Sfârșitul lumii e un tren

by Daniela Rațiu

„Într-o lume care jură pe simplitate, Daniela Rațiu păcătuiește prin stil. Scrie ca și cum ziua de mâine n-ar exista și din fiecare propoziție sau frază face un monument. Și atunci textul începe să vorbească de la sine, fără interlocutor. Își ajunge sieși. Restul e duritate. Netemperată.” (Cristian Fulaș)

„După Ultimul an cu Ceaușescu, Daniela Rațiu publică un alt roman-vérité pe care nu l-aș recomanda celor slabi de inimă. Ceea ce pare inițial un scenariu distopic ce amintește de Drumul lui Cormac McCarthy se dovedește o reconstituire ficțională a unei catastrofe umanitare, cum a fost foametea de după război din Basarabia (și nu numai). E blestemul Europei răsăritene: ceea ce alții și-au imaginat, aici s-a trăit. Romanul își transformă cititorul în martor al celor mai cumplite orori. Cât reușește un om să mai rămână om? Care e limita? Pentru că ea există. Citită în contextul războaielor de azi, cartea capătă o rezonanță aparte. E o experiență nu numai literară, ci și etică.” (Bogdan Crețu)

Genres: Romania

252 pages, Paperback

First published January 1, 2024

Reviews

[Dorin · Rating 5 out of 5]

Ce au în comun marile atrocități ale secolului trecut? Trenurile.

De foametea din Basarabia/RSSM din 1946-47 știam. Nu știam însă că ea a existat, aproximativ la aceeași intensitate, și în estul României, concomitent, din cauză că după război autoritățile au lăsat această zonă sub controlul total al sovieticilor, care încărcau totul pentru a trimite în URSS: cereale, utilaje, uzine etc.

Povestea din roman e foarte asemănătoare cu ceea ce am citit în Cartea foametei, unele scrisori sau mărturii fiind preluate fidel de acolo. Foametea s-a simțit la fel pe ambele maluri ale Prutului; furtul, chiar dacă organizat diferit, a avut același efect. Foametea a fost groaznică și romanul a reușit să transmită asta.

[Dalia · Rating 5 out of 5]

Cât de disperat trebuie să fii ca să lași totul în urmă și să pornești către necunoscut cu cinci copii după tine? Să dai tot pentru șapte bilete de tren? Pentru o călătorie la capătul căreia nu știi ce va fi. Daniela Rațiu dă un posibil răspuns într-un roman cutremurător inspirat din poveștile mamei și mătușii sale care au călătorit cu unul din trenurile foametei.
Deși cartea se construiește în jurul familiei Savetei și a lui Ștefan, personajele principale sunt foamea și frica, prezente constant pe tot parcursul romanului. În propoziții scurte, care construiesc tensiunea pas cu pas, Daniela Rațiu redă o imagine răscolitoare a grotescului acelei perioade: oameni înnebuniți de foame care ajung să facă lucruri greu de imaginat; o Armată Roșie care seamănă teroarea la fiecare apariție, "fratele de la răsărit" care te lasă să mori de foame, portretul omniprezent al lui Stalin, "salvatorul" în numele căruia are loc un adevărat genocid.
E o lecție de istorie pe care cu greu o voi uita. O carte dură care nu poate, nu are cum să te lase indiferent.

[Cătălin Nedelciu · Rating 5 out of 5]

Mi-a luat 4 luni să termin această carte. M-am tot reapucat și am tot lăsat-o pentru mai târziu. Nu se citește ușor deloc. Această carte e un cuțit pe care îl înfigi ușurel în tine și începi să-l învârți până se face o gaură perfect-rotundă; după scoți cuțitul și-l înfigi în altă parte... Și tot așa.
O lectură despre "anii de tranziție", dar nu tranziția de la comunism la democrație, ci anii de instaurare a comunismului în România și Basarabia.
Numele personajelor îmi erau foarte familiare și, inițial, am început lectura crezând că e vorba despre foametea din Moldova dintre Prut și Nistru - ulterior am înțeles că acțiunea are loc într-un sat moldovenesc din România. Totuși foametea a fost un fenomen general valabil ambelor maluri ale Prutului, iar spre sfârșitul cărții mi-a fost satisfăcută și nevoia de informații despre foametea din Basarabia.
O carte care, în contextul geopolitic actual, mi s-a potrivit perfect pentru a înțelege și mai bine duritatea influenței "lumii ruse".

[Florin Cobzac · Rating 4 out of 5]

Chiar după prima pagină cartea te subjugă, are un efect hipnotic și cred că acesta a fost cheia găsită de autoare astfel încât să poți digera un pic mai ușor tragismul și cruzimea faptelor descrise, a realității descrise.
“Țac-țac-țac” aceasta este cadența textului. Redarea obsesivă a acestui zgomot creează senzația unui fior care te pătrunde pagina cu pagina, te trezește și îți atrage atenția că este o poveste în care de fapt realitatea este personajul principal.
Povestea este ancorată în anii care au urmat celui de-al doilea război mondial.
Tragedia războiului este urmată de teroarea foametei instalată din cauza secetei și mai ales a jafului violent aplicat de către armata rusă în Moldova și Basarabia. Șansa disperată a celor de acolo este fuga, abandonul gospodăriei, a rudelor a vieții și urcarea în aceste trenuri ale foamei, adevărate purgatorii în sine.
Necrofagia și canibalismul sunt la ordinea zilei, și dacă la început erau poate justificate de disperarea supraviețuirii, ele devin un instrument al terorii.
Extraordinar, emoționant și foarte bine construit sacrificiul pe care îl face Ștefan și familia sa în momentul în care sunt obligați să mai ia viața cuiva în timp ce în jur totul moare, totul se năruie totul este ucis. Dar acest ultim sacrificiu este necesar ca să mergi mai departe, ca poate să ai o șansă la viață. Acest sacrificiu în schimb naște o tăcere, un nod în gât pe care și eu ca cititor l-am simțit de fiecare dată când este rememorat acel moment. Tăcere care ne-a provocat în următorii 50 de ani un alt fir de atrocități și o altă epocă a terorii. Să nu uităm și să nu tăcem.
Cartea este și un puternic manifest care vorbește despre cruzimea războiului, a armatei ruse, a dramelor provocate, a jafurilor, violurilor și a crimelor. Cred că este cel mai puternic discurs literar apărut după începerea războiului din Ucraina. Daniela Rațiu ales să vorbească despre rănile care s-au deschis acum peste 75 de ani și care încă nu sunt închise și mai rău decât atât, același criminal teribil deschide noi și noi răni. Deplină recunoștință și pentru această latură a romanului. Am auzit discursuri publice puternice și de la Mircea Cărtărescu susținute în cadrul evenimentelor internaționale și de la Radu Vancu sub umbrela PEN România, care condamnă atrocitățile și modul criminal în care Rusia procedează. Iată că vine și acest roman care aduce în lumină aceste fapte folosind și vehiculul literar.
Am să fac un lucru pe care îl fac foarte rar. Dacă simțiți că lectura este copleșitoare, că este prea dură, o să vă rog să vă opriți și să citiți nota de final a autoarei, o să înțelegeți de ce spun lucrul acesta. Poate după aceea o să înțelegeți că lectura acestei cărți este și un gest de recunoștință și obligație morală a noastră a tuturor. Să citim așa ceva și să vorbim despre cartea aceasta celor din jur, și în special celor tineri.
Iată că Daniela Rațiu a scris două cărți la rând: “Ultimul an cu Ceaușescu”, o carte extraordinară despre care am scris câteva cuvinte, le găsiți în comentarii, și pe care o recomand cu inima deschisă, și această carte manifest care, sper eu că o să aibă un impact cât mai puternic, pentru că îmi dau seama cu câte sacrificii și cu câtă inimă strânsă a fost scrisă… Două cărți care vorbesc despre istoria dură trăită de părinții, bunicii și străbunicii noștri. O istorie în care au fost aruncați prin jocurile puterilor mondiale, dar poate și prin somnul rațiunii a unei societăți privată de educație.
În loc de încheiere. Ca și cum poate nu ar fi fost suficient, trebuie să mai știți și amănuntul că o foarte mare parte din lucrurile redate în carte s-au întâmplat cu adevărat. De aceea nu trebuie să uităm nimic și trebuie să-i ajutăm și pe alții să nu uite.

[Ovidiu Bold · Rating 4 out of 5]

Carte cu descrieri naturaliste, scrisă apăsat, voit apăsat, (poate prea apăsat?) despre ororile perioadei 1946-1947 din România.

- seceta
- foametea extremă
- canibalismul și necrofagia
- torturile rușilor
- violurile
- crimele

și mai presus de toate neputința omniprezentă.

[Sînziana Mocanu · Rating 5 out of 5]

Una dintre cele mai tulburătoare cărți pe care le-am citit

[Casiana]

Nu am foarte multe de spus despre acest roman. Totul s-ar putea rezuma într-o singură propoziție: trebuie citită această carte. Trebuie lăsată să lovească, să devoreze, să facă rău și să chinuie. Ca la final să închizi coperta ca pe o ușă grea, pe care vrei să o încui cu lacăte ca să nu iasă monștrii pe care îi adăpostește în spatele ei și să te bucuri. Dacă și pentru tine trenurile foametei sună ca o metaforă pentru ceva scos din imaginația unui autor, atunci ai toate motivele să te bucuri.

Am scris mai multe aici:

https://asasunt.eu/sfarsitul-lumii-e-...

[Alina Stan · Rating 4 out of 5]

"Sfârșitul lumii e un tren" de Daniela Rațiu nu este doar o carte. Este un strigăt de durere, de jale și de furie. Este un urlet care te lovește direct, fără menajamente. Am citit acest roman cu un nod în gât și cu ochii în lacrimi, iar unele pagini au fost pur și simplu greu de parcurs, nu pentru că ar fi prost scrise, ci pentru că sunt prea adevărate.

Subiectul este extrem de greu de digerat, chiar și doar citindu-l, iar gândul că aceste lucruri au fost trăite de oameni reali face experiența aproape insuportabilă. Este greu de imaginat cum au rezistat cei care au trecut prin foamete, frig, umilință și degradare, când pentru cititor simpla lectură devine o povară emoțională.

Autoarea scrie senzorial reușind să descrie cu o forță impresionantă scenele de cruzime și suferința oamenilor, atât de bine încât cititorul are senzația că trăiește el însuși acea suferință: simte foamea care macină trupul, frigul, abuzurile, tristețea, furia, dar și licărul fragil de speranță că „Bunul” îi va salva. Această speranță, chiar și firavă, face ca romanul să nu fie doar un catalog al ororilor, ci și o mărturie despre rezistența umană.

Un aspect care m-a impresionat profund este modul în care sunt descrise stările mamei aflate, pentru scurt timp, departe de copiii ei. Durerea despărțirii, frica, vinovăția și neputința sunt redate cu o autenticitate tulburătoare. La fel de șocante și realiste sunt scenele despre mâncătorii de oameni, episoade care te îngrozesc, dar care sunt integrate firesc în logica disperării absolute.

Cu toate acestea, cartea nu este lipsită de minusuri. Din păcate, tocmai atenția la detalii lingvistice și culturale, atât de importantă într-un roman cu miză istorică, lasă uneori de dorit. M-a deranjat folosirea greșită, în mod repetat, a termenului „cristelniță” în loc de „cădelniță”. De asemenea, termenul „crâsnic” este unul arhaic, specific Transilvaniei și Banatului, în timp ce acțiunea se petrece în Basarabia/Moldova, unde termenul corect este cântăreț sau dascăl. Mai mult, există și o eroare de ordin liturgic: crâsnicul/dascălul/cântărețul nu are voie să cădească.

Apar și regionalisme folosite nepotrivit pentru zona Moldovei: „schelembăieli”, termen specific Transilvaniei, în loc de forma moldovenească „scălâmbăieli”, uneori apare și forma „schelămbăit”. Un alt exemplu este folosirea termenului „cucăia”, specific sudului Transilvaniei, în loc de „moțăia”, așa cum se spune în Moldova.

Toate acestea ridică întrebări frustrante: de ce ai face asta? De ce nu ai fi atent la astfel de detalii, tu, un autor care poate scrie cu o asemenea forță? De ce nu au fost atenți editorii? De ce, de ce? 🙈 Aceste scăpări nu distrug cartea, dar deranjează și rup, pe alocuri, iluzia autenticității.

În ciuda acestor imperfecțiuni, "Sfârșitul lumii e un tren" rămâne o lectură extrem de puternică, dureroasă și necesară. Este o carte care nu se citește ușor și nici nu se uită ușor. Te marchează, te zguduie și te obligă să nu rămâi indiferent.

[Maria Mihăiță · Rating 4 out of 5]

Am constatat, cu acest roman cutremurător al Danielei Rațiu, că poți să îmbătrânești în România și să nu afli ce orori s-au întâmplat de-a lungul istoriei relativ recente.
Am terminat ieri "Sfârșitul lumii e un tren", acest roman-mărturie apărut în primăvară la editura Cartier, și încă nu mi-am găsit cuvintele să scriu corect despre carte. Nu pot încă să vă spun decât că este o lectură de neocolit.

[Elena Anghelescu · Rating 5 out of 5]

Suntem în anii '46-'47 într-un sat din Moldova. Poporul sovietic prieten a venit, cum altfel, să ne ajute. ”Ajutorul” începe prin stabilirea cotelor de contribuție. Ce dă fiecare, obligatoriu, la salvator. Datorie de război îi spune. Ai/n-ai, dai. Altfel mori, e relativ simplu. Vagoane întregi de cereale pleacă spre mama rusia pentru că, nu-i așa, ei nu doresc să fie dependenți de condițiile meteo și e mai bine să ai provizii decât să n-ai, e la mintea prostului. Totul se percheziționează, totul se confiscă, orice se poate lua, se ia.

Cartea începe cu următoarea frază: ”În mijlocul uliței, hoitul unui soldat. Va fi mâncat”. Ca să știi în ce te-ai băgat.

Nu vreau să vă stric eu dispoziția povestind...
...cum au dispărut întâi câinii și pisicile din sat
...cum se trăia cu o zeamă în care fierbeau 3 (la propriu, TREI) boabe de fasole și se împărțea întregii familii
...cum soldații ruși alegeau o femeie la întâmplare, o violau câte 5-6 la rând în mijlocul străzii precum animalele sălbatice și apoi o lăsau acolo să moară în agonie
...cum s-a ajuns destul de rapid la ”mâncătorii de oameni”. Cadavrele proaspete erau cele mai căutate. Fie că erau lăsate în drum fie că trebuia să sapi după ele. Dar nu exista nicio garanție că oamenii vii nu-s la fel de gustoși astfel că, dacă mai aveai ceva urme de viață în tine, erai mereu în gardă și cu frica în oase
...despre ce ajung oamenii să facă pentru supraviețuire (în detaliu)
...ce înseamnă cu adevărat FOAMEA

Nu, că nu vreau să vă stric zenul de vineri seară. Plus că a fost atunci, demult, n-are cum să se repete, NUUUU?

Familia noastră, în jurul căreia e centrată povestea, Ștefan și Saveta împreună cu cei 5 copii decid să lase totul în urmă și măcar să încerce să trăiască. Sunt norocoși și din tot ce aveau și puteau vinde își permit să cumpere bilete la unul din trenurile SPECIALE. Că așa le zicea, nu ne vom referi la ele ca trenurile foamei că ne întristăm iar și nu se face, e vineri seara.

Moarte, multă moarte, frig, frică, copila de 15 ani ascunsă tot timpul sub niște scoarțe ca să nu o vadă soldații ruși care însoțeau ”sfrijiții” în această călătorie, gările unde opreau la o zi/două și primeau o zeamă (o zeamă la două zile pare o cantitate rezonabilă de mâncare, nu?), nedormitul ca să veghezi continuu....eee, minunată călătorie. O săptămână. Până la Arad.

Cartea e înfiorător de greu de citit. Dacă nu ai stomac, nu ai puterea să treci peste anumite episoade descrise în amănunt, dacă nu știi să-ți controlezi atacuri de panică și anxietatea la cote maxime, mai bine nu te apuca. Serios.

Toată e crâncenă. De la fila 1 la fila 248. Nu ai niciun respiro. Dar pe mine, două episoade m-au făcut B U C Ă Ț I. Despre unul dintre ele nici nu pot vorbi. Efectiv am plâns cu muci. Am lăsat cartea, am luat-o la plimbare prin curte să mă calmez, am respirat de zeci de ori să-mi revin...E vorba de o decizie pe care trebuie s-o ia Ștefan (cu acordul tacit al Savetei) pentru a-și spori șansele de supraviețuire pe drum. Oribil de dureros.

Iar cel de-al doilea moment e unul dintr-o gară. Trenul SPECIAL oprea prin diverse gări unde oamenii erau controlați, se mai aruncau morții din tren, iar cei cu copii erau întrebați dacă nu vor să-i dea la stat, în orfelinate, să aibă grijă statul de ei. Și pentru a nu-i vedea cum mor de foame în brațele lor, unii oameni fac asta. Descrierea unui astfel de moment, cu oamenii care semnează un tabel în dreptul numelui copilului lor, copiii care VĂD, înțeleg și știu ce urmează, văd remorca în care vor fi înghesuiți să plece, urletele, durerea, mame care înnebunesc pe loc....Totul într-o gară unde la radio se aud veseli copilași sovietici recitând zglobiu poezii patriotice în care îi mulțumesc Tătucului pentru copilăria lor fericită.

Dacă ați ajuns cu cititul până aici, rog aveți răbdare pentru încă un citat. Pentru că e important.
Ivan e fiul, Gheorghii e tatăl.

”Gheorghii a văzut totul fără să poată să-i salveze. Neputința aia îl doare ca o boală care-i taie inima pe viu. Durerea. Bestialitatea. Îndrăcirea pe care Ivan nu a văzut-o venind și punând stăpânire pe tot.
- Tătucă, nu mai înțelegi lumea, îi spunea Ivan.
Și râdea fericit de viitorul care, spunea el, se așterne în fața lor. Viitorul luminos al lumii. Îmbujorat, cu vocea tremurând de emoție, vorbind despre noua orânduire care va salva lumea.
Gheorghii știa că lumea nu e așa cum credea Ivan că va fi. În jurul lor, se construia noua lume cu tancul, kalașnicovul, bocancii, gloanțele, cuțitele, prin sfârtecare. Cu violul, zdrobirea și crima. Dar crima nu poate justifica nimic. Ivan nu vedea nimic din toate astea. FEBRA SCHIMBĂRII ÎI LUASE MINȚILE. TREBUIA SCHIMBATĂ LUMEA DIN ȚÂȚÂNI PRIN ORICE MIJLOC. Marea minciună nu o vedea. Venea de la gazetă și le citea articole despre cum bunăstarea pe care o va aduce URSS și Tătucul popoarelor, generalisimul Iosif Visarionovici Stalin. Tătucul e geniul Istoriei, așa le spunea.”

Eee, sună cunoscut?

Nu vă recomand să citiți cartea asta. În schimb vă rog să o cumpărați și să dați cu ea în cap unora.

[Ioana · Rating 5 out of 5]

'Au stat acolo-n câmp câteva ore. Au văzut cum ningea peste hoituri. Ciorile ciuguleau din trupurile alea, croncâneau de li se ridica părul pe spinare celor din tren. N-au închis un ochi. Cei care mai ațipeau se trezeau deodată privind pe geam, urmărind geana zorilor și de pe unde ar fi trebuit să se zărească venind rușii. Au venit și câini sălbăticiți care trăgeau de carne, de oase, de oamenii aceia care nu mai erau oameni. Erau bucăți. Câinii goneau ciorile care planau deasupra câinilor. Apoi, câinii nu le-au mai gonit. Erau destule trupuri. Ciorile își căutau locul printre hoituri ciugulind cu ciocurile lor puternice. Sânge și carne zdrențuită. Fulguia. Oamenii din tren erau lipiți de geamuri privind în depărtare de unde oare vor veni rușii. În fața trenului, îngrămădeala de câini, de trupuri, de ciori. Tot era mai bine, chiar și așa, în trenul înghețat, fără să te atace câinii și să te mănânce. Haita nici nu băga în seamă trenul. Aveau hoituri cât nu puteau mânca. Aruncau fugar câte o privire trenului înțepenit în mijlocul câmpului. Chipuri stranii lipite de geamurile vagoanelor. Oamenii vorbeau în șoaptă. Nu mai aveau putere să strige, să gonească câinii. De ce să-i gonească. Cine să strige. Cui să strige. Ce să ceară. Ce să mai vrea. Cerul era alb și mut. Ningea. Și atunci i-au văzut. În depărtare. Câinii au auzit zgomotul camioanelor care se apropiau. Cu urechile ciulite și-au ridicat boturile pline de sânge dintre hoituri și au văzut. Ciorile planau. Câinii au calculat distanța. Au știut că vin aici unde sunt hoiturile. Câinii au tras trupuri după ei. Nu le puteau trage pe toate. Câinii sălbăticiți știu cum e războiul acesta.'

[Cosmina · Rating 5 out of 5]

“Sfârșitul lumii este un tren”, deși citind ți se va părea ca este un scenariu distopic nazarit în imaginația autoarei, este de fapt o reconstituire ficțională a unei tragedii reale: foametea din Moldova și Basarabia de după Al Doilea Război Mondial, provocată de ocupația sovietică și de secetă. Inspirată din poveștile mamei și mătușii sale, autoarea urmărește destinul unei familii cu cinci copii care, în disperare, se îmbarcă într-un „tren al foametei” spre vestul țării, într-o călătorie marcată de suferință, boală și moarte.

Scriitura este tăioasă și viscerală, evocând imagini de-a dreptul copleșitoare: abuz în diverse forme, violuri, dezumanizare. Și sincer, toată pregătirea emoțională de dinainte nu m-a pregătit pentru cazurile de canibalism și necrofagie.

Va recomand cartea & materialele de pe Youtube despre foametea din 1946-47. They are not easy to read or to watch dar documentează o realitate istorică adesea ignorată - înainte de aceasta carte, i was completly clueless about this topic.

[Andreea Resit · Rating 5 out of 5]

Nu există în literatura universală carte ca aceasta! Sunt foarte fericită ca se traduce și în franceză! Eu studiez toată opera Doamnei Daniela Rațiu, este epică si are un culoar literar unic, poate cel mai documentat.. Ca personaje principale în operele dumneaei sunt EMOȚIILE, aproape ca le mirosi si le simți constant în scriitura, în fiecare cuvânt, în fiecare fragment…Nu există’ nu exista carte ca aceasta în lume!

[Ioana Matei · Rating 5 out of 5]

Absolut tulburător acest roman. Dincolo de ororile și atrocitățile descrise, ritmul textului, rapid, dur și tăios, te imersează in psihoza colectivă a foamei și fricii de ruși. Frica și foamea sunt atotprezente, atotstăpânitoare, sufletul părăsește trupul, umanitatea dispare, intensitatea sentimentului de disperare este copleșitoare. O carte care rămâne să te bântuie mult după ce ai citit-o.

[Stefania Rusu · Rating 5 out of 5]

Un roman documentat, cu personaje cu nume reale, fără semne de întrebare și exclamație.
Un roman de-a dreptul tulburător, zguduitor prin istoria atât de recentă pe care ne-o aduce în prim plan.
E atât de greu de citit și de povestit, dar trebuie citit, nu pentru a nu uita, ci pentru a nu repeta.

[Alexandra S · Rating 5 out of 5]

Răvășitoare, dură, pe care nu o mai uiți niciodată! De citit și recitit! Să nu ne uităm istoria!

[Ecaterina Hiticaș · Rating 5 out of 5]

Cutremurător. Am citit cu o permanentă ezitare, cu stomacul strâns, cu teama de ororile pe care le voi descoperi transpuse în cuvinte. Dar scriitura m-a subjugat: enunțuri scurte, încărcate de sens. Redând atât de realist frica, disperarea, neputința. Le-am trăit și eu, împreună cu personajele.
Țac-țac-țac: așa se țese pânza, așa se târăște trenul pe șine, așa trece timpul...