What do you think?
Rate this book
Decădere umană
Volumul de față include romanul Decădere umană, urmat de patru povestiri emblematice pentru personalitatea literară a celui care și-a pus amprenta asupra culturii nipone postbelice: Amintiri (Omoide, 1933), Eleva (Joseito, 1939), O sută de vederi ale Muntelui Fuji (Fugaku hyakkei, 1939), Opt scene din Tōkyō (Tōkyō hakkei, 1941).
Lucrare reprezentativă a literaturii japoneze postbelice, Decădere umană este o carte-cult atât pentru publicul nipon, cât și pentru cititorii de pretutindeni. Folosind convenția jurnalelor găsite, cartea trasează destinul artistului Yōzō Ōba, a cărui viață este marcată de inadecvare, eșec, alienare și disperare.
Plecat la studii la Tōkyō, Yōzō este atras de studiul artei şi de viaţa boemă a capitalei. Împreună cu un alt artist aspirant, Masaki Horiki, Yōzō își trăiește viața fără a reuși să-și găsească un țel (nici arta, nici implicarea politică nu îi aduc împlinirea), recurgând la toate paradisurile artificiale pe care și le permite și sfârșind prin a încerca să se sinucidă.
Lucrare reprezentativă a literaturii japoneze postbelice, Decădere umană este o carte-cult atât pentru publicul nipon, cât și pentru cititorii de pretutindeni. Folosind convenția jurnalelor găsite, cartea trasează destinul artistului Yōzō Ōba, a cărui viață este marcată de inadecvare, eșec, alienare și disperare.
Plecat la studii la Tōkyō, Yōzō este atras de studiul artei şi de viaţa boemă a capitalei. Împreună cu un alt artist aspirant, Masaki Horiki, Yōzō își trăiește viața fără a reuși să-și găsească un țel (nici arta, nici implicarea politică nu îi aduc împlinirea), recurgând la toate paradisurile artificiale pe care și le permite și sfârșind prin a încerca să se sinucidă.
352 pages, Paperback
Published January 1, 2024
11 people are currently reading
90 people want to read
About the author
Osamu Dazai
1,116 books9,393 followersOsamu DAZAI (native name: 太宰治, real name Shūji Tsushima) was a Japanese author who is considered one of the foremost fiction writers of 20th-century Japan. A number of his most popular works, such as Shayō (The Setting Sun) and Ningen Shikkaku (No Longer Human), are considered modern-day classics in Japan.
With a semi-autobiographical style and transparency into his personal life, Dazai’s stories have intrigued the minds of many readers. His books also bring about awareness to a number of important topics such as human nature, mental illness, social relationships, and postwar Japan.
With a semi-autobiographical style and transparency into his personal life, Dazai’s stories have intrigued the minds of many readers. His books also bring about awareness to a number of important topics such as human nature, mental illness, social relationships, and postwar Japan.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 9 of 9 reviews
February 19, 2025
Mai multe scrieri in care apare clasicul asiatic modern: decăzut, se crede protagonist in orice și dă vina pe societate din cauza incapabilitatii lui de a se integra in aceasta societate. Chiar daca ajunge sa realizeze toate greselile pe care le face si de ce se afla in starea sa joasă, spune "de mâine fac asta...sau asta..." dar ajunge sa cadă si mai tare in dependențe,ganduri depresive si incercari, pt ca este leneș și nehotărât. Dar totuși are un mod ok de a descrie anumite lucruri si ee un exemplu bun de "asa nu" si sa fi multumitor ca no chiar daca toti trecem prin greutăți, doamne ajută ca nu avem parte de asa întâmplări.
September 5, 2024
Superficial, redundant, sacadat...
May 18, 2025
Cartea asta mi-a sfâșiat sufletul.
November 9, 2025
Nu era, de fapt, ultimul resort al mândriei unui om capacitatea de a declara că știe ce înseamnă suferința care te poate ucide?
În toate scrierile lui Dazai e vorba, mai devreme sau mai târziu, despre inconsistență, disperare și dezintegrare. Într-un hibrid dostoievskian kafkian, ne pune față în față cu un ego parvenit, infatuat și totodată extrem de fragil, un ego al măștilor și al mascaradelor, pe care, oricât de greu/ușor îl înțelegi, e aproape imposibil să-l deteşti complet. Sunt multe triggere și aspecte problematice, mai ales pentru cititoare.
Personajele lui Dazai [de fapt, ipostazieri (semi)autobiografice] nu cunosc relații sănătoase cu femeile. De aici un sexism crud, netrucat, interiorizat, care își are rădăcinile în copilăria autorului, acolo unde figura servitoarelor devine un memento difuz al abuzului trăit și asumat tacit. O lectură cu adevărat incomodă, fiindcă Dazai nu caută alinare, ci ne obligă să vedem cum arată rațiunea umană atunci când se prăbușește în hăul mult râvnit și construit cu propriile mâini. Se portretizează drept victima perfectă fără a căuta să se victimizeze, un etern perdant, cum se și autointitulează, într-o societate în prag de modernizare ermetică, tensionată, ante și post conflict, la limita absurdului și a excesului performativ.
Maestru al dedublărilor existențiale, Dazai se dezvăluie poate cel mai limpede în Eleva, unde reprezentarea sexului feminin este, mai mult decât până atunci, distorsionată și iremediabil viciată. Autorul nu se poate abține să nu înșire, cu o cursivitate aproape hipnotică, o serie de trucaje reflexive din intimitatea unei adolescente la persoana I: o voce care trădează, în fond, doar un sentimentalism găunos și o superficialitate maladivă, menite să submineze credibilitatea discursului.
Artificiul stilistic funcționează impecabil, cel puțin până în momentul în care cititorul realizează că nu asistă doar la o reprezentare profund polarizată a feminității, ci și la un exercițiu de autoflagelare continuă. În spatele acestei proiecții denaturate se intuiește însuși mecanismul prin care Dazai își convertește propriul dispreț de sine într-o estetică a suferinței, instrumentalizându-și vocile narative pentru a-și aneantiza autoindusa nimicnicie.
În toate scrierile lui Dazai e vorba, mai devreme sau mai târziu, despre inconsistență, disperare și dezintegrare. Într-un hibrid dostoievskian kafkian, ne pune față în față cu un ego parvenit, infatuat și totodată extrem de fragil, un ego al măștilor și al mascaradelor, pe care, oricât de greu/ușor îl înțelegi, e aproape imposibil să-l deteşti complet. Sunt multe triggere și aspecte problematice, mai ales pentru cititoare.
Personajele lui Dazai [de fapt, ipostazieri (semi)autobiografice] nu cunosc relații sănătoase cu femeile. De aici un sexism crud, netrucat, interiorizat, care își are rădăcinile în copilăria autorului, acolo unde figura servitoarelor devine un memento difuz al abuzului trăit și asumat tacit. O lectură cu adevărat incomodă, fiindcă Dazai nu caută alinare, ci ne obligă să vedem cum arată rațiunea umană atunci când se prăbușește în hăul mult râvnit și construit cu propriile mâini. Se portretizează drept victima perfectă fără a căuta să se victimizeze, un etern perdant, cum se și autointitulează, într-o societate în prag de modernizare ermetică, tensionată, ante și post conflict, la limita absurdului și a excesului performativ.
Maestru al dedublărilor existențiale, Dazai se dezvăluie poate cel mai limpede în Eleva, unde reprezentarea sexului feminin este, mai mult decât până atunci, distorsionată și iremediabil viciată. Autorul nu se poate abține să nu înșire, cu o cursivitate aproape hipnotică, o serie de trucaje reflexive din intimitatea unei adolescente la persoana I: o voce care trădează, în fond, doar un sentimentalism găunos și o superficialitate maladivă, menite să submineze credibilitatea discursului.
Artificiul stilistic funcționează impecabil, cel puțin până în momentul în care cititorul realizează că nu asistă doar la o reprezentare profund polarizată a feminității, ci și la un exercițiu de autoflagelare continuă. În spatele acestei proiecții denaturate se intuiește însuși mecanismul prin care Dazai își convertește propriul dispreț de sine într-o estetică a suferinței, instrumentalizându-și vocile narative pentru a-și aneantiza autoindusa nimicnicie.
January 28, 2025
E prima carte citită de Dazai, cu siguranță nu și ultima.
Mi-a plăcut foarte mult stilul de scris, o ușoară asemănare cu stilul lui Dostoievski.
Decădere umană este despre încercarea eșuată a unui tânăr dintr-o familie bogată de a se adapta în diverse medii, de fiecare dată dând greș. Dorința lui de a se plia pe gustul semenilor, dorința de a deveni ceva și într-un final frântură a zbuciumului și a dorinței.
Faptul că această carte cuprinde și fragmente de autobiografie, mă face să empatizez și mai mult cu autorul, această nevoie stringentă de a fi ceva sau de a muri.
Încercări eșuate până și atunci când decizi ce vrei să faci cu viața ta, să depinzi de însăți viața ta, indiferent de cum o tratezi sau o suporți, lucru pe care Osamu l-a descris pe alocuri haotic dar foarte detaliat în așezământul de cuvinte.
M-a fermecat mult acest autor, iar descrierile de peisaje sunt ceva sublim, te transpune acolo în imagine, poți vedea cu ochii tăi întinderea muntelui Fuji sau incomensurabilitatea unui pârâu de lângă Kyoto.
Mi-a plăcut foarte mult stilul de scris, o ușoară asemănare cu stilul lui Dostoievski.
Decădere umană este despre încercarea eșuată a unui tânăr dintr-o familie bogată de a se adapta în diverse medii, de fiecare dată dând greș. Dorința lui de a se plia pe gustul semenilor, dorința de a deveni ceva și într-un final frântură a zbuciumului și a dorinței.
Faptul că această carte cuprinde și fragmente de autobiografie, mă face să empatizez și mai mult cu autorul, această nevoie stringentă de a fi ceva sau de a muri.
Încercări eșuate până și atunci când decizi ce vrei să faci cu viața ta, să depinzi de însăți viața ta, indiferent de cum o tratezi sau o suporți, lucru pe care Osamu l-a descris pe alocuri haotic dar foarte detaliat în așezământul de cuvinte.
M-a fermecat mult acest autor, iar descrierile de peisaje sunt ceva sublim, te transpune acolo în imagine, poți vedea cu ochii tăi întinderea muntelui Fuji sau incomensurabilitatea unui pârâu de lângă Kyoto.
December 13, 2025
Este istoria unui personaj care refuză să se integreze intr-o societate în care nu crede, căreia ii vede limitările si nu vrea să se alinieze acesteia. Până la un punct, subiectul pare să promită un mod de a evada din rândurile celor multi. Ce se întâmplă însă, este faptul că, nu există un mod anume de a evita integrarea în societate, ci doar decaderea. Cu alte cuvinte, ori existi cu societatea, ori esti la marginea acesteia unde te așteaptă dezumanizarea.
December 2, 2025
Nu m-a dat pe spate, dar nici nu mi-a displăcut în totalitate. Deși sunt povestiri diferite, personajele sunt cam la fel (aici mă refer la "Eleva" și la "Decădere umană", nu la povestirile autobiografice). Personajele sunt neadaptate social și nu primești o explicație clară cu privire la motivul pentru care sunt așa. Per total, nu cred că o recomand altora, dar nici nu regret că am citit-o.
May 20, 2024
Un volum excelent!
July 23, 2025
Antologia cuprinde romanul “Decădere umană” (140 pag.) și alte 4 povestiri, scrise înaintea acestuia.
Conținutul semi-autobiografic e încărcat de anxietatea și angoasa protagonistului (excepție în povestirea “Eleva”, unde vocea narativă a personajului principal e feminină) care refuză societatea în care nu-și găsește locul. Regăsirea este doar în marginalitate, separare și autodistrugere.
Abordarea se bazează adesea pe contraste uncanny, neliniștitoare, cu note de umor negru, absurd, de la naratorul a cărui singură mândrie este viața trăită în suferință.
“O damă de la un bar din Ginza s-a îndrăgostit de mine. E o perioadă în viața oricărui bărbat când cei din jur îl găsesc chipeș. E o perioadă spurcată, scârboasă. Am convins-o să se-arunce cu mine în ocean la Kamakura.”
“Împreună cu H. ne petreceam zilele în indolență searbădă, ca două animale într-o peșteră. H. era într-o formă de zile mari. De două, trei ori pe zi se lua de mine rău de tot, mă făcea cu ou și cu oțet, după care își uita complet supărarea și se-apuca să învețe engleză.”
(“Opt scene din Tokyo”)
Osamu Dazai este într-adevăr un bun observator al naturii umane (traumatizate de modernitate), dar mi-ar fi plăcut ca stilul său să fie ceva mai profund - nu știu cum să explic mai bine asta.
*Din păcate, textul are destule greșeli de redactare, ce deranjează semnificativ lectura și așa-numitul pact ficțional.
Conținutul semi-autobiografic e încărcat de anxietatea și angoasa protagonistului (excepție în povestirea “Eleva”, unde vocea narativă a personajului principal e feminină) care refuză societatea în care nu-și găsește locul. Regăsirea este doar în marginalitate, separare și autodistrugere.
Abordarea se bazează adesea pe contraste uncanny, neliniștitoare, cu note de umor negru, absurd, de la naratorul a cărui singură mândrie este viața trăită în suferință.
“O damă de la un bar din Ginza s-a îndrăgostit de mine. E o perioadă în viața oricărui bărbat când cei din jur îl găsesc chipeș. E o perioadă spurcată, scârboasă. Am convins-o să se-arunce cu mine în ocean la Kamakura.”
“Împreună cu H. ne petreceam zilele în indolență searbădă, ca două animale într-o peșteră. H. era într-o formă de zile mari. De două, trei ori pe zi se lua de mine rău de tot, mă făcea cu ou și cu oțet, după care își uita complet supărarea și se-apuca să învețe engleză.”
(“Opt scene din Tokyo”)
Osamu Dazai este într-adevăr un bun observator al naturii umane (traumatizate de modernitate), dar mi-ar fi plăcut ca stilul său să fie ceva mai profund - nu știu cum să explic mai bine asta.
*Din păcate, textul are destule greșeli de redactare, ce deranjează semnificativ lectura și așa-numitul pact ficțional.
Displaying 1 - 9 of 9 reviews