What do you think?
Rate this book
Spune-mi unde să apăs mai tare
Expunându-și vulnerabilitățile, inadecvarea, experiența maternității, reacțiile la așteptările care vin la pachet cu acest rol, acest job cu normă întreagă, zbaterile unei crize identitare trăite cu maximă sinceritate, Ramona scrie o poveste puternică despre sine. (Andrei DÓSA)
În „Spune-mi unde să apăs mai tare“, Ramona Boldizsar ne propune un discurs ireverențios despre maternitate, în care mentalitățile, prejudecățile, politicile mai vechi, dar şi cele mai noi, de obicei aflate la extrema cealaltă, sunt supuse, în egală măsură, marelui test al adevărului personal. Un discurs despre responsabilitate, altfel spus, față de noi înșine, mereu în schimbare, şi față de cei din jurul nostru, despre fragilitate, despre modul în care ne controlăm emoțiile, ascunzându‑le, uneori, de cei care sunt şi mai vulnerabili decât noi, lăsându-le să ne inunde, alteori, într-un mod eliberator, şi nu în ultimul rând despre corp şi ce putem învăța de la el, într-un stil confesiv şi puternic. Un discurs complex, nu lipsit de umor, în care nuanțele se schimbă pe neașteptate, la fel ca şi stările, şi care nu poate lăsa pe nimeni indiferent. (Cristina ISPAS)
În „Spune-mi unde să apăs mai tare“, Ramona Boldizsar ne propune un discurs ireverențios despre maternitate, în care mentalitățile, prejudecățile, politicile mai vechi, dar şi cele mai noi, de obicei aflate la extrema cealaltă, sunt supuse, în egală măsură, marelui test al adevărului personal. Un discurs despre responsabilitate, altfel spus, față de noi înșine, mereu în schimbare, şi față de cei din jurul nostru, despre fragilitate, despre modul în care ne controlăm emoțiile, ascunzându‑le, uneori, de cei care sunt şi mai vulnerabili decât noi, lăsându-le să ne inunde, alteori, într-un mod eliberator, şi nu în ultimul rând despre corp şi ce putem învăța de la el, într-un stil confesiv şi puternic. Un discurs complex, nu lipsit de umor, în care nuanțele se schimbă pe neașteptate, la fel ca şi stările, şi care nu poate lăsa pe nimeni indiferent. (Cristina ISPAS)
72 pages, Paperback
Published March 1, 2024
2 people are currently reading
191 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 57 reviews
March 18, 2024
Fragilitatea emană din poemele Ramonei Boldizjar. În ciuda dificultății de a se defini, ambiguitățile ei nu fac teritoriile mai difuze ci mai degrabă descoperă formulele goale, seci, carcasele îmbătrânite în care nu se mai poate viețui. Ea se ridică dintre tipare ca o femeie în căutarea unui eu nou, un eu care sa-i aparțină. Și chiar dacă nu e pe un drum finit, parcurs până la capăt, cu fiecare forma negată, îndepărtată, eliberează calea spre acele formule care ajung la rezultatul corect.
Inevitabilul lanț generațional care ține o femeie legată de toate cele ce-au fost și de cea care, prin ea, continuă să fie mai departe, este prezent. Intuiția ei care o identifică drept zaua diferită, nu cea slabă, este de fapt o arma de atac, nu una de apărare. Dorința de a modifica ceea ce dă mai departe este o declarație mută de război, de neatârnare, de independență.
Vulnerabilitatea este palpabilă. Teama ei de a nu greși. Teama de a nu trăi doar ca element de legătură între trecut și viitor. Teama de a nu se pierde intre tiparele atotputernice, de platoșa puternică purtată de instituția maternității, această ipostază zdrobitoare din care se poate ieși doar prin moarte. Internalizarea acestei imperioase nevoi exercitată fără ragaz de copilul care-și locuiește mama ca un despot. Dragostea pentru el și certitudinea că nimeni și nimic nu poate echivala cu existența lui. Evidenta faptului că nu-și mai aparține, ca trebuie sa lupte pentru reconstrucția ei, pentru întregirea ei ca entitate individuală.
Poezia scrisă de RB dezvaluie angoasele unei femei care încă își trăiește metamorfoza. Ea este încă în plin proces transformator, iar tranzitiile ei dor și sângerează. Nu se poate opri, orice ar însemna asta.
Limbajul are capacitatea de a forma spatii concave, adăpostite, în care intimitatea încape perfect, dar fără a avea aerul unor budoare. Sunt mai degrabă spatii în fața oglinzii, atitudini confesive, de observare lucidă, nu de mirări, nu de jelanii. Ramona Boldizsar nu plânge. Nu se rupe în bucăți, ea se culege și se adună pe un ghem nou, în formare, strângând și răsucind fir adunat cu greu peste un miez mic si dureros. Un țesut fragilizat de traumă simte schimbarea vremii, este ca un barometru care citește presiunea atmosferica. Versurile Ramonei Boldizjar vin din asemenea teritorii; țesuturi sufletești și epiderme spirituale sensibile în care timpul generează o meteorologie a nesiguranței, a vulnerabilității. Manifestarile acestei stări sunt însă raționale mai mult decât sentimentale, fapt pentru care RB mi-e mai aproape cu ușurință.
Cel mai frumos titlu din volum, pentru mine
(să nu-ti fie frica sa pui lucruri în paranteză)
Cele mai, pentru mine
"vreau ca scuza transparenței mele să fie una letală"
" Nu mi-e frică de moarte ci de tot ceea ce stă între seară și dimineață"
"plânsul e un efect natural,
deci eu sunt un potop, un incendiu
o mamă naturală"
"o fată nepotrivită
nu se poate metamorfoza într o femeie întreagă."
"....trebuia să las totul să fie o inundație devastatoare prin nesomn și frică"
"maternity is the final boss"
Și cel mai cel
" There's something irresistible about a silent woman
who waves and
smiles, unable to answer"
Mi-a placut legătura cu volumul de debut
"Nu sunt sigură că ceilalți ar înțelege și nu e nimic în neregulă nici cu asta".
Fragmentele care mi-au vorbit, m-au țintit, m-au făcut sa le citesc de mai multe ori
"Mami, mă întrebi, când nu eram eu, tu erai tristă şi
așteptai să mă nasc?
Vreau să mă amestec prin mulțime, fața mea
să fie fața celorlalte mame
unghiile tale roase, râsul fn hohote care te face
să sughiți
diminețile în care primul lucru pe care-l faci
e să mă strigi
(să nu știu că o piesă de puzzle lipseşte
că ulucile gardului sunt inegale, să
nu te cunosc deloc)
Înainte să deschid ochii, numele tău
e în mintea mea
așa că-ți răspund:
Da."
"La 30 de ani visul meu rămâne același...."
"Tot ce e acum dispare
soarele răsare în fiecare dimineaţă rămâne o gafă
romantică
și tu te trezești indiferent de câte ore
ai dormit.
Fiica mea cântă Let it go iar mie îmi vine să plâng și
poate că abia
asta ar trebui să rămână scris undeva."
"un punct minuscul în depărtare fără culoare
din care poţi trage cu greutate lucrur
pe care nu le mai poţi înghesui niciodată înapo
iar
la periferia acestor straturi succesive, formidabile
ra o pânză lipicioasă între două flori de mac pe c
câmpie însorită mai sunt
și lucruri pe care
mamele nu trebuie să le rostească niciodată
nici măcar în pernă, nici măcar în gând"
"Când fica mea plânge
o ţin strâns în braţe
și nu știu dacă asta e
pentru ea
sau
// pentru mine"
"........Ochii
Ei sunt două întinderi plane, o fântână secată
pământul uscat toamna după ce toate recoltele au fost culese."
"Am vrut să nu fiu ca celelalte mame
să nu mă uit în oglindă și să văd chipul copilului meu
să nu trăiesc prin existenţa altcuiva. Acum
sunt puţine lucruri
care să conteze fie și pe jumătate
cât contezi tu.
Nu sunt celelalte mame
dar aș vrea să fiu."
"m de la moştenire
Nu m-am gândit niciodată să-ţi scriu despre lucruri
frumoase și elegante și asta mă face să mă simt
vinovată. Nu știu dacă vreau
să cunoști partea asta din mine.
te strâng în brațe când ești nervoasă și tu mă laşi să-ți
absorb toată furia. Adevărul e că eu nu știu să scriu
despre lucruri bune & mă împiedic
vocabularul meu e al fricii"
"privirea se descuamează ultima
- eficient. ca o umbră
care se întinde mai mult decât obiectul
În interior
fraged și roșu - ca furia.
Nu e nimic acolo care
să amintească de civilizație
Nici măcar o viaţă umană
benignă"
"(să nu-ți fie frică să pui lucruri în paranteză)
Primul pas e să spui tuturor că nu ți-e frică de nimic
cel de-al doilea e să demonstrezi că poți să fii o o fetiţăbună și cuminte
data viitoare când cineva o să mă laude că am pus
masa, o să-mi jur că nu voi mai face asta niciodată
data viitoare când cineva o să-mi spună că ar trebui să
mă fardez mai mult, nu o să mă mai machiez niciodată
data viitoare când cineva o să-mi spună că fetele
nu vorbesc așa, o să îmi îmbogătesc și mai mult
vocabularul
data viitoare când cineva o să-mi spună că sunt fată şi
fetele nu se poartă așa, o să plâng de furie în pernă și
o să încep să urăsc
spune-mi unde doare ca să apăs mai tare
e tot subconștientul tău care vrea să retrăiești toate
momentele penibile
până la epuizare. N-o să înveţi nimic din asta. Când
închizi ochii înainte de culcare, fă-mi o favoare și
spune-ți, în noaptea asta o să dorm și nimic din ce
cred eu despre mine n-o să mă afecteze."
"sunt un cub de zahăr în gura unui cal rezist temeinic până când
nu"
"prin venele mele curge sânge de ţărancă desculţă
femei prăvălite în porumb
femei cu boli congenitale care
iubesc ţuica și pământul
femei cu Alzheimer și călcâie tocite
femei care și-au dus în braţe copiii
morţi în spital
femei fără păr si femei cu tâte mari
femei care au respirat la fel ca mine și acum
trupul lor
îmi aparţine."
"(when a poet's voice vanishes under a cloud
of benign angst)
coughed so much in September that I lost my voice
that was the time everyone wanted to tell me
something. Men
lined up to talk to me
They wanted to share their thoughts & opinions
There's something irresistible about a silent womar
who waves and
smiles, unable to answer
My throat aches and soars, my muscles hurt
and I wish
a grand, belly laugh would make my meat shake
instead of this unyielding cough
My daughter chooses to whisper to me
she wants to know when I
will be able to talk to her again - under a mild
impossible tone, I say
tomorrow. And her sigh becomes a fissure ir
the ground that wil not be covered - neither by rain
nor by the dusty wind that blows here in the
South. My arms cannot reach in an embrace that car
unite the broken earth,
so I fall silent and the hole devours the meaning
of all tomorrows.
My daughter plays alone, dissatisfied, using both
whispers and screams
and I look myself in the mirror. The dark,
terrible circles, my grown hair,
a face I know to be my own, my decaying teeth and
the terribly young
skin - a rather peculiar contrast
I am a wall, the woman in the mirror says.
And through me, nothing can pass."
Inevitabilul lanț generațional care ține o femeie legată de toate cele ce-au fost și de cea care, prin ea, continuă să fie mai departe, este prezent. Intuiția ei care o identifică drept zaua diferită, nu cea slabă, este de fapt o arma de atac, nu una de apărare. Dorința de a modifica ceea ce dă mai departe este o declarație mută de război, de neatârnare, de independență.
Vulnerabilitatea este palpabilă. Teama ei de a nu greși. Teama de a nu trăi doar ca element de legătură între trecut și viitor. Teama de a nu se pierde intre tiparele atotputernice, de platoșa puternică purtată de instituția maternității, această ipostază zdrobitoare din care se poate ieși doar prin moarte. Internalizarea acestei imperioase nevoi exercitată fără ragaz de copilul care-și locuiește mama ca un despot. Dragostea pentru el și certitudinea că nimeni și nimic nu poate echivala cu existența lui. Evidenta faptului că nu-și mai aparține, ca trebuie sa lupte pentru reconstrucția ei, pentru întregirea ei ca entitate individuală.
Poezia scrisă de RB dezvaluie angoasele unei femei care încă își trăiește metamorfoza. Ea este încă în plin proces transformator, iar tranzitiile ei dor și sângerează. Nu se poate opri, orice ar însemna asta.
Limbajul are capacitatea de a forma spatii concave, adăpostite, în care intimitatea încape perfect, dar fără a avea aerul unor budoare. Sunt mai degrabă spatii în fața oglinzii, atitudini confesive, de observare lucidă, nu de mirări, nu de jelanii. Ramona Boldizsar nu plânge. Nu se rupe în bucăți, ea se culege și se adună pe un ghem nou, în formare, strângând și răsucind fir adunat cu greu peste un miez mic si dureros. Un țesut fragilizat de traumă simte schimbarea vremii, este ca un barometru care citește presiunea atmosferica. Versurile Ramonei Boldizjar vin din asemenea teritorii; țesuturi sufletești și epiderme spirituale sensibile în care timpul generează o meteorologie a nesiguranței, a vulnerabilității. Manifestarile acestei stări sunt însă raționale mai mult decât sentimentale, fapt pentru care RB mi-e mai aproape cu ușurință.
Cel mai frumos titlu din volum, pentru mine
(să nu-ti fie frica sa pui lucruri în paranteză)
Cele mai, pentru mine
"vreau ca scuza transparenței mele să fie una letală"
" Nu mi-e frică de moarte ci de tot ceea ce stă între seară și dimineață"
"plânsul e un efect natural,
deci eu sunt un potop, un incendiu
o mamă naturală"
"o fată nepotrivită
nu se poate metamorfoza într o femeie întreagă."
"....trebuia să las totul să fie o inundație devastatoare prin nesomn și frică"
"maternity is the final boss"
Și cel mai cel
" There's something irresistible about a silent woman
who waves and
smiles, unable to answer"
Mi-a placut legătura cu volumul de debut
"Nu sunt sigură că ceilalți ar înțelege și nu e nimic în neregulă nici cu asta".
Fragmentele care mi-au vorbit, m-au țintit, m-au făcut sa le citesc de mai multe ori
"Mami, mă întrebi, când nu eram eu, tu erai tristă şi
așteptai să mă nasc?
Vreau să mă amestec prin mulțime, fața mea
să fie fața celorlalte mame
unghiile tale roase, râsul fn hohote care te face
să sughiți
diminețile în care primul lucru pe care-l faci
e să mă strigi
(să nu știu că o piesă de puzzle lipseşte
că ulucile gardului sunt inegale, să
nu te cunosc deloc)
Înainte să deschid ochii, numele tău
e în mintea mea
așa că-ți răspund:
Da."
"La 30 de ani visul meu rămâne același...."
"Tot ce e acum dispare
soarele răsare în fiecare dimineaţă rămâne o gafă
romantică
și tu te trezești indiferent de câte ore
ai dormit.
Fiica mea cântă Let it go iar mie îmi vine să plâng și
poate că abia
asta ar trebui să rămână scris undeva."
"un punct minuscul în depărtare fără culoare
din care poţi trage cu greutate lucrur
pe care nu le mai poţi înghesui niciodată înapo
iar
la periferia acestor straturi succesive, formidabile
ra o pânză lipicioasă între două flori de mac pe c
câmpie însorită mai sunt
și lucruri pe care
mamele nu trebuie să le rostească niciodată
nici măcar în pernă, nici măcar în gând"
"Când fica mea plânge
o ţin strâns în braţe
și nu știu dacă asta e
pentru ea
sau
// pentru mine"
"........Ochii
Ei sunt două întinderi plane, o fântână secată
pământul uscat toamna după ce toate recoltele au fost culese."
"Am vrut să nu fiu ca celelalte mame
să nu mă uit în oglindă și să văd chipul copilului meu
să nu trăiesc prin existenţa altcuiva. Acum
sunt puţine lucruri
care să conteze fie și pe jumătate
cât contezi tu.
Nu sunt celelalte mame
dar aș vrea să fiu."
"m de la moştenire
Nu m-am gândit niciodată să-ţi scriu despre lucruri
frumoase și elegante și asta mă face să mă simt
vinovată. Nu știu dacă vreau
să cunoști partea asta din mine.
te strâng în brațe când ești nervoasă și tu mă laşi să-ți
absorb toată furia. Adevărul e că eu nu știu să scriu
despre lucruri bune & mă împiedic
vocabularul meu e al fricii"
"privirea se descuamează ultima
- eficient. ca o umbră
care se întinde mai mult decât obiectul
În interior
fraged și roșu - ca furia.
Nu e nimic acolo care
să amintească de civilizație
Nici măcar o viaţă umană
benignă"
"(să nu-ți fie frică să pui lucruri în paranteză)
Primul pas e să spui tuturor că nu ți-e frică de nimic
cel de-al doilea e să demonstrezi că poți să fii o o fetiţăbună și cuminte
data viitoare când cineva o să mă laude că am pus
masa, o să-mi jur că nu voi mai face asta niciodată
data viitoare când cineva o să-mi spună că ar trebui să
mă fardez mai mult, nu o să mă mai machiez niciodată
data viitoare când cineva o să-mi spună că fetele
nu vorbesc așa, o să îmi îmbogătesc și mai mult
vocabularul
data viitoare când cineva o să-mi spună că sunt fată şi
fetele nu se poartă așa, o să plâng de furie în pernă și
o să încep să urăsc
spune-mi unde doare ca să apăs mai tare
e tot subconștientul tău care vrea să retrăiești toate
momentele penibile
până la epuizare. N-o să înveţi nimic din asta. Când
închizi ochii înainte de culcare, fă-mi o favoare și
spune-ți, în noaptea asta o să dorm și nimic din ce
cred eu despre mine n-o să mă afecteze."
"sunt un cub de zahăr în gura unui cal rezist temeinic până când
nu"
"prin venele mele curge sânge de ţărancă desculţă
femei prăvălite în porumb
femei cu boli congenitale care
iubesc ţuica și pământul
femei cu Alzheimer și călcâie tocite
femei care și-au dus în braţe copiii
morţi în spital
femei fără păr si femei cu tâte mari
femei care au respirat la fel ca mine și acum
trupul lor
îmi aparţine."
"(when a poet's voice vanishes under a cloud
of benign angst)
coughed so much in September that I lost my voice
that was the time everyone wanted to tell me
something. Men
lined up to talk to me
They wanted to share their thoughts & opinions
There's something irresistible about a silent womar
who waves and
smiles, unable to answer
My throat aches and soars, my muscles hurt
and I wish
a grand, belly laugh would make my meat shake
instead of this unyielding cough
My daughter chooses to whisper to me
she wants to know when I
will be able to talk to her again - under a mild
impossible tone, I say
tomorrow. And her sigh becomes a fissure ir
the ground that wil not be covered - neither by rain
nor by the dusty wind that blows here in the
South. My arms cannot reach in an embrace that car
unite the broken earth,
so I fall silent and the hole devours the meaning
of all tomorrows.
My daughter plays alone, dissatisfied, using both
whispers and screams
and I look myself in the mirror. The dark,
terrible circles, my grown hair,
a face I know to be my own, my decaying teeth and
the terribly young
skin - a rather peculiar contrast
I am a wall, the woman in the mirror says.
And through me, nothing can pass."
September 19, 2024
una dintre partile mele preferate la poezie e cat de sigura e pentru exprimarea tuturor durerilor, temerilor & a aspectelor mai mult sau mai putin controversate,,,
iubesc cat de personal & închegat s-a simtit volumul asta, iubesc cat de autentica & asumata e fiecare poezie
pentru mine s-a simtit ca o maturizare poetica si nu pot decat sa ma bucur ❤️
March 24, 2024
Când am început să citesc cartea asta, o aveam în minte pe 𝗥𝗮𝗺𝗼𝗻𝗮 𝗕𝗼𝗹𝗱𝗶𝘇𝘀𝗮𝗿 ca autoare a primului său volum 𝒏𝒊𝒎𝒊𝒄 𝒏𝒖 𝒆 𝒊̂𝒏 𝒏𝒆𝒓𝒆𝒈𝒖𝒍𝒂̆ 𝒄𝒖 𝒎𝒊𝒏𝒆. Așa că m-am oprit imediat ce am terminat prima poezie și am luat-o de la capăt scuturându-mă de sentimentul inițial.
Femeile poartă multe. Ele poartă corpul lor, ele sunt carcasă & carapace pentru copiii lor. Unele lucruri le poartă doar ca greutate mentală sau emoțională, date de circumstanțe sau preluate prin alegere.
Cea mai recentă colecție de poezie a Ramonei Boldizsar, 𝙎𝙥𝙪𝙣𝙚-𝙢𝙞 𝙪𝙣𝙙𝙚 𝙨𝙖̆ 𝙖𝙥𝙖̆𝙨 𝙢𝙖𝙞 𝙩𝙖𝙧𝙚 demonstrează capacitatea unei femei de a purta toate acestea simultan, chiar dacă deseori ai impresia că ești incapabil de a duce ceea ce este cel mai important lucru pe care trebuie să îl poarte o femeie: un copil.
Ceea ce face ca poezia Ramonei Boldizsar să fie atât de captivantă este vocea sa vibrantă și reflexivă în același timp. Această voce convingătoare face întreaga colecție de poezie atât accesibilă, cât și centrată emoțional.
Astfel volumul amplifică sentimentele și emoțiile unei mame, dar aduce la lumină faptul că nu renunțăm la a căuta valoare și dincolo de maternitate. Vocea confesională a Ramonei Boldizsar devine o explorare esențială a ambivalențelor feminine.
Interesant este și faptul că a ales să alterneze poeziile scrise în limba română cu poezii scrise în limba engleză, dar și faptul că a reușit să integreze atât de oportun o referință la primul volum de poezii.
Titlul este foarte bine ales. Lasă loc mai multor interpretări, îndeamnă la citit și descoperit butoane care mai de care mai vulnerabile, iar coperta creată de Iunia Buricescu completează perfect (contemporan) tabloul final.
Vă las în compania câtorva versuri:
"Surprizele
nu sunt explozii în viaţa reală,
ci asta: existenţă responsabilă ≠ inadecvare,
o fată nepotrivită
nu se poate metamorfoza într-o femeie întreagă. Câte măști poţi purta până când
propria piele se crapă,
şanţuri adânci care nu ţin nici măcar apă. "
" (vreau să citeşti asta aşa: dacă corpul meu devine flexibil şi învăţ să mă coordonez, mişcarea în lume devine uniformă, spaţialitatea există, pământul nu dispare niciodată de sub picioare, tălpile mele se mulează pe orice suprafaţă)."
"How can I preserve this like an old yellow photo chipped at the corners rigid faces best clothes on how a mother and a daughter stay close even when space parts them like two different colored panes on a checkered shirt."
"te strâng în braţe când ești nervoasă și tu mă lași să-ţi absorb toată furia. Adevărul e că eu nu ştiu să scriu despre lucruri bune & mă împiedic vocabularul meu e al fricii
- ştiu să văd în spatele draperiilor groase prin care nu răzbate lumina
jivine de care mint că nu mă tem & le îmblânzesc prin cuvinte.
Te rog să știi că o frică numită e pe jumătate cucerită, ceea ce ești tu nu poate fi nimeni altcineva.
Într-o zi o să scriu o poezie luminoasă şi tu vei şti sunt multe moduri în care o mamă îi poate spune fiicei sale Te iubesc. "
"when you leave the door open
little demons are said to crawl inside
they are only bits and parts
of the same negated self and
sometimes
they stay"
"Nu sunt sigură că ceilalți ar înțelege și nu e nimic în neregulă nici cu asta."
Femeile poartă multe. Ele poartă corpul lor, ele sunt carcasă & carapace pentru copiii lor. Unele lucruri le poartă doar ca greutate mentală sau emoțională, date de circumstanțe sau preluate prin alegere.
Cea mai recentă colecție de poezie a Ramonei Boldizsar, 𝙎𝙥𝙪𝙣𝙚-𝙢𝙞 𝙪𝙣𝙙𝙚 𝙨𝙖̆ 𝙖𝙥𝙖̆𝙨 𝙢𝙖𝙞 𝙩𝙖𝙧𝙚 demonstrează capacitatea unei femei de a purta toate acestea simultan, chiar dacă deseori ai impresia că ești incapabil de a duce ceea ce este cel mai important lucru pe care trebuie să îl poarte o femeie: un copil.
Ceea ce face ca poezia Ramonei Boldizsar să fie atât de captivantă este vocea sa vibrantă și reflexivă în același timp. Această voce convingătoare face întreaga colecție de poezie atât accesibilă, cât și centrată emoțional.
Astfel volumul amplifică sentimentele și emoțiile unei mame, dar aduce la lumină faptul că nu renunțăm la a căuta valoare și dincolo de maternitate. Vocea confesională a Ramonei Boldizsar devine o explorare esențială a ambivalențelor feminine.
Interesant este și faptul că a ales să alterneze poeziile scrise în limba română cu poezii scrise în limba engleză, dar și faptul că a reușit să integreze atât de oportun o referință la primul volum de poezii.
Titlul este foarte bine ales. Lasă loc mai multor interpretări, îndeamnă la citit și descoperit butoane care mai de care mai vulnerabile, iar coperta creată de Iunia Buricescu completează perfect (contemporan) tabloul final.
Vă las în compania câtorva versuri:
"Surprizele
nu sunt explozii în viaţa reală,
ci asta: existenţă responsabilă ≠ inadecvare,
o fată nepotrivită
nu se poate metamorfoza într-o femeie întreagă. Câte măști poţi purta până când
propria piele se crapă,
şanţuri adânci care nu ţin nici măcar apă. "
" (vreau să citeşti asta aşa: dacă corpul meu devine flexibil şi învăţ să mă coordonez, mişcarea în lume devine uniformă, spaţialitatea există, pământul nu dispare niciodată de sub picioare, tălpile mele se mulează pe orice suprafaţă)."
"How can I preserve this like an old yellow photo chipped at the corners rigid faces best clothes on how a mother and a daughter stay close even when space parts them like two different colored panes on a checkered shirt."
"te strâng în braţe când ești nervoasă și tu mă lași să-ţi absorb toată furia. Adevărul e că eu nu ştiu să scriu despre lucruri bune & mă împiedic vocabularul meu e al fricii
- ştiu să văd în spatele draperiilor groase prin care nu răzbate lumina
jivine de care mint că nu mă tem & le îmblânzesc prin cuvinte.
Te rog să știi că o frică numită e pe jumătate cucerită, ceea ce ești tu nu poate fi nimeni altcineva.
Într-o zi o să scriu o poezie luminoasă şi tu vei şti sunt multe moduri în care o mamă îi poate spune fiicei sale Te iubesc. "
"when you leave the door open
little demons are said to crawl inside
they are only bits and parts
of the same negated self and
sometimes
they stay"
"Nu sunt sigură că ceilalți ar înțelege și nu e nimic în neregulă nici cu asta."
April 18, 2024
3,5/5⭐️-❤️
July 11, 2024
Aș vrea să zic că o citesc pe Ramona Boldizsar cu plăcere, dar terapia prin poezie nu e mereu un proces fericit, ci o necesitate ce doare, ce răscolește și ce te pune față-n față cu propriile temeri și dureri. Așa a fost și lectura volumului "Spune-mi unde să apăs mai tare", care este un mănunchi de adevăr și vulnerabilitate, îmbibat adânc în cerneala maternității nefiltrate, acest ocean infinit de dragoste și îngrijorări.
https://ciobanuldeazi.home.blog/2024/...
https://ciobanuldeazi.home.blog/2024/...
April 16, 2024
După debutul cu „nimic nu e în neregulă cu mine” (CDPL, 2021), Ramona revine cu un nou volum, de data asta mai apăsător, cel puțin pentru mine, fiind privit în toată vulnerabilitatea și experiența maternității, Ramona scrie mici poeme despre și pentru fiica sa, Mara. Mai scrie și pentru noi, ăștialalti, care vin la pachet cu prejudecăți în legătură cu responsabilitățile de părinte și nu numai.
July 22, 2024
aș spune că am rezonat mai mult cu primul volum, poate și pentru că tema maternității prezente în acesta nu îmi este cea mai apropiată, dar a fost o lectură plăcută pentru o perioadă în care nu am mai citit poezie.
also, mi-au plăcut mult aceste versuri:
„Cât de mult contează dacă azi
m-am închis în baie să plâng
și chestia asta chiar nu trebuie s-o știe nimeni?
Când fiica mea plânge
o țin strâns în brațe
şi nu ştiu dacă asta e
pentru ea
sau
// pentru mine”
also, mi-au plăcut mult aceste versuri:
„Cât de mult contează dacă azi
m-am închis în baie să plâng
și chestia asta chiar nu trebuie s-o știe nimeni?
Când fiica mea plânge
o țin strâns în brațe
şi nu ştiu dacă asta e
pentru ea
sau
// pentru mine”
April 21, 2024
Mi-a vorbit mai mult primul volum al Ramonei, mi s-a părut mai complex, mai sugestiv, cu mai mult substrat. E drept că nici tema principală (maternitatea) nu e în fruntea listei mele de interese, so it might be me.
Mi-a plăcut cel mai mult fragmentul ăsta (și am și râs bine la el):
"I coughed so much in September that I lost my voice
- that was the time everyone wanted to tell me something. Men
lined up to talk to me.
They wanted to share their thoughts & opinions.
There's something irresistible about a silent woman who waves and
smiles, unable to answer".
(when a poet's voice vanishes under a cloud of benign angst)
Mi-a plăcut cel mai mult fragmentul ăsta (și am și râs bine la el):
"I coughed so much in September that I lost my voice
- that was the time everyone wanted to tell me something. Men
lined up to talk to me.
They wanted to share their thoughts & opinions.
There's something irresistible about a silent woman who waves and
smiles, unable to answer".
(when a poet's voice vanishes under a cloud of benign angst)
February 10, 2025
Discursul despre maternitate e un discurs despre sine întors.
Mi-a plăcut volumul Ramonei Boldizsar, dar “simt că-mi scapă ceva”. Să fie oare pregătirea sa filosofică de a diseca orice idee? Căci așa mi-a părut pe alocuri, dar e greu să nu fii redundant scriind despre o condiție inevitabil rutinară (cea de mamă). Din păcate, lipsește o demarcație a poeticului în câmpul literar românesc actual și volumele de poezie, în dorința de nimicire a tradiționalului, tind să anuleze (ironic) poezia.
Nu zic că ăsta ar fi cazul volumului de față, nu în întregime, dar Ramona Boldizsar îți cam dă totul pe tavă. Cred că ar fi funcționat mai bine convenția unui jurnal pentru o temă ca asta (mă gândesc la jurnalul de sarcină al Ioanei Nicolaie). Ar fi fost interesante și niște scrisori, cum încearcă de altfel la început. Și Elena Vlădăreanu a încercat să scrie un soi de poezie despre maternitate, în “Non Stress Test” și nici acolo nu a funcționat ceva.
Revenind la “Spune-mi unde să apăs mai tare”, nu am înțeles încercarea de a demitiza maternitatea doar pentru a o remitiza mai apoi. Mi se pare că poeziile în engleză sună mult mai bine, nu sunt la fel de viscerale ori de neîndemânatice în încercarea de a numi toate trările.
“Am scris odată sunt o mașină de scris, dar
trebuia să zic sunt o mașină de spălat vase
îmi suflec mânecile deasupra cotului
dau la o parte șuvița rebelă, rămâne spumă
respir aer fierbinte
sunt obraznică și lacomă, vreau să umplu tot
vasul, să dau pe afară & să inund podeaua.”
Mi-a plăcut volumul Ramonei Boldizsar, dar “simt că-mi scapă ceva”. Să fie oare pregătirea sa filosofică de a diseca orice idee? Căci așa mi-a părut pe alocuri, dar e greu să nu fii redundant scriind despre o condiție inevitabil rutinară (cea de mamă). Din păcate, lipsește o demarcație a poeticului în câmpul literar românesc actual și volumele de poezie, în dorința de nimicire a tradiționalului, tind să anuleze (ironic) poezia.
Nu zic că ăsta ar fi cazul volumului de față, nu în întregime, dar Ramona Boldizsar îți cam dă totul pe tavă. Cred că ar fi funcționat mai bine convenția unui jurnal pentru o temă ca asta (mă gândesc la jurnalul de sarcină al Ioanei Nicolaie). Ar fi fost interesante și niște scrisori, cum încearcă de altfel la început. Și Elena Vlădăreanu a încercat să scrie un soi de poezie despre maternitate, în “Non Stress Test” și nici acolo nu a funcționat ceva.
Revenind la “Spune-mi unde să apăs mai tare”, nu am înțeles încercarea de a demitiza maternitatea doar pentru a o remitiza mai apoi. Mi se pare că poeziile în engleză sună mult mai bine, nu sunt la fel de viscerale ori de neîndemânatice în încercarea de a numi toate trările.
“Am scris odată sunt o mașină de scris, dar
trebuia să zic sunt o mașină de spălat vase
îmi suflec mânecile deasupra cotului
dau la o parte șuvița rebelă, rămâne spumă
respir aer fierbinte
sunt obraznică și lacomă, vreau să umplu tot
vasul, să dau pe afară & să inund podeaua.”
March 24, 2024
Dragă R.
Sunt clipe ca cele de aseară în care ți-am mărturisit că ți-am cumpărat volumul, că am mers nouă kilometri într-un autobuz îmbâcsit după lucru în capătul celălalt al orașului pentru a te întâlni pe tine, pentru a putea să te cunosc așa cum doar prin poeme poți cunoaște sufletul cuiva mai presus de tot ce putem gândi. Ți-am spus că te iubesc din suflet și tu mi-ai răspuns din pat că ești emoționată, că lansarea a fost frumoasă și că speri să fie bine. R, niciodată cu tine nu a fost doar bine, tu ești unul dintre motivele pentru care încă sunt aici, pentru care aleg să scriu atât de sincer și de public, cum doar pentru puțini aș putea să o fac. Volumul tău a fost tot ce putea să îmi închipui și mai mult, simplitatea stilului literaturii japoneze pe care tu m-ai făcut să o îndrăgesc atât de când vorbim, îmbinată cu stilul confesional, foarte concis, care m-a făcut să mă gândesc când ți-am citit primul volum la Ocean Vuong. Pe atunci nu te cunoaștem ca acum, nu îmi doream să văd pozele cu pâinicile tale ca acum, nu îmi doream să ai timp să îmi scrii cât de obositoare îți este ziua. Te țin într-un loc adânc în inima mea și acolo voi pune Spune-mi unde să apăs mai tare, cu toate lacrimile pe care le-am vărsat citind niște versuri de un impact magnific. Acest volum este renașterea ta într-o formă nu perfectă, nu lipsită de anxietate și furie sau orice defect omenesc, ci într-o formă reală, palpabilă, absolut încântătoare, genul de persoană care am știut mereu că ești și pe care poemele tale îl revelează acum tuturor. R, frumusețea volumului tău este una care ar putea să facă o biată inimă să se oprească.
Sunt clipe ca cele de aseară în care ți-am mărturisit că ți-am cumpărat volumul, că am mers nouă kilometri într-un autobuz îmbâcsit după lucru în capătul celălalt al orașului pentru a te întâlni pe tine, pentru a putea să te cunosc așa cum doar prin poeme poți cunoaște sufletul cuiva mai presus de tot ce putem gândi. Ți-am spus că te iubesc din suflet și tu mi-ai răspuns din pat că ești emoționată, că lansarea a fost frumoasă și că speri să fie bine. R, niciodată cu tine nu a fost doar bine, tu ești unul dintre motivele pentru care încă sunt aici, pentru care aleg să scriu atât de sincer și de public, cum doar pentru puțini aș putea să o fac. Volumul tău a fost tot ce putea să îmi închipui și mai mult, simplitatea stilului literaturii japoneze pe care tu m-ai făcut să o îndrăgesc atât de când vorbim, îmbinată cu stilul confesional, foarte concis, care m-a făcut să mă gândesc când ți-am citit primul volum la Ocean Vuong. Pe atunci nu te cunoaștem ca acum, nu îmi doream să văd pozele cu pâinicile tale ca acum, nu îmi doream să ai timp să îmi scrii cât de obositoare îți este ziua. Te țin într-un loc adânc în inima mea și acolo voi pune Spune-mi unde să apăs mai tare, cu toate lacrimile pe care le-am vărsat citind niște versuri de un impact magnific. Acest volum este renașterea ta într-o formă nu perfectă, nu lipsită de anxietate și furie sau orice defect omenesc, ci într-o formă reală, palpabilă, absolut încântătoare, genul de persoană care am știut mereu că ești și pe care poemele tale îl revelează acum tuturor. R, frumusețea volumului tău este una care ar putea să facă o biată inimă să se oprească.
Read
April 23, 2024Pornind de la coperta ce sugerează o călătorie a corpurilor printre corpuri, a maternității și feminității, alături de titlul „Spune-mi unde să apăs mai tare”, volumul Ramonei Boldiszar este o intimă explorare, exact așa cum promite, a camerelor interioare și emoțiilor de a fii mamă, femeie, persoană umană. Ilustrațiile în linie și doar două culori de Iunia Buricescu descriu deja universul blând, dar apăsător ca o îmbrățișare părintească, al spațiilor familiale despre care scrie Boldiszar. Cartea e împărțită în trei, prima secțiune având de-a face în principal cu experiența maternității, a doua cu cea de femeie și fiică, iar a treia cu explorarea identității în raport cu mediul (rural). Alternând între română și engleză, poemele propun un corp literar legat prin alăturarea tematicilor asemănătoare, dar și prin mood, un mare mood care alternează între „Azi sunt tristă” și „I’m never wrong & I’m never right”.
Versul din care provine titlu, în formulă completă, este de fapt acesta: „spune-mi unde doare ca să apăs mai tare”, (p. 37), găsit într-unul din poemele mele preferate, care explorează anxietățile subconștientului și modul unic în care reușim să purtăm urât cu noi înșine: „Când / închizi ochii înainte de culcare, fă-mi o favoare și / spune-ți, în noaptea asta o să dorm și nimic din ce / cred eu despre mine n-o să mă afecteze.” (p. 37). Spălatul vaselor, cititul, gătitul, privitul trenurilor cum pleacă și scrierea poemelor, toate sunt modalități de a răzbate momentului prezent, care devine greu de dus doar pentru că este - un fior perpetuu la nivel existențial. Sub privirea celor care ne iubesc este, totuși, mai ușor de dus totul, chiar dacă „din când în când” nu ne comportăm frumos cu ei („nu-i zic că plecată din privirea ei / sunt un om / obișnuit” p. 45).
Există un întuneric de fond care răzbate din poemele acestei cărți, acel bâzâit care se aude când totul e liniște, o frică ne-numită și de ne-numit care se insinuează în viață oricând găsește puțin timp, și de aici o încercare de fixare a sinelui, de cunoaștere, maximizare și minimizare, pentru a-l trata fără anxietățile zilnice. Referința la titlul primului volum al autoarei vine tocmai în poemul în care se ia în considerare reacția posibililor cititori, având în vedere identitatea de scriitoare printre atâtea altele (spre exemplu, „doar o fată (...) care vineri seara / plimbă o bufniță de jucărie cu roaba” p. 52), culminând într-o eliberare de nevoia de a fi „citită” așa cum trebuie: „Nu sunt sigură că ceilalți ar înțelege și nu e nimic / în neregulă nici cu asta.” (p. 52).
În „Spune-mi unde să apăs mai tare”, funcția scrisului se metamorfozează, e bâzâit, e strigăt, e identitară și non-identitară, e căutare, amintire, uitare.
September 26, 2024
Ce (mai) înseamnă să fii femeie? Cum împaci atâtea roluri - fată, fiică, iubită, soție, mamă? Cum împaci ceea ce se așteaptă “societatea” de la o femeie cu ceea ce experimentează ea și trăiește în interior și exterior? Asta se întreabă și poeta, dând glas ideilor, concepțiilor (sau preconcepțiilor), intențiilor, reflecțiilor, contradicțiilor, luptelor interioare…
Apoi maternitatea. Este o perioadă extrem de vulnerabilă și specifică fiecărei femei în parte. Nu există o rețetă universală a succesului, deci nu poți să “îți tragi la xerox” trăirile și sentimentele după alte mame. De asemenea, nici nu-ți poți anula trecutul și moștenirea emoțională transmisă din generație în generație. Conștientizând toate acesta, poeta se uită înăuntrul ei, oferindu-ne și nouă, cititorilor umili, o fereastră prin care putem vedea șirul nesfârșit al gândurilor, care nu trec prin minte ca valurile oceanului.
Apoi maternitatea. Este o perioadă extrem de vulnerabilă și specifică fiecărei femei în parte. Nu există o rețetă universală a succesului, deci nu poți să “îți tragi la xerox” trăirile și sentimentele după alte mame. De asemenea, nici nu-ți poți anula trecutul și moștenirea emoțională transmisă din generație în generație. Conștientizând toate acesta, poeta se uită înăuntrul ei, oferindu-ne și nouă, cititorilor umili, o fereastră prin care putem vedea șirul nesfârșit al gândurilor, care nu trec prin minte ca valurile oceanului.
March 30, 2024
"La capătul lumii ne asteaptă vulpi argintii cu ochi mărunți care știu totul."
"Mami, mă întrebi, când nu eram eu, tu erai tristă și așteptai să mă nasc?"
"Mami, mă întrebi, când nu eram eu, tu erai tristă și așteptai să mă nasc?"
Read
March 12, 2024aici
October 23, 2024
not my cup pf tea, dar o scriere frumoasă
March 15, 2026
O urmăresc pe Ramona, dar nu o citisem, astfel ca am intrat în poezia ei fără așteptări, dar cu mici temeri - știam ca o sa doară.
Ramona vorbește despre identitatea femeii ca un cumul de autenticitate, moștenire, societate, maternitate. Femeia care trebuie sa, care vrea sa, care nu vrea sa care știe lucruri și nu mai știe lucruri.
Modul în care scrie este dureros, dar atât de aproape de fiecare femeie pe care o cunosc, încât e imposibil sa nu continui. Poeziile ei sunt povestea a ceea ce suntem, nu suntem și ar trebui sa fim fiecare dintre noi.
S-a simțit ca o îmbrățișare caldă după un pumn în stomac, ambele venite din aceeași direcție.
S-a simtit ca inadecvarea, insuficiența, căutarea continua de a fi atâtea persoane în același timp, iar concomitent nu mai ai deloc timp sa te cauți pe tine.
Voi cumpara și "Fete bune, fete cuminti", volumul ei de proză scurtă.
Ramona vorbește despre identitatea femeii ca un cumul de autenticitate, moștenire, societate, maternitate. Femeia care trebuie sa, care vrea sa, care nu vrea sa care știe lucruri și nu mai știe lucruri.
Modul în care scrie este dureros, dar atât de aproape de fiecare femeie pe care o cunosc, încât e imposibil sa nu continui. Poeziile ei sunt povestea a ceea ce suntem, nu suntem și ar trebui sa fim fiecare dintre noi.
S-a simțit ca o îmbrățișare caldă după un pumn în stomac, ambele venite din aceeași direcție.
S-a simtit ca inadecvarea, insuficiența, căutarea continua de a fi atâtea persoane în același timp, iar concomitent nu mai ai deloc timp sa te cauți pe tine.
Voi cumpara și "Fete bune, fete cuminti", volumul ei de proză scurtă.
July 8, 2024
Despre feminitate și feminități (moștenite).
Confesiuni la fel de emoționante ca și în volumul de debut, cu aceeași pulsație a intimității iscată prin cuvânt.
Totuși, am simțit că-i lipsește ceva. De revenit asupra lui cândva.
"mama te iubește ești frumoasă
mama îmi spune că sunt frumoasă
e datoria ei să filtreze totul prin trecut
dacă m-a purtat nouă luni înseamnă că merit
să fiu cea mai frumoasă pentru tot restul
vieții ei
nu pot să-i spun adevărul
că nu contează să fii
frumoasă
cuminte
responsabilă
că nu-i de-ajuns să fii deșteaptă
nu-i zic că plecată din privirea ei
sunt un om
obișnuit
mama îmi spune că sunt frumoasă
și din inerție
îi dau
dreptate"
Confesiuni la fel de emoționante ca și în volumul de debut, cu aceeași pulsație a intimității iscată prin cuvânt.
Totuși, am simțit că-i lipsește ceva. De revenit asupra lui cândva.
"mama te iubește ești frumoasă
mama îmi spune că sunt frumoasă
e datoria ei să filtreze totul prin trecut
dacă m-a purtat nouă luni înseamnă că merit
să fiu cea mai frumoasă pentru tot restul
vieții ei
nu pot să-i spun adevărul
că nu contează să fii
frumoasă
cuminte
responsabilă
că nu-i de-ajuns să fii deșteaptă
nu-i zic că plecată din privirea ei
sunt un om
obișnuit
mama îmi spune că sunt frumoasă
și din inerție
îi dau
dreptate"
September 10, 2024
mama te iubeşte eşti frumoasă
mama îmi spune că sunt frumoasă
e datoria ei să filtreze totul prin trecut
dacă m-a purtat nouă luni înseamnă că merit
să fiu cea mai frumoasă pentru tot restul
vieţii ei
nu pot să-i spun adevărul
că nu contează să fii
frumoasă
cuminte
responsabilă
că nu-i de-ajuns să fii deșteaptă
nu-i zic că plecată din privirea ei
sunt un om
obişnuit
mama îmi spune că sunt frumoasă
şi din inerţie
îi dau
dreptate
mama îmi spune că sunt frumoasă
e datoria ei să filtreze totul prin trecut
dacă m-a purtat nouă luni înseamnă că merit
să fiu cea mai frumoasă pentru tot restul
vieţii ei
nu pot să-i spun adevărul
că nu contează să fii
frumoasă
cuminte
responsabilă
că nu-i de-ajuns să fii deșteaptă
nu-i zic că plecată din privirea ei
sunt un om
obişnuit
mama îmi spune că sunt frumoasă
şi din inerţie
îi dau
dreptate
July 24, 2024
♡ "I am not an open book/ but a crooked spine and folded corners"
♡ "îmbrac cu grijă aceleași haine de ieri, blugii, un tricou alb, o pereche curată de șosete, cu puțin efort pot să recreez ziua de ieri și toate celelalte dinaintea ei"
♡ "să-ți spun că miroși a soare și fericire/ să fiu reală și fragilă ca/ două buze crăpate de frig & sângerânde."
♡ "îmbrac cu grijă aceleași haine de ieri, blugii, un tricou alb, o pereche curată de șosete, cu puțin efort pot să recreez ziua de ieri și toate celelalte dinaintea ei"
♡ "să-ți spun că miroși a soare și fericire/ să fiu reală și fragilă ca/ două buze crăpate de frig & sângerânde."
July 10, 2024
Faptul că mi-a plăcut în măsura în care mi-a plăcut, deși nu sunt nici pe departe audiența “target” pentru acest volum (ca atare multe subtilități posibil să le fi trecut cu vederea) este un testament al calității sale & al talentului autoarei.
April 6, 2025
mi-a trezit niște neliniști, o sa mă gândesc la ea si mie si poimâine
February 2, 2025
“Rănile care nu se vãd nu se vindecă, ce se vede e doar iluzie.
We are made of shards, not flesh”
We are made of shards, not flesh”
November 17, 2025
4.5 ⭐️
minunată ❤️🩹
minunată ❤️🩹
April 7, 2024
A apăsat fix unde era necesar să se simtă
February 12, 2025
Acest volum de poezii este o incursiune profundă în vulnerabilitate, identitate și experiența maternității. Versurile surprind momente de introspecție, frământări interioare și confruntarea cu așteptările sociale și personale.
Poemele explorează relația dintre corp și emoție, dintre presiunea de a fi „suficient” și realitatea uneori copleșitoare a vieții cotidiene. Autoarea scrie cu sinceritate despre inadecvare, iubire, schimbare și puterea fragilității, construind un univers poetic în care fiecare sentiment este analizat și expus fără rețineri.
Stilul este direct, dar nu lipsit de delicatețe, iar imaginile poetice creează o atmosferă intimă și autentică. Volumul oferă cititorului nu doar reflecții asupra feminității și maternității, ci și un spațiu de înțelegere a sinelui și a felului în care emoțiile se imprimă în corp și în cuvinte.
February 25, 2026
Nu citesc suficient de multă poezie. În parte pentru că, atunci când găsesc profunzimea aceea pe care doar opera lirică o poate aduce cu sine, îmi e tare greu să mă detașez și să îmi îndrept pași spre un alt volum. Parcă îmi doresc să mai rămân în emoția poetului un timp, să mai rumeg la sensuri și înțelesuri, la cuvinte pline de semnificații. Poezia cere timp, dedicare, e un proces cu totul aparte, mult mai intim, mai apropiat, de parcă ai avea o conversație cu un prieten drag. Dar mă bucur precum un copil mic atunci când descopăr voci lirice românești, unele pe care le știu din online și care sună absolut extraordinar în scris.
Un astfel de volum bucurie este Spune-mi unde să apăs mai tare, care cuprinde poezii atât în limba română, dar cu multe titluri în engleză, cât și în limba engleză, scrise de Ramona Boldizsar. Dar nu aș spune că este neapărat un volum bilingv, ci este, mai degrabă, un fel de jurnal, de confesiune a autoarei, care își pune emoțiile pe tavă, în fața cititorilor săi, unele nedisimulate, nefiltrate, ci exact așa cum apar ele, ca un flux normal al conștiinței.
Poate tocmai din acest motiv m-am simțit extrem de legată de poeziile sale. Pentru că sunt un fel de confesiune, de mărturisiri în fața oglinzii, de recunoașteri ale propriilor căderi și urcușuri, lumini și umbre, totul făcut într-un mod extrem de frust și onest. Avem o formă brută a trăirilor exprimată în frânturi de gânduri, într-un stil extrem de introspectiv și de analitic.
Titlul este unul care îți spune încă de la început că, prin intermediul poeziilor sale, Ramona Boldizsar va apăsa multe butoane și va fi capabilă să anime mulți factori declanșatori în fiecare femeie care încearcă să se regăsească pe sine în diferite stadii ale vieții sale. Versurile ei vorbesc despre transformări, despre emoții, despre neputințe, dorințe și nedorințe, despre asumare, roluri și traume și comportamente transgeneraționale. Este o carte mică, dar extrem de atotcuprinzătoare, de completă.
Autoarea realizează o radiografie a maternității, oferind un tablou complet al multor stadii prin care trece o femeie ce nu își mai aparține în totalitate sieși acum, care are nevoie să se regăsească în noua ipostază și își dorește să transmită un altfel de educație propriei fiice: una mult mai neconvențională și centrată pe emoții, pe trăire autentică, pe a fi bine tu cu tine, indiferent de ceea ce va spune lumea, de ceea ce au trăit ani la rând mama, bunica, străbunica și așa mai departe, generații întregi de femei care au cărat după sine multe obiceiuri, tradiții, ce nu li se potriveau neapărat. Ramona propune un cu totul alt model parental, unul mult mai asumat, în care mama nu disimulează nimic, nu face lucruri doar pentru că trebuie.
„Surprizele
nu sunt explozii în viața reală
ci asta: existență responsabilă ≠ inadecvare,
o fată nepotrivită
nu se poate metamorfoza într-o femeie întreagă. Câte
poți purta până când
propria piele se crapă,
șanțuri adânci care nu țin nici măcar apă.”
Din versurile Ramonei Boldizsar răzbate la suprafață o vulnerabilitate extraordinar de mare, o fragilitate și forță de neoprit în egală măsură. Ea disecă în crâmpeie de vers diferitele fețe ale unei femei, care, dincolo de a fi mamă, este într-o continuă căutare de sine, care încearcă să se afirme la nivel identitar așa cum își dorește ea să o facă, în termenii săi, iar nu a ceea ce i s-a spus că ar trebui să fie.
„data viitoare când cineva o să mă laude că am pus
masa, o să-mi jur că nu voi mai face asta niciodată
data viitoare când cineva îmi va spune că ar trebui să
mă fardez mai mult, nu o să mă mai machiez niciodată
data viitoare când cineva o să-mi spună că fetele
nu vorbesc așa, o să îmi îmbogățesc și mai mult
vocabularul
data viitoare când cineva o să-mi spună că sunt fată și
fetele nu se poartă așa, o să plâng de furie în pernă și
o să încep să urăsc.”
Poezia Ramonei Boldizsar este una de substanță, una care te prinde în hățișul de gânduri și trăiri ale vocii lirice, una care te consumă mai degrabă decât să o consumi tu pe ea. Este o totală disecție a femeii ajunse într-un alt stadiu al vieții, unul al conștiinței de sine, al creșterii în plan personal și al metamorfozării. În definitiv, femeia poate fi tot ceea ce își dorește, fără a se opri să asculte toate criticile.
Uneori, emoțiile izbucnesc cu putere, revoltă directă împotriva unei societăți care rămâne, de multe ori, închistatoare, alteori este un plâns în pernă, anxietatea, panica, fragilitatea.
Iubesc pur și simplu volumul de față. Nu sunt mamă, dar m-am regăsit printre stări și emoții, iar asta este forța unei poezii. Te transpune direct în mijlocul unei emoții. Este un volum scurt, dar dens, puternic, profund, absolut minunat.
Un astfel de volum bucurie este Spune-mi unde să apăs mai tare, care cuprinde poezii atât în limba română, dar cu multe titluri în engleză, cât și în limba engleză, scrise de Ramona Boldizsar. Dar nu aș spune că este neapărat un volum bilingv, ci este, mai degrabă, un fel de jurnal, de confesiune a autoarei, care își pune emoțiile pe tavă, în fața cititorilor săi, unele nedisimulate, nefiltrate, ci exact așa cum apar ele, ca un flux normal al conștiinței.
Poate tocmai din acest motiv m-am simțit extrem de legată de poeziile sale. Pentru că sunt un fel de confesiune, de mărturisiri în fața oglinzii, de recunoașteri ale propriilor căderi și urcușuri, lumini și umbre, totul făcut într-un mod extrem de frust și onest. Avem o formă brută a trăirilor exprimată în frânturi de gânduri, într-un stil extrem de introspectiv și de analitic.
Titlul este unul care îți spune încă de la început că, prin intermediul poeziilor sale, Ramona Boldizsar va apăsa multe butoane și va fi capabilă să anime mulți factori declanșatori în fiecare femeie care încearcă să se regăsească pe sine în diferite stadii ale vieții sale. Versurile ei vorbesc despre transformări, despre emoții, despre neputințe, dorințe și nedorințe, despre asumare, roluri și traume și comportamente transgeneraționale. Este o carte mică, dar extrem de atotcuprinzătoare, de completă.
Autoarea realizează o radiografie a maternității, oferind un tablou complet al multor stadii prin care trece o femeie ce nu își mai aparține în totalitate sieși acum, care are nevoie să se regăsească în noua ipostază și își dorește să transmită un altfel de educație propriei fiice: una mult mai neconvențională și centrată pe emoții, pe trăire autentică, pe a fi bine tu cu tine, indiferent de ceea ce va spune lumea, de ceea ce au trăit ani la rând mama, bunica, străbunica și așa mai departe, generații întregi de femei care au cărat după sine multe obiceiuri, tradiții, ce nu li se potriveau neapărat. Ramona propune un cu totul alt model parental, unul mult mai asumat, în care mama nu disimulează nimic, nu face lucruri doar pentru că trebuie.
„Surprizele
nu sunt explozii în viața reală
ci asta: existență responsabilă ≠ inadecvare,
o fată nepotrivită
nu se poate metamorfoza într-o femeie întreagă. Câte
poți purta până când
propria piele se crapă,
șanțuri adânci care nu țin nici măcar apă.”
Din versurile Ramonei Boldizsar răzbate la suprafață o vulnerabilitate extraordinar de mare, o fragilitate și forță de neoprit în egală măsură. Ea disecă în crâmpeie de vers diferitele fețe ale unei femei, care, dincolo de a fi mamă, este într-o continuă căutare de sine, care încearcă să se afirme la nivel identitar așa cum își dorește ea să o facă, în termenii săi, iar nu a ceea ce i s-a spus că ar trebui să fie.
„data viitoare când cineva o să mă laude că am pus
masa, o să-mi jur că nu voi mai face asta niciodată
data viitoare când cineva îmi va spune că ar trebui să
mă fardez mai mult, nu o să mă mai machiez niciodată
data viitoare când cineva o să-mi spună că fetele
nu vorbesc așa, o să îmi îmbogățesc și mai mult
vocabularul
data viitoare când cineva o să-mi spună că sunt fată și
fetele nu se poartă așa, o să plâng de furie în pernă și
o să încep să urăsc.”
Poezia Ramonei Boldizsar este una de substanță, una care te prinde în hățișul de gânduri și trăiri ale vocii lirice, una care te consumă mai degrabă decât să o consumi tu pe ea. Este o totală disecție a femeii ajunse într-un alt stadiu al vieții, unul al conștiinței de sine, al creșterii în plan personal și al metamorfozării. În definitiv, femeia poate fi tot ceea ce își dorește, fără a se opri să asculte toate criticile.
Uneori, emoțiile izbucnesc cu putere, revoltă directă împotriva unei societăți care rămâne, de multe ori, închistatoare, alteori este un plâns în pernă, anxietatea, panica, fragilitatea.
Iubesc pur și simplu volumul de față. Nu sunt mamă, dar m-am regăsit printre stări și emoții, iar asta este forța unei poezii. Te transpune direct în mijlocul unei emoții. Este un volum scurt, dar dens, puternic, profund, absolut minunat.
February 10, 2026
Nu pot spune că a avut un ecou în mine. Las aici ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit:
,, nu mi-e frică de moarte ci de tot ceea ce stă între seară și dimineață.''
,, trebuie să știi că dacă porți o cască de oțel, dezamăgirea se strecoară pe sub margini și te inundă."
,,oamenii sunt gheme de lână care se deșiră și se întregesc."
,, câte măști poți purta până propria piele se crapă, șanțuri adânci care nu țin nici măcar apă"
,, (să nu-ți fie frică să pui lucruri în paranteză)
Primul pas e să spui tuturor că nu ți-e frică de nimic
cel de-al doilea e să demonstrezi că poți să fii o fetiță
bună și cuminte
data viitoare când cineva o să mă laude că am pus masa, o să-mi jur că nu voi mai face asta niciodată
data viitoare când cineva o să-mi spună că ar trebui să mă fardez mai mult, nu o să mă mai machiez niciodată
data viitoare când cineva o să-mi spună că fetele nu vorbesc așa, o să îmi îmbogățesc și mai mult vocabularul
data viitoare când cineva o să-mi spună că sunt fată și fetele nu se poartă așa, o să plâng de furie în pernă și o să încep să urăsc
spune-mi unde doare ca să apăs mai tare
e tot subconștientul tău care vrea să retrăiești toate momentele penibile
până la epuizare. N-o să înveți nimic din asta. Când închizi ochii înainte de culcare, fă-mi o favoare și spune-ți, în noaptea asta o să dorm și nimic din ce cred eu despre mine n-o să mă afecteze."
,, nu mi-e frică de moarte ci de tot ceea ce stă între seară și dimineață.''
,, trebuie să știi că dacă porți o cască de oțel, dezamăgirea se strecoară pe sub margini și te inundă."
,,oamenii sunt gheme de lână care se deșiră și se întregesc."
,, câte măști poți purta până propria piele se crapă, șanțuri adânci care nu țin nici măcar apă"
,, (să nu-ți fie frică să pui lucruri în paranteză)
Primul pas e să spui tuturor că nu ți-e frică de nimic
cel de-al doilea e să demonstrezi că poți să fii o fetiță
bună și cuminte
data viitoare când cineva o să mă laude că am pus masa, o să-mi jur că nu voi mai face asta niciodată
data viitoare când cineva o să-mi spună că ar trebui să mă fardez mai mult, nu o să mă mai machiez niciodată
data viitoare când cineva o să-mi spună că fetele nu vorbesc așa, o să îmi îmbogățesc și mai mult vocabularul
data viitoare când cineva o să-mi spună că sunt fată și fetele nu se poartă așa, o să plâng de furie în pernă și o să încep să urăsc
spune-mi unde doare ca să apăs mai tare
e tot subconștientul tău care vrea să retrăiești toate momentele penibile
până la epuizare. N-o să înveți nimic din asta. Când închizi ochii înainte de culcare, fă-mi o favoare și spune-ți, în noaptea asta o să dorm și nimic din ce cred eu despre mine n-o să mă afecteze."
April 2, 2024
Spune-mi unde să apăs mai tare este al doilea volum de versuri al Ramonei Boldizsar. Pe Ramona o urmăresc cu drag, de ceva vreme, în social media, dar până acum nu am ajuns să mă bucur și de prima ei carte. Când am aflat însă de apariția celei de față, am dat fuga la Bookfest (unde a și lansat-o), de unde mi-am cumpărat-o de îndată, având la purtător o oarecare idee despre Ramona cea din spatele ecranului, conturată vag sub meticuloasa supraveghere a mirajul rețelelor sociale. Am simțit astfel că pornesc pe drumul lecturii cu ceea ce am identificat atunci ca fiind o serie de așteptări.
Recunosc că pe lângă activitatea ei profesională, îmi face plăcere să o urmăresc pe Ramona și pentru că este mamă de fetiță, așa cum sunt și eu – iar fiicele noastre par să aibă o vârstă tare apropiată. Din acest motiv și după o scurtă privire asupra prezentării și chiar și a coperții volumului cu pricina, am anticipat sau mai bine zis, m-am așteptat (după cum ziceam și ceva mai devreme) ca acest volum de versuri să mă atingă profund și să apese cu desăvârșire fix acele butoane – ale maternității, ale graniței atât de fine dintre iubire și limitare ori dintre a fi mamă și a fi femeie.
Recunosc că pe lângă activitatea ei profesională, îmi face plăcere să o urmăresc pe Ramona și pentru că este mamă de fetiță, așa cum sunt și eu – iar fiicele noastre par să aibă o vârstă tare apropiată. Din acest motiv și după o scurtă privire asupra prezentării și chiar și a coperții volumului cu pricina, am anticipat sau mai bine zis, m-am așteptat (după cum ziceam și ceva mai devreme) ca acest volum de versuri să mă atingă profund și să apese cu desăvârșire fix acele butoane – ale maternității, ale graniței atât de fine dintre iubire și limitare ori dintre a fi mamă și a fi femeie.
February 13, 2025
Prima carte de poezie citită în ultima multă vreme :)) și mi a plăcut. Toate poemele au fost frumoase, însă trebuie să recunosc că au fost unele cu care am rezonat mai mult și care m au emoționat într-atât de tare încât a fost nevoie sa las cartea jos și sa asimilez ce am citit. Se simte nota personală a Ramonei, modul în care scrie mi-a plăcut mult, chiar dacă am avut momente în care am stat pe gânduri și ma întrebam "ce a vrut sa spună autoarea?" Mi a plăcut expunerea și vulnerabilitatea pe care le am simțit pe parcursul lecturii, aspecte care au făcut sa ma simt apropiata de autoare. A fost o experienta frumoasa citirea acestei cărți, mai ales ca nu obișnuiesc sa citesc poezie și mi a luat ceva pana sa accept ca și lipsa rimei e frumoasa și are farmecul ei :))
Cu siguranță o sa recitesc unele dintre poexii când ma voi afla și în alte stadii ale vieții mele.
Cu siguranță o sa recitesc unele dintre poexii când ma voi afla și în alte stadii ale vieții mele.
Displaying 1 - 30 of 57 reviews