Numele meu este Sonnja. Sunt vicioasă, singură, răzvrătită şi mizerabilă.
Noi vom schimba lumea. Suntem cei care vibrează. Stârnim valuri, uragane şi cutremure, dar merită. Sau cel puţin asta am crezut toţi la început.
Printre cărţi, tripuri, flashbackuri, eşecuri, iluzii, idealuri, ţigări, vin, iarbă, un fort din cuburi de zahăr impregnate cu acid, metamorfoze, felinare care dansează, Muzica goală, fluturi, uragane, sex, dragoste, prietenie şi artă, mesajul este simplu: păstrează-ţi esenţa şi iubeşte. În ordinea asta.
Mai multe detalii aici: http://anamanescu.ro/alter-ego/
O carte ce m-a zguduit din temelii si m-a pus in fata cu propriile mele regrete, greseli si goluri. Intr-un fel a fost si un leac si un pas spre a-mi intelege demonii interiori mai bine.
Cartea asta m-a distrus. A rupt bucăți din mine și le-a pus la loc. M-a provocat să privesc în trecut și să (mă) accept, să (mă) înțeleg, să (mă) iubesc.
alter.ego este ca o pasăre în zbor, care își duce spre noi orizonturi visurile, oprindu-se din loc în loc, acolo unde este nevoie de iubire, artă, deplinătate, în locurile unde poate exista așa cum este ea – liberă și plină de emoții, și unde îi poate învăța pe alții cum să fie.
Cred că orice autor care a ajuns să-și găsească și să-și cizeleze vocea e înspăimântat atunci când cineva care i-a citit aproape integral opera decide să-i lectureze primul volum, din motive evidente. Cumva mă ferisem de „Alter.Ego”, nu știu de ce, mai ales în condițiile în care ”Quasar” m-a dat pe spate (și în condițiile în care, mai apoi, și „Stresul dintre orgasme” mi-a plăcut suficient de mult). Mă bucur însă că m-am decis să îl citesc, căci acest ”coming of age novel”, chiar dacă departe de gusturile mele literare obișnuite, m-a transportat pur și simplu atât în lumea lui cât și în acea porțiune din trecut a lumii mele, într-o perioadă din care abia așteptam să scap, considerând că viața e complicată și nici măcar nu a început cu adevărat dar în care m-aș întoarce astăzi, realizând cât de simplu și lipsit de griji era de fapt traiul. Și cât de boem.
Am găsit multe bucăți din „mine”-le trecut în cartea asta și n-am avut nici măcar nevoie de madlene pentru a face asta. Citiți-o pe Ana, e măiastră chiar și când nu zice mare lucru. Iar ăsta e imens lucru. :)
O carte care prezinta lumea adolescentei cu iubirile ei. Ana este o fata naiva, dar nu proasta. Pana la urma cred ca tema principala a cartii este cea a iubirii neimpartasite.
O lectura este buna atunci cand reusesti sa te regasesti in ea, iar eu cred ca majoritatea am avut parte de iubiri neimpartasite; in special se intalnesc la femei acest gen de "relatii" abuzive. Nu am inteles totusi niciodata foarte clar de ce unele femei reusesc toata viata lor sa aiba relatii numai cu barbati care le iubesc cu adevarat, in timp ce altele intarzie si isi pierd vremea cu barbati care nu le considera suficient de bune pentru ei. Ana le gaseste iubitilor ei scuze, ea crede ca ei nu pot iubi, ca le este teama. Insa aici ea da dovada de cea mai mare naivitate, pentru ca orice barbat este nepregatit pana intalneste aleasa inimii lui, moment in care nu mai stie cum sa strige in gura mare ca ea este a lui. Cred ca pana la urma este o chestie de stima de sine, trebuie sa te iubesti ceva mai mult decat pe ceilalti pentru a te respecta suficient incat sa nu te lasi calcat in picioare.
Da, dar Ana vede lucrurile altfel. Ea este acel om prea bun, care ii pune pe ceilalti inaintea ei. Si chiar, intr-un fel sau altul, simte mila pentru cei egoisti, care nu sunt ca ea. Astfel, fiecare din perspectiva lui cred ca are dreptate, atat naivul cat si egoistul; depinde ce perspectiva ti se potriveste mai bine si pe care vrei sa o imbratisezi.
Cartea se termina pe o nota oarecum optimista, conturand ideea ca viata oricum merge inainte, iar obsesiile trec, lasand loc poate altora noi...
Dar asa cum spune autoarea: "Si de fiecare data e mai rau. Chiar daca relatia in sine nu a fost mai buna, fiecare final este mai rau decat celelalte. De cate ori nu ne-am promis in van ca e ultima oara cand ne facem rau singuri? Si totusi nimic nu se schimba. E acelasi cerc inchis de energie, care ne conecteaza pe toti si ne face sa repetam totul, sa ne repetam. Suntem aceleasi persoane in scenarii identice. E mereu acelasi inceput plin de entuziasm. Pentru ca noi speram. Sunt aceleasi probleme, aceleasi replici, aceleasi saruturi, este acelasi te iubesc. Si e mereu aceeasi senzatie nimicitoare de dezamagire cand totul se termina. Pentru ca noi chiar am sperat. Si e trist sa fie asa, desi e firesc. Daca nu sunt eu, cineva tot cade, cineva tot pleaca si celalalt ramane."
Până acum nu am mai citit nimic de Ana Mănescu și sunt foarte surprinsă de stilul în care scrie. Deși mi-a plăcut cartea destul de mult, aș vrea să spun că mă așteptam la un conflict mai concentrat, la o poveste în care Sonnja (personajul feminin principal) să aibă un rol mult mai bine elaborat. Cartea este scrisă la persoana I și este alcătuită ca un jurnal intim al Sonnjiei, o tânără zăpăcită și nonconformistă care își trăiește viața cum dorește.
După ce termini cartea probabil o să ai un sentiment de împlinire și o să te uiți direct prin perete. Curiozitatea e infinită, oare chiar o să se întâmple aşa cum îşi imagina ea? *moment de reculegere după terminarea cărții*
Am cunoscut cartea într-o postare de pe facebook, iar primul lucru care m-a atras la ea a fost titlul. De ce? Pentru că am și eu un Alter.Ego aici pe blog. Mi-am spus că trebuie neapărat să citesc acest roman așa că mi-au trebuit doar 5 minute ca să îl comand. În mai puțin de o săptămână răsfoiam cartea, curioasă până la urechi despre frământările altora.
Primele pagini le-am devorat flămândă, regăsindu-mă parcă în trăirile Sonnjei, dar apoi, cu timpul suspansul a trecut, entuziasmul s-a răcit, pentru că obsesia personajului principal pentru o lume ireală, pentru un vis mă sufoca.
Am lăsat cartea din mână, pentru că-mi părea că nu are nici un rost. Apoi săptămânile mele s-au complicat, iar timpul nu mai vroia să aibă deloc răbdare cu mine, deși îl rugam frumos să-mi dea măcar un pic de răgaz.
Săptămâna trecută însă, mi-am spus că nu mai am voie să las lucrurile neterminate și pentru că cel mai ușor și la îndemână mi-a fost să mă reapuc de citit, am luat alter.ego și nu l-am mai lăsat din mână.
Nu am înțeles mai nimic, citind efectiv, pentru că nu poți înțelege doar fragmente din gândurile zgomotoase. Oricum nu aceasta era ideea, Ana Mănescu nu-și dorea ca noi, cititorii ei, să-i înțelegem povestea. Ci și-a dorit ca noi să înțelegem că la 20 de ani, tinerii trec printr-un fel de purgatoriu care-i consumă, ei încercând să-și descopere rostul în viață. O spun din proprie experiență că la 20 de ani nu știi cine ești, ce vrei sau ce cauți în lumea aceasta. Te năpustesc întrebări fără răspuns și ai impresia că ești singur pe lume și că acei oameni din jurul tău gravitează în jurul tău pentru a-ți suge esența vieții...
Sunt cărți pe care le citesc pentru că mi-au fost recomandate în repetate rânduri, pe altele le aleg pentru că îmi place titlul sau coperta. Sunt cărți ale căror descrieri mă atrag printre pagini și nu-mi pot lua gândul de la ele. Trebuie să le citesc. Mai sunt cărți de care mă lovesc iar și iar în plimbările mele prin librării. Cu alter.ego. a fost o combinație între cele menționate mai sus. Am dat cu ochii de fata cu păr lung și ochii ascunși și am știut că voi citi cartea. Am știut că trebuie să aflu secretul din spatele mâinilor rebele.
Și l-am aflat. L-am găsit printre pagini, printre cuvinte și fum de țigară. Ana Mănescu mi-a oferit-o pe Sonnja și Sonnja m-a cucerit. Citindu-i povestea, am avut o senzație ciudată de salt în timp. Cumva, am trecut prin zbuciumul personajului. Acum niște ani, acum o viață, am fost eu Sonnja.
Aș fi vrut să spun că povestea e simplă, se întâmplă asta și asta. Dar nu, nu pot. Povestea este la fel de complicată precum vârsta de douăzeci de ani, vârsta aceea la care începem să ne construim viitorul, vârsta marilor decizii, a marilor iubiri, a dezamăgirilor și nopților nebune.
Au trecut prea mulți ani de când am terminat liceul. Pragul de douăzeci a rămas și el o amintire. Cu toate acestea autoarea a reușit să mă ducă înapoi în timp, să revăd ultimele zile de liceu, vacanța de după și să retrăiesc acele prime clipe din restul vieții.
Douăzeci de ani. Anii aceia în care prieteniile pe care le ai deja rămân pentru totdeauna. Cele trei fete, Thèa, Rin şi Petra sunt, cum îmi place mie să spun, oglinzile personajului principal, prietenia lor fiind, poate, elementul central al cărții.
Douăzeci de ani. Anii în care iubirile par a fi pentru totdeauna, dar, de fapt, sunt acele șuturi în fund care te fac mai puternic. Aparent, Sonnja are trei iubiți, K., S., V., trei tipi cărora nu am putut să le atribui chipuri, nu am putut să mi-i imaginez. Au fost trei inițiale, dar atât. Deși am avut tendința să acuz personajul de o prea mare naivitate, dar și pe autoare că nu i-a conturat suficient de bine, am înțeles la final intenția, aceea de a scoate în evidență iubirea, marea iubire, și nu relațiile. Mi-a plăcut. M-a intrigat, dar mi-a plăcut mult felul în care Ana a jonglat cu literele, cu imaginile și trăirile (ale personajului, ale ei, ale mele).
Douăzeci de ani. Anii în care ne luam viața în mâini și pășim către restul vieții. Sonnja este scriitoare, dar acea scriitoare care acumulează experiență pentru momentul în care va debuta. Scrie în jurnal despre ce ar vrea să scrie:
"Vreau să scriu un roman vulgar, trist şi nepotrivit despre iubirile mele atât de speciale şi să-mi dau cu el în cap când o să vină o grămadă de oameni la mine şi o să-mi spună că s-au regăsit. Vreau ca megalomania mea să fie călcată în picioare şi apoi să scriu cărţi pentru copii."
Și, mai departe, la final de roman, veți descoperi și voi că i-a ieșit. Sper ca momentul cu cărțile pentru copii să fie amânat câțiva ani. Chiar mă întreb cum va fi Sonnja – Ana peste zece ani. Voi fi cu ochii pe ea!
***
Au trecut câteva luni de când am terminat de citit cartea, au trecut luni de când am așezat-o pe birou cu gândul de a scrie despre ea. Da, nu am putut să o așez în bibliotecă fără a spune mai departe despre alter.ego. Dar timpul a trecut și nu am putut scrie mai mult de două trei idei. Și știți ce? Am realizat că, cu cât mă voi gândi mai mult, cu atât cuvintele vor fi mai departe. A scrie despre alter.ego înseamnă să vorbesc despre mine. M-am regăsit în trăirile personajului, am dat nas în nas cu adolescenta care am fost, visătoare, revoltată, neînțeleasă și îndrăgostită, mereu îndrăgostită. Am lasat declarația Sonnjei la o parte și am privit dincolo de imaginea oferită de ea: “vicioasă, singură, răzvrătită şi mizerabilă”. Am ales latura ei sensibilă. Veți spune că bat câmpii, că am scris deja destul despre carte. Ei bine, nu. alter.ego e ceva mai mult decât aceste idei. Mi-a fost o oglindă și o-ntoarcere în timp. Nu reușesc prea multe cărți să facă acest lucru.
O recomand cu drag, vouă, celor care sunteți încă la vârsta adolescenței, dar și celor care ați depășit acest prag. Vă veți regăsi printre pagini și trăiri, veți petrece câteva ore cu Sonnja, dar și cu voi. Cred că este o carte cameleon, se schimbă în funcție de tine, cititorule, oricine ai fi.
alter. ego. de Ana Mănescu decupează cu luciditate acea perioadă controversată a vârstei de douăzeci de ani şi parcurge, printr-o introspecţie fină şi detaliată a personajului principal – Sonnja – drumul către obţinerea independenţei emoţionale, către atingerea înţelepciunii care să asigure stabilitate şi auto-suficienţă.
Romanul se desfăşoară oarecum cronologic între ultimele momente de liceu, vara de după liceu şi „restul vieţii”. („Şi apoi s-a terminat liceul şi ne-a rămas doar Vara.” [...] „Şi apoi s-a terminat vara şi ne-a rămas doar restul vieţii.”) Episoadele trăite de Sonnja marchează, într-un mod natural şi credibil, presiunea specifică vârstei – presiunea de a fi, de a iubi, de a trăi. Romanul abundă în dialoguri profunde, dar şi în pasaje de tip jurnal care trădează temerile Sonnjei, încercările ei de a-şi păstra esenţa şi de a iubi („În ordinea asta”).
Am citit cartea cu drag de cand am primit-o si in multe pasaje m-am regasit. Si eu am trecut prin perioade ale adolescentei cand am iubit si am fost respinsa sau am avut senzatia ca tin la cineva fara sa fie de fapt ceva real. O carte pentru adolescenti, "alter.ego" este scrisa fara pedanterii si idei preconcepute, este pentru si despre tinerete. Nu e sofisticata, dar nici superficiala, nu e filosofica si nici o prezentare a esentei lumii, ci e despre o filosofie de viata si esenta personala. O lectura pe care o recomand celor care trec prin adolescenta si prin criza identitatii. Pentru ca asta e esenta cartii: "Pastreaza-ti esenta si iubeste. In ordinea asta."