James Lexington Morlake, un gentleman, care trăia de pe urma averii sale, proprietarul domeniului Wold şi purtătorul şi al altor titluri de care se slujea însă foarte rar, se afla în cabinetul său de lucru.
Descuie sertarul unui minunat birou, în stil rococo şi privi îngândurat în despărţitura, complet căptuşită cu oţel şi asigurată printr-o broască foarte complicată. Morlake scoase încet, dintr-o batistă de mătase neagră îndoită în patru, un pistol automat şi un sul de piele. Desfăcu încuietoarea sulului şi scoase din el o trusă. Era lucrată din piele de focă fină, totuşi trainică. În nenumăratele despărţituri se aflau o mulţime de scule, cuţite şi chei false ― toate micuţe de tot şi din cel mai bun oţel.
După ce examină vârful de diamant al unui sfredel, de mărimea unei scobitori mărunte, Morlake puse unealta la loc, strânse servieta de piele iarăşi sul, se rezemă de speteaza scaunului şi privi la lucrurile din faţa lui.
Locuinţa lui James Morlake din Bond Street era poate cea mai luxoasă din strada aceasta boierească. Odaia în care şedea acum bogătaşul era înaltă şi spaţioasă. Cei mai buni artişti mauri lucraseră ornamentele fantastice şi arabescurile, ce împodobeau tavanul. Pereţii erau din marmură poleită. Pardoseala, de mozaic, nu se vedea decât în parte, fiind mai toată acoperită de un covor persan de mare preţ. Prin abajururile de mătase ale celor patru lămpi de argint, ce atârnau din tavan, pătrundea o lumină dulce, plăcută.
Afară de biroul mare, frumos împodobit, nu se mai aflau decât foarte puţine mobile în odaie: un divan scund sub o fereastră, un scaun încrustat cu sidef şi un jilţ căptuşit, în faţa biroului. După înfăţişare, Morlake putea să aibă patruzeci ori cincizeci de ani, era greu să-i stabileşti vârsta; nu avea însă decât treizeci şi şase. Pe faţa lui inteligentă sclipeau doi ochi ageri şi vioi, şi cu toate că ridurile erau destul de vizibile, avea un aer de blândeţe şi veselie. Uneori, ce-i drept, privirile i se învăluiau în ceaţa melancoliei. James Morlake era un personaj simpatic şi distins. Se zicea că mai înainte trăise la New York, dar foarte mulţi se îndoiau de asta. În prezent locuia la numărul 803 din Bond Street, Londra, şi poseda moşioara Wold House în Sussex. Acum Morlake era în ţinută de seară cu frac, ce avea o croială ireproşabilă, şi cu cravată albă.
James Morlake ridică privirea de pe biroul cu lucruri ciudate şi bătu o dată din palme. Prin perdeaua de mătase ce despărţea încăperea de cea vecină, intră fără zgomot un mic maur. Fellapul său alb, minunat şi turbanul roşu ca focul îi dădeau o înfăţişare pitorească.
― Mahmet, eu ies diseară. Îţi voi spune pe urmă când mă întorc.
Morlake vorbea limba maură.
― Dacă mă reîntorc, cu ajutorul lui Dumnezeu, o să-ţi dau mult de lucru.
Mahmet ridică mâna, în semn de salut, înaintă sprinten şi sărută pulpanele fracului, apoi degetul mare al stăpânului său, căci pentru acest servitor mititel, pe care James îl cumpărase la târgul de sclavi din Maroc, Morlake era o persoană sfântă şi venerabilă.