What do you think?
Rate this book
Teme
Când am publicat, acum aproape o jumătate de secol, întâia culegere de Teme, nu aveam o idee foarte limpede despre natura lor. Îmi convenea, în schimb, formula lor lapidară, de „efemeride“ , în stare să-mi ofere un spațiu publicistic pentru preocupări momentane, care nu aveau nici suită (mi se întâmpla, ca și astăzi, să sar de la una la alta, urmărind un capricios grafic al lecturii), nici anvergura unor studii sau cărți. Cu timpul, mi-am dat seama că mă exprimau pe mine însumi mai profund decât aș fi crezut și că, departe de a se constitui din firimiturile căzute de la masa unor festinuri critice de amploare, își aveau autonomia și specificul distinct. Abia recitindu-le am înțeles că, în esența lor, erau de fapt niște încercări de a-i provoca pe cititorii de literatură și, poate, și pe unii specialiști, să vadă cu alți ochi anumite laturi ale obiectului nostru. Intenția inconștientă din care s-au născut era mai puțin aceea de a convinge decât aceea de a incita la lectură și la gândire. Nu aveam pretenția să rezolv nimic, doream doar să provoc rezolvări.
Precizez că „provocarea“ (câtă este!) din „temele“ mele se adresează, în primul rând, celui care le scrie. De rutina mea mi-e frică, de pagina bătrâncioasă și ternă care-mi poate ieși de sub condei, de extenuarea materiei mele cenușii. Mai ales că știu că plăcerea (nu doar a lecturii) nu e eternă și că, la capătul ei, mă așteaptă, dacă voi trăi destul, lunga iarnă a răspunsurilor la întrebări pe care nu voi mai fi în stare să mi le pun.
Precizez că „provocarea“ (câtă este!) din „temele“ mele se adresează, în primul rând, celui care le scrie. De rutina mea mi-e frică, de pagina bătrâncioasă și ternă care-mi poate ieși de sub condei, de extenuarea materiei mele cenușii. Mai ales că știu că plăcerea (nu doar a lecturii) nu e eternă și că, la capătul ei, mă așteaptă, dacă voi trăi destul, lunga iarnă a răspunsurilor la întrebări pe care nu voi mai fi în stare să mi le pun.
568 pages, Hardcover
Published October 1, 2023
11 people want to read
About the author
Nicolae Manolescu
64 books16 followersNicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan, este un academician, critic literar, editorialist, profesor universitar, eseist, istoric literar si politician roman. Este considerat a fi unul din cei mai importanti critici literari contemporani.
Biografie
S-a nascut intr-o familie de profesori de liceu, membri ai PNL. Tatal sau, Petru Apolzan era originar din Sibiel, cu ascendenta in Apoldu de Jos. Mama sa, Sabina, era profesoara de limba franceza, a fost profesoara lui Virgil Ierunca. In anul 1953, dupa arestarea parintilor sai din motive politice, a fost infiat de bunicul matern si a luat numele acestuia, Manolescu. Momentul arestarii tatalui sau, privit prin ochii copilului, este evocat in volumul cu caracter autobiografic Cititul si scrisul.
Studii
In 1956 a absolvit studii la gimnaziul si liceul la Sibiu. In 1962 devine licentiat al Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti. In 1974 obtine titlul de Doctor in Litere cu teza Opera lui Titu Maiorescu la Universitatea din Bucuresti. Teza de doctorat a stat la baza cartii Contradictia lui Maiorescu, o ampla incursiune critica, un eseu biografic si psihanalitic, si un exercitiu de hermeneutica necesar, intrucat studiile despre Maiorescu sufereau de politizarea excesiva de catre criticii proletcultisti care vedeau in Maiorescu un simplu dusman de clasa.
Cariera profesionala
Cariera didactica universitara la Catedra de literatura romana a Facultatii de Filologie din Bucuresti inceputa in 1963, este numit profesor titular in 1990. Debuteaza cu cronica literara in Gazeta literara. Devine apoi cronicar literar al Romaniei Literare vreme de treizeci de ani, o buna parte din timp sub conducerea lui George Ivascu. A coordonat lucrarile Cenaclului de luni, la care au debutat majoritatea poetilor optzecisti pana la desfiintarea acestuia, din ratiuni politice. Din 1990 devine director si editorialist al revistei Romania Literara. Cronicar al revistei Contemporanul din 1962 pana in 1972. Cronicar al revistei Romania literara din 1972 pana in 1989. Din 2005 este ales presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania. Din 2006 a fost numit in functia de ambasador al Romaniei la UNESCO. Daca opera sa publicistica ar fi publicata integral, ar depasi usor 40 de volume. O editie foarte selectiva a aparut la editura Aula, sub tilul Literatura romana postbelica. Lista lui Manolescu in anul 2002. A debutat editorial cu volumul Lecturi infidele in anul 1966.
Cariera politica
Este membru fondator al Aliantei Civice. Devine presedinte al Partidului Alianta Civica (PAC) (ales in iulie 1991). Partidul a fost membru al Conventiei Democrate Romane, pe listele careia Nicolae Manolescu a fost ales, in septembrie, ca senator.In legislatura 1992-1996, a fost ales senator PAC de Sibiu. In 1992 PAC impreuna cu PL'93 au infiintat Alianta Nationala Liberala (ANL). La Congresul extraordinar al ANL, Nicolae Manolescu a fost desemnat candidat la presedintie. Si-a depus candidatura pe 20 septembrie 1992. In 1998 P.A.C., partidul infiintat de Nicolae Manolescu, fuzioneaza cu PNL, intr-o tentativa de unificare a miscarii liberale. In anul 2000 demisioneaza din functia de presedinte al Consiliului National al P.N.L. si se retrage din viata politica.
În luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor emerit. Administrația prezidențială l-a decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român.
Biografie
S-a nascut intr-o familie de profesori de liceu, membri ai PNL. Tatal sau, Petru Apolzan era originar din Sibiel, cu ascendenta in Apoldu de Jos. Mama sa, Sabina, era profesoara de limba franceza, a fost profesoara lui Virgil Ierunca. In anul 1953, dupa arestarea parintilor sai din motive politice, a fost infiat de bunicul matern si a luat numele acestuia, Manolescu. Momentul arestarii tatalui sau, privit prin ochii copilului, este evocat in volumul cu caracter autobiografic Cititul si scrisul.
Studii
In 1956 a absolvit studii la gimnaziul si liceul la Sibiu. In 1962 devine licentiat al Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti. In 1974 obtine titlul de Doctor in Litere cu teza Opera lui Titu Maiorescu la Universitatea din Bucuresti. Teza de doctorat a stat la baza cartii Contradictia lui Maiorescu, o ampla incursiune critica, un eseu biografic si psihanalitic, si un exercitiu de hermeneutica necesar, intrucat studiile despre Maiorescu sufereau de politizarea excesiva de catre criticii proletcultisti care vedeau in Maiorescu un simplu dusman de clasa.
Cariera profesionala
Cariera didactica universitara la Catedra de literatura romana a Facultatii de Filologie din Bucuresti inceputa in 1963, este numit profesor titular in 1990. Debuteaza cu cronica literara in Gazeta literara. Devine apoi cronicar literar al Romaniei Literare vreme de treizeci de ani, o buna parte din timp sub conducerea lui George Ivascu. A coordonat lucrarile Cenaclului de luni, la care au debutat majoritatea poetilor optzecisti pana la desfiintarea acestuia, din ratiuni politice. Din 1990 devine director si editorialist al revistei Romania Literara. Cronicar al revistei Contemporanul din 1962 pana in 1972. Cronicar al revistei Romania literara din 1972 pana in 1989. Din 2005 este ales presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania. Din 2006 a fost numit in functia de ambasador al Romaniei la UNESCO. Daca opera sa publicistica ar fi publicata integral, ar depasi usor 40 de volume. O editie foarte selectiva a aparut la editura Aula, sub tilul Literatura romana postbelica. Lista lui Manolescu in anul 2002. A debutat editorial cu volumul Lecturi infidele in anul 1966.
Cariera politica
Este membru fondator al Aliantei Civice. Devine presedinte al Partidului Alianta Civica (PAC) (ales in iulie 1991). Partidul a fost membru al Conventiei Democrate Romane, pe listele careia Nicolae Manolescu a fost ales, in septembrie, ca senator.In legislatura 1992-1996, a fost ales senator PAC de Sibiu. In 1992 PAC impreuna cu PL'93 au infiintat Alianta Nationala Liberala (ANL). La Congresul extraordinar al ANL, Nicolae Manolescu a fost desemnat candidat la presedintie. Si-a depus candidatura pe 20 septembrie 1992. In 1998 P.A.C., partidul infiintat de Nicolae Manolescu, fuzioneaza cu PNL, intr-o tentativa de unificare a miscarii liberale. In anul 2000 demisioneaza din functia de presedinte al Consiliului National al P.N.L. si se retrage din viata politica.
În luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor emerit. Administrația prezidențială l-a decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 of 1 review
July 3, 2024
În evoluția mea, eseurile lui Nicolae Manolescu au jucat un rol decisiv. Probabil și în evoluția altora, nu știu. El m-a ajutat să renunț la stilul „baroc”, la veselia mimată, la fierberea ideatică și la jocurile inutile de cuvinte. Manolescu scrie alb (de parcă ar urmări „gradul zero al scriiturii”), propozițiile lui sînt, de obicei, scurte, nervoase, subiect + predicat, fără adjective inutile, fără zorzoane. Pentru autor, eseul nu e un prilej de a scrie „frumos”, ci unul de a gîndi cît mai liber (deci, critic).
Cam toate textele ridică o întrebare și desfășurarea lor e încercarea (essai) de a-i oferi un răspuns. Provizoriu, se înțelege. Adeseori, titlurile sînt chiar întrebarea, chiar dacă nu e urmată de semnul interogării: „De ce n-a terminat Gogol Suflete moarte” (pp.537-540), „Ce avea Tolstoi de ascuns” (pp.484-486), „Cum se nasc ideile” (467-470), „Cum citim” (pp.359-364), „De ce nu scriu roman” (pp.394-397), „Cum era Tolstoi” (pp.66-67) etc. Nu mai pun la socoteală articolul intitulat „Întrebarea lui Bérenger” (pp.23-24).
Eseurile lui Manolescu se deosebesc de acelea descriptive (anglo-saxonii le-au numit „narative”), de eseurile care evocă o întîmplare de demult, un fapt semnificativ, ori de eseurile compilative, în care autorul face paradă de erudiție. Și cam atît. Le-aș numi „dialectice”, în sensul grecesc al termenului, fixat de Aristotel în ultimele cărți ale Organonului: Topica și Respingerile sofistice. Am mai întîlnit acest tip de eseu doar la doi scriitori: la Borges (în „eseurile dantești”) și la englezul Tim Parks.
Am spus că Manolescu căuta să fie simplu și limpede. Asta nu înseamnă că nu vom găsi în temele sale exprimări ingenioase. Aș oferi două exemple dintr-o sută:
Sau:
Eseurile lui Nicolae Manolescu mereu interesante și, în sensul cel mai bun al cuvîntului, dau de gîndit... (1.07.24, luni)
Cam toate textele ridică o întrebare și desfășurarea lor e încercarea (essai) de a-i oferi un răspuns. Provizoriu, se înțelege. Adeseori, titlurile sînt chiar întrebarea, chiar dacă nu e urmată de semnul interogării: „De ce n-a terminat Gogol Suflete moarte” (pp.537-540), „Ce avea Tolstoi de ascuns” (pp.484-486), „Cum se nasc ideile” (467-470), „Cum citim” (pp.359-364), „De ce nu scriu roman” (pp.394-397), „Cum era Tolstoi” (pp.66-67) etc. Nu mai pun la socoteală articolul intitulat „Întrebarea lui Bérenger” (pp.23-24).
Eseurile lui Manolescu se deosebesc de acelea descriptive (anglo-saxonii le-au numit „narative”), de eseurile care evocă o întîmplare de demult, un fapt semnificativ, ori de eseurile compilative, în care autorul face paradă de erudiție. Și cam atît. Le-aș numi „dialectice”, în sensul grecesc al termenului, fixat de Aristotel în ultimele cărți ale Organonului: Topica și Respingerile sofistice. Am mai întîlnit acest tip de eseu doar la doi scriitori: la Borges (în „eseurile dantești”) și la englezul Tim Parks.
Am spus că Manolescu căuta să fie simplu și limpede. Asta nu înseamnă că nu vom găsi în temele sale exprimări ingenioase. Aș oferi două exemple dintr-o sută:
„Cred că pot să răspund acum la întrebarea pe care am pus-o în titlul acestui articol: Gogol n-a putut termina Suflete moarte..., fiindcă n-a găsit o încheiere potrivită pentru Cicikov. Să-l fi aruncat în temniță (ca Filimon pe Dinu păturică), așa cum merita ticălosul din el? Ar fi fost să-i încalce dreptul la mîntuire... Ar fi fost o dovadă de puritanism din partea autorului. Să-l fi salvat, îngăduindu-i din nou să plece în lume, pe drumurile nesfîrșite ale Rusiei... Ar fi fost să dea satisfacție celor care-l acuzau pe scriitor de imoralitate... sau, mai grav, să ofere un happy end cam ieftin unei povestiri pline de întunecate abisuri morale. Cum să fi procedat? Dacă genialul Gogol n-a știut cum, nu puteți avea pretenția să știu eu” (p.540).
Sau:
„Tortura morală a lui Tolstoi este de a nu reuși să fie ce crede că trebuie să fie, de a rămîne ce este: însă, dacă își disprețuiește din orgoliu condiția, se simte foarte bine în ea. Aceasta e latura cea mai curioasă a omului. El e nefericit pentru că nu se poate ridica la înălțimea unei idei, dar ar fi și mai nefericit dacă ar reuși s-o facă... Se urăște pentru că e slab, dar ce voluptate pune în această ură!” (p.67).
Eseurile lui Nicolae Manolescu mereu interesante și, în sensul cel mai bun al cuvîntului, dau de gîndit... (1.07.24, luni)
Displaying 1 of 1 review