezii nu purtau izmene, francezii niciodată nu aveau bani, ruşii niciodată nu erau treji, iar austriecii aveau cele mai generoase rații alimentare. Era foarte mândru de această performanță militară a patriei noastre."
🔴 "Petersburgul Rusiei imperiale... Nu văzusem un oraş mai maiestuos şi nici nu puteam crede că există ceva comparabil pe lume, deşi mama şi acel unchi al lui tata mă convingeau că "Viena noastră" e mai mare decât cele două capitale ale ruşilor luate împreună şi chiar mai spectaculoasă decât ele. Casa rudei noastre se găsea în cartierul Ekaterinhof, pitită într-o pădure de brazi şi mesteceni. Erau nişte brazi uriaşi, împovărați de mantii puhave de zăpadă. Ce mai zăpadă era pe acolo, ce nămeți sănătoşi! și ce frumos mai ningea în zilele acelea fumurii, scurte, abia răzbătute de o lumină scundă. Erau doar nişte începuturi de zori de zi, care se prefăceau îndată în amurguri. După care era din nou noapte, cu un soi de întuneric prietenos, în care nu se ascundea nicio amenințare, doar taine cuminți. Şi azi îmi pare că oraşul acela cunoştea numai lumina unduită a felinarelor și a ghirlandelor de sărbătoare."
🟠 "Tata mă petrecu cu o bunăvoință calmă, dar, după discuția din noaptea precedentă, simțeam în preajma lui o sfială defensivă, acel fel de ruşine amestecată cu dragoste pe care o aflăm alături de oamenii care cu iubirea lor izbutesc să dibuie nu doar laturile luminate şi luminoase ale ființei dragi, dar şi colțurile ei cele mai ascunse şi mai întunecate."
Faceți cunoștință cu a treia și ultima (deocamdată) carte din trilogie, în care Woldemar, ajuns un tânăr neurochirurg ambițios în Germania, încearcă să descifreze enigmele circumstanțelor în care a trăit și murit Alex – fratele bunicii sale materne despre care puțin se cunoaște în familia sa, însă el descoperă o asemănare fizică izbitoare, ceea ce îl face mult mai curios să efecueze săpăturile arheologice în trecutul familiei sale. Ajuns în Peenemünde, locurile unde baronul Albert Maximilian von Randa și-a petrecut ultimii ani ai vieții, unde a activat și unde acesta este înmormântat, Woldemar îl întâlnește pe Ingo – un bătrânel cu suflet de copil care îi transmite caietele lui Alex și îi povestește ce își amintește despre prietenia dintre Irmin – tatăl lui Ingo cu Alex – o prietenie dusă la extreme, o legătură extraordinară. Deci, avem aici un personaj despre care cunoaștem că a murit, însă descoperim versiunea lui despre ceea ce a avut loc, despre sentimentele lui, temerile și circumstanțele în care și-a trăit ultimele clipe. Cu devărat, baronul Randa s-a sinucis? Dacă da, atunci ce l-a împins să facă acest pas? Din ce cauză Alex, deși aparent exuberant, era un introvert? Ce îl făcea să fie atât de diferit de semenii săi? Care i-au fost năzuințele și reușitele matematicianului von Randa?
Aflați din carte.
Recomand cu căldură! O carte potrivită pentru lecturile de toamnă.
Fragmente:
🔴 ”Așa procedăm cu toții atunci când nu putem răspunde unei iubiri tot cu iubire: îi căutăm recompense materiale.”
🟠 ”Bravura are întotdeauna nevoie de spectatori, pe când frica e ceva aproape intim, nu o arăți oricui.”
🟡 ”Contabilizarea timpului e un privilegiu al celor ce speră ori așteaptă ceva, pe când eu trăiam în neașteptare.”
🟢 ”Nimic nu strivește mai nesuferit decât povara ruinelor propriilor visuri. Speranțele, mă refer la cele cardinale, pe care ni le zidim migălos, timp de ani de zile, au o arhitectură mult mai sofisticată decât s-ar părea la prima vedere, și atunci când se surpă o aripă a structurii, întreaga construcție e compromisă, astfel încât, mai devreme ori mai târziu, te vei pomeni sub avalanșa năruirii lor.”
🔵 ”poate că asta și contează într-o viață – nu câți ani ai, ci câte ore de fericire ai avut.”
🟣 ”Ne trăim anii cei mai buni ca și cum am scrie viața pe ciornă, îmbătându-ne cu iluzia că va veni odată un moment al vieții noastre, când o vom așterne pe curat, și numai când începem coborârea, realizăm că viața se trăiește într-o singură redacție – de la început până la sfârșit.”
🟤 "V-a durut vreodată tăcerea din scrisori?"
⚫ "Vremea se mai încălzise. Cimitirul şi păduricea de alături vuiau de cântecul păsărilor, dar nici chiar farmecele naturii nu puteau ascunde urmele hidoase a două dictaturi și a unui război neindurător. Umbrele trecutului se ițeau de pretutindeni: din construcțiile masive rămase în picioare, din ruinele sinistre, năpădite de buruieni, de prin imensele spații virane, acoperite de vegetația sălbăticită."
⚪ "Îi plăcea să povestească mai cu seamă despre impresiile de călătorie, despre porturile în care se oprise, despre oameni, moravuri, prețuri şi mărfuri. Erau amintirile unui negustor, nu ale unui soldat, pentru că despre război nu prea vorbea. Spunea doar că feldmareşalul german Alfred von Waldersee, care comanda forțele puterilor aliate, semăna mult cu împăratul Wilhelm al II-lea, că americanii aveau cele mai bune conserve, englezii purtau uniforme din cea mai bună stofă, nemții aveau cele mai bune arme, italienii aveau chitare, japonezii nu purtau izmene, francezii niciodată nu aveau bani, ruşii niciodată nu erau treji, iar austriecii aveau cele mai generoase rații alimentare. Era foarte mândru de această performanță militară a patriei noastre."
🔴 "Petersburgul Rusiei imperiale... Nu văzusem un oraş mai maiestuos şi nici nu puteam crede că există ceva comparabil pe lume, deşi mama şi acel unchi al lui tata mă convingeau că "Viena noastră" e mai mare decât cele două capitale ale ruşilor luate împreună şi chiar mai spectaculoasă decât ele. Casa rudei noastre se găsea în cartierul Ekaterinhof, pitită într-o pădure de brazi şi mesteceni. Erau nişte brazi uriaşi, împovărați de mantii puhave de zăpadă. Ce mai zăpadă era pe acolo, ce nămeți sănătoşi! și ce frumos mai ningea în zilele acelea fumurii, scurte, abia răzbătute de o lumină scundă. Erau doar nişte începuturi de zori de zi, care se prefăceau îndată în amurguri. După care era din nou noapte, cu un soi de întuneric prietenos, în care nu se ascundea nicio amenințare, doar taine cuminți. Şi azi îmi pare că oraşul acela cunoştea numai lumina unduită a felinarelor și a ghirlandelor de sărbătoare."
🟠 "Tata mă petrecu cu o bunăvoință calmă, dar, după discuția din noaptea precedentă, simțeam în preajma lui o sfială defensivă, acel fel de ruşine amestecată cu dragoste pe care o aflăm alături de oamenii care cu iubirea lor izbutesc să dibuie nu doar laturile luminate şi luminoase ale ființei dragi, dar şi colțurile ei cele mai ascunse şi mai întunecate."
July 31, 2021
Nemaipomenita! Foarte realistica carte si profunda. Partea istorica nu am urmarit-o atent, dar cea psihologica si actiunea in sine m-au coplesit.
July 26, 2024
Tę powieść mołdawskiego pisarza kupiłam na poznańskich targach od przemiłej Właścicielki Wydawnictwa. Książka trochę swoje odleżała na półce, ale gdy tylko zaczęłam ją czytać, nie mogłam się oderwać.
W warstwie współczesnej krewniak barona von Randy usiłuje odkryć tajemnicę życia mężczyzny i to, kto i dlaczego od czasów wojny opiekuje się jego grobem. Współczesność jest tu wąską klamrą, początkiem i końcem. Środek to właśnie losy wybitnego matematyka, miłośnika muzyki, estety i wrażliwca, czyli Aleksa von Randy. Poznajemy go jako dzieciaka, który na całe życie naznaczony zostaje znajomością z młodym chłopcem - kwintesencją piękna i dobra. Aleks chce być uczciwym człowiekiem, chce być człowiekiem honoru. Kariera naukowa, silna więź z całą rodziną Heisert, och jak bardzo ważna w całej opowieści, wreszcie wojna, tajny projekt na wyspie Uznam, donos, obóz w Sachsenhausen - sporo nawet jak na barki bogatego arystokraty.
O czym jest przede wszystkim ta powieść? O pragnieniach, których nie można zrealizować, o działaniach, które inni opacznie rozumieją, o cienkiej granicy między dobrem i złem, miłością i nienawiścią. Główny bohater chce być nieskazitelny, daleki od brudu wojny, chorej ideologii, zawieruchy dziejowej. Tylko czy to jest możliwe?
Powieść pochłonęłam, ale nie ukrywam, że jej język mnie nie porwał. Jakaś tu toporność narracji, niepotrzebna często drobiazgowość, zbytnia prostota (szczególnie na początku!). Może to dlatego, że autor przedstawiony jest jako polityk, dyplomata, politolog, a pisarz dopiero na końcu? Na szczęście treść przesłania formę :)
W warstwie współczesnej krewniak barona von Randy usiłuje odkryć tajemnicę życia mężczyzny i to, kto i dlaczego od czasów wojny opiekuje się jego grobem. Współczesność jest tu wąską klamrą, początkiem i końcem. Środek to właśnie losy wybitnego matematyka, miłośnika muzyki, estety i wrażliwca, czyli Aleksa von Randy. Poznajemy go jako dzieciaka, który na całe życie naznaczony zostaje znajomością z młodym chłopcem - kwintesencją piękna i dobra. Aleks chce być uczciwym człowiekiem, chce być człowiekiem honoru. Kariera naukowa, silna więź z całą rodziną Heisert, och jak bardzo ważna w całej opowieści, wreszcie wojna, tajny projekt na wyspie Uznam, donos, obóz w Sachsenhausen - sporo nawet jak na barki bogatego arystokraty.
O czym jest przede wszystkim ta powieść? O pragnieniach, których nie można zrealizować, o działaniach, które inni opacznie rozumieją, o cienkiej granicy między dobrem i złem, miłością i nienawiścią. Główny bohater chce być nieskazitelny, daleki od brudu wojny, chorej ideologii, zawieruchy dziejowej. Tylko czy to jest możliwe?
Powieść pochłonęłam, ale nie ukrywam, że jej język mnie nie porwał. Jakaś tu toporność narracji, niepotrzebna często drobiazgowość, zbytnia prostota (szczególnie na początku!). Może to dlatego, że autor przedstawiony jest jako polityk, dyplomata, politolog, a pisarz dopiero na końcu? Na szczęście treść przesłania formę :)
May 10, 2022
Un roman impresionant, temeinic construit și cu un personaj foarte credibil conturat. Poate și datorită stilului, și epocii cuprinse, sau poate doar pierzându-mă în textul lui, adesea gândul mi-a zburat la Thomas Mann. Serebrian mi se pare un autor grozav, abia aștept să-i citesc și celelalte romane!
October 11, 2025
Doskonała, klasycznie napisana powieść. Jest w niej dużo historii, dużo zakazanych uczuć i sporo goryczy. Postacie są bardzo interesujące i pogłębione psychologicznie. Będę wypatrywała kolejnych powieści tego autora.
July 13, 2024
Trochę zawód: niewielki ale jednak. Spodziewałem się czegoś formatu “Megdidy…” czy “Matei Brunula”, pierwszych moich książek od Amaltei.
Pomysł ciekawy i naprawdę ciekawie skonstruowana ta opowieść. Za to czwarta gwiazdka.
Bo literacko książka nie jest szczególnie mocna. Szczególnie jej „wspomnieniowy” trzon czyta się miejscami ciężko; bywają nieporadne, wręcz trącące banałem miejsca. Chyba że to metoda: umiarkowanie ciekawe persony mają takież same przemyślenia…?
Ale warto.
Pomysł ciekawy i naprawdę ciekawie skonstruowana ta opowieść. Za to czwarta gwiazdka.
Bo literacko książka nie jest szczególnie mocna. Szczególnie jej „wspomnieniowy” trzon czyta się miejscami ciężko; bywają nieporadne, wręcz trącące banałem miejsca. Chyba że to metoda: umiarkowanie ciekawe persony mają takież same przemyślenia…?
Ale warto.
June 11, 2022
" - Știi ce e ciudat în toată istoria asta? Faptul că, in realitate, nimeni nu a fost vinovat de nimic. Toți actorii acestei drame sunt, în egală măsură, victime. Criminal a fost doar destinul. "
July 3, 2022
Desigur 5 stele, ca și pentru celelalte doua cărți din “trilogie”. Niște personaje complexe și bine definite, o istorie atât de reala, iar finalul l-am parcurs pe nerăsuflate.
“Toată viața i-am scris lui Enno”…
“Toată viața i-am scris lui Enno”…
February 4, 2025
Un roman care mi-a plăcut foarte mult. Sunt la prima întâlnire cu Oleg Serebrian și clar îl voi mai căuta! Scrie bine.
Mi-a plăcut să regăsesc un roman clasic, scris cu stil, un roman care a prezentat relațiile interumane, cu angrenajul complicat al dragostei și prieteniei, un roman în care a dominat o subtilitate bine dozată, care a prezentat iubirea matematicianului Von Randa cu sensibilitate, delicatețe. A prezentat chiar și evenimentele mai dure fără o brutalitate... abrazivă, ci una...blândă.
Povestea unui bărbat neînțeles, un bărbat fără voință în ceea ce-l privește, dar ceva mai hotărât acolo unde a iubit.
Toate pendulările lui între a face sau a nu face, a spune sau a nu spune unele chestii, l-au transformat într-un personaj real, fără dialoguri forțate, ca în filmele alea în care se spune ceea ce trebuie, când trebuie, evenimentele au curs normal, firesc, nu idilic.
Mi-a plăcut să regăsesc un roman clasic, scris cu stil, un roman care a prezentat relațiile interumane, cu angrenajul complicat al dragostei și prieteniei, un roman în care a dominat o subtilitate bine dozată, care a prezentat iubirea matematicianului Von Randa cu sensibilitate, delicatețe. A prezentat chiar și evenimentele mai dure fără o brutalitate... abrazivă, ci una...blândă.
Povestea unui bărbat neînțeles, un bărbat fără voință în ceea ce-l privește, dar ceva mai hotărât acolo unde a iubit.
Toate pendulările lui între a face sau a nu face, a spune sau a nu spune unele chestii, l-au transformat într-un personaj real, fără dialoguri forțate, ca în filmele alea în care se spune ceea ce trebuie, când trebuie, evenimentele au curs normal, firesc, nu idilic.
March 13, 2022
A review can be heard on my podcast 1001 books
May 10, 2022
Un roman atipic pentru literatura de azi. Si nu doar romana. Minutios documentat si elaborat. Foarte informativ. Din fiecare pagina afli ceva, iti largesti orizontul. E un roman "multifunctional". Il poti citi si ca roman istoric. Eu, ca germanista, am apreciat atmosfera Germaniei anilor de razboi, "perspectiva germana" a epocii, care aminteste de scrierile lui Junger, Richter si Kaiser din epoca data. Bombardementele oraselor germane, suferinta populatiei de rand, care este descrisa aproape cinematografic in mai multe pagini. Mai este si palierul psihologic, care e foarte important - homosexualitatea refulata, criza varstei mijlocii si calea spre sinucidere. Doar aceste trei perspective psihologice meritau cate un roman aparte, iar aici gasim toate aceste teme intercalate si bine puse la punct. Desi se citeste usor, nu cred ca este un roman pentru mase. E un roman pentru un public tinta instruit si atent. Atent la detalii si la scriere, pentru ca limba este savuroasa.
October 1, 2024
Klasycznie napisana powieść. Historia życia jednego człowieka. Od początku wiemy, że zakończonego tragicznie. Prawdy o życiu Aleksa von Randy, to główny bohater, poszukuje jego potomek Woldemar Skowronsky, który w czasach współczesny przyjeżdża na Pomorze (niemieckie) i od bliskiej Randzie osoby dostaje jego zeszyty, w których ten opisał swoje życie. Czego w tej historii nie ma: I i II wojna św, rewolucja w Rosji, hitleryzm, tajne laboratoria naukowe, rodzinne szczęście i dramaty, miłość, pasja, nienawiść, zerwanie, zemsta. Historia świetnie opowiedziana. 5 gwiazdek.
September 17, 2024
Czytadło z II wojną św. w tle. Dużo treści, szybko napisanej, ale po drodze znajduje się sporo niedociągnięć. Powtórzenia w wyrażaniu myśli/opisywaniu rzeczywistości. Na poziomie fabuły niezbyt wyszukane zagrania na emocjach. Niechlujnie napisana.
To by była dobra książka, gdyby ją dobrze zredagować. Początek czyta się świetnie, ale im dalej tym więcej problemów. Tam były momenty tak nielitościwie naciągane, że nie byłam w stanie uwierzyć w tę historię.
Z plusów, ciekawa perspektywa na II wojnę św., postać i wiedza historyczna autora.
To by była dobra książka, gdyby ją dobrze zredagować. Początek czyta się świetnie, ale im dalej tym więcej problemów. Tam były momenty tak nielitościwie naciągane, że nie byłam w stanie uwierzyć w tę historię.
Z plusów, ciekawa perspektywa na II wojnę św., postać i wiedza historyczna autora.
August 19, 2022
Am așteptat apariția acestei cărți cu sufletul la gură așa cum am fost impresionată de celelalte două cărți din trilogie “Cântecul mării” și “Woldemar”.
Aici îl întâlnim pe Woldemar Skawronski la maturitate. El pornește într-o călătorie expediție în care are ca scop să descopere cine este persoana care îngrijește timp de 50 de ani de mormântul unchiului său baronul Albert Maximilian Randa, numit de către toți - Alex. Aceste cercetări îl vor purta pe drumuri necunoscute, destăinuindu-i o viață de om care avea toate prerogativele pentru a fi una de succes, dar care a fost curmată de furtunile existentenței.
Adevăruri dureroase ies la iveală. Aflăm și noi împreună cu Woldemar cum a ajuns unchiul său să se sinucidă. Cum a ajuns la o viață în care își pierduse toate reperele, toate motivațiile existențiale. Cum a ajuns să fie zdruncinat de o depresie totală, instalată treptat, dar fără nicio șansă să fie eradicată vreodată. Viitorul, acel viitor pe care și-l proiectase meticulos, pe care-l trăise de cine știe câte ori în mintea lui, fusese iremediabil compromis și nu mai avea energii pentru a-l reseta, a-l umple cu un alt conținut. Care istorie a fost pentru el acel șoc emoțional, care la început l-a transformat într-un somnambul, un buimac dus în cu totul altă lume, iar mai apoi cu o zi înainte de sinucidere într-un om lucid și devastat.
Doi naratori ne poartă pe filele acestei istorii: Woldemar și Alex. Alex își povestește viața prin intermediul caietelor sale de memorii care defapt constituie esența romanului. Deci, întreg firul narativ vine din jurnalele lui Alex. Îl descoperim pe Alex mai întâi un copil entuziasmat de frumos și dornic să descopere lumea. Apoi urmează adolescența și tinerețea sa. Dramele se succed una după alta, fiind din când în când alimentate de bucurii trecătoare.
Ajungem la final cu aceleași concluzii avute și de Ingo că “nimeni nu a fost vinovat de nimic. Toți actorii acestei drame sunt, în egală măsură, victime. Criminal a fost doar destinul.”
O istorie tristă, un jurnal al trăirilor din perioada interbelică și al Doilea Război Mondial. Este povestea de viață a unui matematician german originar din Bucovina.
Mi-a plăcut stilul autorului. Cu toate că romanul este măricel la volum (avânt peste 500 de pagini cu scris mărunt), cititorul nu se plictisește și nu realizează cât de lunga a fost lectura. Autorul scrie frumos, alegând cu meticulozitate cuvintele, pasajele se succed, fiind din plin bogate în descrieri colorate și bine conturate.
Coperta cărții este una sugestivă și bine aleasă, împreună cu titlul romanului. La început am perceput coperta ca reprezentând un om care merge în direcția opusă, iată de ce avem în imagine un om cu picioarele în sus, ca mai apoi gândul să-mi fie dus la sinuciderea prin strangulare. Probabil ambele percepții au o fărâmă de adevărat deoarece protagonistul este un om neînțeles, mereu mergând contra la ce se consideră a fi “normal” - pe contrasens.
Deși partea a treia a trilogiei vine sub forma unui roman separat, având o istorie diferită de cea prezentată în primele două cărți, totuși unele personaje cunoscute revin în vizor. Planific la un moment dat să recitesc această trilogia.
“Tot ce e cu adevărat valoros nu ne costă nimic - nici bani, nici efort. Tocmai de asta nici nu le prețuim cum trebuie, aceste daruri.”
“Nimic nu strivește mai nesuferit decât povara ruinelor propriilor visuri. Speranțele, mă refer la cele cardinale, pe care ni le zidim migălos, timp de ani de zile, au origine arhitectură mult mai sofisticată decât s-ar părea la prima vedere, și atunci când se supără o aripă a structurii, întreaga construcție e compromisă, astfel încât, mai devreme ori mai târziu, te vei pomeni sub avalanșa năruirii lor.”
“Pe contrasens” de Oleg Serebrian
https://booknation.ro/recenzie-pe-con...
Aici îl întâlnim pe Woldemar Skawronski la maturitate. El pornește într-o călătorie expediție în care are ca scop să descopere cine este persoana care îngrijește timp de 50 de ani de mormântul unchiului său baronul Albert Maximilian Randa, numit de către toți - Alex. Aceste cercetări îl vor purta pe drumuri necunoscute, destăinuindu-i o viață de om care avea toate prerogativele pentru a fi una de succes, dar care a fost curmată de furtunile existentenței.
Adevăruri dureroase ies la iveală. Aflăm și noi împreună cu Woldemar cum a ajuns unchiul său să se sinucidă. Cum a ajuns la o viață în care își pierduse toate reperele, toate motivațiile existențiale. Cum a ajuns să fie zdruncinat de o depresie totală, instalată treptat, dar fără nicio șansă să fie eradicată vreodată. Viitorul, acel viitor pe care și-l proiectase meticulos, pe care-l trăise de cine știe câte ori în mintea lui, fusese iremediabil compromis și nu mai avea energii pentru a-l reseta, a-l umple cu un alt conținut. Care istorie a fost pentru el acel șoc emoțional, care la început l-a transformat într-un somnambul, un buimac dus în cu totul altă lume, iar mai apoi cu o zi înainte de sinucidere într-un om lucid și devastat.
Doi naratori ne poartă pe filele acestei istorii: Woldemar și Alex. Alex își povestește viața prin intermediul caietelor sale de memorii care defapt constituie esența romanului. Deci, întreg firul narativ vine din jurnalele lui Alex. Îl descoperim pe Alex mai întâi un copil entuziasmat de frumos și dornic să descopere lumea. Apoi urmează adolescența și tinerețea sa. Dramele se succed una după alta, fiind din când în când alimentate de bucurii trecătoare.
Ajungem la final cu aceleași concluzii avute și de Ingo că “nimeni nu a fost vinovat de nimic. Toți actorii acestei drame sunt, în egală măsură, victime. Criminal a fost doar destinul.”
O istorie tristă, un jurnal al trăirilor din perioada interbelică și al Doilea Război Mondial. Este povestea de viață a unui matematician german originar din Bucovina.
Mi-a plăcut stilul autorului. Cu toate că romanul este măricel la volum (avânt peste 500 de pagini cu scris mărunt), cititorul nu se plictisește și nu realizează cât de lunga a fost lectura. Autorul scrie frumos, alegând cu meticulozitate cuvintele, pasajele se succed, fiind din plin bogate în descrieri colorate și bine conturate.
Coperta cărții este una sugestivă și bine aleasă, împreună cu titlul romanului. La început am perceput coperta ca reprezentând un om care merge în direcția opusă, iată de ce avem în imagine un om cu picioarele în sus, ca mai apoi gândul să-mi fie dus la sinuciderea prin strangulare. Probabil ambele percepții au o fărâmă de adevărat deoarece protagonistul este un om neînțeles, mereu mergând contra la ce se consideră a fi “normal” - pe contrasens.
Deși partea a treia a trilogiei vine sub forma unui roman separat, având o istorie diferită de cea prezentată în primele două cărți, totuși unele personaje cunoscute revin în vizor. Planific la un moment dat să recitesc această trilogia.
“Tot ce e cu adevărat valoros nu ne costă nimic - nici bani, nici efort. Tocmai de asta nici nu le prețuim cum trebuie, aceste daruri.”
“Nimic nu strivește mai nesuferit decât povara ruinelor propriilor visuri. Speranțele, mă refer la cele cardinale, pe care ni le zidim migălos, timp de ani de zile, au origine arhitectură mult mai sofisticată decât s-ar părea la prima vedere, și atunci când se supără o aripă a structurii, întreaga construcție e compromisă, astfel încât, mai devreme ori mai târziu, te vei pomeni sub avalanșa năruirii lor.”
“Pe contrasens” de Oleg Serebrian
https://booknation.ro/recenzie-pe-con...
February 18, 2025
Și iată-l pe extraordinarul Alex von Randa, urmașul unei familii ilustre, ajuns la capătul vieții. Se uita în jur: e gol. Gol și atât. Își dă seama că singura soluție e sinuciderea: „orice suicid e și pentru a impresiona ori a pedepsi pe cei rămași în viață”.
Un roman extraordinar! (poate chiar unul dintre cele mai bune din literatura română de azi🤭).
Un roman extraordinar! (poate chiar unul dintre cele mai bune din literatura română de azi🤭).
April 1, 2024
5+
Recomand!
Recomand!
November 16, 2024
Książka wpadła mi w ręce przez przypadek, ale ogromnie się cieszę, że ją przeczytałam.
December 20, 2025
3.5/5
Am apreciat intenția autorului de a atinge subiecte fragile și de a aduce în față personaje și locuri mai puțin comune pentru literatura românească. Un roman de epocă, o familie germană din Bucovina, dar căruia i-a lipsit totuși ceva.
Pe lângă personajul principal, restul au fost cam plati și unidimensionali. Alex, desigur, ni se spune (prea) direct (de câteva ori) cât de special e etc. Iar o bună parte din carte mi-a părut o simplă înșiruire de evenimente. Și chiar și spre final, înțeleg că ar fi trebuit să rezonez și să-mi fie milă, a fost complicat să înțeleg un om care s-a îndepărtat de familie fără motiv, a decis să se apropie de familia lui Irmin (presupunem că poate ar fi îndrăgostit de el, dar nu se atinge mult acest subiect și nu se elucidează), a avut o mulțime de ocazii să ajungă departe și în siguranță și totuși nu a făcut-o (din nou, motivele mi-au părut neclare).
Dar chiar și așa, 500 de pagini citite și apreciate.
Am apreciat intenția autorului de a atinge subiecte fragile și de a aduce în față personaje și locuri mai puțin comune pentru literatura românească. Un roman de epocă, o familie germană din Bucovina, dar căruia i-a lipsit totuși ceva.
Pe lângă personajul principal, restul au fost cam plati și unidimensionali. Alex, desigur, ni se spune (prea) direct (de câteva ori) cât de special e etc. Iar o bună parte din carte mi-a părut o simplă înșiruire de evenimente. Și chiar și spre final, înțeleg că ar fi trebuit să rezonez și să-mi fie milă, a fost complicat să înțeleg un om care s-a îndepărtat de familie fără motiv, a decis să se apropie de familia lui Irmin (presupunem că poate ar fi îndrăgostit de el, dar nu se atinge mult acest subiect și nu se elucidează), a avut o mulțime de ocazii să ajungă departe și în siguranță și totuși nu a făcut-o (din nou, motivele mi-au părut neclare).
Dar chiar și așa, 500 de pagini citite și apreciate.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Displaying 1 - 23 of 23 reviews