Roata norocului

by Édith Piaf

Viata lui Edith Piaf a devenit legenda, la fel ca muzica sa. De la asa-zisa ei nastere pe strazile Parisului, pana la moartea petrecuta la Grasse, insa resemnificata de sotul care o aduce inapoi in orasul iubit, ca publicul sa nu creada ca Piaf a abandonat Parisul, intreaga viata a artistei pare o poveste palpitanta si plina de neprevazut. Roata norocului, cartea sa de memorii, scrisa in colaborare cu Louis-Rene Dauven, reprezinta un periplu fascinant prin cele mai grele si mai stralucitoare momente ale vietii lui Piaf. Edith Piaf si-a inceput cariera cantand pe strada, dar si-a continuat-o la cabaret, apoi in cercurile marilor artisti si intelectuali ai vremii (Charlie Chaplin, Jean Cocteau sau Marlene Dietrich), pe care i-a inspirat si incantat. Cartea de fata ne poarta prin istoria muzicii ei, dar si a marilor iubiri si prietenii care i-au marcat viata, avand mereu ca fundal farmecul inconfundabil al Parisului si vocea patrunzatoare care inca se aude cantand La vie en rose. La moartea ei, in 1963, 40 000 de oameni au condus-o catre Cimitirul Pere Lachaise, iar milioane de fani ii asculta si astazi muzica. Edith Piaf are aceasta frumusete a umbrei care se exprima in lumina. De fiecare data cand canta, ai zice ca-si smulge sufletul pentru ultima oara. - Jean Cocteau Publicul are tendinta sa creada ca lupta noastra a inceput in ziua in care ne-a ascultat pentru prima data. Publicul nu se gandeste ca ne luptam de ani de zile, din niste vremuri cand inca habar n-avea de existenta noastra, o existenta care ar fi putut foarte bine sa-i fi ramas necunoscuta, daca norocul nu ar fi incuviintat sa ne dea un imbold. Traducere din limba franceza de Bogdan Ghita.

200 pages, Paperback

Published January 1, 2022

About the author

Édith Piaf, born Édith Giovanna Gassion, was a French singer who became widely regarded as France's national popular singer, as well as being one of France's greatest international stars. Her singing reflected her life, with her specialty being ballads. Among her songs are "La Vie en rose" (1946), "Non, je ne regrette rien" (1960), "Hymne à l'amour" (1949), "Milord" (1959), "La Foule" (1957), "l'Accordéoniste" (1955), and "Padam... Padam..." (1951).

Reviews

[Anamaria Medrea · Rating 4 out of 5]

Ce doamnă, Édith Piaf! Când ne gândim la Paris, și nu numai, ci la întreaga Franță, ne vine în minte rafinamentul pe care aceasta îl emană, incluzând aici și muzica aleasă pe care a dăruit-o lumii. Una dintre marile sale artiste este Édith Piaf. Cartea de față ne introduce în povestea ei de viață și în relația profundă cu muzica.

Cunoaștem detalii despre începuturile carierei sale muzicale, un destin care nu a fost pavat doar cu diamante, ci și cu spini, durere și neînțelegere. O copilărie tulburătoare, asemănătoare multor destine din acea perioadă, dar, să nu fim triști: „vrăbiuța” Piaf este descoperită la momentul oportun de persoana potrivită, cea care îi trasează destinul muzical. Cartea ne transmite ideea că a fi artist și cunoscut în acea vreme nu era deloc ușor; trebuia să fii inedit pentru a fi remarcat.

Aflăm din carte povestea inegalabilului cântec „La vie en rose”, un cântec aflat pe buzele tuturor, un cântec,o poveste. De asemenea, descoperim istoria multor alte creații ale cântăreței, dar, cel mai important, povestea ei de viață, care sensibilizează prin durerea artistei și prin talentul său excepțional.

Ascultăm cu drag cântecele ei, relaxați, poate în timpul unei plimbări prin Paris sau acasă, în momentele de liniște, dar poate că nu ne gândim niciodată la greutățile pe care le-au dus alți oameni, chiar și artiști. Greutăți precum noi…Édith Piaf, un exemplu de curaj, asumare, dorință, talent…

[Purple Booklover · Rating 4 out of 5]

4/5.

[Catalin Dinu · Rating 5 out of 5]

4.5 / 5 *

Cartea e foarte bine scrisă, fiind un rod al colaborării între Edith Piaf și un ghost writer. Este o autobiografie solidă, bogată în descrieri de oameni și circumstanțe. Oamenii evocați aparțin 100 % lumii artistice. Se știe, din nenumărate surse, că Edith Piaf a concertat în fața unor oameni de stat de nivel mondial, însă nimic din aceste lucruri nu a trecut în paginile autobiografiei de față. Da, apar nume care acum sunt foarte cunoscute (Charlie Chaplin, Marlene Dietrich, Charles Aznavour, Jean Cocteau), dar legăturile de prietenie (și colaborare, în unele cazuri) au baze pur artistice.

Cartea este orice altceva, dar nu o autobiografie romanțată. Pentru mine, asta e un plus extraordinar, din două motive – în primul rând, nu trebuie să stai la fiecare pagină să te întrebi de cinci ori dacă <> relatate chiar au o bază reală și, în al doilea rând, biografiile și autobiografiile riguroase sunt mai greu de găsit, în general, decât operele literare de același tip, dar romanțate. Sigur, aceste preferințe sunt în primul rând subiective și mai apoi valorice.

Dacă unele cărți sunt de citit cu creionul în mână, această minunată biografie este de citit cu un YouTube pornit alături. Cartea abundă în trimiteri la diverse cântece, ale lui Piaf și ale altora. Am citit o parte din carte ascultând în fundal melodii la care se făcea trimitere în text. E o experiență superbă.

Una din fațetele de mare importanță ale lui Edith Piaf se referă la influența sa asupra artiștilor în devenire. Din modestie, Edith Piaf dă doar un exemplu major în acest sens (Eddie Constantine). În postfața cărții, semnată de Fred Mella, sunt date mai multe nume sprijinite și influențate decisiv direct de către Edith Piaf. Concluzia e una singură: Edith Piaf a fost un suflet extrem de generos.

Mulțumită (mai ales) lui Jean Cocteau, Edith Piaf a fost activă și în teatru și film. Din păcate, timpul disponibil (foarte limitat) a restrâns mult activitatea sa în aceste domenii, pe care Edith Piaf mărturisește că le iubea foarte mult.

Edith Piaf a avut mari încercări în viață. Acestea (între altele: moartea unei fiice de doi ani, un accident de mașină în 1951 (la 38 de ani), moartea marii iubiri a vieții sale – Marcel Cerdan – într-un accident aviatic) ocupă foarte puțin loc în autobiografie. Pe lângă modestie, în general, Edith Piaf dă dovadă și de multă discreție (legată și de sine și de ceilalți).

Recomand călduros!