Silex

by George Cornilă

Premiul Observator cultural pentru Proză, ediția 2025
Premiul Radio România Cultural, categoria Proză, ediția 2025

În urma unui accident, un scriitor încearcă să își rememoreze viața, însă este incapabil să mai discearnă între faptele și persoanele reale și întâmplările și personajele din cărțile pe care le-a scris, le-a tradus și le-a citit. Cu vocea unui narator nesigur, ale cărui povești sunt mereu dezmințite, Silex înfățișează o istorie a fărâmițărilor interioare și o meditație amplă asupra memoriei, a identității‚ a imaginii pe care ne-o construim, a minciunilor pe care ni le spunem, a răului pe care ni-l facem unii altora sau nouă înșine.

Genres: Fiction

304 pages, Paperback

First published January 1, 2024

About the author

George CORNILĂ (n. 1986, Focșani) a debutat cu romanul Cu dinții strânși (2007; reeditat în 2022). Au urmat romanele Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (2013; 2014; 2021), Regele lupilor (2016), Expurgo (2018; 2019), Diluvium (2019) și Silex (2024), biografia romanțată Hasdeu. Duhuri (2023), volumele de povestiri și nuvele Arlequine (2018), Entropic (2020) și Rezervația (2022) și cartea cu povești pentru copii Toxi Foxy (2018), pentru care a primit mai multe premii naționale și internaționale.

Este prezent cu proze în peste zece antologii apărute în România și Marea Britanie. A fost copywriter, secretar general de redacție și redactor-șef.

Face traduceri din literatura americană și britanică, scrie articole pentru Dilema veche, Observator cultural, Familia, Matca literară, Luceafărul de dimineață, Salonul literar și Aphelion (SUA) și ține ateliere de scriere creativă.

Visează la o casă pe plajă, cu o cameră uriașă doar pentru bibliotecă și o cameră ceva mai mică pentru pisici.

Reviews

[Florin Cobzac · Rating 5 out of 5]

Mai țineți minte cum arată un caleidoscop? Acel ochean cu oglinzi înăuntru și cu mici bucățele de sticlă colorată. Deși erau destul de puține și mereu același bucățele colorate, niciodată nu vedeai același lucru după ce roteai ocheanul. Cam asta face personajul principal cu propria memorie, cu propriile amintiri. Nu vă spun de ce, dar este forțat să-și aranjeze amintirile astfel încât să se recompună.
Evident că este un proces foarte dificil, şi în același timp interesant, iar rezultatul fiecărui moment de recompunere are o altă finalitate. Cred că asta pățim fiecare dintre noi atunci când avem puterea să ne reevaluăm faptele și ne rememoram amintirile despre consecințele lor.
Partea și mai interesantă este că personajul este un scriitor, care în procesul de recompunere interioară are la dispoziție nu numai propriile amintiri ci și ale personajele cărora le-a dat viață, personajele cărților citite sau ale celor încă nescrise.
Iar peste tot acest amalgam, creierul mixează, suprapune, inventează momente complicând şi mai tare lucrurile.

Acțiunea este foarte dinamică, te poartă prin Focșani, prin București, te duce în Anglia, Statele Unite, Camerun, Grecia și te ține permanent în priză. Astfel că abia spre final mi-am dat seama că poate cartea este și o mare declarație de dragoste, un moment profund de recunoştinţă. Am simțit asta pentru că dacă locurile și momentele importante din viață erau acele oglinzi alea ocheanului, cumva am perceput că pe tot parcursul cărții a existat cineva care le ținea pe toate la un loc: oglinzile, bucăţelele de sticlă colorate și care era poate ocheanul în sine.

Sunt la a treia carte scrisă de George Cornilă și deja știu că este un autor căruia îi voi citi în continuare toate cărţile scrise. Ușor ușor fiecare carte scrisă a sa contribuie la un microunivers, creat poate involuntar dar care pentru mine are farmec. Mi-a plăcut să mă reîntâlnesc cu Misha din volumul Rezervația, să mă bântuie un pic Hașdeu, de care sunt convins că o să scape cu greu, sau să mă plimb din nou prin Urechești şi Focşani.
" - Este chiar poetic, aș zice, a continuat privind pe fereastră căci asta e memoria un târg de vechituri, unele mai valoroase decât altele. Majoritatea însă nu mai sunt de trebuință nimănui."
Este ultima frază dintr-o bucată de text care mi-a plăcut foarte mult. Este un stop cadru de caleidoscop, o tarabă de talcioc interioară, emoţii, amintiri şi mici cărămizi interioare redate cu ajutorul unor obiecte.

Foarte foarte mișto cartea, incitantă, dinamică, plină de pastile cu informații inedite puse în slujba construirii subiectului principal. M-am chinuit mult să nu divulg din acţiunea cărţii pentru că vă furam din farmecul lecturii.

Sper să vă bucurați cât mai mulți de ea.
4,5 este ratingul real al meu.

[Rodica Gavril · Rating 5 out of 5]

"Silex" este un roman atipic, cel puțin pentru mine, iar George Cornilă un autor greu de "definit" în câteva cuvinte, pentru că și el este altfel decât mulți alții.
Ideea generatoare a cărții este foarte interesantă și puțin neobișnuită. Este o căutare a sinelui, o nevoie devoratoare de a defini fiecare parte, care pare independentă, și a reuni, prin ele, întregul, esența ființei. Dar motivul e tulburător, mai ales pentru că cel care (se) caută e scriitor, mereu tentat să confunde, să amestece și chiar să înlocuiască personajele și romanele sale cu și în propria viață.
Am citit mai greu prima treime din roman, poate și pentru că frazele foarte lungi, cu una sau chiar mai multe răsuciri de idei, nu sunt ușor de urmărit. Dar apoi, ca prin magie, am reușit să dau, ușor-ușor, perdeaua de fum și de confuzie deoparte, iar înțelegerea s-a strecurat în mintea mea, împreună cu bucuria și plăcerea lecturii - autorul își eliberase scriitorul de prizonieratul neliniștii și neputinței și îl lăsase liber, să (se) caute, cu un strop de speranță a regăsirii, picurat lent, pagină după pagină.
Au urmat cele mai frumoase ofrande de gând, de cuvânt și de suflet, aduse copilăriei și meleagurilor natale, pasiunilor adolescentine și tinereții nepăsătoare, prieteniei care leagă inimi și minți, iubirii adevărate - pentru femeia și pentru copilul care te cuceresc total, definitiv, pe viață - pe care le-am citit, în aceeași carte.
Ultima parte este cea care oferă speranță, și am citit-o dorindu-mi ca autorul să nu o lase neîmplinită. Am primit-o - strecurată, cu finețe și subtilitate, în convergența poveștilor și ideilor paralele, întoarse, încet-încet, spre înțelegere, recompunere, recunoaștere și, cel mai frumos, spre familie.
Așa că, la sfârșit, am închis cartea și ochii, și mi-am deschis mintea și sufletul, ca să accept tot ce am trăit și simțit citind, și să primesc darul deosebit, oferit de scriitorul acesta uimitor! Căci George Cornilă scrie într-un fel deosebit, cu o forță pe care o percepi treptat, ascunsă meșteșugit între rânduri generatoare de emoții, deschizând uși abia bănuite spre un univers extraordinar, care te așteaptă, fără să te forțeze, să-i descoperi frumusețea!

Iată și câteva link-uri, unde îl puteți descoperi pe George Cornilă, așa cum se definește el însuși:

https://revistafamilia.ro/?p=10165

https://www.radioromaniacultural.ro/s...

https://revistagolan.com/interviu-geo...

https://revistagolan.com/memoriile-un... (de la minutul 27, despre Bookfest, Book to Screen și "Silex").

Aici am găsit o recenzie excelentă a romanului, scrisă de Serenela Ghiteanu și publicată în Revista 22, la 02.04.2024:
https://revista22.ro/cultura/la-limita

Iar în continuare, dacă vor mai fi, voi adăuga link-uri la interviuru și recenzii ale cărți, promovate/menționate chiar de autor.

https://suplimentuldecultura.ro/43932... (Mihaela Pascu-Oglindă)

https://online.fliphtml5.com/qbvas/ox... (Emanuel Pope, revista diasporeană Itaca)

https://mhub.aiviong.ro/silex-nimic-n... (Alexandra Șteți)

[Gabriela Pistol · Rating 3 out of 5]

Foarte frumoasă stilistic, dar nu mi-a plăcut deloc compoziția, acest amalgam de orice și de toate, justificat facil de premisa memoriei pierdute și umplute apoi cu confabulații.

Acest "furam din poveștile de viață ale altora, din filme, din cărți citite, traduse sau scrise" m-a făcut să mă simt deseori sufocată de clișee, de locuri comune, de idei pe care le-am mai auzit, de toate pozele de vacanță pe care le-am văzut pe social media amestecate cu referințe (unele de nișă, altele comerciale și sentimentale) servite la kilogram. Îmi dau seama că poate sunt nedreaptă și că dacă accepți premisa, ți se poate părea interesant puzzleul minții naratorului. Dar pe mine nu m-a făcut să intru nicio secundă în poveste.

[Dragos Dutulescu · Rating 5 out of 5]

4,5* pentru ca poate sunt sub influenta Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse pe care am citit-o cu cateva zile inainte de Silex.
Nu stiu daca asta si-a propus George Cornilă, dar a reusit sa ma faca „sa fiu” personajul cartii lui. Am trecut prin aceleasi sentimente de confuzie prin care trece acesta, un scriitor care in urma unei traume ajunge sa traiasca intr-un univers propriu, in care amesteca realitatea cu urme de amintiri sau de personaje din cartile sale. Mi-am dat seama de acest lucru abia la sfarsit, cand avem parte de o clarificare care consolideaza toate episoadele prin care trecusem alaturi de personaj pana atunci.
Si de data aceasta, GC reuseste sa dea o nota sofisticata romanului, inserand pe tot parcursul acestuia un fel de multi-culture bites sau de elemente de genul „stiati ca ...”. Le-am simtit ca avand un rol de sustinere a firului narativ, un „reality check” necesar in anumite momente, asa cum a fost si Silex-ul pentru personajul principal.
Asa cum spuneam, pentru ca GC a reusit sa ma faca „sa fiu” personajul cartii lui, la final, am reusit sa accept, cu resemnare, starea de confuzie, de apasare si parca de neputinta in care s-a adancit personajul principal. Acesta este, de fapt, noul context de viata in care personajul principal este constrans sa traiasca, un context ce este definit de fatete ce antagonizeaza cu propriile sale opinii despre ce este real.
Iata cateva citate pe care le-am gasit ca fiind relevante pentru cele de mai sus:

Nu muream, ci încercam să-mi dau din nou viață, s-o suflu în momâia plămădită în grabă din țărână, scobită pe dinăuntru, goală de amintiri.

Nu știam din ce parte să mă apropii de mine. Totul încremenit în jurul meu. Freeze-frame. Nu mai percepeam sunete sau culori. Priveam înăuntru, acolo era doar întuneric și prin acel întuneric încercam să apuc ceva, să mă prind de ceva, dar nu reușeam și mă prăbușeam în gol, căci iluzia prezentului se risipește fară trecut. Nici vitorul nu mai poate fi închipuit. Ești captiv într-o fracțiune de secundă care nu există, poate cel mai apropiat lucru de previață sau de postviață.

[Jovi Ene · Rating 5 out of 5]

Eroul lui George Cornilă trebuie să-și reconstruiască viața din mici bucățele, urmare a unui accident de motocicletă petrecut în Grecia care i-a distrus parțial memoria. Numai că viața lui nu va mai fi niciodată la fel, tocmai pentru trecutul a fost foarte intens (o copilărie la Focșani, o permutare spre București, o preumblare prin Africa, Olanda, Anglia etc.), iar reconstituirea lui și așezarea pe rafturile potrivite este extrem de dificilă. Adăugați la asta și faptul că este scriitor, este pasionat de cultură, are o fiică artistă foarte inteligentă, astfel că vom descoperi, ca cititori, că e încercarea sa, de a discerne între adevăr și irealitate, între un trecut cert și un prezent extrem de volatil (sau viceversa!), este foarte complicată.
Dacă reușita protegonistului este improbabilă, reușita romanului este indiscutabilă - mi-a adus aminte de nemaipomenitul volum „Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse” - un amestec de încercare de regăsire și de informații culturale, de road book cu o confesiune destul de intimă despre scriitor și condiția sa.

[Sorina · Rating 5 out of 5]

A treia carte de George Cornila pe care o citesc. Singurul regret pe care il am este ca nu am reusit sa intru la clubul de carte sau sa fiu in Bucuresti cand s-a tinut.

Este o carte despre (re)descoperirea de sine, despre iubire, despre memorie. Cine suntem cand amintirile noastre nu sunt reale? Sau cele inventate amestecate printre cele reale? De ce/cine te agati ca sa iesi la mal?
Si daca am interpretat eu corect, cartea de fata are si cateva trimiteri la celelalte doua romane, Cu dintii stransi si Miezul noptii.

Este o calatorie haotica si plina de suisuri si coborasuri. Muzica, filme, carti, fun facts despre scriitori.

Nimic nu e ceea ce pare.

Cred ca data viitoare cand voi reciti cartea, voi face un playlist cu toate piesele mentionate.

[Ghitescu Florentina · Rating 5 out of 5]

O carte ca o perlă .

[Andrei Mocuţa · Rating 4 out of 5]

„Confiteor”, versiunea românească.
4,5*

[Bogdan Constantin · Rating 5 out of 5]

O carte despre identitate, despre regăsire.

[Carmen Marcu · Rating 4 out of 5]

Un roman concentrat, plin de speranță, care m-a ținut în suspans. Am învățat că trebuie să ne ocupăm mai mult de propria fericire, să săpăm mai adânc să ne cunoaștem. Mi s-a părut că a știut să îmbine caracterele personajelor cu încărcătura situațiilor descrise.

[Mihai Bălăceanu · Rating 5 out of 5]

"Am dus o copilărie semisălbatică, de jivină erudită."
Și ce "jivină" erudită se dovedește a fi George Cornilă! "Silex" este primul roman pe care îl citesc de la el și pot spune cu mâna pe inimă că de mult nu am mai întâlnit o carte care să-mi provoace o asemenea plăcere intelectual-estetică. De parcă inima și creierul ar fi ieșit la o cină romantică într-un restaurant cu trei stele Michelin!
Mintea naratorului din "Silex" (un scriitor nenumit) - scindată în urma unui accident de motocicletă - este un labirint borgesian în care rătăcesc amintiri din copilărie, cărți citite și galerii de artă vizitate, teribilisme juvenile, întâmplări pe jumătate trăite, pe jumătate visate, închipuiri, profeții autoîmplinite.
Focșani, București, Londra, Africa (la granița dintre imaginar și realitate), Zakynthos, Isabel și Eva, soția și fiica naratorului-protagonist (antologic episodul în care acesta o cunoaște pe Isabel, cea care avea să-i devină soție, atât ca impact emoțional, cât și ca mărturie că literatura influențează viața și viceversa), o caracatiță pe nume Garcia pe post de animal de companie (oare suntem cu toții visul unei caracatițe? se întreabă naratorul, de reflectat la acest aspect), prietenul Abel (și personajul meu preferat), genialul scriitor ratat (sau încă nedescoperit, ca să folosesc un eufemism), cel care își trăiește ratarea ca pe o zi oarecare de luni.
Și multe alte surprize narative și stilistice pe care abia aștept să le descoperiți singuri. Ca orice artist care se respectă, George Cornilă nu e pus pe dărâmat statui și piedestaluri, ci își scoate pălăria în fața tuturor numelor mari ale culturii care l-au format și care, iată, l-au purtat într-o călătorie neprețuită a minții, transcrisă sub umbrela unui cuvânt cât o istorie - silex.
Deocamdată, e romanul meu românesc preferat lansat anul acesta. M-aș bucura să fie luat în calcul pentru nominalizările premiilor Observator Cultural ale ediției următoare. Și, negreșit, să fie tradus în cât mai multe limbi străine.
"Era o viață de om acolo, săpată în ciment, lemn și eter, locuri care nu mai erau și totuși aveau să fie mereu, un oraș prins într-o eternă vară a trăirii, din care plecasem pentru totdeauna chiar dacă revenisem de multe ori, pe străzile căruia vor pluti întru eternitate fantomele mele nedemne de viața de apoi."

[Maria Mihăiță · Rating 5 out of 5]

"- E chiar poetic, aș zice, a continuat privind pe fereastră, căci asta este memoria, un târg de vechituri, unele mai valoroase decât altele. Majoritatea însă nu mai sunt de trebuință nimănui."
George Cornilă scrie tare frumos, iar scrisul lui nu are cum să nu cucerească cititori pretențioși (mi-ar plăcea să cred că eu sunt unul dintre ei).
Ce atrage, pe lângă eleganța frazării, e o anume nostalgie picurată în context care te lasă visător și după ce lași romanul din mână.

[Alexandru Lamba · Rating 5 out of 5]

5* pentru scriitura si pentru redarea impresionanta a tumultului unei minti bolnave. Sunt unele aspecte care mi-au placut mai putin, dar stilul ma impiedica sa depunctez.
O cronica in curand.

[Mianna Mihaela · Rating 5 out of 5]

Mi-a placut mult mai mult decat ma asteptam, atat ideea, cat si felul in care a fost pusa in paginile cartii. Unii s-au plans ca are prea multe trimiteri la alte carti - mie mi-au placut.

[Dan-Liviu Boeriu · Rating 5 out of 5]

Mi-e tot mai greu (habar n-am de ce) să scriu corect - adică în acord cu ceea ce gândesc cu sinceritate - despre cărțile care-mi plac mult. Intră în joc o precauție pe care nu mi-o pot explica, de parcă mi-ar fi rușine că prin cuvintele pe care le spun despre un roman i-aș putea știrbi ceva din frumusețe.

"Silex"-ul lui George Cornilă este o carte absolut admirabilă. E o adnotare a unor adevăruri intime care pot fi (nici nu contează, de fapt) reale ori imaginare. Până la urmă, cine poate decide că ceea ce trăim pe dinăuntru, între pereții elastici ai creierului nostru, nu e la fel de real ca toate lururile care, dincoace de memorie, ne sâcâie viața sau ne-o fac fericită?

Personajul lui George își construiește golurile de memorie (dobândite în urma unui accident) cu bucăți afective pe care și le aproprie din literatură, din filme, din imaginarul cel mai ascuns, într-o dorință (firească și vitală) de a da coerență propriului său destin. El sudează cu încăpățânare bucăți de vis și de real, într-un tablou care nu are altă pretenție decât aceea de a face suportabile lucrurile lumii ăsteia pe care nimeni n-o înțelege cu adevărat.

Iar felul de a scrie al lui George este flawless. N-am nimic de reproșat. Hats off, vorba aia.

[Anna · Rating 3 out of 5]

Scrisul incontestabil excepțional estompează miezul pe care m-am străduit să-l găsesc. Concluziile formulate prea explicit trădează acea taină pe care cititorul (cel puțin acesta) o caută instinctual într-o narațiune a cărei petrecere se anunță pe muchia între ficțiune și realitate sau memorie și experiență. Genul de broderie bogată despre care te întrebi dacă oare, în lipsa unei țesături de fond, nu se spulberă cum te atingi de ea.

[Daniel Comiza · Rating 5 out of 5]

Am ratat două ocazii de a citi Silex-ul lui George Cornilă. Prima, când am plimbat-o după mine o săptămână pentru că nu terminasem de citit ce aveam în curs, iar a doua când am participat (parțial, adică din părți) la un club de carte în săptămâna precedentă săptămânii ce a precedat plimbarea mea și a cărții. Motivul e ironic, cartea mi-a fost livrată în dimineața respectivă, deși o comandasem cu trei-patru săptămâni înainte.
Foarte mișto scriitură, cu ‘jde mii de referințe literare, artistice și tot ce vreți voi, încât în orice clipă o altă poveste poate începe sau se pot găsi potențial pentru altele. Sau altfel spus sper să nu deranjez dacă afirm că poți citi capitolele în oridine aleatorie fără să pierzi prea mult(?) din experiența cărții. Aș asemăna, desigur cu particularitățile fiecăruia, cu stilul lui Mircea Cărtărescu sau măcar cu felul în care e scris Solenoid. Dar, hei, poate mă înșel, eu nu am citit așa de multe cărți cum e evident că au făcut-o protagonistul și autorul cărții.
Am zis asemăna și nu compara, așa cum a fost comparat cu Refugiul timpului, al lui Gospodinov, comparație căreia nu i-am găsit prea mult rost, una tratează despre o “uzină” a memoriei, iar cealaltă un caz particular care ar putea fi al unui chiriaș dintr-unul dintre etajele respectivului experiment. Deci nu poate fi vorba de a spune că unul e mai bun decât celălalt, ambele sunt entități cu suflu propriu, iar doar pentru că apare motivul memoriei în ele e ca și când ai compara o carte în care cineva poartă tricou verde, cu una în care altcineva mănâncă o salată de un verde asemănător.
Sper că se înțelege că cincidincinci⭐️

[Dragoș · Rating 5 out of 5]

Băi nu prea dau eu note mari la romane prețioase și scrise frumos dar Silex are ceva care-l scoate din eterna circulabă de roman scriitoricesc scriitoricind scriitoric cu care m-am obișnuit în ultima vreme. Acel lucru e o construcție bricolată a memoriei, un melanj mai dureros decât "Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele..." care transformă naratorul subiectiv nu doar într-un mincinos ci într-un personaj tragic. Un accident îl face pe scriitorul nostru erudit și amator de Old Fashioned să se piardă nu doar printre amintiri cât printre reminescențe construite care-l Duc prin Paris sau Camerun, care-l fac să amestece povestirea cu realitatea într-un fel de contratimp cu felul în care scriitori își amestecă experiențele de zi cu zi în proză sau vers. Rezultatul nu e calofilie de dragul calofiliei ci ceva mai profund, nici nu știu cum să descriu, o meditație în pasaje amestecate asupra naturii memoriei, existenței și a sentimentelor pentru cei dragi. Sfârșitul e haos sfâșietor. Chiar când mă irita cu tot felul de locuri comune sau secvențe interminabile Silex nu mă lăsa să-l pun jos. Și asta în timp ce aveam o carte mult-așteptată de Joe Abercrombie de citit. Foarte bun.

[Loredana (Bookinista08) · Rating 5 out of 5]

O carte care m-a înghițit cu totul într-un delir febril timp de câteva zile. În ton cu luna plină care tocmai a fost. :) Este scrisă la persoana întâi din perspectiva unui bărbat de vreo 50 de ani, scriitor, traducător și gazetar, care în urma unui accident de motocicletă petrecut în Grecia își pierde memoria și trebuie apoi să-și recompună cu greutate amintirile și implicit sinele fragmentate. Doar că linia de demarcație între realitate și ficțiune se șterge și bărbatul primește constant comentarii din partea soției și a fiicei sale că întâmplările și oamenii pe care și-i aduce aminte sunt parțial fictivi. Mi-a plăcut foarte mult scriitura, profundă, erudită și accesibilă exact cât trebuie, și aș recomanda cartea cu tot dragul mai ales celor interesați de psihologia personajelor din cărțile pe care le citesc. „Silex” e un roman axat pe trăirile naratorului și te ține în șah până la final cu privire la veridicitatea faptelor pe care le narează. Iar George Cornilă e un povestitor grozav, mă bucur mult că l-am descoperit ca autor și cu siguranță voi mai căuta și alte cărți scrise de el!

[Liviu Stan · Rating 5 out of 5]

Degeaba ai zvâc stilistic, dacă-ți lipsește simțul poveștii, dacă nu percepi substanța intimă a unui fragment de viață. Degeaba „le ai” cu povestitul, dacă ești plat ca un preș. Degeaba sondezi psihologic cu iscusință, dacă faci din introspecție o flecăreală auctorială, sufocând autonomia personajelor. Degeaba îți izbutesc personajele, dacă nu știi să le reliefezi tectonica interioară. Degeaba ești dotat cu sclipiri lirice, dacă nu știi când se cuvine să narezi lo-fi, la cheremul banalității. Nimic din aceste neajunsuri în scriitura lui George Cornilă din „Silex”. O persoană I solidă și fin acordată, cu turații narative arborescente de William Styron în „Alegerea Sofiei” și cu o arhitectonică metanarativă care-și marchează un teritoriu cam inconfundabil: cred că este singurul scriitor cu adevărat 𝑝𝑎𝑢𝑙𝑎𝑢𝑠𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑛 din proză noastră contemporană, nu doar după scriitura „descântată” de rezonanțe noir și tributară senzorialității cinemascopice, ci mai ales după modul în care identifică, izolează și procesează enigmaticul în experiența umană.
Un roman excelent!

[Irina Groza · Rating 5 out of 5]

Dacă mintea încă-mi gravitează în jurul acestei povești (deși am terminat ieri cartea) este pentru că George Cornilă a construit foarte bine un "unreliable narrator". Silex m-a dus cu gândul la Memento - suspansul bine dozat, recompunerea memoriei din fragmente intense, și arcurile fine, infinite, între personaje, toate pentru a ne aminti cât de fragili suntem în raport cu timpul. Un roman - puzzle, dens și foarte bine scris.

[Constantin Piștea · Rating 4 out of 5]

Foarte, foarte bună cartea, excelent scrisă. Regret că nu l-am descoperit pe George Cornilă mai devreme.
Nu voi spune ceva direct despre carte, dar m-a fascinat felul în care fiecare pagină din cartea asta are un firesc al ei, o scriitură care curge ca şi cum ar fi parte dintr-un întreg armonios. Frazele - nu ştiu cât de mult muncite - sunt ale unui mare povestitor. Felicitări, George!

[Vladimir Ghinculov · Rating 3 out of 5]

Am găsit această carte ca fiind medie, sincer nu m-a impresionat și nu-mi explic de ce a fost atât de premiată. În primul rând n-aș încadra-o printre romane, mai degrabă este o colecție de schițe unite de un personaj. Deci structură de povestire, lungime de roman. Acțiunea este firavă, v-aș putea spune totul în două propoziții. Stilul este mediocru. Ce rămâne? Găselnița postmodernistă a naratorului nesigur dusă la extrem. Vine cam așa: un Șeherezad povestește lucruri toată cartea, dar nu-s adevărate. El crede că sunt. Din păcate lipsește miza, măcar în 1001 de nopți exista amenințarea morții. Altceva? Nu. Sfârșit. Mai bine scria o carte de proză scurtă.

[Ștefan Florin · Rating 5 out of 5]

Foarte, foarte incitantă, dinamică,bine documentată. Credibilă.

[Bogdan Neagu · Rating 5 out of 5]

Prima carte citita de acest autor; eram nerabdator sa o citesc intrucat mai toate review-urile laudau scriitura lui G. Cornila. Nu m-a dezamagit, omul scrie beton.