Papagalul verde

by Martha Bibescu, Constantin Popescu (Translator)

La noua ani, poti sa iubesti atit de tare, incit, daca iubirea iti e luata, sa nu mai vrei sa iubesti deloc, niciodata, pe nimeni. Si ce daca iubesti un papagal pretios si verde, care te-a ales dintr-odata, intr-o dimineata anume, si s-a asezat pe mineca hainutei tale? Iubirea cea mare e iubirea cea mare, singura, pe viata. Papagalul verde, unul dintre romanele celebre ale printesei Martha Bibescu, e povestea unei fetite care, traind intr-o casa lipsita de iubire, se indragosteste pentru totdeauna de o pasare. E o dragoste care se implineste prea tirziu, asa cum prea tirziu se intimpla toate in viata ei, umbrita de amintirea unui frate disparut si de „pacatul cel mare“ al parintilor. Si, cind tot ce ti se intimpla e pus sub semnul unei vointe vechi, venite din strabuni, doar o iubire mare te mai vindeca. Asta daca nu e si ea parte din blestemul stramosesc…


„Publicat prima oara in anii 1920, in Franta, tradus apoi in engleza, Papagalul verde era pentru vremea aceea o adevarata indrazneala literara, caci vorbea despre incest intr-o poveste in care o tinara rusoaica incearca din rasputeri sa afle radacinile exilului, ale instrainarii familiei sale.” (Library Journal)

Genres: Romania, Romanian Literature, France, French Literature, Fiction

144 pages, Paperback

First published January 1, 1924

About the author

Martha Bibescu (also known as the Princess Marthe Bibesco) was a Romanian-French writer of the Belle Époque. Bibesco's papers are at the Harry Ransom Center at the University of Texas at Austin.
Born Marta Lucia Lahovary (also spelled Lahovari) in Bucharest as the third child of Ioan Lahovary and Princess Emma Mavrocordat, Marthe spent her childhood at the Lahovary family estates in Balotești and the fashionable French sea-resort of Biarritz. On her first introduction into society, in 1900, she met Crown Prince Ferdinand, the heir apparent to the Romanian throne, but after a secret engagement of one year, Marthe married at seventeen Prince George III Valentin Bibescu (Bibesco), scion of one of the country's prestigious aristocratic families. I stepped onto the European stage through the grand door, she wrote on her wedding day. Her father, who had been educated in France, held the post of minister of the Kingdom of Romania in Paris and, later, that of minister of foreign affairs of Romania.

Fluent in French at an early age (even before she could speak Romanian), Marthe spent the first years of her marriage under the tutelage of her mother-in-law, Princess Valentine Bibesco (née countess Riquet de Caraman-Chimay), who saw to it that the extensive education in European history and literature Marthe already had was reinforced. An old peasant woman, Baba Uța [Outza], saw to it that she was also well-versed in Romanian folk traditions and tales. Meanwhile, her husband, George, was chasing fast cars and other women, but adding to the family fortune at the same time.

Reviews

[Alwynne · Rating 4 out of 5]

There are hints of Sybille Bedford and Antonia White in Marthe Bibesco’s semi-autobiographical story first published in 1924: although Bibesco’s writing’s not as centred on detail, more with the kinds of early experiences that might shape or even blight someone’s life. Like Bedford, Princess Marthe Bibesco came from a prestigious European background. Born in Romania towards the end of the nineteenth century, she’s comparatively unknown now but this French-Romanian socialite and writer was once widely celebrated. Her friends included Proust, Vita Sackville-West, Jean Cocteau, Enid Bagnold and even Winston Churchill, she was reputedly a dazzling woman who, like too many before her, died impoverished in relative isolation.

But her narrative highlights a very different aspect of Bibesco’s past, it opens on an estate in Biarritz in the 1880s, similar to the ones where the author summered in her childhood. The narrator’s one of the daughters of an aristocratic Russian family, living in self-imposed exile. Each daughter a hoped-for replacement for their parents’ lost son Sasha, who despite his early death remains their mother’s all-consuming passion. His loss overshadows every aspect of the narrator and her sisters’ childhood. When she’s nine years old, the narrator longs for a green parrot, a living creature she can bond with and love. But its unattainability becomes a lingering symbol of the sense of loss and separation that follows her throughout her life, from her marriage to the first world war and beyond.

In some ways this is a familiar story, a wealthy, sheltered young girl growing up with governesses, marriage, wartime nursing, disillusionment but it’s also unexpectedly melancholy, laced with moments of deep tragedy many drawn from Bibesco’s own history - her only brother died of Typhoid aged six, a sister was lost to Cholera, and her mother, older sister and cousin all died by suicide. Bibesco’s narrative exposes the ways in which an insistence on heritage and family prestige might result in dangerous secrets, an obsession with contagion and what bloodlines will produce, and that that can be a bitter legacy. Fluidly translated by the famous writer and editor Malcolm Cowley, I found this intriguing and completely absorbing despite some clunky passages that tip towards melodrama and a slightly unconvincing ending.  

[Simona · Rating 3 out of 5]

3,5*

[Vio · Rating 2 out of 5]

Partea cea mai proastă e că mai citisem cartea și nu îmi aminteam nici măcar acest fapt, dar carnețelul de lecturi nu minte (!), așa că aia e, după 20 de ani, m-am mai aventurat o tură.

Cel mai frumos lucru pentru mine legat de cartea asta este coperta. Sper să nu simt nevoia să o recitesc peste alte douăzeci de primăveri. Nu m-a impresionat prin nimic, e ”drăguțică” ea așa, dar putea, din punctul meu de vedere, să lipsească cu desăvîrșire. Îmi pare desigur nespus de rău, ca de obicei cînd nu mă entuziasmează în mod deosebit o carte.

Uel, deț det. PS Noroc că e scurtă și tradusă ok.

PS SPOILER:
*
**
***
**
*
Și ei erau frați. #telenovela

[Simona · Rating 3 out of 5]

Rating: 3/5



Papagalul verde de Martha Bibescu este o carte pe care doream de foarte multă vreme să o citesc. Tot ce reținusem din descrierea cărții ținea de o poveste de dragoste dintre o fetiță și un papagal verde. Mă gândeam la modul cum se poate îndrăgosti o fetiță de un papagal (mă refer la dragostea adevărată), dar probabil că ar fi trebuit să îmi pun întrebarea: "care a fost motivul?".

Citind această carte am surprins-o în prim plan pe protagonistă, o fetiță care este o oarecare reflecție a autoarei înșăși. Trăind într-o familie în care se ascunde o poveste tragică dar și alte secrete, fetița nu află niciodată ce înseamnă bucuria de a fi copil.

După moartea fratelui ei mai mic, Sașa, are să trăiască în umbra amintirii acestuia, familia fiind consumată de ideea lui ca și când ar fi încă în viață. Viața fetiței este mult mai diferită decât cea a unui copil care trăiește într-o familie iubitoare, plină de afecțiune. Totul se schimbă în momentul în care un papagal verde își face apariția și ea descoperă fiorii dragostei cum nu i-a cunoscut niciodată, dar și o fericire nemaiîntâlnită.

Cartea este scrisă într-o tonalitate sumbră, în care tristețea predomină. Atmosfera apăsătoare este prezentă pe tot parcursul cărții și duce la o maturizare timpurie a protagonistei care cade în mrejele dragostei încă de tânără, o dragoste mascată sub forma unei păsări care îi aduce zâmbetul pe buze.

Mi s-a părut interesant cum protagonista se va regăsi în surioara ei mai mică, copil plăpând ce s-a născut fără nicio vină într-o lume unde doliul, boala și tristețea își au locul. Această oglindire în surioara ei, Marie, are o semnificație aparte. Se simte regretul pe care protagonista îl are atunci când își privește surioara, iar Marie în același timp simte o admirație pentru ceea ce e sora ei mai mare, dar nu și pentru copilul care este ea.

Pot face o mică paralelă a acestei cărți cu Straniile și minunatele amărăciuni ale Avei Lavender, întrucât în ambele cărți este prezentă o istorie tragică a iubirii personajelor din arborele genealogic. În cazul de față regăsim ideea iubirii care se petrece între rude (fie ele mai apropiate sau mai îndepărtate), lucru ce duce în cele din urmă la o pedeapsă asupra familiei părtașe.

Cred că această lectură ascunde mai multe amănunte decât cele sesizate de mine. Cartea m-a atras cel mai mult în prima jumătate însă nu am considerat-o la fel de antrenantă în cea de-a doua jumătate. Probabil că atmosfera apăsătoare a ajuns la mine de abia în a doua parte a cărții. :-)

Stilul autoarei mi s-a părut frumos, și chiar m-am bucurat că m-am decis să mai citesc și o carte scrisă de un autor român. Martha Bibescu reușește într-o manieră minunată să ne ducă în perioada în care cartea sa a luat ființă, eleganța sa de a scrie fiind prezentă în fiecare paragraf.

Citate:

"Urmam o cărare plină de mușchi, aflată între două taluzuri; cel de la răsărit e luminat în umbră, iar celălalt e în soare. Atenția mea, pe care mama n-o bagă niciodată în seamă, e liberă să rătăcească pe unde vrea. Instinctul meu pândește ici și colo, adulmecând timpul și câmpurile, ochii îmi sunt peste tot, și descopăr la marginea drumului găunos bruma albă de pe iarbă și stânci, urme feerice ale iernii; de cealaltă parte a drumului, una, două, trei flori de ciuboțica-cucului, alături de niște părăluțe, primele care se deschid, micuțe, mă urmează pe furiș. Căci florile sunt pentru mine ca ochii prietenilor. Mă spionează, îmi fac semne și schimb cu ele lungi priviri complice." (p.20-21)

"Mă duceam uneori s-o văd în leagănul ei, care fusese și al nostru, și o sărutam pe furiș pe fruntea ei mică de oarbă, privind cu o milă ciudată mâinile micuțe, stele de mare care se deschideau în gol, rătăcite și tremurătoare." (p.52)

"Marie a ridicat capul, mi-a surâs mai înainte de-a mă îmbrățișa. Admira în mine pe tânăra femeie care avea să devină; și niciodată, în ea, copilul care nu mai eram. Tulburate, una de amintire, cealaltă de speranță, nu ne-am putut privi fără emoție: eram viitorul ei, iar ea era trecutul meu viu." (p.56)

[Ema · Rating 4 out of 5]

N-aș fi crezut că Martha Bibescu poate scrie atât de bine! ”Papagalul verde”, o istorisire cu momente scântâietoare de frumusețe, observații fine și un umor subtil, este ca o mică bijuterie desprinsă din imaginarul acestei scriitoare princiare cu o viață tumultoasă. Povestea stă sub semnul narcisismului și al frumuseții (care mai degrabă aduce suferință decât fericire), precum și al iubirii obsesive ce transcende timpul și spațiul, căpătând dimensiunea unei predestinări moștenite odată cu sângele străbunilor.

Chiar dacă autoarea se mai pierde în unele analize demodate și nu toate frazele sunt măiestrit conturate (pe unele chiar nu le-am înțeles, păreau greșeli de traducere), pot spune că am citit cu plăcere această istorisire cu accente gotice și elemente ușor fantastice.

Naratoarea - al cărei nume nu îl aflăm - face parte dintr-o familie de ruși stabiliți la Biarritz, exilați pe Coasta de Azur de mariajul scandalos al părinților, care sunt veri primari. Totodată, familia este una îndoliată, pentru că părinții și-au pierdut unicul fiu pe când acesta avea doar opt ani. În casa lor se trăiește ca la mănăstire, fără râsete și petreceri, pentru că mama e scufundată într-o tristețe perpetuă. În copilărie, naratoarea credea că familia lor face parte dintr-o rasă în alb și negru, așa cum sunt anumite specii de animale sau păsări.

Poate că partea cea mai pitorească a romanului este relatarea despre Sașa, fratele mort comemorat în fiecare an, care continuă să crească în imaginația părinților, atingând perfecțiunea. Chiar și fetița începe să-l iubească pe fratele necunoscut, pe care îl crede relocat în cer - însă nu cerul din biblie, ci cel de deasupra mării de la Biarritz. Mama speră că Sașa se va reîntoarce pe pământ prin intermediul altui copil, însă, indiferent de câte ori naște, fiul iubit nu se materializează; în schimb, familia se alege cu câteva fete, ignorate complet de părinți, pentru că cel mort contează mai mult decât cei vii.

În această pustietate sentimentală, fetița are parte de o clipă de fericire neașteptată când pe brațul ei se oprește un papagal verde. Copila se îndrăgostește furtunos de mica ființă ce aduce o pată de culoare în lumea ei în alb și negru; prin intermediul ei, misterele pasiunii i se relevă de timpuriu, odată cu angoasa dorului mistuitor. Însă fata află curând că nenorocirea merge mână în mână cu fericirea, când tatăl îi refuză obiectul dorinței, pe motiv că pasărea este purtătoare de boli.

Scriitoarea amestecă în poveste elemente biografice, precum pierderea propriului frate, logodna la numai șaisprezece ani cu un bărbat mai în vârstă, aventurile soțului, văduvia timpurie, scoaterea din țară a bijuteriilor de familie sau munca într-un spital de răniți în timpul războiului. Romanul este dedicat lui Antoine, fratele soțului George Bibescu și prieten din copilărie al lui Marcel Proust (de altfel, și Martha Bibescu l-a cunoscut pe romancierul francez, despre care a scris în cartea ”La bal cu Marcel Proust”).


Dacă aveți chef de citit mai mult decât atât, varianta lungă se află pe blog:
http://lecturile-emei.blogspot.ro/201...

[Gabriela Rus · Rating 1 out of 5]

Nu mi-a placut defel caracterul autoarei, ce transpare prea clar printre randuri, de altfel casatorita si ea cu un verisor (tema romanului fiind iubirea incestuoasa). Narcisista si infatuata, abia daca mai vezi altceva in universul ei literar in afara de individualitatea ei, replicata in diverse elemente familiale. Se vrea a fi un roman psihologic, poate indraznet pentru vremea lui, insa pentru vremurile noastre ... Slabut, prea slabut, noroc ca e scurt si nu mi-a pierdut prea multe ore din viata.

[Andràș-Florin Răducanu · Rating 4 out of 5]

De multă vreme am vrut să citesc una dintre prozele acestei prințese care a marcat atât de puternic cultura contemporană ei. Papagalul verde este un roman, mai degrabă schelet, al cărui principal defect este trecerea mult prea rapidă de la un cadru la altul. Ideea este bună, interesantă și frapantă, autobiografică pe alocuri, dar execuția nu o lasă să strălucească complet. Aș spune că este un Dostoievski redus destul de stângaci la un Cocteau, dar cu un potențial mai mult decât aparent.

[Rebecca · Rating 3 out of 5]

3.5 stars. I enjoyed this but in the end it tipped just a little bit too much towards melodrama for me. I still loved the picture that it gave of the life of this Russian emigre family in Biarritz at the turn of the twentieth century - although it took a much darker turn than I was expecting. On the surface there is much that it is idyllic but the parents’ all encompassing grief over the loss of their only son and the relatively insular life their daughters are left to lead result in a succession of unnecessarily blighted lives. Also interesting to read about the abundance of Russian emigres in the rest of Europe even before the revolution.

[Bookaholic]

În Papagalul verde, Martha Bibescu încearcă o construcţie subtilă, livrescă şi sfidătoare prin îndrăzneala temei, în centrul căreia se află, înfăşurat în fel de fel de referinţe culte, o temă centrală pentru cărţile ei, inclusiv pentru cele de ficţiune: preferinţa pentru sine.

Tema, pe care naratoarea romanului ajunge chiar să o teoretizeze la un anume punct din carte, este camuflată sub faldurile unei sumbre poveşti de familie. O familie tarată de un incest ereditar şi de urmările funeste ale unei astfel de legături.

Cea mai mare parte a poveştii acoperă prezentul, anume viaţa unor expatriaţi ruşi pe domeniul lor din Biarritz. Numai că prezentul brut, fără trimiterile către trecut nu ar spune mare lucru. Un moment anume din lunga istorie a acestei familii e relevant pentru un lanţ de drame care pare că nu se mai termină: iubirea vinovată dintre doi fraţi, Maria Sergheievna şi Alexandru. La fel ca ei, şi părinţii eroinei din Papagalul verde de Martha Bibescu au căzut într-un păcat greu de iertat, cu diferenţa că ei nu erau fraţi, ci veri primari. Legătura dintre cei doi, care nu a primit binecuvântarea familiei, i-a făcut să părăsească Rusia şi să se stabilească, rupţi de ai lor, în Franţa. (continuarea cronicii: http://bookaholic.ro/papagalul-verde-...)

[SemneBune · Rating 5 out of 5]

O carte ȋndrăzneață și ȋn aceeași măsură de o sensibilitate pătrunzătoare, „Papagalul verde” urmărește destinul unei familii rusești expatriate, stabilite pe Coasta de Argint, ȋn contextul exilului acestora. Protagonista ȋși istorisește drama pe un ton melancolic, din perspectiva fetiței de odinioară. Ea călătorește ȋn permanență ȋn timp pentru a desluși enigmele ȋnsingurării ce mișună ȋn umbra căminului ȋndoliat. Ca o păpușă ȋntoarsă cu cheia, ȋn amurgul vieții, răscolește trecutul ȋncercȃnd să afle sursa blestemului ce ronțăie veșnic la rădăcina arborelui său genealogic. O iscodește un mister ȋn care freamătă o dorință neȋmplinită.

de la sursă: Papagalul verde – zborul catre nefericire – SemneBune http://semnebune.ro/2014/papagalul-ve...

[Viorela Olteanu · Rating 5 out of 5]

http://anna-annaswords.blogspot.ro/20...

[Oana Dragomir · Rating 2 out of 5]

"Fratele nostru care ne ești în ceruri, vie împărăția ta!”
”Fratele nostru carele ești în ceruri și care nu vrei să cobori de acolo...”
”Biserica Ortodoxă nu i-a păstrat fiul; credea că i-l va reda credința catolică.”
”Astfel, această mamă creștină nu e decât o cutie de moaște pe două picioare.”
”Am în minte un fiu căruia n-am putut să-i dau nștere.”
”O iubeam pe ea sau propria mea umbră?”
”Într-o familie atât de prolifică precum a noastră, sterilitatea femeii e săpată pe piatra de mormânt. Tot asta au să scrie și pe piatramea funerară: Moartă fără copii?”
”Mama își continua la nesfârșit sarcina; mișcările copilului ei o frământau fără încetare; însărcinată cu o umbră, nu putea să-i dea naștere.”

[Ana · Rating 2 out of 5]

Sensibilă și interesantă povestea în sine, dar scriitura mai puțin plăcută. Și trecerea rapidă de la o acțiune la alta.

[Teodora Gheorghe · Rating 3 out of 5]

Martha Bibescu a strălucit nu doar prin frumusețe, dar și prin talent și inteligență – „toate la un loc pentru o singură fiinţă sunt un păcat de neiertat” – a mărturisit cȃndva lordul Thomson de Cardington, referindu-se la calitățile aristocratei.

Avem de-a face cu o carte ȋndrăzneață și ȋn aceeași măsură de o sensibilitate pătrunzătoare, „Papagalul verde” urmărește destinul unei familii rusești expatriate, stabilite pe Coasta de Argint, ȋn contextul exilului acestora. Protagonista ȋși istorisește drama pe un ton melancolic, din perspectiva fetiței de odinioară. Ea călătorește ȋn permanență ȋn timp pentru a desluși enigmele ȋnsingurării ce mișună ȋn umbra căminului ȋndoliat. Ca o păpușă ȋntoarsă cu cheia, ȋn amurgul vieții, răscolește trecutul ȋncercȃnd să afle sursa blestemului ce ronțăie veșnic la rădăcina arborelui său genealogic. O iscodește un mister ȋn care freamătă o dorință neȋmplinită.

Ȋn casa de pe plajă domnește o tăcere sumbră. Pare abandonată pentru că cei care o locuiesc și-au pecetluit demult puterea de a iubi. Părinții fetiței umblă asemenea unor stafii, amintindu-l neȋncetat pe fiul lor Sașa, mort la doar 8 ani. Obsesia pentru băiat frizează morbidul. Cei doi devin cadavre vii care se hrănesc din suferință. Ȋi confecționează lui Sașa vieți imaginare ȋn care ȋl ȋmbracă ȋn straiele unui adevărat erou. Mama, rigidă și detașată, preferă să-și lase fiicele ȋn grija guvernantelor, ȋn vreme ce tatăl se refugiază deseori ȋn Rusia natală.

Lipsită de afecțiune și de plăcerile copilăriei, fetița visează la o cale de scăpare din labirintul solitudinii. Un papagal verde trezește ȋn ea revelația unei pasiuni covȃrșitoare care se ȋntinde de-a lungul unui destin. Sugerȃnd apartenența la un univers candid unde iubirea este posibilă, el simbolizează totodată dorința febrilă de a prinde din zbor o explicație pentru nefericirea părinților și atașamentul tragic pentru o Rusie de care nu s-au desprins niciodată cu adevărat. Ea pornește ȋn căutarea papagalului pe care nu-l poate avea. Fetița se transformă ȋn femeie și descoperă că familia ei ascunde o istorie controversată, din care se distinge o iubire nelegiuită ȋntre un frate și o soră.

Avem de-a face cu un roman cu accente autobiografice, de-a dreptul fermecător, ȋn care secretele se țes cu delicatețea primului fulg de zăpadă așternut pe pămȃnt.

**Întreg textul acestei recenzii îmi aparține! Recenzia a fost publicată doar în revista Semnebune.**

[Mark Feder · Rating 4 out of 5]

I just read this little gem of a book. It had been sitting on my bookshelf for years, and based on the “withdrawn” stamp on the first page it's something I picked up at a library sale – and paid little attention to since. I hadn't heard of the book or author and so had no expectations about it – the best way, I think, to approach a book or movie or any piece of art. I was surprised to read that the author was a close friend of Proust and other literary giants and was well regarded for her literary work. The edition I have is an English translation by Malcolm Cowley.

The story is told in a straightforward manner and seems, at first, a simple tale, but develops greater complexity, darkness and depth as it progresses. Narrated by a member of the Russian aristocracy living with her family in the French resort town of Biarritz in the years before and during the First World War, it is the story of a woman who lives her life without passion, having exhausted her capacity to love on a green parrot when she was eight years old. Desire, death and incest lurk in the shadows of this touching, beautifully written story.

The prose is gorgeous. This passage from the beginning of the novel will give a sense of its precision and power: “But above all, we were a family in mourning; this was our originality, the first of out titles to distinction. More than our wealth, more than the great number of children and servants, more even than the mansion built by my father between a vast garden and a private beach, our sorrow gave us a sort of superiority over the other foreign families and, as it were, a personal luster. For mourning is always brilliant; it embellishes those who wear it, and sets them forth by covering them with darkness, as night does with stars.”

I recommend this short novel to anyone who enjoys good writing. It is an easy, strangely compelling read and a very satisfying one.

[Margareta · Rating 3 out of 5]

M-a captivat titlul de clickbait - papagalul verde. Eu, fiind o posesoare a doi papagali, imediat am căzut pradă acestei cărți. S-a dovedit a fi o carte despre viața unei fete, care la urmă repetă soarta mamei sale, doar că decide să schimbe finalul, deoarece acest papagal verde i-a schimbat viața la timpul său. Papagalul verde nu e doar o pasăre, ci și metafora dragostei unice, pe care povestitoarea o întîlnește în viața sa.

[Cosmin · Rating 5 out of 5]

O poveste inocentă și emoționantă, o istorie despre predestinare, neșansă și copilărie. Și despre modul în care acei ani unici, efemeri influențează un om mare, o viață întreagă ce pare uneori să se scurgă mai încet decât ceara unei lumânări... Și, totuși, cu toții am avut un papagal verde sau urmează să-l întâlnim. Mai devreme sau mai târziu.

[A. R. Tivadar · Rating 5 out of 5]

When I first read “Papagalul Verde”, I was thinking to myself: what the hell am I reading? Equal parts shocking and absolutely beautiful, I think that Martha Bibescu was a genius of a writer. The story is Gothic in its bleak subject matter, psychological and philosophical at the same time. It is the story of a deeply damaged woman from a completely messed up family, seemingly cursed in an endless cycle of repeating the past. Bibescu put in so much foreshadowing, every word is very carefully chosen. I can’t wait to read more of her books.

[Talida · Rating 1 out of 5]

Nu doar ca Martha Bibescu a fost o personalitate scandaloasă a aristocrației române, dar scria in timpul liber si povestiri incestoase cu îndrăgosteli de un papagal

[Alex Cîrciumaru · Rating 4 out of 5]

Mi-au plăcut povestea și modul sumbru de a scrie

[Pascale · Rating 3 out of 5]

I really enjoyed this book, except for its ending. The story is told from the point of view of a woman who belongs to an aristocratic Russian family forced to relocate in Biarritz because her parents, who were first cousins, married against the wishes of the old man. I learnt at the end of this story that the Orthodox Church has a very broad definition of incest, and treats it as a monstrous crime. The heroine and her sisters had a very sad childhood, because their parents were only able to conceive one son, and lost him to diphtheria. Since not having a male heir was unbearable to them, they surrendered to permanent gloom, and didn't pay any attention to their daughters, who were irrelevant to them. Being extremely lonely and unloved, the narrator focused her affections on a beautiful green parrot that she hoped to get for a birthday present. When her father decided that the bird might carry germs and had it taken away from her, the 9-year old girl tried to hang herself. Thereafter, she became completely self-possessed, having decided not to desire anything ever again. She marries an idiot who only cares for polo, and welcomes widowhood. On a visit to her grand-mother in Russia, she finds out that there is quite a history of forbidden love between brothers and sisters in her ancestry. During WWI, she moves back to Biarritz, and is happy to be reunited with her favorite sister, Marie, who looks very much like her, only 10 years younger. Unfortunately, Marie falls head over heels in love with a young man who seems totally undeserving. At that point, the narrator is summoned by her father, who has gone to Russia in the hope of saving what can be saved of his fortune. By the time she arrives in Stockholm, he has died, and she repents having left Marie to her own devices. Her fears turn out to be justified, because when Marie discovers that the man she loves is about to marry somebody else, she kills herself. The narrator comes back to Biarritz with another young man called Felix, whom she's been asked to help to flee, so that he can then go and rescue the Czar. She travels back with him first disguised as a maid, then disguised as her own dead brother. After he's left on his sacred mission, she finds out that in fact, Felix was her father's adulterous son, and therefore her brother. She determines never to see him again, should he survive his dangerous mission, and sets off to spend the rest of her life as a nun in India.
That's a lot of plot for such a short book, and I haven't even mentioned secondary characters. Also, thus summarized, it sounds really rather far-fetched. Yet until the arrival of Felix on the scene, I was quite captivated. The lugubrious childhood of the heroine is beautifully described, and many scenes have a delightfully eery atmosphere. I can't account for the breakneck pace of the final chapters, with the unmotivated and unelaborated revelation that the father had an illegitimate son. It almost feels like another novel is starting, one which the author didn't have the patience to develop.

[Iulia · Rating 2 out of 5]

a rather bleak story.

[Cornelia · Rating 3 out of 5]

Oare cum e să ai 9 ani și te iubești o pasăre atât de mult încât ai face orice ca să o ai...
Ar fi trebuit să știu de la început că este o carte a dorințelor imposibile, așa cum a fost atât de aproape să aibă papagalul și totuși în ultima clipă, dorința rămâne neîndeplinită. Ca un fir roșu care străbate romanul-o căutare de ieșire din labirintul singurătății, dar parcă un blestem te face să fii atât de aproape și totuși atât de departe. Și doar o amintire al unui frate pe care nu l-ai văzut niciodată mai poate oferi un strop de alinare-poate nu ne amintim decât ceea ce nu s-a întâmplat niciodată.

[Irina · Rating 4 out of 5]

Foarte multa sensibilitate in povestea cu accente autobiografice. Mi-ar fi placut sa dezvolte mai mult romanul.

[Radu · Rating 5 out of 5]

... "tout ce que ce livre manque est un peu de banalité"... Heureusement !