What do you think?
Rate this book
Ultima carte
Cel mai recent roman al lui Marian Coman se deschide cu cea mai veche istorie din lume: una de iubire. Într-un prezent apropiat, Alex te trage în povestea lui și a Adei. Nu-ți lasă vreme să te înduioșezi, căci, curând, descoperi că-ți relatează ultima lor zi împreună. În paralel, îl întâlnești pe Manu, care te lasă să pătrunzi în intimitatea gândurilor sale de scriitor aflat în plină criză creativă. Cei doi îți vor fi aproape pe tot parcursul cărții, ba unul, ba celălalt, până când destinele li se întrepătrund, permanent la granița dintre realitate și ficțiune, dintre virtual și real, dintre povești. Ultima carte are, de altfel, darul acela aparte al literaturii bune: să schimbe ceva în tine la finalul lecturii.
„Cine o omoară pe Ada, iubita programatorului Alex Brănescu? Cum are ea 27 de ani în 2019 și 20 în 1974? Se poate călători în timp, citind De veghe în lanul de secară? Cine sunt securiștii Gicu și Neacșu, care torturează în timp ce ascultă Dan Spătaru? Dar pictorul Matei, stăpânul vieții veșnice din tărâmul poveștilor uitate? Cu ce secret teribil îl șantajează pe Alex? Citiți Ultima carte a lui Marian Coman: alertă și intensă de la prima până la ultima pagină. O ficțiune speculativă care le-ar fi plăcut lui Robert A. Heinlein și Baran Bo Odar.“ (Ion Manolescu)
„După Omulețul din perete și alte povestiri fantastice, Marian Coman revine cu un roman care adaugă încă o piesă de puzzle în universul inedit construit anterior și îi reconfirmă atât vocația de povestitor autentic, cât și statutul pe scena literară românească. Sub forma unor consemnări diaristice, cu ingrediente science-fiction, horror și policier, combinate într-un realism încheiat până la ultimii nasturi, cu accente livrești și științifice, ludice și dramatice, cu o coloană sonoră eclectică, cu episoade tulburătoare, personaje în carne și oase, teme profunde și-un stil recognoscibil, Ultima carte reușește să-și seducă cititorii, indiferent de profilul lor, și să le rămână în minte, multă vreme după ce dau ultima pagină.“ (Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor)
„Cine o omoară pe Ada, iubita programatorului Alex Brănescu? Cum are ea 27 de ani în 2019 și 20 în 1974? Se poate călători în timp, citind De veghe în lanul de secară? Cine sunt securiștii Gicu și Neacșu, care torturează în timp ce ascultă Dan Spătaru? Dar pictorul Matei, stăpânul vieții veșnice din tărâmul poveștilor uitate? Cu ce secret teribil îl șantajează pe Alex? Citiți Ultima carte a lui Marian Coman: alertă și intensă de la prima până la ultima pagină. O ficțiune speculativă care le-ar fi plăcut lui Robert A. Heinlein și Baran Bo Odar.“ (Ion Manolescu)
„După Omulețul din perete și alte povestiri fantastice, Marian Coman revine cu un roman care adaugă încă o piesă de puzzle în universul inedit construit anterior și îi reconfirmă atât vocația de povestitor autentic, cât și statutul pe scena literară românească. Sub forma unor consemnări diaristice, cu ingrediente science-fiction, horror și policier, combinate într-un realism încheiat până la ultimii nasturi, cu accente livrești și științifice, ludice și dramatice, cu o coloană sonoră eclectică, cu episoade tulburătoare, personaje în carne și oase, teme profunde și-un stil recognoscibil, Ultima carte reușește să-și seducă cititorii, indiferent de profilul lor, și să le rămână în minte, multă vreme după ce dau ultima pagină.“ (Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor)
176 pages, Paperback
First published May 7, 2024
15 people are currently reading
551 people want to read
About the author
Marian Coman
71 books463 followersMarian Coman is a Romanian writer, comic book scriptwriter, and editor. He is the author of acclaimed novels and short story collections such as Haiganu. Fluviul Șoaptelor, Haiganu. Furia Oarbă, Testamentul de ciocolată, Omulețul din perete, and Ultima carte. His work has received multiple national and international awards, has been translated into several languages, and featured in numerous anthologies.
He was editor-in-chief for various cultural and mainstream publications and wrote the scripts for some of the most enduring Romanian comic book series since 1989, including Harap Alb continuă and Tinerețe fără bătrânețe. He is a member of PEN Romania and the Science Fiction & Fantasy Writers Association (SFWA).
Since 2018, he has been leading the Armada imprint at Nemira Publishing House, dedicated to science fiction, fantasy, and thriller literature, as well as the company’s audiobook production. He currently lives in Bucharest, but his writing is deeply rooted in the memory of Mangalia, Iași, and Brăila—the cities where he first began to write and dream.
_____
Marian Coman este scriitor, scenarist de benzi desenate și editor. A publicat romane și volume de povestiri care au atras atenția publicului și a criticii deopotrivă, printre care Haiganu. Fluviul Șoaptelor, Haiganu. Furia Oarbă, Testamentul de ciocolată, Omulețul din perete și Ultima carte . Lucrările sale au fost recompensate cu premii naționale și internaționale, iar textele i-au fost traduse în mai multe limbi și incluse în antologii prestigioase.
A fost redactor-șef în presa culturală și generalistă, a creat scenarii pentru cele mai longevive benzi desenate românești de după 1989 (Harap Alb continuă și Tinerețe fără bătrânețe) și este membru PEN România și al Science Fiction & Fantasy Writers Association (SFWA).
Din 2018, coordonează imprintul Armada al Editurii Nemira, dedicat literaturii SF, fantasy și thriller, precum și producția de audiobook-uri. Trăiește în București, dar poartă întotdeauna în el nostalgia Mangaliei, a Iașiului și a Brăilei – orașele unde a început să scrie și să viseze.
He was editor-in-chief for various cultural and mainstream publications and wrote the scripts for some of the most enduring Romanian comic book series since 1989, including Harap Alb continuă and Tinerețe fără bătrânețe. He is a member of PEN Romania and the Science Fiction & Fantasy Writers Association (SFWA).
Since 2018, he has been leading the Armada imprint at Nemira Publishing House, dedicated to science fiction, fantasy, and thriller literature, as well as the company’s audiobook production. He currently lives in Bucharest, but his writing is deeply rooted in the memory of Mangalia, Iași, and Brăila—the cities where he first began to write and dream.
_____
Marian Coman este scriitor, scenarist de benzi desenate și editor. A publicat romane și volume de povestiri care au atras atenția publicului și a criticii deopotrivă, printre care Haiganu. Fluviul Șoaptelor, Haiganu. Furia Oarbă, Testamentul de ciocolată, Omulețul din perete și Ultima carte . Lucrările sale au fost recompensate cu premii naționale și internaționale, iar textele i-au fost traduse în mai multe limbi și incluse în antologii prestigioase.
A fost redactor-șef în presa culturală și generalistă, a creat scenarii pentru cele mai longevive benzi desenate românești de după 1989 (Harap Alb continuă și Tinerețe fără bătrânețe) și este membru PEN România și al Science Fiction & Fantasy Writers Association (SFWA).
Din 2018, coordonează imprintul Armada al Editurii Nemira, dedicat literaturii SF, fantasy și thriller, precum și producția de audiobook-uri. Trăiește în București, dar poartă întotdeauna în el nostalgia Mangaliei, a Iașiului și a Brăilei – orașele unde a început să scrie și să viseze.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 126 reviews
May 18, 2024
Nu am citit, am devorat „Ultima carte” a lui Marian Coman în câteva ore. Este genul de roman pe care nu poți să-l lași din mână și, ajunsă la final, singura dezamăgire a fost că s-a terminat atât de repede. A avut prea puține pagini! Aș fi citit ore în șir despre aventurile lui Alex și Manu, personajele imaginate de autor. Iar twisturile - deși le-am intuit parțial - au fost delicioase și plasate fix acolo unde a trebuit ca să mă țină în poveste până la final.
Romanul îi urmărește pe Alex - programator la o companie din București, și Manu - scriitor obsedat de ideea că nu duce nimic până la sfârșit, doi tineri din cotidianul românesc, ale căror povești se desfășoară în paralel și, la un moment dat, așa cum îi șade bine oricărei povești, se întretaie. Cartea începe cum nu se poate mai dureros, cu moartea iubitei lui Alex, eveniment care îl trimite pe acesta pe un drum aparent fără scăpare: dorința de a se răzbuna pe cei care au ucis-o pe Ada.
Personajele sunt construite atât de bine, încât sar din pagină. Clișeu, știu, dar mi-au fost apropiate, le-am înțeles motivațiile, am putut să empatizez cu fiecare, chiar și atunci când fac alegeri care estompează limitele dintre moralitate și corupție. Există momente în care ambii șochează prin alegerile pe care le fac, dar cumva înțelegi de ce, până la un punct. Până la punctul în care perspectiva se răstoarnă, eroul e detronat, iar lumea ta de cititor este dată peste cap.
De asemenea, nu vreau să o scap din vedere pe Ada, a cărei perspectivă nu o vedem, dar care se transformă, cumva, într-un personaj mitic, idealul feminin, căutată, regăsită, pierdută, găsită din nou în diferite planuri temporale.
E o poveste despre dragoste și moarte, așa cum a spus chiar autorul, dar și una despre destinul implacabil din ale cărui gheare poți cu greu evada, despre mântuire prin iubire și sacrificiu, în care granițele dintre real și fantastic sunt voalate. Elementul fantastic vine cumva neașteptat (deși nu chiar, dacă ai mai citit vreodată ceva scris de Marian Coman) și m-a dus cu gândul la mitul faustic.
Un lucru mai spun și gata: Marian scrie atât, dar atât de bine! Prima pagină a cărții deja mi-a dat un paragraf care mă va bântui mult timp de acum încolo, și lucrurile nu s-au oprit acolo. Proza este curată, curge frumos, și e presărată cu pasaje încântătoare, care intensifică emoțiile transmise de carte. Nu pot decât să recomand și să sper că Marian Coman ne va fermeca în continuare cu poveștile lui.
Romanul îi urmărește pe Alex - programator la o companie din București, și Manu - scriitor obsedat de ideea că nu duce nimic până la sfârșit, doi tineri din cotidianul românesc, ale căror povești se desfășoară în paralel și, la un moment dat, așa cum îi șade bine oricărei povești, se întretaie. Cartea începe cum nu se poate mai dureros, cu moartea iubitei lui Alex, eveniment care îl trimite pe acesta pe un drum aparent fără scăpare: dorința de a se răzbuna pe cei care au ucis-o pe Ada.
Personajele sunt construite atât de bine, încât sar din pagină. Clișeu, știu, dar mi-au fost apropiate, le-am înțeles motivațiile, am putut să empatizez cu fiecare, chiar și atunci când fac alegeri care estompează limitele dintre moralitate și corupție. Există momente în care ambii șochează prin alegerile pe care le fac, dar cumva înțelegi de ce, până la un punct. Până la punctul în care perspectiva se răstoarnă, eroul e detronat, iar lumea ta de cititor este dată peste cap.
De asemenea, nu vreau să o scap din vedere pe Ada, a cărei perspectivă nu o vedem, dar care se transformă, cumva, într-un personaj mitic, idealul feminin, căutată, regăsită, pierdută, găsită din nou în diferite planuri temporale.
E o poveste despre dragoste și moarte, așa cum a spus chiar autorul, dar și una despre destinul implacabil din ale cărui gheare poți cu greu evada, despre mântuire prin iubire și sacrificiu, în care granițele dintre real și fantastic sunt voalate. Elementul fantastic vine cumva neașteptat (deși nu chiar, dacă ai mai citit vreodată ceva scris de Marian Coman) și m-a dus cu gândul la mitul faustic.
Un lucru mai spun și gata: Marian scrie atât, dar atât de bine! Prima pagină a cărții deja mi-a dat un paragraf care mă va bântui mult timp de acum încolo, și lucrurile nu s-au oprit acolo. Proza este curată, curge frumos, și e presărată cu pasaje încântătoare, care intensifică emoțiile transmise de carte. Nu pot decât să recomand și să sper că Marian Coman ne va fermeca în continuare cu poveștile lui.
October 8, 2024
Nu prea am lăsat-o din mână două zile. Oana is impressed.
“Pentru mine, literatura este fie dragoste, fie moarte. Fie ambele.“ - pag. 108
“Pentru mine, literatura este fie dragoste, fie moarte. Fie ambele.“ - pag. 108
November 23, 2024
"Tu ce ai prefera să fii, băiete? Autor sau personaj?"
O carte perfectă pentru cititorii lui Stephen King, despre paradigmele călătoriei în timp. Funcționează ca divertisment, e greu de lăsat din mână, dar are și substanță: merită recitită și gândită.
O carte perfectă pentru cititorii lui Stephen King, despre paradigmele călătoriei în timp. Funcționează ca divertisment, e greu de lăsat din mână, dar are și substanță: merită recitită și gândită.
May 14, 2024
Este aproape 5 dimineața și nu regret nimic.
Read
July 24, 2025Recenzia cu numărul 100. Timpul e făcut din oameni.
Când un cititor îți oferă o oră din viața lui, nu-ți dă doar timp. Îți oferă o parte din el însuși. O oră pe care n-o va mai trăi niciodată. O oră dintr-o viață, dintr-o inimă, dintr-un trup aflat, și el, în trecere.
Asta mă emoționează mai mult decât pot spune.
Ultima carte are acum 99 de recenzii pe Goodreads. Nu sunt doar simple reacții. Sunt urme. Semne că cineva a fost acolo, în poveste. Că a călătorit prin paginile mele, a stat în pielea personajelor mele, a visat, a suferit, a iubit alături de ele. Și, tot la fel, semne că, la rândul lor, personajele mele au călătorit prin mintea lui.
Așa că, după cum am procedat și în cazul volumului Omulețul din perete , mi-am luat libertatea să scriu recenzia cu numărul 100 chiar eu.
Nu ca autor, ci ca om recunoscător.
Recunoscător pentru fiecare dintre voi, cei care ați ales să intrați în lumea din Ultima carte — care nu e mereu ușoară, nici luminoasă, dar care e sinceră. E vie. Și, sper eu, e adevărată în felul în care pot fi adevărate numai și numai poveștile.
Vă mulțumesc că ați oferit nu doar timp, ci și spațiu.
Spațiu în mintea voastră pentru Alex și Ada. Pentru Manu și pentru pictorul Matei.
Pentru călătoria asta către capătul poveștilor, unde poate că o să ajungem împreună cândva.
Vă port în mine.
Așa cum, pentru câteva clipe, știu că și voi m-ați purtat pe mine.
Cu prietenie,
Marian Coman
Când un cititor îți oferă o oră din viața lui, nu-ți dă doar timp. Îți oferă o parte din el însuși. O oră pe care n-o va mai trăi niciodată. O oră dintr-o viață, dintr-o inimă, dintr-un trup aflat, și el, în trecere.
Asta mă emoționează mai mult decât pot spune.
Ultima carte are acum 99 de recenzii pe Goodreads. Nu sunt doar simple reacții. Sunt urme. Semne că cineva a fost acolo, în poveste. Că a călătorit prin paginile mele, a stat în pielea personajelor mele, a visat, a suferit, a iubit alături de ele. Și, tot la fel, semne că, la rândul lor, personajele mele au călătorit prin mintea lui.
Așa că, după cum am procedat și în cazul volumului Omulețul din perete , mi-am luat libertatea să scriu recenzia cu numărul 100 chiar eu.
Nu ca autor, ci ca om recunoscător.
Recunoscător pentru fiecare dintre voi, cei care ați ales să intrați în lumea din Ultima carte — care nu e mereu ușoară, nici luminoasă, dar care e sinceră. E vie. Și, sper eu, e adevărată în felul în care pot fi adevărate numai și numai poveștile.
Vă mulțumesc că ați oferit nu doar timp, ci și spațiu.
Spațiu în mintea voastră pentru Alex și Ada. Pentru Manu și pentru pictorul Matei.
Pentru călătoria asta către capătul poveștilor, unde poate că o să ajungem împreună cândva.
Vă port în mine.
Așa cum, pentru câteva clipe, știu că și voi m-ați purtat pe mine.
Cu prietenie,
Marian Coman
August 19, 2024
Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐
~
•fiction, magical realism, science fiction
•emotional, reflective, tense, fast-paced
~
TW: murder, grief, injury/injury detail, police brutality, blood
~
Am amânat puțin postarea recenziei. Am vrut să vă las să descoperiți singuri cartea și pe urmă să vin să vă zic ce simt legat de ea.
~
Pentru cărți ca asta mi-aș dori ca ratingul Goodreads să îmi permită să dau steluțe extra fiindcă doamne, cartea asta merită o întreagă galaxie de stele.
~
De aceasta dată, avem o poveste spusă în paralel de două personaje: Alex și Manu.
~
Iubita lui Alex este ucisă încă la începutul cărții iar acesta vrea să o răzbune. În paralel, îl avem pe Manu și criza lui creativă și, deși ai putea spune că între cele două perspective nu are cum să fie o legătură, adu-ți aminte că te aflii în universul lui Marian Coman unde, orice e posibil.
~
Pe copertă scrie "Ne vedem la capătul poveștilor" și mă bucur să vă anunț că am ajuns și eu acolo. Cu inima în bucăți, cu așteptările satisfăcute și depășite, cu mintea împrăștiată pe pereții camerei după ce s-au înfăptuit niște conexiuni și cu o cutie de șervețele pline de lacrimi.
~
Sper din tot sufletul meu ca asta să nu fie "Ultima carte" pe care o citim de la Marian Coman! Ce face el cu personajele lui, cum se joacă cu limita subțire dintre realitate și ficțiune, nu poate face oricine. Și chiar dacă ar face-o, probabil nu i-ar ieși la fel de românesc și la fel de frumos.
~
Nu pot să recomand cărțile lui suficient, știți asta deja. Așa că, vă mai implor odată, să mai citiți încă o carte de el. Asta!
~
•fiction, magical realism, science fiction
•emotional, reflective, tense, fast-paced
~
TW: murder, grief, injury/injury detail, police brutality, blood
~
Am amânat puțin postarea recenziei. Am vrut să vă las să descoperiți singuri cartea și pe urmă să vin să vă zic ce simt legat de ea.
~
Pentru cărți ca asta mi-aș dori ca ratingul Goodreads să îmi permită să dau steluțe extra fiindcă doamne, cartea asta merită o întreagă galaxie de stele.
~
De aceasta dată, avem o poveste spusă în paralel de două personaje: Alex și Manu.
~
Iubita lui Alex este ucisă încă la începutul cărții iar acesta vrea să o răzbune. În paralel, îl avem pe Manu și criza lui creativă și, deși ai putea spune că între cele două perspective nu are cum să fie o legătură, adu-ți aminte că te aflii în universul lui Marian Coman unde, orice e posibil.
~
Pe copertă scrie "Ne vedem la capătul poveștilor" și mă bucur să vă anunț că am ajuns și eu acolo. Cu inima în bucăți, cu așteptările satisfăcute și depășite, cu mintea împrăștiată pe pereții camerei după ce s-au înfăptuit niște conexiuni și cu o cutie de șervețele pline de lacrimi.
~
Sper din tot sufletul meu ca asta să nu fie "Ultima carte" pe care o citim de la Marian Coman! Ce face el cu personajele lui, cum se joacă cu limita subțire dintre realitate și ficțiune, nu poate face oricine. Și chiar dacă ar face-o, probabil nu i-ar ieși la fel de românesc și la fel de frumos.
~
Nu pot să recomand cărțile lui suficient, știți asta deja. Așa că, vă mai implor odată, să mai citiți încă o carte de el. Asta!
April 10, 2025
Genială, mi-a plăcut mult!
Construcția foarte faină.
Construcția foarte faină.
November 5, 2024
4.75 ✨.
Such an epic story!
Such an epic story!
April 11, 2025
Mi-e greu sa descriu sentimentul pe care il am dupa ce citesc ceva atat de fain - dar poate ca nu trebuie explicat, e suficient ca il pot trai. 😊
,,[...] Pentru ca, odata ce a trecut, timpul se dizolva in povesti, devine un spatiu imaginar, asemenea literaturii.
Amintirile oamenilor devin, la randul lor, fragmente de poveste. [...]"
,,[...] Pentru ca, odata ce a trecut, timpul se dizolva in povesti, devine un spatiu imaginar, asemenea literaturii.
Amintirile oamenilor devin, la randul lor, fragmente de poveste. [...]"
June 11, 2024
Aparent, cele două persoanaje principale ale acestui roman - Manu și Alex - n-au nimic în comun. Dar doar aparent, pentru că imediat ce petalele cărții se deschid, descoperim întrepătrunderi, întâmplări comune, o anumită ființă ce pare asemănătoare. Firul comun nu este doar „ultima carte”, ci trei cărți care îi poartă în trecut și în prezent, iar în trecut și iar în prezent, urmărind o fantasmă ce pare nu a avea sfârșit: dragostea pentru aceeași femeie, Ada.
Așadar, o poveste de dragoste ce transcede timpul, dar în același timp o carte ce conține multe nuanțe autobiografice (aș fi curios cât de mult a adus aici Marian Coman din sine!), ba chiar și o doză importantă de thriller. Excelent volum!
Așadar, o poveste de dragoste ce transcede timpul, dar în același timp o carte ce conține multe nuanțe autobiografice (aș fi curios cât de mult a adus aici Marian Coman din sine!), ba chiar și o doză importantă de thriller. Excelent volum!
May 11, 2024
I knew from the beginning that Marian Coman's new book would not disappoint. I couldn't stop reading once I started it; but I didn't rush with the review. I know that the excitement generated by a reading sometimes fades after a few hours, at least in my case. But nope... for 24 hours I've been thinking about Marian's story... And, every time I finish reading something written by him, I wonder why he's not famous all over the world?! Because Marian Coman knows how to write! Marian Coman knows how to write a story, a story that stays with you, that changes something in you. This story made me curious to discover another story... the one written by Cătălin Bursaci (I had the book in my parents' library, but I didn't know the story behind it).
We are all stardust and stories.
Știam că noua carte a lui Marian Coman nu mă va dezamăgi. N-am putut să mă opresc din citit până nu am terminat-o; dar nu m-am grăbit cu recenzia. Știu că emoțiile generate de o lectură se estompează după câteva ore, cel puțin în cazul meu. Dar nope... de 24 de ore mă gândesc la povestea lui Marian... Și, ca după fiecare lectură a unui material scris de el, mă întreb de ce nu e faimos în toată lumea?! Pentru că Marian Coman știe să scrie! Marian Coman știe să scrie o poveste, o poveste care rămâne cu tine, care schimbă ceva în tine. Povestea aceasta m-a făcut curioasă să descopăr și o altă poveste... cea scrisă de Cătălin Bursaci (aveam cartea în biblioteca alor mei, dar nu cunoșteam povestea din spatele ei).
Cu toții suntem praf de stele și povești.
We are all stardust and stories.
Știam că noua carte a lui Marian Coman nu mă va dezamăgi. N-am putut să mă opresc din citit până nu am terminat-o; dar nu m-am grăbit cu recenzia. Știu că emoțiile generate de o lectură se estompează după câteva ore, cel puțin în cazul meu. Dar nope... de 24 de ore mă gândesc la povestea lui Marian... Și, ca după fiecare lectură a unui material scris de el, mă întreb de ce nu e faimos în toată lumea?! Pentru că Marian Coman știe să scrie! Marian Coman știe să scrie o poveste, o poveste care rămâne cu tine, care schimbă ceva în tine. Povestea aceasta m-a făcut curioasă să descopăr și o altă poveste... cea scrisă de Cătălin Bursaci (aveam cartea în biblioteca alor mei, dar nu cunoșteam povestea din spatele ei).
Cu toții suntem praf de stele și povești.
July 25, 2025
I was waiting for the book that would deal with one of my craziest theories I had while reading 2666 or Ship of Theseus. Which I won't disclose, because it would be a massive spoiler.
But this book is brilliant. I'm just sorry it doesn't have an English translation, because I know a few people who would love it.
I didn't see it coming and it's amazing. I loved it.
But this book is brilliant. I'm just sorry it doesn't have an English translation, because I know a few people who would love it.
I didn't see it coming and it's amazing. I loved it.
November 8, 2024
Nu o să încep cu începutul. Fiindcă nu toate lucrurile au un moment T zero. Nu există mereu un factor declanșator. Nu întotdeauna poți da vina pe ceva, însă eu voi da vina pe Marian Coman. În această recenzie, vă voi explica cum Marian Coman a fost aproape să îmi distrugă întregul viitor (oarecum). Cum a făcut asta? A scris o carte atât de captivantă, încât m-am trezit citind până târziu în noapte, în vreme ce un termen limită apăsător mă presa să-mi finalizez lucrarea de licență. Prin urmare, s-ar putea ca Marian să primească un telefon de la profesorul meu coordonator, care îi va cere o explicație.
Lăsând gluma la o parte, Marian Coman a reușit să scrie un roman care nu doar că se situează pe aceeași treaptă cu alte cărți care vorbesc despre relația dintre oameni și cărți, scriitori și creația lor, dar și scriitori și cititori, ci și să le surclaseze. ,,Ultima carte" reia o parte din temele introduse în ,,Omulețul din perete", existând și un cameo pentru un personaj din acea colecție, și le aprofundează, mergând în direcții complet originale.
În aceste două cărți, literatura capătă pe de o parte o aură mistică, mitologică chiar (există, până la urmă, un fel de diavol al creației literare) și, în mod contrastant, o aură de-a dreptul științifică. Relația dintre scriitor și creație, impulsul creator, o adevărată energie neagră (dark matter) care îl împinge pe autor, așa cum sunt deplasate particulele în spațiul cosmic, felul în care, din cauza caracterului nesigur al memoriei umane, trecutul este mai mult o poveste decât un adevăr factual, toate aceste lucruri dau senzația unei adevărate legi științifice care explică universul ,,comanescian", o adevărată teorie a corzilor literară.
Povestea îi are în prim-plan pe Alex, un programator, și pe Manu, un scriitor, care este o variantă ficționalizată a autorului (am recunoscut unele dintre amintirile personajului în diverse povești spuse de autor în podcasturi). Liniile lor narative se desfășoară în paralel, însă, la un moment dat, ele se întrepătrund, între cei doi existând o legătură pe care o poți anticipa până la un punct. Am rămas, totuși, cu senzația că autorul a construit un plot twist oarecum previzibil, care să te facă să crezi că asta este marea surpriză, pentru a veni apoi cu altele cu adevărat neașteptate, care, până la sfârșit, m-au dat pe spate.
S-a spus mereu că o carte este ca o mașină de călătorit în timp. Ei bine, în romanul lui Marian Coman, această metaforă este dusă la superlativ. Alex chiar poate să folosească romane precum ,,De veghe în lanul de secară" de J.D. Salinger sau ,,Magicianul" de John Fowles, pentru a călători în timp, primind această ,,putere" de la pictorul Matei, un personaj care este mult mai mult decât pare.
Comparația cu Baran bo Odar, de pe coperta din spate, nu a fost cu nimic deplasată. Chiar dacă romanul lui Marian Coman nu atinge complexitatea temporală din Dark, liniile temporale sunt suficient de întortocheate încât să te ducă cu gândul la capodopera regizorului german.
Autorul are talentul de-a prezenta plaiurile mioritice cu suficient de multă acuratețe, încât să recunoști anumite tipologii în oameni din viața de zi cu zi, însă elementele fantastice se îmbină impecabil cu partea realistă, iar dialogurile au savoarea care dă viață unei cărți; replicile celor doi securiști, Neacșu și Gicu, au fost în mod special memorabile.
Finalul este orice mai puțin previzibil. Până la momentul în care se face o anumită dezvăluire, poți să te gândești la vreo 10 sfârșituri convenționale, dar niciunul dintre ele nu este măcar pe aproape de cel ales de scriitor. Este genul de final care se completează bine cu temele abordate, desăvârșindu-le.
Când o carte de mai puțin de 200 de pagini îți transmite atâtea gânduri, nu poți să nu îi dai cinci stele. Este genul de roman care te face să crezi că oamenii care spun că românii scriu doar cărți proaste au citit doar ,,Fluturi" și ,,Suge-o, Ramona!" și s-au lăsat păgubași. A trecut ceva timp de când o carte românească a ajuns pe raftul de favorite de pe Goodreads, însă nu găsesc niciun motiv să nu pun ,,Ultima carte" alături de cele mai bune cărți citite vreodată.
PS: Este prima carte pe care am citit-o care vine însoțită de un playlist. Deja ascult "Le Vent Nous Portera" pe repeat, și nu cred că va fi singura- se pare că autorul are gusturi muzicale asemănătoare cu ale mele.
Nu pot să închei recenzia decât urându-i lui Marian Coman: la cât mai multe ultime cărți!
May 12, 2024
Marian Coman e singurul autor roman pe care il urmaresc ❤️ recomand sa cititi tot ce scrie, nu veti regreta.
May 19, 2024
Cea mai complexa carte de tip fever dream pe care am citit o.
May 23, 2024
De obicei nu scriu recenzii de carte, dar in acest caz fac o exceptie. Domnul Marian Coman s-a autodepasit prin aceasta creație fenomenală. Efectiv nu am cuvinte… Este o superbitate de carte 😍😍 Si ma bucur enorm ca am avut ocazia sa o citesc. O recomand oricui pasionat de calatoriile in timp, de povesti de dragoste bine spuse si cu plot twist-uri la care nu te-ai gandi. La capatul povestii am avut goosebumps. Si sunt fff putine carti la care traiesc aceasta senzatie si sa simt ca am trait si calatorit prin poveste, personaj fiind. 😍🥺
April 6, 2025
Îmi place foarte mult cum scrie Marian Coman. Reușește cumva să mă facă să empatizez cu personaje ce nu au nimic în comun cu mine (sau dacă au ceva, e puțin). Știu că mai sunt cărți scrise de el pe care nu le-am citit încă, dar e unul din acei scriitori la care prefer să las spațiu între texte. Văd legăturile dintre cărțile lui, dar nu vreau că una să o decoloreze pe alta. Recomand.
June 23, 2024
Dacă am pierde tot ce avem mai drag pe lumea asta, cum am supraviețui într-o lume care nu ne vrea?
La asta m-am gândit când m-am apucat de citit "Ultima carte" de Marian Coman, dar doar după câteva pagini, mi-am dat seama că eu, de fapt, sunt deja trasă la vale de această viitură literară și nu vreau să fiu "salvată"!
M-am lăsat purtată de fluviul năvârlios a cuvintelor, îmi doream să știu ce fibră nevăzut leagă cele două șuvoaie narative masculine și când am aflat, pe lângă faptul că m-a luat pe nepregătite, am iubit instantaneu ideea că, cărțile sunt un portal spre alte lumi, în care evadăm, ne refugiem, căutam liniște.
De fapt, cu toții suntem călători în timp atunci când deschidem o carte și începem să citim. Că romanele transformă linia temporală într-una curbată, oferindu-ne probabilitatea de a călatori atât în trecut, prezent cât și în viitor și poate mult mai departe de aceste trei falii temporale.
"Doar că, vezi tu, scriitorii nu au suflet. Ei au fluxul. Au acest Continuum. În loc de suflet, au spațiul ăsta nesfârșit, din care își iau poveștile și în care pun povești de mii și mii de ani. Iar eu am intrat și am rămas prins ca într-o capcană. Nu aparțin acestui loc, nu îl pot controla, dar am învățat să-l explorez. Există, să știi,un tărâm al poveștilor uitate și există un tărâm unde poți vedea cum se nasc poveștile."
Singurul "minus" adus cărții este că a fost prea scurtă, mi-ar fi plăcut să fi rămas la Zărești încă vreo alte 170 de pagini...sau în lanul de secară sau pe o plajă din insula grecească Phraxos...
"Ne vedem la capătul poveștilor..."
La asta m-am gândit când m-am apucat de citit "Ultima carte" de Marian Coman, dar doar după câteva pagini, mi-am dat seama că eu, de fapt, sunt deja trasă la vale de această viitură literară și nu vreau să fiu "salvată"!
M-am lăsat purtată de fluviul năvârlios a cuvintelor, îmi doream să știu ce fibră nevăzut leagă cele două șuvoaie narative masculine și când am aflat, pe lângă faptul că m-a luat pe nepregătite, am iubit instantaneu ideea că, cărțile sunt un portal spre alte lumi, în care evadăm, ne refugiem, căutam liniște.
De fapt, cu toții suntem călători în timp atunci când deschidem o carte și începem să citim. Că romanele transformă linia temporală într-una curbată, oferindu-ne probabilitatea de a călatori atât în trecut, prezent cât și în viitor și poate mult mai departe de aceste trei falii temporale.
"Doar că, vezi tu, scriitorii nu au suflet. Ei au fluxul. Au acest Continuum. În loc de suflet, au spațiul ăsta nesfârșit, din care își iau poveștile și în care pun povești de mii și mii de ani. Iar eu am intrat și am rămas prins ca într-o capcană. Nu aparțin acestui loc, nu îl pot controla, dar am învățat să-l explorez. Există, să știi,un tărâm al poveștilor uitate și există un tărâm unde poți vedea cum se nasc poveștile."
Singurul "minus" adus cărții este că a fost prea scurtă, mi-ar fi plăcut să fi rămas la Zărești încă vreo alte 170 de pagini...sau în lanul de secară sau pe o plajă din insula grecească Phraxos...
"Ne vedem la capătul poveștilor..."
January 8, 2025
Înainte de toate,țin să îi mulțumesc prietenei mele pentru faptul că m-a însoțit la lansarea acestei cărți și atât evenimentul,cât și ea,m-au convins să o citesc.
Inevitabil,când începi să citești,te lovești peste Marian Coman,un om la care nici nu visam ca voi sta de vorbă,la cat de mult l-am urmărit pe internet:)))
Și dacă tot l-am urmărit atât de mult timp,ar fii fost păcat să nu îi citesc cărțile.
"Ultima Carte " este o carte scrisă cu măiestrie,cuvintele sunt foarte atent selecționate,astfel încât cititorul să fie ținut cât mai mult timp cu ochii în carte.Scurta, dar cu un incredibil impact,Marian reușește să redea lumea în care cărțile ne transportă (fiind aduse în prim plan trei cărți "De veghe in lanul de secară","Magicianul" și ""Prima carte,ultima carte") atât cu emoțiile lor,cât și cu răsturnările acestora de situații.
O carte foarte foarte bună pe care poți s-o faci liniștit cadou,s-o recomanzi, dar mai ales,o carte care dă foarte bine in bibliotecă (aici și meritul pe care o să i-l atribui editurii și imprintului).
Personajele par desprinse din viața reală,Marian reușind să redea foarte bine atât evenimentele ce au legătură cu operele,dar și universul principal,o Românie înainte de 1989,cu teama și cruzimea de atunci.
Inevitabil,când începi să citești,te lovești peste Marian Coman,un om la care nici nu visam ca voi sta de vorbă,la cat de mult l-am urmărit pe internet:)))
Și dacă tot l-am urmărit atât de mult timp,ar fii fost păcat să nu îi citesc cărțile.
"Ultima Carte " este o carte scrisă cu măiestrie,cuvintele sunt foarte atent selecționate,astfel încât cititorul să fie ținut cât mai mult timp cu ochii în carte.Scurta, dar cu un incredibil impact,Marian reușește să redea lumea în care cărțile ne transportă (fiind aduse în prim plan trei cărți "De veghe in lanul de secară","Magicianul" și ""Prima carte,ultima carte") atât cu emoțiile lor,cât și cu răsturnările acestora de situații.
O carte foarte foarte bună pe care poți s-o faci liniștit cadou,s-o recomanzi, dar mai ales,o carte care dă foarte bine in bibliotecă (aici și meritul pe care o să i-l atribui editurii și imprintului).
Personajele par desprinse din viața reală,Marian reușind să redea foarte bine atât evenimentele ce au legătură cu operele,dar și universul principal,o Românie înainte de 1989,cu teama și cruzimea de atunci.
June 5, 2024
Marian este unul din acei autori pur și simplu fenomenali, despre care, oricâte recenzii pozitive aș citi, tot simt că nu sunt destule.
Am început să citesc Ultima Carte cu așteptările setate deja la maximum (de către Omulețul din Perete), dar pot spune cu sufletul împăcat că a reușit să spulbere aceste așteptări într-un stil pe care doar Marian Coman îl are.
Singurul autor care îmi vine și revine în minte atunci când intru și explorez lumile lui Marian este Stephen King. Chiar dacă știu că e o comparație foarte heavy, simt că autorul și creatorul lui Alex și a lui Manu reușește să se ridice la nivelul de scriere al maestrului horror-ului, această comparație fiind singura which does Marian justice.
Vă recomand din tot sufletul să încercați să gustați creația lui Marian Coman, fiind singurul autor care simt că scoate acea reacție din mine, pe care o caut atunci când deschid o carte.
Am început să citesc Ultima Carte cu așteptările setate deja la maximum (de către Omulețul din Perete), dar pot spune cu sufletul împăcat că a reușit să spulbere aceste așteptări într-un stil pe care doar Marian Coman îl are.
Singurul autor care îmi vine și revine în minte atunci când intru și explorez lumile lui Marian este Stephen King. Chiar dacă știu că e o comparație foarte heavy, simt că autorul și creatorul lui Alex și a lui Manu reușește să se ridice la nivelul de scriere al maestrului horror-ului, această comparație fiind singura which does Marian justice.
Vă recomand din tot sufletul să încercați să gustați creația lui Marian Coman, fiind singurul autor care simt că scoate acea reacție din mine, pe care o caut atunci când deschid o carte.
July 3, 2024
"Ultima carte" de Marian Coman este o lectură unde magia poveștilor este descifrată într-un puzzle spectaculos.
Doi tineri se iubesc. Fata moare într-un mod neașteptat și brutal, așa că tânărul vrea răzbunare. Asta pe de-o parte, pe cealaltă fiind un scriitor aflat în plină criză literară. Cele două fire narative sunt aparent fără vreo legătură, însă pe cum înaintezi în lectură îți dai seama de genialitatea cu care acestea se întrepătrund.
Mai multe despre carte am scris într-un articol publicat pe blog.
https://ciobanuldeazi.home.blog/2024/...
„oamenii sunt făcuți din povești„
Doi tineri se iubesc. Fata moare într-un mod neașteptat și brutal, așa că tânărul vrea răzbunare. Asta pe de-o parte, pe cealaltă fiind un scriitor aflat în plină criză literară. Cele două fire narative sunt aparent fără vreo legătură, însă pe cum înaintezi în lectură îți dai seama de genialitatea cu care acestea se întrepătrund.
Mai multe despre carte am scris într-un articol publicat pe blog.
https://ciobanuldeazi.home.blog/2024/...
„oamenii sunt făcuți din povești„
May 15, 2024
Excelentă carte, surprinzătoare până la final! Alex a fost construit exact cum trebuie: antipatic la început, reabilitat la final. Și modul în care autorul face trecerea personajului de la iubirea obsesivă la iubirea adevărată mi s-a părut deosebit. Manu mi-a plăcut cel mai mult, dacă aș putea intra în povestea lui, cred că am fi cei mai buni prieteni. 😀
June 2, 2024
M-am tot învârtit pe lângă ea pentru că aveam așteptări foarte mari. Rar se întâmplă să fie depășite, n-am putut-o lăsa din mână dupa primele 3 pagini... Loved every phrase of it, o să o recitesc curând, să înțeleg și mai bine puzzle-ul, cu finalul în minte. Super recomand.
October 11, 2025
În ce călătorie faină am plecat, wow. Mi-a plăcut foarte mult povestea, cum toate întrebările mele au avut un răspuns, în final, când toate s-au legat.
Este scris atât de plăcut și intrigant, încât într-adevăr simți cum te pierzi ușor în poveste.
Este scris atât de plăcut și intrigant, încât într-adevăr simți cum te pierzi ușor în poveste.
December 9, 2025
Ce carte unică tocmai am citit!
Un roman scurt, intens și surprinzător, în care Marian Coman reușește să îmbine realitatea cu fantasticul într-un mod care te face să te întrebi constant unde se termină una și începe cealaltă.
Atmosfera este apăsătoare, misterioasă, iar ritmul alert nu îți dă voie să lași cartea din mână.
O lectură diferită, care te urmărește și după ce ai închis cartea.
Recomand, recomand, recomand!
Un roman scurt, intens și surprinzător, în care Marian Coman reușește să îmbine realitatea cu fantasticul într-un mod care te face să te întrebi constant unde se termină una și începe cealaltă.
Atmosfera este apăsătoare, misterioasă, iar ritmul alert nu îți dă voie să lași cartea din mână.
O lectură diferită, care te urmărește și după ce ai închis cartea.
Recomand, recomand, recomand!
May 17, 2024
Tocmai ce am terminat-o de citit și, în loc de a risca să dau vreun spoiler, voi spune doar atât: Ultima carte este şarpele care-și mănâncă propria coadă. Loved it!
October 17, 2025
Pe cât de ingenioasă e povestea lui Alex, la fel de captivantă e și povestea lui Manu, însă modul în care cele două se interconectează este genial și emoționant. Cu multe trimiteri la literatură și un final perfect gândit, este o lectură fermecătoare.
"Singurii mei urmași sunt poveștile mele care, odată uitate, vor lăsa loc unei liniști firești."
"Singurii mei urmași sunt poveștile mele care, odată uitate, vor lăsa loc unei liniști firești."
April 9, 2025
As fi putut sa stau putin sa incerc sa imi dau seama de ce se va intampla in carte, cum se vor lega lucrurile, dar am preferat sa nu o fac. Am vrut the full experience si a meritat toate cele 5 stele.
Fiind prima mea carte a lui Marian Coman, abia astept sa citesc tot de la el.
Fiind prima mea carte a lui Marian Coman, abia astept sa citesc tot de la el.
September 9, 2025
loved the plot twist
s-a simtit cartea asta zici ca m am uitat la un film
s-a simtit cartea asta zici ca m am uitat la un film
May 25, 2024
Ce inedită experiență.
Ce impresionată călătorie.
In timp.
In spațiu.
In suflet.
In inima.
In melancolie.
Nu știu ce e mai greu : sa plângi râzând sau să râzi plângând.
Ce impresionată călătorie.
In timp.
In spațiu.
In suflet.
In inima.
In melancolie.
Nu știu ce e mai greu : sa plângi râzând sau să râzi plângând.
Displaying 1 - 30 of 126 reviews