Jump to ratings and reviews
Rate this book

Cartea Umbrelor

Rate this book
Cartea umbrelor este ultima carte, care încheie Trilogia memoriei scrisă
de Eugen Ovidiu Chirovici (din care mai fac parte Cartea oglinzilor și
Cartea secretelor). Așa cum ne-a obișnuit, și de această dată autorul ne
poartă prin minunata și neînțeleasa lume a amintirilor. Personajele sunt
prinse într-un joc al realității în care amintirile pot redimensiona
prezentul, iar ficțiunea poate schimba percepția întâmplărilor. Iar când
la mijloc se află o crimă, adevărul poate fi o dimensiune
interpretabilă. După întâlnirea cu un cuplu misterios la o petrecere în
Manhattan, Jim Goldman pleacă în Mexic pentru a recupera un manuscris.
Fragmentul nesemnat pe care îl descoperă acolo spune povestea unui
scriitor consacrat, Autorul, a cărui soție a fost victima unei crime
odioase. Incapabil să continue proiectul la care tocmai lucra, intitulat
Cartea umbrelor, Autorul angajează un scriitor surogat care să îl ajute
în acest sens. În curând, însă, acesta din urmă ajunge la concluzia că
Autorul și-a ucis soția și că noul lui roman este o confesiune
inconștientă. Prin urmare, el începe să scrie pe ascuns o altă versiune
a Cărții umbrelor, menită a-l demasca pe Autor. Fragmentul descoperit în
Mexic se sfârșește în acest punct. Jim decide să completeze manuscrisul
cu propria lui versiune, însă în curând realizează că povestea din
manuscris pare să aibă un corespondent real și că frontiera dintre
ficțiune și realitate este mai neclară decât pare la prima vedere.

240 pages, Paperback

Published March 1, 2024

4 people are currently reading
80 people want to read

About the author

E.O. Chirovici

4 books126 followers
Also writes under Eugen O. Chirovici and Eugen Ovidiu Chirovici.

Eugen O. Chirovici had a career in mass-media, running a national daily newspaper and then a TV news channel. He has published over 1,000 articles in Romania and abroad. He currently holds three honorary doctorates (in Economics, Communication & History) and is a member of the Romanian Academy of Science. He is the recipient of several prizes for journalism. He lives in both the UK and New York City.

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
18 (17%)
4 stars
31 (29%)
3 stars
39 (37%)
2 stars
13 (12%)
1 star
4 (3%)
Displaying 1 - 10 of 10 reviews
Profile Image for Ildiko Szendrei.
460 reviews250 followers
October 27, 2024
Cea mai întortocheată din această trilogie a lui Chirovici. Pleacă de la aproximativ aceeași idee ca în "Cartea oglinzilor" - un manuscris care se pare că se referă la întâmplări reale și de aici misterul. Și aici avem triunghi amoros, un doctorand, scriitori, agenți literari, dispariții misterioase. Doar că autorul se joacă atât de mult cu mintea ta, încât la un moment dat nu mai știi care este realitatea și care sunt faptele imaginate. În unele momente, parcă se întâmplă lucruri paranormale efectiv și te întrebi dacă vreunul dintre personaje este normal, că toți par nebuni.

Nu o recomand pentru cei care vor un thriller ușor. Trebuie să îi alocați timp și să vă concentrați asupra poveștii. Se vede clar măiestria lui Chirovici, un autor cu o imaginație deosebit de bogată. 👍
Profile Image for Denis.
3 reviews
April 3, 2024
This review that I am just writing now doesn't do any justice to the book as it is such a hypnotic read and I wouldn't be able to summarise the rollercoaster story in a few words. It has so many twists and turns that it poses the following question to the reader: "what is real and what is not real?" (all of this in a fiction book!!!). It really kept me on the edge of my seat and the ending was very fitting to the story itself. I can only hope that we will have the pleasure of getting more books like this from the same author.
Profile Image for Anca Adriana Rucareanu.
498 reviews69 followers
January 2, 2025
Cartea umbrelor încheie Trilogia memoriei, trilogia care a vrăjit și ținut în suspans o mulțime de cititori. Am parcurs și celelalte volume, Cartea oglinzilor și Cartea secretelor, și pot spune că Eugen Ovidiu Chirovici a reușit să se înscrie, cu succes, pe harta autorilor buni. Deși i-am ocolit multă vreme cărțile, din motive nefondate și prejudecăți emise prematur, Eugen Ovidiu Chirovici s-a strecurat, asemeni personajelor sale, în viața mea. Odată ajuns, așa cum îi stă bine unui autor care are multe de spus, și-a asigurat un loc permanent și mi-a livrat povești care au capacitatea (și și-o mai și păstrează în timp) de a-mi întoarce lumea pe dos. 

Îmi plac mult poveștile care au "funcții" de caleidoscop. Acestea sunt poveștile care își dezvăluie o altă fațetă de îndată ce înclin un pic axa de simetrie. Uneori, și se poate ca asta să fie strict impresia mea, înțelesul poveștii rămâne același. Se schimbă doar modul prin care aceasta ajunge la noi, căile de comunicare contorsionându-se constant, asemenea gândurilor, senzațiilor, emoțiilor. 

"Puțini autori de suspans din zilele noastre sunt în stare să ofere din punct de vedere literar ceea ce oferă Chirovici." - The Telegraph

Cartea umbrelor parcă s-a jucat cel mai mult cu mintea mea. Și nu am știut dacă autorul încearcă să îmi spună o poveste sau să îmi dea leapșa, să mă lase pe mine să port tainele și greul manuscrisului. M-am simțit parte din întregul tablou, mai apoi pion folosit în mutări. Ulterior, când totul s-a încheiat abrupt, fix la fel cum a început, am simțit că lumina pică asupra mea, că se dorește ca drumul manuscrisului să se continue prin mine.
Profile Image for Mirela Campian.
124 reviews12 followers
September 14, 2025
„Cartea umbrelor” a fost, pentru mine, mai mult decât o simplă lectură, a fost o experiență care m-a făcut să pun sub semnul întrebării granița dintre realitate și ficțiune. Dacă primele două volume din trilogie m-au captivat, aici am simțit că jocul minții e dus la un alt nivel. Manuscrisul, cu toate umbrele lui, nu rămâne doar între pagini, ci pătrunde în gândurile tale, te provoacă să devii parte din poveste.
Jim Goldman mi-a părut un personaj paradoxal, fragil și vulnerabil, dar în același timp capabil să devină prizonierul propriilor obsesii. Am oscilat între a-l considera o victimă a întâmplării sau un complice al propriului destin. Dar, în cele din urmă, asta cred că e frumusețea cărții: nu-ți dă un răspuns clar, ci te pune pe tine să alegi cine e vinovat și cine e inocent.
Mi-a plăcut felul în care povestea seamănă cu un labirint, aceleași coridoare, dar de fiecare dată alt drum către miezul adevărului. Romanul se joacă inteligent cu percepțiile și cu tentația de a găsi un adevăr final. Dar, paradoxal, tocmai căutarea aceasta te face să rămâi captiv.
Pentru mine „Cartea umbrelor” e un roman greu de închis odată terminat. Nu pentru că lasă suspans nerezolvat, ci pentru că te obligă să-ți porți tu însuți umbrele mai departe. Asta îl face special, obsedant chiar, un final perfect pentru o trilogie care a știut să mă surprindă constant.
Profile Image for specter.
54 reviews1 follower
August 11, 2024
"[...]sau esențialul constă în abilitatea de a-ți folosi imaginația, de a spulbera realitatea și de a reconstrui detalile într-o lume ficțională, după chipul și asemănarea a ceea ce-ți dorești în secret?
Poate că nu ne îndrăgostim de oameni în carne și oase, ci de proiecții ale propriei noastre minți. Tot ce vom ajunge să știm vreodată despre o altă persoană sunt doar niște detalii disparate, reconstruite de imaginația noastră. Imaginea pe care o avem despre cineva e mai puternică decât adevărul despre ea."
Profile Image for Pavel Raul.
16 reviews
August 12, 2025
Dintre toate thrillerele lui Chirovici, acesta mi s a parut cel mai slab. Povestea este greu de inteles, dar am citit-o totusi pana la capat, cu entuziasm, asteptand un punct culminant. Nu este un roman rau, iar tema este intr adevar una originala, pe care nu o vezi in multe romane, dar mi s a parut totusi inferior cartii secretelor si cartii oglinzilor.
Profile Image for Nicola Zaharia.
1 review
August 6, 2024
Hypnotized by this author's writing, I wanted the story to end, to finally see the truth and at the same time I was craving more pages to read.
Profile Image for Laure.
13 reviews
November 3, 2024
Actually I would give a 3,5*, disappointed by the ending... Well no ending everything was left hanging... Did it happen or was just imagination
Displaying 1 - 10 of 10 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.