Jump to ratings and reviews
Rate this book

Momentul potrivit

Rate this book
Încă de la o vârstă fragedă mi-am pus în cap că pot avea tot ce îmi doresc dacă lupt cu toate armele pe care le dețin, doar că furată de mirajul fals al iubirii am făcut cea mai mare greșeală atunci când m-am căsătorit cu un bărbat care mi-a demonstrat câtă ură și răutate se poate afla în sufletul cuiva și astfel am ajuns să îmi plâng de milă. Zilele mele parcă sunt trase la indigo, iar eu m-am săturat să vărs lacrimi pentru un bărbat pe care l-am iubit la un moment dat, dar pe care am ajuns să-l urăsc din tot sufletul.
Viața mea nu este deloc ușoară, problemele apar la tot pasul, însă cea mai mare dintre ele este că la 32 de ani ai mei mă simt atrasă de unul dintre colegii mei, mai tânăr cu 4 ani decât mine.
Nu că vârsta ar fi un impediment pentru mine. Faptul că sunt căsătorită și că am destule secrete pe care îmi doresc să le țin ascunse este ceea ce mă împiedică să mă apropii de el, chiar dacă tot ce îmi doresc în fiecare secundă este atingerea lui.
Un eveniment nefericit mă aruncă într-un joc nou și îmi oferă impulsul de a-mi face dreptate după toți anii de chin.

261 pages, ebook

First published April 25, 2024

5 people want to read

About the author

Alina N.

21 books40 followers
~Nu visa la ce au alţii, fă-ți visul tău! (D.L)~

Alina N. a devenit autor bestseller încă din anul 2021, atunci când a publicat în format fizic seria "Secretul dintre noi" la editura Stylished și are la activ 17 cărți publicate.
Cu fiecare poveste reușește să transmită fiori de emoție și își ține cititorul ancorat între paginile cărților cu fiecare personaj pe care îl creează.
În acest an debutează cu multe surprize și anunță să nu dezamăgească.
Bun venit în lumea ei!

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
2 (25%)
4 stars
3 (37%)
3 stars
1 (12%)
2 stars
1 (12%)
1 star
1 (12%)
Displaying 1 of 1 review
315 reviews11 followers
April 29, 2024
"Momentul potrivit" este o lecție de viață, o poveste parcă ruptă din realitatea pe care multe femei o trăiesc în zilele noastre, însă puține aleg să ia atitudine așa cum a făcut Helena.

Îmi plac cărțile Alinei, iar în cea de față nu mi-a înșelat așteptările. Dramă, suferință, teamă, emoție, un fir narativ alert care m-a ținut captivă între file, dar și personaje puternice – aici mă refer în special la Helena, care s-a încăpățânat să nu se lase doborâtă și frântă de un nemernic și a ales să se pună pe primul loc și să se iubească pe sine însăși.
Mi-a plăcut Fabian – un gentleman, un bărbat asumat și determinat să lupte pentru iubire și pentru femeia pe care o dorea.

M-a enervat scorpia, de fapt ambele scorpii, căci Alina nu s-a mulțumit doar cu soacra ca să o chinuie pe Helena, și l-am urât pe Robert din prima clipă (aș fi vrut să-i aud puțin gândurile spre final 😁).

Mi-a plăcut ideea, povestea este foarte frumoasă și recomand cartea.

P. S. - aș vrea o carte și cu Sharya.
Displaying 1 of 1 review

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.