What do you think?
Rate this book
Azilul meu
În plin Război Rece, doi români fugiți din țară ajung în mijlocul deșertului algerian, unde primesc o misiune importantă: să participe la pregătirea unor teste nucleare subterane desfășurate de armata franceză. Cei doi sunt martori ai unei detonări în timpul căreia o galerie cedează, iar gazele radioactive scapă la suprafață. Pe lângă aspra climă sahariană, românii au de înfruntat și alte pericole. Printre contractorii civili umblă zvonuri ciudate despre experimente care-și propun deschiderea unor găuri de vierme, accesarea unor tuneluri prin timp și spațiu, iar din fascinația pe care o sădesc asemenea teorii în cei prea temerari se pot naște primejdii inimaginabile. Totodată, există oameni care de sute de ani își duc zilele în deșert, iar cultivarea unei relații cordiale cu ei se dovedește a fi o provocare pentru europeni. Deși atât de multe lucruri îi separă, militarii francezi, fugarii români și beduinii arabi găsesc ceva ce-i unește: umanitatea. Vor purta războaie, vor urî, vor face experimente nebunești, dar, pe lângă toate acestea, vor țese și povești de dragoste. Și, orice ar face, își vor căuta neîncetat locul și menirea. Unii dintre ei le vor găsi.
- GenresRomania
208 pages, Paperback
First published May 1, 2024
1 person is currently reading
59 people want to read
About the author
Alexandru Lamba
46 books185 followersAlexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. Este absolvent al facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, în prezent activând în domeniul IT.
În domeniul literar, a debutat în Gazeta SF cu o povestire în 2013.
În registru SF, a publicat două romane: „Sub steaua infraroșie” (ed. Tritonic, 2016) și „Arhitecții speranței” (ed. Tritonic, 2017), un volum de proză scurtă „Singurătatea singularității” (ed. Herg Benet, 2018) și volumul „Cărări pe gheață”, primul al seriei Young-Adult „Stele și gheață” (ed. Herg Benet, 2019). A scris scenariul pentru albumele de bandă desenată „Focurile lumii noi” (ed. Geek Network, 2018) și „Povești din lumi și timpuri” (ed Pavcon, 2022), ilustrat de Alexandra Gold.
În 2022, a publicat romanul realist „Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte”, la editura Litera, în colecția „Biblioteca de proză contemporană”.
A publicat proză scurtă în diverse reviste, printre care: „Revista de cultură Familia”, „Știință și tehnică”, „Almanahul Anticipația” (ed. Nemira), „Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice CPSF” (ed. Nemira), „Revista Galileo” (ed. Millennium).
Este membru fondator al clubului ANTARES Science-Fiction & Fantasy din Brașov. Între 2015 și 2019 a fost redactor-șef al revistei online Gazeta SF, iar între 2019 și 2023 a fost editor al revistei online Galaxia 42, ambele fiind publicații dedicate literaturii SF și Fantasy.
Pentru „Sub steaua infraroșie” a primit premiul pentru cel mai bun debut la festivalul Sci+Fi Fest 2017, organizat de revista Știință și tehnică, premiul pentru cel mai bun debut la Antares Fest 2017, precum și o nominalizare la premiul Vladimir Colin. Pentru „Arhitecții speranței” a primit premiul pentru cel mai bun roman SF al anului 2017 la Antares Fest 2018. „Singurătatea singularității” a primit premiul „Vladimir Colin” pentru cel mai bun volum de proză scurtă SF în anul 2021, „Cărări pe gheață” și „Focurile lumii noi” fiind și ele nominalizate pentru premiul Colin, la categoriile „Cel mai bun roman Fantasy”, respectiv „Cel mai bun album de bandă desenată”.
În 2016, Alexandru Lamba a primit premiul de încurajare „Chrysalis”, al European Science Fiction Society, ESFS.
În prezent colaborează cu publicațiile „Ficțiunea OPT Motive” și „Revista Familia” pentru care scrie în mod regulat cronici de carte românească.
În domeniul literar, a debutat în Gazeta SF cu o povestire în 2013.
În registru SF, a publicat două romane: „Sub steaua infraroșie” (ed. Tritonic, 2016) și „Arhitecții speranței” (ed. Tritonic, 2017), un volum de proză scurtă „Singurătatea singularității” (ed. Herg Benet, 2018) și volumul „Cărări pe gheață”, primul al seriei Young-Adult „Stele și gheață” (ed. Herg Benet, 2019). A scris scenariul pentru albumele de bandă desenată „Focurile lumii noi” (ed. Geek Network, 2018) și „Povești din lumi și timpuri” (ed Pavcon, 2022), ilustrat de Alexandra Gold.
În 2022, a publicat romanul realist „Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte”, la editura Litera, în colecția „Biblioteca de proză contemporană”.
A publicat proză scurtă în diverse reviste, printre care: „Revista de cultură Familia”, „Știință și tehnică”, „Almanahul Anticipația” (ed. Nemira), „Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice CPSF” (ed. Nemira), „Revista Galileo” (ed. Millennium).
Este membru fondator al clubului ANTARES Science-Fiction & Fantasy din Brașov. Între 2015 și 2019 a fost redactor-șef al revistei online Gazeta SF, iar între 2019 și 2023 a fost editor al revistei online Galaxia 42, ambele fiind publicații dedicate literaturii SF și Fantasy.
Pentru „Sub steaua infraroșie” a primit premiul pentru cel mai bun debut la festivalul Sci+Fi Fest 2017, organizat de revista Știință și tehnică, premiul pentru cel mai bun debut la Antares Fest 2017, precum și o nominalizare la premiul Vladimir Colin. Pentru „Arhitecții speranței” a primit premiul pentru cel mai bun roman SF al anului 2017 la Antares Fest 2018. „Singurătatea singularității” a primit premiul „Vladimir Colin” pentru cel mai bun volum de proză scurtă SF în anul 2021, „Cărări pe gheață” și „Focurile lumii noi” fiind și ele nominalizate pentru premiul Colin, la categoriile „Cel mai bun roman Fantasy”, respectiv „Cel mai bun album de bandă desenată”.
În 2016, Alexandru Lamba a primit premiul de încurajare „Chrysalis”, al European Science Fiction Society, ESFS.
În prezent colaborează cu publicațiile „Ficțiunea OPT Motive” și „Revista Familia” pentru care scrie în mod regulat cronici de carte românească.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 22 of 22 reviews
June 19, 2024
Într-o literatură contemporană în care tot mai mulți scriitori se simt atât de confortabil pe șezlongul autoficțiunii încât le e aproape imposibil să se mai ridice de pe el (nu mă refer neapărat la literatura noastră, Manuel Vilas, de pildă, e un nume cu ștaif care îmi vine în minte acum), e firesc să admir la Alexandru Lamba capacitatea de a se reinventa la fiecare apariție editorială.
După cum știți, a început cu science-fiction (prin romanele "Sub steaua infraroșie" și "Arhitecții speranței" și volumul de povestiri "Singurătatea singularității"), a virat spre thriller psihologic - prin romanul de succes apărut la Editura Litera: "Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte" și revine cu "Azilul meu" (Polirom, 2024), aducând un amestec de familiar și exotic și demonstrând (încă!) o originalitate fecundă, care îl împiedică să "încremenească în proiect".
Ca să intrați mai adânc în atmosfera din "Azilul meu", vă rog să vi-i imaginați pe Lawrence al Arabiei și Oppenheimer stând la taifas pe un covor persan în vârful unei dune și servind cafea la nisip.
Cu alte cuvinte, în roman e vorba de două povești paralele, cea a Anissei, o fată dintr-un trib de beduini, și cea a lui Radu, un sudor român care evadează din România anilor '60, primește azil politic în Franța, de unde e transferat ulterior în deșertul Algeriei pentru a lua parte la niște experimente nucleare secrete. Două planuri narative care se întrepătrund, fiți fără grijă (zic asta, fiindcă, nu de puține ori, întâlnești în cărți fire epice lăsate de izbeliște), culminând cu un final spectaculos care te ține cu sufletul la gură.
Dacă ar fi să caut cu tot dinadinsul nod în papură cărții, i-aș atrage atenția autorului că sunt câteva pagini de ceea ce americanii numesc "info dump". Adică o reversare de informații mult prea tehnice sau specifice peste cititor. Dar nici aici nu pot fi chițibușar până la capăt, fiindcă mintea hiper-analitică a lui Alex e îmblânzită imediat de un fior poetic, ca de atingerea unei femei beduine. Chiar, cine s-ar fi așteptat ca într-un suflet de inginer electrotehnist să încapă atâta poezie?
"Nestatornicia e cusută în fibrele lumii, chiar dacă nu apare decât uneori la suprafața broderiei."
"Doar scânteierile ochilor, plutind deasupra stafiei de alb a robei, rupeau întunericul nopții, care parcă îi mânjise fața smeadă."
După cum știți, a început cu science-fiction (prin romanele "Sub steaua infraroșie" și "Arhitecții speranței" și volumul de povestiri "Singurătatea singularității"), a virat spre thriller psihologic - prin romanul de succes apărut la Editura Litera: "Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte" și revine cu "Azilul meu" (Polirom, 2024), aducând un amestec de familiar și exotic și demonstrând (încă!) o originalitate fecundă, care îl împiedică să "încremenească în proiect".
Ca să intrați mai adânc în atmosfera din "Azilul meu", vă rog să vi-i imaginați pe Lawrence al Arabiei și Oppenheimer stând la taifas pe un covor persan în vârful unei dune și servind cafea la nisip.
Cu alte cuvinte, în roman e vorba de două povești paralele, cea a Anissei, o fată dintr-un trib de beduini, și cea a lui Radu, un sudor român care evadează din România anilor '60, primește azil politic în Franța, de unde e transferat ulterior în deșertul Algeriei pentru a lua parte la niște experimente nucleare secrete. Două planuri narative care se întrepătrund, fiți fără grijă (zic asta, fiindcă, nu de puține ori, întâlnești în cărți fire epice lăsate de izbeliște), culminând cu un final spectaculos care te ține cu sufletul la gură.
Dacă ar fi să caut cu tot dinadinsul nod în papură cărții, i-aș atrage atenția autorului că sunt câteva pagini de ceea ce americanii numesc "info dump". Adică o reversare de informații mult prea tehnice sau specifice peste cititor. Dar nici aici nu pot fi chițibușar până la capăt, fiindcă mintea hiper-analitică a lui Alex e îmblânzită imediat de un fior poetic, ca de atingerea unei femei beduine. Chiar, cine s-ar fi așteptat ca într-un suflet de inginer electrotehnist să încapă atâta poezie?
"Nestatornicia e cusută în fibrele lumii, chiar dacă nu apare decât uneori la suprafața broderiei."
"Doar scânteierile ochilor, plutind deasupra stafiei de alb a robei, rupeau întunericul nopții, care parcă îi mânjise fața smeadă."
October 19, 2024
Una din cele mai bune lucrări de ficțiune despre un proiect nuclear postbelic, în cazul acesta, probabil singura lucrare de ficțiune despre misiunea nucleară franceză din Algeria. Elementele de intrigă și suspans se împletesc armonios cu fundația istorică pe care s-a construit romanul. Am fost surprins și de reproducerea fidelă a situațiilor etnice și politice din interiorul deșertului saharian.
August 18, 2024
Un roman care arată talentul de povestitor excelent al lui Alex Lamba. Mi-ar fi plăcut ca partea SF să fie mai dezvoltată, dar înțeleg de ce a ales autorul varianta asta. Mi-e greu să scriu ceva despre carte, de teamă să nu dau spoilere. Voi spune doar că este exact genul meu de roman, care nu oferă răspunsuri, ci ridică întrebări. În cazul de față: Ce ai alege între supraviețuire și participarea la un proiect care, dacă ar reuși, ar schimba radical lumea în care trăim? Cred că povestea Anissei ar fi adus un plus de exotism dacă ar fi fost spusă „cu vocea ei”, nu a personajului narator. Dincolo de asta, sper ca acest roman să aibă cât mai mulți cititori (pasionați de SF sau nu!) și să se bucure de aprecierea binemeritată.
February 25, 2025
Mi-a plăcut mult idee cărții
Mi-ar fi plăcut mai mult contur personajelor
Nu prea le-am simțit integre și nu am reușit să empatizez cu ele
Oricât de rău ai crede ca o duci, să știi ca undeva, cineva , te invidiază pentru viața ta
Mi-ar fi plăcut mai mult contur personajelor
Nu prea le-am simțit integre și nu am reușit să empatizez cu ele
Oricât de rău ai crede ca o duci, să știi ca undeva, cineva , te invidiază pentru viața ta
June 10, 2024
Mi-a plăcut cartea asta. Mi-a plăcut pentru că, deși e literatură românească modernă, nu a avut nicio pretenție de la mine - nu a vrut să-mi dea vreun mesaj, nu a vrut să acceadă în loja elitiștilor, a vrut doar să-mi spună o poveste.
E o poveste bună? Eu cred că este. Dincolo de ornamente și teste atomice, e povestea unui om care a emigrat dintr-o țară de după cortina de fier și a descoperit că cel mai bine îi e în... deșert, ceea ce ne spune ca personajul era ok cu privațiunile, doar că voia unele impuse de natură, nu de regim. Respect!
Recomand, 7/8 - e o lectură ușoară, merge bine în week-endurile de vară (pentru că... mă rog... e cu deșert...)
E o poveste bună? Eu cred că este. Dincolo de ornamente și teste atomice, e povestea unui om care a emigrat dintr-o țară de după cortina de fier și a descoperit că cel mai bine îi e în... deșert, ceea ce ne spune ca personajul era ok cu privațiunile, doar că voia unele impuse de natură, nu de regim. Respect!
Recomand, 7/8 - e o lectură ușoară, merge bine în week-endurile de vară (pentru că... mă rog... e cu deșert...)
March 14, 2025
Când citești o poveste și pentru poveste, dar și pentru felul în care e scrisă, se întâmplă ceva: spațiul încetează să aibă doar trei dimensiuni împrejur, iar timpul nu mai există.
N-am putut s-o las până n-am terminat-o.
N-am putut s-o las până n-am terminat-o.
July 26, 2024
Pe mine m-a zăpăcit romanul ăsta. În sensul bun al cuvântului. Nu știu încă unde să-l clasez pentru că are și F (ficțiune) și SF (science fiction).
Titlul, atât de specific, mi-a ridicat primul semn de întrebare. În DEX, azil este definit ca fiind acel loc unde cineva găsește ocrotire. Am făcut legătura cu azilul politic, pentru că naratorul este un refugiat român în perioada comunismului. Dar nu m-a mulțumit această concluzie pentru că mi s-a părut că ar fi prea deconspirativ, mai ales pentru un autor ca Alexandru Lamba care este cunoscut și apreciat pentru finalurile surprinzătoare ale romanelor sale.
Povestea este una care curge extrem de bine, este fluidă. Alexandru alternează cinematic planuri narative care ajung să se intersecteze la un moment dat.
Trebuie să recunosc că au existat pasaje din roman la care, pentru a le putea urmări și înțelege, a fost nevoie să sap adânc în trecut pentru a-mi reaminti concepte de algebră și geometrie. Dar a fost o călătorie plăcută down the memory lane.
Am redescoperit aici pasiunea pentru SF a autorului, dar care este suficient de echilibrat folosită astfel încât să poată ține în poveste mai multe categorii de cititori.
Ca stare pe care mi-a creat-o și ca modalitate de a construi povestea, alternând cu măiestrie F cu SF, am asemuit acest roman cu ERAL, al lui Liviu Surugiu.
Finalul romanului, specialitatea casei la Alexandru Lamba, m-a transportat într-un hiperspațiu multi fațetat. Mă așteptam să fiu surprins, dar deznodământul pe care am încercat să-l descopăr a fost spart de Alexandru în mai multe bucăți. Deși te poți simți bulversat, ești pus în situația de a descoperi fiecare bucată de deznodământ ca pe o realitate distinctă a hiperspațiului romanului.
Cu ce am rămas din romanul Azilul meu:
Titlul, atât de specific, mi-a ridicat primul semn de întrebare. În DEX, azil este definit ca fiind acel loc unde cineva găsește ocrotire. Am făcut legătura cu azilul politic, pentru că naratorul este un refugiat român în perioada comunismului. Dar nu m-a mulțumit această concluzie pentru că mi s-a părut că ar fi prea deconspirativ, mai ales pentru un autor ca Alexandru Lamba care este cunoscut și apreciat pentru finalurile surprinzătoare ale romanelor sale.
Povestea este una care curge extrem de bine, este fluidă. Alexandru alternează cinematic planuri narative care ajung să se intersecteze la un moment dat.
Trebuie să recunosc că au existat pasaje din roman la care, pentru a le putea urmări și înțelege, a fost nevoie să sap adânc în trecut pentru a-mi reaminti concepte de algebră și geometrie. Dar a fost o călătorie plăcută down the memory lane.
Am redescoperit aici pasiunea pentru SF a autorului, dar care este suficient de echilibrat folosită astfel încât să poată ține în poveste mai multe categorii de cititori.
Ca stare pe care mi-a creat-o și ca modalitate de a construi povestea, alternând cu măiestrie F cu SF, am asemuit acest roman cu ERAL, al lui Liviu Surugiu.
Finalul romanului, specialitatea casei la Alexandru Lamba, m-a transportat într-un hiperspațiu multi fațetat. Mă așteptam să fiu surprins, dar deznodământul pe care am încercat să-l descopăr a fost spart de Alexandru în mai multe bucăți. Deși te poți simți bulversat, ești pus în situația de a descoperi fiecare bucată de deznodământ ca pe o realitate distinctă a hiperspațiului romanului.
Cu ce am rămas din romanul Azilul meu:
... poveștile sunt ceea ce sunt.
Sunt povești, nu sunt tot timpul adevărate.
...
Poveștile sunt ceea ce sunt, iar viața este ceea ce este.
November 9, 2024
Sunt uimit , foarte uimit. N-am cumpărat această carte având ceva așteptări de la ea am luat-o mai mult la întâmplare iar după primul capitol mă gândeam ca așa și va rămâne , o carte luată la întâmplare. Dar nu acesta a fost cazul , m-am îndrăgostit rapid de personaje toate fiind foarte bine scrise mai ales Radu , cu cat citeam mai mult mă convingeam de faptul ca Radu chiar e un om , pare ciudat dar rar simt ca găsesc în povești simplul fapt ca un caracter să-ți redea feelingul ca e într-adevăr un om ca tine , nu un caracter , nu personaj . Sunt foarte multe de spus despre aceste caractere și cartea as a whole dar simt ca doar o să mă încurc mai mult , acesta fiind primul meu review.
Recomand din suflet această carte iar de la mine primește un 4.5 stele puternic ;)
Recomand din suflet această carte iar de la mine primește un 4.5 stele puternic ;)
December 21, 2024
Un roman SF despre relații umane, aventuri și aspirații, cu personaje și legături complexe. Un roman istoric despre evenimente mai puțin mediatizate, cu note fantastice, științifice și umoristice. O lectură ce aduce împreună concepte și tehnici neașteptate ca să livreze o experiență și o poveste deosebite.
July 1, 2024
Cu o premisă care spre final m-a dus puțin cu gândul la Interstellar, noul microroman (estimez în jur de 45.000 de cuvinte) al lui Alexandru Lamba poate fi totodată un fel de reamintire pentru scriitori: uneori e de-ajuns să te așezi în fața paginii albe și să spui o poveste, fără alte pretenții. Iar partea cu orfana beduină chiar are o aromă de O mie și una de nopți, scrisă într-un stil diferit de restul (aș comenta că, din moment ce întreaga carte e povestită de același personaj, asta creează o ușoară discordanță, dar detaliul poate fi trecut cu vederea într-un volum care nu mizează pe procedee stilistice și/sau asemenea detalii). O poveste bine echilibrată, rotundă, exotică.
January 28, 2025
A fost ok.
Un minus mare pentru editură faptul că, la o carte așa de subțire și la o editură cu un asemenea nume, m-am trezit că volumul se desface la ultimele pagini.
Radu este un român fugit în Occident în anii '60. Ajuns în Franța, el este relocat în deșertul algerian, unde este implicat în testele nucleare, timp în care ia contact cu o populație nomadă.
Am ezitat foarte mult înainte să cumpăr cartea aceasta. Îmi place de mor cum scrie Alex SF - ideile, expunerea științifică, speculațiile, îndrăzneala imaginației. Mă temeam că o carte de alt gen avea să mă dezamăgească. Și exact așa s-a întâmplat.
Cartea, în sine, e una bună. Sunt convins că va plăcea multora. Atenția lui Alex la detalii, conștiinciozitatea cu care se documentează, se vede în fiecare pagină a romanului. Senzația este că ai fost transpus în acele vremuri - mi-a evocat o serie de cărți scrise în acea perioadă ca atmosferă, context etc. Nota 10 pentru asta. Tribul nomad are doza lui de exotism. Pe de o parte, poate părea deranjant că autorul nu intră prea adânc în viața lui, pe de altă parte, asta a permis să-i dea un aer de „O mie și una de nopți” (triste, de data asta), care cred că a îmbogățit volumul, nu l-a sărăcit.
Personajele sunt strict funcționale, dar, din nou, asta e specific scrierilor acelor ani. Tind să cred că, deși pentru standardele actuale poate părea un minus, autorul le-a păstrat așa tocmai pentru a crește veridicitatea scrierii. În opinia mea, i-a ieșit exact cum trebuia. Iar modul cum se joacă la final cu cititorul (o tehnică folosită de el și în alte scrieri) constituie un artificiu pe care l-am admirat și care, în opinia mea, dovedește talentul unui scriitor foarte bun.
Dar Goodreads nu-i despre cât de bună e o carte, ci despre percepția personală. Iar pentru mine genul ăsta de scriere e neinteresantă. Nu bifează lucrurile pentru care îmi place mie să citesc. Frustrarea a fost imensă când am văzut că autorul încearcă să strecoare o mică doză de speculație științifică - n-am putut decât să regret că n-am în față un volum hard-SF, în care autorul să se dezlănțuie și să mă ducă „where no man has gone before”. Așa, doar s-a jucat cu ea la intrare, cum zice un confrate scriitor. Ceea ce, ținând cont cât de mult îmi place mie cum scrie Alex (hard-)SF, a reprezentat un „turn off” major, în loc să mă bucure că există și un pic de SF. De fapt, chestia asta mă face mereu să am rețineri când cineva îmi recomandă o carte mainstream spunându-mi „Citește-o, o să-ți placă, are și un pic de SF!”. Nu, oameni buni, aproape sigur n-o să-mi placă! Pentru mine, dacă „are și un pic de SF” e doar frustrare, am senzația că autorul își bate joc de mine; eu vreau ca partea de SF să fie miezul și să fie exploatată până acolo unde mintea mea abia mai poate înțelege conceptele expuse, iar imaginația se desfată cu lucruri la care nici cu gândul n-am gândit. Alex nu face asta. El oprește parte de SF exact când trebuia să devină mai interesantă.
„Azilul meu” nu e ceea ce vreau eu să citesc când am sub ochi o carte de Alexandru Lamba. Știu, direcția aleasă de el are șanse mai mari să-i asigure succesul literar. Este un scriitor foarte talentat și sunt convins că are șanse să ajungă, în câțiva ani, unul dintre scriitori autohtoni importanți. Doar că pe mine nu mă interesează genul acesta de literatură, prin urmare drumurile noastre se despart aici. Voi aștepta, cu speranță, un nou SF - când o fi să fie. Ba, chiar, poate fi un mainstream combinat cu SF, dar în genul „Timperfect”-ului lui Benford, ori a „Turbion”-ului lui Wilson, în care, pe sute de pagini, autorii pornesc de la un cadru mainstream și adaugă, treptat, elemente SF, dezvoltându-le până când cele două formează un întreg solid, de impact.
Până atunci, însă, vă îndemn să citiți cartea asta. Sunt foarte mari șanse să vă placă, exact din motivele care o fac să nu fie pentru mine.
Un minus mare pentru editură faptul că, la o carte așa de subțire și la o editură cu un asemenea nume, m-am trezit că volumul se desface la ultimele pagini.
Radu este un român fugit în Occident în anii '60. Ajuns în Franța, el este relocat în deșertul algerian, unde este implicat în testele nucleare, timp în care ia contact cu o populație nomadă.
Am ezitat foarte mult înainte să cumpăr cartea aceasta. Îmi place de mor cum scrie Alex SF - ideile, expunerea științifică, speculațiile, îndrăzneala imaginației. Mă temeam că o carte de alt gen avea să mă dezamăgească. Și exact așa s-a întâmplat.
Cartea, în sine, e una bună. Sunt convins că va plăcea multora. Atenția lui Alex la detalii, conștiinciozitatea cu care se documentează, se vede în fiecare pagină a romanului. Senzația este că ai fost transpus în acele vremuri - mi-a evocat o serie de cărți scrise în acea perioadă ca atmosferă, context etc. Nota 10 pentru asta. Tribul nomad are doza lui de exotism. Pe de o parte, poate părea deranjant că autorul nu intră prea adânc în viața lui, pe de altă parte, asta a permis să-i dea un aer de „O mie și una de nopți” (triste, de data asta), care cred că a îmbogățit volumul, nu l-a sărăcit.
Personajele sunt strict funcționale, dar, din nou, asta e specific scrierilor acelor ani. Tind să cred că, deși pentru standardele actuale poate părea un minus, autorul le-a păstrat așa tocmai pentru a crește veridicitatea scrierii. În opinia mea, i-a ieșit exact cum trebuia. Iar modul cum se joacă la final cu cititorul (o tehnică folosită de el și în alte scrieri) constituie un artificiu pe care l-am admirat și care, în opinia mea, dovedește talentul unui scriitor foarte bun.
Dar Goodreads nu-i despre cât de bună e o carte, ci despre percepția personală. Iar pentru mine genul ăsta de scriere e neinteresantă. Nu bifează lucrurile pentru care îmi place mie să citesc. Frustrarea a fost imensă când am văzut că autorul încearcă să strecoare o mică doză de speculație științifică - n-am putut decât să regret că n-am în față un volum hard-SF, în care autorul să se dezlănțuie și să mă ducă „where no man has gone before”. Așa, doar s-a jucat cu ea la intrare, cum zice un confrate scriitor. Ceea ce, ținând cont cât de mult îmi place mie cum scrie Alex (hard-)SF, a reprezentat un „turn off” major, în loc să mă bucure că există și un pic de SF. De fapt, chestia asta mă face mereu să am rețineri când cineva îmi recomandă o carte mainstream spunându-mi „Citește-o, o să-ți placă, are și un pic de SF!”. Nu, oameni buni, aproape sigur n-o să-mi placă! Pentru mine, dacă „are și un pic de SF” e doar frustrare, am senzația că autorul își bate joc de mine; eu vreau ca partea de SF să fie miezul și să fie exploatată până acolo unde mintea mea abia mai poate înțelege conceptele expuse, iar imaginația se desfată cu lucruri la care nici cu gândul n-am gândit. Alex nu face asta. El oprește parte de SF exact când trebuia să devină mai interesantă.
„Azilul meu” nu e ceea ce vreau eu să citesc când am sub ochi o carte de Alexandru Lamba. Știu, direcția aleasă de el are șanse mai mari să-i asigure succesul literar. Este un scriitor foarte talentat și sunt convins că are șanse să ajungă, în câțiva ani, unul dintre scriitori autohtoni importanți. Doar că pe mine nu mă interesează genul acesta de literatură, prin urmare drumurile noastre se despart aici. Voi aștepta, cu speranță, un nou SF - când o fi să fie. Ba, chiar, poate fi un mainstream combinat cu SF, dar în genul „Timperfect”-ului lui Benford, ori a „Turbion”-ului lui Wilson, în care, pe sute de pagini, autorii pornesc de la un cadru mainstream și adaugă, treptat, elemente SF, dezvoltându-le până când cele două formează un întreg solid, de impact.
Până atunci, însă, vă îndemn să citiți cartea asta. Sunt foarte mari șanse să vă placă, exact din motivele care o fac să nu fie pentru mine.
July 11, 2024
Alexandru Lamba știe să scrie o poveste care să te țină în priză până la final.
După ce i-am citit thrillerul "Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte", o lectură alertă și cu suspans, am parcurs “Azilul meu” cu încărcătură emoțională pentru că m-am simțit atașată imediat de Radu, personajul principal care fuge din România comunistă pentru a o lua de la capăt în Franța. Numai că - așa se întâmplă întotdeauna - planurile de acasă rămân undeva pe drum. Radu și prietenul său primesc de lucru în nordul Africii și ceea ce pare la început o misiune pe termen scurt se transformă într-o aventură cu teste atomice, interese politice, manipulări și un cadru al geometriei spațiale care pare să le cuprindă pe toate. Interesant cum a făcut autorul “digerabilă” toată partea de inginerie și cum a integrat-o în poveste fără să mă piardă. Planul principal e secundat de povestea Anissei, o sclavă a cărei poveste incredibilă se întrepătrunde treptat cu cea a lui Radu. Frumos finalul, era să mă declar dezamăgită chiar înainte de ultimele pagini. Mi-a plăcut mult “Azilul meu”, abia astept următoarea carte semnată de Alexandru Lamba.
“Emoția evenimentului mi se dizolvase în fumul din piept, iar eu am suflat-o usor, afară. Mâna mi-a coborât, George a luat țigara dintre degetele mele nesimțitoare. Eram aici, cerul deasupra, peste tot, albastru, adânc, te-ar fi înghițit fără să facă un val cât de mic dacă ai fi căzut în el, așa cum cădeai dintr-un loc într-altul, dintr-o țară într-alta, când nu erai atent.”
“[…]Bum!
Am vazut hiperspațiul. De îndată ce am simțit hurducătura, o forță enormă m-a împins inainte. Mai mult ca sigur că bobina primară din galerie a fost alimentată, iar curentul indus în cea secundară, din capsulă, a facut ca întreaga hardughie să accelereze, ca o torpilă, spre miezul exploziei. Ciudat,, dar nu m-am temut de imaginea fiarelor smulse și topite în jurul meu sau a trupului meu nimicit într-o fracțiune de secundă.”
După ce i-am citit thrillerul "Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte", o lectură alertă și cu suspans, am parcurs “Azilul meu” cu încărcătură emoțională pentru că m-am simțit atașată imediat de Radu, personajul principal care fuge din România comunistă pentru a o lua de la capăt în Franța. Numai că - așa se întâmplă întotdeauna - planurile de acasă rămân undeva pe drum. Radu și prietenul său primesc de lucru în nordul Africii și ceea ce pare la început o misiune pe termen scurt se transformă într-o aventură cu teste atomice, interese politice, manipulări și un cadru al geometriei spațiale care pare să le cuprindă pe toate. Interesant cum a făcut autorul “digerabilă” toată partea de inginerie și cum a integrat-o în poveste fără să mă piardă. Planul principal e secundat de povestea Anissei, o sclavă a cărei poveste incredibilă se întrepătrunde treptat cu cea a lui Radu. Frumos finalul, era să mă declar dezamăgită chiar înainte de ultimele pagini. Mi-a plăcut mult “Azilul meu”, abia astept următoarea carte semnată de Alexandru Lamba.
“Emoția evenimentului mi se dizolvase în fumul din piept, iar eu am suflat-o usor, afară. Mâna mi-a coborât, George a luat țigara dintre degetele mele nesimțitoare. Eram aici, cerul deasupra, peste tot, albastru, adânc, te-ar fi înghițit fără să facă un val cât de mic dacă ai fi căzut în el, așa cum cădeai dintr-un loc într-altul, dintr-o țară într-alta, când nu erai atent.”
“[…]Bum!
Am vazut hiperspațiul. De îndată ce am simțit hurducătura, o forță enormă m-a împins inainte. Mai mult ca sigur că bobina primară din galerie a fost alimentată, iar curentul indus în cea secundară, din capsulă, a facut ca întreaga hardughie să accelereze, ca o torpilă, spre miezul exploziei. Ciudat,, dar nu m-am temut de imaginea fiarelor smulse și topite în jurul meu sau a trupului meu nimicit într-o fracțiune de secundă.”
October 15, 2024
Nu am starea potrivită să scriu o recenzie detaliată acum, dar dacă nu scriu nimic, nu voi scrie. „Review to follow” e una dintre marile iluzii ale Goodreadsului.
„Azilul meu” e o poveste despre un român fugit din România anilor '60 și ajuns din una-n alta să lucreze ca sudor la o bază militară algeriană unde se fac experimente nucleare. Dar par să existe și alte interese la mijloc.
Povestea ne-o spune Radu însuși, personajul principal, la 50-60 de ani după ce s-a petrecut, când i-o povestește un reporter care vrea să afle ce s-a întâmplat cu fugiții din acea perioadă istorică. Radu e căsătorit de multă vreme cu o localnică și s-a integrat între nomazii deșertului.
Povestea din trecut e de fapt două: cea a lui Radu (petrecută în principal la bază) și cea a unei beduine orfane tratate ca un animal de tribul ei pentru că nu aparține nimănui. Dar pe măsură ce trece timpul, povestea ei tinde să dispară și rămâne doar înțelegerea că el a făcut o pasiune pentru ea - care nu e foarte bine integrată cu firul principal al poveștii.
Din păcate, ceva parcă n-a funcționat chiar cum ar trebui în carte. Faptul că ar fi trebuit să-mi pese mai mult de personajul George mă lovește doar pe final. Povestea fetei pare spusă de un narator omniscient, pentru că nu prea are sens povestită de Radu. Părțile din deșert au un aer poetic care nu prea pușcă cu realismul din rest. Ar fi mers ori să fie un text mai lung și mai bine închegat, ori mai scurt și mai condensat, cred eu, ca să nu sară la fel de mult în ochi nebunia și implauzibilitatea unor detalii.
„Azilul meu” e o poveste despre un român fugit din România anilor '60 și ajuns din una-n alta să lucreze ca sudor la o bază militară algeriană unde se fac experimente nucleare. Dar par să existe și alte interese la mijloc.
Povestea ne-o spune Radu însuși, personajul principal, la 50-60 de ani după ce s-a petrecut, când i-o povestește un reporter care vrea să afle ce s-a întâmplat cu fugiții din acea perioadă istorică. Radu e căsătorit de multă vreme cu o localnică și s-a integrat între nomazii deșertului.
Povestea din trecut e de fapt două: cea a lui Radu (petrecută în principal la bază) și cea a unei beduine orfane tratate ca un animal de tribul ei pentru că nu aparține nimănui. Dar pe măsură ce trece timpul, povestea ei tinde să dispară și rămâne doar înțelegerea că el a făcut o pasiune pentru ea - care nu e foarte bine integrată cu firul principal al poveștii.
Din păcate, ceva parcă n-a funcționat chiar cum ar trebui în carte. Faptul că ar fi trebuit să-mi pese mai mult de personajul George mă lovește doar pe final. Povestea fetei pare spusă de un narator omniscient, pentru că nu prea are sens povestită de Radu. Părțile din deșert au un aer poetic care nu prea pușcă cu realismul din rest. Ar fi mers ori să fie un text mai lung și mai bine închegat, ori mai scurt și mai condensat, cred eu, ca să nu sară la fel de mult în ochi nebunia și implauzibilitatea unor detalii.
June 18, 2024
Un 3.7 să par mai interesant.
Cartea se citește ușor. E o poveste, nu o lălăială interminabilă despre micimea și greutatea vieții. O călătorie destul de complicată, prin niște timpuri și locuri deloc familiare mie. Pare că a fost lucrată și șlefuită cu grijă. Povestitorul te ține aproape în povestea lui și te plimbă pe unde îl poartă amintirile. A fost foarte interesant pentru mine magia aia cu geometria spațială. Apoi, cât de rece poate să fie deșertul ăla câteodată.
Mi-ar fi plăcut să fie o carte mai stufoasă, să aflu mai multe despre toate lucrurile alea interesante. Mi s-a părut că focosul (see what I did there?) asupra personajelor a fost puțin cam inegal. A început cu niște lucruri interesante, apoi părea că descoperim o poveste de dragoste incredibilă, apoi hard sci-fi, apoi finalul destul de satisfăcător, nu pot să mint. Cred că putea fi ceva mai bine dozată, dar în final totul s-a împletit cum ar fi trebuit.
În final, o lectură plăcută și un roman bun. Mă aștept ca următorul să fie foarte bun. No pressure.
Cartea se citește ușor. E o poveste, nu o lălăială interminabilă despre micimea și greutatea vieții. O călătorie destul de complicată, prin niște timpuri și locuri deloc familiare mie. Pare că a fost lucrată și șlefuită cu grijă. Povestitorul te ține aproape în povestea lui și te plimbă pe unde îl poartă amintirile. A fost foarte interesant pentru mine magia aia cu geometria spațială. Apoi, cât de rece poate să fie deșertul ăla câteodată.
Mi-ar fi plăcut să fie o carte mai stufoasă, să aflu mai multe despre toate lucrurile alea interesante. Mi s-a părut că focosul (see what I did there?) asupra personajelor a fost puțin cam inegal. A început cu niște lucruri interesante, apoi părea că descoperim o poveste de dragoste incredibilă, apoi hard sci-fi, apoi finalul destul de satisfăcător, nu pot să mint. Cred că putea fi ceva mai bine dozată, dar în final totul s-a împletit cum ar fi trebuit.
În final, o lectură plăcută și un roman bun. Mă aștept ca următorul să fie foarte bun. No pressure.
June 11, 2024
Alexandru Lamba ne oferă o poveste în ramă, una exotică prin cadrul Nord African, autohtonă prin personaje, universală prin mesajul de dragoste transmis.
Radu, personajul principal, reușește să scape, alături de un prieten, de după cortina de fier (acțiunea se petrece în anii 1960) și să e refugieze în Franța. Acolo este recrutat de armata franceză și trimis să lucreze la un proiect nuclear în Algeria. Din momentul în care ajunge în inima deșertului viața lui Radu se complică, oferindu-i numeroase ocazii de a-și testa caracterul, de la camaraderie, la loialitate, de la curiozitate, la compasiune și în final la dragoste. Acțiunea evoluează lent, parcă în ritmul impus de căldura excesivă și uscată a deșertului, dar, spre final, totul capătă o profunzime neașteptată.
Alex se pricepe bine să ne momească într-o direcție, pentru a ne arăta ulterior cât de greșit ne-am uitat. Romanul conține și câte ceva din pasiunea autorului pentru tehnologie și ficțiune științifică.
Radu, personajul principal, reușește să scape, alături de un prieten, de după cortina de fier (acțiunea se petrece în anii 1960) și să e refugieze în Franța. Acolo este recrutat de armata franceză și trimis să lucreze la un proiect nuclear în Algeria. Din momentul în care ajunge în inima deșertului viața lui Radu se complică, oferindu-i numeroase ocazii de a-și testa caracterul, de la camaraderie, la loialitate, de la curiozitate, la compasiune și în final la dragoste. Acțiunea evoluează lent, parcă în ritmul impus de căldura excesivă și uscată a deșertului, dar, spre final, totul capătă o profunzime neașteptată.
Alex se pricepe bine să ne momească într-o direcție, pentru a ne arăta ulterior cât de greșit ne-am uitat. Romanul conține și câte ceva din pasiunea autorului pentru tehnologie și ficțiune științifică.
June 18, 2024
Ca fost contractor ONU într-o țară africană, pot să confirm acuratețea descrierii mediului internațional într-o astfel de țară. Povestea Anissei (o fiică a deșertului), deși ocupă mai puține pagini (din păcate), este evident mai fascinantă, dar se împletește perfect cu cea a protagonistului. Felicitări Alexandru Lamba!
January 26, 2025
O carte bine scrisa si o poveste originala!
Am reusit sa citesc noul roman al lui Alex cam tarziu, dar ma bucur sa marchez 'Azilul meu' ca prima carte pe 2025.
Alex imbina elemente interesante in construirea acestui volum, pentru mine a fost o surpriza de la inceput pana la sfarsit. Nu ma asteptam ca povestea unui personaj de origine romana ajuns in Algeria sa ma captiveze intr-un mod atat de placut. Actiunea se petrece coerent si in timp ce am parcurs fiecare capitol am avut senzatia ca urmaresc un film.
Am reusit sa citesc noul roman al lui Alex cam tarziu, dar ma bucur sa marchez 'Azilul meu' ca prima carte pe 2025.
Alex imbina elemente interesante in construirea acestui volum, pentru mine a fost o surpriza de la inceput pana la sfarsit. Nu ma asteptam ca povestea unui personaj de origine romana ajuns in Algeria sa ma captiveze intr-un mod atat de placut. Actiunea se petrece coerent si in timp ce am parcurs fiecare capitol am avut senzatia ca urmaresc un film.
August 9, 2024
Fain scrisa, se citeste usor si in timp ce o citesti cumva stai si te intrebi oare cum se termina, care e povestea…
Si am ajuns la sfarsit si dai ultima pagina si nu ramai cu intrebari cu chestii de interpretat… pe mine m-a facut sa zambesc la final si sa zic ah! ce poveste pentru ca asta este defapt - o poveste a unui om cu putina istorie, putin SF (sau poate mai mult SF) si dragoste.
Si am ajuns la sfarsit si dai ultima pagina si nu ramai cu intrebari cu chestii de interpretat… pe mine m-a facut sa zambesc la final si sa zic ah! ce poveste pentru ca asta este defapt - o poveste a unui om cu putina istorie, putin SF (sau poate mai mult SF) si dragoste.
December 2, 2024
Imi place foarte mult cum scrie Alexandru Lamba. Iubesc finalurile lui, pana acum nu m-a dezamagit niciunul (2/2). O sa mai citesc si alte opere.
July 22, 2024
Când am postat prima oară despre ceea ce tocmai începusem să citesc, am afirmat că romanul de față e soooo refreshing. Asta deoarece de multă vreme n-am mai întâlnit la un scriitor de la noi ceva atât de îndepărtat de biografism, de autoficționalizare ori de ancorarea în realitatea noastră imediată, într-un aici și acum care este familiar majorității cititorilor.
Dimpotrivă, autorul își plasează personajele într-un context îndepărtat atât ca timp, cât și ca spațiu geografic, iar asta se simte ca o experiență inedită pentru cititorul obișnuit cu proza română contemporană. Pe care o ador, în linii mari, nu mă înțelegeți greșit – doar afirm cu tărie că a fost o experiență atât de necesară această „gură de aer proaspăt”, dacă-mi permiteți clișeul.
Recenzia integrală este aici: https://ancazaharia.ro/un-roman-fugit...
Dimpotrivă, autorul își plasează personajele într-un context îndepărtat atât ca timp, cât și ca spațiu geografic, iar asta se simte ca o experiență inedită pentru cititorul obișnuit cu proza română contemporană. Pe care o ador, în linii mari, nu mă înțelegeți greșit – doar afirm cu tărie că a fost o experiență atât de necesară această „gură de aer proaspăt”, dacă-mi permiteți clișeul.
Recenzia integrală este aici: https://ancazaharia.ro/un-roman-fugit...
March 19, 2025
Lamba e un autor cu un range peste media românească. Mereu caută să vină cu ceva nou. Fără să dau prea multe spoilere, povestea începe într-o zonă oarecum obișnuită pentru mediul literar autohton și încetul cu încetul migrează (pun intended) spre ceva foarte neașteptat.
Mai multe fire narative converg încet, dar sigur spre un final care e (și apoi, din păcate, nu mai e) apoteotic.
Pe parcursul lecturii am avut mereu senzația că ceva nu se leagă, fără să pot pune degetul pe problemă. Răspunsul a venit într-o scenă din ultimul sfert, când Radu, protagonistul, are o revelație legată de soarta unui alt personaj, iar reacția lui mi s-a părut foarte incongruentă (a se citit „exagerată”) raportat la situația dată, și abia atunci mi-a dat seama care e problema cu această poveste: nu ajunsesem să cunosc personajele, nu știam ce le face să ticăie, să meargă înainte sau să stea pe loc, nu le-am văzut interacționând cu însemnătate, relațiile dintre ele sunt superficiale. „Azilul meu” e o poveste a evenimentelor, nu (și) a personajelor, și de aceea impactul emoțional a tot ce se întâmplă în pagină e aproape inexistent. Conceptul e fain și plin de mister, dar spațiul narativ e ca o hală imensă în care mașinăriile se mișcă singure, fără vreo prezență umană reală.
Ce aș mai vrea să complimentez înainte de final e munca de cercetare care se vede clar că a intrat în procesul de creație, lejeritatea cu care sunt redate componentele științifice sugerează că omul și-a făcut temeinic temele pe partea asta.
All in all, not bad. Dar putea fi mult mai bună.
Mai multe fire narative converg încet, dar sigur spre un final care e (și apoi, din păcate, nu mai e) apoteotic.
Pe parcursul lecturii am avut mereu senzația că ceva nu se leagă, fără să pot pune degetul pe problemă. Răspunsul a venit într-o scenă din ultimul sfert, când Radu, protagonistul, are o revelație legată de soarta unui alt personaj, iar reacția lui mi s-a părut foarte incongruentă (a se citit „exagerată”) raportat la situația dată, și abia atunci mi-a dat seama care e problema cu această poveste: nu ajunsesem să cunosc personajele, nu știam ce le face să ticăie, să meargă înainte sau să stea pe loc, nu le-am văzut interacționând cu însemnătate, relațiile dintre ele sunt superficiale. „Azilul meu” e o poveste a evenimentelor, nu (și) a personajelor, și de aceea impactul emoțional a tot ce se întâmplă în pagină e aproape inexistent. Conceptul e fain și plin de mister, dar spațiul narativ e ca o hală imensă în care mașinăriile se mișcă singure, fără vreo prezență umană reală.
Ce aș mai vrea să complimentez înainte de final e munca de cercetare care se vede clar că a intrat în procesul de creație, lejeritatea cu care sunt redate componentele științifice sugerează că omul și-a făcut temeinic temele pe partea asta.
All in all, not bad. Dar putea fi mult mai bună.
Displaying 1 - 22 of 22 reviews