Picioare de lotus

by Bogdan Răileanu

„Proza scurtă a lui Bogdan Răileanu are ceva din Wells Tower, iar despre Wells Tower s-a scris că e cea mai bună dovadă că America nu are nevoie de un au-delà suprarealist, America e deja au-delà, trebuie doar să o descrii în amănunțime. În Picioare de lotus această impresie înșelătoare vine dintr-o tehnică subtilă, a colajului. Lumea văzută de Ion B. ar putea fi aici Viața vă-zută de Bogdan R. Abil și inteligent, autorul decupează și lipește detaliile unei lumi care e tot timpul cu câteva minute înainte de dezintegrare. Și în această tornadă de nume, locuri și lucruri uluitoare se întâmplă să ai parte și de câte o minune. Fie că e vorba de un Iisus care seamănă cu Vincent Gallo, fie doar de un colț de balcon spre plajă în Spania, la Tarifa, unde poți să stai seara târziu și să adulmeci vântul.” (Augustin Cupșa)

Genres: Short Stories, 21st Century, Fiction, Romania, Romanian Literature

228 pages, Paperback

First published January 1, 2024

About the author

Bogdan Răileanu a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București. În 2015 a debutat cu o povestire în revista Iocan. A publicat volumul de povestiri Tot spațiul dintre gîndurile mele (Polirom, 2017), romanele Dinții ascuțiți ai binelui (2018) și Teoria apropierii (2019) la Humanitas, Să nu lași moartea să te găsească (Polirom, 2020). Preda, viața ca o pradă (Polirom, 2022) și Picioare de lotus (proză scurtă, Polirom, 2024).

Reviews

[Alexandru Gogoașă · Rating 4 out of 5]

O carte care mi-a dat senzația de deja-vu.
Cumva, autorii români, mai ales cei de proză scurtă, par a scrie cam la fel, este un algoritm pe care îl urmează. Și o altă senzație pe care mi-o mai lasă proza românească contemporană este aceea de incomplet, ceva ce lipsește, precum o mâncare fara sare: sunt întâmplări din mediul nostru, ne este prezentata societatea sun diversele ei forme, avem impresia că pe undeva pe acolo este și un mesaj, o metaforă, un simbol, dar ele sunt iluzii, apar ca interpretarea altora care, deși nici ei nu vad ceva profund in acel text, îl inventează, o autosugestie.
Poate este o consecință a unei societăți saturate, o societate a unor morți umblători: nu mai simțim, nu mai avem substrat, nu mai avem autenticitate și majoritatea scriitorilor sunt simplii observatori: scriu așa din ce vad, din ce ai trai, mai adaugă una alta pentru a se plasa in zona artistică, însă par mai degrabă niște reportaje. Scriitorul român este un reporter. Sa fie și o consecință a faptului că scriitorul român este, mai întâi de toate, angajat, că scrie in general printre picături, poate grăbit și atunci nu exista un timp al simțirii, al profunzimii, o friptura care a fost scoasă din cuptor prea devreme. Sau, pentru a pastra analogia, o carne pe care o scoți din caserola, o arunci Intr o tava, adaugi deasupra niște condimente despre care nu prea știi ce sunt, dar vor da ceva gust și ceva culoare și gata, nu speli carnea, nu o fierbi puțin, nu o cureți, nu o lași la macerat, eventual.
Consecința va fi aceea că acest tip de proză se va pierde, este dată uitării imediat: după ce ai citit o știre, o dai uitării, nu mai este de actualitate, vine alta.
Sunt un susținător al literaturii românești, dar, comparând cu prozele unor autori străini contemporani, simt că ceva se pierde și va mai continua procesul acesta al pierderii...

[Iuliana Cazan · Rating 4 out of 5]

Scrieți mișto, domnule Răileanu. Mi-era dor de proza asta scurtă bună, crudă, viscerală, plină ca o femeie cu trup armonios. Dar să știți că, de fapt, (unii dintre) fanii echipei Liverpool sunt chiar mișto. Cel puțin la fel de mișto ca prozele astea scurte ;))

[Florin Cobzac · Rating 4 out of 5]

Un volum de proză scurtă cu 12 texte savuroase, pe care le “mesteci” cu multă plăcere. Fiecare dintre ele conține un sâmbure, pe care poate nu te așteptai să-l găsești, și te trezești că îl spargi între măsele.
Nu cred că greșesc dacă spun că este coperta care mi-a plăcut cel mai mult la o carte românească, citită și apărută anul acesta. Cuprinde atât de bine conținutul cărții… și iată că m-a atras și pe mine în joc.

Pentru mine, volumul se numește “Abatorul literar”. Este textul care mi-a plăcut cel mai mult. Un scriitor este invitat să țină o lectură publică din ultima sa carte într-un fost abator. “Paulică bijuterie”, un mecena literar, un bătrân scriitor, mirosul de napolitane, niște interlopi, un grup de mămici singure, militante feministe și sala de sacrificări a unui fost abator… cum credeți că se vor amesteca toate acestea într-un text precum o radiografie a scheletului societății din ziua de astăzi? Radiografie în care se vede cu foarte multă claritate absurdru fracturilor suferite de către societate, fracturi parcă făcute prin strângerea oarbă a unei menghine, a constrângerilor sociale. Foarte foarte mișto acest text, unul dintre cele mai bune texte de proză scurtă citite anul acesta.

“Deus Ex machina” este textul care încheie volumul și este scris într-un registrul mai morbid. De data aceasta creatorul de artă este un pictor cu o dorință, o obsesie pentru îndeplinirea căreia nu stă prea mult pe gânduri… la fel ca noi toți, nu?

“Cum să nu mor repede”. Cuvântul care cred că descrie cel mai bine acest text este “duios”. Textul a fost atât de bine ”pilit” încât cred că au rămas doar câteva cuvinte care nu descriu stări și simboluri. Suntem fericiți noi cei care avem și reușim să păstrăm cât mai mult timp, un culcuș, un loc intim în care ne simțim liniștiți, împăcați, senini. Din păcate, cei mai mulți suntem sub un duș permanent, încercând să scapăm de lucrurile care ne bâzâie… căutând acel culcuș, acea liniște, echilibrul și tihna.

Profit un pic de această perioadă cu multă încărcătură religioasă și subliniez și textul ”El Nino”. Ce faci dacă într-o zi copilul tău îți spune că Iisus Hristos a sunat la ușă și l-a poftit la tine în casă?

Este musai să leg următorul text, ”Anotimpuri unice” de acesta de dinainte, o să înțelegeți voi de ce. Este un text în care o să găsiți și la propriu acel sâmbure despre care spuneam la început, nu numai la figurat. Un sâmbure care era învelit într-o hârtiuță pe care este scris un fragment din rugăciunea ”Tatăl nostru”. Este textul cu registru și tematica cele mai diferite din întreg volumul și parcă este un cârlig aruncat de autor spre sine… undeva în trecut.

Ultima întâlnire cu Bogdan Răileanu fusese în biografia romanțată dedicată lui Marin Preda, unde a făcut o treabă excelentă. Volumul respectiv fiind în topul meu 5 din acea colecție. Iată că-l reîntâlnesc aici într-un volum de proză scurtă. Un volum cu mult tâlc care o să vă pună la încercare atenția.

Mânuită cum trebuie, menghina este un instrument care, cu foarte multă delicatețe, poate să fixeze lucruri, te poate ajuta să le îndrepți, să le prelucrezi, dar este și suficient de puternică astfel încât să strâmbe aproape iremediabil lucrurile.

Îmi place acestă alternanța roman-proză scurtă în parcursul unui autor. Cred că este un exercițiu care-i permite să-și valorifice cât mai bine temele vizate, să testeze terenul pentru diverse stiluri și care ne dă nouă cititorilor posibilitatea să ne aproiem mai ușor de ei.

[Dragos Dutulescu · Rating 4 out of 5]

Îmi vine să spun că Picioare de lotus este un Bogdan Răileanu clasic. Stilul lui Bogdan este de neconfundat în fiecare din cele 12 povești din acest volum.
Este extrem de bine venit cuvântul-înainte care orientează cititorul către nota în care ar trebui citite poveștile.

Privită în contextul istoric al umanității, „picioare de lotus" este trauma care ne face „speciali".
Cu toții ducem deformări și traume interioare stârnse bine în feșe pe care nu vrem să le mai desfacem și care ne fac să fim ceea ce suntem. Pe de altă parte, și societatea continuă să deformeze și să îndoaie spirite prin intermediul prejudecăților, corectitudinii politice și al ideologiei. Fie că vorbim de intelectuali, poeți, pușcăriași, bogătași, pensionari, emigranți sau indigeni, femei sau bărbați, cu toții ducem o normalitate deformată de traume și contorsionări.

Temele abordate sunt foarte actuale. Chiar dacă Bogdan Răileanu le tratează extrem de elegant, eu am simțit strigătul de frustrare, tristețea, durerea și înverșunarea celor care trec sau au trecut prin astfel de situații.
Preferatele mele ar fi:
1. Abatorul literar
2. El Niño
3. Ferentari Safari
4. Lucruri pe care le facem în gând
5. Anotimpuri unice

[Andrei Mocuţa · Rating 4 out of 5]

Bogdan-marcă-înregistrată-Răileanu.

[Teodor Dumitrescu · Rating 5 out of 5]

Am citit volumul de proză scurtă al lui Bogdan Răileanu - Picioare de lotus și am rămas cu sentimentul că am trecut printr-o carte foarte imaginativă. Personajele din fiecare povestire sunt foarte diferite, dar foarte bine definite și verosimile. E foarte probabil să-ți aduci aminte de o conversație cu cineva care semăna cu poetul Noapteș sau cu Neamțu. Cartea te atrage ușor și te ține captiv în mijlocul poveștilor ei în care natura umană în toate formele ei e prezentă și palpabilă.

[Mihail Victus · Rating 4 out of 5]

Poate am unele (foarte) mici nemulțumiri legate de câteva dialoguri și de un text care nu stă bine lângă celelalte (pare rupt dintr-un altfel de volum de povestiri), dar un lucru atrage la povestirile lui Răileanu, dincolo de orice: scriitura, stilul. Și prin asta textele primesc mai multe straturi și devin mai „cărnoase”, au mai multe de oferit decât la o primă vedere.

[Daniel Comiza · Rating 5 out of 5]

Texte interesante, iar finalurile primelor două sunt ca Făt-Frumos care se dă peste cap și se transformă într-un păun multicolor sau ca în desenele animate japoneze, manga, parcă, nu mă pricep, când animalul devine pasăre măiastră din cintezoi.
Numele Noapteș mi-a plăcut maxim. Seamănă cu o idee de nume și de poveste pe care o am în minte. La fel și Deux Ex machina. El Niño, la fel.

[Iulia Pana · Rating 4 out of 5]

Ferentari Safari !

[Ioana Stănescu · Rating 3 out of 5]

3.5

[Vladimir Ghinculov · Rating 5 out of 5]

O colecție de povestiri, scrise bine, cu forță. Personajele sunt puternice, bine conturate iar drama e mereu prezentă chiar dacă uneori se remarcă prin discreție.

[Ion · Rating 5 out of 5]

E un aer de detașare elegantă, nu se simte umbra vreunei încrâncenări care mai există uneori în ceea ce se publică în LRC. Mi-a plăcut îndeosebi Ferentari Safari, o scenă de film în care ești proiectat, de aici cele 5 stele, ca la o întrecere de atletism la care câștigătoare concursului este cea mai reușită încercare, nu media tuturor (aka fără cablu HDMI). El Nino, Cum să nu mori repede, Pe plaja Tarifa, Hoarder sunt printre preferatele mele - în multe texte straniul pare de când lumea acolo și autorul nu face decât să dea perdeaua la o parte ca să-l vedem. Bogdan preferă uneori să se despartă de personajele sale fără un twist, cum fac mulți, ci fixându-se pe o imagine sau o stare de incertitudine ori melancolie. Poate de aceea senzația că anumite povestiri ar putea fi capitole dintr-un roman. Un volum care dă - prin "contorsiunile spiritului" - un ghiont înainte prozei scurte de la noi.
LE: https://nesemnate.ro/picioare-de-lotu...